Prof Vant

AN II – semestrul II
INGINERIA VÂNTULUI
Tema 1
22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 1

Metode Pondere
Tip
activitate
Criterii de evaluare de din nota
evaluare finală
Cerinţe minime pentru
nota 5 :
a) prezență la minim 10 cursuri
din 14;
b) accesul la examen este
Curs
condiţionat de predarea prin Examen
14 cursuri
x prezentare orală a referatelor oral 60%
2 ore
pentru lucrările practice de
laborator;
c) în urma evaluării individuale
fiecare subiect trebuie să obţină
nota 5 individual;
Evaluarea
Modul de prezentare publică a performanţei
Seminar/
Laborator
22 March 2021
referatelor.
Călin Safirescu, Ingineria Vântului la verificarea 40% 2
Corectitudinea răspunsurilor la întrebări.
INGINERIA VÂNTULUI
1. Noțiuni generale. Surse de energie. Clasificări
2. Elemente de mecanica fluidelor
3. Elemente de termodinamica atmosferei
4. Elemente de aerodinamica atmosferei
5. Acțiunea vântului pe structuri rigide
6. Acțiunea vântului pe structuri cu răspuns dinamic
7. Aerogeneratoare
8. Dispersia poluanților în atmosferă
9. Modelarea în tunel aerodinamic a elementelor de
ingineria vântului
10. Energia eoliană în România
Tema 1. NOȚIUNI GENERALE. CLASIFICĂRI
I. Noțiuni generale. Clasificări
I.1. Surse de energie

I.2. Energia eoliană
I.3. Preocupări privind studiul vântului
I.4. Clasificarea vânturilor
I.5. Riscul eolian

Tema 1.1. Surse de energie
Ştiinţele naturii :
observaţie ipoteză explicație putere.
Gândirea ştiinţifică: caută puterea, în raport cu

natura.
Gândirea ştiinţifică are trei funcţii prin care îşi

atinge obiectivele:
• descriptivă: CE ANUME SE ÎNTÂMPLĂ?
• explicativă: CUM ANUME SE ÎNTÂMPLĂ?
• restructurantă: S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA ŞI ALTFEL?!

Ciclul energetic Consum energetic ( kWh/zi/om )
Activitatea
Tema 1.1. Surse de energie transp
după anul:
omului Scopul activității Sursa de energie hrană casnic industrial ort Total
1.000.000 asigurarea unei temperaturi

omul izolat
î.c. … constante a corpului şi asigurarea energia solară 2 2
energiei
societatea de 100.000 î.c.

vânători … prepararea hranei, încălzirea şi utilizarea controlată a
5 5
iluminarea locuinţei. focului
despădurire accentuată a
societatea
3.000 î.c. … suprafeţelor terestre, pentru a se distrugerea pădurilor, a
8 2 10
agricolă obţine terenurile necesare cultivării sursei de energie
plantelor agricole regenerativă
societatea energie mecanică a
preindustrială
1.400 … 6 2 15 10 33
consum industrial de energie vânturilor şi a apelor
societatea introducerea în circuitul industrial al
industrială 1.850 … maşinilor cu abur și apariția cărbune, respectiv 8 36 27 16 87
inițială motoarelor cu explozie petrol
substituirea din ce în ce mai mult utilizarea energiei

altor forme de energie în energie regenerabile, a
societatea electrică, datorită uşurinţei cu care combustibililor fosili şi
industrială 1.950 … este transportată la distanţă şi a nucleari şi prin 40 180 135 100 455
modernă posibilităţii de a o transforma în alte posibilităţi de conversie
forme de energie utilă ca: energie a energiei dintr-o formă
mecanică, lumină, căldură, energie în alta, cu un consum în
chimică continuă creştere

Ptr. a acoperii diferența de necesar energetic , de la 2 kW la 455kW/zi x om :
SURSE DE ENERGIE
În sens comun, se înțeleg materialele și
tehnologiile folosite pentru obținerea diferitelor
forme de energie necesare dezvoltării societății.
Aceste surse trebuie să se găsească :

▪ în cantități corespunzătoare,
▪ să fie exploatabile convenabil din punct de vedere:
➢ tehnic,
➢ economic
➢ al unei perspective durabile.

1. COMUSTIBILII FOSILI
1.1. CĂRBUNELE
1.2. PETROLUL și GAZELE NATURALE
2. ENERGIA NUCLEARĂ
3. ENERGIILE ALTERNATIVE
3.1. ENERGIA SOLARĂ
3.2. ENERGIA HIDROELECTRICĂ
3.3. ENERGIA MAREELOR
3.4. ENERGIA GEOTERMALĂ
3.5. ENERGIA EOLIANĂ
1.1. CĂRBUNELE
1.1. CĂRBUNELE
Alte ALTERNATIVE ????????????????

1.1. CĂRBUNELE

1.1. CĂRBUNELE
Pe termen mediu, sursele regenerabile de energie

nu pot fi privite ca alternativă totală la sursele
convenționale,
dar datorită avantajelor pe care le au:
➢ resurse locale :
✓ abundente,
✓ ecologice,
✓ ieftine.
➢ independente de importuri și/sau crize mondiale,
acestea trebuie utilizate împreună cu combustibilii

fosili și energia nucleară.
Tema 1.2. ENERGIA EOLIANĂ
Definiție :
❑ energia cinetică a maselor de aer atmosferic aflate
în mişcare relativă față de suprafața terestră.
Etimologie :
❑ AIOLOS – zeul vânturilor în Grecia Antică.
Energia eoliană nu poate să înlocuiască toate

celelalte forme de energie, ci doar să fie o opțiune.
Pe termen mediu, sursele regenerabile de energie
nu pot fi privite ca alternativă totală la sursele
convenționale.
• Vântul
este, de fapt,
o consecinţă a
iluminării
atmosferei de
către Soare.

• Vântul este mișcarea aerului datorată maselor de

aer cu temperaturi diferite.
• Temperaturile diferite sunt cauzate de masele de
apă și pământ care absorb energia solară în mod
diferit.
• Deoarece aerul cald este mai uşor decât aerul
rece şi are tendinţa să se ridice, masele de aer se
deplasează în funcţie de aceste grade diferite de
încălzire.
• La scară globală, mișcările masive de aer sunt
cauzate de diferența de temperatură a
pământului la ecuator și cel apropiat de poli.
• Aproximativ 2% din energia luminii solare,

care cade pe suprafaţa Pământului, se
regăseşte în energia cinetică a vânturilor.
• La rândul său, această energie se pierde atât

prin frecare cu suprafaţa Pământului, cât şi
prin însăşi deplasarea maselor de aer.
• Deoarece vântul va bate atât timp cât Soarele

va încălzi Pământul, acesta este o sursă de
energie regenerabilă.
Tema 1.3. PREOCUPĂRI PRIVIND STUDIUL VÂNTULUI
• Foalele sunt instalaţii pentru suflat aer

(în potcovării)
Au ca piesă de
bază un burduf
(de regulă din
piele) care se
umflă şi se
strânge,
pompând
astfel aerul.

Foalele
• Ele pot fi acţionate direct de om sau prin
intermediul unui sistem de pârghii.

CORĂBIILE EGIPTENE CU PÂNZE (2000 î.e.n.) :

•
• Mica velă de formă
pătrată era utilizabilă doar
când sufla vântul din spate,
propulsia fiind asigurată de
20 de vâslași.
• Ancorele sunt pietre
mari, prevăzute cu o gaură.

CORĂBIILE CU PÂNZE ȘI CÂRMĂ (sec XV e.n.)

Spania şi Portugalia au fost
cele mai mari puteri ale
lumii în ceea ce priveşte
flota maritimă comercială
şi militară.
Navele erau prevăzute cu
cârmă pentru schimbarea
direcţiei de deplasare, iar
pânzele se orientau după
direcţia vântului.
„SANTA MARIA” - Cristofor COLUMB

Bricul MIRCEA (1882-2016) :



MORILE DE VÂNT
Instalație ce permite transformarea

energiei eoliene în
energie mecanică de rotație.
În acest scop, vântul pune în

mișcare elicea morii.

Morile de vânt au apărut mai întai în :
❖ Orient,
❖ Egiptul antic,
❖ pe teritoriul de astăzi al Iranului (în zona
Khorassan, supranumită « Vechiul oraș al
morilor »)
❖ Persia,
unde, în secolul al VII-lea î.Hr., morile de vânt se

utilizau pentru :
• a pune în funcțiune instalațiile de irigare a
terenurilor agricole,
• modalitate de propulsie pentru ambarcatiuni.
Morile de vânt au apărut în Europa începand cu

secolul al X-lea:
❖ Țările de Jos,
❖ Franța,
❖ Portugalia,
❖ Germania,
❖ Danemarca, etc
fiind folosite, mai ales, pentru măcinarea

cerealelor și a plantelor din care se extragea uleiul.

Arhitectura unei
mori de vânt, indiferent de
timpul și locul în care a fost
construită, trebuia să
corespundă condițiilor
topografice și de climat, cât
și scopurilor pentru care a
fost concepută,
adică, de obicei, se ridica
pe o colină, cu o bună
expunere la vânt și având
o forma conică sau
cilindrică, înalta, cu elicele
fixate
22 March 2021
pe un ax orizontal.
Călin Safirescu, Ingineria Vântului 28



.
Expresia « a se lupta cu morile de vânt »

.
Expresia « a se lupta cu morile de vânt »:
acțiune inutilă, penibilă, nebunie…….

Don Quijote de la Mancha
Expresia « a se lupta cu morile de vant »:
acțiune inutilă, penibilă, nebunie…….

Tema 1. NOȚIUNI GENERALE. CLASIFICĂRI
I. Noțiuni generale. Clasificări
I.1. Surse de energie

I.2. Energia eoliană
I.3. Preocupări privind studiul vântului
I.4. Clasificarea vânturilor
I.5. Riscul eolian

Tema 1.4. CLASIFICĂRI ALE VÂNTULUI
Harta GLOBALĂ A VÂNTULUI

La limita dintre artă și știință

Intinderea şi complexitatea problemelor îmbrăţişate de

știința vânturilor au condus în ultima vreme la definirea
unor:
Direcții de cercetare :
➢ cercetarea matematică, bazată pe fizica

fluidelor,
➢ cercetarea naturalistă, bazată pe observaţiile

directe pe teren.
Vântul se caracterizează prin trei elemente extrem de

variabile în timp și spațiu:
1. Direcția vântului, reprezintă direcția din care bate

vântul și nu cea spre care se îndreaptă.
Ea este apreciată prin cele 16 sectoare ale
orizontului, notate cu majusculele punctelor
cardinale și intercardinale (principale și
secundare) în sensul deplasării acelor de
ceasornic, utilizându-se roza vânturilor.
Direcția vântului în plan orizontal este dată de unghiul pe care
îl face vectorul vânt cu direcția nordului geografic.
ROZA VÂNTURILOR – este
reprezentarea grafică a frecvenței
vântului pe cele opt direcții cardinale și
intercardinale, într-un anumit punct
sau într-o anumită zonă de pe un
teritoriu.
ROZA FRECVENȚEI VÂNTURILOR – este

reprezentarea grafică a repetării
predominante a direcției vânturilor
după carturi (părțile lumii), într-o
perioadă concretă de timp (de regulă,
o lună, un sezon, un an) sau pentru
câțiva ani.
Direcția vântului este modificată de forța de abatere

(forța CORIOLLIS) generată de mișcarea de rotație a
Pământului care determină abaterea spre dreapta a
corpurilor în mișcare în emisfera nordică, și spre stânga
în emisfera sudică.
𝑨 = 𝟐 ∙ 𝝎 ∙ 𝝑 ∙ 𝐬𝐢𝐧 𝝋 (°)
unde,
𝜔 – viteza unghiulară a mișcării de rotație,
𝜗 – viteza vântului,
𝜑 – latitudinea.

2. Viteza, reprezentând distanța parcursă de particolele

de aer în unitatea de timp.
𝒗 = 𝟎, 𝟖𝟑𝟕 ∙ 𝑩 𝟑Τ𝟐 𝒎
𝒔
𝒔𝒂𝒖 (𝒏𝒐𝒅𝒖𝒓𝒊)
unde:
B – gradul Beaufort
La altitudine, vântul are viteze mai mari datorită lipsei forței de frecare, aceasta
dispărând la 400-500m altitudine.

3. Intensitatea sau tăria vântului, se apreciază vizual,

indirect cu ajutorul scării Beaufort, după efectele
mecanice pe care le produce vântul asupra vegetației,
construcțiilor, ….
Scara Beaufort
este o măsură
emirică de descriere a
intensității vântului
bazată pe observațiile
efectului provocat
de acesta.

CLASIFICARE, funcție de gradul Beaufort
Grad Beaufort 0 1 2 3
Descriere Calm Vant perceptibil Vant foarte usor Vant usor
Frunzele nu se Frunzele nu se Frunzele se Frunzele si

misca. misca. misca. ramurelele
mici sunt in
Condiții Fumul se inalta Miscarea vantului Simtim adierea miscare
vertical. e vizibila doar la vantului pe fata. continua, de
fum. mica
amplitudine.
Viteză vânt <2 km/h 3,6-5 km/h 7-11 km/h 11- 20 km/h

Grad Beaufort 4 5 6
Descriere Vant moderat Vant semnificativ Vant puternic
Praful si hartiile de pe Ramurile mici ale Crengile mari ale

jos se ridica. copacilor se misca. copacilor se
misca.
Condiții Crengile copacilor sunt Steagurile flutura.
in miscare continua. Folosirea unei
umbrele devine
dificila.
Viteză vânt 22-29 km/h 31-36 km/h 40-50 km/h

Grad Beaufort 7 8 9
Descriere Vant foarte puternic Vant extrem de Inceput de furtuna
puternic
Copacii se misca cu Se rup ramurele
toata tulpina. din coroana
arborilor. Crengi cad din copaci.
Condiții E nevoie de efort
pentru a merge contra Masinile isi Structurile sunt usor
vantului. pierd directia pe afectate.
drum.
Viteză vânt 52-61 km/h 63-72 km/h 76-86 km/h

Grad Beaufort 10 11 12
Descriere Furtuna Furtuna violenta Uragan
Copacii sunt scosi

din radacina. Daunele asupra Daune severe si
cladirilor sunt produse extinse
Condiții La cladiri se la scara larga. (copaci, cladiri).
produc daune ale
structurilor.
Viteză vânt 88-101 km/h 104-115 km/h 119 km/h

CLASIFICARE, din puct de vedere al structurii
Exista trei categorii de vânturi:
1. Vânt laminar – se deplasează cu viteză relativ

mică, existent pe distanțe mici și suprafețe netede.
2. Vânt turbulent – caracteristic zonelor

accidentate, cu schimburi frecvente de direcție și
viteză.
3. Vânt în rafale – se produc oscilații bruște ale

direcției și vitezei.
Exista trei categorii de vânturi:
1. Vânturi permanente – bat tot timpul anului.
Datorită mișcarii de rotație acestea sunt abătute de la

direcția lor normală.
Astfel sunt deplasate :

• spre dreapta în emisfera nordică
• spre stânga în emisfera sudică.

Exemple de Vânturi permanente
Alizeele – sunt vanturi predominante, care sufla dinspre NE si SE catre

Ecuator. Aceste vanturi sunt provocate de masele de aer fierbinte care
se ridica la Ecuator si de deplasarea aerului provenit dinspre N si S care
ia locul acestor mase de aer. Vanturile sunt deviate spre V din cauza
rotatiei Pamantului de la V la E. Zonele imprevizibile de calmuri,
cunoscute sub denumirea de acalmii tropicale, se afla la convergenta
acestora;
Vanturile de vest – se formeaza intre maximele tropicale si minimele
subtropicale, deci bat intre 400 si 600 latitudine nordica si sudica. Fiind
deviate de la directia normala, bat dinspre vest, de unde si denumirea
lor. Aceste vanturi aduc precipitatii bogate pe coastele vestice ale
continentelor;
Vanturile polare (de est) – bat dinspre maximele polare spre minimele
subpolare, aducand aerul rece al polilor.
2. Vânturile periodice – sunt vânturi care își schimbă

direcția.
O perioadă bat dintr-o direcție, iar perioada cealaltă

din direcția opusă.

Exemple de Vânturi periodice :
Musonul – este un vânt cu caracter periodic, ce ia naștere

datorită marilor contraste termice între apele Oceanului Indian și
partea centrală a Asiei în cele două anotimpuri extreme ale
anului. În timpul verii partea centrală și sudică a Asiei se
încalzește excesiv, temperatura aerului ajungând și la 50 grade
Celsius. Musonul de vară bate din aprilie până în octombrie,
aducând precipitații bogate. Musonul de iarnă bate din
octombrie până în aprilie, fiind foarte secetos;
Briza – este asemanatoare musonului, dar își schimbă direcția de
la zi la noapte și bate pe suprafețe restranse. Există brize marine,
formate din cauza încălzirii diferite a plajei și a apei, și brize de
munte și vale, formate datorită încălzirii diferite a văilor și a
culmilor învecinate.
3. Vânturile neregulate – bat numai într-o anumită

regiune.
Există multe astfel de vânturi.

