AGLOMERĂRILE

Aglomerările reprezintă transformarea indirectă a jocului în punctele critice fiind

caracterizate prin imobilismul relativ al balonului şi circulaţia jucătorilor.
Aglomerările sunt cunoscute şi sub denumirile de regrupare şi puncte de fixare. Termenul
de punct de fixare ridică semne de întrebare prin prisma faptului că fixarea adversarului în jocul
de rugby se realizează prin avansare.
Aglomerările sunt componente cu o pondere deosebită în jocul de rugby având o medie de
100-110/joc. Cu toate acestea aglomerările nu trebuie privite ca un scop în sine, iar echipele trebuie
pregătite în vederea asigurării continuităţii jocului prin circulaţie de balon şi jucători în cadrul celor
trei forme de joc.
Aglomerările sunt eficiente în următoarele situaţii:
- când pressingul şi densitatea adversarilor în zona de atac sunt semnificative, iar circulaţia
balonului prezintă riscuri deosebite (principiul concentrării – deconcentrării);
- reorientarea atacului pe partea opusă în cazul unor sisteme defensive care canalizează
atacul spre zonele laterale ale terenului;
- transformarea indirectă a jocului în urma unor deficienţe survenite în circulaţia de balon şi
jucători în atac;
- în apărare după recuperarea posesiei în vederea reorganizării echipei.

Tipologia aglomerărilor:
a) molurile – caracterizate prin purtarea balonului într-o relaţie de împingere 2-1, adică doi
jucători din atac şi un apărător (cel puţin)
b) grămezile spontane – caracterizate de relaţia de împingere între doi jucători adverşi cu
balonul aflat pe sol.

MOLURILE
Molurile, prin particularităţile lor, sunt mai eficiente deoarece balonul este purtat, deci este în
posesie reală şi poate fi mai bine manipulat, este ascuns adversarului şi prezintă soluţii de
continuare a atacului mai numeroase.
 Molurile sunt ofensive şi defensive şi se diferenţiază prin structura de constituire a
platformelor. Molurile ofensive sunt iniţiate de echipa aflată în atac în situaţiile reorientării
atacului, transformării indirecte a jocului şi eliberării zonelor vizate. Molurile defensive sunt
iniţiate în urma recuperării balonului de către echipa aflată în apărare, în condiţiile imposibilităţii
declanşării contraatacului şi nevoia reorganizării echipei proprii. În joc există situaţii când se
apelează la platforme defensive de către echipa aflată în atac în condiţiile unor deficienţe tehnico-
tactice. Principala diferenţiere tactică între cele două tipuri de moluri constă în eliberarea rapidă-
eliberarea lentă a balonului.
Molurile ofensive sunt realizate de 2-4 jucători în vederea eliberării rapide şi păstrarea unui
număr suficient de jucători pentru continuarea atacului:

- mol în doi jucători.

Purtătorul de balon (1) va realiza contactul cu adversarul sau percuţia -descrisă la capitolul
de tehnică- şi va oferi balonul jucătorului venit în susţinere prin răsucirea trunchiului şi balansul
braţelor. Al doilea jucător va realiza extracţia balonului de la partener în vederea depărtării acestuia
de adversar. Jucătorul venit în susţinere va fixa cu omărul opus umărului de contact al primului
jucător, care a realizat contactul cu adversarul, toracele acestuia, având poziţie de împingere. Se
formează astfel un “V” de presiune şi conservare a posesiei balonului. Extracţia se realizează prin
tracţiunea balonului cu braţul omonim umărului de contact – se introduce printre braţele
purtătorului de balon în spaţiul dintre balon şi trunchiul acestuia – fiind asigurat cu mâna opusă.
După extracţie şi asigurarea posesiei jocul va fi continuat prin transmiterea balonului celui de-al
doilea jucător-susţinător.
 - mol în trei jucători.

