1.

DEZVOLTAREA PRODUCERII ENERGIEI

ELECTRICE

1.1 Concepţia producerii energiei electrice

Producerea energiei electrice reprezintă procesul de transformare a

diferitelor forme de energie primară în energie electrică, în cadrul unor instalaţii
specializate de complexitate mare, denumite centrale electrice. Evoluţia
consumului de energie electrică a făcut ca acestea să fie tot mai mari, puterile lor
instalate fiind limitate de restricţii tehnologice, economice, de mediu sau de
securitate.
Centrala electrică reprezintă un ansamblu de instalaţii complexe, în
care se asigură condiţiile pentru conversia unei forme primare de energie în
energie electrică. Ea materializează tehnologic o concepţie de conversie.
Se pot evidenţia la limită, două concepţii opuse de producere a energiei:
 O concepţie centralizată, bazată pe centrale electrice de mare putere,
care utilizează surse primare cu “concentrare energetică mare”
(combustibili fosili sau nucleari). Puterea acestor centrale este de regulă
superioară consumului local, implicând existenţa unui sistem de
transport şi distribuţie a energiei electrice. Ansamblul centralelor şi al
reţelelor electrice de transport, exploatate şi conduse într-o concepţie
unitară constituie un sistem electroenergetic.
 O concepţie distribuită, cu surse mici, amplasate lângă consumatori.
Se bazează în general pe utilizarea unor surse primare “uşoare”, cu
concentrare energetică redusă (solară, eoliană etc.) [1.1]. Centrala este
destinată strict pentru acoperirea consumului local, eliminându-se
necesitatea de a transporta energia electrică la distanţă.

În prezent concepţia centralizată are încă o pondere mult mai mare, rolul
producerii distribuite crescând însă odată cu accesul tot mai dificil la sursele
primare cu concentrare energetică ridicată, pe de-o parte, şi a restricţiilor tot mai
severe impuse de protecţie a mediului, pe de altă parte.
Dezvoltarea unei concepţii sau alteia depinde de modul în care la nivelul
unei ţări sau comunităţi există o strategie globală, prioritară faţă de cea de la nivel
de grup, companie sau societate.
11 Capitolul 1

1.2 Surse de energie primară

1.2.1 Categorii de surse primare de energie

Dezvoltarea unei industrii energetice puternice este condiţionată de

existenţa unor surse de energie primară care să se caracterizeze prin: diversitate,
accesibilitate, siguranţă, preţuri stabile, asigurarea cantităţilor dorite pe o perioadă
de timp cât mai mare. În raport cu aceste condiţii, atenţia industriei energetice se
îndreaptă spre o gamă din ce în ce mai diversificată de surse de energie primară, cu
particularităţi din ce în ce mai diferite. Prin conversia realizată în instalaţii
specializate, aceste surse acoperă cererea de energie electrică şi termică a societăţii.
În categoria surselor de energie primară intră toate formele de energie care
pot fi preluate şi valorificate în mod direct: chimică, nucleară, luminoasă, energia
apelor şi a vântului [1.2].

În mod convenţional, sursele de energie primară sunt împărţite în două

mari categorii:
A. Surse finite;
B. Surse regenerabile.

A. Sursele finite de energie primară se consideră a fi limitate atât în

timp, cât şi în spaţiu. Ele sunt capabile să acopere nevoile societăţii umane doar
pentru o perioadă de timp limitată. Mărimea acestei perioade de timp depinde de
volumul rezervelor de energie primară la care are acces societatea umană. Cele mai
importante surse finite de energie primară sunt combustibilii fosili şi nucleari. Din
punct de vedere al modului în care se definesc rezervele corespunzătoare surselor
finite de energie, se disting [1.3]:
 Rezerva certă: reprezintă cantitatea din respectivul combustibil
existentă în zăcământ, care a fost certificată prin măsurători şi a cărui
exploatare este considerată ca fiind rentabilă în condiţiile economice şi
de dezvoltare tehnologică.
 Rezerva certă recuperabilă: reprezintă cota din rezervele certe care
poate fi recuperată (extrasă din zăcământ), în condiţiile economice şi
de dezvoltare tehnologică.
 Rezerva adiţională: reprezintă cantitatea din respectivul combustibil,
adiţională în raport cu rezervele certe, care poate fi:
- certificată prin măsurători, dar a cărei exploatare nu este rentabilă
pentru condiţiile tehnologice şi economice curente;
- rezultată în urma unor estimări care se referă atât la porţiuni
neexploatate ale unor zăcăminte cunoscute, cât şi la regiuni care
oferă condiţii geologice favorabile.
 Rezerva adiţională recuperabilă: reprezintă cota din rezervele
 Capitolul 1 12

adiţionale posibil a fi recuperate în viitor.

Se subliniază faptul că volumul rezervelor certe, respectiv adiţionale, este

variabil în timp, el depinzând de dezvoltarea cunoştinţelor geologice, de variaţia
preţului combustibililor, de progresul înregistrat în domeniul tehnologiei. De
exemplu, scăderea preţului la o categorie de combustibili poate muta un zăcământ
din zona rezervelor certe în cea a rezervelor adiţionale, exploatarea lui devenind
nerentabilă din punct de vedere tehnico – economic.