Exemple de Vânturi neregulate (catabatice calde):
Bora – este un vânt neregulat care bate pe țărmul Mării Adriatice.
Mistralul – Este un vânt puternic din direcția Nord West ce

afectează coasta mediteraneană a Franței, de la Marsilia la Saint
Tropez.
Mistralul este responsabil pentru: vremea însorită excepțională,
vegetația deșertică asemănătoare cu cea din sudul Californiei și
chiar pentru aerul local.
Föhn – este un vânt neregulat care bate din nordul Italiei spre
Elveția. Bate de la începutul primăverii și are drept consecință
venirea primăverii cu 30-40 zile mai devreme decât în zonele
învecinate.
Vânturi din Romania
Pe teritoriul României regimul vântului este determinat de :
• particularitățile generale ale atmosferei,
• particularitățile suprafeței active, evident fiind rolul de

baraj orografic al Carpaților, care determină prin
orientare și altitudine particularități regionale ale
vântului.

Exemple de Vânturi care bat în ROMÂNIA:
Crivățul – Crivățul este un vânt deosebit de puternic, care bate în

Moldova, Dobrogea și sudul și estul Munteniei. Suflă dinspre N-E spre S-V,
cu viteze ce depașesc uneori 30-35 m/s. Asociat cu ninsoare, el determină
deseori în anotimpul rece al anului cele mai cumplite viscole din țara
noastră. Apariția lui în timpul verii este cu totul întamplatoare, dar atunci
fiind un vânt cald și uscat aduce pagube recoltelor în regiunile din sud-
estul țării.
Nemirul (Nemere) – vânt local care apare în depresiunea Brașovului.
Aerul rece al Crivățului, acumulat în partea estica a Carpațiilor Orientali,
pătrunde prin văile și trecătorile munților și se revarsă pe versantul vestic
în depresiune sub forma unui vânt rece, cu o viteză de deplasare de 10-20
m/s.
Austrul – este un vânt vestic, uscat și cald pe timpul verii, iar în perioada
de iarnă este însoțit de geruri și e lipsit de precipitații.
Exemple de Vânturi locale care bat în ROMÂNIA:
– Cosava, este un vant foarte intens cu caracter de fohn, cald si ucat, bate in
general din sud-est si uneori din est, isi face simtita prezenta mai rar;
– Baltaretul, un vant umed si caldut, destul de prielnic agriculturii, fiind
aducator de ploi bogate;
– Vantul Negru, numit si Caraelul (Kara-yel=Vant Negru in limba turca), este
un vant uscat si fierbinte,care compromite culturile agricole; de
aceea localnicii ii mai spun si Traista Goala. Apare in mod special in
sudul Dobrogei, dar cateodata influenta sa se simte si in Baragan;
– Oradeanul – apare mai tot timpul anului, pe versantii vestici ai muntilor
Apuseni si sufla dinspre vest si nord;
– Fagarasul – este intalnit in masivele Ciucas si Bucegi si sufla dinspre vest;
– Ardeleanul – sufla dinspre apus pe versantii transilvaneni ai Carpatilor
Orientali;
– Munteanul – vant local ce apare in zonele sudice ale Carpatilor Orientali.
Vânt : deplasarea aerului dintr-o zonă cu presiune mai

ridicată, spre o zonă cu presiune mai coborâtă.
Curenți atmosferici : aerul se deplasează în sisteme

unitare.
Gradientul baric : diferența de temperatură și

presiune dintre două zone.
Vector ce caracterizează scăderea presiunii atmosferice pe
unitatea de distanță, în direcție perpendiculară pe izobare,
spre presiunea mai redusă.
Tema 1.5. RISCUL EOLIAN
Riscul eolian survine când :

➢ vânturile sunt foarte puternice (90 km/h grade
Beaufort și mai sus),
➢ prezintă o scurgere foarte turbulentă și ciclonică.

Furtunile sunt in mod particular devastatoare in

zonele de țărm și de munte, unde viteza vântului poate
să depășască 250 și respectiv 300km/h.
Masele depresionare, focarul furtunilor, tind să se

organizeze în vaste spirale care se înruleaza într-o
mișcare ciclonică în emisfera sudică și anticiclonică în
emisfera nordică (efectul Coriolis).
Furtunile sunt însoțite adeseori de precipitații

puternice, ceea ce le sporește riscul, provocând
inundații.
Furtunile tropicale, numite:

o CICLONI în Oceanul Indian și Pacificul de Sud,
o TIFONI în Pacificul de Nord-Vest,
o URAGANE în Golful Mexic,
constituie mari ansambluri depresionare foarte active.
Născute deasupra oceanelor, durează mai multe săptămâni.
Cu diametre ce pot depași uneori 600 km, ciclonii înglobează o masă
noroasă spiralată și foarte turbulentă, în centrul căreia se află o zonă
luminoasă și calmă (“ochiul ciclonului”).
Masa noroasă se formează ca urmare a unei evaporări masive a apei
marine calde (stratul oceanic superficial depășind 26,5°C pe vreo 50 m
grosime), și apoi, Condensării, prin răcire la altitudine, a vaporilor de
apă ascendentă, ceea ce conduce la foarte puternice precipitații.
Coloana noroasă care poate să se ridice până la la 15 km altitudine, se
pune în rotație datorită forței Coriolis, ceea ce determină o violentă
undă de furtună la baza dispozitivului.
Ciclonii tropicali, fenomene obișnuite în sezonul cald și umed,

(80-90 furtuni tropicale pe an), au o putere distructivă adesea
considerabilă în regiunile insulare și de coastă vecine domeniului
oceanic unde ciclonii se formează.
Viteza vânturilor în masa depresionară poate să se apropie de

380km/h, iar înalțimea precipitațiilor să ajungă la 10m.
Fluxul energetic deplasat cotidian în jurul unui ciclon poate să fie

apropiat cu cel a 400 de bombe cu hidrogen de 20 megatone.
Pericolul este cu atât mai mare cu cât:

➢ ciclonul se întinde pe o arie mai vastă,
➢ se deplasează relativ lent
➢ este acompaniat de precipitații foarte puternice.
22 March 2021 Vezi : https://ro.wikipedia.org/wiki/Ciclon_tropical
Tornadele constituie furtuni ciclonice foarte intense, dar de scurtă

durată (maximum câteva minute) și extensiune foarte locală (diametrul
mai mic de 300-400m).
Unele sunt cvazi-stationare, altele se deplaseaza cu mare viteza (pana
la 100 km/h) în lungul unor culoare înguste, mai mult sau mai puțin
sinuoase.
Forța tornadelor poate să fie considerabilă:
➢ pune în mișcare vagoane feroviare de 80 t,
➢ determină rostogolirea unor lăzi metalice pe 2 km,
➢ dezintegrează clădiri,
➢ aspiră spre înalțime soluri sau diverse materiale.
Această forță rezultă din viteza extremă a unor vânturi în rotație (până la
450 km/h), cât și din foarte scazuta presiune existentă în interiorul
vortexului (valori ce scad la 60% din presiunea atmosferică normală).
În România problema existenței tornedelor rămâne deschisă,

după fenomenele meteorologice specifice din vara anului 2002.
În seara zilei de 12 august mass-media a anunțat producerea unor

tornade în apropiere de Fetești și la Făcăieni (jud. Ialomița), respectiv la
Ghindarești (jud. Constanța).
La Făcăieni vântul cel mai puternic s-a observat în jurul orei 20.50, a
durat între 3 și 5 minute și s-a soldat cu doua victime și mari pagube
materiale:
❑ 33 case distruse complet,
❑ 395 gospodării afectate parțial,
❑ o pădure de salcâmi distrusă prin ruperea copacilor la cca. 1 m de la
suprafața solului,
❑ o stână și câteva zeci de oi luate de vânt și târîte la cațiva metri
distanță.
Furtunile de nisip și praf sunt caracteristice regiunilor deșertice

(Sahara, Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Sud-Vestul SUA).
Apar atunci când un front atmosferic în rafale, sau un alt vânt puternic,
suflă nisipul și praful de pe o suprafață uscată. Paerticulele sunt
transportate prin săltare și suspensie, într-un proces care mișcă solul
dintr-un loc și-l depozitează în altul.
Riscul este în principal legat de o diminuare puternică a vizibilității și de

acoperirea amenajărilor de suprafață (drumuri, căi ferate, piste de
aeroport).
Vezi : https://ro.wikipedia.org/wiki/Furtună_de_nisip

A. PAGUBE
În ciuda violenței lor, vânturile determină în general puține

pierderi umane și adeseori ele sunt rezultatul indirect al
fenomenului:
• decese datorate căderii de arbori,
• distrugeri de case,
• inundații asociate cu furtunile.
Uraganul Andrew care a devastat Bahamas, Florida și

apoi Luisiana în 1992 a facut 25 victime, pe când pagubele
materiale au fost estimate la 20 miliarde de $.
A. PAGUBE
A.1. Pagubele imediate se referă la dezrădăcinari și

căderi de arbori, sau chiar afectarea unor păduri întregi.
Sunt asociate căderi și ruperi de piloni, panouri,
macarale, coșuri, pereți, părți de construcții.
În zonele aride sau subaride cu puțină vegetație,

furtunile de nisip provoacă:
➢ bararea de drumuri și căi de comunicație,
➢ șanturi de lucrări și edificii,
➢ acoperirea de sectoare rurale sau urbane.
A. PAGUBE
….. A.1. Pagubele imediate
În zonele agricole acțiunea eolianăa conduce la erodarea
solurilor, cu atât mai agravant cu cât vegetația este mai puțin
dezvoltată (perioade de secetă sau terenuri în pârloagă).
Marile câmpii americane au suferit în cursul anilor 1930 o
eroziune eoliana considerabilă, exacerbată de o lunga perioadă de
secetă, dar și de o proastă stare a suprafețelor cultivate. Mai multe
sute de mii de kilometri pătrați au fost pagubiți, norii de praf fiind
antrenați la aproape 4 km altitudine; încarcatura solubilă în
suspensie a atins 35.000 t/km3.
Eroziunea solurilor s-a continuat în aceste regiuni în tot
secolul XX, cu o intensitate variabilă după:
▪ forța vântului,
▪ apariția secetei sezoniere,
22 March 2021
▪ stadiul de creștere
Călin Safirescu, Ingineria Vântului
a culturilor în timpul furtunilor. 67
A. PAGUBE
A.2. Pagubele mai difuze sunt legate de transportul de

nisipuri și de praf eolian.
Ele se manifestă mai ales pe termen lung și
efectele pot să fie importante.
Sunt de natură diversă:
➢ defoliere, uscarea florilor, semințelor, tulpinilor de la plantele
cultivate;
➢ abraziunea picturilor, geamurilor și a altor materiale;
➢ abraziunea motoarelor cu ardere internă;
➢ crearea de câmpuri electrice intense ce interferează emisiunile
radio și telecomunicațiile;
➢ accidente datorate reduceri vizibilității (la automobile, avioane).
A. PAGUBE
…. A.2. Pagubele mai difuze
Deflația eoliană poate, de asemenea să ridice

probleme de sănătate:
➢ dificultăți respiratorii,
➢ alergii,
➢ tulburări gastro-intestinale,
➢ absorbția de minerale cu potențial silicogen sau
cancerigen.
A. PAGUBE
A.3. Schimbări globale ale mediului generate de

vehicularea de către vânturi, în atmosferă, a unei mari
cantități de praf, după cum urmează:
❑ o răcire datorată absorbției parțiale a razelor solare
din stratosferă;
❑ o reîncălzire prin reținerea radiației refelectate de
aerosolii din troposferă;
❑ densificarea acoperișului de nori și de ploaie prin
condensarea aerosolilor în jurul particulelor din
suspensia eoliană.
A. EFECTE
A.4. Efecte benefice : Furtunile accentuează amestecul

(brasajul) de mase de aer și accelerează reânoirea
aerului ce provine din diverse altitudini și latitudini,
participând la regularizarea climatică a invelișurilor fluide
ale Planetei.
❖ Vânturile au aptitudinea de a dispersa poluanții și

gazele vătămatoare în special în zonele urbane și
industriale (compuși organo-volatili, SO2, NO2, ozon
troposferic).
A. EFECTE
… A.4. Efecte benefice
❖ Vânturile pot să fie la originea reechilibrului chimic

din compoziția solurilor agricole.
Astfel, praful poluat de furtunile sahariene aduce

nutrienți minerali (Mg, K, Ca) și neutralizează
efectul ploilor acide din ecosistemele terestre din
Spania nord-estică.

A. EFECTE
❖ Vânturile permit producerea de electricitate ca

energie nepoluantă și regenerabilă.
Un număr crescut de țări, în special cele sarace în

generatoare de energie nucleară, se echipează cu
turbine eoliene de capacitate relativ mare, plasate
în sectoare de țărm sau regiuni continentale
expuse unor vânturi frecvente și susținute.

A. EFECTE
❖ Vânturile permit producerea de electricitate ca

energie nepoluantă și regenerabilă.
Un număr crescut de țări, în special cele sarace în

generatoare de energie nucleară, se echipează cu
turbine eoliene de capacitate relativ mare, plasate
în sectoare de țărm sau regiuni continentale
expuse unor vânturi frecvente și susținute.

B. CONTROLUL ȘI LUPTA ÎMPOTRIVA VÂNTURILOR
Protecția culturilor și efectuarea de amenajări

împotriva efectelor vânturilor obișnuite sunt diversificate
și eficace prin diverse măsuri:
❖ aliniamente de arbori orientate perpendicular pe direcția
vânturilor dominante;
❖ paravântuiri semipermeabile și convenabil distanțate;
❖ Plantații de spații vegetale adaptate medilor nisipoase și
nisipurilor (regiuni de dune);
❖ Întreținerea formațiunilor mobile superficiale;
❖ accentuarea rugozității suprafeței solurilor pentru
contracararea deflației.
Previziunea furtunilor, care se bazează pe datele

rețelelor de observatii meteorologice, este fiabilă
pe termen de câteva zile, cu excepția unor manifestări de
intensitate extraordinară.
Adeseori previziunile nu se pot face cu suficientă precizie

și să se anticipeze zonele de impact maxim.

Previziunea formării ciclonilor și mișcarea lor este

încă imperfectă, căci densitatea rețelelor de observație și
măsuratorile efectuate sunt insuficiente în regiunile
oceanice tropicale.
Previziunea traiectoriei ciclonilor, tifonilor și
uraganelor este în general fondată pe compararea
imaginilor satelitare.
Eroarea stabilirii traiectoriei este de 400 km în pre-
ajunul trecerii ciclonului și 200 km în ajun.

Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 2

INGINERIA VÂNTULUI
2. ELEMENTE DE MECANICA FLUIDELOR
7. Aerogeneratoare
ingineria vântului
Tema 2 - ELEMENTE DE DINAMICA FLUIDELOR
ELEMENTE DE MECANICA FLUIDELOR

SPECIFICE INGINERIEI VÂNTULUI
2.1. NOŢIUNI GENERALE
2.2. PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE FLUIDELOR

Tema 2.1. NOȚIUNI GENERALE
Universul sau Cosmosul
❑ un spaţiu ale cărui limite

sunt imperceptibile ;
❑ materia se află organizată
în structuri şi forme care
au stadii diferite de
evoluţie extrem de
variabile.
universul observabil
Univers observabil
sau
Metagalaxia.
❑ limita galaxiei
o parte redusă a Universului, în care

se află stele, galaxii
ce sunt detectate
prin recepţionarea radiaţiilor emise
de ele
22 March 2021 universul observabil

Dincolo de limita
galaxiei :
Universul fizic:
un spaţiu în care corpurile sau
structurile cereşti nu pot fi
urmărite direct,
dar prezenţa lor este presupusă
datorită unor influenţe pe care
acestea le exercită asupra unor
structuri din ariile observabile.
• Materia, deci şi corpul fluid, are o structură

discontinuă fiind alcătuită din atomi şi molecule.
• Atunci când procesul de divizare ajunge în intimitatea

acestora, părţile rezultate (electroni, protoni, neutroni etc.),
având dimensiuni foarte mici (raza nucleului unui atom are
ordinul de mărime 10−15 m), au proprietăţi diferite de cele
ale corpurilor din care au făcut parte.

Influenţele exercitate sunt evidențiate de:
Mecanica mediilor continue studiază fenomenele din

universul fizic asociate corpurilor înzestrate cu
structură de mediu continuu.
fenomene care
Mecanica mediilor
au loc în
continue studează
universul fizic

Prin mediu continuu, se înţelege acel corp, care supus

unui proces infinit de divizare, conduce la părţi care
păstrează întocmai proprietăţile întregului care le-a
generat prin diviziune.
MATERIA e formată din atomi, are structură granulară !
La o simplă privire un obiect solid pare continuu.
Se presupune că substanța este distribuită uniform și
umple tot spațiul pe care îl ocupă.
Datorită faptului că mecanica fluidelor studiază

fenomene care se produc la scară macroscopică
(adică se referă la porţiuni de fluid cu dimensiuni mult mai
mari decât cele ale atomului),
se poate admite ipoteza continuităţii conform
căreia un fluid are o structură continuă la orice
nivel.
Definiție :
mecanica fluidelor are drept obiect

de studiu
ECHILIBRUL ȘI MIȘCAREA fluidelor

Corpurile fluide sunt acele medii, înzestrate cu

proprietatea de a se deforma în mod continuu şi
nelimitat sub acţiunea unor forţe (oricât de mici ar fi
acestea), distribuite în mod uniform.
Această proprietate poartă numele de

FLUIDITATE.
Clasa corpurilor fluide

Se disting două subclase:
LICHIDE Mecanica lichidelor HIDRAULICA
GAZE Mecanica gazelor

➢ HIDRAULICA are caracter TEORETIC
Discipline cu caracter practic :

➢ Hidrotehnica:
➢ HIDROGRAFIA ( studiul apelor de la suprafața pământului )
➢ HIDROLOGIA ( sudiul apelor subterane )
➢ STUDIUL CONSTRUCȚIEI POMPELOR
➢ STUDIUL CĂILOR NAVIGABILE
➢ STUDIUL CONSTRUCȚIILOR NAVALE, ……..

