Concentratia poluantilor din apa bruta scade prin trecerea acesteia prin filtrele lente, o

reprezentare schematica a variatiei concentratiei pe inaltimea filtrului fiind prezentata in

figura 35.

Fig.35.Variatia concentratiei impuritatiilor in filtre lente

Substante
Solide si Materii
Coloizi Fe2+ O2 Bacterii organice NH4+

Strat de apa

Stratul activ al filtrului

Efluent

Modalitatile diferite de retinere ale poluantilor in filtrele lente fata de cele rapide pot
fi rezumate prin urmatoarele aspecte, care constituie avantaje certe ale filtrarii lente:
- eficienta mai mare in retinerea solidelor in suspensie, a microorganismelor
patogene, a compusilor organici, cat si a Fe2-, Mn2+, NH4+;
- eliminarea treptei de tratare chimica inainte de filtrarea lenta (in cazul tratarii
apelor de suprafata, filtrarea rapida este intotdeauna precedata de procese de
coagulare-floculare, sedimentare);
- tehnologia simpla aplicabila in zonele rurale;
- dozele de clor utilizate sunt mult mai mici, riscul formarii produsilor secundari
de tip trihalometani fiind mult diminuat.
Dintre principalele dezavantaje ale filtrarii lente mentionam:
- reducerea continutului de O2 dizolvat al efluentului si cresterea continutului de
CO2;
- sunt necesare cheltuieli de investitie mai mari in cazul filtrarii lente, viteza de
filtrare (vf) avand o valoare scazuta.

Factorii care influenteaza operatia de filtrare

Operatia de filtrare este influentata de un numar mare de factori care sunt importanti
in stabilirea conditiilor de operare si selectia utilajului, determinand in mod direct
eficienta realizata.
Acesti factori pot fi grupati astfel:
1. Factor caracteristici influentului (apei care alimenteaza operatia de filtrare):
a). natura apei brute (apa subterana sau de suprafata);

1
 b). gradul de tratare anterior filtrarii;
c). concentratia si natura impuritatilor (solide in suspensie, coloizi, flocoane,
microorganisme, compusi organici, ioni).
Caracteristicile fizico-chimice si biologice ale influentului, corelate cu gradul de
tratare care trebuie realizat prin filtrare, au o mare importanta in proiectarea si
operarea statiilor de filtrare. Astfel, pentru apa potabila, turbiditatea realizata prin
filtrare trebuie sa aiba valori sub limita de 5 FTU (exprimat in unitati de
formazina) conform STAS 1342/1991, in timp ce pentru apa industriala valorile
turbiditatii la iesirea din filtre pot fi de 20-30 FTU. Realizarea unei calitati
constante a apei care alimenteaza filtrele printr-o serie de tratamente anterioare
(turbiditati de 10-20 FTU si concentratii in solide in suspensie de maxim 20 mg/L
de exemplu) influenteaza in mod direct durata ciclului de filtrare si spalare,
productivitatea instalatiei si costurile de operare.
Indicele de filtrabilitate caracterizeaza proprietatile de formare a depozitelor de
suspensii la diferite adancimi in stratul filtrant, tinand cont de concentratia suspensiilor si
viteza de filtrare. Acest indice poate constitui baza de comparatie atunci cand se propun
diverse solutii tehnologice de filtrare.
2. Factori caracteristici mediului filtrant: natura, compozitia granulometrica,
inaltimea si rezistenta hidraulica a stratului filtrant, precum si utilizarea
straturilor multiple.
Materialele utilizate ca straturi filtrante trebuie sa retina cat mai complet faza solida
din influent, sa aiba rezistenta hidraulica redusa si rezistenta mecanica destul de mare, sa
se regenereze usor. Cel mai utilizat material filtrant in tratarea apei este nisipul cuartos,
dar in ultimii ani a crescut frecventa utilizarii filtrelor cu straturi multiple de natura
diferita, de exemplu: nisip/antracit, antracit/nisip/granat, nisip/antracit/carbune activ cu
densitate mica [Bernhardt si Schell, 1982; Stevenson, 1997 (a)].
Compozitia granulometrica si inaltimea (grosimea) stratului friltrant sunt factori care
se interconditioneaza reciproc, materialele cu granulatie fina fiind depuse pe inaltimi mai
mici ale stratului filtrant. Prin compozitia granulometrica se fac referiri nu numai la
analiza granulometrica, dar si la alte caracteristci importante ale stratului filtrant cum ar
fi: porozitatea, suprafata specifica si dimensiunea granulelor.
Analiza granulometrica a materialului filtrant se realizeaza prin cernerea acestuia
printr-o serie de site calibrate (cu dimensiunea ochiurilor standardizata, avand diametrul
de 0.2-5mm) si inregistrarea greutatii materialului retinut pe fiecare sita de diametrul d i.
Pe baza acestor date, se construieste curba granulometrica, exprimand pentru fiecare
diametru di procentul de nisip care a trecut prin sita raportat la cantitatea totala de nisip
cernut. De pe curba granulometrica se pot extrage trei valori caracteristice ale stratului
filtrant:
- Coeficientul de uniformitate Ku, care se defineste prin relatia:
Ku = d60 / d10, in care d60 si d10 sunt diametre ce corespund la procentele de 60% si
10% de pe curba granulometrica. Un strat filtrant de buna calitate se recomanda a
avea coeficientul de uniformitate 1.8 – 2,0 [Leu si colab., 1998]
- Diametrul eficace d10 este diametrul ce corespunde la procentul de 10% de
pe curba granulometrica.
- Diametrul echivalent de a granulelor stratului filtrant rezulta din relatia:
1/de = Σ ai / di

2
 Utilaje de filtrare
In filtrarea apei se utilizeaza o multitudine de utilaje de filtrare, care se pot clasifica
dupa urmatoarele criterii:
 Viteza de filtrare: filtre lente (vf = 0,1 – 0,3 m/h), filtre rapide (vf = 5 – 15
m/h), filtre ultrarapide (vf > 15 m/h);
 Presiunea de functionare: filtre deschise, filtre sub presiune;
 Compozitia granulometrica a stratului filtrant si numarul de sorturi ale
acestuia: filtru cu sort unic monogranular, filtre cu dublu strat (materiale
diferite), filtre cu straturi multiple;
 Sensul filtrarii apei: filtre cu sens descendent de circulatie a apei, filtre cu
sens ascendent de circulatie a apei, filtre suprapuse cu dublu sens de filtrare
(colectarea filtratului se realizeaza in zona centrala), filtre radiale de forma
cilindrica (apa bruta se introduce in zona centrala, iar colectarea filtratului se
face pe circumferinta filtrului);
 Modul de curatire: filtre cu spalare cu apa, filtre cu spalare cu apa si aer, filtre
cu spalare continua, filtre cu curatire mecanica;
 Modul de reglare a functionarii: filtre cu debit constant, filtre cu debit variabil
(debitul este lasat sa descreasca pe ciclul de filtrare pana la o valoare minima
acceptabila economic), filtre cu reglaj al nivelului apei constant pe ciclul de
filtrare, filtre cu nivel variabil al apei;
 Sopul tehnologic al filtrulu: filtre pentru limpezire, filtre pentru deferizare si
demanganizare.
Din punct de vedere functional si constructiv, filtrele sunt similare filtrelor rapide.
Diferentele de baza sunt:
- Viteza de filtrare mult mai mica, in cazul filtrelor lente;
- Diametrul granulelor de nisip utilizate in filtrarea lenta este mult mai
mic fata de cel utilizat in filtrarea rapida;
- Mecanismul de retinere a impuritatilor.

