Grupările iudaice

I. Fariseii
Apar în istorie în timpul lui Ioan Hircan. Numele grupării înseamnă ,,
separați”. Numele corespunde atitudinii lor, care se considerau deosebiți de ceilalți
conaționali, de oamenii simpli și de păcătoși. Fariseii au suferit mult în timpul lui
Irod cel Mare și au învățat că scopurile lor nu pot fi atinse prin mijloace politice.
Majoritate fariseilor s-au opus revoltei împotriva Romei.
- la începutul erei creștine, fariseii nu vor să fie decât apărători ai Legii și ai
Tradiției.
- erau un grup minoritar ( 6000 în vremea lui Irod)
- erau foarte buni cunoscători ai Legii și ai tradiției.
- insistența asupra valorii legii morale constituia atât forța cât și slăbiciunea
fariseilor. Pe de o parte ea le oferea posibilitatea adaptării Legii la circumstanțele
istorice actuale și la primirea iudeilor noi; pe de altă parte, acordarea unei
importanțe sporite Tradiției, uneori chiar mai mare decăt Legii, îi facea să cadă în
circumstanțe puerile.
- au facut din respectarea Legii o povară insuportabilă; mai mult, cunoașterea
amănunțită a legii și căutarea strictă de respectare a acesteia îi facea să creadă că se
pot mântui de unii singuri.
- erau influenți în societatea iudaică. Învățăturile lor au fost răspândite în cea mai
mare parte a poporului. Ei mențineau vie nădejdea venirii lui Mesia și a instaurării
Împărăției lui Dumnezeu.
-dupa 70 ( distrugerea Templului) ei au rămas singura forță autoritară în societatea
iudaică palestiniană.

II. Saducheii
-intră pe scena istoriei între 130-120 î.H.
- dobândesc o mare putere politică sub Alexandru Ianeu.
- pe patul de moarte, însă , Ianeu îi cere soției sale să-i favorizeze pe farisei
- saducheii intră în conflict cu fariseii, asta fiind cauza pierderii independenței
naționale
- până in 70 aproape toți arhiereii erau saduchei.
- erau conservatori; singurele cărți canonice erau ele care formează Pentateuhul.
- nu credeau în învierea trupurilor , nici în îngeri
- nu se bucurau de simpatia poporului, care îi constrangeau să fie de acord cu
fariseii.
- arestarea Mântuitorului a fost în mare parte opera lor.
- după înviere, și-au păstrat atitudinea de ură față de ucenici.
- îl ucid pe Sf. Acov fratele Domnului în 62
- după izbucnirea războiului iudaic, pierd controlul situației, Ierusalimul căzând
sub stăpânirea zeloților .

III. Esenienii
- Iosif Flavius spune despre ei că formau a treia școală filosofică dupa farisei și
saduchei.
- au fost dispensați de depunerea jurământului de credință pe care trebuiau să-l
depună toți iudeii.
- nu exista proprietate privată, toate bunurile erau puse la comun, iar toți aveau cele
necesare.
- pentru a intra în comunitate, doritorii trebuiau să treacă printr-o perioadă de
încercare de un an, după care erau admiși la ritualurile de purificare. După un
noviciat de 2 ani erau primiți la mesele îm comun.
- intrarea în comunitate se făcea prin depunerea unui jurământ , prin care
candidatul mărturisea că va duce o viață evlavioasă, ca va urî nedreptatea și pe cei
care o practică, că se va feri de inciună și furt și că nu va dezvălui nimănui
învățăturile primite și conținutul cărților sfinte.
- țineau mult la respectarea Legii, la odihna sabatului, trimiteau ofrande la templu,
cu toate că ei nu participau la cultul săvârșit acolo.
- s-au descoperit analogii interesante între creștinismul primar și esenieni și
totodată asemănări: primii creștini aveau bunurile în comun, în fiecare zi luau
masa împreună,.
- însă deosebirile sunt cele mai marcante; ei erau remarcați prin exclusivism, ei
erau poprul ales, refuzau orice contact cu păcătoșii, niciun om care avea o
neputință fizică nu putea face parte din această comunitate .