Clasa corpurilor fluide : L I C H I D E
Lichidele, fără a se opune la orice deformare,

conform proprietăţii de fluiditate, sunt puţin
compresibile, adică, pentru a-şi micşora volumul,
trebuie supuse la forţe de compresiune mari.
Aceasta se datorează eforturilor moleculare
dezvoltate, care se opun la apropierea
moleculelor.
Clasa corpurilor fluide : L I C H I D E
Lichidele comprimate revin la volumul lor iniţial

îndată ce încetează comprimarea,
comportându-se din acest punct de vedere, ca nişte
corpuri perfect elastice,
care au un volum bine determinat şi iau forma vaselor în
care sunt introduse.

Clasa corpurilor fluide : G A Z E

Gazele sunt puternic compresibile,
neavând formă şi volum determinat.
Datorită faptului că ele umplu în întregime spaţiul
care le stă la dispoziţie, nu pot rămâne în repaus decât
în recipiente închise.
Spre deosebire de lichide, care la comprimare se
comportă perfect elastic, gazele au această proprietate
atât la comprimare cât şi la destindere.
Mecanica fluidelor este o ramură a mecanicii mediilor

continue, și are ca obiect studiul fluidelor sub aspectul
comportării lor mecanice.
Mai exact, studiază :

✓Echilibrul, repausul (statica) HIDROSTATICA
✓mișcarea (dinamica) fluidelor, HIDRODINAMICA
✓interacțiunile dintre acestea și suprafețele solide cu care

sunt în contact.
Ca toate fenomenele fizice, miscarea unui fluid, este
deosebit de complexă, motiv pentru care, considerarea
simultană a tuturor factorilor care o influenţează, ar
duce la o formulare matematică deosebit de complexă.
De aceea, fenomenele reale sunt aproximate prin
eliminarea factorilor mai puţin importanţi şi păstrarea
numai a acelora cu rol determinant în desfăşurarea
fenomenului.
Această simplificare, permite crearea unor sisteme
teoretice, numite MODELE !
Astfel există modelul de fluid ideal (perfect),
– de fluid vâscos în mişcare laminară,
– de fluid vâscos în mişcare turbulentă,
– de fluid ne-newtonian (reologic),
– etc.
Toate modelele de fluid create, au la bază, ca aproximare
necesară, ipoteza continuităţii mediului fluid.
Totuşi, fluidul nu poate fi considerat în orice condiţii
un mediu continuu.
Criteriul fizic de stabilire a continuitaţii, este numărul
lui Kundsen
Ku=lp / L,
unde :
lp - lungimea liberului parcurs molecular, adică distanţa
medie (statistică) parcursă de molecule între
două ciocniri consecutive (lp=10−7 m),
L este o dimensiune a corpului.
Cercetările au arătat că pentru lp>0,1, fluidul poate fi

considerat un mediu continuu.
Mecanica mediilor Elasticitatea: descrie materiale care
continue: revin la forma inițială după ce au fost
obiect de studiu al Mecanica solidelor: supuse unor încercări mecanice, în speță
fizicii mediilor obiect de studiu al unor tensiuni aplicate tensiune.
continue . fizicii mediilor Plasticitatea: Reologia: studiaza
continue cu forme descrie materiale comportarea
definite, aflate în care rămân nestaționară a
Nr. Kundsen: echilibru static sau deformate materialelor
𝒍𝒑 dinamic. permanent la supuse la solicitări
𝑲𝑵 = << 1 aplicarea unei mecanice ce fac
𝑳
tensiuni solidele să semene
𝑙𝑝 – liberul parcurs în comportare cu
al particulelor între Mecanica Fluide mediile fluide
două ciocniri fluidelor: obiect ne-newtoniene deformabile.
succesive de studiu al fizicii
L– distanță mediilor continue
caracteristică care iau forma Fluide newtoniene
mediului studiat recipientului în
22 March 2021 care se află.
Se va numi element de fluid (sau particulă

fluidă), cea mai mică porţiune dintr-un domeniu
de fluid, care poate fi analizată în condiţiile
menţinerii ipotezei continuităţii acesteia.
Ea are dimensiuni infinitezimale şi va fi

reperată în spaţiu prin poziţia centrului său de
masă.

Studiul fluidelor se face la nivel

macroscopic, în sensul că o particulă fluidă
conține un număr considerabil de molecule.
Particula fluidă reprezină o porțiune de
fluid de formă oarecare și dimensiuni arbitrar de
mici, dar care păstrează proprietățile de mediu
continuu ale fluidului.
De obicei forma particulei este
paralelipipedică, fiind adecvată efectuării unor
demonstrații viitoare.
Ca toate fenomenele fizice, mișcarea unui fluid, este
deosebit de complexă, motiv pentru care, considerarea
simultană a tuturor factorilor care o influenţează, ar duce la
o formulare matematică deosebit de complexă.
De aceea, fenomenele reale sunt aproximate prin
eliminarea factorilor mai puţin importanţi şi păstrarea
numai a acelora cu rol determinant în desfăşurarea
fenomenului.
Această simplificare, permite crearea unor sisteme teoretice,
numite MODELE !
Astfel există modelul de fluid ideal (perfect),
– de fluid vâscos în mişcare laminară,
– de fluid vâscos în mişcare turbulentă,
– de fluid ne-newtonian (reologic),
– etc.

Se deosebesc următoarele modele de fluid:
❑fluid ușor (practic fără greutate): aerul, gazele;
❑fluid greu (lichidele, eventual gazele foarte dense);
❑fluid ideal - nu are proprietatea de vâscozitate;
❑fluid real - fluid vâscos (modelul Newton);
❑ fluid incompresibil (modelul Pascal).

Proprietățile generale ale fluidelor :
Fluidele se caracterizează prin ușurința cu care

particulele din care sunt alcătuite se deplasează unele
față de altele.
Aceste mișcări nu se fac fără ca să apară, la

suprafața de separație a particulelor, rezistențe care
se opun mișcării (foarte apropiate cu frecările din mecanica
solidului).

Se
consideră un
domeniu D, de
fluid delimitat de
restul fluidului, sau
de corpuri solide,
cu care aceste se
margineste, de
suprafaţa închisă S
  
dFm = f  dm =   f  dV
.
Forţele care se exercită asupra fluidului din domeniul D, se pot
clasifica intuitiv în forţe exterioare şi forţe interioare.

f - factor de proporţionalitate (reprezintă forţa masică aplicată unităţii de masă - dm=1)
şi se numeşte forţă masică unitară
Forțele care acționează asupra fluidelor sunt de
următoarele tipuri:
• Forțe masice exterioare ce acționează asupra întregii
mase de fluid și sunt datorate unui câmp de forțe
exterioare;
• forțe masice interioare - sunt de tipul acțiune-reacțiune,
se exercită între două particule învecinate din fluid și se
anihilează reciproc;
• Forțe de presiune exterioare - se exercită pe suprafața
exterioară a fluidului și sunt, în general, forțe de
compresiune.
• forțe de presiune interioare - se exercit de o parte și de
cealaltă a unei suprafețe oarecare ce străbate fluidul
(sunt orientate după aceeași direcție și de sensuri opuse
și deci se anihilează reciproc).
Tema 2.2. PROPRIETĂȚILE FIZICE ALE FLUIDELOR
Proprietățile generale ale fluidelor :
- Densitatea
- Greutatea specifică
- Compresabilitatea izotermă
- Dilatarea termică - Adeziunea la suprafețe
solide
- Vâscozitatea
- Conductibilitatea termică
- Difuzia masică
Proprietățile fizice specifice lichidelor:
- Tensiunea superficială
- Capilaritatea
- Absorbția gazelor
- Degajarea gazelor și cavitația

Ecuaţia de stare
Dacă D, este un domeniu de fluid de masă m,
acesta constituie un sistem material care are schimburi
controlabile de căldură cu exteriorul.
Sistemul material se caracterizează prin starea sa
(situaţie pe care o are la un anumit moment), definită la
rândul ei, prin mărimi sau parametri de stare.
Parametrii de stare, pot fi separaţi în două grupe:
- calitativi (presiune, temperatură, densitate.);
- cantitativi (energie internă, entropie, etc.).

Ecuaţia de stare
Variaţia acestora, determină stările viitoare ale

sistemului.
Dacă sistemul trece dintr-o stare în alta, se spune
că aceasta suportă o transformare.
Călin Safirescu, Ingineria Vântului
În cazul unei transformări, se deosebesc:
1) stare iniţială,
2) stări intermediare
3) stare finală.
Stările iniţială şi finală, sunt, în general, stări de
echilibru (în care sistemul poate rămâne un timp
nedefinit).
Ecuaţia de stare
Parametrii de stare nu depind de transformările

intermediare, ci numai de situaţia atinsă de sistem la
momentul respectiv.
Variaţiile elementare ale parametrilor de stare,
sunt diferenţiale totale exacte.

Ecuaţia de stare
Se admite că, pentru un fluid omogen în
echilibru termodinamic, parametrii de stare calitativi ai
fluidului sunt determinaţi, dacă se cunosc doi dintre ei,
ceea ce înseamnă că, pentru fiecare stare de echilibru,
există o relaţie de forma:
f (p, , T ) = 0
numită ecuaţia de stare a fluidului respectiv.

Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 3

INGINERIA VÂNTULUI
3. ELEMENTE DE TERMODINAMICA ATMOSFEREI
7. Aerogeneratoare
ingineria vântului
Tema 3. ELEMENTE DE TERMODINAMICA ATMOSFEREI
ELEMENTE DE TERMODINAMICĂ A ATMOSFEREI
3.1. Compoziţia atmosferei

3.2. Structura termică a atmosferei
3.3. Radiația solară
3.3. Temperatura solului
3.5. Vaporii de apă în atmosferă

ATMOSFERA - învelişul gazos subţire care înconjoară

Pământul - este un aerosol;
Este constituită dintr–un amestec de gaze în care

sunt suspendate particule fine solide şi lichide.
Unele dintre aceste particule (picături de apă şi cristale

de gheaţă) sunt vizibile sub forma norilor.

3.1. COMPOZIŢIA ATMOSFEREI
Atmosfera terestră este destul de eterogenă, masa

sa principală fiind dată de amestecul de gaze.
Particulele solide sunt reprezentate de:

➢ minerale,
➢ microorganisme,
➢ particule organice (în special polen)
➢ particule cosmice, de origine meteorică.
Până la cca. 80 km
înălţime compoziţia
aerului uscat este
aceeaşi:
• azot 78,1%,
• oxigen 20,9%,
• argon 0,9%,
toate în % vol.
Până la cca. 80 km Atmosfera mai conţine:

înălţime compoziţia
aerului uscat este • vapori de apă (0-4%),
aceeaşi:
• CO2 (0,033%),
• azot 78,1%,
• ozon (0,000004%),
• oxigen 20,9%,
• metan (0,00017%)
• argon 0,9%, ş.a.
toate în % vol.
3.2. STRUCTURA
TERMICĂ A
ATMOSFEREI
TROPOSFERA
reprezintă stratul din
imediata vecinătate a
Pământului, singurul care
interesează
agrometeorologia,
şi are drept caracteristică
scăderea temperaturii, la
creşterea altitudinii,
cu cca.0,6°C/100 m.
3.2. STRUCTURA
TERMICĂ A
ATMOSFEREI
TROPOSFERA este stratul cel

mai afectat de om, din cauza
apropierii de Pământ,
principalii poluanți sunt gazele
derivate din eșapamentele
autoturismelor și a diferitelor
industrii.

Troposfera
conţine aproape în
totalitate, vaporii de
apă din atmosferă.
Aici se
formează:
• norii
• precipitaţiile
• majoritatea
fenomenelor
meteo.

3.2. STRUCTURA TERMICĂ A ATMOSFEREI

Troposfera are trei părţi distincte:
a) stratul limită planetar (stratul de turbulenţă), de
aprox. 1-2 km, care suferă influenţa suprafeţei
terestre. Primii metri de la sol formează o pătură de
aer în care condiţiile climatice sunt diferite;
microclima sa este denumită "clima plantelor";
b) stratul mijlociu (stratul de convecţie), cuprins între 2-6
km, în care se formează principalele tipuri de nori;
c) stratul superior, mai sus de 6 km, doar cu nori formaţi
din cristale de gheaţă.
3.3. RADIAȚIA SOLARĂ

Soarele este principala sursă de energie care guvernează şi
condiţionează toate procesele care au loc în atmosfera
terestră şi la suprafaţă.
Soarele reprezintă sursa de energie a Pamântului,
contribuind la mentinerea temperaturii planetei mult peste
valoarea de aproape 0K, întâlnită în spaţiul interplanetar şi
este singura sursă de energie capabilă să întreţină viaţa
pe Pământ.
Soarele reprezintă practic o sursă inepuizabilă de energie,
estimându-se o durată a existenţei radiaţiei solare de încă
aproximativ 4…5 miliarde de ani.
Pentru a înţelege:
➢ climatul,
➢ vremea,
➢ procesele biologice
➢ interacţiunea dintre acestea
trebuie cunoscut modul în care

radiaţia solară interacţionează cu atmosfera terestră.

Exploziile solare
sunt percepute ca variaţii
bruşte, rapide şi intense
ale strălucirii Soarelui.
Ele apar în cazul

eliberării bruşte de energie
magnetică acumulată în
atmosfera solară.

Cum obține Soarele energia sa?
În interiorul soarelui : 15 x 106 (℃) …… 200 x 109 (𝑎𝑡𝑚)

4
Nucleul de Heliu are ෍ 𝐻2 𝑖 = 1𝐻𝑒

o masa ceva mai mică 𝑖=1
decât cele patru
elemente constitutive
ale sale.
Prin urmare are loc o
pierdere de masa
care se transforma
în energie, potrivit
formulei lui Einstein.
Acest proces este numit fuziune termonucleară.
Energia primită de la Soare este sub formă de

radiaţii electromagnetice.
Radiaţia electromagnetică este o formă de

energie care se propagă prin intermediul undelor
electromagnetice
şi care interacţionează cu atomii şi moleculele într-o
varietate de moduri.

Trăim într-un univers îmbibat cu radiaţii electromagnetice.

UNDELE RADIO:
lungime de undă între
10 cm şi 10 km.
Sunt folosite în
transmisiile radio ori de
către radarele civile şi
militare.
MICROUNDELE:
lungime de undă între
1 mm şi 1 m.
Sunt folosite de cuptoarele
cu microunde
INFRAROŞII:
lungime de undă între 0.7 şi 300 µm.
În această gamă intră radiaţia corpului
uman.
Prin captarea acestei radiaţii de către
dispozitive speciale este posibilă
detectarea prezenţei organismelor vii
chiar şi în condiţii de vizibilitate zero.
SPECTRUL VIZIBIL:
lungime de undă între 400 nm (violet) şi
700 nm (roşu).

Culorile fundamentale se găsesc între

următoarele valori de frecvenţă:
- lungime de undă -
Roşu: 610 - 700 nm
Portocaliu: 590 - 610 nm
Galben: 570 - 590 nm
Verde: 500 - 570 nm
Albastru: 450 - 500 nm
Indigo: 430 - 450 nm
Violet: 400 - 430 nm
Ultraviolet: 3……400 nm.
Modul în care lumina albă Folosite ca germicid (substanţe
este transformată, folosite pentru distrugerea germenilor) ori
la trecerea printr-o prismă, pentru bronzarea artificială
în culorile fundamentale. Raze X: folosite pentru radiografii medicale
şi industriale
Raze gama: folosite în tratarea cancerului


Radiația solară este compusă din:
❑ 3% raze ultraviolete
❑ 55% raze infraroșii
❑ 42% lumina obișnuită

3.4. TEMPERATURA SOLULUI
Temperatura
la nivel global
a crescut cu
1℃ în ultimii
60 de ani.


În SM se măsoară două categorii de temperaturi la sol:
(i) temperatura la suprafaţa solului
(ii) temperaturile la diferite adâncimi.
Măsurătorile se efectuează pe un teren bine

expus la RS, amenajat: în partea sudică a platformei
meteorologice, sub forma unui strat (solul săpat, bine
mărunţit şi nivelat).


La suprafaţa solului se măsoară:
✓ temperatura la orele de observaţie - cu termometrul
ordinar,
✓ temperaturile maximă şi minimă în 24 ore - cu
termometrul de maximă, respectiv, de minimă.
Termometrele se instalează orizontal pe suprafaţa

amenajată a solului, în aşa fel încât rezervoarele lor să fie
pe jumătate îngropate Călin
22 March 2021
înSafirescu,
sol. Ingineria Vântului 27
În adâncime, temperatura se măsoară cu termometrul cu

tragere verticală (termometru cu inerţie termică mare,
cu tija de diferite lungimi, protejate de o teacă metalică),
la adâncimi de 5, 10, 15, 20 cm.