A.1. Energia înmagazinată în combustibili fosili (sub formă de energie

chimică). Aceasta se pune în libertate prin reacţii chimice de oxidare care au loc cu
degajare de căldură (energie termică).
După starea de agregare, combustibilii pot fi:
 Solizi: lemn, cărbuni fosili;
 Lichizi: petrol;
 Gazoşi: gaze naturale,
Cărbunii constituie o sursă importantă de energie deoarece se găsesc în
cantităţi foarte mari, zăcămintele sunt răspândite uniform pe întreaga planetă. Ca
dezavantaje amintim instalaţiile necesare complicate, sulful conţinut de cărbune
este puternic poluant.
Petrolul este cea mai importantă sursă energetică mondială, are putere
calorică foarte mare, poate fi desulfurat înainte de ardere. Inconvenientul constă în
faptul că zăcămintele de petrol sunt plasate doar în câteva zone ale globului, iar
rezervele sunt mai mici decât cele de cărbune.
Gazele naturale necesită instalaţii simple de ardere, au putere calorică
bună, dar sunt mai dificil de transportat şi depozitat, iar rezervele sunt limitate.
Gazul metan nu dă reziduuri la combustie şi nu prezintă impurităţi, iar GPL –ul
este utilizat drept combustibil în zonele în care nu există reţea de gaz.
A.2. Energia nucleară conţinută în combustibilii nucleari poate fi
transformată în energie termic prin reacţii de fisiune nucleară. Energia termică
astfel obţinută poate fi folosită doar după transformarea în energie electrică.

Fig. 1.1 Elemente combustibile nucleare Fig. 1.2 CNE Cernavoda (sursa
(sursa http://www.fcn.ro) http://www.nuclearelectrica.ro)
13 Capitolul 1

B. Sursele regenerabile se referă la acele categorii de surse primare de

energie care sunt generate în mod continuu de către sistemele naturale [1.4]. Se
disting următoarele categorii principale de surse regenerabile de energie:
hidraulică, solară, eoliană, geotermală, a mareelor, a valurilor, biomasa. Ele se
caracterizează prin:

 Potenţialul teoretic brut: Reprezintă energia care ar deveni disponibilă

prin conversia în energie utilă a tuturor fluxurilor naturale de energie
regenerabilă, cu o eficienţă de 100 %.
 Potenţial tehnic: Reprezintă cota din potenţialul teoretic brut care
poate fi convertită în energie utilă, ţinând seama de nivelul de
dezvoltare tehnologic şi de posibilitatea de utilizare a acesteia de către
societatea umană (geografia umană).
 Potenţial economic: Reprezintă cota din potenţialul tehnic care poate fi
convertită în energie utilă, în condiţii de rentabilitate economică.

Fig. 1.3 Surse regenerabile de energie (sursa www.focus-energetic.ro)

B.1. Energia solară poate fi captată, şi folosita sub formă de caldură în

aplicaţii termo-solare (prin panouri solare), sau poate fi transformată direct în
electricitate cu ajutorul celulelor fotovoltaice (CF). Tehnologiile "termo-solare"
folosesc căldura razelor de soare pentru a produce apă caldă, energie electrică şi
pentru a încălzii unele locuinţe. Aplicaţiile termo-solare se întind de la un simplu
sistem rezidenţial de încălzire a apei până la staţii foarte mari de generare a energie
electrice. Panourile fotovoltaice sunt în ziua de azi din ce în ce mai folosite, mai
ales în zonele izolate, în care nu se poate produce energie electrică prin metode
convenţionale. Sistemele fotovoltaice sunt uşor de mânuit, au nevoie rar de
întreţinere şi nu poluează mediul înconjurator. 
 Capitolul 1 14

B.2. Energia eoliană este produsă prin captarea energiei cinetice a

deplasăării unor mase de aer sub formă de vânt datorită diferenţelor de presiune.
Deşi energia eoliană reprezintă una dintre alternativele la utilizarea combustibilior
fosili, prezintă o serie de dezavantaje legate de faptul că vântul nu bate în
permanenţă, cele mai multe instalaţii produc zgomot, poluarea fonică putând
constitui o problemă şi uneori se poate produce accidentarea păsărilor.
B.3. Energia hidraulică este o formă de energie utilizată din cele mai
vechi timpuri la morle de apă şi alte tehnologii tradiţionale, iar în prezent este
exploatată pentru producerea energiei electrice cu ajutorul turbinelor hidraulice.
Este considerată o formă de energie regenerabilă, datorită circuitului continuu al
apei în natură întreţinut de energia Soarelui. Tot forme de energie hidraulică sunt
considerate energia valurilor şi cea a mareelor.
B.4. Energia mareo motrică este datorată fluxului şi refluxului marin şi
rezulta din fortele gravitationale ale Soarelui şi Lunii, precum şi ca urmare a
rotatiei terestre. Mareele se produc cu regularitate în anumite zone de litoral de pe
glob, cu amplitudini care pot ajunge uneori la 14 -18 m, determinând oscilaţii lente
de nivel ale apelor marine. Principiul de utilizare a energiei mareelor în centrale
mareomotrice, de altfel singura sursă folosită în prezent din cele enumerate mai
sus, constă în amenajarea unor bazine îndiguite care să facă posibilă captarea
energiei apei, declanşată de aceste oscilaţii, atât la umplere (la flux), cât şi la golire
(la reflux).
B.5. Energia valurilor constă din mişcarea de suprafaţă a valurilor şi din
fluctuaţiile de presiune de sub suprafata apei. Dispozitivele pentru captarea
energiei valurilor se instaleaza linga mal, in depărtare sau în larg. Pe lângă
avantajele evidente captarea energiei valurilor are şi unele dezavantaje precum
impactul vizual şi fizic asupra habitatului marin, scurgerile toxice ale lichidelor
folosite in constructia dispozitivelor de captare si conflictul cu navele comerciale.
B.6. Energia geotermală e o categorie particulară a energiei termice pe
care o conţine scoarţa terestră. Cu cât se coboară mai adânc în interiorul scoarţei
terestre, temperatura creşte şi teoretic energia geotermală poate fi utilizată tot mai
eficient. Energia geotermala este utilizata la scara comerciala, incepand din jurul
anilor 1920, cand a inceput sa fie utilizata in special caldura apelor geotermale, sau
cea provenita din gheizere pentru incalzirea locuintelor sau a unor spatii
comerciale. Este nepoluantă şi regenerabilă si poate fi folosita in scopuri diverse:
incalzirea locuintelor, industrial sau pentru producerea de electricitate  
B.7. Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi
reziduurilor din agricultură, inclusiv substanţele vegetale şi animale, silvicultură şi
industriile conexe, precum şi partea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi
urbane. Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă.
Aceasta include absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice
ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată cu
descoperirea focului. Energia înglobată în biomasă se eliberează prin metode
variate, care însă, în cele din urmă, reprezintă procesul chimic de ardere
(transformare chimică în prezenţa oxigenului molecular, proces prin excelentă
15 Capitolul 1

exergonic). Biomasa poate fi prelucrată în brichete sau peleţi.

