Criminalistica este știinţa investigării infracţiunilor, apărută un secol în urmă din

necesităţile practice de a elabora metode și mijloace știinţifice în lupta cu crimina-litatea,

actualmente trece printr-o perioadă de loc simplă, însoţită de mari provocări.
Schimbările globale ce se amplifică vertiginos în toate sferele de viaţă ale so-
cietăţii moderne legate, mai cu seamă, de progresul tehnico-știinţific în domeniul
tehnologiilor electronice computerizate și intrării societăţii în epoca informatizării,
dictează noi accente în criminalistica naţională și în pregătirea cadrelor de profil
criminalistic.
Urmare acestor schimbări, luând în considerare caracterul criminalităţii con-
temporane, care capătă trăsături tot mai periculoase în Republica Moldova, îndeosebi
în cadrul comiterii escrocheriilor bujetare și financiar-bancare, obţinerii de credite
neperformante, a ifracţiunilor informatice, economice, de corupţie etc., direcţiile
actuale de dezvoltare ale criminalisticii vor ţine de perfecţionarea mijloacelor tehni-
ce, a recomandaţiilor tactice și metodologice de investigare a noilor componenţe de
infracţiuni din aceste domenii. Se cer accente deosebite în elaborarea problematicii
cercetării documentelor și urmelor electronice (virtuale), obţinerea informaţiei cu
semnificaţie criminalistică din reţeaua globală INTERNET, sistemele de tele-video-
înregistrare, alte surse electronice de informaţie.
În condiţiile actuale de dezvoltare, situaţia și ritmul cotidian impune crimina-listica
să treacă de la cercetarea urmelor materiale și psihofiziologice tradiţionale la examinarea
și procesarea și altor urme (electronice, acustice, videocomputerizate etc.),

97
metodica de lucru cu care (recoltarea, fi xarea, ridicarea și examinarea lor) diferă
semnificativ de cele tradiţionale.
În epoca contemporană, novelele tehnico-știinţifice conduc la faptul că metodicile
criminalistice încetăţănite nu satisfac pe deplin cerinţele practicii de urmărire penală. De
aceea, este firesc ca manualele de criminalistică să se completeze cu noi ramuri și direcţii
tehnice precum poligrafologia, exploziologia, acustica criminalistică ș.a. Și aceasta
pentru că crima organizată contemporană î-și consolidează tacticile și struc-turile sale,
realizând de multe ori activităţi ilicite din numele persoanelor juridice, a firmelor create
pentru o singură zi cu scop de rulare și transfer în străinăţi a unor sume enorme de bani
proveniţi din aceste activităţi și nu numai, afectând serios economia ţării și amplificând
riscurile investiţionale, scurgerea capitalului din ţară.
Tot în acest context, ca reacţie la evoluţia criminalităţii contemporane, se cer noi
abordări și în pregătirea cadrelor criminalistice, care rămâne o problemă cu tendinţe
contradictorii.
Pe de o parte, există părerea unanimă că criminalistica are o mare importanţă
pentru practica juridică, iar pe de altă parte, se reduc treptat orele de predare a aces-
tei discipline în universităţi, dispar unele cursuri speciale strict necesare pregătirii
juriștilor de înaltă calificare, ea nu se regăsește în lista disciplinelor la examenele de
absolvire. Mai mult, în sistemul universitar, trendul pregătirii cadrelor devine tot mai
disproporţionat, înclinând tot mai accentuat spre profilul civil, ceea ce afectează
prestijiul profesiei de criminalist. În multe universităţi dispar treptat și catedrele
respective de criminalistică, procedură penală, drept penal, toate disciplinele din
ciclul celor criminale cumulându-se în una singură — „Drept public“.
În această situaţie, noi profesorii, savanţii și practicienii criminaliști nu putem
privi pasivi la ceea ce se întâmplă. Probabil, va trebui să revedem unele viziuni tra-
diţionale cu privire la rolul și funcţiile știinţei criminalistica în structura activităţilor
de aplicare a dreptului. Se are în vedere, întâi de toate, funcţia integrativă a știinţei
criminalistica, care evoluează în calitate de aparat știinţific ce asigură integrarea
sistemului total de cunoștinţe știinţifice în domeniul Justiţiei, adică nivelul tehnologic
de aplicare a dreptului. La fel, poate trebuie de dat un sens mai larg și obiectului de
studiu al știinţei criminalistica prin care, obșnuim să înţelegem activitatea infracţio-
nală și cea criminalistică de investigare — valabilă pentru criminalistica tradiţională,
orientată doar spre descoperirea și cercetarea infracţiunilor. Fără acoperire rămâne
sfera civilă, administrativă, a litigiilor economice ș.a., care devin consumatori și
solicitanţi tot mai semnificativi de cunoștinţe criminalistice.