Umezeala solului şi gradul de tasare.
Variaţiile termice sunt mai mici în solurile umede,

comparativ cu solurile uscate.


Umezeala solului şi gradul de tasare.
Diferite lucrări agrotehnice au ca scop modificarea
porozităţii solului, deci a capacităţii de umezire şi aerisire,
din care decurge apoi şi modificarea proprietăţilor termice.
Reducerea amplitudinilor termice (A=Tmax -Tmin),
a diferenţelor mari de temperatură de la strat la strat - caracteristice
solurilor uscate – avantajează dezvoltarea plantelor cultivate.





ALBEDOUL:
Energia solară care pătrunde în atmosferă se întoarce în
spaţiu din sistemul Pământ în doua moduri:
➢ Reflexie
➢ Emisie
O parte din energia solară care intră în sistemul Pământ
este reflectată înapoi în spaţiu la acelea şi lungimi de undă
cu care a intrat. Radiaţia reflectată la suprafaţa Pământului
şi în atmosferă
22 March 2021 se numeşte radiaţia
Călin Safirescu, reflectată.
Ingineria Vântului 34

ALBEDOUL:
Capacitatea de reflexie a suprafeţei se caracterizează

printr-o mărime numită albedo (α).
Albedoul suprafeţei depinde de:

➢ natura,
➢ gradul de rugozitate
22 March 2021 ➢ culoarea

Călin Safirescu, Ingineria Vântului care o alcătuiesc.
corpurilor 35
Albedoul suprafeţelor de natură diferită


ALBEDOUL:
Regimul termic al solului mai este influenţat şi de:

❑ expoziţia versanţilor,
❑ covorul vegetal
❑ stratul de zăpadă.
În emisfera nordică, pe versanţii cu expoziţie sudică şi
sud-vestică, solurile se încălzesc cel mai intens.

Covorul vegetal împiedică :

❖ încălzirea solului în timpul zilei.
❖ răcirea solului în timpul nopții.
În acest mod, amplitudinea termică diurnă a

solului scade, iar temperatura medie diurnă rămâne mai
coborâtă decâ în cazul solului dezgolit.


Stratul de zăpadă are o influenţă asemănătoare,
în timpul iernii, datorită proprietăţilor sale
termoizolatoare.
În zona temperată, acţiunea sezonieră combinată
a covorului vegetal şi a stratului de zăpadă reduce
amplitudinea termică anuală a temperaturii de la
suprafaţa şi din straturile superficiale ale solului.
În cazul semănăturilor de toamnă, îngheţul solului
nu pătrunde adânc, dezgheţul de primăvară este
accelerat, iar stratul de zăpadă, prin topire, asigură un
plus de umiditate plantelor.
Căldura de la suprafaţa solului se transmite

parţial, prin conductivitate, în straturile mai adânci.
Cantităţile de căldură transmise scad

proporţional cu adâncimea,
astfel că valorile temperaturilor medii, maxime
şi minime, se reduc pe măsură ce adâncimea creşte.

Temperatura solului are o variaţie diurnă

oscilatorie:
o cu o maximă în jurul orei 13 .00
o cu o minimă înainte de răsăritul soarelui (la
latitudinea ţării noastre, acesta este regimul zilelor
senine de vară).

Amplitudinea termică diurnă : A=Tmax-Tmin

depinde de:
▪ proprietăţile termice ale solului,
▪ culoarea solului,
▪ mersul vremii în cursul anului,
▪ nebulozitate, de precipitaţii,
▪ covorul vegetal,
▪ stratul de zăpadă
▪ expoziţia versanţilor.
3.5. VAPORII DE APĂ ÎN ATMOSFERĂ

A. Sistemul de faze al apei
Apa este un compus chimic care se poate prezenta în

trei stări de agregare (lichidă, solidă şi gazoasă).
Cele trei faze ating starea de echilibru (aşa-numitul

punct triplu) la :
- temperatură de 0,0075ºC
- tensiune a vaporilor de 6,1 mbar.


A. Sistemul de faze al apei
În anumite condiţii de mediu apa poate trece dintr-o

fază în alta prin intermediul proceselor de:
▪ evaporare (lichidă→gazoasă),
▪ condensare (gazoasă→lichidă),
▪ sublimare (gazoasă→solidă),
▪ îngheţ (lichidă→solidă)
▪ dezgheţ (solidă→lichidă)..


B. Originea şi răspândirea vaporilor de apă în atmosferă
Vaporii de apă reprezintă unul dintre componentele

gazoase ale aerului
a căror proporţie este foarte variabilă oscilând de la
aproape 0% în regiunile tropical uscate şi cele temperat-
continentale (iarna)
până la 4 % în regiunea ecuatorială şi regiunile tropical –
umede (0,4-1,3 % în regiunea temperată).


O pondere covârşitoare din volumul de vapori de

apă existent la nivelul atmosferei terestre provin de pe
suprafaţa Oceanului Planetar prin intermediul procesului
de evaporare (86 % din toată apa evaporată anual,
respectiv din 525.000 km³).
Restul de 14 % se evaporă de pe suprafeţele
continentale: lacuri, cursuri de apă, mlaştini, soluri, zăpadă
şi gheaţă, transpiraţia plantelor, vulcanism etc.


Vaporii de apă joacă un rol esențial în favorizarea

efectului de seră,
iar prin condensare constituie factorul primar al
formării norilor şi a precipitaţiilor.


Moleculele de apă se
deplasează dezordonat în
interiorul lichidului cu
viteze şi direcţii variabile,
o parte din molecule
învingând forţa de
coeziune a apei şi reușind
să treacă în mediul Fig.1. Reprezentare schematică a
procesului de evaporare
atmosferic. (sursa:http://www.tapintoquality.com)

C. Mărimile care definesc umezeala atmosferică
Proprietatea fizică a atmosferei datorată prezenţei

vaporilor de apă poartă denumirea de umiditate
atmosferică.


C. Mărimile care definesc umezeala atmosferică
Principalii parametri asociaţi umezelii aerului

sunt:
tensiunea vaporilor
umezeala absolută
Referat ! umiditatea specifică
umiditatea relativă
deficitul de saturaţie
punctul de rouă


D. Condensarea vaporilor de apă
D.1. Factori genetici ai condensării
D.1.1. Răcirea aerului până la punctul de rouă

D.1.2. Prezenţa nucleelor de condensare (particule
microscopice solide sau lichide cu proprietăţi higroscopice
care se află în stare de suspensie în aer)


D.2. Forme de condensare a vaporilor de apă
În funcţie de nivelul la care se produce

condensarea/sublimarea în atmosferă se disting forme de
condensare :
- la nivelul substratului;
- în stratul inferior al atmosferei;
22 March 2021
- în atmosfera liberă.

D.2.1 Condensarea la nivelul substratului (pe sol, roci,

plante, difrite obiecte etc.)
Apare în urma scăderii temperaturii sub valoarea de

temperatură corespunzătoare punctului de rouă, luând
naștere produse de condensare:
Referat ! ቊ − lichide (roua, depuneri lichide);
− solide (bruma, chiciura, poleiul, depuneri solide).
Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 4

INGINERIA VÂNTULUI
4. ELEMENTE DE AERODINAMICA ATMOSFEREI
7. Aerogeneratoare
ingineria vântului
Tema 4. ELEMENTE DE DINAMICA ATMOSFEREI
ELEMENTE DE DINAMICA ATMOSFEREI
4.1. Descrierea comportării atmosferei

4.2. Forțe care acționează asupra particulei de aer
4.3. Ecuațiile de mișcare
4.4. Ecuația de continuitate

Tema 4.1. Descrierea comportării atmosferei
Atmosfera Pământului (acest manşon gazos care înconjură

planeta) permite transferul energiei :
➢ între soare şi planetă

➢ de la o regiune a globului la alta.
Deoarece este un sistem fluid, atmosfera este sediul

tuturor tipurilor de mişcare:
▪ de la turbioanele foarte mici, cu dimensiuni sub 1 m, la

▪ circulaţia globală, prin undele planetare.

Mişcarea aerului influenţează componentele atmosferei cum ar fi :
➢ vaporii de apă,
➢ norii,
➢ poate redistribui masele de aer şi constituienţii

atmosferei într-o varietate infinită de configuraţii
complexe
➢ intervenind în procesele atmosferice, face din circulaţia

atmosferică un important factor al bilanţului energetic
global.
Cu studiul mişcării aerului se ocupă

DINAMICA ATMOSFEREI sau meteorologia dinamică, care în
ultimele decenii a avansat foarte rapid.
Dinamica atmosferei stabileşte:
➢ legile de mişcare a maselor de aer din atmosferă

➢ metodele de rezolvare a ecuaţiilor de mişcare
în scopul de a prevedea evoluţia viitoare a vremii.

Mobilitatea sistemelor fluide face descrierea lor foarte complexă.
Ca orice fluid, atmosfera este guvernată de legile

mecanicii aplicate ei, considerată ca un continuum.
Aceste legi pot fi obţinute de la:
• legile mecanicii
• termodinamicii,
care sunt de bază pentru un sistem discret de fluid, prin

generalizarea lor pentru continuumul atmosferic.
Meteorologia dinamică este studiul acelor mişcări ale

atmosferei care sunt asociate cu vremea şi clima.
Pentru toate aceste mişcări, natura moleculară discretă a

atmosferei poate fi ignorată
şi
atmosfera poate fi privită ca un mediu fluid continuu,
sau continuum.

Diferitele mărimi fizice care caracterizează starea atmosferei:

❑ presiune,
❑ densitate,
❑ temperatură,
❑ viteză,
se presupune ca au o valoare unică în fiecare punct al fluidului
atmosferic.
În plus aceste variabile de câmp şi derivatele lor sunt

presupuse funcţii continue în spaţiu şi timp.
Legile fundamentale ale mecanicii fluidului şi
termodinamicii care guvernează mişcările din atmosferă pot fi
exprimate atunci în termenii ecuaţiilor diferenţiale care
implică variabilele de câmp.
În dinamica atmosferei, ca şi în mecanica fluidelor,

efectuarea raţionamentelor şi stabilirea legităţilor se sprijină pe
conceptul de particulă.
Vom defini PARTICULA ca fiind : volumul de fluid în interiorul

căruia nu pot fi puse în evidenţă neuniformităţile :
• parametrilor fizici (p, T, V, etc.)
• parametrilor mecanici (viteză, acceleraţie, etc.).
Particula de fluid este aşadar asimilată punctului material cu

care se operează în mecanică.

Din cele expuse mai sus, rezultă necesitatea
subordonării dimensiunilor particulei, scării la care se
efectuează analiza propusă.
Aceasta va trebui sa satisfacă două cerinţe esenţiale:
– scara să fie destul de mare pentru ca fenomenele şi procesele
studiate să se prezinte sub o formă suficient de simplă pentru a
fi accesibile mijloacelor de investigaţie folosite;
– scara să fie destul de redusă (mică) pentru a nu permite să se
neglijeze detaliile esenţiale ale fenomenelor şi proceselor
analizate.
Pentru descrierea mişcărilor atmosferice se folosesc scări spaţio-
temporale.
Cele mai mari scări, cea a circulaţiei generale şi sinoptică,
constituie circulaţia la scară mare sau macroscară.

Scara sinoptică este proprie analizei mişcării generale a

atmosferee şi evidenţierii distribuţiei parametrilor meteorologici
pe spaţii largi.
Reţeaua de staţii sinoptice furnizează date de observaţie.
Scara mezosinoptică este proprie analizelor de detaliu

în care se caută să se reliefeze modul în care orografia locală
influenţează procesele şi fenomenele atmosferice.

Tema 4.2. Forțe care acționează asupra particulei de aer
Mişcările din atmosfera sunt guvernate de legile

fundamentale din fizică:
➢ legea de conservare a masei,
➢ legea de conservare a impulsului
➢ legea de conservare a energiei.
Legea a II a lui Newton pentru mişcare arată că,

acceleratia unui corp de masă unitate, într-un sistem de
coordonate fixat în spaţiu, este suma tuturor forţelor care
acţionează asupra corpului.

Sistemul de referinţă:
Axele de coordonate sunt
orientate astfel:
Ox – de la vest la est, tangentă la
cercul paralel,
Oy – de la sud la nord tangentă la
meridian
Oz – de jos în sus, de-a lungul razei
Pamântului.
Mişcarea de-a lungul:

• axei Ox se numeşte zonală,
• axei Oy meridianală
• 22axei Oz verticală.
March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 15
Vectorul viteza vântului are

componentele u, v, w
vectorii unitate pentru cele trei
axe de coordonate.
cu vectorii unitate
pentru cele trei axe de coordonate.

este pozitivă când are sensul spre est şi poartă

numele de componenta zonală;
este pozitivă când are

sensul spre nord şi poartă
numele de componenta
meridianală;
este pozitivă când are

sensul în sus şi se spune ca
mişcarea este:
• ascendentă pentru w > 0
22 March 2021 • descendentă Călinpentru w <Vântului
Safirescu, Ingineria 0. 17
Pentru mişcările din atmosferă de interes meteorologic, forţele

fundamentale care acţionează asupra particule de aer de
masă unitate sunt:
➢ forţa de gradient baric,
➢ forţa gravitaţională
➢ forţa de frecare.
Întrucât mişcarea este observată dintr-un sistem de referinţă

fixat de Pământul în rotaţie (sistem neinerţial), trebuie să se
introducă forţele aparente (de inerţie):
➢ forţa Coriolis
➢ forţa centrifugă.
Forţa de gradient baric
Variaţia presiunii în atmosferă se caracterizează

prin gradientul baric, gradientul de presiune, care este
egal cu variaţia presiunii pe unitatea de distanţă, în
direcţia în care presiunea scade mai repede.
Considerăm un element de volum de aer
dV = dx ∙ dy ∙ dz
centrat într-un punct de coordonate (x0, y0, z0) în câmp
de presiune variabil.
Datorită mişcărilor moleculare asupra
suprafeţelor volumului elementar de aer se exercită
presiune pe toate cele trei direcţii.
Componenta x a forţelor de presiune care

acţionează asupra volumului de aer este:
Pentru ca masa elementului de volum va fi

m = ρ ∙ dx ∙ dy ∙ dz,
componenta pe direcţia x a forţei de presiune care
acţioneaza asupra unităţii de masă, acceleraţia, va fi:

În mod similar se pot obţine componentele forţei

de gradient baric pe direcţiile y şi z şi ecuaţiile pentru
unitatea de masa de aer vor fi:
forţa de gradient
baric pe unitatea de masă:

forţa de gradient
baric pe unitatea de masă:
Deci această forţă este proportională cu

gradientul câmpului presiunii şi nu cu presiunea.
Semnul minus arată ca forţa acţionează de la
presiune mare la presiune mică.
În cazul aerului, forța care produce mișcarea

orizontală este diferența de presiune.
Această diferență, raportată la o unitate de

lungime (se ia ca unitate de lungime un grad de
latitudine care este echivalent cu 111km) se
numește gradient baric.

Forţa gravitațională
Legea atracţiei gravitaţionale arată că:
Oricare două elemente de masa din univers se atrag cu o FORŢĂ:

1. proporţională cu masele lor
2. invers proportională cu pătratul distanţei dintre ele.
K este constanta atracţiei universale.

Dacă:
M este masa Pământului, şi
m este masa particulei de aer
din atmosferă,
r este distanța dintre ele,
atunci forţa exercitată asupra

unităţii de masă a particulei
de atracţia gravitaţională a
Pământului este:
În dinamica atmosferei coordonata verticală este înălţimea
de deasupra nivelului mării.
Dacă raza medie a Pământului este notată cu “a” şi

distanţa de deasupra mării cu z, atunci, (neglijind abaterea mică de
la forma sferică a Pământului),
r=a+z,
şi z r
a

g→
𝟎 este valoarea acceleraţiei gravitaţionale
la nivelul mării.
Pentru aplicaţii meteorologice : z << a, z

r
a
aşa că putem considera: g →
= g→
𝟎

Forţa de frecare

Forţa de frecare – coeficient de frecare

Forţa de frecare
Suprafața geoidului
este esențială pentru
desfașurarea tuturor
proceselor de
transformare a mediului.

Forţa de frecare
Vânturile sunt
rezultanta interacțiunii
dintre masele de aer din
cadrul diferitelor celule
atmosferice, fiind
deplasări ale aerului în
plan orizontal care tind să
echilibreze diferențele de
presiune existente la
suprafața Terrei.
Forţa de frecare
În cazul când întalnește obstacole,
vântul suferă variații în ceea ce
privește direcția și intensitatea,
devenind vânt turbulent.

Forţa de frecare
În cazul când întalnește obstacole,
vântul suferă variații în ceea ce
privește direcția și intensitatea,
devenind vânt turbulent.

Forţa de frecare
În anumite condiţii de stabilitate
şi curgere a aerului, curenţii turbionari
sunt generaţi datorită aportului de
energie cinetică de la curgerea de
scară mare.
Ei înşişi sunt de asemenea, cauza

turbulenţei la scară mică care la rândul
ei le cedează energie,
procesul continuă la scări mai mici şi mai mici până când,
în final, energia este disipată în
mişcarea
22 March 2021 moleculară întâmplătoare.
Forţa de frecare
corpul este impins

transversal din
regiunea cu liniile de
curent rare spre
regiunea cu liniile de
curent dese.