Filtre rapide

Din punct de vedere functional, filtrele rapide pot fi de tip gravitational (in care
filtrarea se realizeaza datorita presinii exercitate de coloana de apa situata deasupra
stratului filtrant) si sub presiune, in care forta motrica a filtrarii se realizeaza prin
pompare. Elementele constructive ele filtrelor rapide constau din: sistemul de admisie a
apei decantate, jgheaburile de repartitie a apei brute si colectarea apei de spalare, stratul
filtrant, sistemul de drenaj, conductele pentru apa filtrata, conducte de introducere si
evacuare a apei de spalare, sistemul de introducere a aerului, alte componente necesare
functionarii si automatizarii fitrului (ventile, aparatura de masura si control).
Sistemul de drenaj are, pe de o parte, rolul de a sustine stratul fitrant si de a permite
curgerea filtratului fara a antrena granulele acestui strat si, pe de alta parte, rolul de a
distribui uniform aerul si apa de spalare. Pentru filtrele rapide la care curatirea se

3
realizeaza numai cu apa, sistemul de drenaj poate fi construit dintr-o retea de tevi
perforate inglobata intr-un strat suport de pietris. Pentru filtrele rapide, la care spalarea
are loc cu apa si aer, sistemele de drenaj se realizeaza din plansee cu placi cu crepine.
Crepina este o piesa compusa din urmatoarele elemente constructive [Leu si colab.,
1998]: corpul crepinei ,realizat sub forma de cutie perforata, cu fante de 0,5 mm si care
este prevazut cu filet exterior, pentru insurubarea in manson, care inglobeaza in palcile
suport teava, de 15 – 20 cm lungime, fixata tot prin insurubare de corpul crepinei si
avand o fanta la partea inferioara (fig 36).
Fig. 36 Crepina pentru drenajul filtrelor rapide
2 1 – manson de montaj;
2 – corpul crepinei;
3 – coada crepinei;
1 4 – fanta pentru accesul aerului;
5 5 – orificiu pentru evacuarea pernei
de aer.
a 3
Numarul de crepine este de 60 – 70
pe m2 de suprafata filtranta.
4 Fazele de functionare ale filtrelor
rapide sunt: punerea in functiune,
filtrarea apei, curatirea stratului filtrant
(prin spalare cu apa sau aer), durata
fiecarei faze fiind dependenta de tipul constructiv al filtrului si de modalitatea de
exploatare a sa.
Exploatarea filtrelor rapide se realizeaza dupa 2 tehnologii: filtrarea cu debit constant
si filtrarea cu debit variabil.
Filtrarea cu debit constant presupune realizarea unei viteze constante de filtrare, la
o presiune contanta, mentinand constanta valoarea rezistentei filtrului. Problema acestei
tehnologii consta in efectuarea unor reglaje (manuale sau automate) care sa anuleze
tendinta de reducere a debitului pe masura desfasurarii ciclului de fitrare, tendinta cauzata
de colmatarea stratului filtrant, care conduce la cresterea rezistentei hidraulice a filtrului.
Mentinerea debitului constant prezinta si alte infuente nefavorabile asupra operatiei de
filtrare: depunerea suspensiilor, in special in stratul superior al filtrului, cat si crearea de
pierderi de sarcina suplimentare.
Filtrarea cu debit variabil presupune variatia pe parcursul ciclului de filtrare, cu
valori mari la inceputul filtrarii si mai mici la finele ciclului, adaptandu-se astfel la
capacitatea de filtrare mai mica din aceasta perioada. Debitul maxim va fi stabilit la
inceputul filtrarii pana la debitul final pa ciclul de filtrare, debit acceptabil din punct de
vedere al productivitatii filtrului. Vitezele mai mari de filtrare favorizeaza patrunderea in
profunzimea stratului a suspensiilor de apa, conducand la o distribuire mai uniforma pe
inaltimea stratului filtrant.
Filtre rapide deschise (cu nivel liber)
Filtrele rapide deschise se compun dintr-un bazin de beton, de forma pararelipipedica,
divizat in compartimente (cuve), nivelul apei putand fi constant sau variabil in timpul
ciclului de filtrare, in functie de metoda de operare aleasa. In filtrele rapide deschise
clasice, stratul de nisip are o grosime de 80 – 120 cm, cu granulozitate de 0,7 – 2,0 mm.

4
Alte variante constructive prevad straturi duble (pietris si nisip), grosimea stratului de
pietris fiind de 25 – 30 cm. In fig 37 este prezentat, schematic, un fitru rapid deschis. Apa
care a stabatut stratul filtrant este colectata prin sistem de drenaj aflat la partea inferioara
a stratului filtrant si evacuat prin conducta 12, catre etapa de dezinfectie. Curatirea
stratului filtrant se poate face cu apa de spalare (conducta 11) sau cu amestec apa – aer, in
sens invers sensului de filtrare (curent ascendent). Stratul filtrant este astfel expandat,
impuritatile retinute la suprafata granulelor fiind evacuate odata prin conducta 3.

Fig. 37 Filtru rapid deschis

1- admisie apa bruta;
2, 9, 10- ventile;
3- evacuare apa de spalare;
4- strat filtrant (nisip);
1 6 5- strat filtrant (pietris);
7 6- canal de colectare;
8 7- nivelul apei la spalare;
4 9 8- conducta pentru aer;
2 11- apa de spalare;
5 12- evacuare apa filtrata;

10 11
3
12
Filtrele rapide sub presiune sunt alcatuite din recipiente de forma cilindrica, inchise
la ambele capete, asezate in pozitie verticala si orizontala. Un filtru rapid sub presiune
este prezentat schematic in figura 38. Apa decantata se introduce prin conducta 1,
strabate stratul filtrant in sens descendent, apa filtrata fiind evacuta prin conducta 2, aflata
in partea inferioara a filtrului. Apa de spalare pentru curatirea stratului filtrant este
introdusa prin conducta 3, in sens invers filtrarii (ascendent), iar dupa expandarea si
curatirea stratului filtrant este colectata in palnia 8, situata in partea superioara a filtrului
si eliminata prin conducta 4. Spalarea filtrelor se realizeaza, in general, cu apa si aer, dar
este posibila si spalare numai cu apa. In general aceste tipuri de filtre sunt prevazute cu
un singur fel de material filtrant: nisip, antracit sau carbune activ.
Filtrele cu dublu curent (bi-flow) au aparut ca urmare a nacesitatii imbunatatirii
performantelor filtrelor rapide cu curent ascendent sau descendent. Astfel, filtrele cu
curent descendent au o productivitate relativ mica, deoarece acumuleaza in partea
superioara a stratului filtrant o cantitate mare de suspensii. In cazul filtrelor rapide cu
curent ascendent, depasirea unor viteze limita de filtrare poate produce desprinderi ale
stratului si antrenarea impuritatilor in apa filtrata. Prin combinarea celor 2 sensuri de
filtrare s-a realizat o marire a productivitatii statiilor de filtrare.
Filtrul cu dublu curent (fig. 39) se compune dintr-un perifiltru 2, care functioneaza in
curent ascendent, peste care sunt suprapuse in acceasi cuva 2 straturi de filtrare 3 cu
sensuri diferite: unul superior, cu sens descendent si unul inferior, cu sens ascendent. Apa
bruta, respectiv apa de spalare, sunt introduse atat pe la partea inferioara, cat si pe la
partea superioara a filtrului. Apa filtrata este colectata si evacuata prin conducta 4, situata

5
in partea de mijloc, in timp ce apa de spalare este evacuata prin conducta 6, aflata la
partea superioara a filtrului bi-flow.

Fig. 38 Filtru rapid inchis, vertical

6
1
1- apa decantata;
8 2- conducta de apa filtrata;
4 3- conducta apa de spalare;
4- conducta de evacuare a apei
de spalare;
5- golire;
6, 7- evacuare aer;
8- palnie.

7
2

Fig. 39 Filtru Biflow

6 1- apa bruta;
2- perifiltru;
3- straturi de filtrare duble;
4- conducta de evacuare a
3 apei filtrate;
5- apa filtrata;
6- conducta evacuare apa
5 de spalare.
4

3
2

Filtrele Bouyant pot fi de forma cilindrica sau paralelipipedica si folosesc de obicei,

ca material filtrant, polistirenul expandat sau polietilena [Hunter, 1987]. In figura 40 este

6
reprezentat un filtru Buoyant, cu sens ascendent si strat filtrant de polietilena.
Alimentarea cu apa se realizeaza prin conducta 1, iar aerul introdus prin conducta 2
determina atat o afanare a stratului filtrant, cat si indepartarea impuritatilor aderente si
eliminarea lor pe la partea inferioara. Apa strabate stratul filtrant 3, trecand apoi prin
gratarul 4 si filtratul este eliminat pe la partea superioara. In acest tip de filtre, sistemul de
drenaj este inlocuit de gratarul de la partea superioara (4) si de obicei nu este necesara
spalarea inversa. Nivelul apei este mentinut constant printr-un regulator de nivel.

Fig 40 Filtrul Bouyant

5 6

4
1- admisia apei brute;
2- conducta pentru introducerea
3 aerului comprimat;
3- bile de polietilena;
4- gratar;
2 5- apa filtrata;
6- apa de spalare.
1

Filtrlele de tip Moore sunt caracterizate de faptul ca fiecare filtru este construit
deasupra propriului rezervor de spalare. Apa bruta este eliminata pe la partea superioara,
sensul de filtrare prin stratul granular (2) fiind descendent. Rezervorul de spalare (3) este
umplut lent si continuu, astfel incat nivelul apei in filtru sa ramana constant. Apa de
spalare are rol de vas de presiune. Filtrul este colectat si eliminat pe la partea inferioara a
filtrului (5).

Fig 41 Filtrul Moore

1 1- alimentare apa;
4 2- strat filtrant;
3- rezervor de spalare;
2 22 4- conducta aer;
5- evacuare filtrant.