Însă, pentru a spori motivaţia studenţilor faţă de generoasă disciplină Crimi-
nalistica, credem necesar a întreprinde și unele activităţi concrete.
În primul rând, se cere a accentua și a argumenta cu orice ocazie în faţa stu-
denţilor, că cunoștinţele criminalistice astăzi pot fi folosite și aplicate nu numai în
cadrul urmăririi penale, dar și la probarea oricăror fapte juridice,1 că scopul acestei
1 Волчецкая Т.С. Криминалистическая ситуалогия. Монография. Под ред. проф. Н.П.
Яблокова. Калининград: Калинингр. ун-т, 1997, c.5.

98
discipline este de a forma o gândire criminalistică combinativă, necesară oricărui om
civilizat în epoca modernă.
În al doilea rând, credem necesar a îmbina eforturile mai multor savanţi-crimi-
naliști pentru a elabora manuale actualizate și simple pentru percepere. Criminalistica
este o știinţă pragmatică, de aceea este bine să evităm teoretizările excesive. Ideal ar
fi, desigur, existenţa a două manuale-standard de criminalistică: primul — care ar
reflecta un minimum de cunoștinţe pentru toţi ascultătorii, al doilea — care ar con-
ţine teze teoretice și practice fundamentale, adresate poate mai mult, masteranzilor cu
profil penal. Plus la aceasta, ca absolvenţii să facă faţă exigenţelor contemporane,
sunt necesare elaborări de materiale pentru lucrările practice și de laborator, introdu-
cerea unor noi cursuri speciale legate de căutarea și utilizarea informaţiei relevante
din mijloacele mass-media, reţeaua globală Internet, colaborarea internaţională etc.
De menţionat că, predarea criminalisticii necesită și luarea în considerare a
specializării studenţilor. Pentru viitorii specialiști din sfera penală accentul se va
pune pe particularităţile colectării materialelor de probă, iar pentru specialiștii sferei
civile — pe formarea deprinderilor de a cerceta, inclusiv și prin metode de expertiză,
a documentelor și actelor ce cad mai frecvent în orbita litigiilor patrimoniale.
Ascultătorii facultăţilor de drept în cadrul predării cursului de criminalistică
trebuie să-și imagineze clar posibilităţile de aplicare a cunoștinţelor criminalistice în
diversele domenii de activitate juridică. Anume în procesul de studii la facultăţile de
drept a universităţilor civile, criminalistica începe să-și schimbe veșmintele de
„disciplină specială“ ce servește expres interesele realizări represiunilor penale — în
disciplină chemată să apere cuceririle democratice prin aplicarea tehnologiilor de
descoperire, fixare ;i probare a faptelor juridice.
În al treilea rând, toate seminarele și lucrările de laborator se cer a fi realizate cu
suporturi materiale, cu demonstraţii practice, cu formarea unor deprinderi utilitare și
dezvoltarea facultăţilor de a observa și fixa cele observate.
În fine, nu poate fi omisă și problema aprecierii cunoștinţelor studenţilor la exa-
menul de criminalistică. Nu credem că practica de a „prăvăli cu duiumul“ studenţii la
examen, aduce multă autoritate și captivitate disciplinei în cauză. Criminalistica, de-a
lungul anilor și-a sistematizat și comprimat cunoștinţele în așa mod, că ele s-au
transformat, pe de o parte, în reţete, algoritmi de recoltare și cercetare a unor mate-
riale de probă. Pe de altă parte, aceste cunoștinţe oferă și posibilitatea de a analiza
tabloul integral al urmelor de la faţa locului pentru a soluţiona sarcini tactice de un
nivel mult mai înalt. Aceasta este o „matematică superioară“ a criminalisticii, care
poate fi materializată sau nu în funcţie de existenţa unor capacităţi și cunoștinţe la
persoana concretă (ofiţer de urmărire penală, procuror etc.). Acesta este nivelul mai
aproape de ceea ce noi numim — arta de descoperire a infracţiunii. Deci, nu se poate
pregăti criminaliști de înaltă calificare, care ar putea analiza în complex tabloul
general al urmelor de la faţa locului pentru a elabora strategii de investigare, dacă
potenţialul acestora le permite doar căutarea și fixarea a unora din ele. Aceasta ar fi
cam tot așa, dacă am urmări să pregătim piloţi de încercare din indivizi care

99
în genere nu posedă deprinderi de a pilota. Dar aceasta deloc nu însemnă că acești studenţi trebuie „brăcuiţi“
definitiv. Pur și simplu, nota „5“ la examen va însemna că juristul respectiv nu are capacităţi suficiente de a
depista, fixa și ridica materialele de probă din scena infracţiunii, de a analiza ansamblul urmelor de la faţa
locului.
Încă un aspect. Nu credem că în scopul indicat mai sus, trebuie și mai departe ca în cadrul lecţiilor să
exemplificăm cu lux de amănunte și detalieri naturaliste, adică așa cum o face criminalistica clasică, cauzele de
mare violenţă (omor, viol etc.). Societatea, inclusiv tineretul studenţesc este saturată de violenţă ce iradiază ore
în șir de pe ecranele televizoarelor sau publicate pe paginile mass-media. Dezgustul faţă de aceste cazuri și
exemple ușor pot fi extrapolate și asupra disciplinei în an-samblu. 2 În condiţiile actuale fiecare cercetător și
savant criminalist trebuie să-și asume răspunderea reală în faţa discipolilor săi pentru corectitudinea,
importanţa și actualitatea practică a postulatelor, conceptelor declarate nu numai de la tribunele și catedrele din
auditoriu dar și în practică — în instanţa de judecată, în laboratoarele criminalistice, la faţa locului.
În concluzie, subliniem că ritmul cotidian și realităţile criminalităţii contempo-rane dictează necesitatea
modificării direcţiilor de cercetare știinţifică, actualizarea manualelor și tratatelor de criminalistică dar și a
procesului de predare a acestei discipline, identificându-se mecanisme de stimulare a motivaţiei studenţilor faţă
de această știinţă, inclusiv și prin modalităţile expuse mai sus.
Victima nu este implicata în mod identic în derularea unui act infracţional, iar
interacţiunea comportamentală a celor doi “parteneri” are caracteristici diferite. În
faza preinfracţională relaţiile dintre cuplul infracţional (infractor-victimă), de cele
mai multe ori, sunt de indiferenţă. De regula, iniţiativa aparţine infractorului,
atitudinea viitoarei victime fiind aproape nerelevantă pentru declanșarea acţiunii
infracţionale. În faza infracţională raporturile funcţionale dintre infractor-victimă
nu se modifică în mod esenţial, exceptînd cazurile cînd prin comportamentul
manifestat victima îl determină pe infractor să își schimbe planul de acţiune sau
chiar să renunţe la unele din obiectivele sale. Comportamentul victimei din această
fază este marcat atît de modul de acţiune al infractorului, cît și de stările
emoţionale puternice pe care le trăiește (teama, frica, spaima, groaza). Activismul
comportamental al victimei se accentuează în faza postinfracţională, în special pe
parcursul desfăţurării anchetei penale și a cercetării judecătorești, avînd uneori un
rol decisiv în derularea acestora. În urma cercetărilor victimologice realizate a fost
stabilit că comportamentul victimei în mecanismul actului infracţional poate avea
un rol diferit: poate împiedica săvîrșirea infracţiunii poate fi neutru, i.e. nici nu
împiedică și nici nu favorizează comiterea infracţiunii poate contribui la săvîrșirea
infracţiunii, fiind neatent, neprevăzător, riscant sau ușuratic, astfel, devenind cauza
infracţiunii. În medie, cercetările criminologice relevă că, victimele favorizează
săvîrşirea crimelor în 35% din cazuri, în 10% ele contribuie decisiv la declanşarea
comportamentelor criminale, în 30% din cazuri conduita victimelor este neutră, în
timp ce în 25% acestea depun eforturi pentru curmarea actelor criminale. Cu cît
rolul comportamentului victimei în geneza infracţiunii este mai semnificativ, cu
atît este mai puţin intensivă orientaţia antisocială a infractorului. În infracţiunile
împotriva personalităţii această corelaţie este mai evidentă, deoarece în
mecanismul comiterii infracţiunii un rol important au emoţiile infractorului,
ajungînd pînă la nivelul de afect, deoarece influenţa victimei este percepută de
infractor prin prisma semnificaţiei personale.