IV. Cărturarii
- oameni instruiți, specialiști în studiul Scripturilor
-își puneau cunoștințele în folosul poporului.
- în Evanghelii, ei apar deseori lângă farisei.
- au organizat serviciile sinagogale.
- ai avut o atitudine potrivnică față de Mântuitorul, deoarece Acesta învăța cu
autoritate și condamna formalismul lor.
- incercau să împiedice propovăduirea Apostolilor
- au participat la osândirea Sf. Ștefan

V. Irodienii
- menționați de două ori în Evanghelii alături de farisei, ca dușmani ai lui Iisus
- erau simpatizanți ai dinastiei irodieni și probabil promovau înțelegerea cu
autoritățile romane.
-alături de farisei au pus la cale prinderea și uciderea lui Iisus

VI. Zeloții
- a patra filosofie din iudaism
- Iuda din Gamala întemeietor; acesta a provocat o răscoală împotriva stăpâniri
romane. Aceasta a fost stinsă, dar idealul celor care s-au alăturat nu. Cu timpul
mulți oameni s-au alăturat grupării. Ei nu puteau concepe niciun fel de conviețuire
cu puterea ocupantă și considerau că este de datoria fiecărui bun iudeu să se opună
cu orice mijloc stăpânirii romane și reprezentanților acesteia.
- responsabili de revolta din 66 si de războiul civil care a urmat
- putini au scăpat asediului Ierusalimului
-supraviețuitorii s-au retras în vecinătatea Mării Moarte și au continuat războiul,
până a căzut și ultima fortăreață pe care o dețineau.

Sinedriul

-Iuliu Cezar a extins puterea sinedriului asupra întregii țări.

- Irod cel Mare a executat o parte din membrii sinedriului
- Sub procuratori puterea sinedriului a fost extinsă, guvernarea internă a țării fiind
în mâinile lui
-avea dreptul de a condamna la moarte
- era curtea supremă de justiție a țării
- Arhelau a redus aria de extindere a sinedriului doar la Iudeea.
- membrii erau în număr de 70
- președintele Sinedriului era arhiereul în funcție
- în NT înseamnă ,, tribubal”- curtea supremă din Ierusalim
- ședințele se țineau în ,, sala cu pietre șlefuite” aflată la intrarea în templu.
- în cazul sentințelor capitale nu votau decât cei peste 40 de ani

Samaritenii

- locuitorii cetății cu acelaș nume

-au încercat să li se alăture evreilor întorși din exilul babilonian, dar aceia nu au
vrut sa aibă de a face cu ei; acest lucru a dus la un conflict între cele două etnii. De
aceea, samaritenii s-au opus reconstruirii templului din Ierusalim și și-au construit
un templu propriu pe muntele Garizim
- trecerea timpului nu a dus la îmbunătățirea relațiilor cu iudeii; pentru iudei, să fi
fost cineva numit samaritean era considerată o injurie
- iudeii din Galileea foloseau un drum ocolitor pentru a aunge la Ierusalim tocmai
din pricina samaritenilor, pentru a evita razboaiele sau chiar omorurile.
- Mântuitorul nu evită să meargă pe acest drum. Se întâlnește cu femeia
samariteancă și rămâne în cetate 2 zile. Unii din ei credeau în El.
-în timpul războiului iudaic, samaritenii au avut mult de suferit. Mulți au fost uciși
de trupele romane pe muntele Garizim.
- erau cunoscuți ca schimbători de bani sau cămătari

Diaspora iudaică

Extensiunea diasporei
Iudeii erau foarte numeroși în Imperiul Roman, ,, invadase toate cetățile”.

Organizarea și statutul comunităților

Marea majoritate a iudeilor trăiau inafara Țării Sfinte. Căutau să locuiască cât
mai aproape unii de alții, formând chiar în unele orașe cartiere proprii. Fiecare
comunitate avea propria sa organizare administrativă, judiciară și financiară.
- conducerea comunității se afla în sarcina unui consiliu al bătrânilor.
- aveau dreptul de a strânge impozitul templului și de a-l trimite la Ierusalim.
- iudeilor li se cerea doar să se roage pentru Împărat.