Purtătorul de balon intră în contact cu adversarul şi oferă balonul, al doilea jucător va

realiza extracţia balonului asigurând posesia balonului şi pressingul asupra adversarului, iar cel
de-al treilea jucător va determina dezaxarea molului în direcţia de continuare a atacului, prin
legarea cu braţul de aceeaşi parte de primul jucător.
Astfel jucătorul al doilea, aflat în posesia balonului, va avea posibilitatea de a continua
atacul pe partea dezaxării prin purtarea balonului sau transmiterea acestuia.

- molul în 4 jucători.

Purtătorul de balon intră în contact cu adversarul şi oferă balonul, al doilea jucător va

realiza extracţia balonului asigurând posesia, iar al treilea şi al patrulea jucător prin legare
anticipată, de regulă, la nivelul toracelui, prin apucare exterioară cu policele, vor participa la mol,
în contact cu adversarul şi cu primul jucător, lăsând liber jucătorul al doilea care se află în posesia
balonului. Jucătorul aflat în posesia balonului va continua atacul prin transmiterea balonului unui
partener venit în susţinere.
Numărul de jucători participanţi la molurile ofensive este determinat de contextul tactic în
care sunt iniţiate, sintetizat prin pressingul adversarului şi viteza de eliberare a balonului
Molurile defensive sunt realizate, de regulă, în 5-8 jucători, dar numărul nu este
condiţionat de regulament. Platformele constituite din mai mulţi de 8 jucători se realizează doar în
condiţii speciale –recularea molului, depăşirea liniei avantajului prin forţa de penetrare a
participanţilor- deoarece ar diminua semnificativ numărul jucătorilor care ar asigura continuitatea
jocului după eliberarea balonului din mol.
Platformele molurilor defensive:

- molul în 5 jucători.

Legarea în platformă a primilor patru este identică precum molul în patru jucători, iar cel
de-al cincilea va determina stabilitatea sau dezaxarea molului în contextul reorganizării echipei
şi/sau declanşarea unui atac. Jucătorul purtător de balon va declanşa atacul prin transmiterea
balonului sau purtarea acestuia, în cazul dezaxării, pe partea omonimă.

- molul în 6,7,8 jucători.

Platformele în cazul acestor moluri se constituie în mod similar sistemelor de legare la

grămezile ordonate, cu mențiunea asigurăării posibilităţilor de acţiune a purtătorului de balon.
Acest tip de moluri oferă, în primul rând, timp suficient pentru reorganizarea echipei, în condiţiile
în care sunt, de regulă, ulterioare recuperării balonului în urma unor lovituri de picior.
În afara molurilor prezentate mai sus sunt deseori utilizate molurile rulante sau rolling –
maul, datorită eficienţei demonstrate în vederea trecerii liniei avantajului (prezente în special la
margine). Molul rulant se realizează prin împingerea şi dezaxarea acestuia urmată de o circulaţie
riguroasă a participanţilor:

- model în 6

Se observă că ultimul participant la mol este cel care iniţiază molul rulant prin legare pe o
poziţie similară închizătorului. Cu braţul opus părţii de dezaxare se leagă de partener, iar braţul
omonim dezaxării preia posesia balonului. După realizarea dezaxării prin împingere se va iniţia
circulaţia participanţilor care va consta din desprnderea jucătorului aflat cel mai în exterior faţă de
direcţia de deplasare a molului (în acest caz nr.4) şi legarea acestuia de purtătorul de balon (nr.6)
cu braţul interior astfel încât balonul se va găsi în permanenţă între doi jucători (conservarea
posesiei). Circulaţia va continua de această manevră, constituindu-se permanent perechi de jucători
care vor prelua posesia balonului în condiţiile păstrării unui cap de mol din doi jucători, care nu se
află în posesia balonului. Molul rulant se va executa până la obţinerea avantajului dorit sau se va
bloca, iar jocul va continua cu eliberarea balonului la jucătorii neparticipanţi.
GRAMEZILE SPONTANE
Grămezile spontane, prin particularităţile lor, sunt mai puţin eficiente decât molurile
deoarece balonul este pus pe sol ceea ce înseamnă că este în terenul propriu, dar nu în posesie
reală, adversarul având posibilitatea ca prin împingere să intre în posesia lui. Totodată balonul
nefiind purtat sunt posibilităţi mai reduse de continuare a atacului.
Grămezile spontane sunt ofensive şi defensive. Grămezile spontane ofensive presupun
angajarea unui număr redus de jucători şi continuarea rapidă a jocului:

- grămadă spontană cu un jucător

Purtătorul de balon iniţiază grămada spontană prin contact cu adversarul şi culcarea

balonului pe sol (procedee descrise la capitolul de tehnică). Jucătorul venit în susţinere axială va
forma grămada spontană cu adversarul abordând o poziţie de împingere şi având balonul pus pe
sol de partener între picioare. Jocul va continua prin culegerea balonului de către al treilea jucător
și transmiterea lui către un alt partener-susţinător, în cazul unui pressing crescut, sau prin purtare,
în cazul unui pressing modest.

- grămada spontană cu doi jucători

Purtătorul de balon iniţiază grămada spontană, iar următorii doi jucători susţinători vor
forma grămada spontană prin legare anticipată cu braţul interior, la nivelul toracelui, prin apucare
exterioară cu policele, angajând cu adversarul printr-o poziţie de împingere. Balonul se va afla
între cei doi jucători participanţi şi jocul va continua prin culegerea şi transmiterea lui de către
jucătorul al patrulea unui jucător-susţinător care va alege soluţia tactică adecvată.

- grămadă spontană cu trei jucători

În acest caz platforma este similară sistemului de legare la Ry X, astfel încât, primii trei
jucători nu prezintă diferenţe faţă de platforma anterioară, iar cel de-al patrulea jucător se leagă pe
post de închizător, conservând balonul între picioare. Următorul jucător susţinător va continua
jocul oferind balonul altui jucător-susţinător.
În cazul unor erori de manevrare, a unui pressing accentuat, în urma recuperării balonului
şi a reorganizării echipei se abordează platforme mai ample constituindu-se grămezi spontane
defensive.

- grămada spontană în cinci jucători

În acest caz se abordează sistemul 2-3 (NZ) extrem de eficient. Prezentarea primilor doi
este similară platformelor anterioare. Următorii trei se leagă anticipat, precum linia a I-a la
grămada ordonată şi angajează în spatele primilor doi. Jucătorul din mijloc va împinge în fesele
interioare ale primilor doi, iar ceilalţi în fesele exterioare. Astfel se va constitui o platformă stabilă,
puternică, capabilă să conserve balonul.
 - grămada spontană în 7 jucători

Sistemul eficient propus de N.Z. este 2-3-2 cu o legare a primilor cinci identică cu cel
anterior, iar următorii doi se leagă şi împing precum liniile a II-a la grămada ordonată. Balonul se
va situa între ultimii doi participanţi, iar jocul va fi continuat de următorul jucător-neparticipant în
funcţie de contextul tactic.

- grămada spontană în 8 jucători

Se abordează, de regulă, un sistem identic cu cel de la grămada ordonată 3-4-1 ce nu mai

necesită prezentare.
Tipul de platformă la grămezile spontane este condiţionat de contextul tactic care
presupune în primul rând nivelul pressingului advers, zona de teren şi intenţiile de atac ale echipei
iniţiatoare.
 ATACUL LA AGLOMERĂRI

Atacul la aglomerări se realizează în condiţiile respectării principiilor fundamentale şi a

principiilor specifice atacului prezentate în subcapitolele anterioare. Atacul se realizează prin
circulaţie de balon şi jucători în cadrul celor trei forme de joc în funcţie de următoarele reguli
specifice:
- poziţionarea faţă de linia avantajului
- viteza de eliberare a balonului.