Filtre rapide multistrat reprezinta o modalitate de eficientizare a sistemelor clasice,

in sensul imbunatatirii conditiilor de filtrare si spalare. Pentru filtrele rapide
conventionale cu nisip, dupa spalare, materialul filtrant este stratificat cu granulele de

7
dimensiuni mici la suprafata, cele de dimensiuni mari aflandu-se la partea inferioara a
filtrului. Pentru rezolvarea acestei probleme au fost propuse alternative:
1. Utilizarea mai multor straturi filtrante (straturi duble sau multiple). Aceasta
varianta trebuie sa aiba in vedere si evitarea amestecului straturilor filtrante la interfata de
contact a acestora. Un exemplu de filtru cu dublu strat, in care aceasta cerinta este
respectata, il constituie fotofiltru, reprezentat schematic in figura 42 [Werellangama,
1993].
Fotofiltrele utilizeaza ca material filtrant bile din plastic (polipropilena si polistiren).
Bilele de polipoprilena realizeaza o filtrare grosiera, in timp ce bilele din polistiren
conduc la o filtrare fina. Ambele materiale filtrante au masa specifica mai mica decat a
apei conducand la formarea unui strat plutitor pe suprafata acestuia. Polipropilena are o
densitate mai mare decat polistirenul, constituind partea inferioara a stratului plutitor
filtrant, deci, operatia de filtrare are loc in sens ascendent. Acest tip de filtru necesita un
gratar la partea superioara care sa impiedice transportul materialului filtrant odata cu apa
filtrata. Datorita diferentei mari dintre densitatile celor doua tipuri de materiale filtrante,
acestea nu se amesteca nici in conditile unei agitari puternice, pastrand o interfata clara
intre cele 2 medii de filtrare. Acest fapt elimina majoritatea problemelor operationale
intalnite in cazul filtrelor clasice.
Datorita existentei zonei de protectie (tampon), cuprinsa intre stratul filtrant si zona
de alimentare, acesta nu este afectat de conditiile turbulente de curgere a sistemului de
drenaj, conducand la simplificarea sistemului de drenaj si astfel la reducerea costurilor de
investitie si operare. De asemenea, datorita faptului ca cele doua materiale plutesc pe
suprafata apei, acestea pot fi usor fluidizate, utilizandu-se o cantitate mai mica de energie
decat in cazul filtrelor clasice. Comparativ cu filtrele rapide clasice, si cantitatea de apa
necesara pentru spalare inversa a filtrului este mai mica.
2. Utilizarea unui singur strat filtrant
Fig 42 Fotofiltrul cu diametru mai mare, dar in care
Efluent compozitia granulomatrica este mai uniforma
(0,9 – 1,0 mm), adancimea stratului filtrant
Material filtrant fiind, de asemenea, mai mare. Aceasta
fin (polistiren) varianta ofera posibilitatea unei mai bune
Material filtrant penetrari a solidelor in strat, fapt ce conduce
grosier (polipoprilena) la un timp mai mare de operare si o
marire a vitezei de filtrare.
Zona tampon Filtrele lente cu nisip
In aceste utilaje, apa este perificata prin
trecerea printr-un strat de nisip fin, cu viteze
de filtrare mici (0,1 – 0,3 m3/m2h), care
determina retinerea materialelor in suspensie,
Influent coloidale, materiei organice si a
microorganismelor, conform mecanismelor prezentate anterior. Schema de principiu a
unui filtru lent este prezentata in figura 43. Functionarea unui filtru lent cuprinde aceleasi
etape ca in cazul filtrelor rapide. Punerea in functiune a filtrelor lente se realizeaza prin
umplere in sens ascendent cu apa curata adusa prin conducta 5, pentru a elimina aerul din
pori si a realiza afanarea nisipului. Apa bruta se alimenteaza in filtru prin conducta 1,
incepand procesul de filtrare. Apa filtrata este evacuata prin conducta de golire 9, timp de

8
1 – 3 zile, pana cand in zona superioara a stratului filtrant, pe o grosime de 1- 2 cm, se
formeaza membrana biologica (stratul activ). Urmeaza perioada de functionare propriu-
zisa a filtrului, cand particulele in suspensie sunt retinute la suprafata filtrului,
impuritatile coloidale si dizolvate sunt retinute de catre straturile inferioare, iar reducerea
cantitatii de materie organica se realizeaza in stratul activ. Procesele chimice si biologice
care au loc in stratul activ, contribuie la dezvoltarea unei comunitati biolgice, care
infuenteaza direct eficienta procedeului de filtrare lenta. Retinand suspensiile din apa,
membrana biologica devine tot mai densa, conducand la o crestere treptata a pierderii de
sarcina prin filtru si implicit la scaderea debitului de apa filtrata. Filtrul este scos din
functie si curatit, atunci cand caracteristicile efluentului sunt necorespunzatoare sau
viteza de filtrare este prea mare si poate deprecia stratul activ. Curatirea filtrului consta in
indepartarea unei portiuni a stratului superior de nisip, pe o inaltime de 2 – 3 cm.
Deoarece pe grosimea filtrului are loc variatia concentratiei de oxigen dizolvat
datorita proceselor chimice si biologice care au loc, se prevede o camera suplimentara la
iesirea apei filtrate, in care are loc oxigenarea apei prin ventilatie naturala (6) si prin salt
hidraulic (7).

Fig 43 Filtru lent deschis 1- admisie apa bruta

2- dispozitiv de reglare a debitului
3- evacuare apa de spalare
4- strat filtrant
2 10 5- conducta de umplere
6- ventilatie naturala
1 7- deversor
8- evacuare apa tratata
9- conducta de golire
10- retinerea spumei

3 6
4

5 7
6
8
9

Procedee de tratare avansata a apei

PROCESUL DE AERARE-OXIDARE

9
 Fierul si manganul, constituienti naturali ai solurilor si rocilor, apar in apele de
suprafata sau de adancime, sub forma combinatilor anorganice sau organice (complecşi
solubili) si nu pot fi indepartati complet prin procedee de separare solid- lichid. Prezenta
compusilor cu fier si mangan determina o serie de neajunsuri precum: gustul amar si o
coloratie rosie-bruna sau neagra a apei, aparitia unor dificultati in procesul de dedurizare
prin schimb ionic, datorita colmatarii schimbatorilor de ioni, dezvoltarea unor
microorganisme cum ar fi Clonothrix si Crenothrix care, in special in prezenta unor
substante organice, pot conduce la formarea sulfurilor, la infundarea conductelor si
aparitia culorii sau mirosului neplacut.
Procesul de aerare-oxidare are drept scop imbogatirea continutului de oxigen al apei
in contact cu aerul atmosferic si corectarea echilibrului general al compusilor de Fe si
Mn, astfel incat sa fie posibila retinerea ulterioara a acestora prin filtrare sau sedimentare.
Tot prin aerare se realizeaza eliminarea CO2 liber (micsorarea agresivitatii apei), a H 2S,
NH3, a mirosului si gustului neplacut al apei si totodata, datorita maririi cantitatii de
oxigen dizolvat, aerarea contribuie indirect la imbunatatirea degradarii biologice a
poluantilor din apa.
Fierul exista in solutii in forma Fe2+, de obicei sub forma de bicarbonat. Acesta poate
ramane in solutie in absenta oxigenului, la valori ale pH-ului mai mici de 6,5. Cand apele
sunt expuse actiunii aerului, bicarbonatul solubil este oxidat la hidroxid feric insolubil
Fe(OH)3. Depunerile determinate de Mn sunt de culoare neagra, spre deosebire de cele
determinate de Fe, care au culoarea ruginei. Manganul se oxideaza mai greu decat fierul,
deci este mai dificil de indepartat. Atunci cand se urmareste eliminarea compusilor de fier
si mangan din apa procedeul este denumit deferizare-demanganizare.
Procesul de aerare-oxidare se aplica pentru ape de suprafata sau ape subterane cu un
continut marit de fier si mangan, sau pentru imbunatatirea continutului de oxigen
dizolvat. Concentratia de fier si mangan in apele subterane poate sa aiba valori de
aproximativ 4 – 10 mg/l, iar in apa tratata aceasta trebuie sa fie de maxim 0,05 mg/l.

