Sunteți pe pagina 1din 43

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ,

MANAGEMENT ŞI PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL SANITAR

CIRCUITELE FUNCŢIONALE
DIN SPITAL
DR. DANIELA VÂLCEANU
SISTEMUL DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII
Definiţiile calităţii sunt rezultatul evoluţiei conceptelor privind calitatea în industrie şi în
sfera serviciilor.
Conceptul de calitate este în sine un concept filozofic şi este perceput şi interpretat de
fiecare în mod subiectiv.
În 1979 Deming definea calitatea ca „A face ceva corect, la timpul potrivit”, iar în 1980
Donabedian spunea „Calitatea îngrijirilor constă în aplicarea ştiinţei şi tehnologiei
medicale, astfel încât să crească beneficiile îngrijirilor fără a creşte şi riscurile”.
Standardele internaţionale promovează în dezvoltarea unui Sistem de Management al
Calității, adoptarea unei abordări bazată pe proces. Pentru ca o organizație să funcționeze
eficient, acesta trebuie să identifice și să gestioneze numeroase activităţi corelate între ele.
Aceste activități pot fi considerate procese. Ieșirea dintr-un proces înseamnă intrarea în
următorul.
Managementul calității poate avea diverse abordări. Una dintre acestea este reprezentată de
creșterea/îmbunătățirea calității bazată pe identificarea proceselor eronate și remedierea
acestora. Pentru ca o organizație să funcționeze eficient, aceasta trebuie să identifice și să
gestioneze numeroase activități corelate .

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 2


ORGANIZAREA SPAŢIAL-FUNCŢIONALĂ A SPITALELOR

Atât la proiectarea, cât şi la amenajarea spitalului se recomandă aplicarea simultană a criteriilor de


organizare spaţial-funcţională, ceea ce conduce la un model general de zonare, model valid atât la spitalele
generale, cât şi la unele spitale de specialitate, conform Ordinului 914/2006, după cum urmează:

 zona "curată" din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare

 zona "murdară" (sau cu subzone "murdare") din punct de vedere al condiţiilor


igienico-sanitare

 zona "neutră" din punct de vedere al condiţiilor igienico-sanitare

 zona "intermediară" din punct de vedere al condiţiilor igienico-sanitare

Ordinul 914/2006 - obtinerea ASF

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 3


ORGANIZAREA SPAŢIAL-FUNCŢIONALĂ A
SPITALELOR

 zona "curată": cu compartimente adresate numai pacienților spitalizați, cu cerințe severe privind
igiena şi asepsia, recomandabil a fi amplasate departe de circulația principală a spitalului, include:
a) blocul operator, serviciul ATI, blocul de nașteri, sterilizarea centralizată;
b) secţiile medicale cu paturi;
 zona "murdară": este încadrată astfel întrucât constituie zona de interfaţă a spitalului în relaţia cu
serviciile tehnice şi de prestaţii ale localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu
diverse reţele edilitare. Această zonă cuprinde compartimente strict separate de zonele cu cerinţe de
asepsie, închise accesului pacienţilor şi altor categorii de personal în afara celui propriu, amplasate
uzual la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti, precum şi în construcţii anexe izolate, şi include
următoarele:
a) unele servicii tehnico-medicale (prosectură, farmacie);
b) zona gospodărească;
c) servicii tehnice;

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL


4
ORGANIZAREA SPAŢIAL-FUNCŢIONALĂ A SPITALELOR

 zona "neutră": este încadrată astfel întrucât reprezintă interfaţa spitalului, pe componenta medicală,
în relaţia cu pacienţii, aparţinătorii şi vizitatorii şi are deschidere directă spre căile de circulaţie auto şi
pietonale din zona publică a incintei spitaliceşti. Compartimentele încadrate în această zonă se
recomandă a fi amplasate la parter sau mezanin şi includ:
a) serviciul de urgenţă;
b) secţia de spitalizare de o zi;
c) ambulatoriul spitalului;
d) serviciul de primire - internări şi externări;
 zona "intermediară": zona laboratoarelor şi zona administraţiei sunt segregate accesului pacienţilor
sau aparţinătorilor, cu excepţia spaţiilor de relaţii (punctul de recoltare şi, respectiv, secretariatul), şi se
vor amplasa periferic faţă de zonele de circulaţie principale ale acestor utilizatori. Zona include
următoarele compartimente şi servicii:
a) laboratoarele;
b) serviciul centralizat şi unităţile de explorări funcţionale;
c) serviciul centralizat şi unităţile de roentgendiagnostic;
d) administraţia şi serviciile anexe pentru personal.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL


5
CIRCUITE FUNCŢIONALE
Circuitele funcţionale ale spitalului sunt acele circuite care asigură o bună
funcţionare a tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul spitalului şi în acelaşi
timp împiedică contaminarea mediului extern, reducând la minimum posibilitatea de
producere a infecţiilor.
La nivelul spitalului avem definite următoarele circuite funcţionale:
1. Circuitul bolnavului.
2. Circuitul personalului.
3. Circuitul vizitatorilor şi însoţitorilor.
4. Circuitul instrumentarului
5. Circuitul pentru distribuirea sângelui și produselor din sânge.
6. Circuitul blocurilor operatorii, sălilor de naștere și secției ATI
7. Circuitul alimentelor.
8. Circuitul lenjeriei.
9. Circuitul deșeurilor.
10.Circuitul FOCG

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 6


REGULI GENERALE
In spital se pot intersecta maxim 3 circuite
 Acolo unde nu exista mai multe lifturi transportul materialelor si al deseurilor
se va face dupa un orar distinct afisat la lift.
 Produsele sterile nu trebuie sa se intersecteze cu cele nesterile. Astfel dimineata
intai urca instrumentarul steril, apoi lenjeria sterila si apoi alimentele.
 Abia dupa aceasta lifturile pot transporta lenjeria murdara, instrumentele
murdare si deseurile alimentare.
 Dupa transportul materialelor murdare liftul se igienizeaza.
 La fel si la prinz si seara.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 7


A. CIRCUITUL BOLNAVULUI
Circuitul bolnavului include spatiile destinate serviciului de internare, de spitalizare si externare,
descriind în detaliu pașii pe care pacientul îi urmează de la internare până la externare.
Serviciul de internare cuprinde camerele de garda, UPU/CPU și spațiul necesar prelucrării
sanitare. Serviciul de prelucrare sanitara cuprinde: spațiul de dezechipare, baie, garderoba pentru
depozitarea echipamentului bolnavului.
Echipamentul bolnavului se introduce în huse de protecție. Pacientului i se asigură o stare de
igienă individuală corespunzătoare (baie, deparazitare, etc.). Serviciul de prelucrare sanitara este
dotat cu material dezinfectant, după fiecare bolnav se face obligatoriu dezinfecția cabinelor de
baie.
După aceasta pacientul ajunge în spațiul de spitalizare propriu-zis care cuprinde saloanele cu
paturi. Accesul bolnavului de la serviciul de internări se va face cu evitarea încrucișării cu alte
circuite contaminate (reziduuri, lenjerie murdară) pentru care exista program și lift separate.
Organizarea saloanelor respecta normele sanitare (spațiu/pat, luminozitate, instalații sanitare).
Sunt asigurate spatii pentru activitățile aferente îngrijirii bolnavului: sală de tratamente și
pansamente, oficiu alimentar, depozite de lenjerie curată, depozite pentru materiale de întreținere,
substanțe dezinfectante, materiale sanitare.
Curățenia dezinsecția, deratizarea si dezinfecția spațiilor și aeromicroflorei se realizează periodic
și ori de câte ori este nevoie.
Pacienții care se prezinta la internare cu boli infecțioase vor fi izolați până se transferă la o
secție/spital de boli infecțioase în izolatoarele adulți/copii. Dacă pe perioada internării într-o
secție la un pacient apare simptomatologia de boala infecțioasă, acesta va fi izolat în salonul
tampon din secție până se transferă la secția/spitalul de boli infecțioase.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 8


