ECONOMIE ŞI POLITICĂ AGRARĂ.

1. Agricultura, ca ramură a economiei naţionale, se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:

c. procesele organice, biologice stau la baza producţiei agricole;

2. Agricultura, în dubla ei calitate - de furnizoare şi consumatoare de produse industriale - este

considerată:
a. funcţie - când reprezintă piaţa de desfacere pentru produsele industriale;

3. În cadrul relaţiilor dintre puterea publică, industrie şi agricultură, legături directe se stabilesc între:

d. puterea publică – industrie – agricultură;

4. Echilibrul dintre industrie şi agricultură în procesul dezvoltării economice de ansamblu este definit
de:

d. raporturi fundamentale;

5. Printre indicatorii care fixează locul agriculturii în ansamblul economiei naţionale, recunoaştem:
d. ponderea forţei de muncă agricole în cadrul populaţiei totale;

6. Eficienţa agriculturii intensive sau industriale trebuie apreciată, în primul rând, în funcţie de
următoarele criterii:

b. gradul de asigurare al securităţii alimentare şi nivelul veniturilor în raport cu cel al cheltuielilor;

7. Una dintre caracteristicile juridice ale bunurilor aparţinând domeniului public este:
a. nu pot fi lovite de vreo servitute;

8. În domeniul public de interes naţional nu se regăsesc următoarele bunuri:

d. izlazurile comunale;

9. Ce categorie de bunuri indiferent de proprietar sunt folosite pentru a produce venituri şi în acelaşi
timp pot fi înstrăinate:
a. bunuri aparţinând domeniului privat;

10. Fondurile mutuale sunt componentele următoarelor categorii de pârghii ce acţionează în direcţia
sprijinirii agriculturii:

c. financiare;

11. Ce instrument de susţinere a producătorilor agricoli în per de tranziţie avea un dublu efect
(producători-consumatori):

c. primele pentru preţuri fixate la un nivel minim garantat;

1
12. Creşterea eficienţei economice la producători şi sporirea accesibilităţii la produsele agricole pentru
consumatori reprezintă:
a. scopul intervenţiei statului prin preţuri în agricultură;

13. “Foarfecele preţurilor”, ca principal element al sistemului de preţuri din agricultură, se determină
folosind unul dintre indicatori:

b. raportul de corelaţie dintre indicele preţurilor produselor agricole şi cel al produselor neagricole;

14. În cazul produselor agricole de importanţă naţională, intervenţia statului prin preţuri asupra
producătorilor, în perioada 1993-1996, s-a realizat prin:

c. prime;

15. Variaţia randamentelor şi a costurilor de producţie determină un dublu efect asupra caracterului
preţurilor produselor agricole:

c. incerte-instabile;

16. Fluctuaţia preţurilor produselor agricole, interdependenţa dintre ramurile agricole şi importanţa
produselor agricole în susţinerea hranei populaţiei condiţionează:
a. starea de echilibru în sistemul de formare al preţurilor outputurilor;

17. În conformitate cu teoria lansată de G. King în 1869, anii cu producţii agricole ridicate pot conduce
la:

b. reducerea veniturilor totale ale agricultorilor;

18. Prin respectarea legii cererii şi a ofertei, precum şi a legii valorii, preţurile produselor agricole nu
sunt:

e. forfetare.
19. Coeficientul nominal de protecţie (CNP) se determină ca:
b. raport între preţul intern şi cel extern (la graniţă) al unui produs agricol;

20. Denumiţi indicatorul care atunci când este de aproximativ 50% exprimă o situaţie satisfăcătoare,
respectiv totalitatea datoriilor nu depăşeşte totalitatea fondurilor proprii:

d. rata globală de îndatorare;

21. Necesitatea creditării producătorilor agricoli nu este condiţionată de:

e. protecţia socială a producătorilor agricoli.
22. Care este formula de calcul a indicatorului “gradul de independenţă”, utilizat la analiza eficienţei
economice în acordarea creditelor producătorilor agricoli:
a. capitaluri proprii/capitaluri împrumutate;

2
23. Unul dintre factorii climatici care influenţează, într-o anumită măsură, producţia agricolă este
reprezentat de:

d. umiditatea;

24. Potenţialul bioclimatic este rezultatul acţiunii cumulate a următorilor factori:

c. umiditate, temperatură, lumină;

25. Gradul de rezistenţă la secetă reprezintă un criteriu în:

e. clasificarea bioclimatică a culturilor.