Forţa centrifugă și gravitația
Conform lui Newton un

obiect va accelera numai
daca acolo există o forță
efectivă sau neechilibrată
care acționeaza asupra lui.
Prezența unei forțe
neechilibrate va accelera un
obiect schimbând viteza,
direcția sau amândouă.

Conform lui Newton un

obiect va accelera numai
daca acolo există o forță
efectivă sau neechilibrată
care acționeaza asupra lui.
Prezența unei forțe
neechilibrate va accelera un
obiect schimbând viteza,
direcția sau amândouă.

Legea 1 a lui Newton, legea a 1-a a mișcări, se referă la

comportamentul obiectelor supuse fortelor neechilibrate.
Legea 2 a lui Newton, legea a 2-a a mișcări, arată că

accelerația unui obiect depinde de două variabile:
➢ forța efectivă care acționează asupra obiectului
➢ masa acestuia.

Accelerația unui obiect
depinde direct
proporțional de forța
efectivă care-i este
aplicată și invers
proporțional de masa lui.
În timpul când forța
efectivă crește,
accelerația crește.
Invers, în timp ce masa
crește accelerația scade.
Când se descrie mişcarea

trebuie să se folosească un
sistem de referinţă
geocentric, care este unul
fixat într-un punct de pe
suprafaţa Pământului.

În acest caz, fiind vorba de

un sistem neinerţial,
în legea lui Newton se
introduc forţele aparente
sau inerţiale :
• forţa centrifugă
• forţa Coriolis.

Astfel, greutatea unei particule
de masă m în repaus pe
suprafaţa Pământului, care este
chiar reacţiunea pământului
asupra particulei, va fi în
general mai mică decât forţa
gravitaţională, din cauză
că forţa centrifugă echilibrează
parţial forţa gravitaţională.

Cele două forţe compuse,
forţa gravitaţională pentru
unitatea de masă (Newtoniană)
şi forţa centrifugă, dau o forţă
rezultantă care se numeşte
gravitaţia efectivă, sau simplu
gravitaţie g→ , ca:
Gravitaţia, exceptând polii şi ecuatorul ,

22 March 2021 nu este indreptată
Călin Safirescu, Ingineriacătre
Vântului centrul Pământului.
43
Tema 4.4. Ecuațiile de mișcare
Termenului cinematica vine de la cuvantul grecesc kinemat=miscare
Studiul mișcarii corpului fizic se reduce la

descrierea mișcarii unui punct geometric în spațiu.
Această simplificare poartă denumirea de
aproximația punctului material,
iar punctul geometric cu care este asimilat corpul se numește
punct material.

În matematică poziția unui

punct în spațiu este
descrisă de coordonatele
Carteziene
( x, y, z).

Deoarece în majoritatea cazurilor

studiate în fizică avem de-a face
cu marimi vectoriale spațiale, este
mai comod să se definească
poziția unui punct în spațiu cu
ajutorul unei marimi vectoriale.
Vectorul poartă denumirea
de rază vectoare.
Vectorul definește în mod
unic poziția punctului în spațiu
deoarece el are modulul, direcția
și sensul determinate de poziția
punctului.
Între coordonatele carteziene

(x,y,z) si raza vectoare există
urmatoarea relatie,
unde
sunt vectorii versori ai
directiilor x,y si z.
Modulul vectorilor versori

este egal cu unitatea.

Traiectoria mișcarii este curba

descrisă de punctul material
în timpul mișcarii sale.
Totalitatea punctelor din planul x-y prin care trece punctul

material în mișcare definesc traiectoria mișcarii.
Distanța parcursă de punctul material este egală cu lungimea
segmentului de curba AB.
Vectorul deplasare ∆ se
definește ca fiind diferența dintre
vectorul
Modulul vectorului deplasare poartă denumirea de deplasare.

Lungimea, ∆s, a segmentului de traiactorie între punctele A si B
este distanța parcursă de punctul material. Este de remarcat că, în
general,
22 March 2021deplasarea nu este
Călinegală cu distanța.
Safirescu, Ingineria Vântului 49
ECUAȚIILE DE MIȘCARE:
Deoarece poziția punctului
material se modifică în timp
rezultă că coordonatele
acestuia x, y,z sunt funcții
continue și uniforme de timp:

ECUAȚIILE DE MIȘCARE:
Prin eliminarea timpului din
ecuatiile de miscare
se obțin ecuațiile traiectoriei

sub forma:
F1( x, y, z) = 0
F2( x, y, z) = 0.
De fapt, cele două ecuații definesc două plane a
căror intersecție este chiar traiectoria.
Tema 4.5. Ecuația de continuitate
Să considerăm un fluid în curgere staţionară

printr-un tub de curent.
Debitul de volum prin ariile
şi are valorile:
Fluidul fiind incompresibil, ariile şi sunt străbătute de

aceeaşi cantitate de fluid în unitatea de timp, deci:
22 March 2021
care reprezintă ecuaţia de continuitate
Legea de conservare a masei arată simplu, că

în timpul oricăror schimbări, masa totală a particulei de aer se
conservă,
cu alte cuvinte, masa nu se creează şi nici nu este distrusă.
Expresia matematică a acestei legi este ecuaţia de continuitate.
Vom considera o particulă de aer cu volumul,

δV = δx ∙ δy ∙ δz,
liberă să se destindă sau să se contracte datorită variaţiilor
presiunii când ea este în mişcare, în atmosferă.

Aplicînd ecuația hidrostatică :

δV = δx ∙ δy ∙ δz
𝜹𝒑 = −𝝆 ∙ 𝒈 ∙ δz
Se poate exprima elementul de volum ca fiind :

𝝏𝒑
𝜹𝑽 = 𝜹𝒙 ∙ δy ∙
𝝆𝒈
Ne aducem aminte că în Tema 4.2. Forțe care acționează asupra particulei de aer
Vectorul viteza vântului are

componentele u, v, w
vectorii unitate pentru cele trei axe
de coordonate.
cu vectorii unitate
pentru cele trei axe de coordonate.

Trecând la limită : 𝜹𝒙 ∙ δy ∙ δ𝒑 → 𝟎
se obţine ecuaţia de continuitate în sistemul de coordonate
izobarice:
Ecuaţia de continuitate este fundamentală pentru legătura

dintre viteza orizontală din atmosferă şi cea verticală.

Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 5

INGINERIA VÂNTULUI
5. ACȚIUNEA VÂNTULUI PE STRUCTURI RIGIDE
7. Aerogeneratoare
ingineria vântului
Tema 5. ACȚIUNEA VÂNTULUI PE STRUCTURI RIGIDE
ACȚIUNEA VÂNTULUI PE STRUCTURI RIGIDE
5.1. Elemente generale

5.2. Carateristicile de bază ale vântului
5.3. Acțiunea vântului asupra clădirilor și structurilor
5.4. Fenomene de instabilitate aeroelastică generate de vârtejuri

Tema 5.1. ELEMENTE GENERALE
Efectele vântului asupra construcţiilor şi structurilor depind de:
A. proprietăţile vântului (viteza medie, caracteristicile

turbulenţei, etc.),
B. de forma, dimensiunile şi orientarea construcţiei

(structurii) faţă de direcţia vântului,
C. de proprietăţile dinamice ale structurii,
D. de amplasamentul structurii în mediul natural şi construit

învecinat,
E. ……. etc.
Analiza acţiunii şi a efectelor vântului pe clădiri şi

structuri se bazează pe evaluarea vitezei vântului (V) în
amplasament.

Vântul cu viteza V generează un sistem de forţe

aerodinamice (Fw) ce acţionează:
• asupra unei construcţii (considerată fixă şi
indeformabilă)
• asupra elementelor sale componente.


Răspunsul este:
➢ static, pentru construcţii rigide şi puternic amortizate
(frecvenţa fundamentală sub 1 Hz);
➢ dinamic pentru construcţii flexibile şi / sau slab amortizate.
(ponderea componentei rezonante corespunzând frecvenţei
fundamentale a structurii, este de obicei dominantă faţă de
ponderile celorlalte componente ce corespund frecvenţelor
modurilor superioare de vibraţie).

La construcţiile uşoare, flexibile şi slab amortizate,

caracterizate de o formă aerodinamică sensibilă la acţiunea
vântului, apar fenomene aeroelastice de interacţiune vânt-
structură care modifică viteza vântului incident V, forţa
aerodinamică Fw şi răspunsul structural R.
În acest caz vântul produce asupra construcţiei o forţă
totală F=Fw+Fa, în care
▪ Fw este forţa exercitată de vânt pe structura fixă
▪ Fa este forţa aeroelastică generată de mişcarea structurii.

Prevederile codului de proiectare CR 1-1-4/2012

sunt aplicabile pentru proiectarea / verificarea :
➢ clădirilor şi structurilor cu înălţimi mai mici de 200 m
➢ podurilor cu deschiderea mai mică de 200 m.


Prăbuşirea în 1940 a podului metalic Tacoma Narrows din Washington


Încărcarea din vânt este rezultatul interacţiunii dintre masele de aer în
mişcare, cu direcţie preponderent orizontală şi obstacolele constituite de
construcţii.
a. direcţia curenţilor;
a
Curgerea aerului în jurul unei clădiri,
2 3 datorită vântului
1 4
5 direcţia curenţilor; b. diagrama de
presiuni
2 3
1. punct de stagnare;
2. zone cu vârtejuri ce se desprind de
b. diagrama de presiuni clădire;
+ presiune 3. zone de realipire a curenţilor;
– – sucţiune
4. zonă cu presiuni negative (sucţiuni);
+ 5. zonă de vârtejuri (siaj)
b –
+
+
22 March 2021 – Călin Safirescu, Ingineria Vântului 11


Grupurile de clădiri pot determina efecte defavorabile ale acţiunii vântului, cum este
de exemplu efectul de tunel sau efectul de pâlnie ce apare între grupuri de clădiri
paralele şi determină:
creşterea locală a
a
vitezei vântului
majorarea vitezei
b curenţilor de aer


În general, se poate considera că vântul are:
➢ o acţiune statică asupra clădirilor grele, cu înălţime redusă,
➢ o acţiune dinamică asupra construcţiilor înalte şi zvelte, sensibile la vibraţii.
Într-o exprimare mai riguroasă, vântul are:

❑ o acţiune statică dacă perioada rafalelor este mai mare decât perioada de vibraţie
a clădirii,
❑ dinamică în caz contrar.
Mario Salvadori scria:

„ ... De exemplu, o rafală de vânt atingând intensitatea maximă şi apoi
descrescând în două secunde constituie o încărcare dinamică pentru turnurile lui
Word Trade Center ce au o perioadă de zece secunde,
dar aceeaşi rafală de două secunde este o încărcare statică pentru o clădire de
cărămidă cu zece etaje care are o perioadă de numai o jumătate de secundă.”

Tema 5.1. ELEMENTE GENERALE Andrew
În concluzie, acţiunea vântului

poate avea efecte generale, de
ansamblu, asupra clădirilor
(construcţia tinde să fie : Charley
deplasată,
răsturnată,
torsionată etc.)
Katrina Donna

În concluzie, acţiunea vântului poate avea efecte locale

(avarierea unor pereţi, desprinderea învelitorii acoperişului, spargerea
geamurilor, infiltraţii nedorite de aer în clădire etc.).


Obiectul proiectului "Tower
Center International" îl
constituie un corp de clădire
având destinaţia
de birouri.
Structura este amplasată în
Bucureşti si are un regim de
înălţime de
3S+P+22E+3Etehn.
La bază, clădirea are o
dimensiune în plan de
42,0x24,8 m.
Cota la nivelul superior al
etajului 22 este +94,3 m,
iar la nivelul ultimului etaj
tehnic +106,3 m.


Pentru dimensionarea structurii de
rezistenţă s-au utilizat prevederile din
normele romaneşti de calcul în vigoare la
data proiectării structurii
(STAS 10108/0-78, P100/92),
dar şi noul normativ P100/2006.
În plus, pentru situaţiile în care nu există

prevederi de calcul în normele
romaneşti, au fost folosite prevederi din alte
norme, îndeosebi cele europene
(EN 1993-1.8, EN1994-1)



Tema 5.2. Carateristicile de bază ale vântului
Vântul este un fenomen aleator, având drept

caracteristică principală viteza (U).
Aceasta este o mărime vectorială, care variază în raport

cu timpul şi cu spaţiul. n

u1 + u 2 + ... + u n i=1
ui
U= =
n n
Fiind o mărime aleatoare, viteza poate fi studiată în mod
precis numai cu ajutorul :
➢ metodelor statistice
22 March 2021
➢ teoriei probabilităţilor.

Valorile instantanee ale vitezei vântului, (precum şi
valorile instantanee ale presiunii dinamice ale vântului) conţin o
componentă medie şi o componentă fluctuantă faţă de medie.
U rafale: fluctuaţii ale
vitezei faţă de medie
viteza medie
u(z,t)
U(z,t)
U(z)
intervalul de mediere t
a vitezei (10 min,)

Viteza vântului la un anumit moment poartă numele de
viteză instantanee , şi poate fi exprimată cu o expresie de forma:
unde:
U(z,t) – viteza instantanee a vântului
la momentul „t”, la înălţimea „z” (m/s);
U(z) – viteza medie a vântului
la înălţimea „z” (m/s);
u(z,t) – partea fluctuantă a
vitezei vântului (componenta
de rafală) la momentul „t”,
la înălţimea „z” (m/s).


Dacă nu există
obstacole mișcarea
vântului este liniară.
Se produc mișcări
turbionare care se
suprapun peste mișcarea
de fond a aerului.
Turbulența vitezei
vântului are un caracter
spațial: longitudinal,
transversal și vertical.
Viteza vântului
variază în timp pentru
terenuri cu rugozități
diferite.
Valori de referinţă ale vitezei şi presiunii dinamice a vântului
Viteza de referinţă a vântului, este:

➢ viteza vântului mediată pe o durată de 10 minute,
➢ determinată la o înălţime de 10 m deasupra terenului, în câmp
deschis (având lungimea de rugozitate z0 = 0,05 m)
➢ exprimată cu o probabilitate de depăşire de 2% într-un an
(respectiv cu un intervalul mediu de recurenţă IMR=50 de ani).
Medierea vitezei vântului pe o durată de 10 min conduce la o

definiţie stabilă a vitezei vântului valabilă pentru o suprafaţă mare şi
pentru un interval de timp suficient de lung pentru dezvoltarea
completă a răspunsului structurii.
Rugozitatea terenului.
Valori medii ale vitezei şi presiunii dinamice a vântului
Rugozitatea terenului este descrisă de lungimea de rugozitate, z0;

aceasta este o măsură a mărimii vârtejurilor vântului turbulent la
suprafaţa terenului şi are valori cuprinse între 0,003 m şi 3,0 m,
în funcţie de categoria de teren.
Pentru evaluarea lungimii de rugozitate a terenului din

amplasamentul unei construcţii este necesară determinarea
categoriei de teren corespunzătoare amplasamentului.

Tema 5.2. Carateristicile de bază

ale vântului
Variaţia vitezei medii a vântului

cu înălţimea deasupra
terenului, datorită rugozităţii
suprafeţei acestuia poate fi
reprezentată de un profil
logaritmic:

Tema 5.2. Carateristicile de bază

ale vântului
Variaţia vitezei medii a vântului

cu înălţimea deasupra
terenului, datorită rugozităţii
suprafeţei acestuia poate fi
reprezentată de un profil
logaritmic:

Variaţia vitezei
medii a
vântului cu
înălţimea
deasupra
terenului,
datorită
rugozităţii
suprafeţei
acestuia poate
fi reprezentată
de un profil
logaritmic:

Vb - viteza de referinţă a vântului,
Variaţia
factorului de
rugozitate cr(z)
cu :
• Înălţimea
• categoria de
teren

Viteza instantanee a vântului variază aleator în timp şi spatiu datorită
turbulenţei spaţiale a curgerii aerului. Variaţia aleatoare în timp şi spatiu a
vitezei vântului produce efecte dinamice asupra construcţiilor sensibile la
acţiunea vântului.
Variaţia
intensității
turbulenței
Iv(z) cu :
• Înălţimea
• categoria de
teren

Tema 5.3. ACŢIUNEA VÂNTULUI ASUPRA CLĂDIRILOR ŞI STRUCTURILOR
Acţiunea vântului asupra clădirilor şi structurilor poate fi

reprezentată de:
a. presiunile exercitate de vânt pe fiecare faţă a suprafeţelor
construcţiei sau a elementelor; (de exemplu, în cazul clădirilor);
b. presiunile totale (rezultante) exercitate de vânt pe ambele
suprafeţe ale construcţiei sau ale elementelor acesteia; (în cazul
pereţilor izolaţi şi a parapetelor);
c. forţele şi momentele rezultante din acţiunea vântului exercitate
pe clădiri în ansamblu sau pe elemente (de exemplu, copertine,
panouri);
d. forţele şi momentele pe unitatea de lungime exercitate de vânt
de-a lungul axei construcţiei sau a elementelor zvelte (de exemplu,
coşuri de fum, turnuri şi poduri);
e. forţele tangenţiale exercitate de vânt pe suprafeţele paralele cu
direcţia vântului (clădiri industriale
22 March 2021
mari, pereti ).
Tema 5.4. FENOMENE DE INSTABILITATE AEROELASTICĂ

GENERATE DE VÂRTEJURI
Curgerea aerului produce efecte de antrenare a corpului imersat.