Serviciul de primire-internare a bolnavilor
Acest serviciu se organizează ca serviciu unic pe spital şi are rolul de a asigura:
a)efectuarea formelor de internare;
b)examinarea medicală şi trierea epidemiologică a bolnavilor pentru internare;
c)prelucrarea sanitară a bolnavilor în funcţie de starea lor fizică; şi
d)echiparea bolnavilor în îmbrăcămintea de spital.
Amplasarea serviciului de primire-internare se face în legătură directă cu accesul principal în
spital, serviciul de urgenţă şi, după caz, serviciile de spitalizare de o zi, epurare renală,
chimioterapie, întreruperi de sarcină.
Componentele funcţionale ale serviciului de primire-internare sunt:
a)unitatea de întocmire a documentelor medicale de internare;
b)compartimentul de examinări medicale, care include cabinete de consultaţie specializate;
c)unitatea de igienizare sanitară;
d)unitatea de gestiune a hainelor şi efectelor de spital;
e)unitatea de externare.
Unitatea de întocmire a documentelor medicale de internare cuprinde în structură:
a)spaţiul de aşteptare prevăzut cu grupuri sanitare, cu zone separate pentru pacienţi adulţi şi
pacienţi copii;
b)2-3 birouri conexate între ele şi prevăzute cu amenajări pentru relaţia cu publicul (ghişee sau
tejghea cu boxe).

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 9


INDICATORI

 pacienţii repartizaţi pe sexe în saloane separate


 pacientul în sala de operaţii, însoţit de dosarul său
 brăţări de identificare nou-născuţi şi copii mici - se verifica în secțiile de neo-
natologie și pediatrie.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 10


B. CIRCUITUL PERSONALULUI
Circuitul personalului este important în prevenirea infecțiilor nozocomiale, motiv pentru care este necesara
asigurarea de personal sanitar (mediu, auxiliar, de îngrijire), pe compartimente septice și aseptice. Este interzis
accesul personalului care nu face parte din echipă în anumite zone precum blocul alimentar, stația de sterilizare,
blocuri operatorii, săli de naștere, diferitele compartimente de terapie intensivă.
Intrarea personalului medico-sanitar în spital se face după ce și-au lăsat efectele personale la vestiare și au
îmbrăcat echipamentul de spital.
Circuitul personalului implica si elementele fundamentale de igiena individuala și colectiva care constau in:
starea de sănătate, portul corect al echipamentului de protecție, igiena personala (în principal igiena corectă a
mâinilor)
Pe lângă spălarea si dezinfecția mâinilor este obligatorie purtarea mânușilor sterile pentru fiecare bolnav la tușeul
rectal, aplicarea de catetere vezicale, tubaj gastric, alimentare prin gavaj, intubație. Pentru intervențiile
chirurgicale este obligatorie spălarea mâinilor cu apa sterila, dezinfecția mâinilor si portul mânușilor sterile pentru
fiecare bolnav in parte. La fel se procedează si la aplicarea de catetere venoase si arteriale.

Supravegherea stării de sănătate a personalului este obligatorie si permanenta constând în:


 efectuarea examenelor medicale la angajare si periodice
 obligativitatea declarării imediat medicului șef de secție a oricărei boli infecțioase pe care o are personalul
 triajul epidemiologic zilnic, la intrarea in serviciu
 izolarea in spitalul de boli infecțioase sau la domiciliu (după caz) a oricărui suspect sau bolnav de boala
transmisibila.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 11


Portul echipamentului de protecție pe tot timpul prezenței in unitate a personalului este
obligatorie. De asemenea personalul sanitar trebuie să aibă unghiile tăiate scurt și să nu poarte
inele sau verighete în timpul serviciului.
Spălarea mâinilor cu apa si săpun este obligatorie in următoarele situații:
 la intrarea in serviciu si la părăsirea locului de munca
 la intrarea si ieșirea din salon
 după folosirea toaletei, batistei, scoaterea măștilor folosite in saloane
 înainte de prepararea și administrarea alimentelor
 înainte de administrarea medicamentelor fiecărui bolnav
 după colectarea lenjeriei murdare
 înainte de examinarea nou-născutului, sugarului și altor bolnavi
Spălarea si dezinfecția mâinilor este obligatorie:
 înainte si după recoltarea de produse biologice sau contactul cu diverse produse biologice
 după manipularea bolnavilor septici
 înainte si după efectuarea oricărui tratament parentelar sau puncție, schimbarea de pansamente,
clisme, alte tratamente, etc.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 12


C. CIRCUITUL VIZITATORILOR SI INSOTITORILOR.
Circuitul vizitatorilor si însoțitorilor este foarte important deoarece aceștia reprezintă într-un spital un potențial
epidemiologic crescut prin frecventa purtătorilor de germeni necunoscuți si prin echipamentul lor care este
contaminat.
Vizitarea bolnavilor se va face numai in orele stabilite de conducerea spitalului.
In situații epidemiologice deosebite, interdicția este generala pentru perioade bine determinate. In timpul vizitei ,
vizitatorii vor purta un halat de protecție, primit de la garderoba amenajată în acest scop.
Circuitul însoțitorilor este asemănător cu cel al bolnavilor. Circulația însoțitorilor in spital trebuie limitata numai la
necesitate.

Accesul salariaţilor spitalului este permis numai pe la punctele de control-acces, care respectă circuitele funcţionale ale spitalului, pe baza
legitimaţiei de serviciu, a ecusonului sau a cardului de acces.
(1)Accesul în spital al vizitatorilor este permis în intervalul orar 13,00-20,00, numai cu respectarea următoarelor condiţii:
a)accesul se face în baza documentului de identitate şi înscrierii în registrul special al vizitatorilor;
b)accesul se permite numai persoanelor cu ţinută decentă;
c)accesul se permite numai prin intrarea şi în locurile şi spaţiile special afectate vizitatorilor de managerul spitalului;
d)accesul se permite numai în grup de maximum 3 persoane pentru un pacient, iar restul aparţinătorilor vor aştepta într-o zonă bine delimitată,
dacă spaţiul spitalului o permite;
e)pe toată perioada prezenţei în incinta spitalului, vizitatorii trebuie să poarte la vedere ecusonul care îi atestă această calitate.
(2)Pentru urgenţele medico-chirurgicale ale pacienţilor, accesul acestora în spital este permanent.
(1)Este interzis accesul persoanelor străine în spital în zonele cu risc: ATI, bloc operator, bloc naşteri, secţie nou-născuţi, sterilizare
centralizată, laboratoare, depozite de deşeuri medicale periculoase, staţie de oxigen, precum şi în orice altă zonă stabilită de managerul
spitalului.
(2)Excepţie de la alin. (1) fac cazurile speciale aprobate de şefii de secţie şi vizate de managerul spitalului.
(2)Autovehiculele serviciului de ambulanţă, autovehiculele personale sau alte vehicule care transportă persoane care necesită îngrijiri de urgenţă ori
persoane care nu se pot deplasa au acces permanent în spital.

ORDIN nr. 1365 din 25 iulie 2008 privind organizarea serviciului de pază şi a regimului de acces în unităţile sanitare publice cu paturi din
reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 13


INDICATORI
• echipament de protecţie pentru vizitatori, disponibil la nivelul fiecări secţii
• zonele care sunt interzise vizitatorilor sau în care pot fi vizitaţi pacienţii cu
respectarea unor reguli protecţie speciale (ex. izolatoarele) sunt marcate

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 14


D. CIRCUITUL INSTRUMENTARULUI

Circuitul instrumentarului și a diferitelor materiale utilizate trebuie să realizeze o separare între


materialele sterile și cele utilizate pentru prevenirea transmiterii infecțiilor nosocomiale și
monitorizarea posibilelor focare.
Instituția asigură calitatea sterilizării, prin verificare constantă a diferitelor materiale şi substanțe
sterilizate, prin etichetare şi ținerea corespunzătoare a evidențelor specifice, prin asigurarea
circuitelor (fără intersectări). De asemenea personalul este instruit cu privire la utilizarea şi
întreținerea instrumentarului şi a echipamentelor cu folosință multiplă, ceea ce însemnă evidențe
scrise ale instructajelor pe acest subiect şi existența fișelor de instruire a personalului.
Pentru buna funcționare, în punctul de sterilizare (dacă este organizat la nivelul spitalului) există
sala aparatelor, dotată cu aparate de sterilizat automat, tip autoclav. Dispozitivele medicale care
nu suporta sterilizare la temperatura se sterilizează chimic cu produse autorizate.
Produsul utilizat pentru sterilizarea chimica are un protocol care trebuie cunoscut de tot personalul
medical ce lucrează cu aceste substanțe.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 15


Orice utilizator este obligat sa țină evidența tuturor procedurilor de sterilizare chimica
sau termică în Registrul de sterilizare. Se completează obligatoriu:
 produsul utilizat si concentrația de lucru (pentru sterilizarea chimică)
 data si ora preparării soluției de lucru sau a efectuării sterilizării termice
 ora începerii fiecărei proceduri de sterilizare
 temperatura și presiunea la care s-a efectuat sterilizarea
 lista dispozitivelor medicale sterilizate la fiecare procedura
 ora terminării fiecărei proceduri de sterilizare
 numele si semnătura persoanei care a efectuat procedura
 se atașează diagrama ciclului de sterilizare
 rezultatele testelor biologice –se găsesc în caietul de autocontrol de la SSCIN
(Serviciul de securitatea și controlul infecțiilor nosocomiale).

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 16


E. CIRCUITUL PENTRU DISTRIBUIREA SÂNGELUI ȘI PRODUSELOR
DIN SÂNGE.
Acest tip de circuit se aplică numai spitalelor care se califică pentru prelevarea de sânge în
vederea autotransfuziei şi pentru transfuzare, respectiv, prelevarea de organe, ţesuturi şi celule şi
utilizarea acestor produse, după cum şi nivelul pentru care un spital poate utiliza procedee de
dializă: existenţa şi buna funcţionalitate a structurilor organizatorice şi profesionale adecvate,
existenţa şi aplicarea de protocoale în toate etapele, începând cu
 obţinerea consimţământului,
 prezervarea produselor recoltate şi verificarea echipamentelor pentru aceasta,
 consemnarea accidentelor şi existenţa fişelor pentru declarare şi prelevare,
 existenţa sistemelor de comunicare externă specifice,
 pregătirea profesională a personalului.
Activităţile legate de prelevare, transfuzare şi grefare sunt supuse unor categorii de risc dintre cele
mai mari, inclusiv de natură etică.

Conducerea instituţiei defineşte politica de securitate transfuzională. Acest criteriu este validat
prin evidenţierea existenţei autorizaţiei de funcţionare a unităţii/punctului de transfuzii, a
procedurilor şi circuitelor legate de activităţile pre- şi transfuzionale a sângelui sau produselor din
sânge, a activităţilor de întreţinere şi verificări ale echipamentelor unităţii/punctului, procedurilor
de gestionare a deşeurilor (biologice, ace şi instrumente înţepătoare etc) rezultate din activitatea
transfuzională, a modalităţii de înregistrare şi raportare a efectelor adverse şi a accidentelor.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 17


CIRCUITUL BLOCURILOR OPERATORII, SĂLILOR DE NAȘTERE ȘI
SECȚIEI ATI
Sălile de operaţie, de naşteri şi serviciul ATI asigură continuitatea îngrijirilor. Continuitatea îngrijirilor
post-operatorii sau pentru pacienții în diferite grade comatoase depind în cea mai mare măsură de
facilitățile de monitorizare a pacientului existente la patul de terapie intensivă sau patul pentru îngrijiri
post-operatorii/post-cezariană (postpartum) şi personalul dedicat acestui tip de îngrijiri. Astfel sunt
evaluate condiţiile în care este organizat blocul operator şi sălile de naştere (desigur, pentru spitalele unde
acestea există), o atenție desebită fiind acordată capacității acestor structuri de a face față diferitelor
situaţii acute – întrerupere curent electric, defecţiuni ale instalaţiilor şi echipamentelor specifice,
accidente anestezice sau intraoperatorii, sisteme de comunicare în afara blocului operator etc. De
asemenea sunt evaluate măsurile existente la acest nivel pentru păstrarea asepsiei şi a circuitelor şi
filtrelor specifice.
Instituţia asigură şi evaluează facilităţile necesare pentru îngrijirea pacienţilor din serviciul ATI,
însemnând asigurarea acestui tip de secţie cu circuit închis structura utilă, personalul necesar şi aparatura
pentru intervenţie în urgenţe (defibrilator, aparat pentru asistarea respiraţiei).
Instituţia asigură sistemele de siguranţă pentru pacienţii aflaţi intraoperator, acestea însemnând filtre de
acces, circuite funcţionale, sisteme de filtrare aer, autonomie energetică pentru o perioadă de timp.
Circuitul blocului operator constituie o unitate complet separata de restul spațiului de spitalizare, pentru a
se evita contaminarea in interior.
In blocul operator exista spațiu destinat pentru operațiile aseptice și spațiu pentru cele septice. Sălile de
operații sunt dotate cu sală de spălare chirurgicala si de îmbrăcare a echipamentului steril, un spațiu de
colectare si spălare a instrumentarului utilizat.
Sălile de operație se curăță și se dezinfectează conform protocoalelor in vigoare. În cadrul circuitului
sunt descrise etapele accesului în blocul operator și în sala de operație