26. În cadrul elementelor componente ale capitalului de exploatare nu se regăsesc:

c. plantaţiile;

27. Elemente ale capitalului „viu” în agricultură sunt considerate:

a. animalele;

c. plantaţiile;

e. a + c
28. Capitalul agricol activ cuprinde:

b. capital de exploatare, capital de exploataţie şi avansurile efectuate pentru recoltele viitoare;

29. Notele de bonitare naturale, de tranziţie şi potenţiale necesare la determinarea fertilităţii solului au
fost stabilite pe:

e. judeţe.
30. Prima acţiune de evaluare economică a terenului agricol din România a fost motivată de teza că
valoarea pământului este diferită în funcţie de:
a. dimensiunea proprietăţii;

31. Care dintre următorii autori consideră că valoarea pământului se determină în funcţie de regiune,
calitatea solului, situaţia economică şi dimensiunea exploataţiei:
a. Mihai Şerban;

32. În perioada comunistă, cercetarea agricolă a identificat următoarele criterii de evaluare economică a
terenului agricol:
c. cheltuieli de valorificare, venit net, rentă funciară;
33. Dacă raportul dintre suprafaţa cultivabilă ce revine pe locuitor şi suprafaţa necesară pentru a hrăni o
persoană adultă este supraunitar, atunci utilizarea terenului agricol este:

c. extensivă;

3
34. Ce indicator care exprimă modul de utilizare a terenului agricol trebuie raportat şi la zona
geografică:

e. structura terenurilor agricole pe categorii de folosinţă.

35. Creşterea producţiei prin sporirea suprafeţei de recoltat în raport cu suprafaţa cultivabilă reliefează
utilizarea pământului sub forma:

b. intensivă;

36. Fertilitatea economică îmbracă două forme şi anume:

b. absolută şi relativă;

37. Evaluarea relativă (bonitarea) terenurilor agricole înseamnă încadrarea fertilităţii acestora pe o scară
de puncte de la:
a. 0 –100;

38. Punctajul factorilor care determină bonitarea terenurilor este următoarea:

e. sol: 0-50; climă: ±20; relief: ±15; hidrologie: ±15.

39. Hărţile privind rezistenţa solului la arat, întocmite de cercetarea agricolă românească au avut ca
scop:

c. cunoaşterea puterii productive a pământului;

40. Teoria economică consideră că, la baza formării preţului pe piaţa funciară trebuie să se afle:

e. renta funciară capitalizată.

41. Care este nivelul preţurilor şi ce fel de rentă se manifestă în condiţiile unei producţii scăzute ca
urmare a acţiunii nefaste a factorilor naturali de risc:

e. preţuri înalte – rentă de monopol întâmplător.

42. Renta explicită, ca formă a rentei absolute, revine proprietarului de teren prin intermediul:

e. arendei.
43. Profitul normal înregistrat pe terenurile cu cea mai scăzută fertilitate reprezintă baza formării rentei:

c. diferenţială I-fertilitate;

44. Renta diferenţială I fertilitate se determină ca diferenţă între următorii indicatori:

c. venit net şi profit normal;

45. Repartizarea rentei funciare se realizează în baza:

d. normelor juridice;

46. Una din caracteristicile tehnice ale muncii în agricultură este:

4
b. munca în agricultură este variabilă în timp;

47. La nivel microeconomic creşterea productivităţii muncii nu întâmpină următoarele limite:

c. sociale şi politice;

48. Particularităţile productivităţii muncii în agricultură sunt:

d. tehnico-economice şi organizatorice;

49. Productivitatea globală a muncii se exprimă cu ajutorul indicatorului:

e. valoarea adăugată pe lucrător care a lucrat anual.