C. Resursele alternative de energie sunt hidrogenul şi metanolul.

C.1. Hidrogenul este cheia obţinerii în viitor a unei energii având cel mai
înalt conţinut energetic pe unitatea de greutate dintre toţi combustibilii cunoscuţi.
Cu unele excepţi (de exemplu, motoarele rachetă hidrogenul nu poate fi folosit
direct pentru a produce energie. El trebuie să fie convertit în energie electrică. Se
poate stoca şi transporta uşor şi este nepoluant.
Înainte de descoperirea sa, hidrogenul a fost confundat cu alte gaze. În
1766, chimistul englez Henry Cavendish a arătat că hidrogenul se formează la
aplicarea acidului sulfuric pe metale si astfel este considerat descoperitorul
hidrogenului. Ulterior, a arătat că, apa este rezultatul reacţiei dintre hidrogen si
oxigen. În 1781, Joseph Priestley a numit acest gaz “aerul inflamabil”. Chimistul
francez Antoine Laurent Lavoisier a dat acestui gaz denumirea de hydrogenium
(formează apa). Hidrogenul lichid a fost produs prima data în 1898 de James
Dewar. Hidrogenul este cel mai frecvent element din Univers. În spaţiu este
prezent în trei forme: ioni (protoni), atomi si molecule biatomice. Pe Terra apare
doar în molecule. În combinaţie cu alte elemente hidrogenul este foarte raspândit,
iar cea mai frecventă şi importantă formă este apa (H 2O). Apa este baza vieţii.
Hidrogenul are proprietăţile unui gaz si se ridică, datorită densităţii sale mai mici
decât cea a aerului. Atenţie la folosirea hidrogenului în spatii închise, unde poate
avea loc periculosul amestec de hidrogen şi aer şi care explodeaza. În figura de mai
jos sunt prezentate valorile energetice la diferite tipuri de combustibil. In figura 1.4
se poate observa diferenţa mare dintre hidrogen şi alte tipuri de combustibil.

Fig. 1.4: Valoarea energetica in functie de combustibil [1.2]

C.2. Metanolul este cel  mai simplu alcool, care conţine un singur atom de
carbon. este un lichid incolor, insipid, cu un miros foarte slab şi este cunoscut sub
denumirea de "alcool de lemn". Metanolul este unul dintre combustibilii care ar
putea înlocui benzina sau  motorina, folosit drept combustibil pentru autoturisme.
Este mai puţin inflamabil decât benzina dar mai puţin poluant.
Unul din dezavantajele energiilor alternative regenerative este costul
procesului continuu de cercetare cu scop de a creste eficienta sistemelor de captare
si convertire a energiei in electricitate.
 Capitolul 1 16

Toate sursele de energie menţionate mai sus participă, într-o măsură mai
mare sau mai mică, la satisfacerea nevoilor energetice ale societăţii umane. Este
foarte interesant să se analizeze evoluţia în timp a disponibilului de energie primară
în lume. Se poate constata că rezervele şi producţia evoluează dependent de
consum, de politica (investiţiile) în domeniul prospecţiunilor, de interesul marilor
companii implicate şi foarte mult de interesele politice şi strategice ale ţărilor mari
consumatoare de energie.
Dacă se urmăreşte această evoluţie, se poate constata că secolul XX
marchează trecerea de la dominaţia puternică a cărbunelui la penetrarea petrolului
şi gazelor naturale. Avantajele folosirii acestora a condus la diminuarea
prospecţiunilor miniere. Crizele energetice din 1973 şi 1979, care în esenţă au fost
crize petroliere, au relansat interesul pentru cărbune. Concluziile evidente ale
acestor mutaţii impun existenţa obligatorie a unei strategii naţionale în acest
domeniu, strategie care să impună o dezvoltare orientată spre mai multe forme de
energie primară şi pe realizarea unor stocuri strategice, tampon, care să preia
fluctuaţiile cauzate de crizele şi perturbaţiile economice şi politice.
Potrivit Raportului "Resurse mondiale de energie 2013" al Consiliului
Mondial al Energiei [3], carbunele, in ciuda prerogativelor sale slabe de mediu,
ramane o componenta de baza in alimentarea cu energie in nenumarate tari.
Carbunele este cel mai raspandit combustibil fosil de pe glob si peste 75 de tari
detin depozite de carbune. In productia mondiala de energie, carbunele este utilizat
in proportie de 40%, insa se previzioneaza o scadere a acestei proportii, in timp ce
in galori absolute, utilizarea sa va creste. Chiar daca tari din Europa si chiar din
America de Nord incearca trecerea spre surse alternative de energie, reducerile sunt
anulate de marile economii, majoritatea provenind din Asia, care utilizeaza cu
precadere carbunele, detinand si rezerve importante din acest combustibil (Figura
1.6). Doar China utilizeaza in prezent o cantitate de carbune egala cu cea utilizata
de restul lumii.
Resurse de carbune exista in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare, si
multe dintre tarile cu probleme in alimentarea cu energie, in special cele din Asia si
Africa de Sud, au posibilitatea sa acceseze rezerve de carbune intr-un mod
accesibil si sigur. Carbunele joaca si un rol foarte important in acoperirea sarcinii
de baza a consumului de energie electrica. Cresterea popularitatii carbunelui reiese
foarte clar din analiza consumului din prezent, comparativ cu cel de acum 20 de
ani. De asemenea, rezerva mondiala de carbune a scazut cu 14% intre 1993 si
2011, in timp ce productia de energie a crescut cu peste 68% in aceasi perioada
[1.5].