Prozelitismul
Una din trăsăturile cele mai remarcabile ale iudaismului din Diaspora era
prozelitismul.
-numeroase scrieri de propagandă au fost puse în circulație de către iudeii din
Diaspora, în special de cei din Alexandria.
Obiective:
- expunerea adevărului credinței monoteiste
- cunoașterea istoriei poporului evreu, a Legii mozaice
Din multele scrieri reieșea superioritatea religiei iudaice față de celelalte etnii de
atunci.
- aceste metode aveau un efect minor, deoarece cărțile aveau o circulație restrânsă
pe atunci.
- cine însă venea în contact cu idaismul remarca imediat superioaritatea acestuia

Iudaismul elenistic
- în Diaspora de limbă greacă, iudeii veneau zi de zi în contact cu o populatie
crescută în spiritul elenismului
- în Alexandria s-a produs o întâlnire între gândirea iudaică și filosofia greacă;
astfel s-a format la Alexandria o școală exegetică care folosea metoda alegorică
pentru interpretarea Scripturilor. Reprezentantul acestei școli a fost Filon.
- pentru Filon, Dumnezeu este ființa absolută care depășește înțelegerea omenească
- el spunea că Dumnezeu nu a creat lumea singur și că a folosit niște intermediari
- influența iudaismului elenizat a fost imensă mai ales în Siria și în Asica Mică.

Relația cu creștinismul
Influența Diasporei în pregătirea oamenilor pentru primirea Evangheliei este
incontestabilă. Sf. Pavel, venind într-o cetate necunoscută își începea lucrarea
vorbind în sinagogă , iar cuvintele lui produceau tulburare, deoarece oamenii nu
erau pregătiți și nu credeau în Hristos.

Reacții anti-iudaice
- au existat reacții violente ale autorităților romane și ale populației păgâne față de
iudei
- manifestări anti iudaice au avut loc în Alexandria, Antiohia și în alte importante
centr ale lumii antice.

Dinastia irodiană

Irod cel Mare 37-4

- se naște la 73 î.H.
- tatăl său- Antipater- ministru
- ajunge prefect al provinciei Coele Siria
- cucerește părțile lui Pompei, Cezar și Antonie.
Domnia care ține 33 de ani se împarte în 3 etape:
I. 37-25 î.H. – conslidarea autorității sale
II. 25-13 î.H. – era prosperității
III. 13-4 î.H.- crime împotriva urmașilor familiei
- construiește monumente în semn de respect față de Octavian
- este menționat de 2 ori în NT- Mt. 2, Lc.1
- a asigurat țării stabilitate și pace
- a lărgit hotarele regatului său
- ridică la Ierusalim palatul care îi va purta numele

Arhelau 4 î.H.- 6 d.H.

-primește Idumeea , Iudeea și Samaria
- cel puțin la fel de crud ca și tatăl său.
- la începutul domniei ucide 3000 de oameni care au organizat o revoltă.
- este numit etnarh de către August și primește provinciile lăsate de tatăl său prin
testament
- se căsătorește cu Glafira, văduva fratelui său vitreg
- dreptul Iosif, Maica Domnului și pruncul Iisus se întorc din Egipt, dar din cauza
reputației sale s-au stabilit în Nazaretul Galileei
- a avut 9 ani de guvernare dezastruoasă.
- este detronat de către Octavian, și exilat în Galia.

Antipa 4 î.H.- 39 d.H.

- fiul cel mic al lui Irod cel Mare
- moștenește de la tatăl său Galileea și Pereea
- a fost numit tetrarh( conducător al unei pătrimi)
- își repudiază prima soție pentru a se căsători cu Irodiada, soția fratelui său, Irod
Filip
- se lasă influențat de Irodiada( merge la Roma pentru a fi numit rege de către
Caligula )
- Evanghelistul Matei spune că era un om superstițios.
- Mântuitorul îl caracterizează ca ,, vulpe”
- îi pune întrebări Mântuitorului și îl batjocorește când nu îi răspunde.

Filip 4 î.H.- 34 d.H.