50. Politica de folosire raţională a resurselor de producţie din agricultură, în profil
teritorial, nu include:

c. integrarea agriculturii în U.E.;

51. Eficienţa economică a repartizării teritoriale a agriculturii este relevata de:

d. maximum de randament înregistrat la unitatea de suprafaţă cu minimum de cheltuieli;

52. Relaţiile care se stabilesc între agricultură şi ramurile din amonte şi aval de aceasta reprezintă:

c. cooperarea pe verticală;

53. Una dintre condiţiile care favorizează specializarea în agricultură este:

b. limitarea resurselor teritoriale ale agriculturii;

54. Gradul de cooperare poate fi exprimat pe baza unor indicatori din domeniul:

e. aprovizionării şi desfacerii.
55. Specializarea de ramură se regăseşte în:

c. specializarea pe produs;
d. specializarea tehnologică;
e. c+d.
56. Care din următoarele forme de combinare la sate este considerată a fi specific tradiţională producţiei
sociale din rural:

d. industria casnică;

57. Vectorul integrării agroindustriale la sate este următorul:

a. agricultură – industrie - comerţ;

5
58. Elementele bazei tehnico-materiale în expresie fizică poartă denumirea de:
a. factori de producţie;

59. Aprecierea eficienţei economice a utilizării mijloacelor mecanizate nu presupune:

b. corelarea tarifelor lucrărilor mecanice cu preţul produselor agricole;

60. Unul din indicatorii folosiţi în aprecierea eficienţei economice a mecanizării este:
a. producţia marfă ce revine pe tractor;

61. Potrivit Legii nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi
forestiere s-a făcut în limita:

d. 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier;

62. Legea nr.16/1994, privind arendarea, stabileşte ca plata arendei să se facă:

e. în natură, în bani sau în natură şi în bani.

63. Potrivit Legii nr. 16/1994, privind arendarea, este interzisă:

d. subarendarea totală sau parţială;

64. Conform prevederilor Legii nr. 54/1998, privind circulaţia juridică a terenurilor agricole, acumulările
de teren agricol pe familie nu pot depăşi:

d. 200 ha;

65. În accepţiunea lui Virgil Madgearu, tendinţele de industrializare a ţărilor agrare sud-est europene,
inclusiv a României sunt generate de următoarele necesităţi:
1. Creşterea gradului de integrare a agriculturii româneşti faţă de ţările dezvoltate;
2. Creşterea gradului de conlucrare între agricultură şi industrie;
3. Creşterea aportului agriculturii la formarea venitului naţional;
4. Creşterea aportului produselor realizate în gospodăria ţărănească pe piaţa naţională;
5. Creşterea aportului produselor realizate în agricultura naţională în consumul intern al populaţiei;
6. Creşterea aportului valutar al produselor agricole destinate exportului;
7. Asigurarea unei mai mari independenţe a agriculturii faţă de pieţele occidentale industrializate;
8. Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă suplimentare în agricultură.
e) 2,7,8.
66. Sistemele agricole contemporane abordează diferit problematica asigurării securităţii alimentare şi a
protecţiei mediului, în funcţie de următorii factori:
1. Puterea de absorbţie a consumatorilor;
2. Nivelul de civilizaţie;
3. Consumul de îngrăşăminte chimice sau naturale;
4. Gradul de dezvoltare general al economiei;
5. Utilizarea cu prudenţă a mijloacelor mecanizate;
6. Reciclarea elementelor esenţiale vieţii;

6
7. Posibilitatea asigurării consumului alimentar al populaţiei din producţia internă;
8. Posibilitatea conservării resurselor naturale rare.
a) 1,2,4
67. Din perspectivă istorică, sistemele agricole convenţionale îmbracă următoarele forme:
1. Permacultura;
2. Agricultura tradiţională;
3. Agricultura durabilă;
4. Agricultura biologică;
5. Agricultura mixtă primitivă;
6. Agricultura incipientă;
7. Agricultura industrială;
8. Agricultura ecologică.
e) 2,5,6
68. În per de tranziţie obiectivele politicii agrare româneşti în formarea preţurilor produselor agricole au
urmărit în principal:
1. Înlăturarea preţurilor de mercurial practicate până la pragul anului 1993;
2. Înlăturarea supradimensionării nivelului preţurilor şi tarifelor bunurilor şi serviciilor destinate
consumului populaţiei care afecta puterea de cumpărare a veniturilor;
3. Definirea strategiei de trecere la liberalizarea generală a preţurilor;
4. Definirea strategiei de limitare a preţurilor ca urmare a susţinerii prin cupoane a inputurilor
neagricole;
5. Majorarea şi garantarea niv preţurilor de contractare şi achiziţie a produselor agricole preluate direct
de la producător;
6. Adoptarea principiului formării libere a preţurilor pentru sectorul de piaţă particular;
7. Diminuarea creşterii preţurilor prin eliminarea impozitului pe venitul agricol;
8. Implementarea mecanismului de formare a preţurilor din UE.
c) 2,3,5

