Evaluarea performanțelor elevilor.

Cerințe psihopedagogice

Evaluarea în domeniul educației și învățământului ne apare ca un proces complex de

comparare a rezultatelor activității instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea
calității), cu resursele utilizate (evaluarea eficienței) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea
progresului. Pe scurt, evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se
furnizează informații utile, permițând luarea unor decizii ulterioare.

Evaluarea rezultatelor învăţării este, pe scurt, o evaluare a rezultatelor elevului. Aceasta

rezumă toate cunoştinţele şi competenţele dobândite. Se comportă ca un instrument de feedback
pentru părinţi, elevi şi profesori. Aceste tipuri de evaluare sunt utilizate după multe activităţi de
predare şi învăţare prin observare şi teste. Acestea informează diferiţi actori în ce măsură elevii
au realizat diferite obiective. Exemplele de evaluare a rezultatelor învăţării sunt tot felul de teste
care solicită cunoştinţele acumultate sau competenţele elevului într-un anumit domeniu pe o
anumită perioadă de timp. Evaluarea rezultatelor învăţării este utilizată în şcoli la toate
disciplinele. Chiar dacă sunt necesare pentru notarea elevilor şi le oferă profesorilor informaţii
selective despre performanţa generală a elevilor, acestea au diverse probleme. Ca mijloc de
feedback, se folosesc notele.

Evaluarea nu este un scop în sine, ci trebuie să conducă la optimizarea întregului proces

desfăşurat în şcoală. Ea trebuie să fie formativă, situativă şi să dezvolte un proces de
autoevaluare. Calitatea presupune mişcare şi de aceea evaluarea nu trebuie să se rezume doar la
un singur instrument, ci să se refere la o serie de tehnici cât mai diverse. Indiferent de forma sau
strategia adoptată, evaluarea din învăţământ, al cărei scop este în primul rând pedagogic, trebuie
să împlinească anumite cerinţe.

Evaluarea trebuie să contribuie la motivarea elevilor pentru a învăţa mai bine și să obţină
performanţe de înalt nivel, să releve progresul elevilor, să-i încurajeze. Trebuie concepută ca o
activitate comună a profesorilor şi elevilor, la capătul căreia atât unii, cât şi alţii determină cu
rigoare unde se află faţă de ce şi-au propus, adică faţă de standardele sau de obiectivele, în
condiţii cât mai bune, prin ameliorarea strategiilor didactice şi a tehnicilor de învăţare.

Deşi necesitatea stabilirii unor probe cu valoarea egală sau apropiată pentru toţi elevii
este dificilă, deoarece conţinuturile învăţării nu au aceeaşi complexitate şi acelaşi grad de
dificultate, la elaborarea probelor de evaluare trebuie să se ţină seama de această cerinţă
pedagogică şi să se formuleze probe cu valori sensibil egale. Cerinţa are în vedere să nu li se
adreseze unor elevi doar întrebări uşoare iar altora numai întrebări dificile. De aceea, sunt
preferabile probele de evaluare cu mai multe întrebări care să fie şi simple, şi dificile şi de
dificultate medie.

Precizarea nivelului minim al performanţelor şcolare pentru care se asigură promovarea

la limită este, de asemenea, absolut necesară, pentru a nu se produce confuzii şi suspiciuni în
rândul elevilor şi al familiilor acestora.

Pentru verificarea şi aprecierea rezultatelor de acelaşi tip (cunoştinţe, deprinderi),

combinarea mai multor metode şi tehnici de evaluare este o altă cerinţă pedagogică importantă,
deoarece, prin această combinare, evaluatorii se aproprie mai mult de adevăr şi diminuează în
mare măsură erorile de apreciere. Prin folosirea mai multor metode, se amplifică avantajele şi se
îngustează limitele fiecărei metode aplicate separat.

Este necesară verificarea de mai multe ori şi cu o anumită ritmicitate a elevilor care
întâmpină dificultăţi la învăţătură și a celor cu lacune instrucţionale. Acestora
li se va explica motivul verificării mai dese şi să li se solicite cooperarea, în vederea atingerii
obiectivelor instruirii. Este necesară stabilirea unui optim al ritmicităţii evaluării, să li se
precizeze elevilor cum vor fi evaluaţi, când,care sunt produsele activităţilor care le vor fi
evaluate. Astfel, evaluarea va fi percepută ca o activitate firească aprocesului de învăţare şi nu ca
o sancţiune, instrument de coerciţie al cadrului didactic.

Printre cerinţele psihopedagogice ale evaluării se înscrie şi cele referitoare la dezvoltarea

la elevi a capacităţilor şi obişnuinţei de a se autoevalua, prin raportarea rezultatelor obţinute la
acele proiecte prin programele şcolare şi la standardele naţionale. Această capacitate se poate
forma şi dezvolta prin diferite modalităţi:informarea elevilor asupra rosturilor evaluării, ca şi
asupra criteriilor, indicatorilor şi standardelor care se utilizează pentru evaluarea performanţelor
şcolare; autonotarea controlată; notarea reciprocă; autoaprecierea obiectivă, prin care clasa este
antrenată în aprecierea unui coleg. Respectarea acestor cerinţe psihopedagogice ale evaluării
performanţelor şcolare asigură îndeplinirea funcţiilor evaluării fără stres şi fără erori cu
consecinţe nedorite asupra destinelor unor elevi.

Erorile în aprecierea performanţelor şcolare sunt recunoscute de teoreticienii şi

practicienii educativi, cât şi de structurile de management ale învăţământului. O dovadă este
însuşi faptul că în metodologiile referitoare la organizarea şi desfăşurarea diferitelor examene şi
concursuri sunt admise contestaţiile. Cauzele acestor erori sunt diferite, ele ţinând de
imperfecţiunea instrumentelor de măsurare, de absenţa unor criterii clare de apreciere şi notare şi
a standardelor de performanţă, de necorelarea adecvată a conţinutului probelor de evaluare cu
programele de instruire, de pregătire a evaluatorilor, de etica lor profesională, de personalitatea
lor şi aşa mai departe. Problema diminuării erorilor în evaluarea şcolară şi universitară este
amplu dezbătută, diverşi autori formulând diverse soluţii.

Ca o evaluarea să fie eficentă, aceasta ar trebui: să fie o experienţă de învăţare; să fie

motivantă, nestresantă, să fie o bucurie; să fie bazată pe dialog; să se concentreze pe ceea ce s-a
învăţat şi nu pe ceea ce s-a greşit; să favorizeze şi să permită elevului să înveţe să construiască
forma sa personală de realizare a învăţăturii; să ofere oportunităţi de gândire, reflecţie şi
revizuire; să fie clară, explicită; să promoveze dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare la elevi;
să valorizeze eroarea ca un pas necesar pentru evaluare.

Bibliografie
Cucoş, C., 1998, „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”, Editura
Polirom, Iaşi.

Radu, I.T., 1981 „Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului”, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti.