DREPT ROMAN

Sclavia in Roma antica

Cioveie Andra
Profesor coordonator: Popa Alexandru
 Noi nu suntem nici persani supuşi vreunui despot, nici egipteni

subjugaţi de preoţi, nici greci sau romani a căror participare la

autoritatea socială îi consola pentru absenţa libertăţii în sfera

privată. Noi suntem oameni moderni, care vor să se bucure de

drepturile lor, care vor să-şi dezvolte facultăţile aşa cum cred ei

de cuviinţă. 1

Într-adevăr, pentru noi, oamenii lumii moderne, libertatea e un

dar fundamentar, motor al evoluţiei pluridimensionale a
umanităţii şi valoare esenţială a oricărei societăţi echilibrate şi
solide care apără, cu mijloace specifice, integritatea membrilor
săi.
Cu toate acestea, privarea de libertate se impune, deseori, tocmai
ca mecanism de reglare a anomiilor sociale, însă scopul îl
constituie aici, în termenii lui J.S. Mill, prevenirea vătămării
altora. La antici însă alta este istoria privării de libertate şi altele
sunt raţiunile ei.
Aristotel, spre exemplu, defineşte şi justifică deopotrivă sclavia
drept „garanţie indispensabilă a oamenilor liberi de a-şi putea
dedica timpul politicii şi bunei guvernări a cetăţii”.

Sclavia îşi are rădăcinile în latinescul medieval sclavus şi

reprezintă condiţia umană a persoanelor care lucrează pentru un

1
stăpân fără vreo remuneraţie şi care nu dispun de drepturi
asupra propriei persoane. Or, sclavii, neavând capacitate
juridică, nu erau consideraţi persoane. Eticheta aplicată lor –
de res ori instrumenta vocalia (lucruri sau animale vorbitoare)
apare astăzi drept atribut al unei civilizaţii sălbatice, în orice caz,
cu desăvârşire inumane. Cu toate acestea, civilizaţia romană
constituie, în ansamblul ei, un important punct de cotitură în
naşterea lumii, a valorilor şi a culturii moderne, iar moştenirea ei
comună multor popoare de pe continentul nostru , a devenit în
spaţiul istoric postbelic unul dintre elementele esenţiale care au
închegat fragila, dar necesara unitate europeană .

Una dintre primele definiţii date sclaviei aparţine

jurisconsultului roman Florentinus, care o consideră o instituţie
de drept al ginţilor conform căreia cineva este supus, împotriva
naturii, unei puteri străine.2 Deşi Florentinus însuşi avea în
proprietate sclavi, această definiţie reflectă umanismul gândirii
juridice romane de la acea vreme, căci libertatea e considerată,
iată, starea naturală a omului, iar sclavia – o stare contra naturii.
O practică, odată încetăţenită într-o societate anume, e dificil de
răsturnat însă, mai ales dacă ea dovedeşte şi o anume utilitate. În
cazul de faţă, aceasta era una semnificativă: forţa de muncă a
sclavilor a constituit un adevărat motor al evoluţiei economice a
lumii romane, un element de care cei mai mulţi nu se puteau
lipsi aşa uşor.

Izvoarele principale ale sclaviei

2
Florentinus, Institutiones, 1.9; M. Jacotă, Gh. Piticari, Drept privat roman,
Universitatea „Al. I. Cuza”, Facultatea de Drept, Iaşi, 1987, p. 158
Principala sursa de sclavie in Roma si Italia au fost razboaiele,
dar si nastarea si alte metode prevazute de dreptul roman. Astfel,
copiii născuţi dintr-o mamă sclavă se năşteau sclavi; dacă tatăl
era însă sclav, iar mama – o femeie liberă, copiii astfel născuţi
erau liberi. 
O situaţie interesantă era aceea a femeii libere care devenea
amanta unui sclav: după ce era atenţionată de trei ori să pună
capăt unei astfel de relaţii, dacă ea nu se conforma, era
transformată în sclava acelui stăpân care deţinea şi sclavul. 3
Raţiunea era aceea că dintr-o astfel de relaţie, copiii născuţi ar fi
fost liberi – fapt care, în mod evident, nu era în interesul
proprietarilor de sclavi. Lipsiţi aproape în totalitate de drepturi,
sclavii puteau totuși să se căsătorească; bărbatul sclav nu avea
însă nicio putere asupra soţiei ori asupra copiilor – toţi aceştia
fiind supuşi cu desăvârşire puterii stăpânului.