69. În perioada postdecembristă creditul bancar în general şi cel agricol în special a fost supus unor
modificări calitative importante, dintre care se disting:
1. Statul nu mai deţine în exclusivitate monopolul creditului, acesta supunându-se legilor economiei de
piaţă;
2. Creditul a dobândit calitatea de instrument, dar şi de factor important în realizarea principiilor
economiei de piaţă;
3. Creditul bancar a fost diversificat, atât în sensul dezvoltării instituţiilor bancare şi tipurilor de credite,
cât şi prin modificarea structurală a obiectivelor creditului;
4. S-a instituţionalizat un sistem propriu de acordare operativă şi eficientă a creditelor pentru
producătorii agricoli;
5. S-a eliminat specializarea îngustă a creditului bancar;
6. S-a realizat creşterea stabilităţii instituţiilor bancare specializate în acordarea creditului pentru
agricultori;
7. S-a realizat un raport echitabil între rata dobânzii la credite şi rata rentabilităţii în producţia agricolă;
8. S-a perfecţionat sistemul managerial, informaţional şi tehnic, precum şi cel privind instrumentele de
lucru specifice activităţii bancare.
b) 3,5,8
70. Dintre funcţiile specifice pieţei funciare fac parte:
1. Favorizează formarea unui preţ mediu de vânzare-cumpărare a pământului;

7
2. Contribuie la creşterea dimensiunii exploataţiilor agricole;
3. Favorizează accesul producătorilor agricoli la instituţii de credit;
4. Imprimă un caracter multinaţional actelor de vânzare-cumpărare;
5. Favorizează tranziţia treptată a forţei de muncă din agricultură spre ramurile neagricole;
6. Contribuie la realizarea unor schimbări în procesul de producţie agricol;
7. Favorizează creşterea preţului produselor agricole;
8. Contribuie la includerea valorii pământului în avuţia naţională.
b) 2,3,5
71. Bunurile din domeniul privat prezintă următoarele caracteristici juridice:
1. Sunt în comerţ;
2. Sunt inalienabile;
3. Sunt în uzul public;
4. Sunt în general alienabile;
5. Nu sunt lovite de dreptul de servitute;
6. Sunt lovite de dreptul de servitute;
7. Nu sunt prescriptibile;
8. Sunt supuse regimului excepţional de drept.
d) 1,4,6
72. Capitalul de exploataţie include:
1. Îmbunătăţiri funciare;
2. Animale de tracţiune;
3. Plantaţii de viţă de vie;
4. Tractoare şi maşini agricole;
5. Clădiri şi amenajări exterioare;
6. Vânatul;
7. Pământul agricol;
8. Uneltele agricole simple.
c) 1,3,5
73. Politica agrară atribuie pământului următoarele forme de utilizare:
1. Tradiţională;
2. Industrială;
3. Intensivă;
4. Ecologică;
5. Extensivă;
6. Manuală;
7. Raţională;
8. Durabilă;
d) 3,5,7
74. Renta diferenţială I apare în următoarele condiţii:
1. Investiţii suplimentare succesive pe aceeaşi unitate de suprafaţă;
2. Preţul produselor agricole care se formează pornind de la costurile medii înregistrate pe terenurile cele
mai puţin fertile;
3. Randamentul superior pe unitatea de suprafaţă obţinut de anumiţi agricultori;
4. Monopolul proprietăţii private asupra pământului;
5. Diferenţa de fertilitate naturală dintre terenurile agricole;
6. Rata venitului net să fie egală în principalele ramuri ale economiei;
7. Distanţa la care este amplasată o suprafaţă de teren în raport cu pieţele de aprovizionare şi desfacere;