1.3 Situaţia energetică a surselor de energie primară,

pe plan mondial si național

1.3.1 Cărbunele

Cărbunele este una din cele mai importante surse primare de energie, lui
17 Capitolul 1

revenindu-i aproape 70 % din energia înglobată în rezervele certe de combustibili

fosili. Cărbunele care a constituit baza revoluţiei industriale din secolul XIX, după
o perioadă importantă de regres (1950 – 1980), revine ca o energie primară
deosebit de importantă pentru viitor.
Din punct de vedere al calităţii, cărbunii pot fi împarţi în:
 cărbuni bituminoşi (superiori): Includ huila şi antracitul, iar formarea
lor a început în perioada jurasică.
 cărbuni bruni: Formarea acestora a început în paleogen. În această
categorie se disting cărbunele brun sub-bituminos şi lignitul.
 turba: Reprezintă rezultatul unui proces de carbonificare incomplet.

Pentru industria energetică îndeosebi primele două categorii prezintă o

importanţă deosebită.
În raport cu ceilalţi combustibili fosili cărbunele are o serie de avantaje
indiscutabile:
 Se găseşte din abundenţă.
 Poate acoperi nevoile societăţi umane pe o perioadă mare de timp,
permiţând elaborarea unor strategii energetice pe termen lung.
 Este răspândit pe o arie geografică mult mai largă decât petrolul sau
gazul natural.
 Preţul este relativ stabil, fiind puţin influenţat de factori politici.
 Nu există probleme majore privind transportul de la sursă la
consumator.
 Există tehnologii mature din punct de vedere comercial care permit o
utilizare “curată” a cărbunelui, cu impact minim asupra mediului
înconjurător.
Limitările cele mai importante privind utilizarea cărbunilor sunt provocate
în special de puternicul impact pe care îl au asupra mediului înconjurător. Se
amintesc în acest sens emisiile de pulberi, oxizi de sulf, oxizi de azot, dioxid de
carbon. Pentru reducerea emisiilor aferente primelor trei categorii de noxe există la
ora actuală tehnologii mature din punct de vedere comercial capabile să satisfacă
cele mai severe restricţii. Din punct de vedere al dioxidului de carbon (care
contribuie în mod substanţial la amplificarea efectului de seră), cărbunele se
caracterizează prin cea mai ridicată emisie specifică în raport cu cantitatea de
căldură rezultată prin ardere. În consecinţa, în următoarele decenii eforturile vor fi
îndreptate înspre dezvoltarea unor tehnologii performante, mature din punct de
vedere comercial, care să asigure reţinerea şi stocarea dioxidului de carbon rezultat
din arderea combustibililor fosili.
În producţia mondială de energie, cărbunele este utilizat în proporţie de
40%, însă se previzionează o scădere a acestei proporţii, în timp ce, în valori
absolute, utilizarea sa va creşte. Chiar dacă ţări din Europa şi chiar din America de
Nord încearcă trecerea spre surse alternative de energie, reducerile sunt anulate de
marile economii, majoritatea provenind din Asia, care utilizează cu precădere
cărbunele, deţinând şi rezerve importante din acest combustibil [1.5].
 Capitolul 1 18

Doar China utilizează în prezent o cantitate de cărbune egală cu cea

utilizată de restul lumii.
Resurse de cărbune există în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, şi
multe dintre ţările cu probleme în alimentarea cu energie, în special cele din Asia şi
Africa de Sud, au posibilitatea să acceseze cu uşurinţă rezerve de cărbune într-un
mod sigur. Cărbunele joacă şi un rol foarte important în acoperirea sarcinii de bază
a consumului de energie electrică. Creşterea popularităţii cărbunelui reiese foarte
clar din analiza consumului din prezent, comparativ cu cel de acum 20 de ani. De
asemenea, rezerva mondială de cărbune a scăzut cu 14% între 1993 şi 2011, în timp
ce producţia de energie a crescut cu peste 68% în aceeaşi perioada.

1.3.2 Petrolul şi gazele naturale lichide

Petrolul rămâne o energie primară deosebit de căutată datorită avantajelor

importante pe care le oferă atât din punct de vedere al valorii sale energetice cât şi
al proprietăţilor sale fizico-chimice. Utilizarea lui este la ora actuală îngrădită atât
de reducerea rezervelor, cât şi de accesul dificil la zăcăminte repartizate în mod
inegal din punct de vedere geografic. Un alt dezavantaj major al petrolului este
legat de preţ, care prezintă fluctuaţii importante, de multe ori din cauze politice.
In ceea ce priveste petrolul, rezervele mondiale sunt cu aproape 60% mai
mari in prezent, comparativ cu 20 de ani in urma, iar productia de petrol a crescut
cu peste 25% [1.5]. Chiar daca in prezent, criza petroliera nu mai reprezinta o
problema, petrolul este totusi o resursa finita de energie si acest aspect va trebui
reluat in considerare pe viitor. Petrolul ramane resursa energetica primara cu cea
mai raspandita utilizare la nivel mondial, insa pe viitor utilizarea sa va fi
redirectionata doar spre sectoarele de transport si petrochimice, iar locul de lider
energetic va tinde sa fie preluat de catre alti combustibili, cum ar fi gazul natural.
Analizele resurselor de petrol au aratat o crestere constanta a acestora intre
2000 si 2009, jumatate din aceste cresteri fiind datorate reclasificarii petrolului
provenit din nisipurile bituminoase din Canada si revizuirarea rezervelor din tarile
OPEC: Iran, Venezuela si Catar. Daca se iau in considerare si rezervele
neconventionale de petrol (șisturi bituminoase, nisipuri petroliere,petrol extra greu
si bitum natural) rezervele mondiale de petro ar fi de patru ori mai mare fata de
rezerva de petrol conventional din prezent.
În ceea ce priveşte petrolul, rezervele mondiale sunt cu aproape 60% mai
mari în prezent, comparativ cu 20 de ani în urmă, iar producţia de petrol a crescut
cu peste 25% . Chiar dacă în prezent, criza petrolieră nu mai reprezintă o problemă,
petrolul este totuşi o resursă finită de energie şi acest aspect va trebui reluat în
considerare pe viitor. Petrolul rămâne resursa energetică primară cu cea mai
răspândită utilizare la nivel mondial, însă pe viitor utilizarea sa va fi redirecţionată
doar spre sectoarele de transport şi petrochimice, iar locul de lider energetic va
tinde să fie preluat de către alţi combustibili, cum ar fi gazul natural.
Analizele resurselor de petrol au arătat o creştere constantă a acestora între
2000 şi 2009, jumătate din aceste creşteri fiind datorate reclasificării petrolului
19 Capitolul 1