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 18


Blocul operator
Blocul operator grupează toate sălile de operaţii necesare diverselor specialităţi (profiluri) medicale, în spitalele
generale, profilurile medicale care utilizează blocul operator sunt: chirurgia generală, ortopedia,
traumatologia şi arşii, cardiologia, gastroenterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, oftalmologia, ORL,
pediatria, oncologia şi serviciul de urgenţă.
În funcţie de numărul de paturi chirurgicale şi ţinând seama de specificul activităţilor medicale, pentru unele
secţii (compartimente) se pot prevedea săli de operaţii proprii în afara blocului operator centralizat, cum
este cazul pentru secţia de obstetrică-ginecologie, secţia de oftalmologie, secţia de ORL, compartimentul de
arşi, serviciul de urgenţă.
(1)Blocul operator poate fi sectorizat, chiar şi în spitalele de mărime mijlocie, prin separarea în bloc septic şi bloc
aseptic, cu tratare diferenţiată a sălilor de operaţie şi a anexelor medicale în ceea ce priveşte măsurile de
asepsie.
Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor în interiorul blocului operator se vor face pe principiul zonării după
cerinţele de asepsie, trecerea făcându-se gradat dinspre spaţiile "neutre" (condiţii igienico-sanitare obişnuite
pentru sectorul sanitar), prin cele "curate" (cu condiţionări igienice speciale), la cele aseptice:
a)zona filtrelor de acces şi zona funcţiunilor anexe (protocol operator, secretariat, punct de transfuzii, laborator
pentru determinări de urgenţă etc.) fac parte din zona "neutră";
b)zona "curată" cuprinde camera de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de trezire a bolnavilor, spaţiul de
lucru al asistenţilor medicali, camera de odihnă pentru medici, camera de gipsare etc.;
c)zona aseptică cuprinde sala de operaţie şi spaţiul de spălare şi echipare sterilă a echipei operatorii.
NORMA din 26 iulie 2006 privind structura funcţională a compartimentelor şi serviciilor din spital

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 19


SERVICIUL DE ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVĂ (ATI)

(1)Serviciul ATI centralizează toate cazurile medicale grave, care necesită supraveghere continuă
şi îngrijire intensivă 24 de ore din 24.
(2)Asistenţa medicală se asigură de un personal înalt calificat, cu ajutorul unei aparaturi medicale
specializate (pentru compensarea şi monitorizarea funcţiilor vitale ale organismului
bolnavilor).
Mărimea serviciului (numărul de paturi) variază în funcţie de capacitatea şi profilul spitalului,
astfel:
a)serviciile ATI mici (sub 15 paturi), precum şi cele pentru spitalele de specialitate se zonează în
sector septic, respectiv în sector aseptic;
b)serviciile ATI mari, în spitalele multiprofilate, se organizează pe sectoare (unităţi) distincte, după
profilul medical sau după gravitatea cazurilor, prevăzându-se şi un compartiment amenajat
corespunzător, destinat cazurilor septice.
Pentru unele profiluri medicale, dacă particularităţile procedurilor medicale şi/sau numărul de
paturi aferent o justifică, se pot organiza compartimente de terapie intensivă specializate,
distincte de unitatea centrală, amplasate în secţiile medicale respective (sunt vizate mai ales
următoarele specialităţi: cardiologie şi boli vasculare, pediatrie, arşi şi traumatologie,
transplant de organe).
Spaţiile componente ale serviciului ATI sunt următoarele:
a)unităţile de îngrijire - saloane sau nuclee cu spaţii aferente pentru: postul de supraveghere
(directă şi/sau monitorizată), grupul de igienizare, depozite diverse;
Circuitul interior al persoanelor este de tip închis pe considerente de asepsie, dar şi pentru izolare
faţă de perturbări externe (agitaţie, zgomot, vizite inoportune).

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 20


BLOCUL DE NASTERI
În blocul de naşteri se efectuează centralizat activitatea de asistenţă medicală calificată a
parturientelor pe parcursul naşterii.
În principiu, un bloc de naşteri este constituit din următoarele componente
spaţiofuncţionale:
a)compartiment de primire şi prelucrare sanitară specifică (dacă activităţile nu au fost
preluate de serviciul de primire-internare descris la art. 29);
b)unităţi pentru naştere (o suită de spaţii pentru triada de activităţi specifice: travaliu,
expulzie, postpartum);
c)eventual sală de operaţie, descrisă la art. 56 şi 59;
d)cameră de resuscitare a nou-născutului;
e)spaţii de lucru pentru personal (cabinet pentru medici, cameră de lucru pentru moaşe,
boxe pentru depozitarea instrumentarului şi materialelor sterile);
f)spaţii gospodăreşti (mic oficiu alimentar, boxe pentru depozitarea lenjeriei şi efectelor,
spaţiu de colectare-evacuare a rufelor murdare şi deşeurilor);
g)filtru de acces şi dotări sanitare aferente (vestiar personal cu grup sanitar şi duş,
compartimentat pe sexe, grup sanitar pentru paciente).
Blocul de naşteri va avea un circuit închis, controlat prin filtre de acces.
(1)Blocul de naşteri va fi compartimentat în sector septic şi aseptic

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 21


CIRCUITUL ALIMENTELOR
Acest circuit urmăreşte măsura în care normele de igienă şi calitate a alimentaţiei sunt respectate
(pentru nou-născuţi, pacienţii copii şi tineri, pacienţii adulţi şi taraţi), pornind de la condiţiile de
păstrare a alimentelor, tratamentul veselei şi a echipamentelor bucătăriei şi biberoneriei, până la
respectarea circuitelor şi verificarea periodică a stării de sănătate a personalului. Accentul pentru
acest circuit este datorat riscului crescut al toxiinfecţiilor alimentare în mediul spitalicesc, acestea
constituind una dintre cauzele frecvente ale complicaţiilor şi spitalizărilor prelungite, precum şi
motiv de insatisfacţie majoră pentru pacienţi.
Bucătăria instituţiei respectă regulile de igienă şi calitate, criteriu care verifică, în principal,
modalităţile de depozitare a alimentelor şi hranei, circuitul acestora de la recepţie până la
eliberarea pentru consum, la nivelul bucătăriei, echipament de protecţia adecvat pentru personalul
din blocul alimentar, întreţinerea veselei şi a spaţiilor, periodicitatea controalelor interne.
Instituţia se preocupă de igiena alimentaţiei nou-născuţilor, în sensul instituirii unor spaţii,
reglementări şi circuite specifice şi separate de cele ale blocului alimentar pentru adulţi.
Circuitul alimentelor include blocul alimentar, modul de distribuție si transport al mâncării
preparate, oficiile alimentare de pe secții, servirea mesei la bolnavi. În cazul în care spitalul deține
un contract de catering contractul trebuie să prevadă ca organizația să fie certificată ISO și să
respecte principiile HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point – Analiza pericolului Punct
critic de control) Aceste principii au fost promulgate de UE si permit evaluarea riscurilor, analiza
frecvenței şi gravității acestora (evaluarea riscurilor alimentare), şi implementarea de măsuri
preventive pentru controlul acestora, pentru a asigura produse alimentare sigure.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 22


Blocul alimentar cuprinde:

 spațiul de preparare al alimentelor,

 camerele frigorifice,

 depozitele de alimente.

