Psihologia educației – note de curs

Unitatea de învățare nr. 5

ÎNVĂŢAREA - CONCEPȚII ASUPRA ÎNVĂȚĂRII ȘI EFECTELE LOR ÎN PLAN
EDUCATIV

Ce este învățarea?
În sensul cel mai larg, învăţarea reprezintă o activitate umană fundamentală şi permanentă care se
manifestă spontan în virtutea curiozităţii epistemice şi a nevoilor de adaptare (Jinga & Istrate, 2001, p. 230).
În accepţiune psihologică, învăţarea desemnează procesul de achiziţionare de către fiinţa umană a unor
cunoştinţe, deprinderi, atitudini, modele comportamentale, cerinţe şi acţiuni externe care au ca efect o schimbare
psihoindividuală (comportamentală sau de conduită internă) în sensul transformării evolutive a individului.
Învăţarea înseamnă achiziție, urmată de o interiorizare, care conduce la o modificare permanentă (relativă) în
comportament, observabilă prin intermediul unor rezultate (Bernat, 2003).
Caracteristici esențiale:
 poate fi definită ca proces (schimbări care au loc în sistemul nervos, în mintea celui care învață), cât și
ca activitate (implică efort propriu, respectiv efectuarea de către cel care învață a unor acțiuni cu un
anumit scop, cel mai adesea se vizează adaptarea);
 însemnă a achiziționa/dobândi ceva prin activitate și efort propriu;
 înseamnă adăugarea a ceva nou și valoros la ceea ce a existat anterior învățării, a dobândi
comportamente noi, a produce schimbări trainice (interne și externe), adică obținerea unor produse ale
învățării, rezultate ale învățării (Dumitru, 2001, p.130) care pot fi:
 informaţii verbale: denumiri, fapte, concepte, cunoştinţe;
 deprinderi: lanţuri de răspunsuri verbale şi motorii, discriminarea, reguli, principii, rezolvări de probleme;
 structuri operatorii: abilităţi, capacităţi, priceperi, scheme cognitiv-operaţionale;
 competenţe;
 strategii cognitive: de tip algoritmic, euristic, prospective, retrospective;
 structuri axiologice: atitudini, valori, motivaţii, credinţe şi convingeri, conduite creative.
 este factorul fundamental și esențial al dezvoltării psihice, al dezvoltării și formării personalității,
existând o strânsă legatură între dezvoltare și învățare.
 are efecte adaptative, generând ameliorarea și perfecționarea conduitei sub influența acțiunilor mediului
de viață, a experienței de viață.
Din perspectivă pedagogică, învățarea se confundă cu învățarea școlară, astfel că învăţarea este o
activitate conştientă, intenţionată, programată, organizată (într-un cadru instituționalizat) și realizată în cadrul
procesului de învățământ (predare-învățare-evaluare), cu ajutorul unor persoane calificate și competente (cadrele
didactice).
J. Delors (2000, p. 69) atrage atenţia asupra celei mai recente concepţii privind învăţarea, cea de
comoară lăuntrică, educația bazându-se pe următorii 4 piloni:
 a învăţa să ştii, ceea ce înseamnă dobândirea instrumentelor cunoaşterii;
 a învăţa să faci, astfel încât individul să intre în relaţie cu mediul înconjurător, să acţioneze;
 a învăţa să convieţuieşti împreună cu alţii, pentru a coopera cu alte persoane, participând la activităţile
umane;
 a învăţa să fii, să devii ceea ce ești și trebuie să fii (o personalitate completă, armonioasă).

Oferiți metafore pentru învățare. Căutați 3 definiții pentru învățare și surprindeți elementele
comune și diferențiatoare.
Psihologia educației – note de curs

Caracteristici ale învăţării în funcţie de principalele orientări în psihologie:

1. Orientarea asociaționist-behavioristă
Problematica învățării în contextul orientării behavioriste poate fi rezumată astfel (Dumitru, 2001, p. 106):
Orientarea behavioristă caracteristici
Reprezentanţi Pavlov, Thorndike, Skinner, Guthrie, Watson, Hull
Concepţia asupra învăţării Învățarea înseamnă schimbare comportamentală
Modul de producere a învăţării Învățarea e provocată de stimuli de ordin extern
Rolul profesorului Amenajează mediu (situaţia de învățare) pentru a obţine răspunsul dorit
Rezulatate ale învățării Obiective comportamentale
Educația bazată pe competențe
Trainingul educațional
Scopul educației Producerea de schimbări comportamentale în direcția dorită
Vom analiza succint principalele contribuții ale reprezentanților acestei orientări. În esență, învățarea
este concepută ca o schimbare comportamentală produsă de stimuli externi, problema acestor autori fiind
de a explica modul în care se formează legătura dintre stimuli și reacții. Învățarea ca asociere S-R din
perspectiva principalilor reprezentanți:

1.1. Ivan Petrovici Pavlov elaborează o teorie despre învățare cunoscută sub denumirea de
învăţare prin condiţionare clasică. Aceasta constă în formarea de reflexe condiţionate
(RC) la o varietate, practic infinită, de stimuli din mediul extern şi intern. Reflexul
condiţionat (RC – salivația la câine) este un răspuns determinat de un stimul iniţial
indiferent (SC – lumina/sunetul clopoțelului), după ce acesta a coincis de mai multe ori în
timp, cu un stimul necondiţionat (SN - hrana) care produce în mod normal un răspuns înnăscut (RN –
salivația). Reflexul condiţionat este o legătură temporară ce se stabileşte între cei doi stimuli (SC precede
SN), de aceea el va dispărea în momentul în care stimulul condiţionat îşi pierde valoarea de semnal, proces
denumit stingere.
Experiment: Câinele și lumina/clopoțelul (un stimul ajunge să determine un răspuns pe care, în mod
normal nu l-ar produce). Dacă timpul dintre stimulul condiţionat (clopoţelul) şi cel necondiţionat (mâncarea) este
prea mare, învăţarea nu se mai produce.

https://psychpics.com/2015/12/11/behaviorism-i-historical-progress/pavlov-dog-experiment-2/

Aplicații ale teoriei: apariția fobiilor, aversiunea față de anumite gusturi, reclamă, terapie.
Spre exemplu, fobia școlară (Cocoradă, 2010, p. 28), atitudinile negative față de profesori, școală,
anumite discipline, pot fi explicate prin acest mecanism în care profesorul, conținuturile școlare pot fi stimuli
condiționați (SC) pentru emoțiile negative ale elevilor (RC). De asemenea, învățarea dintr-o încercare (fără
asocieri repetate) a fost remarcată de Pavlov, dar evidențiată ulterior prin o asociere unică între un stimul foarte
puternic (o situație traumatizantă) și apariția unui comportament de evitare, cum ar fi fobia față de ființe, lucruri,
situații, evenimente (Hayes & Orrell, 1997, p. 16).
Psihologia educației – note de curs

1.2. Edward Lee Thorndike, reprezentant al curentului numit învățare prin condiţionare
instrumentală, arată că învăţarea presupune o suită de încerări şi erori urmate de consecințe pozitive sau
negative, respectiv tentativele încununate cu succes sunt reţinute, iar cele care conduc la eşec sunt inhibate
(învățarea prin încercare și eroare sau conexionismul). Succesul întâmplător consolidează comportamentul prin
care a fost obținut răspunsul corect (Cocoradă, 2010, p. 32).
Experiment: Pisica și comportamentul de eliberare din cutie dacă trage de o sfoară (se măsoară timpul
de eliberare în etapele ulterioare ale experimentului). Alegerea comportamentului adecvat se datorează
recompensei (libertatea).

https://psychpics.com/2015/12/11/behaviorism-i-historical-progress/thorndike-puzzle-box-with-cat/
El menţionează 3 legi fundamentale ale învăţării prin încercare și eroare:
o Legea stării de pregătire, care menţionează importanţa dispoziţiei, atitudinii, stării celui care învaţă (elevii
trebuie să fie pregătiți biologic și psihologic pentru situația de învățare);
o Legea exerciţiului, conform căreia consolidarea unei legături este facilitată de exerciţiu (consolidarea
conexiunii nu este produsă de orice repetare – ci doar de o exersare controlată). Spre exemplu, o singură
repetare urmată de recompensă ar întări conexiunea de șase ori mai mult decât o întărește simpla repetare
(Thorndike, 1940, apud Cocoradă, 2010, p. 33). Legea exercițiului reprezintă un principiu fundamental al
antrenamentului (sportiv, militar etc.), al trainingului (învățare prin exersare), al instruirii riguros controlate,
al învățării scrisului, cititului, algoritmilor, altor conținuturi esențiale (Negreț-Dobridor & Pânișoară, 2005).
o Legea efectului, care se referă la întărirea sau slăbirea unei legături între fenomene ca urmare a
consecinţelor care pot avea loc. Influențele pozitive ale recompensei sunt net superioare în raport cu
pedeapsa. Reformularea aforistică a legii ar fi: ce ai facut și ți-a plăcut ai mai face, ce ai făcut și nu ți-a
plăcut nu ai mai face (Negreț-Dobridor & Pânișoară, 2005, p. 23).