provenit din nisipurile bituminoase din Canada şi revizuirea rezervelor din ţările
OPEC: Iran, Venezuela şi Catar. Dacă se iau în considerare şi rezervele
neconvenţionale de petrol (șisturi bituminoase, nisipuri petroliere, petrol extra greu
şi bitum natural) rezervele mondiale de petrol (figura 1.3) ar fi de patru ori mai
mari faţă de rezerva de petrol convenţional din prezent.

Pe lângă petrol, o pondere deloc neglijabilă o au gazele naturale lichide.

Acestea sunt reprezentate de hidrocarburi componente ale gazului natural (etan,
propan, butan, pentan) care sunt recuperate sub formă lichidă. În general statisticile
includ rezervele de gaze naturale lichide în cele de petrol.

1.3.3 Gazul natural

Gazul natural este un alt combustibil fosil ce are contributii majore in

economia mondiala. Fiind cel mai curat dintre combustibilii fosili, gazul natural
este din abundenta si foarte flexibil, fiind din ce in ce mau des utilizat in cele mai
noi si eficiente tehnologii de producere a energiei, cum ar fi Ciclu Combinat Gaze-
Abur, cu randamente electrice de peste 60%. Rezervele de gaz natural conventional
au crescut cu aproximativ 36% in ultimele doua decade, in timp ce productia sa a
crescut cu 61% [1.5].
Gazul natural este definit ca un amestec de hidrocarburi care este exploatat
în stare gazoasă şi a cărui componentă principală este reprezentată de metan. În
ultimele decenii gazul natural a devenit combustibilul preferat în raport cu
cărbunele sau petrolul, în principal din următoarele motive:
 Gazul natural este un combustibil relativ “curat” din punct de vedere
ecologic, cu emisii reduse de oxizi de sulf, oxizi de azot şi pulberi.
Datorită raportului carbon/hidrogen mai scăzut decât în cazul
cărbunelui şi petrolului, emisiile de dioxid de carbon sunt de asemeni
simţitor mai reduse.
 Aria geografică de răspândire este mai largă decât în cazul petrolului.
Peste 85 de ţări posedă zăcăminte semnificative de gaz natural.
 Au fost dezvoltate tehnologii industriale de mare eficienţă care
funcţionează pe bază de gaz natural (ex. ciclurile combinate gaze-
abur).
Ca dezavantaj principal se menţionează problemele pe care le implică
transportul de la sursă la consumator. Acest transport necesită existenţa unor
conducte magistrale de mare capacitate care în multe cazuri trebuie să traverseze
teritoriile unor terţe ţări. De asemeni preţul gazului natural este mult mai instabil
decât în cazul cărbunelui.
Industria nucleara, pe de alta parte, are o istorie relativ scurta, tinand cont
de faptul ca primul reactyor nuclear a fost comandat de abia in 1954. Uraniul este
sursa principala de combustibil pentru reactoarele nucleare. Productia mondiala de
uraniu a inceput sa creasca, dupa ce a cunoscut o scadere smnificativa, datorata
surpluslui de combustibil ramas in urma dezarmarilor nucleare. Cercetarile WEC
 Capitolul 1 20

[1.5], arata ca sursele totale identificate de uraniu, au crescut cu 12.5% din 2008 si
ca sunt suficiente pentru urmatorii 100 de ani tinand cont de cererea actuala.
1.3.4 Uraniul

Uraniul reprezintă una din sursele primare cu concentrare energetică deosebit de

ridicată. Datorită reactivităţii chimice ridicate uraniul nu este întâlnit în natură în
stare metalică, ci sub formă de oxizi (UO2, U3O8), fosfaţi, silicaţi, etc.
Industria nucleară are o istorie relativ scurtă, ţinând cont de faptul că
primul reactor nuclear a fost comandat de abia în 1954. Uraniul este sursa
principală de combustibil pentru reactoarele nucleare. Producţia mondială de
uraniu a început să crească, după ce a cunoscut o scădere semnificativă, datorată
surpluslui de combustibil rămas în urma accidentului din Japonia si a dezarmărilor
nucleare. Cercetările WEC, arată că sursele totale identificate de uraniu, au crescut
cu 12.5% din 2008 şi că sunt suficiente pentru următorii 100 de ani ţinând cont de
cererea actuală.
In 2011, energia electrica generata cu reactoare nucleare se ridica la 2518
TWh, reprezentand aproximativ 13% din productia totala de energie (tabel 1.1).