1. După poziţionarea faţă de linia avantajului:

a) dacă aglomerarea se realizează după linia avantajului (iniţiată de echipa care a lansat atacul)
se mobilizează cât mai puţini jucători (mol sau grămadă spontană ofensivă) în vederea
eliberării cât mai rapide a balonului;
b) dacă aglomerarea se realizează în apropierea liniei avantajului se optează pentru una din
cele două tipuri de platforme – ofensive sau defensive – în funcţie de contextul tactic:
- ofensive cu eliberarea rapidă a balonului în cazul existenţei de breşe în apărarea
adversă şi prezenţa unor jucători de mare viteză şi mobilitate;
- defensive cu neeliberarea balonului şi iniţierea de mol rulant sau eliberarea lentă
a balonului şi punerea în valoare a puterii şi forţei de penetrare a jucătorilor pe spaţii
aglomerate;
c) dacă aglomerarea se realizează înaintea liniei avantajului se mobilizează un număr suficient
de jucători în vederea întârzierii eliberării balonului (platformă defensivă) acordând timp optim
pentru reorganizarea echipei şi echilibrare tactică.

2. După viteza de eliberare a balonului:

a) balon eliberat rapid – se continuă jocul pe aceeaşi parte a atacului cu joc grupat-
penetrant, dacă defensiva este așezată în linie și exercită un pressing crescut sau joc
desfăşurat, dacă defensiva nu se reașează-reorganizează;
b) balon eliberat mediu – se continuă jocul pe ambele părţi ale atacului cu joc desfăşurat
sau joc desfăşurat scurt + joc grupat-penetrant, prin transformare directă la nivelul celui
de-al treilea jucător.

c) balon eliberat lent – se continuă jocul pe ambele părţi ale atacului cu joc grupat-
penetrant în axul aglomerării sau joc cu piciorul pe zonele III, IV.

APĂRAREA LA AGLOMERĂRI
 Apărarea la aglomerări se desfăşoară în condiţiile respectării principiilor şi regulilor
specifice defensivei, prezentate la grămada ordonată şi margine, cu menţiunea structurării
defensivei pe trei perdele şi obligativitatea fixării aglomerării.
Structura perdelelor defensive:
a) perdeaua a-I-a – partea închisă:
1. jucătorul aflat în poziţie de gardian 1; jucătorul care se găseşte pe post de gardian 2; aripa
părţii închise; jucătorul aflat în axul punctului de fixare
- partea deschisă:
1. jucătorul aflat în poziţie de gardian 1; jucătorul care se găseşte pe post de gardian 2; al
treilea jucător neparticipant, etc.
Aşezarea în defensivă la aglomerări se realizează dinspre interior spre exterior astfel încât
primul jucător neparticipant la aglomerare se va poziţiona, în final, cel mai în exterior faţă de
jucătorii care se reaşează (ultimul jucător sosit va fi al doilea lângă aglomerare – gardienii 1 și
jucătorul aflat în ax rămân pe poziții). Acest jucător este în fapt şi cel care coordonează construirea
perdelei defensive. Sistemele defensive abordate în cazul aglomerărilor sunt: ranversat, om la om,
glisant, glisant cu zburător și combinat. Cel mai eficient sistem defensiv se prezintă sistemul
glisant cu zburător:

b) perdeaua a-II-a – mijlocaşul la grămadă sau jucătorul care-l substituie

c) perdeaua a-III-a - fundaşul şi aripa părţii opuse atacului sau jucătorii care-i
substituie.

Prezentarea apărării la aglomerări trebuie completată cu două menţiuni:

 - dacă aglomerarea are loc în apropierea axului central aşezarea jucătorilor neparticipanţi
se realizează pe ambele părţi în acelaşi mod şi abordând sistemul prezentat anterior
(numărul de jucători poate fi variabil în funcţie de lăţimea frontului).
- perdeaua a-II-a și a-III-a se organizează identic.

ÎNTREBĂRI:
1. Cum se definesc aglomerările?
2. Care este tipologia aglomerărilor?
3. Cum se realizează un mol ofensiv?
4. Care sunt sistemele defensive în cazul aglomerărilor?
5. După ce reguli se realizează atacul la aglomerări?