Antrenarea este de:
➢ natură vâscoasă, generată de frecarea aerului de corp
➢ natură inerţială, generată de presiunea dinamică a aerului
asupra corpului.
Dacă antrenarea generată de frecarea aerului este

dominantă, atunci forma corpului este aerodinamică;
Dacă antrenarea generată de presiunea aerului este

dominantă, atunci forma corpului nu este aerodinamică.


Mişcarea aerului se produce în două moduri:
- mişcarea laminară, caracterizată de deplasarea aerului în

straturi paralele;
- mişcarea turbulentă, caracterizată de amestecarea violentă a

straturilor de aer.


Apariţia unuia din cele două moduri de mişcare este

caracterizată de numărul Reynolds, Re , ce se defineşte ca raportul
între forţele de inerţie şi forţele vâscoase dezvoltate în masa de aer
în timpul curgerii:
unde
ρ este densitatea aerului,
V este viteza curentului de aer,
µ este coeficientul de viscozitate sau vâscozitatea dinamică a aerului
L 22
este o2021
March dimensiune caracteristică a volumului
Călin Safirescu, de aer.

Dacă numărul Reynolds este mare:

predomină efectele inerţiale şi mişcarea este turbulentă.
Dacă numărul Reynolds este mic:

predomină efectele vâscoase şi mişcarea este laminară.


Se consideră un corp imersat

într-un fluid:
unde:
Fx – forţa de rezistenţă
Fy – forţa portantă
F = F x + Fy
Punctul de aplicaţie al forţei
Schimbul de energie între curentul de rezultante se numeşte centru
fluid şi rotorul eolian se poate realiza atât de presiune.
cu ajutorul forţelor de rezistenţă cât şi a
22 March 2021
celor portante. MVântului
Călin Safirescu, Ingineria a – momentul aerodinamic36
Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 6

INGINERIA VÂNTULUI
6. ACȚIUNEA VÂNTULUI PE STRUCTURI CU RĂSPUNS
DINAMIC
7. Aerogeneratoare
ingineria vântului

Tema 6. ACȚIUNEA VÂNTULUI PE STRUCTURI cu răspuns dinamic
ACȚIUNEA VÂNTULUI PE STRUCTURI cu răspuns dinamic

6.2. Evaluarea coeficientului de răspuns dinamic

Siguranţa structurală:
Clădirile trebuie proiectate şi construite astfel încât încărcările

care acţionează asupra lor în timpul construcţiei şi utilizării nu
conduc la cedări totale sau parţiale, deformaţii majore, avarii
sau degradări;

Ca urmare a flexibilității lor, comportarea structurilor ușoare

acționate de vânturi severe și explozii în aer diferă, în general,
substanțial de comportarea structurilor masive.
Studiul siguranței structurilor ușoare, corelat cu concepte de

alcătuire specială necesare asigurarii integrității lor, este
deosebit de important.

Evolutia presiunii dinamice a vantului in

codurile de proiectare






În vederea controlului comportării structurilor ușoare din

acțiunea vânturilor severe și a exploziilor în aer se face o
analiză a răpunsului dinamic, corelată cu considerarea unor
măsuri de alcătuire complexe privind :
• alegerea geometriei (formei),

• fracționarea energetică a structurii
• creșterea amortizării vibrațiilor

Alegerea geometriei structurii usoare
Se stie ca, in cazul structurilor usoare, forma sau geometria

initiala reprezinta cheia pentru a obtine o constructie stabila
si sigura pe intreaga durata de exploatare.
Se va cauta ca forma structurilor usoare sa se apropie de

forma suprafetelor cu arie minima;

Fractionarea energetica a structurii usoare
Pentru imbunatatirea caracteristicilor dinamice se

recomanda executia structurilor usoare sub forma
autoamortizoare, adica fractionarea energetica a structurii,
cu posibilitatea de transfer de energie de la un element
structural (strat-corp) la altul.
O masura simpla si usor de aplicat o reprezinta realizarea

dezacordului frecventelor prin modificarea fortei de
pretensionare.

Amortizarea structurala si amortizarea aerodinamica fiind

neglijabile in cazul acestor structuri, apare necesitatea
prevederii unor amortizoare.
Se recomanda folosirea antivibratoarelor cu amortizare

hidraulica sau prin frecare, deoarece antivibratoarele fara
amortizare schimba frecventa proprie, dar amortizarea nu.
In afara acestor amortizoare se folosesc si sisteme automate

de creare a unor suctiuni interioare, prin pornirea unor
ventilatore puternice atunci cand amplitudinile depasesc
anumite valori prestabilite.




Rezistența de frecare
- Mărimea suprafeței de contact;
- Suprafața limită a stratului de aer de lângă suprafața de contact este
laminară sau turbulentă;
- Rugozitatea suprafeței construcției;
- Viteza vântului;
- Unghiul de atac al masei de aer pe construcție.
Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 7

INGINERIA VÂNTULUI
7. AEROGENERATOARE
ingineria vântului
7.1. Îndrumar pentru alegerea instalațiilor de conversie a energiei
vântului
7.2. Principiul de funcționare a turbinelor eoliene
7.3. Clasificarea turbinelor eoliene
7.4. Părțile componente a turbinei eoliene

ENERGIA VÂNTULUI
de la curenţii de aer
la
curentul electric

Tema 7.1. ÎNDRUMAR PENTRU ALEGERE A INSTALAȚIILOR DE
CONVERSIE A ENERGIEI VÂNTULUI
Pentru alegerea instalatiei de conversie a energiei

vantului trebuie definite necesitatile energetice:
• puterea instalata
• caracteristica de putere
• energia anuala necesara
• forma de energie dorita

Modul de determinare a potenţialului eolian local.

Pentru a determina dacă merită să se amplaseze o turbină
eoliană, sau un câmp eolian, format din mai multe turbine,
într-un anumit loc se fac anterior, unele observaţii şi
măsurători. Pentru acest lucru se montează în
amplasamentul ales, un stâlp pe care se montează mai
multe aparate de măsură, observare şi înregistrare.
Durata măsurătorilor este de obicei de un an, dar se iau
informaţii :
• de la Institutul Meteorologic care monitorizează zona
respectivă
• de la populaţia locală, mai înaintată în vârstă.
• durata de bătaie a vântului;
numărul de zile din an în care
bate vântul;
• direcţia preponderentă;
• dacă sunt schimbări dese de
direcţie de bătaie a vântului;
• intensitatea de bătaie a
vântului, exprimată pe scara
Beaufort;
• cum variază intensitatea de
bătaie a vântului cu înălţimea
faţă de nivelul solului, local;
• dacă sunt intensificări ale
vitezei de bătaie a vântului, cat
de dese sunt şi la ce nivel se
localizează pe scara Beaufort.
Aceste măsurători se fac pentru a determina:

• câte zile din an putem avea energie electrică produsă de
turbina eoliană, sau ce perioadă din an avem energie
electrică produsă de turbina eoliană;
• dacă vântul are o direcţia preponderentă de bătaie o
mare parte din durata unui an, atunci instalaţia eoliană
este mai simplă;
• dacă vântul are o direcţiaschimbătoare de bătaie,
atunci instalaţia eoliană este mai complicată, trebuie
prevăzută o instalaţie care se roteşte după direcţia de
bătaie a vântului, astfel, ca planul elicei să fie
direcţionat perpendicular pe direcţia de bătaie a
vântului;
• în funcţie de intensitatea maximă de bătaie a

vântului se dimensionează partea de construcţii şi se
alege echipamentul aeromecanic;
• în funcţie de altitudinea la care s-a măsurat

intensitatea maximă de bătaie a vântului se construieşte
stâlpul de amplasare a echipamentului aeroenergetic şi
se alege locul de amplasare a turbinei eoliene;

În vederea optimizarii productiei anuale de energie,

turbina de vant trebuie adaptata la regimul de vant al
amplasamentului.
Se va avea in vedere faptul ca turbinele de tip lent

au turatie redusa dar cuplu mare si demareaza la viteze
relativ mici ale vantului.
In schimb, limita maxima de functionare este si ea mai
scazuta.
Turbinele rapide au o turatie mai ridicata, cuplul de

denaraj scazut, dar functioneaza intr-o gama mult mai
larga de viteze ale vantului.

Pentru zonele de potential energetic mai scazut pentru

care curba frecventelor vitezelor vantului este deplasata
catre viteze de vant mai mici trebuie preferate turbine
care au viteza de pornire si viteza nominala cat mai
mica,
in timp ce pentru turbine care vor functiona pe

amplasamente cu potential energetic mai mare se vor
prefera cele cu parametrii mai ridicati.

Efectele energetice maxime se obțin dacă :
- puterea nominală a turbinei se realizează la o viteză a

vîntului egală cu circa 2 ori viteza medie multianuala în
amplasament,
- la înălțimea axului turbinei.

Transpunerea vitezei de la înălțimea standard de măsură

metrologică (10m) la inaltimea axului turbinei (hx) se face
cu relația
ℎ𝑥 1/7
𝑉𝑥 = 𝑉10 x
10

Decizia de amplasare a unei turbine eoliene aparţine

finanţatorului după efectuarea unui studiu de fezabilitate
din concluziile căruia rezultă printre altele:
• preţul de cost al investiţiei;

• timpul de recuperare a costului investiţiei;
• durata de execuţie a investiţiei;
• eficienţa energetică a investiţiei.

Energia electrică produsă de o eventuală unitate

energetică eoliană
1
𝑊𝐸𝐸 = 𝑚𝑣 2
2
unde:
m este masa de aer în mișcare (kg);
V este viteza vântului (m/s).

Mai trebuie determinate câteva mărimi şi anume:

• factorul de utilizare a puterii Ku, (se ia în calculul de
determinare a energiei produse cu surse eoliene = 30% x Wee ):
𝑊𝐸𝐸
𝐾𝑢 =
8760 𝑥 𝑃𝑖𝑛𝑠𝑡
unde:
WEE este energia electrică produsă într-un an (8760 de
ore) de o eventuală unitate energetică eoliană;
Pinst este puterea instalată a unităţii energetice.

Puterea eoliană care poate fi instalată, pentru o anumită

înălţime de amplasare a turbinei eoliene, la o anumită
viteză a vântului:
𝑊𝐸𝐸
𝑃𝑖𝑛𝑠𝑡 =
8760 𝑥 0,3

Tema 7.2. Principiul de funcționare a turbinelor eoliene
Lanţul de transformări energetice în centrala eoliană


Tema 7.2. Principiul de
funcționare a turbinelor eoliene
Turnul este cel care sustine

turbina eoliana si nacela ,
impreuna cu celelalte elemente
mecanice, generatorul electric,
sistemul de virare.
In trecut aceste turnuri aveau

intre 20 si 50 de metri,
acum ajungand pana la
120-130 de metri.

1 rotorul turbinei cu paletele
contine componentele
cheie ale turbinei,
incluzand cutia de
viteze si generatorul
2 Nacela electric
sustine nacela si
3 Turnul turbinei rotorul
4 Arborele secundar
conectat printr-un ax
de mare viteza,
converteste energia
mecanica in energie
5 Generatorul turbinelorelectrica
de vant
poate fi folosita in
6 o frana mecanica cu disc
cazuri de urgenta.
mareste viteza de
rotatie de aproximativ
50 de ori fata de viteza
redusa a rotorului cu
7 cutia de viteze palete
8 ax principal
22 March 2021
9 hab
Tema 7.3. Clasificarea turbinelor eoliene

Turbine cu ax orizontal Turbine cu ax vertical

Turbine cu ax orizontal
Turbinele cu ax orizontal au rotorul si generatorul electric in varful

unui turn.
Turbinele mici sunt antrenate in miscare la viteze mici ale vantului,

in timp ce turbinele mari folosesc de obicei un senzor cuplat cu un
servo-motor.
Acesta necesita o cutie de viteze care transforma rotatia lenta a

palelor intr-o rotatie mai rapida, fiind mai convenabil pentru
producerea energiei electrice.

Avantajele turbinelor cu ax orizontal:
- Palele se gasesc pe aceeasi parte a centrului de gravitatie al

turbinei, ajutand astfel la stabilitatea constructiei;
- Abilitatea de a se orienta dupa directia vantului, ceea ce-i ofera cel
mai bun unghi de atac, deci turbina preia maximul din
energia vantului in orice moment al zilei sau in orice sezon;
- Posibilitatea de a inclina rotorul in caz de furtuna, pentru a
minimiza defectele;
- Turnul inalt de sustinere permite amplasarea turbinei pe orice
suprafata;
- Pot fi plasate in padure, deasupra coronamentului copacilor;
- Majoritatea pornesc automat.

Dezvantajele turbinelor cu ax orizontal:
- Turnul inalt si palele lungi (mai mari de 55 m) sunt greu de

transportat pe mare si pe uscat, transportul costand 20% din costul
echipamentelor;
- Nu pot functiona la inaltime prea mica pentru ca este necesar ca

vantul sa aiba o curgere laminara;
- Sunt greu de instalat, necesitand specialisti care sa realizeze

aceasta operatiune;

Turbine cu ax vertical
La acest tip de turbine, rotorul de invarte dupa un ax vertical.
Avantajul acestei aranjari este ca :
• generatorul si/sau cutia de viteze pot fi plasate jos, in

apropierea solului, deci turnul nu e nevoie sa le sustina;
• turbina nu e necesar sa fie plasata in calea vantului.

Avantajele turbinelor cu ax vertical:
- Usor de intretinut pentru ca majoritatea partilor in miscare sunt

in apropierea solului;
- Deoarece axul de rotatie e vertical, nu mai este nevoie de

rulmenti de sustinere;
- Usor de transportat si de instalat(pentru cele mici);

Dezvantajele turbinelor cu ax vertical:
- Majoritatea turbinelor cu ax vertical produc energie cu o eficienta

de 50% in comparatie cu cele cu ax orizontal;
- Necesita instalarea pe un teren relativ plat;
- Majoritatea necesita un consum de energie pentru a porni.
Un exemplu de turbine cu ax vertical il reprezinta turbinele Darrieus.




Tema 7.4. Părțile componente a turbinei eoliene
Fundatia unui
turn de turbina
eoliana

Tema 7.4.
Părțile
component
e a turbinei
eoliene

Tema 7.4. Părțile
componente a
turbinei eoliene
Nacela unei
turbine eoliane

Tema 7.4. Părțile
componente a
turbinei eoliene
Paletele unor
turbine de mari
dimensiuni

Tema 7.4. Părțile
componente a
turbinei eoliene

Tema 7.4. Părțile
componente a
turbinei eoliene

Tema 7.4. Părțile
componente a
turbinei eoliene
Comandă :
𝒎
Ptr. v > 𝟑. . 𝟒 ∶ 𝒑𝒐𝒓𝒏𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒕𝒖𝒓𝒃𝒊𝒏𝒆𝒊
𝒔
𝒎
V> 𝟐𝟓 ∶ 𝒐𝒑𝒓𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒕𝒖𝒓𝒃𝒊𝒏𝒆𝒊
𝒔

Tema 7.4. Părțile
componente a
turbinei eoliene
Comandă :
𝒎
Ptr. v > 𝟑. . 𝟒 ∶ 𝒑𝒐𝒓𝒏𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒕𝒖𝒓𝒃𝒊𝒏𝒆𝒊
𝒔
𝒎
V> 𝟐𝟓 ∶ 𝒐𝒑𝒓𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒕𝒖𝒓𝒃𝒊𝒏𝒆𝒊
𝒔

Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 8

INGINERIA VÂNTULUI
7. Aerogeneratoare
8. DISPERSIA POLUANȚILOR ÎN ATMOSFERĂ
ingineria vântului
Tema 8.1. SURSE DE POLUARE
8.1.1. Poluarea naturală

8.1.2. Poluarea artificială
Tema 8.2. DISPERSIA POLUANȚILOR
8.2.1.

Sursele de poluare : reprezintǎ locul de producere şi de
evacuare în mediul înconjurǎtor a unor emisii poluante.
În funcţie de provenienţa poluanţilor sursele de poluare sunt

naturale şi artificiale.
Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care :

➢ se integreazǎ repede în ciclul ecologic
➢ sunt situate la distanţe mari de centrele populate.

Tema 8.1. SURSE DE POLUARE - surse naturale
VULCANII pot polua atmosfera cu :

❑ pulberi solide,
❑ gaze şi vapori,
❑ substanţe toxice datoritǎ conţinutul lor mare de
compuşi ai sulfului,
ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii lavei
vulcanice în aer.
Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase
emise prin crater şi crǎpǎturi, numite fumarole.
FURTUNILE DE PRAF provocate de uragane, cicloane

etc. asociate cu eroziunea solului produc poluare atmosferică
pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar
trece de pe un continent pe altul.
Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare înǎlţime şi odatǎ
ajunsǎ într-o zonǎ anticiclonicǎ, începe sǎ se depunǎ.
Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera poartǎ peste 30 de
milioane de tone de praf, ceea ce a produs ingroparea în timp a
multor vestigii ale antichitǎţii.
Cantitǎţi mici de PULBERI METEORICE pǎtrund în mod

constant în atmosferǎ, acestea estimându-se cam la 10 000
tone/zi.
Pulberile se depun cu o vitezǎ extrem de micǎ deoarece au

dimensiuni coloidale şi se considerǎ cǎ de la 10 km în sus,
aerosolul de origine extraterestrǎ este preponderent.