Descrierea procesului de aerare-oxidare

Principiul de realizare este contactarea apei brute cu oxigenul din aer si transferul de
masa al acestuia din aer in apa. Acest transfer inceteaza atunci cand valoarea oxigenului
in apa atinge valoarea de saturatie.
Distributia oxigenului in cele doua faze (aer si apa) este data de Legea lui Henry:

q O 2 = H* XO2
in care: q O2- presiunea partiala a oxigenului in aer [atm], H- constanta lui Henry
[(atm* m3)/mol], XO2- concentratia molara a oxigenului in apa [mol/m3].
In afara procesului fizic de transfer de masa, de foarte multe ori au loc si reactii
chimice de oxidare a compusilor de fier si mangan, consumandu-se astfel oxigenul si
deplasand echilibrul catre o absorbtie suplimantara a sa in apa.
Aerarea este utilizata si pentru indepartarea compusilor volatili (care provoaca gustul
si mirosul apei, cum ar fi: H2S, CH4, solventi organici) sau pentru indepartarea excesului
de CO2.
Intotdeauna prin aerare se modifica continutul de CO2 si pH-ul, conform ecuatiilor:

10
 (CO2)aer ( Co2)apa

CO2 + H2O HCO3- + H+

HCO3- CO32- + H+

Eficienta transferului oxigenului din aer in apa depinde de urmatorii factori:

 Tipul, dimensiunile si adancimea la care este introdus in apa dispozitivul de
aerare;
 Viteza de curgere sau debitul de aer binsuflat, regimul turbulent influentand
pozitiv transferul de masa.
Astfel, eficiente mari ale procesului de aerare sunt obtinute prin realizarea unei
suprafete mari de contact aer-apa, utilizandu-se dispozitive perforate, pulverizarea apei,
precum si utilizarea materialului de umplutura.
Sistemele de aerare folosesc fie pulverizarea apei in aer, fie difuzia aerului in apa prin
dispozitive macanice sau hidraulice, in sisteme inchise sau deschise. Cantitatea de O2
necesara pentru aerare depinde de concentratia de O 2 realizata in apa tratata, timpul de
aerare (t) si concentratia initiala a compusilor cu caracter reducator [Buiteman, 1995].

Variante tehnologice de realizare a deferizarii si demanganizarii

Prezenta compusilor cu fier este de obicei insotita si de cantitati mari de dioxid de

carbon liber. In functie de caracteristicile calitative ale apei, de sursa si de scopul urmarit,
procesele de deferizare-demanganizare pot fi completate cu etape de filtrare, sedimentare,
dedurizare, dezinfectie si/sau tratari speciale.
Cateva dintre variantele tehnologice utilizate frecvent pentru deferizarea si
demanganizarea apei sunt prezentate in continuare [Vigneswaran si Visvanathan, 1995].

Procedeul de aerare-sedimentare-filtrare

Deferizarea si demanganizarea apei se realizeaza prin oxidarea compusilor cu fier si

mangan cu formare de produsi insolubili, care sunt separati ulterior prin sedimentare si
filtrare. Daca in apa este prezent numai fierul, este suficienta aerarea si filtrarea. Aerarea
urmata de sedimentare si filtrare rapida este necesara pentru apele cu continut ridicat de
fier sau in care sunt prezenti compusi cu fier si mangan.
Etapa de aerarea conduce la disiparea CO 2 liber, oxidarea si precipitarea fierului si
manganului, cu formarea hidroxidului feric si a oxidului de mangan, conform reactiilor:

4Fe2+ + O2 + 10H2O 4Fe(OH)3 + 8H+

2Mn2+ + O2 + 2H2O 2MnO2 + 4H+

Din ecuatiile chimice rezulta necesarul de oxigen pentru precipitarea Fe si Mn ca

fiind 1mg Fe  0,14mg O2, respectiv, 1 mg Mn2+  0,2 mg O2. Se lucreaza la pH ≥ 7,
acasta favorizand deplasarea echilibrului catre formarea produsilor insolubili. Acest lucru
este posibil si datorita faptului ca prin aerare, in cazul apelor cu continut maxim de 5 mg

11
Fe2+/l, care nu prezinta si alte caracteristici nefavorabile (concentratii mari de mangan,
culoare, turbiditate, acizi humici).
In conditiile in care in apa sunt prezenti si ioni Mn2+, oxidarea cu aer are loc la valori
ale pH-ului mai mari 9,0 – 9,5. Utilizarea unor oxidanti puternici (clor, dioxid de clor,
permanganat de potasiu, ozon) conduce la formarea precipitatului de dioxid de mangan,
cu viteze destul de mari, doza de reactiv fiind dependenta de pH, timpul de contact,
concentratiile solidelor in suspensie si a materialelor organice.
Separarea precipitatelor de hidroxid feric si dioxid de mangan formate se poate
realiza prin simpla filtrare sau filtrare si sedimentare. Filtrarea se poate realiza pe nisip
sau straturi granulare duble. In cazul in care 70% din fierul total se gaseste, la intrarea in
filtru in stare de dispersie moleculara, procesul care are loc este o filtrare a fierului
bivalent, caracteristic fiind faptul ca procesele de hidroliza si oxidare pot avea loc in
stratul filtrant. Odata cu retinerea compusilor de fier si mangan in filtru, se creeaza
legaturi intre particulele retinute si granulele stratului filtrant.
In figura 44 este prezentat schematic un procedeu de aerare-filtrare pentru eliminarea
fierului si manganului [Degremont, 1991].

Fig. 44 Procedeu de aerare-filtrare

1- pompare;
2- aerare;
3- corectia pH-ului (se poate realiza si coagulare-
flocualre daca este necesar);
4- filtrare;
5- dezinfectie;
6- rezervor apa tratata.

2 3

1 4

5
6

Procedeul de oxidare-filtrare

Oxidarea cu dioxid de clor, permanganat de potasiu sau ozon realizeaza transformarea

compusilor, relativ solubili, ce contin Fe2+ si Mn2+, in precipitate insolubile, care pot fi
indepartate ulterior prin filtrare (sau sedimentare si filtrare), conform reactiilor:

12
 Mn2+ + 2ClO2 + H2O  MnO2 +2O2 + 2Cl- + 4H+

3Mn2+ + 2MnO4- + 2H2O  5MnO2 + 4H+

Mn2+ + O3 + H2O  MnO2 +O2 +2H+

Cantitatea de oxidant introdusa depinde de pH, timpul de contact si de continutul de

compusi organici din apa de tratat. In practica, cantitatile KMnO 4, ClO2 sau O3 trebuie sa
depaseasca cantitatea de Mn de respectiv, 1- 6; 1,5 – 10 si 1,5 – 5 ori.

Procesul de precipitare chimica si dedurizare

Tratarea cu hidroxid de calciu este o metoda economica si eficienta pentru

indepartarea dioxidului de carbon, fierului si manganului. Cantitatea de hidroxid adaugata
in sistem corespunde obtinerii unui pH final de 7,5 – 8,5 (dupa sedimnetare si filtrare). Se
poate adauga sulfat de aluminiu pentru imbogatirea flocularii si sedimentarii.
Indepartarea carbonatilor cu hidroxid de calciu conduce la cresterea pH-ului,
producand conditii favorabile pentru indepartarea fierului si manganului. La pH= 8,2 –
10,5 si in prezenta unui potential de oxidare ridicat, Fe 2+ poate precipita in solutie sub
forma Fe(OH3):

Fe2+ + 3H2O  Fe(OH3) + 3H+ + e-

In cazul Mn2+ precipitarea sub forma de carbonat are loc la un pH = 9,2, iar sub forma
de hidroxid la pH = 11,5.

Filtrarea prin straturi speciale

Acest procedeu utilizeaza schimbatorii de ioni sau alte materiale active (zeolti de
origine vulcanica- tectosilicati, nisip peliculizat cu un strat de dioxid de mangan, carbune
activ) pentru a realiza eliminarea compusilor cu fier si mangan.
Schimbatorii de ioni indeparteaza cantitati mici de Fe 2+ si Mn2+, existand si riscul
colmatarii lor. Totodata, acestia conduc si la indepartarea altor cationi, cum ar fi cei de
Ca2+ sau Mg2+, motiv pentru care sunt utilizati mai putin la scara industriala. Atunci cand
apa este intens poluata se poate combina cu filtrarea pe carbune activ.

Procedee biologice

Metabolismul microorganismelor autotrofe se bazeaza pe oxidarea fierului si a

manganului. In conditii nefavorabile (prezenta azotului), reactiile se petrec foarte rapid.
Utilajele de tip „filtru uscat” functioneaza pe principiul filtrelor biologice si realizeaza
simultan oxidarea-filtrarea, prezentand insa particularitati legate de introducerea
oxigenului, viteza de filtrare si dimensiunea efectiva a particulelor de nisip. Filtrarea lenta
pe nisip se poate realiza, de asemenea, prin procedee combinate (fizice, chimice si
biologice) si retinerea acestor compusi din ape.

13
 Tratamentul biologic este dependent de concentratia oxigenului in proces, care
conditioneaza activitatea bacteriana (in special pentru oxidarea Mn 2+, necesarul de oxigen
este mai mare). In general, nu este posibila indepartarea simultana a ambilor compusi in
acelasi reactor, decat in conditiile unei viteze de filtrare extrem de mici. Statii de tratare
care utilizeaza procedee biologice de deferizare si demanganizare functioneaza in Franta,
Olanda, Germania, Belgia, Finlanda, si Argentina.