Temă de reflecție: Resemnarea dobândită/neajutorarea învățată

Martin Seligman (1976, apud Lieury 2008) evidențiază experimental fenomenul neajutorării învățate.
Simplificând experimentul este vorba de un lot de control de câini care în faza preexperimentală când li se
administrau șocuri electrice nu puteau să oprească aceste șocuri, iar ulterior în faza experimentală, deși
puteau să evite șocurile electrice foarte ușor sărind o barieră, 75% din aceștia nu reușesc să evite nouă din
zece astfel de șocuri. Această pasivitate sau resemnare apare atunci când subiectul nu mai vede nicio relație
între ceea ce face și rezultatele acțiunilor sale. Lieury arată că situații de învățare foarte dificile sau
imposibile pot duce la resemnarea și descurajarea elevilor. Identificați în experiența dumneavoastră școlară o
situație în care elevii au trăit acest fenomen al neajutorării învățate.
Psihologia educației – note de curs

1.3. Burrhus Frederic Skinner a continuat şi a extins cercetările lui Thorndike, a schimbat
denumirea condiționării instrumentale în condiţionare operantă, considerând că acesta e modul nostru de
operare asupra mediului spre a obţine anumite consecinţe favorabile nouă. Comportamentul operant – este
provocat de stimuli noi care reclamă răspunsuri din partea subiectului. Dacă în condiționarea clasică asocierea se
făcea între stimulul condiționat și stimulul necondiționat, în cazul condiționării operante asocierea se realizează
între operant (comportamentul voluntar) și întăritor (evenimentul care urmează). Întăritorul crește probabilitatea
apariției acelui comportament în viitor.
Experiment: Șoarecele în cușcă. Apăsând accidental pe o pedală primește hrană. Ajunge să primească
hrană numai dacă apasă pe pedală.
Comportament dorit/așteptat/voluntar crește (numai dacă e asociat cu...)
 Întărire pozitivă (primește hrană numai dacă apasă pedala)
 Întărire negativă (pentru a înlătura ceva neplăcut) – învățarea
de salvare (îndepărtarea șocurilor când apare comportamentul
corect) sau învățarea de evitare (comportament de evitare a
șocului dacă anterior apare o lumină)
Comportament dorit/așteptat/voluntar descrește(se aplică imediat după...)
 Pedeapsa – se aplică un șoc electric ca urmare a apăsării
pedalei, astfel încât scade probabilitatea apariției acestui
comportament
 Stingerea – nu se aplică nimic plăcut (există posibilitatea de
recuperare spontană)

Condiționare operantă

Întărire pozitivă - să primim ceva plăcut

Crește
Întărire negativă –să înlăturăm ceva neplăcut/ Salvare (pentru a
scapa de stimulul neplăcut) vs Evitare activă (pentru a evita stimul neplăcut)

Pedeapsa - aduce ceva neplăcut/ vs

Penalizarea – ia ceva plăcut

Descrește
Stingerea - nu aduce nimic plăcut (recuperare spontană)

Întăririle reprezintă orice stimul care determină creşterea frecvenţei de apariţie a unui comportament
(funcţionează ca întăritor ceva plăcut, valoros pentru copil, cu menţiunea că apar diferenţe de la copil la copil).
Întăririle pot fi: obiectuale (jucării, cadouri, premii etc.), simbolice (buline, diplome, note etc.), activităţi (timp
de joacă, tv, dans, citit etc.), sociale (lauda, aplauze, aprecierea, încurajarea). Întăririle simbolice pot fi
preschimbate în activități.
Psihologia educației – note de curs

Consecinţe Tipuri Întăriri

comportament
Crește Întărirea pozitivă Aplic un S+ (plăcut)
Crește Întărirea negativă Retrag un S-(neplăcut)
Scade Pedeapsa/ Aplic un S-/ (neplăcut)
Penalizarea Retrag un S+(plăcut)
Scade Stingerea Elimin un S+ care a avut rol de întărire
Comportamentul nepotrivit al unui elev poate să fie:
(a) în deficit (nu scrie temele, are interacţiuni sociale reduse etc.)
(b) în exces (plâns excesiv, comportament agresiv, fugă de la ore etc.).
Dacă un comportament se manifestă în deficit, recurgem la tehnici de accelerare pentru a-i mări frecvenţa,
intensitatea, probabilitatea de ocurenţă. Similar, dacă un comportament este în exces, recurgem la tehnici de
decelerare pentru a-i reduce frecvenţa, intensitatea, probabilitatea de ocurenţă.
P. Makin și C. Cox (2006) vorbesc despre patru tipuri de consecințe:
 să primim ceva plăcut (întărire pozitivă);
 să scăpăm de ceva neplăcut (întărire negativă);
 pierdem ceva plăcut (pedeapsă/penalizare);
 primim ceva neplăcut (pedeapsă).
Spre exemplu, copilul face tema, consecința este că știe că se poate juca la calculator (întărire pozitivă); nu
și-a făcut tema dar se va pune să își facă tema pentru a scăpa de cicăleala părintelui (întărire negativă); vorbește
urât, consecința e că nu are voie să se joace afară cu prietenii (penalizare); vorbește urât, trebuie să își însoțească
fratele mai mic o săptămână la școală (pedeapsă).
Pedeapsa presupune oferirea unui întăritor neplăcut după ce s-a produs un comportament nedorit sau luarea
unui întăritor plăcut, ceea ce va duce la scăderea frecvenței comportamentului respectiv. Putem desprinde câteva
reguli de aplicare a pedepselor:
 să fie aplicate imediat (apropiere temporală de comportamentul indezirabil);
 să fie aplicate în particular (nu în public), dar și individual (nu pedepse colective pentru greșeli
individuale);
 să fie precedată de un avertisment;
 să nu fie criticată sau atacată persoana, ci comportamentul;
 să fie în legătură logică cu comportamentul;
 să nu fie prea indulgentă sau exigentă;
 să nu creeze asocieri între pedeapsă și activități școlare (teme suplimentare, lectură ca pedeapsă);
 comportamentul nedorit trebuie înlocuit cu unul dorit (trebuie date alternative la comportamentul
nedorit). Pentru aceasta trebuie întărit acest comportament dezirabil (alternativ).
Pedeapsa uneori nu este recomandată pentru că ea doar elimină un comportament nedorit. Într-un studiu,
profesorii au ignorat copiii de câte ori erau agresivi (stingere) şi i-au lăudat (întărire pozitivă) de fiecare dată
când erau cooperanți, o strategie prin care au instalat un climat plăcut.
De foarte multe ori ceea ce pare a fi o pedeapsă (nu are voie la televizor pentru că nu și-a facut tema)
poate să nu aibă efectul scontat pentru că această activitate nu este importantă pentru copil. O întărire negativă
de tipul time-out (excluderea de la o activitate pentru 5) poate deveni ușor o întărire pozitivă, dacă elevul nu are
o altă activitate pe care trebuie să o realizeze în acest interval.
În cazul în care copilul are o criză (descărcarea unei emoții), de multe ori suntem tentați să-i acordăm
atenție sau ceva la schimb (o întărire pozitivă), iar acest lucru duce la apariția acestui comportament tocmai
pentru a obține anumite beneficii, în timp ce dacă l-am ignora, acest lucru ar duce la stingerea lui, însă nu fără
riscul de a reapărea.
Psihologia educației – note de curs

Temă de reflecție: Principiul lui Premack sau Regula bunicii

D. Premack (1965, apud Negreț-Dobridor & Pânișoară, 2005, p. 158) observa că acele comportamente
care în mod natural au o rată de frecvență crescută la o anumită persoană pot fi folosite pentru a motiva
comportamente care în mod natural au o rată scăzută de apariție. Comportamentele favorite vor servi ca
motivatori ai unor comportamente mai puțin preferate. Frederic F. Jones (1987) a initulat principiul Regula
bunicii: trebuie să mănânci mâncarea, apoi primești desertul. Transpus în planul activității școlare: elevul trebuie
să facă ceea ce trebuie să facă pentru ca apoi să poată să facă ceea ce dorește să facă.
Identificați sau ilustrați prin exemple acest principiu, așa cum l-ați experimentat dumneavoastră în
situația de educabil.

Aplicații ale teoriei: dresura, disciplinarea copiilor, optimizarea educației, terapii comportamentale în
cazul unor tulburări psihice.
Principalele consecințe în planul educației au vizat conceperea de programe de întărire în vederea
obținerii comportamentelor dezirabile și eliminării comportamentelor indezirabile și, respectiv, utilizarea teoriei
în instruirea programată și conceperea mașinilor de predat (softuri educaționale), a manualelor programate, a
softurilor interactive, a evaluării asistate de calculator etc.
Teoria are aplicabilitate directă în acțiunile care țin de managementul clasei de elevi. Adriana Băban
propune un cadru de aplicare a unor strategii de modificare comportamentală (Băban, 2003, pp. 196-201):
1. Identificarea celor 3 componente ale comportamentului (A - antecedentele, B - comportamentul, C-
consecințele):
Antecedente (ocazia în care Comportament Consecințele consolidatoare
apare răspunsul) (răspunsul propriu-zis)
Intră cineva în clasa X aruncă cu hârtii Profesorul îl atenţionează
2. Monitorizarea comportamentului: frecvenţă, context, intensitate pentru a identifica un pattern de apariţie a
comportamentului;
3. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului: forma, frecvenţa, durata, intensitatea, latenţa, contextul;
4. Aplicarea unui sistem de întăriri. Programele de întărire pot fi continue (eficiente doar la început) sau
intermitente în următoarele variante:
 întărirea pe bază pe rată de comportamente – rată fixă (după 3 răspunsuri corecte) sau rată
variabilă (după 3-2-1, 3-1-2 )
 întărirea pe bază de intervale (perioada de timp dintre întăriri de minute, ore, săptămână) care pot
fi fixe (mai ineficiente prin predictibilitatea lor) sau variabile.
Prin urmare, se vizează eliminarea comportamentului neadaptat/indezirabil și înlocuirea lui cu unul adecvat.
Profesorul, în cazul învățării școlare adoptă o strategie comportamentală de predare (McNergney &
Herbert, 1998, apud Diaconu, 2004), adică este un tehnolog de comportamente care creează condiţii ale învăţării
(instruirea centrată pe obiective, învăţarea deplină (mastery learning), instruirea programată, sisteme tutoriale
inteligente. Spre exemplu, pentru fiecare obiectiv operaţional care menționează schimbările comportamentale
observabile la elevi dupa parcurgerea unei lecții, profesorul proiectează o tehnologie adecvată de instruire, care
va specifica modul în care va fi dirijată învăţarea comportamentului vizat; apoi dirijarea/conducerea învăţării
este riguroasă; la final evaluează măsura în care fiecare obiectiv a fost atins (comportamentul însuşit). Scopul
este ajutarea elevilor să-şi însuşească comportamente observabile şi măsurabile.

2. Orientarea bazată pe învățarea socială

Această orientare plasează învățarea în context social, subliniind rolul interacțiunii sociale în învățare.
Problematica învățării în contextul orientării bazate pe învățarea socială poate fi rezumată astfel (Dumitru, 2001,
p. 106):
Psihologia educației – note de curs

Orientarea învăţării sociale caracteristici

Reprezentanţi Bandura, Rotter, Miller & Dollard
Concepţia asupra învăţării Învățarea implică interacţiune cu alții şi observarea altora într-un
context social
Modul de producere a învăţării Interacţiunea cu alţii, comportament situaţional
Rolul profesorului Oferă modele pentru noi roluri și comportamente
Rezulatate ale învățării Socializare, atitudini stabilizate, roluri sociale
Scopul educației Modelarea noilor roluri și comportamente
Cele mai multe din comportamentele noastre cotidiene pot fi explicate prin prisma teoriilor învățării
sociale, adică prin observare și imitare. Efectele comportamentale ale expunerii la stimuli modelatori sunt
(Sălăvăstru, 2008, p. 288): achiziționarea de noi răspunsuri/comportamente care nu existau anterior în repertoriul
subiectului; inhibarea răspunsurilor comportamentale deja elaborate și facilitarea manifestării răspunsurilor
comportamentale atunci când situația o impune.