Alimentele sunt pregătite pentru o singura masa si distribuite imediat după prepararea lor, interzicând-se păstrarea lor de la o masa
la alta. Se păstrează timp de 36 de ore la frigider, probe din fiecare aliment distribuit.

In blocul alimentar exista frigider separat pentru probe, lactate, carne, ouă. Fiecare frigider este dotat cu termometru și grafic de
temperatura.

Transportul mâncării preparate de la blocul alimentar la oficiile din secții se face în recipiente emailate închise prin intermediul
ascensoarelor comune sau direct cu ascensoare de alimente.

În cadrul blocului alimentar se elaborează următoarele documente:

 lista de meniuri săptămânale;

 lista zilnica de alimentație;

 lista de regimuri alimentare-dietetice;

 bon de predare-transfer-restituire.

 programul de repartizare zilnică a hranei bolnavilor pe secții

Asistenta dieteticiană va supraveghea zilnic starea de sănătate și de igienă individuală a personalului din blocul alimentar.

Ea va investiga activ toți lucrătorii înainte de a începe munca și, dacă aceștia prezintă semne de boală, îi va trimite la medic.
De asemenea, orice lucrător din blocul alimentar va raporta asistentei dieteticiene apariția în timpul lucrului a unor semne de
boală care pot pune în pericol starea de sănătate a consumatorilor.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 23


BLOCUL ALIMENTAR (BUCĂTĂRIE)
Prepararea alimentelor se face centralizat pentru pacienţii şi însoţitorii internaţi, precum şi pentru personalul care
serveşte masa la spital, bucătăria dimensionându-se în funcţie de numărul de porţii. În cadrul blocului
alimentar se vor amenaja următoarele sectoare:
a)recepţia şi depozitarea produselor alimentare neprelucrate;
b)spaţii pentru prelucrări primare;
c)spaţii pentru prelucrări finale;
d)spaţiu pentru depozitarea alimentelor pentru o zi (depozit de zi);
e)oficiu de distribuţie;
f)control dietetic;
g)anexe pentru personal.
(1)Bucătăria are circuit închis, cu acces direct din exterior pentru aprovizionare şi evacuarea deşeurilor menajere.
(2)Interfaţa spre spital o constituie oficiul de distribuţie în care are acces personalul de îngrijire din secţiile
medicale, precum şi cel de deservire al cantinei (restaurantului cu autoservire).
Condiţiile de recepţie şi depozitare, prelucrare şi preparare a alimentelor, modul de organizare a circuitelor
bucătăriei şi măsurile de protecţie igienico-sanitare sunt cele prevăzute în normele şi prescripţiile referitoare
la unităţile de alimentaţie publică. Spaţiile pentru depozitarea produselor alimentare neprelucrate se vor
dimensiona în funcţie de stocul necesar pentru fiecare categorie, ţinându-se seama că la unele produse de
bază se face aprovizionarea pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă
pentru cazuri de dificultăţi de aprovizionare sau dezastre.
Camerele pentru prelucrări primare:
a)vor fi în număr de minimum două, recomandabil trei (separat pentru legume, carne, peşte, păsări);
b)se vor conecta direct cu spaţiile bucătăriei propriu-zise sau prin intermediul unui coridor intern "curat",
neinterferat de circuitele de aprovizionare "murdare".
CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 24
(1)Modul de amenajare a oficiului de distribuţie a mâncării depinde de sistemul adoptat pentru livrarea acestora
la secţiile de spitalizare, astfel:
a)livrarea alimentelor preparate se face pentru întreaga cantitate necesară unei secţii (în recipiente mari); în
acest caz încălzirea şi porţionarea mâncării se fac în oficiile alimentare ale secţiilor şi tot aici se spală şi se
păstrează vesela pentru pacienţi şi carturile (cărucioarele) de transport. Oficiile alimentare se vor
dimensiona şi se vor echipa corespunzător acestor activităţi;
b)din blocul alimentar, alimentele preparate se livrează gata porţionate pentru fiecare pacient, situaţie în care
oficiul de distribuţie (sau bucătăria) va fi dotat cu o linie specială de porţionare şi catering. În acest caz,
adiacent oficiului de distribuţie se vor prevedea spaţii, echipate cu linii mecanizate, pentru spălarea veselei
întregului spital şi igienizarea carturilor; carturile pentru transportul mâncării porţionate vor fi izolate termic;
oficiile alimentare din secţii se vor dimensiona minimal.
Se recomandă ca hrana bolnavilor să fie servită la aproximativ 30 de minute de la preparare. În caz contrar, ele
trebuie menţinute la o temperatură mai mare de 60°C sau la maximum 8°C. Alimentele preparate în afara
blocului alimentar vor fi transportate la rece şi încălzite la minimum 60°C înainte de a fi servite bolnavilor.
(2)Este interzisă păstrarea alimentelor preparate de la o masă la alta.
Dacă se adoptă sistemul de livrare pe partide, transportul alimentelor preparate de la oficiul blocului alimentar la
oficiile alimentare ale secţiilor de spitalizare se poate face fie în cărucioare închise prin intermediul
ascensoarelor comune, fie direct cu ascensoare de alimente (tip monte-charge), dacă oficiile secţiilor se află
pe aceeaşi verticală cu oficiul central de distribuţie.
(1)Pentru stabilirea meniurilor şi controlul dietelor, în apropierea bucătăriei şi a oficiului de distribuţie se vor plasa
laboratorul de dietetică, prevăzut cu un frigider pentru probe alimentare, şi biroul dieteticianului.
(2)Personalul bucătăriilor sau oficiilor va fi supus controlului medical la angajare şi controalelor medicale
periodice. Periodicitatea controalelor şi tipurile de examene care trebuie efectuate vor fi realizate conform
normelor în vigoare.
(3)Asistenta dieteticiană va supraveghea zilnic starea de sănătate şi de igienă individuală a personalului din
blocul alimentar. Ea va investiga activ toţi lucrătorii înainte de a începe munca şi, dacă aceştia prezintă
semne de boală, îi va trimite la medic. De asemenea, orice lucrător din blocul alimentar va raporta asistentei
dieteticiene apariţia în timpul lucrului a unor semne de boală care pot pune în pericol starea de sănătate a
consumatorilor.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 25


Anexele pentru personalul blocului alimentar vor cuprinde următoarele amenajări:
a)vestiar cu grup sanitar şi duş, separate pe sexe, amplasate lângă accesul
personalului;
b)sală de mese, amplasată în relaţie cu oficiul de distribuţie.
Blocul alimentar va fi dotat cu recipiente necesare pentru colectarea, depozitarea şi
îndepărtarea reziduurilor menajere conform normelor.
(1)Blocul alimentar se va amplasa în aşa fel încât legăturile acestuia cu secţiile de
spitalizare sau cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodăreşti
pentru care cerinţele de igienă sunt mai puţin severe.
(2)Blocul alimentar se poate amplasa fie în clădirea principală a spitalului (la parter
sau demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind protecţia spaţiilor
spitaliceşti faţă de degajările de abur şi mirosuri (ventilaţie, sas-ecluză la accesul
în spital), fie într-o clădire separată, caz în care legătura cu spitalul se va asigura
printr-un coridor închis