Procedeul cu apa oxigenata

Tratarea se realizeaza in acest caz in situ pentru apele subterane, prin introducerea in
acvifer a apei oxigenate. Si in acest caz, exista o combinatie de procese chimice,
biologice si fizice, care determina oxidarea compusilor cu fier si mangan.

Utilaje pentru aerarea apei

Procesul de aerare-oxidare se poate realiza cu aer la presiune atmosferica sau cu aer

comprimat, utilizandu-se sisteme de pulverizare a apei in aer, difuziunea aerului
comprimat in apa sau introducerea aerului in apa prin agitare mecanica. Utilajele de
aerare pot fi deschise sau inchise.

Utilaje de aerare cu sprinklere realizeaza pulverizarea apei in aer, pe la partea

inferioara a unui bazin in care aerul proaspat este inrodus si evacuat prin ventilatie
naturala. Pulverizarea apei sub forma de picaturi fine contibuie la cresterea suprafetei de
transfer de masa. Apa aerata este evacuata pe la partea inferioara a bazinului. In figura 45
se prezinta schematic un asfel de utilaj [Pîslãraşu si colab., 1981].

Fig. 45 Utilaj de aerare cu sprinklere

1- apa bruta
2- apa aerata
3- admisie aer proaspat
3 4 4- evacuare aer
3

1 3

14
 2

Utilaje de aerare cu difuzori porosi realizeaza introducerea aerului comprimat prin

placi poroase, conform reprezentarii din figura 46. Apa bruta este introdusa prin conducta
(1), in contracurent fiind introdus aerul comprimat (2), sub forma de bule fine, prin
intermediul difuzorilor porosi (4). Apa aerata este evacuata prin conducta (3), realizandu-
se o aerare suplimentara prin salt hidraulic [Pîslãraşu si colab., 1981].

Fig. 46 Sisteme de aerare pneumatica (prin difuzori porosi)

1- apa bruta;
2- aer comprimat;
1 3- placi poroase;
4- apa aerata.

3
2 4

Utilaje de areare tip cascada produc arearea apei pe baza fenomenului de salt
hidraulic, conform reprezentarii din figura 47 [Buiteman, 1995]. In aceste utilaje, apa
trece prin mai multe bazine deschise, aflate la nivele diferite, realizandu-se o curgere
turbulenta si imbunatatindu-se, asfel, transferul oxigenului din aer in apa. Acest proces
este asemanator procesului natural de aerare a apelor curgatoare.

Fig. 47 Aerare tip cascada

1- apa bruta;
2- rezervor apa aerata.

15
 2

Utilaje de aerare cu dispozitive mecanice utilizeaza agitatoare de diferite forme

(agitatoare cu palete, elice, tip turbina, disc, cu rotor oxidant sau tip simplex) pentru
generarea si dispunerea bulelor de gaz in masa de apa situata in bazine deschise, in
contact cu aerul atmosferic. Caracteristicile constructive ale agitatorului si inaltimea de
imersie in masa de lichid infuentaza tipul de curgere si, respectiv, eficienta procesului. O
reprezentare schematica a unui asfel de utilaj este redata in figura 48 [Gavrilescu si
colab., 2000].

Fig. 48. Utilaj de aerare mecanica Coloanele de aerare cu talere sunt utilaje
in care aerarea are loc prin pulverizarea apei
in aer, conform reprezentarii din figura 49.
[Pîslãraşu si colab., 1981]. Apa bruta este
pulverizata, prin inermediul unor duze fine (1)
sub forma de picaturi, fapt care conduce la o
distibutie cat mai uniforma a acesteia pe
suprafata talerelor. Aceastea sunt prevazute
cu perforatii, care permit barbotarea aerului
in apa si realizarea transferului oxigenului
intre cele doua faze. Evacuarea aerului
introdus prin conducta (2) are loc pe la partea superioara a coloanei (5).

Fig 49 Coloane de aerare cu talere

5 1- apa bruta;
2- aer;
1 3- inchidere hidraulica;
4- apa tratata;
5- evacuare aer.

16
 3 4

Coloanele de aerare cu umplutura (prezentate schematic in figura 50) realizeaza

pulverizarea apei in aer, transferul oxigenului intre cele doua faze avand loc la suprafata
filmului de lichid format pe corpurile de umplere. Pot fi utilizate ca umplutura materialele
ceramice (inele Rasching) sau plastice, cu avantajul rezistentei hidraulice mai mici fata
de coloanele cu talere. Curgerea lichidului, prin spatiile libere ale umpluturii (6),
favorizeaza amestecarea sa in directie longitudinala si, prin aceasta, continua reinnoire a
suprafetei de contact apa-aer.
Pentru aerarea apei la instalatii cu debite mici (< 10 l/s) se pot folosi utilaje de aerare
cu sprinklere. Pentru instalatii mari de tratare se recomanda aerarea in bazine prevazute
cu agitare mecanica, coloanele cu talere sau umplutura.

Fig. 50 Coloana de aerare cu umplutura

5 1- apa bruta;
2- aer;
1 3- inchidere hidraulica;
4- apa tratata;
5- evacuare aer;
6- umputura.

3 4

17
 PROCEDEE DE TRATARE UTILIZAND MEMBRANE
SEMIPERMEABILE

In ultimii 50 de ani, membranele semipermeabile si procedeele de membrana au

cunoscut o dezvoltare spectaculoasa si au fost aplicate in foarte multe domenii, dintre
care cele mai diverse sunt enumerate mai jos:
 Industrie: alimentara, chimica, celuloza si hartie, petrochimica, metalurgica,
farmaceutica, textila, de semiconductori;
 Biotehnologie;
 Medicina;
 Ingineria mediului: tratarea apelor pentru scopuri potabile si industriale,
epurarea apelor uzate.
Membranele semipermeabile sunt definite ca „filme subtiri care permit separarea a 2
faze, bazata pe difereta de proprietati fizice sau chimice, atunci cand se aplica o diferenta
de potential” [Mallevialle si colab., 1996].
Procedeele de membrana aplicabile in domeniul tratarii apelor sunt: microfiltrarea
(MF), ultrafiltrarea (UF), osmoza inversa (OI), nanofiltrarea (NF) si electrodializa (ED).
Aceste procedee permit trecerea apei (permeat) si separarea compusilor poluanti cum ar
fi: solidele in suspensie si coloizii, microalgele, bacteriile, virusurile, compusii organici
dizolvati (acizi humici, proteine, polizaharide, compusi organici nebiodegradabili) si
compusi anorganici dizolvati (ioni bivalenti si monovalenti).
In domeniul tratarii apelor, primele aplicatii au fost osmoza inversa (1955) si
electrodializa (1960) pentru desalinizarea apei de mare. Celelalte procedee au capatat o
importanta crescanda, atat pentru obtinerea apei potabile, cat si pentru epurarea avansata
a apelor uzate municipale si industriale (mai ales dupa 1985), in scopul recircularii apei
sau a reducerii volumului de ape uzate prin concentrare / separare [Caetano, 1995].
Aceste procedee au in comun o serie de avantaje cum ar fi [Cartwright,1991]:
 Operarea continua, cu posibilitati de automatizare;
 Realizeaza separarea fizica a poluantilor, fara a fi necesare temperaturi inalte,
starea de agragare a poluantilo nefiind influentata;
 Sisteme modulare si compacte, care se pot adapta usor la constructiile
existente;
 Adausul de agenti chimici nu este necesar, decat in cantitati mici, pentru
curatirea membranelor;
 Intretinerea acestor sisteme se face usor.
Principalele dezavantaje ale procedeelor de membrana sunt:
 Colmatarea/depunerile pe membrane, fenomene care se refera la acumularea la
suprafata si in porii membranelor a solutului si care au drept rezultat scaderea
fluxului de permeat sau a capacitatii de retinere a compusilor dizolvati;
 Cheltuielile de operare si de inlocuire a membranelor.

