Se spune că era odată, într-o împărăţie un sat uitat de lume.

Şi-n sat trăiau un

moş şi-o babă. Tare erau singuri, singurei, moşul şi baba lui, fiindcă D-zeu nu-i
binecuvântase cu niciun copil… Bieţii bătrâni erau trişti, aşa de trişti, că nici
nu le mai venea să trăiască…
Şi atunci baba, care-şi dorea un odor de copil, măcar să fi fost orice
fiinţă, îi spuse moşului să meargă şi să aducă ceea ce va intâlni mai întâi pe
drum, orice vietate, care să le fie copil.
Moşul, mai de urât, mai de gura babei, plecă la drum cum se crăpă de ziuă şi,
merse, şi merse până ce văzu într-o băltoacă o scroafă cu purcei. Dădu să prindă
unul, dar fugiră aşa de repede încât moşul nici nu apuncă sa se apropie... Şi cât
ai clipi din ochi se făcură nevăzuţi cu scroafă cu tot, de parcă erau fermecaţi…
Doar unul, cel mai mic şi mai plin de bube rămase în urmă, şi , în scurt timp moşul
îl prinse.
Numaidecât se hotărî că acela o să fie feciorul lui!
Fericită mai fu baba! Mai fericită decât se poate spune în cuvinte! Ea luă
purcelul, îl spălă, îl unse cu tot felul de unsori să-i vindece bubele, apoi îi
dădu să mănânce …
Aşa de bine îl îngriji, încât în scurt timp porcul, din prizărit cum fusese,
se rotunji, şi se făcu frumuşel… ca un purcel dintre cei crescuţi lângă mama lor.
Şi baba, care se simţea mamă în toată puterea cuvântului, una-două îl bătea la
cap pe moş, să meargă la târg şi să cumpere fel şi fel de bunătăţi pentru … copil.
O dată, când moșul tocmai se afla la târg, auzi cum crainicii împărătești
vesteau în toată împărăția o hotărâre a slăvitului împărat. Acesta voia să-și
mărite fata cu cine se dovedea priceput să construiască într-o singură noapte un
pod din aur de la casa lui până la palatul împărătesc …și în jurul palatului să fie
fel și fel de arbori…
Ajuns acasă bietul moșneag, povesti ce a auzit și, deodată, din locul unde se
afla, se auzi vocea porcului care vorbea cu glas omenesc .