Femeile fac parte din categoria de victime cu cel mai înalt grad de vulnerabilitate
victimală, acest lucru fiind dovedit atât de trasăturile fizice cât și morale cu care
este înzestrată o femeie. Victimele de sex feminin de obicei sunt stăpînite de
sentientul fricii, atunci când apare un pericol, dat fiind faptul că în general femeilor
le sunt caracteristice trasături precum sensibilitatea, finețea, emotivitatea, etc.
Violul și tipurile de relație violator-victimă. Violul ocupă un rol foarte important în
cadrul victimologiei dat fiind faptul că numărul de victime ce au avut de suferit în
urma acestei infracțiuni este cât se poate de considerabil iar infracțiunea de viol are
un grad de pericol social sporit, în unele situații fiind chiar un subiect tabu. Unii
sunt de părerea că în cadrul actului infracțional al violului o mare parte de vină o
poartă femeia, care prin comportamentul său provoacă infractorul la săvârșirea
infracțiunii, dar nu ar trebui să neglijăm faptul că indiferent de gradul de implicare
a victimei, dacă se stabilește cu certitudine existența delictului, infractorul este
vinovat și trebuie să fie sancționat. Maltratarea și uciderea soției de către soț este o
altă formă de victimizare a femeii cauzele căreia sunt multiple cum ar fi
infidelitatea, gelozia, alcoolism, etc.
 Victimizarea copilului Copiii fac parte din categoria de victime cu un grad înalt
de vulnerabilitate, acest lucru se datorează lipsei posibilităților fizice și psihice de
apărare, capacității reduse de percepție și înțelegere a consecințelor unor acțiuni
proprii sau a altora, lipsa experienței, lipsa percepției intențiilor bune și rele ale
altora cît și nivelul înalt de credibilitate, sinceritate și puritate a gândurilor și
intențiilor. Bătaia și incestul ca forme de victimizare a copilului. Bătaia este
considerată o măsură aplicată de către părinți în scopul sancționării și reeducării
copilului. De cele mai dese ori bătaia este aplicată de către tați, mamele fiind mai
sensibile datorită legăturii ce o au cu copii lor. Comportamentul neechilibrat al
părinților de cele mai multe ori este cauzat de un mariaj instabil, nașterea nedorită
a copilului, copilăria violentă a părinților, tulburări psihice, etc. Incestul este o
infracțiune de cele mai dese ori comisă de către tată care întreține relații sexuale cu
fiica sa sau de frate care abuzează sexual de soră, cât și celelalte cazuri. Incestul
este o formă a violului dat fiind faptul că copilul nu are discernământul necesar
pentru a-și da consițământul.  Victimizarea persoanelor în vârstă Persoanele în
vârstă sunt mai vulnerabile și de cele mai dese ori devin victime ale unor
infracțiuni din cauza nivelului redus de atenție, scăderii potențialului energetic,
reducerea mobilității, scăderea capacității de concentrare, creșterea sentimentului
de insecuritate, etc. Victimizarea în urma infracțiunilor de furt și tâlhărie. De cele
mai dese ori infracțiunile comise împotriva persoanelor vârstnice sunt motivate de
factorul material. În unele situații infractorii cunosc direct sau indirect despre
bunurile pe care le posedă victima iar alte ori merg la infracțiune bazându-se pe
intuție. În mediul rural infractorii acționează pe baza presupunerilor că victimele
vârstnice au unele economii pentru cheltuielile funerare. Maltratarea bătrânilor. De
obicei infracțiunile din această categorie sunt comise de însăși rudele persoanelor
vârstnice care își iau ca angajament grija pentru aceștia. Maltratarea persoanelor
vârstnice poate fi înfăptuită în mai multe forme: agresiunea fizică și psihică,
deposedarea de bunuri prin minciună și înșelăciune, privarea de hrană, izolarea
socială, etc. În unele cazuri bătrânii sunt maltratați de către persoanele care sunt
angajate și plătite pentru a avea grijă de aceștia