TRǍSNETUL ŞI TEMPERATURILE RIDICATE din

timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanşǎrii incendiilor din
pǎduri, care se întind uneori pe suprafeţe de sute de hectare,
formând nori de fum.
Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere

din regiunile temperate, care, datoritǎ rǎşinii şi terebentinei,
accelereazǎ propagarea focului.

DESCOMPUNEREA REZIDUURILOR ORGANICE.

Poluarea atmosferei cu NH3, H2S, CO2 poate fi produsǎ şi de
o serie de gaze rezultate din descompunerea anaerobǎ sau
aerobǎ, enzimaticǎ sau bacterianǎ a reziduurilor precum:
deşeuri organice industriale sau alimentare, cadavre, dejecţii
umane şi animale, frunze.
Putrefacţia sau descopunerea anaerobǎ, elibereazǎ în aer
substanţe toxice, rǎu mirositoare şi inflamabile.
Fermentaţia nǎmolului în bazine, în staţii de epurare,
rampe de gunoi, canale, ape stǎtǎtoare, gropi septice poate
dura chiar şi zeci de ani, reacţia fiind urmatǎ de creşterea
presiunii gazelor, ce poate produce explozii şi incendii, uneori
la o distanţǎ mare de sursǎ.
PARTICULELE VEGETALE precum:

polenurile, sporii, mucegaiurile,
algele, ciupercile, fermenţii,
pot polua atmosfera, deşi sunt produse de arbori şi ierburi care ajutǎ
la combaterea poluǎrii aerului.
Polenurile au diametre de 10-50 μm (micrometri) şi au fost
identificate chiar şi la altitudini de 12.000 m, iar sporii şi ciupercile
pânǎ la 1.600 m.
Spre deosebire de praf, acestea sunt mai periculoase deoarece
o singurǎ particulǎ poate provoca îmbolnǎvirea unui organism viu.
Aceste particule vegetale alǎturi de bacterii, microbi şi viruşi
reprezintǎ principalii poluanţi patogeni ai aerului.

CEAŢA este frecventǎ în zonele situate în vecinǎtatea oceanelor şi a

mǎrilor, care aduc în atmosfera continentalǎ cristale de sare ce
constituie nuclee de condensare a vaporilor de apǎ.
Ceaţa din zona londonezǎ este principala cauzǎ a formǎrii smogului

reducǎtor acid, deosebit de grav sǎnǎtǎţii.

IONIZAREA ATMOSFEREI este cauzatǎ:
➢ în straturile înalte de intensificarea activitǎţii solare, în

anumite perioade de timp,
➢ în straturile inferioare de micşorarea sau perforarea

stratului de ozon, lǎsând astfel cale liberǎ radiaţiilor ultraviolete,
cu acţiune ionizantǎ.

8.2. Poluarea
artificială

Tema 8.2. SURSE DE POLUARE - surse artificiale
Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai

dǎunǎtoare, totodatǎ fiind şi într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ
extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le genereazǎ.
Categoriile de materiale ce pot fi agenţi poluanţi sunt:

❖ materii prime (cǎrbuni, minerale),
❖ impuritǎţi din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen,
fluor),
❖ substanţe intermediare, obţinute în anumite faze ale procesului
tehnologic (sulfaţi, hidrocarburi etc.),
❖ produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferiţi acizi).

Tema 8.2. SURSE DE POLUARE - surse artificiale
Poluarea atmosferei cu particule solide este cea mai

veche şi mai evidentǎ categorie de poluare artificialǎ.
Dintre surse putem aminti:

✓ procesele industriale principale
✓ combustibilii,
nici una dintre aceste surse însǎ nu degajǎ în atmosferǎ numai

poluanţi solizi.

Tema 8.2. - POLUAREA INDUSTRIALĂ
INDUSTRIA TERMOENERGETICǍ eliminǎ în atmosferǎ
poluanţi cum ar fi:
➢ praful (cenuşǎ, particule de cǎrbune nears, zgurǎ),
➢ oxizii de sulf şi de azot,
➢ hidrocarburi,
➢ funingine,
➢ sulfaţi
➢ acizi organici.
Odatǎ cu evoluţia continuǎ a capacitǎţilor de producţie de

energie electricǎ va creşte proporţional şi volumul
poluanţilor emişi în aer.

Tema 8.2. POLUAREA INDUSTRIALĂ
INDUSTRIA SIDERURGICǍ produce o importantǎ poluare a
atmosferei, în special local.
În aceastǎ industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile
prime care degajǎ în atmosferǎ atât poluanţi solizi (praf de
minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi poluanţi gazoşi
(compuşi ai sulfului şi carbonului).
Principalii poluanţi sunt: prafurile şi particulele fine,

fumurile, în special cele roşii ale oxidului de fier şi bioxidul de
sulf.
Raza de rǎspândire a acestor poluanţi ajunge uneori la mai mulţi
kilometri.

INDUSTRIA METALELOR NEFEROASE contribuie la poluarea

atmosferei cu produse toxice cunoscute încǎ din cele mai vechi
timpuri. Multe dintre acestea posedǎ anumite proprietǎţi fizico-
chimice care le favorizeazǎ rǎspândirea sub formǎ de aerosoli, ceea
ce faciliteazǎ poluarea pe suprafeţe mari.
Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ

mari grupeprincipale, și una secundară:
• grele (cupru, zinc, plumb, cositor, nichel, mercur)
• uşoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu).
• emisii de gaze toxice, în special vapori de mercur şi compuşi de
sulf.

INDUSTRIA METALELOR NEFEROASE
Dintre poluanţii din metalurgia metalelor neferoase grele

cel mai important este plumbul, deosebit de toxic şi cu proprietatea
rǎspândirii la mari distanţe. La început constituit din vapori, el se
oxideazǎ şi se transformǎ în oxid de plumb care, prin încǎrcare
electricǎ, se poate aglomera şi poate sedimenta.
Metalurgia metalelor neferoase uşoare este caracterizatǎ în
special prin industria aluminiului şi a beriliului.
În cazul prelucrǎrii primului se emanǎ în aer acid fluorhidric
şi fluoruri.
Din prelucrarea beriliului ajung în aer particule în
concentraţii reduse, dar deosebit de toxice.
INDUSTRIA MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE are la bazǎ

prelucrarea, fie la cald, fie la rece, a unor roci naturale (silicaţi,
argile, magnezit, calcar, ghips) ,
cele mai poluante fiind industria:

❖ cimentului,
❖ azbestului,
❖ magneziului
❖ gipsului.

Industria cimentului este una dintre cele mai importante în

privinţa poluǎrii atmosferice, dând adesea un aspect tipic terenurilor
învecinate.
Producţia cimentului a ridicat probleme legate de protecţia

atmosferei şi a mediului înconjurǎtor, deşi s-au luat mǎsuri
esenţiale atât în ceea ce priveşte materia primǎ utilizatǎ, cât şi a
tehnologiilor de prelucrare.
Praful produs se poate împrǎştia şi depune pe distanţe de

peste 3 km de sursǎ, iar în apropierea acestora concetraţiile pot varia
între 500-2000 tone/hmp/an

INDUSTRIA CHIMICǍ are ca poluanţi principali emisiile de

gaze, dar foarte rar se întâmplǎ sǎ se facǎ numai eliminǎri ale
acestora, de cele mai multe ori ele fiind amestecate cu particule
solide sau lichide.
Prin interacţiunea chimicǎ a acestor substanţe din aer cu diversele
forme fizice ale apei, precum şi ale altor substanţe şi prin intervenţia
unor catalizǎri fizico-chimice rezultǎ substanţe chimice foarte
toxice.
Dintre acestea cele mai importante ar fi:

• oxizii sulfului şi ai carbonului,
• sulfurǎ de carbon,
• hidrogen sulfurat, acetonǎ, formaldehide, cloropren, dicloretan,
tetraetil de plumb etc. Călin Safirescu, Ingineria Vântului
22 March 2021 30
INDUSTRIA PETROLULUI este necesarǎ deoarece creazǎ o sursǎ

importantǎ de energie, însǎ pe cât este de necesarǎ, pe atât de
periculoasǎ este din punct de vedere ecologic.
În funcţie de compoziţia petrolului, rafinarea emite numeroşi
poluanţi (hidrocarburi, oxizi de sulf şi de carbon, aldehide, acizi
organici, amoniac).
Petrolul şi substanţele rezultate din prelucrarea acestuia
contribuie deasemenea la apariţia smogului.
Se estimeazǎ cǎ anual, în urma deversǎrilor petroliere
accidentale, în oceane pǎtrund pânǎ la 200 000 de tone de ţiţei.
Cantitǎţi şi mai mari provin în urma proceselor de extracţie,
transport şi prelucrare.

În concluzie,
nu existǎ ramurǎ industrialǎ care sǎ nu polueze cu: fum,

pulberi, vapori, gaze, deşeuri toxice,
şi de aceea, înaintea amplasǎrii şi funcţionǎrii unui

obiectiv industrial este necesar sǎ se stabileascǎ cu precizie
riscurile potenţiale pentru mediu înconjurǎtor
şi sǎ se impunǎ mijloace eficiente de protejare a acestuia.

Tema 8.2. POLUAREA PRIN MIJLOACELE
DE TRANSPORT
O altǎ sursǎ importantǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele

de transport.
În aceastǎ categorie intrǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele,

avioanele etc.
Cea mai mare pondere de gaze ce polueazǎ aerul provine însǎ de la

autovehicule.
Indiferent de tipul motorului autovehiculele polueazǎ aerul cu:

oxizi de carbon şi de azot, hidrocarburi nearse, oxizi de sulf,
aldehide, plumb, azbest, funingine. .
DE TRANSPORT
Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a

atmosferei (60%) este produsǎ de gazele de eşapament.
S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în

primele 2 minute de funcţionare a motorului
şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament.

DE TRANSPORT
Poluarea produsǎ de AVIOANE prezintǎ caracteristici specifice

combustiei şi extinderii zborului în stratosferǎ.
Particularitǎţile stratosferei accentueazǎ poluarea, din

cauza rarefierii aerului.
Agenţii poluanţi au un timp mai lung de acţiune,
iar vaporii de apǎ rezultaţi sunt solidificaţi în cristale fine de gheaţǎ,
ce formeazǎ o nebulozitate ce diminueazǎ radiaţia solarǎ.
Cu toate acestea avioanele produc o poluare mai redusă

decât alte mijloace de transport, datoritǎ utilizǎrii de turbine cu gaz
şi a unui combustibil înalt rafinat.
DE TRANSPORT
VAPOARELE utilizeazǎ motoare cu ardere internǎ şi produc o

poluare specificǎ acestora, asemenea autovehiculelor,
iar LOCOMOTIVELE folosesc motoare Diesel electrice care emit

cei mai puţini poluanţi dintre toate vehiculele.

INCINERAREA DEŞEURILOR de toate tipurile, sub cerul liber,

are o foarte mare activitate poluantǎ.
Ea produce poluanţi gazoşi, urât mirositori şi particule solide

ce polueazǎ neadmis atmosfera.
Prin combustia ambalajelor din material plastic se elibereazǎ

acid clorhidric (din PVC - policlorurǎ de vinil)
şi agenţi plastifianţi ca policlorobifenoli, deosebit de toxici.

FUMUL DE ŢIGARǍ produce o poluare îngrijorǎtoare pentru
incinte, afectând direct pe fumǎtori cât şi pe nefumǎtorii care inspirǎ
aerul poluat.
Prin arderea tutunului are loc o distilare uscatǎ a acestuia, iar

în fumul emis au fost identificate circa 3000 de substanţe, care în
cea mai mare parte sunt mutagene şi/sau cancerigene: nicotina,
oxidul de carbon, benzopirenul, acroleina, hidrocarburi, compuşi ai
HCN şi ai acizilor organici, alcoolul metilic, fenolul, piridina,
plumbul, plutoniul radioactiv etc.
Acţiunile patogene ale fumului de ţigarǎ pot fi:

cardiovasculare, respiratorii şi cancerigene.

CONTAMINAREA RADIOACTIVǍ
are ca principale surse de poluare:
➢ mineritul uraniului şi plutoniului,

➢ uzinele de preparare a combustibilului nuclear,
➢ deşeurile centralelor nucleare,
➢ experienţele nucleare,
➢ avariile şi accidentele nucleare.

Poluarea fonicǎ este o poluare ce se produce datoritǎ unor zgomote

sau emisii de sunete cu vibraţii de o anumitǎ intensitate ce produce o
senzaţie dezagreabilǎ, jenantǎ şi chiar agresivǎ.
Principalele surse de poluare fonicǎ sunt: transporturile terestre şi

aeriene, şantierele de construcţii, complexele şi platformele
industriale.
Expunerea la un astfel de tip de poluare poate duce la: degradarea

auzului şi pierderea auzului, contracţia arterelor, slǎbirea
metabolismului, senzaţii auditive, dureri de cap, accelerarea pulsului
şi a ritmului respiraţiei, diminuarea reflexelor, crearea unor stǎri de
stres şi disconfort.
SURSE DE POLUARE
Tema 8.2. Poluarea industrialǎ
Efectele TURBINELOR EOLIENE asupra mediului
Producerea energiei electrice cu ajutorul turbinelor eoliene

nu produce poluarea aerului deoarece acestea nu consuma
combustibil.
Singurul consum de combustibil se face la procesul de
productie, transport si instalare al echipamentelor turbinei.
Zgomotul facut de turbinele eoliene este adeseori

considerat o problema desi, zgomotul turbinelor mari este
mai slab decat cel al turbinelor mici.
SURSE DE POLUARE
O problema este uneori si estetica, unele proiecte fiind amanate

din acesta cauza.
Avantaje si dezavantaje ale turbinelor eoliene
Principala obiectie impotriva instalarii turbinelor eoliene este

pericolul ce il reprezinta acestea asupra pasarilor si liliecilor.
Cu toate acestea studiile arata ca numarul pasarilor omorate de
turbinele eoliene este neglijabil in comparatie cu numarul
pasarilor omorate de masini, de liniile de inalta tensiune sau din
pricina altor activitati ale omului.
SURSE DE POLUARE
Avantaje si dezavantaje ale turbinelor eoliene
Pericolul ce-l mai mare il reprezinta prezența câmpurilor de

turbine pe rutele de migrare a liliecilor in timpul
perioadelor de migrare.
Dar in general fermele eoliene nu sunt asezate pe aceste

rute.
Tema 8.1.1. Poluarea industrialǎ
Efectele TURBINELOR EOLIENE asupra mediului
Producerea energiei electrice cu ajutorul turbinelor eoliene

nu produce poluarea aerului deoarece acestea nu consuma
combustibil.
Singurul consum de combustibil se face la procesul de
productie, transport si instalare al echipamentelor turbinei.
Zgomotul facut de turbinele eoliene este adeseori

considerat o problema desi, zgomotul turbinelor mari este
mai slab decat cel al turbinelor mici.
Substanţele poluante sunt eliberate în atmosferă în special

în zonele urbane şi în regiunile puternic industrializate.
Odată eliberaţi în aer, poluanţii, datorită fenomenului de

dispersie, pot fi transportaţi în zone diferite ale globului.
Combinaţia nefericită dintre condiţiile meteorologice,

topologia regiunii şi natura poluanţilor poate să ducă la
concentraţii alarmante.

Este imposibilă o monitorizare continuă pe suprafeţe

întinse cu ajutorul analizoarelor,
propunându-se utilizarea unor modele matematice
pornind de la valorile măsurate ale poluanţilor.
Modelele sunt necesare pentru a stabili la o scară mai

mare nivelul expunerii, acest lucru nefiind obţinut
exclusiv din măsurători.

MODELE DE DISPERSIE ATMOSFERICĂ

Dispersia atmosferică caracterizează evoluţia, în timp şi
spaţiu, a unui ansamblu de particule (aerosoli, gaze,
pulberi) emise în atmosferă.
Fenomenul de dispersie atmosferică este influenţat de

condiţiile atmosferice, parametrii solului şi valorile
emisiilor.
Modelul de dispersie atmosferică (MDA) reprezintă

simularea matematică a modului de împrăştire a
poluanţilor în atmosferă.
MDA sunt folosite pentru estimarea concentraţiei

poluanţilor atmosferici emişi în urma activităţii
industriale sau a traficului auto în direcţia vântului.

Modelele de dispersie atmosferică necesită mai multe
date de intrare:
– condiţiile meteorologice cum ar fii viteza vântului şi
direcţia, turbulenţa atmosferică (caracterizată prin
clasele de stabilitate), temperatura aerului ambiental;
– parametrii emisiilor cum ar fii înălţimea şi locaţia
sursei, diametrul coşului de fum, viteza şi temperatura
de ieşire şi rata debitului masic;
– datele geografice ale locaţiei unde este amplasată
sursa şi receptorul, dacă este posibil se ţine seama chiar
şi de modul de utilizare al terenului;
– locaţia, înălţimea şi lăţimea oricărei surse
obstrucţionale
22 March 2021 (de exemplu clădiri
Călin Safirescu, Ingineria Vântuluisau alte structuri). 49
Principalele modele de evaluare a dispersiei atmosferice
sunt:
• modelul ascensiunii norului de fum,

• modelul Gauss,
• modelul semi-empiric,
• modelul Euler,
• modelul Lagrange,
• modelul chimic,
• Modelul receptorilor,
• modele stochastice.