Tabelul 1.1. Productia de energie electrica pe baza de combustibili nucleari, la nivel

mondial, la nivelul anului 2011 [http://www.world-nuclear.org/Nuclear-Basics/Electricity-
supplied-by-nuclear-energy/]
Productia Productia
Ţara Cota % electricitate Tara Cota % electricitate
TWh TWh
Argentina  5 5,9 Ungaria 43,2 14,7
Armenia  33,2 2,4 India 3,7 28,9
Belgia  54 45,9 Japan 18,1 156,2
Brazilia  3,2 14,8 Mexico 3,6 9,3
Bulgaria  32,6 15,3 Olanda 3,6 3,9
Canada  15,3 88,3 Pakistan 3,8 3,8
China 1,8 82,6 Romania 19 10,8
Republica
33 26,7 Rusia 17,6 162,0
Ceha 
Finlanda  31,6 31,6 Slovacia 54 14,3
Franta  77,7 423,5 Slovenia 41,7 5,9
Africa de
Germania  17,8 102,3 5,2 12,9
Sud
Corea de
34,6 147,8 Taiwan 19 40,4
Sud
Marea
Spania  19,5 55,1 17,8 62,7
Britanie
Suedia  39,6 58,1 Ucraina 47,2 84,9
Elvetia  40,8 25,7 SUA 19,2 790,4
21 Capitolul 1

România dispune de o gamă diversificată, dar redusă cantitativ, de resurse

de energie primară fosile şi minerale: ţiţei, gaze naturale, cărbune, minereu de
uraniu, precum şi de un important potenţial valorificabil de resurse regenerabile.
O evaluare corectă a posibilităţilor de acoperire a necesarului de resurse
energetice primare în perspectivă trebuie să pornescă de la situaţia actuală a
rezervelor certe, corelată cu estimarea realistă a resurselor potenţiale şi în strânsă
corelaţie cu previziunile privind consumul de resurse determinat de cererea de
energie finală. Din acest punct de vedere în momentul de faţă pot fi făcute
următoarele estimări [1.5]: rezervele de lignit pot asigura exploatarea eficientă a lor
pentru încă aproximativ 40 ani la un nivel de producţie de circa 30 mil. tone/an.
În sectorul de extracţie a lignitului nivelul de intervenţie a statului este
redus, fiind rezumat la acordarea de subvenţii doar pentru exploatarea din subteran,
subvenţi care va fi eliminată în timp.
Se poate estima că evoluţia costurilor de producţie, costurile suplimentare
cu emisiile de CO2 şi eliminarea subvenţiilor pentru producţie (cerută de UE) va
conduce la reducerea tot mai accentuată a competitivităţii huilei din producţie
internă şi deci la restrângerea semnificativă a producţiei. Zăcămintele din România
sunt situate în condiţii geo-miniere complexe, iar caracteristicile mineralogice, ce
influenţează calitatea se situează la limita inferioară. Din punct de vedere economic
şi energetic pentru producţia de energie electrică, huila indigenă, fără subvenţii
devine sursă marginală.
Conform situaţiei resurselor naţionale de energie primară este evident că
exceptând sursele energetice regenerabile, lignitul reprezintă singurul purtător
intern de energie primară care din punct de vedere al resurselor, poate contribui
semnificativ la asigurarea necesarului de consum pentru producerea energiei
electrice în următoarele 2 – 4 decade.
Tebelul 1.2 centralizeaza valorile rezervelor nationale de titei si gaze
naturale estimate pentru Roamania pana in anul 2020, cu urmatoarele premise:
datorita epuizarii zacamintelor, productia de titei poate inregistra scaderi anuale de
2-4% iar cea de gaze naturale de 2-5%, cu un grad de inlocuire al rezervelor
exploatate ce nu va depasi 15-20% pentru titei si respectiv 15-30% pentru gazele
naturale.
Tabel 1.2 Estimarea rezervelor nationale de titei si gaze naturale din Romania pana in
anul 2020- ANRM [1.5]
Anul Titei (milioane tone) Gaze natutrale (miliarde m3)
2011 60 134
2012 56 127
2013 52 120
2014 48 114
2015 45 107
2016 41 101
 Capitolul 1 22

2017 38 95
2018 34 89
2019 31 83
2020 28 77

Se poate trage concluzia că producţia de energie primară în România

bazată atât pe valorificarea rezervelor fosile de energie primară, cărbune şi
hidrocarburi cât şi pe cele de minereu de uraniu, în cea mai optimistă situaţie, nu va
creşte în următoarele 2 – 3 decade. Rezultă faptul că acoperirea creşterii cererii de
energie primară în România va fi posibilă prin creşterea utilizării surselor
regenerabile de energie şi prin importuri de energie primară – gaze, ţiţei, cărbune,
combustibil nuclear. La nivelul orizontului analizat România va rămâne
dependentă de importurile de energie primară. Gradul de dependenţă va depinde de
descoperirea de noi resurse interne exploatabile, de gradul de integrare a surselor
regenerabile de energie şi de succesul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

1.3.5 Energia hidraulică

Energia hidraulică reprezintă cea mai importantă sursă regenerabilă de energie,

acoperind aproximativ 18 % din cererea mondială de energie electrică. În mod
convenţional noţiunea de energie hidraulică este asociată doar cursurilor de apă,
alte surse primare pe bază de apă (cum ar fi energia valurilor sau mareelor) fiind
asimilate la categoria Surse regenerabile de energie.
Deşi ocupă deja un rol major în balanţa energetică mondială, există în
continuare un potenţial tehnic şi economic impresionant care nu a fost pus încă în
valoare şi care ar putea contribui în viitor la acoperirea cererii de energie electrică.
Dintre avantajele certe oferite de energia hidraulică se pot aminti:
 Resursele sunt larg răspândite pe glob, peste 150 de ţări dispunând de
potenţiale hidroenergetice semnificative.
 Tehnologia de conversie a energiei hidraulice în energie electrică este
matură din punct de vedere comercial.
 Joacă un rol important în reducerea emisiei de gaze cu efect de seră.
 Centralele hidroelectrice (CHE) se caracterizează prin flexibilitate în
exploatare.
 CHE se caracterizează prin costuri de exploatare deosebit de scăzute şi
durate mari de viaţă.
 Amenajările hidroenergetice pot contribui la rezolvarea altor probleme
cum ar fi irigaţiile sau asigurarea cu apă potabilă a populaţiei.