18
 Dezvoltarea si aplicarea tehnologiilor de membrana in domeniul tratarii apelor si
epurarii apelor uzate a fost influentata de o serie de factori obiectivi:
Rezervele scazute de apa de suprafata
Aproximativ 97% din rezerva de apa a globului se regaseste in mari si oceane,
procedeele de membrana permitand folosirea acestei surse importante pentru obtinerea
apei potabile si industriale. Mai ales pentru tarile situate in regiunile aride, cu rezerve
mici de ape de suprafata sau subterana, aceste procedee pot realiza caracteristicile
calitative necesare recircularii apelor uzate in procesele industriale sau pot contribui la
reducerea volumului si toxicitatii apelor uzate prin separarea poluantilor la sursa.
Standardele si reglementarile severe privind calitatea apelor din surse naturale si a
apelor uzate deversate in emisari
Respectarea limitelor calitative severe, referitoare la prezenta micropoluantilor toxici
sau a produsilor secundari ai dezinfectiei (PSD), au condus la intensificarea cercetarilor
privind eficientizarea sau completarea procedeelor conventionale de tratare. De exemplu,
in Comunitatea Europeana, limita maxim admisibila in apa pentru ierbicidul atrazina
(compus nebiodegradabil cu toxicitate mare) este de 0,1 μg/l, fata de S.U.A., unde aceasta
limita este de 3 μg/l. Completarea procedeelor de tratare conventionala cu etape de tratare
avansata cum ar fi adsorbtia, procedeele de membrana, oxidare-aerare sau dezinfectia cu
UV sau ozon, reprezinta o modalitate eficienta de reducere a concentratiilor
micropoluatilor toxici si de limitare a formarii PSD.
Dezvoltarea industriei membranelor si, in special, realizarea membranelor din
materiale specifice pentru grupuri de aplicatii. Primul loc din vanzarile de membrane
realizate pe glob (63%), dar si din totalul aplicatiilor (40%), este detinut de SUA, urmata
de Europa (23% vanzari si 38% din totalul aplicatiilor). In tari ca Africa de Sud, Israel,
Kuveit, desalinizarea este o metoda curenta de obtinere a apei potabile, in SUA, Olanda,
Franta, Suedia procedeele de membrana aplicandu-se pentru obtinerea apei potabile din
ape de suprafata. [Mallevialle si colab., 1996].
In afara obtinerii apei potabile sau epurarii apelor uzate, OI si UF au mai fost utilizate
pentru producerea apei ultrapure sau a apei utilizate ca agent termic in cazanele cu aburi
sau turnurile de racire in diferite industrii: electronica, energetica, alimentara,
farmaceutica.
Ca urmare a dezvoltarii unor noi materiale si a diferitelor configuratii de membrane,
s-au redus mult consumurile energetice specifice, diminuandu-se in acest fel cheltuielile
de operare. Sunt citate reduceri ale consumului energetic cu 64%, de la 1,7 kW/h/m 2
(1960 – 1970, membrane de celuloza acetat) la 0.6 kW/h/m 2 (1994, membrane din
materiale compozite) [Mallevialle si colab., 1996].

Materiale utilizate si tipuri de module

Dezvoltarea aplicatiilor industriale a procedeelor de membrana este legata de

imbunatatirea permeabilitatii membranelor, respectiv de obtinerea membranelor
anizotropice, descoperire realizata de catre Loeb si Sourirajan, care au obtinut prima
membrana de acetat de celuloza cu o structura asimetrica a porilor, Universitatea din
California, SUA [Cheryan, 1998].
Aceste membrane sunt formate dintr-un strat superior selectiv foarte subtire si un
strat poros, care confera rezistenta mecanica. Deoarece rezistenta la transferul de masa

19
este determinata de stratul superior (foarte subtire, pentru membrane asimetrice), s-a
putut obtine o crestere semnificativa a permeabilitatii. Grosimea stratului superior este de
0,1 – 0,5 μm, reprezentand aproximativ 1% din grosimea stratului poros. Membranele
anizotropice pot fi asimetrice sau compozite, pentru cele asimetrice cele 2 straturi fiind
realizate din acelasi matrial, in timp ce pentru cele compozite, materialele din care sunt
realizate stratul superior si cel poros sunt diferite.
Mambrane asimetrice se obtin prin tehnica inversiei de faza, in care o solutie de 10-
20% procente de masa polimer este adusa in cofiguratia dorita, apoi polimerul este
precipitat prin tranzitie de faza, in care are loc modificarea temperaturii sa compozitiei
solutiei. Solutia polimerica este ulterior depusa pe un suport netesut (membrane plate)
sau pe suprafata interioara a unui material suport (la memebranele tubulare) [Cheryan,
1998].
Membrane compozite au fost obtinute prin imbunatatirea tehnicii inversiei de faza,
pentru a putea utiliza materiale diferite pentru stratul superior si cel poros. Stratul poros
este, in general, realizat din polisulfone, stratul activ superior fiind produs prin aditia unor
polimeri prin una din tehnicile urmatoare: imersare in solutia de polimer sau spray-ere,
urmata de incalzire, polimerizare in plasma sau polimerizare la interfata [Rautenbach,
1998]. In figura 51 este reprezentat schematic structura membranelor semipermeabile.

Fig 51 Reprezentarea schematica a structurii membranelor

(a) membrana asimetrica, (b)membrana compozita

a b

Cei mai utilizati polimeri pentru producerea membranelor anizotropice asimetrice sau
compozite sunt: acestat sau triacetat de celuloza, poliamide, polisulfone si
polietersulfone, polieterimide, poliacrilonitril, teflon, polivinildenfluorura, policarbonati,
polietilena, politetrafluoroetilena, polipropilena.
Pentru electrodializa se folosesc materiale aspeciale, membranele semipermeabile
schimbatoare de ioni, formate din rasini schimbatoare de ioni si copolimeri:
polipropilena, polistiren, polielectroliti.
Membranele, avand la baza materiale anorganice, sunt membrane formate dinamic
sau mambrane anorganice. Membranele formate dinamic pot fi realizate dioxizi metalici
(de zirconiu sau aluminiu) sau polielectroliti (acid poliacrilic, polivinil pirolidona) depusi
in interiorul tuburilor ceramice sau poliacrilice. Cand aceste membrane au depuneri mari,
pot fi scoase cu usurinta din tuburi si inlocuite in situ. Membranele anorganice pot fi

20
realizate din aluminiu, zirconiu sau otel poros si au avantajele stabilitatii foarte mari
chimice si termice si a rezistentei la actiunea microorganismelor [Rautenbach, 1989].
Pentru tratarea si epurarea apelor, membranele se folosesc sub forma a 4 configuratii,
denumite module.
 Membrane plate – placi si rame (plate and frame, figura 52);
 Membane spiralate (spiral wound);
 Membrane tubulare (mai multe tipuri functie de dimensiunile fibrelor):
o Hollow fibre (diametrul fibrelor ≤ 1 mm);
o Membrana tubulara (diametrul ≥ 5mm);
o Membrana capilara (diametrul fibrelor intre 1 – 5 mm).
Din punct de vedere constructiv, aceste module contin membranele semipemeabile,
structura exterioara rezistenta la presiune, tuburi de alimentare si de colectare a
permeatului (filtratului) si concentratului (in care se retin, in concentratie mare,
impuritatile). In plus, sunt prevazute vase de presiune sau pompe, dipozitive de control
pentru presiune, debit, temperatura, conexiuni si surse de alimetare (instalatii de
electrodializa). Operational, modulele trebuie sa indeplineasca urmatoarele obiective
esentiale:
 Sa asigure la nivelul membranei o circulatie a fluidului corespunzatoare, astfel
incat sa se minimizeze fenomenele de concentrare-polarizare;
 Sa asigure o compactizare cat mai buna, adica o suprafata cat mai mare de filtrare
raportata la unitatea de volum;
 Sa evite orice fel de scurgeri intre compartimentele de alimentare si de colectare a
permeatului;
 Sa poata fi curatite usor;
 Sa poata fi asamblate si dezasambalte cu usurinta.
Realizarea primelor doua obiective tinde sa reduca costurile modulului, dar contribuie
la cresterea consumurilor energetice ale separarii, prin realizarea vitezelor mari si a
sectiunilor mici, care determina scaderea presiunii de lucru. In tratarea apelor din surse
naturale, sunt preferate modulele spiral-wound si hollow-fibre.

Fig. 52 Reprezentarea schematica a modulului – membrana plata

Alimentare Concentrat

Permeat

Modalitati de realizare a curgerii

21
 Curgerea in curent incrucisat (cros flow), in care lichidul de alimentare curge pararel
cu suprafata membranei, iar permeatul este transportat lateral si recirculat in sistem. In
acest tip de curgere, lichidul are un efect de curatire asupra suprafetei membranei, fapt
care reduce mult depunerile la suprafata acestuia. Acest mod de curgere este, de cele mai
multe ori, aplicat pentru tratarea apelor in vederea obtinerii apei potabile si industriale,
deoarece asigura valori mai mari ale coeficientilor de transfer de masa si micsoreaza
efectul depunerilor pe membrana.
In curgerea de tip dead-end flow, alimentarea cu lichid se face perpendicular pe
suprafata membranei, conducand astfel la acumularea particulelor retinute si la formarea
unei turte in interiorul membranei. Grosimea acestei turte creste in timp, conducand la
scaderea permeabilitatii membranei si a fluxului de permeat. Pentru a realiza aducerea
fluxului la valoarea initiala este necesara spalarea membranei cu apa demineralizata in
contracurent.