8
8. Diferenţa dintre căile şi mijloacele de transport utilizate.
e) 5,7,8.
75. În cadrul repartiţiei rentei funciare, beneficiarii sunt reprezentaţi de:
1. Comercianţii de produse agricole;
2. Posesorii forţei de muncă;
3. Statul când participă la realizarea de investiţii în agricultură;
4. Integratorii din amonte şi aval de agricultură;
5. Proprietarii terenurilor agricole;
6. Consumatorii produselor agricole;
7. Salariaţii din agricultură;
8. Deţinătorii de capital.
b) 1,4,6
76. Pe piaţa funciară sunt recunoscute următoarele metode în baza cărora se
negociază transmiterea proprietăţii (cu atributele sale) sau numai a folosinţei:
1. Reconstituirea dreptului de proprietate;
2. Concesionarea;
3. Constituirea dreptului de proprietate ;
4. Moştenirea ;
5. Arendarea ;
6. Reformarea agriculturii;
7. Vânzarea – cumpărarea ;
8. Retehnologizarea.
d) 2,5,7
77. Repartizarea teritorială a agriculturii poate fi influenţată de următorii factori specifici:
1. Foarfecele preţurilor;
2. Industria;
3. Resursele de forţă de muncă;
4. Experienţa locală;
5. Cooperarea în producţie;
6. Condiţiile de transport;
7. Cerinţele economiei naţionale;
8. Gradul de absorbţie a pieţei interne de produse agricole.
d) 3,4,6
78. Principalele trăsături ale agriculturii sunt:
1. Autoproducerea propriilor mijloace de producţie –plante şi animale;
2. Apariţia şi dezv agriculturii, ca ramură a economiei naţionale,sunt condiţionate de procesul de
diviziune socială a muncii;
3. Agricultura se deosebeşte de celelalte ramuri neagricole pentru că la bazaproceselor agricole stau
procese organice, biologice, iar la baza celorlalte activităţi stau procese anorganice;
4. Furnizează produse agroalimentare pentru consumul intern al populaţiei;
5. Furnizează produse agricole pentru industria prelucrătoare;
6. Piaţă de desfacere pentru produsele industriale;
7. Agricultura începe şi se termină odată cu participarea omului la procesul deproducţie;
8. Procesul de producţie în agricultură se desfăşoară pe suprafeţe mari.
d) 2,3,7
79. Forma materială a rentei funciare în agricultură este reprezentată de:
1. Exclusivitatea producerii unor produse agricole;

9
2. Alocările suplimentare de factori de producţie,
3. Monopolul proprietăţii private asupra pământului;
4. Calitatea superioară a produselor agricole obţinute de anumiţi agricultori;
5. Randamentul superior pe unitatea de suprafaţă obţinut de anumiţi agricultori;
6. Monopolul asupra pământului ca obiect al economiei;
7. Preţul produselor agricole care se formează pornind de la costurile medii înregistrate pe terenurile cele
mai puţin fertile;
8. Diferenţa de fertilitate naturală.
a) 1,4,5
80. Însuşirea rentei funciare se poate realiza în următoarele condiţii:
1. Când exploatarea se realizează prin arendaşi;
2. Când exploatarea se realizează de către proprietari;
3. Când se foloseşte munca salariaţilor (zilierilor);
4. Când preţurile produselor agricole s-au format în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă;
5. Când agricultura este supusă procesului integrării cu ramurile din amonte sau aval de aceasta;
6. Când politica agrară ţine cont de acţiunea obiectivă a legii valorii;
7. Când produsele agricole sunt supuse comercializării;
8. Când statul participă în mod nemijlocit la susţinerea agriculturii.
d) 1,2,5
81. Raionarea şi repartizarea soiurilor şi hibrizilor de plante, în condiţiile folosirii depline şi eficiente a
resurselor climatice, au la bază următoarele criterii:
1. Grosimea stratului de zăpadă;
2. Izoterma lunii februarie;
3. Condiţiile de temperatură ale perioadei de vegetaţie;
4. Condiţiile de temperatură din perioada rece a anului;
5. Temperatura maximă anuală;
6. Condiţiile umidităţii generale;
7. Temperatura momentului de începere a vegetaţiei
8. Gradul de folosire utilă a apei de către plante.
d) 3,4,6
82. Clasificarea bioclimatică a culturilor, în condiţiile folosirii depline şi eficiente a resurselor climatice,
are la bază următoarele criterii:
1. Condiţiile de temperatură ale perioadei de vegetaţie;
2. Durata perioadei de vegetaţie;
3. Gradul de rezistenţă la secetă;
4. Grosimea stratului de zăpadă;
5. Condiţiile umidităţii generale;
6. Gradul de folosire utilă a apei de către plante;
7. Condiţiile de temperatură din perioada rece a anului;
8. Izoterma lunii iulie.
a) 2,3,6
83. Natura, ca resursă de producţie în agricultură, are următoarele componente:
1. Clima;
2. Temperatura medie anuală;
3. Condiţiile orografice;
4. Raionarea soiurilor şi hibrizilor de plante;
5. Clasificarea bioclimatică a culturilor;