Principalele limitări care apar în dezvoltarea CHE sunt legate de costurile

ridicate de capital şi de impactul deosebit de sever produs asupra mediului în faza
de construcţie – montaj.
În Tabelul 1.3 este prezentat potenţialul hidroenergetic ntional. Potentialul
23 Capitolul 1

hidroenergetic al cursurilor de apa de pe teritoriul Romaniei a fost evaluat de mai

multe ori in secolul XX. In prezent se apreciaza ca potentialul teoretic al apelor de
scurgere este de 90 TWh/an, iar potentialul teoretic liniar al cursurilor de apa este
de 70 TWh/an. In ceea ce priveste marimea potentialului hidroenergetic teoretic, nu
exista diferente semnificative intre diferitele surse si studii elaborate. In schimb,
marimea potentialului hidroenergetic tehnic amenajabil este estimata intre 32 si 36
TWh/an, iar a celui economic amenajabil, intre 23 si 30 TWh/an.

Tabelul 1.3 Potenţialul hidroenergetic la nivel national [*** Planul national de amenajare
a bazinelor hidrografice din romania, 2013, http://www.mmediu.ro/]
Districtul de bazin Potental tehnic Potentialul amenajat Gradul de utilizare
hidrografic amenajabil (TWh/an) a potentialului (%)
(TWh/an)
Somes 2,20 0,63 28,64
Crisuri 0,90 0,37 41,11
Mures 4,30 1,47 34,19
Rauri din Banat 0,65 0,60 92,31
Jiu 0,90 0,52 57,78
Olt 5,00 4,20 84,00
Arges 1,60 0,94 58,75
Ialomita 0,75 0,30 40
Siret 5,50 2,00 36,36
Dunare 12,00 6,45 53,75
Total 33,80 17,48 51,72

1.3.6 Surse regenerabile de energie

Una din alternativele energetice deosebit de tentante la ora actuală este

reprezentată de utilizarea surselor regenerabile de energie. Dintre beneficiile aduse
de utilizarea acestor surse se pot aminti:
 Prezervarea rezervelor de combustibili fosili ale omenirii;
 Reducerea impactului asupra mediului înconjurător produs de sectorul
energiei electrice, cu accent asupra diminuării emisiei de gaze cu efect
de seră.
Principalele surse regenerabile care pe termen mediu pot fi luate în
consideraţie la acoperirea cererii de energie sunt: energia hidraulică (prelucrată în
microhidrocentrale), biomasa, energia solară, energia eoliană şi energia geotermală.
Microhidrocentralele formează o categorie distinctă atât sub aspect
tehnic, cât şi financiar. În general, în această categorie sunt cuprinse CHE cu o
putere electrică instalată mai mică de 10 MW. Microhidrocentralele se limitează la
interesele de valorificare a unor surse relativ mici de energie hidraulică, fiind
promovate în general de colectivităţi locale sau de industria de capacitate mică şi
mijlocie.
Centralele electrice bazate pe surse regenerabile de energie se
caracterizează (cu excepţia energiei hidraulice) prin puteri unitare relativ mici. Ele
 Capitolul 1 24

se constituie în general în surse distribuite de electricitate plasate în imediata

apropiere a consumatorilor. In tabelul 1.4 sunt centralizate valorile potentialului
energetic al resurselor regenerabile, clasificate in functie de tehnologia utilizata, de
rezultatul final util si de regiunea de pe Glob.

Tabelul 1.4 Potentialul total al energiilor regenerabile pe surse tehnologice si pe regiuni,

la nivel mondial [1.8]
Potential tehnic GJ/an *109- energie GJ/an*109- GJ/an*109-
electrica Caldura Combustibili

uz

Biomasa- culturi
Regiune

Biomasa- deseuri
Concentratoare

Vant off-shore

Geotermal-

Geotermal-

energetice
apa calda
onshore

electric
Ocean
Solare

Solare

Solar-
Hidro

direct
Vant
PV

America de
21 72 5 156 2 68 5 626 23 17 38
Nord

Europa UE 0.5 13 7 16 5 20 2 203 23 5 12

Europa
25 120 5 67 4 27 6 667 6 5 80
Non-UE

Africa si
Orientul 679 863 8 33 1 19 5 1217 12 7 38
Mijlociu
Asia 22 254 14 10 3 103 12 1080 45 23 53
America
59 131 10 40 5 32 11 836 12 15 34
Latina
Oceania 187 239 1 57 3 51 4 328 2 1 16
Lume 992 1693 50 379 22 329 45 4955 123 73 271

Sursele regenerabile de energie din România au un potenţial teoretic

important. Potenţialul utilizabil al acestor surse este mult mai mic, datorită
limitărilor tehnologice, eficienţei economice şi a restricţiilor de mediu.
Potentialul national al resuselor energetice regenerabile, conform datelor
din Strategia energetica a Romaniei pentru perioada 2007-2020, este estimat la
peste 60 000 GWh/ an in ceea ce priveste energia electrica si de aproximativ 385
GJ/an in ceeea ce priveste energia termica. Dintre resursele regenerabile, doar in
cazul energiei hidro se inregistreaza o valorificare satisfacatoare a potentialului
energetic. Conform specialistilor in domeniu, potentialul hidroenergetic al
Romaniei este estimat la 36 000 GWh/ an, din care 30 000 este valorificabil in
conditii de eficienta economica. In prezent, gradul de valorificare a potentialului
tehnic amenajabil este de 48% iar al potentialului economic amenajabil de
25 Capitolul 1