NORMA din 26 iulie 2006 privind structura funcţională a compartimentelor şi


serviciilor din spital

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 26


IN CAZUL EXTERNALIZARII UNUI SERVICIU
Caracteristicile unui standard minim de calitate:
a)exprimă un nivel minim;
b)asigură o abordare unitară a serviciilor pentru diferite categorii de beneficiari;
c)necesită ataşarea unor indicatori de monitorizare şi evaluare;
d)trebuie să fie formulat clar, concis;
e)să fie măsurabil.
Formularea standardului minim de calitate
În definirea unui standard minim de calitate este necesar să fie cuprinse răspunsurile la următoarele
întrebări: Cui i se adresează serviciul? Cum se face furnizarea serviciului? Când? Unde?...
În formularea standardului minim de calitate trebuie să se regăsească cerinţa clar exprimată, rezultatele
şi indicatorii de evaluare şi monitorizare.
Pentru fiecare standard în parte se va elabora un set de indicatori în vederea respectării acestuia
Cerinţe tehnice şi sanitare
Procedurile pentru asigurarea calităţii sunt stabilite pentru a garanta îndeplinirea nevoilor, cerinţelor şi
aşteptărilor.
Procedurile au ca punct de plecare standardele minime de calitate şi includ proceduri de monitorizare,
evaluare, precum şi activităţi de follow-up care pot duce la ajustări, acolo unde este necesar.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 27


Externalizarea Bucatariei si spalatoriei
• Existenta unui dietetician
• Autorizatie de catering pentru spital, de spalatorie pentru spital cu asigurarea
circuitelor septic si aseptic
• Bucataria , spalatoria trebuie sa fie autorizata pe ASF spital
Externalizarea serviciilor de paza
• Trebuie sa aiba plan de obiectiv cu numarul de posturi fixe
• Arhiva trebuie sa fie securizata cu gratii la usa si la geamuri daca este cazul si
camere de luat vederi cu vedere la usa

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 28


Art. 655
Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului
comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament ca urmare a:
• subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în
domeniul medical
Art. 658
Prevederile art. 657 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale,
subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul
prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.
Art. 659
Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil
pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

• Legea95/2006 republicata

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 29


CIRCUITELE FUNCŢIONALE DIN CADRUL LABORATORULUI DE
ANALIZE MEDICALE
(1)Laboratorul de analize medicale trebuie să fie astfel structurat şi dotat încât să prevină riscul
contaminării accidentale şi să poată funcţiona în mod fluent.
(2)Principiile care stau la baza îndeplinirii acestui obiectiv sunt următoarele:
a)construirea laboratorului pe principiul plan fără întoarcere: fluxul activităţii laboratorului să fie
unidirecţional, sectorul de lucru cu pacienţii să fie complet separat de sectoarele de lucru ale
laboratorului;
b)realizarea secvenţială a procedurilor, cu luarea măsurilor de precauţie adecvate pentru integritatea
probelor;
c)separarea activităţilor în timp sau în spaţiu;
d)probele de sânge care părăsesc spaţiul aferent activităţii de recoltare trebuie să parcurgă un circuit
diferit de cel al celorlalte produse recoltate. În caz contrar transportul probelor trebuie să se
realizeze în mod obligatoriu în recipiente închise ermetic (vacutainere), aflate în cutii de transport
adecvate, sau după un program care să permită separarea timpilor de transport.
(3)În laboratorul de analize medicale care are în structura sa compartiment destinat diagnosticului
tuberculozei sau al micobacteriozelor, circuitele funcţionale ale acestuia trebuie să fie strict
separate de celelalte circuite ale altor compartimente din structură.
(4)În laboratorul de anatomie patologică care are în structura sa compartiment de prosectură, accesul şi
ieşirea din acest compartiment trebuie să fie separate de restul laboratorului, cu respectarea
principiului "drum fără întoarcere".

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 30


CIRCUITUL LENJERIEI
Circuitul lenjeriei privește asupra proceselor şi tratamentelor rutiniere şi speciale care au loc la nivelul spălătoriei şi în legătură
cu lenjeria şi efectele pacienților, ale vizitatorilor şi pentru personalul propriu. Acesta include spălătoria, transportul lenjeriei
curate si depozitarea acesteia în secție, colectarea lenjeriei murdare și transportul ei la spălătorie.

Structura circuitului lenjeriei şi textilelor permite minimizarea riscului de contaminare a mediului, urmărește evidențierea
detaliată a procesului de spălare, respectiv circuite şi trasee ale rufelor, fluxuri şi şarje, codificate prin culori. Trebuie
evidențiate circuite separate pe tipuri de lenjerie: adulți /copii, septic / aseptic, curat – murdar.

Circuitul include evaluarea calității tratamentului lenjeriei şi efectelor prin evidențierea existenței de protocoale şi proceduri
pentru tratamentul lenjeriei şi efectelor, inclusiv existența controlului asupra costurilor cu această activitate.

Transportul lenjeriei se realizează numai cu liftul destinat transportului de lenjerie sau numai conform programului stabilit
pentru fiecare secție si compartiment cu curățarea și dezinfectarea cu soluții dezinfectante atât a căruciorului cât și a liftului.

Lenjeria va fi sortată pe coduri de culoare respectiv: galben- lenjerie murdara, lenjerie contaminate cu materii organice
(sânge, alte secreții, materii organice); negru/ alb- lenjeria curata.

Lenjeria provenita de la pacienții cu diverse afecțiuni infecto-contagioase se colectează separat, se inscripționează si se


anunță spălătoria.

Se interzice numărarea si sortarea lenjeriei murdare in saloane, pe culoar sau alte puncte ale secției. Obligatoriu se folosesc
mânuși și masca pentru colectarea lenjeriei.

Depozitarea lenjeriei curate se face în spații special amenajate, care vor fi periodic curățate și dezinfectate.

Periodic se face controlul microbiologic al lenjeriei de către SPCIN.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 31


Spălătoria
De regulă, spălătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele
activităţi: primire, dezinfecţie, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. La
organizarea spaţial-funcţională a spălătoriei se vor respecta următoarele cerinţe:
a)separarea obligatorie a circuitelor de rufe murdare şi rufe curate;
b)separarea şarjelor de rufe pe categorii de provenienţă;
c)diferenţierea, pe întregul flux tehnologic, a liniilor de utilaje pentru rufele pacienţilor
copii faţă de cele pentru rufele pacienţilor adulţi.
(1)Pentru secţiile de boli transmisibile şi TBC, în spălătorie se va organiza, obligatoriu,
un circuit complet distinct de al celorlalte secţii ale spitalului, cu compartimentarea
corespunzătoare a spaţiilor pe întregul traseu de procesare a rufelor.
(2)În cazul în care secţia de boli transmisibile este plasată în pavilion separat, se va
organiza o spălătorie proprie în cadrul pavilionului.