- domnie liniștită
- se căsătorește cu Salomeea, fiica Irodiadei
- nu are copii
- s-a remarcat ca și pieten al Romei și s-a străduit să obțină aprecierea imperială.
- restaurează cetatea Panias și o numește Cezareea.
- bate monedă cu chipul lui August și Tiberiu
- domnia durează aproape 4 decenii

Agripa I 37-44
- fiul lui Aristobul, nepotul lui Irod cel Mare
- crește la Roma după moartea tatălui său.
- prieten cu Caligula; acest îi dă eritoriile pe care le avusese Filip
- preia tetrarhia lui Antipa
- câștigă simpatia conducătorilor religioși
- îl ucide pe Sf. Iacov și pe Sf. Petru
- după moartea lui începe o nouă perioadă de guvernare romană.

Agripa al II lea
- fiul lui Agripa I
- avea 17 ani la moartea tatălui său
- în 48 devine rege – teritorii nord, nord-estul Țării Sfinte
- primește dreptul de a-i numi pe arhierei
- atrage antipatia iudeilor prin relația incestuoasă cu sora sa și prin atitudinea filo-
romană.
- a încercat, dar fără rezultat să prevină revolta împotriva romanilor
- se stabilește la Roma după căderea Ierusalimului
- moare în anul 100

Procuratorii romani

După moartea lui Arhelau, provinciile pe care acesta le avea în stăpânire au fost
anexate provinciei romane din Siria și vor fi sub administrație romană până la
izbucnirea primului război iudaic în anul 66 d.H.
Funcționarul imperial însărcinat cu guvernarea Iudeii și Samariei avea titlul
de procurator.
- reședința procuratorilor era Cezareea
- dispunea de forțe militare destul de modeste ( 3000 de oameni)
- de multe ori procuratorii lezau sensibilitatea populației locale.
- unii dintre ei au recurs la metode brutale, ceea ce a făcut oamenii să urască din ce
în ce mai mult Roma.
Ponțiu Pilat 26-36
- apare în toate izvoarele ca un om crud, corupt, lipsit de sensibilitate și fără
principii.
- folosește banii templului pentru construirea unui apeduc în Ierusalim
În 36 este acuzat de uciderea unor samariteni pe muntele Garizim și își pierde
postul.

Imperiul Roman

Situația politică
Specialiștii împart istoria Romei în 3 părți: epoca regilor, cea a republicii
și cea a imperiului.

Perioada regilor – 753 î.H. ( data fondării Romei)- 510 î.H.( data depunerii
ultimului rege)
Perioada republicii- 509-27 î.H. A fost o perioadă de înflorire în ceea ce privește
situația politică, administrativă, culturală. În ultrima partea a epocii asistăm însă la
o degradare a situației politice, dar o dezvoltare semnificativă a comerțului.
Perioada imperiului începe cu ridicarea pe tron a lui Octavian August în anul 27
î.H.

Situația administrativă și socială

 În acea vreme, imperiul era împărțit în provincii. Cele mai vechi erau
denumite provincii senatoriale, fiind guvernate de câte un proconsul desemnat de
către senat. Celelalte provincii erau imperiale, fiind conduse de un legat desemnat
de către împărat.
6 d.H.- Țara Sfântă a fost integrată în acest sistem administrativ, conducerea ei
fiind încredințată unui procurator.
- o caracteristică importantă a acelei vremi era numărul enorm de sclavi.
- nu toți cetățenii aveau cetățenie romană, ceeace aducea anumite privilegii,
precum scutirea de la pedeapsa cu moartea.
Tendințele care predominau erau epicureismul și stoicismul.

Epicureismul
-promovează plăcerea, dar nu plăcerea trecătoare, ci cea care durează toată viața.
El spunea că pentru atingerea fericirii omul trebuie să cunoască realitatea. Știința și
filosofia au rostul de a ajuta la atingerea fericirii omului. Epicur își sfătuia adepții
să nu se implice în politică.
Stoicismul cerea adepților o integritate morală , stăpânire de sine și asceză.Stoicii
credeau că divinitatea este o realitate materială care există din veșnicie. Pentru
stoici rostul omului în lume este realizarea planului divin. Stoicii nu vorbesc despre
necesitatea iubirii aproapelui ci de slujirea lui.