PROBLEME DE OPERARE A MEMBRANELOR SEMIPERMEABILE

Principalele probleme care infuenteaza direct eficienta si cheltuielile de operare in

procedeele de membrana:
 Reducerea fluxului de permeat;
 Reducerea capacitatii de retinere a compusilor poluanti.
Cauzele care explica aceste probleme operationale pot fi: compactarea, degradarea,
fenomenul de concentrare-polarizare si depunerile/formarile de cruste [Schippers, 1992]

Compactarea membranelor
Acest fenomen se manifesta prin reducerea permeabilitatii membranei si scaderea
fluxului de permeat datorita compresiei structurii poroase. Astfel de probleme pot aparea
la temperaturi mai mari de 30 – 35 oC si sunt, in special, caracteristice membranelor
realizate din celuloza acetat.
Degadarea membranelor
Fenomen care apare datorita actiunii diferitilor agenti chimici (acizi, baze, solventi,
detergenti, clor), a microorganismelor sau a temperaturilor inalte. Este foarte importanta
cunoasterea efectelor actiunii acestor agenti asupra membranelor, mai ales atunci cand se
stabileste metodologia de curatire a membranelor sau pentru a stabili procedeul de pre-
epurare a apelor uzate. Producatorii de membrane indica, de obicei, conditiile de operare
cu un anumit tip de membrane, inclusiv procedeul de curatire chimica.

Concentrare-polarizare
Fenomen care apare datorita faptului ca apa este fortata sa treaca prin membrane cu
viteza mai mare decat moleculele solutului, de aceea concentratia solutului la suprafata
membranei (Cg) este mai mare decat concentratia solutului in masa de apa (C b),
conducand la aparitia unui gel la suprafata membranei. Fluxul de permeat scade si pentru
a egaliza concentratiile pot aparea fenomene de difuziune inversa a solutului. Aparitia si
dezvoltarea gelului este infuentata de natura si concentratia solutului, natura membranei,
conditiile hidridinamice si de operare (presiune, temperatura, debit). In special pentru
solutii apoase de proteine, acest fenomen este predominant [Probstein si colab., 1987].

22
 Depunerile / formarile de cruste (colmatarea membranelor)
Principala problema de operare a membranelor semipermeabile o reprezinta
depunerile pe suprafata membranei sau in pori (fouling) si formarea de cruste (scaling).
Aceste fenomene se manifesta prin scaderea treptata a fluxului de permeat in timp, atunci
cand toti ceilalti parametri de operare, cum ar fi: presiunea, debitul de alimentare,
temperatura si concentratia solutului in influent, sunt mentinute constante. Aproape toti
componetii dintr-un amestec de alimentare contribuie la colmatarea membranei intr-un
anumit grad si de aceea, diminuarea acestor fenomene are o influenta hotaratoare in
diminuarea costurilor sistemului, prin reducerea cheltuielilor de operare si marirea
timpului de utilizare a membranelor.
Din punct de vedere operational se poate considera ca depunerea/colmatarea
membranelor poate avea caracter reversibil sau ireversibil. Prin depuneri cu caracter
reversibil sau reversibile se intelege ca depozitele, care sunt formate la suprafata
membranei, pot fi inlaturate prin spalare in contracurent cu apa demineralizata sau
curatire chimica, realizandu-se astfel recuperarea valorii initiale a fluxului. Depunerile
ireversibile se refera la depozitele cu caracter permanent, care conduc la o scadere pe
termen lung a fluxului. Acest tip de depuneri pot fi datorate fenomenelor de adsorbtie a
compusilor dizolvati in porii membranei. In figura 53 se prezinta schematic mai multe
cicluri de filtrare-regenerare a membranei si modalitatea in care depunerile reversibile si
ireversibile influenteaza variatia fluxului de permeat [Jones si colab., 1993].

Fig 53. Variatia fluxului de permeat in timp

Flux
Flux lichid

Spalare inversa Scaderea ireversibila

a fluxului

Scaderea fluxului fara spalare

Scaderea reversibila a fluxului

Timp

Considerand natura materialului depus pe membrana sau in pori, se poate considera

ca depunerile pot fi datorate compusilor organici, particulelor solide sau coloizilor,
microorganismelor, compusilor metalici sau a compusilor incrustati (saruri anorganice
putin solubile) [Weiser, 1992].
Aparitia unuia sau mai multor mecanisme de depunere pe membrane este dependenta
de mai multi factori dintre, dintre care mentionam: compozitia apei, natura si gradul de
pre-tratare, materialul din care se confectioneaza membrana si conditiile de operare.

23
 Variante tehnologice de realizare a procedeelor de membrana

Eliminarea diferitilor poluanti din sursele naturale de apa se poate realiza utilizand
numai procedee de membrana sau combinatii ale acestora cu procedee clasice de tratare.
In general, procedeele de membrana conduc la obtinerea unei calitati constante a apei
tratate, chiar in conditiile in care calitatea apei brute variaza, aceste variatii conducand la
modificarea parametrilor de operare (scaderea fluxului, necesitatea cresterii presiunii de
operare, marirea frecventei de curatire a membranelor) [Ben Aim si colab., 1993]. Desi
initial principala aplicatie a membranelor in domeniul tratarii apelor a constituit-o
desalinizarea, acestea sunt utilizate din ce ince mai mult in prezent pentru tratarea apelor
de suprafata, in scopul eliminarii microorganismelor (in special a celor patogene), a
compusilor organici (incuzand produsii secundari ai dezinfectiei) si anorganici, cat si a
materiilor solide (in suspensie sau coloidale).
Avand in vedere faptul ca nu se poate realiza tratarea apelor exclusiv prin procedee de
membrana, acestea fiind de obicei asociate cu operatii sau procese conventionale (uneori
chiar numai o sitare sau deznisipare) se vor prezenta, cateva aspecte privind conditiile
specifice de operare ale MF, UF, NF, OI si ED.

Microfiltrarea

Este utilizata in general in combinatie cu ultrafiltrarea, osmoza inversa sau cu

procedee clasice de tratare a apelor de suprafata (coagulare-floculare, adsorbtie pe
carbuni activi pulbere), in scopul obtinerii apei potabile si industriale. Prin acest procedeu
se elimina materiile coloidale si solidele in suspensie, microalgele, si bacteriile, in
domeniul 0,1 – 10 μm, in conditii de operare care presupun aplicarea unor diferente de
presiune situate in domeniul 50 – 100 kPa. Curgerea poate fi de tip cross-flow sau dead-
end flow, iar dimensiunile obisnuite ale porilor se situeaza in domeniul 20 nm – 1 μm.
Principala problema de operare este reprezentata de colmatarea membranelor, care poate
fi controlata prin alegerea unui program adecvat de curatire[Madaeni, 1999].
Microfiltrarea poate fi utilizata pentru inlocuirea proceselor de coagulare-floculare
sau de filtrare rapida, principalul dezavantaj ramanad capacitatea redusa de eliminare a
microorganismelor (in special, a virusurilor).

Ultrafiltrarea

Utrafiltrarea este utilizata ca trepta de pre-tratare pentru osmoza inversa in combinatie

cu procedeele conventionale de tratare sau microfiltrarea. Prin acest procedeu se pot
elimina solidele in suspensie, coloizi, bacterii, virusuri, compusi organici
nebiodegradabili, dimensiunile particulelor retinute situandu-se in domeniul 0,001 – 0,1
μm, pentru membranele cu pori de 5 – 20 nm. Presiunea aplicata variaza intre 100 – 1000
kPa, problemele de operare caracteristice procesului de ultrafiltrare fiind
depunerea/colmatarea membranelor si fenomenul de concentrare polarizare.

24
 Atat in tratarea apelor de suprafata, cat si in epurareaapelor uzate (in vederea
recircularii acestora), membranele de ultrafiltrare sunt foarte eficiente in retinerea, cu
rezultate foarte bune (90 – 99%), a microorganismelor (incuzand virusurile), fapt pentru
care sunt denumite si „memebrane de igienizare”, respectiv pentru retinerea
micropoluantilor organici, precursori ai PSD. Studii experimentale pe diferite
microorganisme „model” au demonstrat eficienta ultrafiltrarii pentru retinerea acestora,
gradul de tratare fiind diferit in functie de tipul membranei si de dimensiunile
microorganismului. Asfel, s-a demonstrat eficienta acestui procedeu in retinerea
bacteriilor coliforme fecale (reprezentate prin Escherichia coli), a bacteriilor de tip
Clostridium, Poliovirus, Giardia, Cryptosporidium, Pseudomonas, cat si a altor
organisme patogene, cum ar fi protozoarele si helmintii [Madaeni, 1999].
Ultrafiltrarea se poate utiliza cu rezultate foarte bune pentru inlocuirea unora dintre
procesele de tratare fizico-chimica, cum ar fi: coagularea-flocularea si dezinfectia,
aplicatiile combinate vizand: [Ericsson si Hallmans, 1994; Caetano, 1995; Aptel si
Buckley, 1996]
 Eliminarea micro-poluantilor organici prin procedee combinate de ultrafiltrare si
adsorbtie pe carbuni activ pulbere (UF-PCA);
 Eliminarea compusilor cu fier si mangan prin procedee de ultrafiltrare si oxidare;
 Eliminarea nitratilor prin procedee biologice si de ultrafiltrare.
In conditiile in care se practica, totusi, dezinfectia dupa ultrafiltrare, doza de clor
utilizata este mult mai mica comparativ cu cea utilizata in schemele de tratare
conventionala pentru obtinerea apei potabile (clorinare de protectie).

