Psihologia educației – note de curs

Unitatea de învățare nr. 1

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI –
importanţa şi rolul său în pregătirea psihopedagogică a cadrelor didactice

Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea
(N. Mandela)

1. Care este domeniul de studiu al psihologiei educației? Care sunt scopurile psihologiei educației?

Psihologia educaţiei este o ramură științifică a psihologiei care vizează abordarea din perspectivă
psihologică a fenomenului educațional, printr-un demers ,,simultan teoretic (explicativ, intrepretativ, predictiv)
şi practic (cercetare, acţiune, intervenţie) cu scopul de optimizare, eficientizare a activităţii educaţionale”,
arătând ce se poate face, cât, când şi cum în situaţii educaţionale specifice (Dumitru I., 2001, p.26).
 Ce ramuri ale psihologiei mai există? Ce ramuri ale psihologiei sunt angrenate în studiul
educației?
Psihologia educației utilizează concepetele psihologiei generale, dar şi al altor ramuri precum psihologia
învăţării, psihologia dezvoltării, psihologia copilului, psihologia adaptării, igiena mintală, consilierea
psihopedagogică, psihologie socială etc.
 Ce implică perspectiva psihologică asupra educației?
Educația este o relație social-umană în care sunt implicați educatorul și educabilul/educabilii și astfel ea
trebuie analizată pe 2 planuri: relațional (relația profesor/elev/elevi) și acțional (ca predare-învățare a unor
conținuturi), ambele realizându-se în contexte determinate, concrete.
Perspectivă psihologică (psihoindividuală și psihosocială) asupra educației vizează în procesul de educație
atât individualizarea (diferențierea, personalizarea, actualizarea potențialului fiecăruia), cât și socializarea
(relaționarea, integrarea în grup, adaptarea la situații specifice, integrarea în societate). Scopul educației este
construcția/autoconstrucția și reconstrucția Eu-lui integral (total) al omului (ca unitate a Eu-lui personal și a Eu-
lui social). Educația pornește de la individ și este focalizată pe dezvoltarea Eu-lui total (deoarece individualul și
socialul coexistă în om) în diverse contexte sociale.
 Pe ce se bazează optimizarea/ eficientizarea activității educaționale?
Accentul cade pe (a) identificarea factorilor responsabili pentru crearea unor situații educaţionale cât
mai eficiente care să permită dezvoltarea fiecăruia și (b) studiul modificărilor comportamentale și de
personalitate în diverse situații educaționale pentru a identifica modalități de îmbunătățire a practicilor
educaționale.
 Ce alte discipline mai au ca obiect de studiu fenomenul educațional?
Fenomenul educațional în complexitatea lui este abordat de o multitudine de alte discipline din domeniul
științelor educației: pedagogia generală, filosofia educației, sociologia educației, antropologia educației etc.
Psihologia educației se situează la interferența dintre psihologie (știință a individului uman) și pedagogie
(știință a educației omului), fiind focalizată pe cunoașterea omului în vederea transformării lui prin educație.
De aici, deducem că problematicile educative sunt examinate din perspectiva teoriilor psihologice, iar
multe din concepțiile psihologice cu privire la dezvoltare, învățare sunt valorificate de gândirea pedagogică cu
privire la om și la cum trebuie educat acesta din perspectiva unui ideal educațional. Spre exemplu, la întrebarea
de ordin pedagogic: Cum trebuie realizată educația morală a copiilor? se poate răspunde doar dacă avem
răspunsul la întrebarea de ordin psihologic: De ce instanță ține moralitatea (conștiință, rațiune, sfera socio-
afectivă)? Orice proiect de educație sau de formare se bazează pe premise psihologice, afirmă M. Crahay (2009,
p. 3)
Psihologia educației – note de curs

Pe scurt, Psihologia educaţiei are un domeniu de studiu care rezultă din interacţiunea a trei poli – cel care
învaţă (educabilul), cel care creează oportunităţi de învăţare (educatorul, profesorul, parintele, formatorul,
trainerul, mentorul, tutorele etc) și învăţarea în sine (procesul de învăţare, situația de învățare, mediul de
învățare, resursele de învățare, evaluarea performanțelor în învățare etc), în toate contextele educative (Dumitru
I., 2001, Santrock J. W., 2010).
 Ce este educația? Cum putem defini conceptul de educație? Ce metafore am putea folosi
pentru a reda ce înseamnă educația?
În sens larg, educaţia include orice intervenţie, influenţă, acţiune exercitate asupra individului, care
determină modificări în sfera personalităţii acestuia în sens pozitiv.
Educaţia formală – este realizată în instituţii de educaţie (şcoli, grădiniţe, licee, universităţi) - instituţii a căror
principală misiune este educaţia și care sunt autorizate/acreditate de către ministerul de resort (Ministerul
Educației Naționale).
Educaţia nonformală – este reprezentată de cadrul instituţional extraşcolar sau extradidactic (Jinga & Istate,
2001; Cucoș, 2000):
A. In afara sistemului de învăţământ: instituţii culturale (teatre, muzee, biblioteci, case de cultură, organizaţii
nonguvernamentale), cluburile elevilor sau casele studenţilor, asociații profesionale, culturale, etc
B. In interiorul sistemului de învăţământ:
a) în afara şcolii: excursii, vizite de studiu, mese rotunde, ateliere teoretice şi practice tabere de studiu, radio-
televiziune şcolară, simpozioane şi conferinţe tematice, etc
b) în afara clasei: cercuri pe discipline sau transdisciplinare, competiţii, concursuri, olimpiade, ansambluri
sportive, muzicale, de dans, etc
Educație informală – este reprezentată de influenţele spontane, neintenţionate sau neorganizate de la nivelul
mediului social, comunităţii, al mass-mediei: familia, media, grupul de prieteni, oricine exercită o influenţă
educaţională. Este prezentă inclusiv în contextele de învățare formale şi non-formale.
În realitate cele trei forme ale educației sunt complementare, se sprijină şi se condiţionează reciproc.