NORMA din 26 iulie 2006 privind structura funcţională a compartimentelor şi serviciilor din spital

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 32


(1)Organizarea spaţiilor se face în flux continuu, după cum urmează:
a)camera pentru primirea şi trierea rufelor murdare (în care rufele murdare, ambalate în saci, sunt
aduse de personalul secţiilor şi predate spălătoriei);
b)spaţiu pentru dezinfecţia rufelor, amenajat cu căzi de baie pentru înmuiere în dezinfectant, în număr
suficient pentru a se putea separa rufele provenind de la diversele secţii. Dezinfecţia se poate face
şi direct în utilajul mecanizat de spălare, numai dacă acest utilaj are un program special de
dezinfecţie, corespunzător cerinţelor de igienă pentru spitale;
c)spălătoria propriu-zisă, în care se amplasează utilajele mecanizate pentru spălare şi stoarcere prin
centrifugare;
d)spaţii pentru uscătorie şi călcătorie (sală comună sau compartimentată pentru cele două operaţii,
separată însă de sala spălătoriei pentru a se asigura menţinerea condiţiilor de igienă); uscarea şi
călcarea rufelor se fac mecanizat sau manual;
e)încăpere pentru repararea rufelor, amplasată între călcătorie şi depozitul de rufe curate;
f)depozit de rufe curate, în care se face şi sortarea, respectiv ambalarea rufelor pentru secţiile şi
serviciile de destinaţie;
g)camera de eliberare a rufelor curate, în care are acces personalul din secţiile medicale.

Circuitul interior al spălătoriei nu va fi traversat de alte circuite ale spitalului. Modul de amplasare a utilajelor
şi instalaţiilor aferente va avea în vedere asigurarea condiţiilor pentru întreţinere uşoară şi rapidă
(reparaţii, curăţare).

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 33


INDICATORI

se verifică (1)depozitarea lenjeriei curate pe


secţii/departamente – spaţii de depozitare, (2)schimbarea
lenjeriei – când, periodicitate, de către cine, (3)colectarea
şi sortarea lenjeriei utilizate – în ce mod, unde se
sortează, în ce se colectează, unde se depozitează,
(4)transportul la spălătorie – cum, când, cu ce, pe unde,
procedură privind circuitul lenjeriei, (5)spălătoria – circuite separate (curat-murdar), recepţia
implementată . lenjeriei, programul de spălare în funcţie de tipul
lenjeriei, riscul infecţios (spălarea, sterilizarea, uscarea şi
călcarea respectă normele de tratament termic pentru
lenjeria utilizată mai ales în sectoarele aseptice),
(6)depozitarea lenjeriei curate până la transportul pe
secţii/departamente, (7)recepţia şi transportul pe
secţii/departamente

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 34


REGULI DE DEPOZITARE

 Materialele medicale se depozitează separat de materialele nemedicale.


 Materialele sterile se depozitează separat de cele nesterile.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 35


INDICATORI

se verifică (1)circuitele să fie distincte (1.1) sau (1.2)orar


există circuite şi mijloace de transport,
şi atunci să fie măsuri adecvate de igienizare post
cu destinaţii specifice, adecvate din
transport pe respectivul circuit comun; (2)să existe
toate punctele de vedere şi în număr
mijloace de transport, cu destinaţii specifice, adecvate din
suficient pentru orice situaţie
toate punctele de vedere şi în număr suficient pentru orice
(alimente, lenjerie, materiale sanitare,
situaţie (alimente, lenjerie, materiale sanitare, persoane
persoane etc.) .
etc.)

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 36


CIRCUITUL FOCG (FOAIA DE OBSERVAȚIE CLINICĂ GENERALĂ
Datele pacienţilor cuprind elementele de identificare şi înregistrările medicale.
Aceste date se găsesc stocate în forma clasică, pe suport de hârtie, şi în forma electronică. Gestiunea datelor
pacientului constă în securizarea acestora şi asigurarea uşurinţei accesului în scop medical, la acestea.
Indiferent de forma de colectare şi stocare a informaţiilor şi datelor despre pacienţi, pe suport fizic şi electronic,
buna gestionare va aduce după sine, informarea promptă privind datele medicale şi evoluţia pacientului internat în
spital, respectiv, cele ale pacientului externat sau transferat şi reinternat. Datele şi înregistrările pacientului trebuie
să îl urmeze la orice episod de spitalizare și să fie disponible pentru echipa medicală care se ocupă de îngrijirea şi
tratarea lui.

Gestiunea consecventă a datelor pacienţilor creează premizele pentru managementul pacientului (diagnostic şi
îngrijiri) şi eficientizarea activităţii medicale. Colectarea, stocarea şi accesarea acestor date trebuie să respecte,
indiferent de circumstanţe, reglementările privind păstrarea confidenţialităţii şi a anonimatului fiecărui pacient.
Circuitul FOCG trebuie să ilustreze balansul între accesul direct în interes medical la dosarul pacientului şi
protejarea acestuia împotriva utilizărilor nejustificate sau ilegale.

Circuitul FOCG va descrie


 inițierea FOCG,
 completarea acesteia la diferite nivele structuri ale spitalului (birou de internări, secție, laboratoare, etc.),
 accesul la FOCG a diferitelor categorii de personal și a pacienților sau altor persoane,
 transmiterea acesteia la echipa medicală multidisciplinară sau la consulturi de specialitate,
 arhivarea, depozitarea,
 securizarea electronică.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 37


Circuitul FOCG
cine contrasemnat/supra
unde se completeaza cine completeaza
semneaza/parafeaza parafat observatii
birou de
internare/camera de initiere capul de foaie, cu ora internarii registrator/asistenta
garda/CPU/UPU
FOCG la toate rubricile privind datele medicul curant medicul curant semnatura
insotitor,
medicale plus semnarea
asistenta/inf
irmiera consimtamantului informat semnatura si parafa si parafa
medicul curant medicul curant semnatura seful de sectie
medicamente cu regim special
semnatura si parafa si parafa semnatura si parafa
investigatii de inalta medicul curant medicul curant semnatura seful de sectie
performanta semnatura si parafa si parafa semnatura si parafa
anexele medicul de sa contina in clar numele
buletine de analiza laborator/rx, si datele de identificare
investig... pacient
foaia de temperatura si
pe sectie asistenta
diureza
recomandari consult
medicul curent
interdisciplinar
rezultat consult medicul de alta
intrerdisciplinar specialitate solicitat
in cazul interventiei
fisa de consult preanestezic anestezist
FOCG chirurgicale
medicul curant
bilet de externare
semnatura si parafa
externare medicul curant
scrisoare medicala
semnatura si parafa
decontul pacientului
preluarea foii la externare sta 1 an pe sectie
arhivare
arhiva arhivarul