2.1. Albert Bandura susține că o mare parte din învățarea umană se bazează pe observarea și
imitarea comportamentului altor oameni (învățare prin observație sau învățare prin modelare). El explică
învățarea prin componente cognitive (reprezentarea subiectului) și sociale (contextul în care are loc observarea
modelelor).
Experimentul clasic cu păpușa Bobo și personajul agresiv (fie era recompensat, fie era pedepsit)
prezentat copiilor de 3-6 ani sub forma unui filmuleț a dezvăluit următoarele aspecte:
 recompensarea comportamentelor observate crește gradul de apariție și imitare;
 modelele sunt imitate și dacă sunt personaje de desene animate;
 imitarea comportamentului crește cu cât modelul este mai asemănător cu subiectul.
Dacă un elev e recompensat pentru că a respectat regulile, aceasta constituie o întărire nu doar pentru acel
elev, ci pentru toți elevii din clasă care observă acest lucru (întărire vicariantă). Întărirea în general trebuie
aplicată în faza de achiziție și are rolul de a motiva și de a furniza informații despre corectitudinea reprezentării
modelului.

https://psychpics.com/2015/12/11/behaviorism-i-historical-progress/bandura-bobo-doll-experiment/

Rețin atenția următoarele implicații educaționale (Cocoradă, 2010, pp. 104-107):

Atenție Retenție Reproducere Motivație

 retenția modelului este mai ușoară dacă gradul de atenție este ridicat și observarea este însoțită de
verbalizarea reacțiilor observate;
Psihologia educației – note de curs

 în timpul achiziției (redării/reproducerii comportamentelor observate) se corectează secvențele incorecte

și se întăresc cele corecte;
 performanțele cresc atunci când comportamentul dorit este explicitat verbal, mai mult decât atunci când
este doar exemplificat fizic;
 autoeficacitatea (credința în propria eficiență) este o variabilă care influențează performanțele indivizilor
și poate fi învățată, chiar trebuie să devină un obiectiv al învățării (prin imitarea persoanelor autoeficace,
încurajări din partea profesorilor);
 demonstrațiile realizate de către profesor la clasă sunt metode care se bazează pe învățarea
observațională;
 educatorii pot fi modele pentru elevi, dar în egală măsură pot invita personalități-modele, pot prezenta
biografia unor oameni de succes (analiza comportamentelor, a cauzelor și momentelor în care au reușit
etc), însă uneori nu e nevoie de un model fizic, dacă trăsăturile esențiale ale comportamentului său sunt
ilustrate pictural sau verbal;
 se pot învăța prin modelare comportamente sociale, atitudini, valori, deprinderi, cu toate că pentru
deprinderile complexe (șofat, pilotaj), intervine și necesitatea învățării prin exersare practică și pe
simulatoare etc.
Profesorii care îmbrățișează această orientare vor aplica în predare strategii bazate pe interacțiunea
socială, care se caracterizează prin următoarele aspecte (McNergney & Herbert, 1998, apud Diaconu, 2004):
ajutarea elevilor să înveţe să lucreze împreună într-un mod eficient pentru a obţine succesul şcolar şi pentru a
dezvolta noi competențe sociale. Accentul cade pe învăţarea prin cooperare, învăţarea prin implicarea elevilor în
diferite proiecte, predarea reciprocă, ajutorul reciproc la învăţătură etc. Profesorul are în acest caz rolul unui
îndrumător.
Profesorii trebuie să stăpânească o serie de tehnici de lucru cu grupul și să valorifice efectele învățării în
context social atât prin prisma progreselor în plan cognitiv ale elevilor, cât și prin prisma dezvoltării lor sociale.
Această problematică va fi analizată în detaliu într-un curs următor.

Spre amuzament!

Aplicați tehnica SQ3R pe conținutul acestui curs.

Tehnica SQ3R este un mod de lectură sintetică (Neacșu, 2006). Este prioritară orientarea ştiinţifică de incitare
investigativă. Faze:
– S (Survey) – survolare globală a textului prin răsfoire.
– Q (Questions) – chestionarea prin interogaţie nedirijată asupra esenţialului din textul lecturat.
– 3 R (Read, Recite, Revise) – citire completă, repetare şi revizuire globală.