aproximativ 58%.
Tabelul 1.5 Potential national al surselor regenerabile din Romania
Potential energetic Echivalent economic energie
Surse de energie regenerabila
anual (mii tep)
Energie solara:
- Termica 60 x 106 GJ 1 433
- Fotovoltaic 1 200 GWh 103,2
Energie eoliana 23 000 GWh 1 978
Energie hidroelectrica din 40 000 GWh 3 440
care:
-Sub 10 MW 6 000 GWh 516
Biomasa si biogaz 318 x 106 GJ 7 597
Energie geotermala 7 x 106 GJ 167
Sursa : Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER)
– 2010
Potrivit ultimelor evaluări, potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil al
României este de circa 32 000 GWh/an. La finele anului 2009 puterea instalată în
centrale hidroelectrice era de 6 450 MW, energia pentru anul hidrologic mediu
fiind evaluată la 17 340 GWh/an. Astfel, gradul de valorificare al potenţialului
tehnic amenajabil este în prezent de 54%. Harta repartizării potenţialului de surse
regenerabile pe teritoriul României este prezentată în figura 1.5.

Fig. 1.5 Harta cumulativă a resurselor regenerabile de energie ale României [1.6]
 Capitolul 1 26

1.4 Structura modului de acoperire a cererii de energie

pe plan mondial şi în România

Agentia Internationala pentru Energie (IEA) estimeaza ca cererea totala de

energie in 2030 va fi cu circa 50% mai mare decat in 2003, iar pentru petrol va fi
cu circa 46% mai mare. Rezervele certe cunoscute de petrol pot sustine un nivel
actual de consum doar pana in anul 2040, iar cele de gaze naturale pana in anul
2070, în timp ce rezervele mondiale de huilă asigură o perioadă de peste 200 de ani
chiar la o creştere a nivelului de exploatare. Previziunile indică o creştere
economică, ceea ce va implica un consum sporit de resurse energetice.
In “Strategia energetică a româniei pentru perioada 2007 – 2020” [1.5] se
arata ca din punct de vedere al structurii consumului de energie primara la nivel
mondial, evoluţia si prognoza de referinţă realizată de (IEA) evidenţiaza pentru
perioada 2010 - 2020 o crestere mai rapidă a ponderii surselor regenerabile, dar şi a
gazelor naturale.
Se estimează că, aproximativ un sfert din nevoile de resurse energetice
primare, la nivel global, vor fi acoperite în continuare de cărbune. Concomitent cu
creşterea consumului de energie va creşte şi consumul de cărbune.
Politica Uniunii Europene în domeniul energiei pentru perioada până în
2020 se bazează pe trei obiective fundamentale, pentru care UE a propus pachete
separate de reformă legislativă şi de reglementare [1.7]. Acestea sunt:
O reducere cu 20% a gazelor cu efect de sera, in raport cu nivelul acestora
din anul 1990;
Cresterea ponderii energiei produsa pe baza resurselor regenerabile la 20%
din consumul total al UE;
O crestere cu 20% a eficientei energetice la nivel UE, materializata prin
scaderea consumului de energie primara.
De asemenea, UE propune să reducă nivelul emisiilor cu până la 30% până
în 2020, doar dacă şi alte state dezvoltate vor adopta obiective similare, ca parte a
unui viitor acord de mediu global post - 2012. Totusi in scenariile energetice
actuale, se estimeaza ca ponderea energiei produse din combustibili fosili, se va
situa in jurul valorii de 60-80% din cererea totala de energie [1.9].
Structura modului de acoperire a cererii de energie electrica la nivel
naţional, in perioada 2003-2015, aşa cum era de aşteptat, cu excepţia energiei
nucleare care cunoaşte o creştere datorata modernizării centralei de la Cernavoda,
arată ca majoritatea surselor de energie îşi păstrează o pondere aproape constanta in
totalul energiei electrice produse.
In continuare este prezentata sub forma grafica structura modului de
acoperire a cererii de energie electrica la nivel national, in perioada 2003-2015
[1.11].
27 Capitolul 1

Fig. 1.6 Structura modului de acoperire a cererii de energie pe plan mondial 1971-2011
[1.10]

Fig. 1.7 Structura modului de acoperire a cererii de energie electrica la nivel national, in
perioada 2003-2015 [1.11]
 Capitolul 1 28

Bibliografie

1.1 * * * - Renewable for Power Generation. Status & Prospects, International

Energy Agency, 2003
1.2 *** http://apollo.eed.usv.ro/~elev6/surse_primare.html
1.3 D.C. Ionescu, G. Darie, A. P. Ulmeabu, V. Cenusa, Centrale Termoelectrice
Performante, Editura AGIR 2006
1.4 Hardarson, P., ş.a., Conventional Renewable Energy Resources for Power
Production in Competitive Market Environment, 18th World Energy Congress,
octombrie 2001, Buenos Aires, Argentina
1.5 *** Strategia energetică a româniei pentru perioada 2007 – 2020, Actualizată
pentru perioada 2011 – 2020, http://mmediu.ro/new/
1.6 Alin Casian Blaga, Teza de doctorat “Cercetari privind valorificarea in sisteme
monoagent si hibride a resurselor energetice regenerabile”, Facultatea de
Energetica si Management Industrial, Oradea 2011
1.7 *** http://ec.europa.eu/clima/policies/package/index_en.htm
1.8 Monique Hoogwijk, Wina Graus, Global potential of renewable energy
sources: a literature assessment; March 2008, PECSNL072975
1.9 *** Fuels Part I: Energy Sources and Trends; Energy University, Schneider
Electric © 2012
1.10 *** Key World Energy Statistics 2013, http://www.iea.org/
1.11 *** Foaie de parcurs in domeniul energetic din Romania, Guvernul
Romaniei, Ministerul Economiei si Comertului, Iulie 2003