Cu acordul pacientului
Cine are acces la FOCG
 Apartinatorii
 Pacientul
 Medicul curant/medic sef
In alte cazuri doar cu hotărâre
 Echipa multidisciplinara
judecătorească
 Asistentele de salon CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 38
CIRCUITUL MEDICAMENTELOR
Farmacia de circuit închis
Farmacia de circuit închis asigură asistenţa cu medicamente de uz uman pentru bolnavii internaţi în spitale şi în alte
instituţii cu reţea sanitară proprie, precum şi pentru ambulatoriu în cadrul programelor naţionale de sănătate, conform
legislaţiei în vigoare
Farmacia de circuit închis se organizează ca secţie în structura organizatorică a unităţilor sanitare sau în altă formă
prevăzută de structura instituţiei sau asociaţiei care o deţine.
Localul farmaciei de circuit închis va fi amplasat în spaţii adecvate, evitându-se situarea lui în vecinătatea secţiilor care pot
contamina sau influenţa negativ calitatea medicamentelor.
Farmaciile trebuie să deţină următoarele documente:
a)documente care să ateste provenienţa şi calitatea medicamentelor şi substanţelor farmaceutice, precum şi a celorlalte
produse pe care le deţin;
b)documente de evidenţă a formulelor magistrale şi oficinale: registru de copiere a reţetelor şi registru de formule oficinale;
c)documente care să ateste, în conformitate cu reglementările în vigoare, evidenţa medicamentelor stupefiante şi
psihotrope.
Farmacia are, în principal, următoarele atribuţii:
1.recepţia produselor farmaceutice şi a materialelor sanitare pe baza documentelor de primire;
2.participarea la întocmirea necesarului privind aprovizionarea cu medicamente, depozitarea şi
păstrarea lor în condiţii corespunzătoare;
3.verificarea termenului de valabilitate a medicamentelor şi substanţelor farmaceutice;

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 39


Farmacia va cuprinde următoarele încăperi:
a)o încăpere destinată primirii şi eliberării condicilor de prescriere a medicamentelor şi
materialelor sanitare, venite din secţiile spitalului;
b)oficină - încăpere destinată pregătirii condicilor de prescripţii medicale;
c)receptură - încăpere destinată preparării reţetelor magistrale;
d)laborator - încăpere destinată preparării medicamentelor oficinale;
e)depozit de medicamente - care cuprinde o cameră de recepţie a medicamentelor şi una sau mai
multe încăperi destinate depozitării medicamentelor şi a altor produse de uz uman;
f)boxă pentru instalarea distilatorului;
g)spălător;
h)biroul farmacistului-şef;
i)grup social compus din vestiar, duş, spălător, toaletă.
(1)Primirea medicamentelor se face în camera de recepţie, urmată de depozitarea lor în spaţiile
destinate acestui scop.
(2)Accesul se asigură direct din exterior şi se prevede cu rampă de descărcare.

Spaţiul pentru primirea şi eliberarea condicilor de prescripţii medicale este interfaţa farmaciei cu
spitalul, locul unde accede personalul din spital pentru a prezenta condicile cu reţete
medicale prescrise şi de unde se eliberează medicamentele şi celelalte produse. Restul
farmaciei este accesibil numai personalului propriu (circuit închis).
NORMA din 26 iulie 2006 privind structura funcţională a compartimentelor şi serviciilor din spital

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 40


CIRCUITUL DESEURILOR
Colectarea deşeurilor medicale la locul de producere
Art. 12
(1)Colectarea separată a deşeurilor este prima etapă în gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.
(2)Producătorii de deşeuri medicale au obligaţia colectării separate a deşeurilor rezultate din activităţile medicale, în funcţie de tipul şi natura deşeului, cu
scopul de a facilita tratarea/eliminarea specifică fiecărui deşeu.
(3)Producătorii de deşeuri medicale au obligaţia să nu amestece diferite tipuri de deşeuri periculoase şi nici deşeuri periculoase cu deşeuri nepericuloase. în
situaţia în care nu se realizează separarea deşeurilor, întreaga cantitate de deşeuri în care au fost amestecate deşeuri periculoase se tratează ca deşeuri
periculoase.
CAPITOLUL VI: Ambalarea deşeurilor medicale
Art. 13
Recipientul în care se face colectarea şi care vine în contact direct cu deşeurile periculoase rezultate din activităţi medicale este de unică folosinţă şi se elimină
odată cu conţinutul.
Art. 14
Codurile de culori ale recipientelor în care se colectează deşeurile medicale sunt:
a)galben - pentru deşeurile medicale periculoase, astfel cum sunt definite la art. 7 şi clasificate la art. 8;
b)negru - pentru deşeurile nepericuloase, astfel cum sunt definite la art. 7.
Art. 15
Pentru deşeurile infecţioase se foloseşte pictograma "Pericol biologic". Pentru deşeurile periculoase clasificate la art. 7 prin codurile 18 01 06* - chimicale
constând din sau conţinând substanţe periculoase se folosesc pictogramele aferente proprietăţilor periculoase ale acestora, conform anexei nr. 4 la Legea
nr. 211/2011, cu modificările ulterioare, respectiv: "Inflamabil", "Coroziv", "Toxic" etc.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 41


Art. 22
(1)Deşeurile anatomo-patologice încadrate la codul 18 01 02 (18 01 03*) destinate
incinerării sunt colectate în mod obligatoriu în cutii din carton rigid, prevăzute în
interior cu sac din polietilenă care trebuie să prezinte siguranţă la închidere sau
în cutii confecţionate din material plastic rigid cu capac ce prezintă etanşeitate la
închidere, având marcaj galben, special destinate acestei categorii de deşeuri, şi
sunt eliminate prin incinerare

Art. 24
(1)Deşeurile periculoase chimice rezultate din unităţile sanitare identificate prin codul
18 01 06* se colectează în recipiente speciale, cu marcaj adecvat pericolului
("Inflamabil", "Coroziv", "Toxic" etc.) şi se tratează conform prevederilor legale
privind deşeurile periculoase.

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 42


Art. 36
Transportul deşeurilor medicale periculoase în incinta unităţii în care au fost produse se face pe
un circuit separat de cel al pacienţilor şi vizitatorilor. Deşeurile medicale periculoase sunt
transportate cu ajutorul unor cărucioare speciale sau cu ajutorul containerelor mobile. Atât
autovehiculele, cât şi cărucioarele şi containerele mobile se curăţă şi se dezinfectează după
fiecare utilizare în locul unde are loc descărcarea, utilizând produse biocide autorizate, fapt
demonstrat de un document scris.
Art. 38
(1)Deşeurile medicale periculoase şi nepericuloase se predau, pe bază de contract, unor
operatori economici autorizaţi conform legislaţiei specifice în vigoare.
(2)Transportul deşeurilor medicale periculoase se realizează pe bază de contract cu operatori
economici autorizaţi pentru desfăşurarea acestei activităţi.
(3)Producătorii de deşeuri periculoase au obligaţia să elaboreze, în condiţiile legii, planuri de
intervenţie pentru situaţii deosebite şi să asigure condiţiile de aplicare a acestora.
Art. 39
În situaţia în care o unitate sanitară este formată din mai multe clădiri situate în locaţii diferite,
transportul deşeurilor medicale periculoase se realizează prin intermediul operatorului
economic contractat de unitatea sanitară respectivă.
NORME TEHNICE din 3 decembrie 2012 privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi
medicale

CIRCUITELE FUNCTIONALE DIN SPITAL 43

S-ar putea să vă placă și