Osmoza inversa

Acest procedeu (denumit si hiperfiltrare) reprezinta principala metoda de obtinere a

apei potabile si industriale, prin desalinizarea apei de mare si este aplicat mai ales in tarile
cu rezerve scazute de ape de suprafata sau subterane, aproximativ 70% din totalul
aplicatiilor de desalinizare fiind reprezentat de procese de membrana [Aptel si Buckley,
1996].
Membranele de osmoza inversa pot separa ioni, molecule organice, coloizi, cu
dimensiuni situate sub valoarea de 0,001 μm, in conditiile unor valori mari ale presiunii
de 1.000 –10.000 kPa. Desi osmoza inversa este un procedeu care si-a dovedit
aplicabilitatea in special pentru separarea compusilor anorganici dizolvati (ioni),
experimentele au aratat ca se pot separa si o varietate de compusi organici, cum ar fi:
hidrocarburi, compusi organici cu oxigen si azot, pesticide, compusi organici
nebiodegradabili [Cartwright, 1991]. Retinerea compusilor organici pe membranele de
osmoza inversa este influentata de factori specifici cum ar fi: dimensiunea si forma
moleculelor organice, gradul de ionizare si solubilitatea compusilor organici in apa
/solventi organici, compozitia chimica a membranei.
Problemele de operare caracterisice procesului de osmoza inversa se refera la
formarea de cruste (scaling), datorita precipitarii/cristalizarii sarulrilor (CaCO3, MgCO3,
CaSO4), colmatarea si concentrarea-polarizarea.
Un sistem de osmoza inversa cuprinde de obicei urmatoarele etape:[Rautenbach,
1989]

25
 1) Pre-tratarea influentului se realizeaza pentru a reduce potentialul de
colmatare/incrustare a membranei (prin eliminarea solidelor in suspensie si a
coloizilor). Se pot utiliza procedee clasice (coagulare-filtrare, filtrare pe
straturi multiple), cat si procedee avansate (microfiltrare, ultrefiltrare, schimb
ionic). In functie de caracteristicile infuentului, se pot utiliza si agenti pentru
prevenirea formarii crustelor (polifosfati, acizi), inhibitori de coroziune
(nitriti, cromati, sulfati, fosfati) sau agenti dezinfectanti;
2) Separarea pe membrana are loc, in practica, prin mai multe module de
osmoza inversa grupate in etape, in fiecare etapa modulele conectate in pararel
realizand separarea concentratului, permeatul fiind trimis pentru o purificare
avansata, in etapa urmatoare. Modalitatea de conectare a membranelor este
prezentata schematic in figura 54.
3) Finisarea calitatii permeatului consta in aerarea, neutralizarea sau
dezinfectia sa, dupa caz. De obicei, aceasta etapa este absolut necesara atunci
cand se utilizeaza osmoza inversa pentru obtinerea apei potabile, in scopul
separarii compusilor organici volatili si a gazelor dizolvate;
4) Indepartarea concentratului din sistem.
In combinatie cu ultrafiltrarea, microfiltrarea, sau cu unul din procesele
conventionale, osmoza inversa este utilizata si pentru recircularea efluentilor industriali
sau pentru obtinerea apei ultrapure.

Fig. 54 Posibilitati de concentrare a moduleleor de osmoza inversa

A – structura ramificata; B – structura cu recirculare

alimentare

PC

concentrat

permeat B
concentrat
alimentare

permeat

Nanofiltrarea

Nanofiltrarea sete utilizata ca treapta de pre-tratare pentru osmoza inversa pentru

aplicatii de desalinizare, dedurizare, eliminarea sulfatilor sau in combinatie cu procedeele
conventionale sau avansate de tratare, pentru retinerea unor micropoluanti organici,

26
precursori ai produsilor secundari de dezinfectie (PSD) sau compusi colorati. Prin acest
procedeu se pot elimina ioni bivalenti, coloizi, acizi organici, dimensiunile particulelor
retinute situandu-se in domeniul 0,0005 – 0,001 μm, pentru membrane cu pori de 2 – 5
nm [Jacangelo si colab., 1997].

Electrodializa

Prin acest procedeu se realizeaza separarea ionilor monovalenti si bivalenti din apa,
prin trecerea acesteia prin membrane semipermeabile schimbatoare de ioni, sub actiunea
unui camp electric. Indepartarea prealabila a solidelor in suspensie si compusilor organici
dizolvati este obligatorie in cazul electrodializei. Principala aplicatie a electrodializei este
desalinizarea apelor marine, in scopul obtinerii apei potabile, dar se cunosc si aplicatii in
demineralizare sau pentru epurarea apelor uzate industriale (in scopul recircularii acestora
in industrie). In Japonia si Kuwei, electrodializa se utilizeaza si pentru obtinerea sarii de
bucatarie din apa de mare, in conditii de puritate ridicata (97%) si costuri energetice
scazute (comparativ cu evaporarea) [Caetano, 1995].
In electrodializa, instalatia este compusa dim membrane cation si anion selective,
dispuse in camp electric si care permit numai transportul cationilor (cation selective) sau
a anionilor (anion selective). Alternativ, in celulele de electrodializa se obtin apa si ionii
specifici in concentratie mare, iar la catod, respectiv anod se poate produce gaze, ca
urmare a reactiilor de electrod (hidrogen la catod si oxigen sau clor la anod). Distanta
dintre membranele semipermeabile este foarte mica, pentru a minimiza reactiile de
electrod. O reprezentare schematica a unei instalatii de electrodializa este prezentata in
figura 55 [Cartwright, 1991].
Instalatiile de electrodializa cuprind intre 100 si 600 de celule de elctrodializa,
aranjate vertical sau orizontal, situate intre electrozi. Fenomenul de concentrare-
polarizare infuenteaza eficienta globala a instalatiilor de elctrodializa, deoarece atunci
cand apar diferente de concentratie intre solutie si suprafata membranei, este necesara o
intensitate mai mare a curentului aplicat pentru transportul ionilor. [Reutebach si
Albrecht, 1989]

Fig. 55 Reprezentarea schematica a unei instalatii de electrodializa

1 2 3 4 5

Na+ Na+ Na+

Na+
-
Cl Cl-

(-) catod Cl- Na+ (+) anod

27
 Epurarea apelor in case si ferme

In cazul gospodariilor sau a fermelor mici este posibila tratarea apelor fara
a se recurge la un sistem centralizat putand fi folosite mai multe metode:
1) Metoda tancului septic
2) Metoda cu movila
3) Metoda aerobica
4) Metoda anaerobica

Metoda tancului septic

Fig. 56 Reprezentarea schematica a tancului septic

1. – intrare apa reziduala
2. - spuma
1 3. – apa din tanc
2 5 4. – strat de namol
5. – evacuare apa spre zona de drenaj

Pentru o casa cu trei camere tancul trebuie sa aiba un volum de 3.8 m 3. Pentru
fiecare camera suplimentara se mai adauga 1 m3.

Fig. 57 Reprezentarea schematica a dispozitiei spatiale a tancului septic

3 2

1. – casa; ferma
2. – tanc septic
3. – cutie de distributie
4.– canale de drenaj

28
 Se construieste din materiale impermeabile rezistente la coroziune si variatii de
temperatura. Trebuie sa fie situat la cel putin 5m de constructii si minim 15m de sursa
de apa. Locul amplasarii trebuie sa fie accesibil golirii. Lichidul care paraseste tancul
antreneaza si o parte din substantele aflate in suspensie, din acest motiv este necesar
un camp de drenaj ce consta in 2 canale paralele de maxim 30m lungime si 1m
adancime, in care se afla ingropate tevi preferate de aproximativ 10 cm in diametru.
Partea superioara se cultiva si se intretine cu gazon.
Pentru situatii speciale (terenuri permeabile, impermeabile) – se recurge la metoda
lag. movilei.
Principiul este acelasi doar ca presupune existenta unei movile pe sol in care se
realizeaza drenarea. Neexistand curgere gravitationala, este necesara atasarea unei
pompe.
Pentru o casa cu 3 camere dimensiunea movilei trebuie sa fie de pana la 120 m2.

Fig. 36 Metoda movilei

1- casa, ferma;
1 2- tanc septic
3- pompa;
4- movila.
2

29