10
6. Resursele energetice neconvenţionale;
7. Resursele subsolului;
8. Resursele forestiere.
b) 2,4,7
84. În ecuaţia de determinare a suprafeţei de recoltat nu se regăsesc:
1. Suprafaţa cultivată în primăvară;
2. Suprafaţa cultivată în toamnă;
3. Suprafaţa cultivată cu culturi necesare;
4. Suprafaţa cultivată cu culturi intercalate;
5. Suprafaţa cultivată în sistem gospodăresc;
6. Suprafaţa cultivată cu culturi ascunse;
7. Suprafaţa calamitată în primăvară-vară;
8. Suprafaţa asigurată împotriva acţiunii factorilor de risc şi incertitudine.
b) 3,5,8
85. Limitele creşterii productivităţii muncii în agricultură, la nivel microeconomic sunt:
1. Economice;
2. Costul politicilor agricole;
3. Deteriorarea agroproductivităţii ecosistemelor;
4. Tehnice;
5. Înrăutăţirea calităţii produselor;
6. Financiare;
7. Politice;
8. Nivelul consumurilor energetice.
7 d) 1,4,6
86. Caracterul specific al pieţei muncii în agricultură este determinat de:
1. Gradul ridicat de segmentare a pieţii muncii;
2. Preţul forţei de muncă, care este un preţ de conjunctură;
3. Gradul mai redus de segmentare a pieţei muncii;
4. Comportamentul independent al pieţei forţei de muncă în agricultură;
5. Riscul foarte redus pe piaţa forţei de muncă din agricultură;
6. Gradul ridicat de specializare a muncii în agricultură;
7. Gradul redus de diversificare a muncii în agricultură;
8. Nivelul relativ constant al productivităţii muncii şi al veniturilor obţinute în agricultură;
b) 2,3,4
87. În funcţie de legătura cu procesul de producţie, tipologia cheltuielilor din agricultură cuprinde:
1. Cheltuieli variabile;
2. Cheltuieli materiale;
3. Cheltuieli de desfacere;
4. Cheltuieli cu munca vie;
5. Cheltuieli de producţie;
6. Amenzi şi penalităţi;
7. Cheltuieli fixe;
8. Cheltuieli indirecte;
c) 3,5,6
88. Agricultura se individualizează faţă de celelalte ramuri ale economiei naţionale prin următoarele
particularităţi:

11
1. Indiferent de stadiul de dezvoltare al societăţii, agricultura reprezintă baza economică pentru
dezvoltarea industrială;
2. Dependenţa producţiei agricole de condiţiile climatice;
3. Ramură antipoluantă;
4. Plantele si animalele funcţionează concomitent ca obiecte şi mijloace de muncă;
5. Furnizează materii prime pentru industria prelucrătoare;
6. Producţia principală reprezintă numai ¼ pană la ½ din producţia totală obţinută;
7. Dezvoltarea sa este determinată numai de intervenţia statului;
8. Diviziunea muncii stă la baza specializării in producţie.
b) 2,4,6
89. În cadrul indicatorilor de apreciere a eficienţei economice a utilizării îngrăşămintelor chimice nu se
regăsesc:
1. Profitul pe hectar, tona de produs şi doză;
2. Rata profitului;
3. Rata profitului marginal;
4. Venitul net pe hectar, tona de produs şi doză;
5. Costul de oportunitate pe hectar, tona de produs şi doză;
6. Producţia suplimentară pe hectar şi doză;
7. Producţia globală pe hectar, tona de produs şi doză;
8. Costul marginal pe hectar, tona de produs şi doză.
d) 4,5,7
90. Activităţile ce se circumscriu combinării în producţia agricolă sunt următoarele:
1. Distribuţia cu ridicata a produselor agricole;
2. Industria casnică;
3. Lucrul la domiciliu;
4. Prelucrarea produselor agricole;
5. Deservirea agriculturii;
6. Colectarea produselor agricole din gospodăriile ţărăneşti;
7. Vânzarea cu amănuntul a produselor agricole;
8. Vânzarea directă către întreprinderi de prelucrare din industria alimentară.
b) 2,3,4

12