2. De ce este importantă Psihologia educației în programele de formare a competențelor

psihopedagogice?

Temă de reflecție:
Pornind de la afirmațiile lui F. Savater (1997, p. 42) argumentați necesitatea unei educații
instituționalizate, necesitatea unei profesii precum cea de cadru didactic:
Toți oamenii sunt capabili să-i învețe ceva pe semenii lor.
Oricine este capabil să învețe ceva pe cineva.
Oricine este capabil să învețe ceva pe oricine.
Oricine este capabil să învețe orice pe oricine.
Profesia de cadru didactic necesită o pregatire specială pe lângă pregatirea de specialitate: pregatire
psihoepdagogică.
Deşi nu oferă reţete, prin informaţiile pe care le oferă, psihologia educaţiei ajută un cadru didactic la
depăşirea unor dificultăţi în activitatea de instruire/educaţie în ceea ce privește (Cosmovici A., 1996):
 ameliorarea comunicării adult-copil (profesor-elev), implicit a relaţiei profesor-elev;
 adaptarea demersurilor educative la particularităţile de vârstă şi individuale ale educabililor;
 utilizarea unor metode şi tehnici de investigaţie şi cunoaştere a elevilor;
 asigurarea eficienței învățării la educabili;
 intervenția în cazul unor probleme individuale de dezvoltare și învățare sau în cazul unor situații
educative problematice, pornind de la cunoaşterea cauzelor acestora;
 analiza efectelor demersurilor educative;
 atingerea exigenţelor, standardelor profesiei de educator etc.
Psihologia educației – note de curs

Importanţa psihologiei educaţiei pentru orice profesor incubă 2 aspecte:

1. Studiul situaţiilor de predare-învăţare în ceea ce priveşte: diferenţele interindividuale, particularitățile de
vârstă şi particularităţile individuale, procesul de predare-învăţare la nivelul clasei de elevi, facilitarea învățării,
proiectarea şi implementarea unui curriculum adaptat, asigurarea sănătăţii mentale la toţi cei implicaţi în
procesul didactic, relaţia cu educabilii, măsurarea atingerii obiectivelor învăţării etc.
2. Aplicaţii ale principiilor predării-învăţării: formularea obiectivelor în termenii unor schimbări
comportamentale, utilizarea resurselor multimedia în predare, dezvoltarea de activităţi didactice, realizarea
orarului şcolar, managementul clasei de elevi etc.
Shulman (1992) identifică 4 tipuri de cunoaştere implicată în dezvoltarea competenţelor didactice:
cunoaşterea practică care rezultă din experienţa proprie de predare efectivă la clasă;
cunoaşterea unor cazuri din care rezultă modul în care acţionează profesorii de succes sau cei
nepregătiţi;
cunoaşterea teoretică care rezultă din citirea/studiul unor idei, sisteme conceptuale şi paradigme asupra
predării-învățării.
cunoaşterea empirică care rezultă din ceea ce spun cercetările despre un subiect particular sau despre
cum să se predea efectiv în situaţii specifice.
Toate cercetările din domeniul Psihologiei educației nu pot să surpindă varietatea și multitudinea situațiilor și
problemelor educative cu care un profesor se întâlnește, așa că multe din decizii se vor baza nu doar pe
cunoașterea științifică, ci și pe abilitățile sale personale, precum și pe experiența acumulată de la profesorii de
excepție cu care a interacționat.

1. Descrieți activitatea unui profesor de excepție pe care l-ați cunoscut pe parcursul anilor de școală (minim
1 pagină). Indicați apoi cel puțin un studiu care să menționeze importanța unui aspect din cele
menționate de către dumneavoastră.
2. Identificați o practică care nu a funcționat la profesorii voștri (sau părinți) în relația cu dumneavoastră.
Identificați apoi în literatura de specialitate ce spun studiile specialiștilor din domeniu în acest sens.

TERMENI CHEIE: .....................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................................
JURNALUL DE ÎNVĂŢARE:
Ce am învățat azi? Cum am învățat? Cum m-am simțit?
... ... ...

TEHNICI DE ÎNVĂȚARE RECOMANDATE: recitirea, evidențierea, imagini pentru text, interogația,

sumarizarea, autotestarea.

Bibliografie selectivă:
1. Crahay, M. (2009). Psihologia educației. București: Editura Trei.
2. Cucoș, C. (2002). Pedagogie. Iași: Polirom.
3. Cosmovici, A., Iacob, L. (1998). Psihologie școlară. Iași: Polirom.
4. Dumitru, I. (2001). Psihologia educaţiei. Timişoara: Editura Mirton.
5. Jinga, I.; Istrate, E. ( coord, 2001). Manual de pedagogie. Bucureşti: Editura All.
6. Negovan, V. (2006). Introducere în psihologia educației. București: Editura Universitară.
7. Santrock, J. W. (2011).Educational Psychology (5 ed). The New York: McGraw-Hill Companies.