• modelul ascensiunii norului de fum :
În general, poluanţii eliberaţi în aerului ambiental

posedă o temperatură mai mare decât aerul
înconjurător, fiind emişi prin coşurile de fum în mod
vertical.
Atât verticalitatea cât şi tendinţa de a se deplasa în

atmosferă contribuie la creşterea mediei pe înălţime a
norului de fum de la coş.


Evoluţia concentraţiei în zona rurală în

Evoluţia concentraţiei în zona urbană în funcţie de distanţa faţă de sursa de
funcţie de distanţa faţă de sursa de poluare
poluare

Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 9

INGINERIA VÂNTULUI
7. Aerogeneratoare
9. MODELAREA ÎN TUNEL AERODINAMIC A
ELEMENTELOR DE INGINERIA VÂNTULUI
Tema 9. ENERGIA EOLIANĂ ÎN ROMÂNIA
9.1. Modele de turbulență

9.2. Simularea vârtejurilor mari
9.3. Simularea vârtejurilor detașate
9.4. Simularea coerentă a vorticității

Mecanica fluidelor numerică (MFN),[1] mecanica

fluidelor computerizată[2] sau dinamica computerizată
a fluidelor[3] (engleză computational fluid dynamics –
CFD) este o ramură a mecanicii fluidelor, care
folosește algoritmi, metode numerice și computere pentru
a modela și a rezolva probleme în care apar curgeri
ale fluidelor.

Principalul domeniu de aplicare este modelarea curgerilor

turbulente sub și supersonice în :
• Domeniul aerospațial,
• aerodinamica vehiculelor și construcțiilor,
• optimizarea proceselor chimice,
• previziuni meteorologice,
• prospectări geologice,
• dispersia noxelor,
• aplicații medicale[4] sau militare.

Curgerile turbulente sunt caracterizate prin câmpuri de viteze

fluctuante stocastic.
Aceste fluctuații amestecă mărimile transportate: impulsul,

energia și speciile chimice.
Scara fluctuațiilor se întinde de la cele mai mari, de nivel

planetar (ex. turbulența atmosferică), până la cele mai mici,
moleculare (microscările Kolmogorov).




Tunelul aerodinamic este

un dispozitiv utilizat
în aerodinamică pentru
studiul forțelor care
acționează asupra unui
corp care se deplasează
în aer.
Este constituit dintr-un tub

închis în mijlocul căruia
este plasat obiectul de
studiat.
Deplasarea aerului față

de corp este simulată prin
intermediulunui ventilator
sau compresor. În România, cel mai mare tunel aerodinamic subsonic
(secțiunea 2,5×2,2m, viteza maximă 19 m/s) este cel de pe
platforma industrială Militari.



Vă mulțumesc !

INGINERIA VÂNTULUI
Tema 10

INGINERIA VÂNTULUI
7. Aerogeneratoare
ingineria vântului
10. ENERGIA EOLIANĂ ÎN ROMÂNIA

10.2. Potentialul energetic eolian pe Terra
10.3. Potentialul energetic eolian in Romania
10.4. Viteza medie anuală
10.5. Vitezele maxime ale vântului

Deplasarea aerului între două zone de potential baric diferit, este

generată de :
➢ repartitia inegala a radiatiei solare pe suprafata globului
ca urmare a miscarii de rotatie,
➢ a schimbarii :
❑ axei de inclinare,
❑ a unghiului de incidenta variabil ,
❑ a nebulozitatii aleatorii ,
❑ a reliefului
➢ a capacitatii diferite de conversie si preluare a energiei
solare de catre solul arid , solul vegetal si respective de
catre mari si oceane ,
ceea ce determina o incalzire neuniforma a diferitelor zone
terestre,
22 March 2021
și atrage dupa sine o neuniformitate a presiunii
atmosferice.
Energiile regenerabile sunt
irosite continuu de natură.

Energiile regenerabile sunt

irosite continuu de natură.
Energia dezvoltată de masele de aer în mișcare în
atmosfera Pământului a fost evaluată la 3,6 x 1015 W.
Necesarul anual de energie al omenirii în :

1985 : 0,000005 %
2005 : 0,000030 %
2040 : 0,000051 %
Energiile regenerabile sunt, la scara noastra a

timpului, irosite continuu de natura.
Ele au ca origine :
➢ razele Soarelui,
➢ nucleul Pământului
➢ interacțiunile gravitaționale ale Lunii şi ale Soarelui
cu oceanele.

Energiile regenerabile sunt, la scara noastra a timpului, irosite

continuu de natura.
Ele au ca origine razele Soarelui, nucleul Pamantului şi

interactiunile gravitationale ale Lunii şi ale Soarelui cu oceanele.
Există energii regenerabile de origine :

➢ eoliana
➢ solara,
➢ hidro,
➢ geotermică
➢ provenind de la biomasă.
Energia vântului mai poartă numele de
ENERGIE EOLIANA.

Energia vantului a fost folosita de catre om de foarta multa

vreme :
➢ barcile si corabiile se deplasau cu ajutorul vantului.
➢ morile de vant cu ajutorul carora macinau cereale

pentru hrana.
➢ dispozitive speciale care capteaza energia vantului si o

transforma in energie electrica.

Tema 10.2. POTENȚIALUL ENERGETIC EOLIAN PE TERRA
Sursa eoliană disponibilă este evaluată pe scară

mondială la 57.000 TWh pe an.
Contribuţia energiei eoliene off shore (în larg) este

estimată la 25.000 - 30.000 TWh pe an, fiind limitată la
locaţii care să nu depăşească adâncimea de 50 m.
Producerea mondială de electricitate în 2000, a fost

de 15.000 TWh (ceea ce corespunde unei energii primare
consumate de 40.000 TWh), rezultând un randament al
ciclurilor termo-mecanice de 30-40%.
Teoretic, energia de origine eoliană poate acoperi

necesarul de electricitate pe plan mondial.
În acelaşi timp, principalul inconvenient al acestei

surse de energie, o reprezintă instabilitatea vântului.
În perioadele de îngheţ, ca şi în cazul caniculei, cazuri în

care cererea de energie este acerbă, efectul produs de vânt este
practic inexistent, fapt care a condus, în dezvoltarea instalaţiilor
eoliene, la ataşarea unor alte instalaţii de energii regenerabile
caracterizate de un mai bun echilibru în funcţionare, sau de
sisteme de stocare a energiei electrice.
Europa nu are decât 9% din potenţialul eolian

disponibil în lume,
dar are 72% din puterea instalată în 2002.
2002 : producție de electricitate de origine eoliană

Europa : 50 TWh (71%)
producţia mondială : 70 TWh (100%)
Potenţialul eolian tehnic disponibil în Europa :
22 March 2021
5.000 TWh pe an
Cum arată consumul mondial de energie în prezent ?
petrolul : 35%
gaze naturale : 24%
cărbune : 17%
energie nucleară : 14%
energiilor regenerabile : 10%

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/energy2_ro.pdf
http://www.economica.net/consumul-mondial-de-energie.
Provocările din domeniul energetic și politica energetică

Contribuția Comisiei la reuniunea
Consiliului European din 22 mai 2013

Provocările din domeniul energetic și politica

energetică
Contribuția Comisiei la reuniunea
Consiliului European din 22 mai 2013
„20 20 20 până în 2020”:
I. reducerea emisiilor de CO2 cu 20% în comparație cu

nivelurile din 1990,
II. creșterea la 20% a proporției pe care o reprezintă sursele

regenerabile din mixul total de energie al UE
III.
22 March 2021
creșterea eficienței energetice cu 20%.
Cum va arata consumul mondial de

energie in viitor?

Cererea mondială de energie ar urma să crească cu

37% până în 2040,
însă ritmul de creştere anual se va reduce ca urmare a

măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice
de la peste 2% în ultimele două decenii
la 1% pe an după 2025.

Cum va arata consumul mondial de energie in

viitor?
Energiile regenerabile vor creşte rapid astfel că în

2040 din oferta mondială de energie:
petrolul : 25%
gaze naturale : 25%
cărbune : 25%
22 March 2021
energiilor regenerabile : 25%
Cum va arata consumul mondial de energie in

viitor?
35%
30%
25%
20%
15% 2013
.
10% 2040
5%
0%
petrol gaze naturale cărbune energie energii

nucleară regenerabile


Cum va arata consumul mondial de energie in viitor?

Europa este tot mai dependentă de importul de energie din
țările terțe.
Europa participă la cursa mondială pentru surse de energie.
Statele membre care au un portofoliu diversificat de furnizori

de gaz și de rute de aprovizionare, și ale căror piețe ale gazului sunt
bine dezvoltate, beneficiază de aceste aspecte prin faptul că plătesc
mai puțin pentru importuri.
În timp ce dependența Europei de importurile de combustibili

fosili este în creștere, SUA este pe cale să devină
22 March 2021 din importatorCălindeSafirescu,
gazIngineria
exportator
Vântului net de gaz. 24

Unele majorări ale prețurilor din UE sunt cauzate de alegerile

efectuate în materie de politică națională.
Prețurile la energie sunt, de asemenea, în mare măsură

rezultatul deciziilor statelor membre privind tarifele, accizele
(inclusiv contribuții la schemele de sprijin) și taxele:
Procentul acestora din prețul final pentru gospodării :

1998 : 22%
2010 : 28%


Nivelul investițiilor din sectorul energetic

atinge un minim istoric !
Unele state membre se află încă pe o „insulă energetică” ca

urmare a conexiunilor insuficiente ale infrastructurilor
acestora cu restul UE.
Unele state membre din nordul și estul Europei continuă să

fie dependente de importuri de gaz dintr-o singură sursă.

Nivelul investițiilor din sectorul energetic

atinge un minim istoric !
Până în 2020, aproape o cincime din totalul capacității UE de

producție de cărbune,
o valoare comparabilă cu capacitatea totală de producere a
energiei electrice instalată în Polonia,
trebuie retrasă din exploatare.


Au fost instituite politicile adecvate, dar punerea în aplicare
a acestora este prea lentă !
Europa fiind un importator net de energie, este crucial ca
strategia sa privind un sistem energetic sigur, competitiv și
sustenabil să urmeze o abordare amplă bazată pe :
➢ eficiența energetică,
➢ pe crearea de piețe competitive bazate pe infrastructuri
inteligente,
➢ pe diversificarea combustibililor și a rutelor de
aprovizionare,
➢ pe exploatarea surselor de energie convenționale și
neconvenționale
➢Marchpe2021inovare.
22 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 31
Eficiența energetică: investiții într-o sursă de energie mai

ieftină și mai ecologică
Realizarea obiectivului UE de a îmbunătăți cu 20% eficiența

energetică până în 2020 înseamnă economii echivalente cu
producția a :
• 1 000 centrale pe bază de cărbune
22 March 2021
• 500 000 Călinturbine eoliene.
Safirescu, Ingineria Vântului 32
Investițiile la nivel global în eficiență energetică

în 2011 :
Europa : 40%
China : 2…3%
Pentru a reduce emisiile de CO2, precum și dependența de energia

furnizată de țări terțe și facturile la importul combustibililor fosili,
statele membre au mărit până la 13,0 % ponderea surselor de
energie regenerabile în consumul final de energie primară al Europei.


Totusi, rezervele mondiale de combustibili fosili - sursa principala

pentru producerea energiei electrice - se vor epuiza incepind cu
2020 pina in 2060, conform celor mai bune previziuni ale
industriei petroliere.
Cum vom suplini cererea de energie electrica?

Totusi, rezervele mondiale de combustibili fosili - sursa principala

pentru producerea energiei electrice - se vor epuiza incepind cu
2020 pina in 2060, conform celor mai bune previziuni ale
industriei petroliere.
Cum vom suplini cererea de energie electrica?
Cel mai bun raspuns ar fi :

ENERGIA VERDE, REGENERABILA.
Aproximativ 80% din energia

eoliana din lume este
produsa acum în California,
dar energia eoliana este pe
cale de raspândire în
Midwest-ul american, în
Europa - în special în Belgia
si Olanda – dar si în alte
regiuni.
Cifra de afaceri privind

aplicatiile eoliene în UE a
fost, în 2003, de 6,9 miliarde
euro.


Romania are cel mai

ridicat potenţial din sud-
estul Europei în domeniul
energiei eoliene,
iar sud-estul Dobrogei se

plaseaza pe locul al doilea
la nivelul intregului
continent.
Turbinele eoliene folosesc o energie perpetuă, regenerabilă,
care nu se consumă niciodată, și pornesc de la o viteza a
vântului de numai 3,5 m/secunda.
În Dobrogea viteza este de 7 m/s, la o înaltime de 100 de m.
În strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie,

potenţialul eolian declarat este de 14.000 MW (putere instalată),
care poate furniza o cantitate de energie de aproximativ
23.000 GWh/an.
Aceste valori reprezintă o estimare a potenţialului teoretic, şi

trebuie nuanţate în funcţie de posibilităţile de exploatare tehnică
şi economică.
ENERGIA VÂNTULUI
de la curenţii de aer
la
curentul electric

ENERGIA VÂNTULUI
𝟏
𝑬= m 𝒗𝟐 𝑱
𝟐
m – masa de aer în mișcare , 𝒌𝒈

v – viteza vântului , 𝒌𝒈

PUTEREA VÂNTULUI
𝑬
𝑷= 𝑾
𝝉
E – energia vântului, 𝑱
𝝉 – timpul, 𝒔

7.5. Viteza maxime ale vântului
40 m/s în toate zonele montane înalte,

în Podisul Modovenesc,
nord-estul Baraganului și
în munții Dobrogei
30-40 m/s înconjoară toate arealele cu viteze
de peste 40 m/s, ele ocupând parțile
joase ale Podișului Moldovei, nord-
estul Câmpiei Române, Dobrogea de
nord și zonele pericarpatice
< 30 m/s Partea vestica si de est a Campiei Romane,
centrul si sudul Dobrogei si cea mai mare
22 March 2021 parte a Deltei
Călin Safirescu, Dunarii
Metodologia de studiu a potentialului eolian
Analiza potentialului eolian are la baza utilizarea:
➢ tehnologia GIS (Geographic Information System),

una dintre cele mai moderne tehnologii IT
➢ metoda analizei principalelor trasaturi geografcie ce

caracterizeaza regiunea de studiu.





Este direct influentata de orografie si de

stratificarea termica a aerului, care o pot
intensifica sau atenua.
8-10 m/s pe inaltimile carpatice (2000-2500 m)

6 m/s in zonele cu altitudini de 1800-2000 m,
2-3 m/s versantii adapostiti,
1-2 m/s depresiunile intramontane


Criterii privind modul de amplasare al turbinelor eoliene:
• Să asigure o viteză a vântului cât mai constantă
• să se amplaseze pe coline domoale, dealuri rotunjite. de evitat

relieful accidentat
• asigurarea unei circulații laminare a curentului de aer, pe o

durata cât mai mare a anului
• consultarea hărților meteorologice cu distribuția de frecvențe a

vitezei vânturilor
• variațiile de direcție a vântului, să nu fie mari în perioade scurte

de timp.
Vă mulțumesc !

Prof Vant

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof Vant

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AN II – semestrul II

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 1

I. Noțiuni generale. Clasificări

I.1. Surse de energie

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 4

Gândirea ştiinţifică: caută puterea, în raport cu

Gândirea ştiinţifică are trei funcţii prin care îşi

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 5

1.000.000 asigurarea unei temperaturi

societatea de 100.000 î.c.

substituirea din ce în ce mai mult utilizarea energiei

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 6

Aceste surse trebuie să se găsească :

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 7

Alte ALTERNATIVE ????????????????

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 10

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 11

Pe termen mediu, sursele regenerabile de energie

acestea trebuie utilizate împreună cu combustibilii

Energia eoliană nu poate să înlocuiască toate

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 15

• Vântul este mișcarea aerului datorată maselor de

• Aproximativ 2% din energia luminii solare,

• La rândul său, această energie se pierde atât

• Deoarece vântul va bate atât timp cât Soarele

• Foalele sunt instalaţii pentru suflat aer

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 18

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 19

CORĂBIILE EGIPTENE CU PÂNZE (2000 î.e.n.) :

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 20

CORĂBIILE CU PÂNZE ȘI CÂRMĂ (sec XV e.n.)

„SANTA MARIA” - Cristofor COLUMB

Bricul MIRCEA (1882-2016) :

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 22

Bricul MIRCEA (1882-2016) :

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 23

Bricul MIRCEA (1882-2016) :

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 24

Instalație ce permite transformarea

În acest scop, vântul pune în

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 25

Morile de vânt au apărut mai întai în :

unde, în secolul al VII-lea î.Hr., morile de vânt se

Morile de vânt au apărut în Europa începand cu

fiind folosite, mai ales, pentru măcinarea

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 27

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 29

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 30

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 31

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 32

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 33

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 34

I. Noțiuni generale. Clasificări

I.1. Surse de energie

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 35

Harta GLOBALĂ A VÂNTULUI

22 March 2021 Călin Safirescu, Ingineria Vântului 36

Intinderea şi complexitatea problemelor îmbrăţişate de

➢ cercetarea matematică, bazată pe fizica

➢ cercetarea naturalistă, bazată pe observaţiile

Vântul se caracterizează prin trei elemente extrem de

1. Direcția vântului, reprezintă direcția din care bate

ROZA FRECVENȚEI VÂNTURILOR – este