O alta sursa a sclaviei este cea a copiilor abandonati in fata

templului Pietas, unde la coloana Lactaria erau depusi copiii
nedoriti in cazul in care cineva dorea sa-i adopte. Acest lucru
aproape ca nu s-a intamplat niciodata, caz in care copiii erau
luati pentru a fi crescuti ca sclavi sau prostituate in cazul in care
au fost de sex feminin. Copiii ce prezentau deformari sau erau
bolnavi nu erau luati de nimeni si mureau. Atunci cand un sclav
a avut un copil, acesta trebuia sa fie acceptat de stapanul sau in
familie, dar daca nu era acceptat era omorat.
Persoanele libere puteau deveni sclavi in cazul in care nu isi
plateau datoriile devenind proprietate a creditorului o perioada
data sau putea fi vandut la pietele de sclavi din Trastevere.
De asemenea, o persoana libera putea deveni sclav daca era
decazuta din drepturile sale in urma unei sanctiuni care implica
pierderea libertatii (de exemplu: crima, evaziunea sau frauda
fiscala), cu exceptia cazului in care accepta exilul. Oamenii
saraci, au ajuns sclavi de cele mai multe ori pentru abateri
minime, cum ar fi in cazul in care ei nu puteau plati o amenda.
3
Valerius M. Ciucă, Drept roman. Lecţiuni, vol 1, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
2014, p. 244
Alte surse ale sclaviei au fost:
 Oameni rapiti de pirati sau talhari pentru a fi vanduti in
celalalt capat al Imperiului
 Exilati politici care au emigrat la Roma pentru a se pune in
sclavie
 Populatii venite din nord pentru a se pune in servitute
constransi de foamete.

Piata sclavilor
Sclavii au fost vanduti in magazine, piete sau in Forum, sub
supravegherea unor functionari publici (aediles), care urmareau
sa aduca profituri importante statului roman. In general, sclavul
era expus pe o scena, cu o pancarta (titulus) in jurul gatului, ce
oferea cumparatorului informatii despre originea, abilitatile,
calitatile si defectele acestuia. In cazul in care sclavii au avut
defecte ce nu au fost facute cunoscute, vanzatorul era obligat sa-l
ia inapoi in termen de sase luni sau sa ofere despagubiri
cumparatorului. Defectele sclavului se refereau la probleme de
sanatate, in special epilepsia, la tendintele de a fura, fugi sau
sinucide. Cumparatorul examina cat mai atent posibil sclavii, pe
care ii dezbraca si ii punea sa se miste, chiar supunandu-i
examinarii unor medici.
Sclavii proveniti din strainatate erau recunoscuti dupa un picior
albit cu creta.

Sclavii cu calitati mai deosebite nu au fost expusi privilor

multimii, ci au fost prezentati intr-un cadru mai restrans doar
persoanelor care au fost susceptibile de a-i cumpara. Vanzari
private si schimburi de sclavi intre cetateni au fost la fel de
comune ca vanzarile de alte bunuri. Comertul cu sclavi
(mangones) a fost foarte profitabil, aducand mari averi celor care
l-au practicat. Cei mai rai dintre toti dealerii au fost lenones, care
au pastrat si au vandut femei sclave, numai in scopuri imorale.
Preturile sclavilor variaza in functie de varsta si calitatile acestora
in jurul a 1.200-2.500 de sesterti. Un profesor deosebit de
talentat la gramatica (grammaticus) a fost cumparat cu 700.000
sesterti, o avere. Dar astfel de preturi excesive au fost rare. De
regula, un sclav care avea o calificare avea o valoare de 12 ori mai
mare ca unul neinstruit. Desigur erau apreciati si cei cu retard
mintal sau defigurati doar pentru un crud amuzament.

Categorii de sclavi
i. Sclavii publici (servi publici) se aflau in proprietatea statului
roman sau a oraselor. Statutul lor a fost considerat mai bun
decat a celor privati deoarece ei nu puteau fi vanduti,
munca lor nefiind atat de grea si nefiind expusi capriciilor
unui stapan dificil. Ei au fost angajati sa aiba grija de
cladirile publice si ca slujitori ai magistratilor si a preotilor.
Unii sclavi publici erau folositi ca pompieri de a servi pe
timp de noapte pentru a putea preveni incendiile (noctuni
triumviri).

ii. Sclavii privati (servi privati) lucrau in serviciul personal al

stapanului lor si a familiei sale, angajati in atelierele si
afacerile acestuia sau au fost inchiriati pentru castig. Viata
lor depindea in exclusivitate de caracterul stapanului. Ei
indeplineau toate muncile utile stapanilor lor, ocupatiile
diverse solicitand competente multiple. Acesti sclavi se
bucurau de conditii de viata mai bune, datorita muncii
calificate pe care o prestau. De asemenea, o viata mai buna
aveau sclavii destinati serviciului casnic (bucatari, chelneri,
grajdari etc.) si cei care il ajutau pe stapanul sau in afaceri
(casieri, contabili) sau sclavi intelectuali (profesori medici si
chirurgi). De obicei, sclavii din est au fost angajati in
realizarea unor munci intelectuale sau mestesugaresti,
deoarece erau mai educati si nu asa robusti.
Sclavii care lucrau ca muncitori agricoli (familia rustica) au avut
parte de conditii de viata foarte grele, munca lor fiind foarte
obositoare si necalificata. Trecerea unui sclav de la urban la
rustic a fost considerata o pedeapsa. Sclavii care lucrau pe mosii
mari se aflau sub autoritatea unui administrator (vilicus) pus de
catre proprietarul lui.
Cea mai grea situatie o aveau insa, sclavii care munceau in mine,
munca ce echivala cu o condamnare la moarte. O veritabila
pedeapsa cu moartea a fost transferul la o scoala de gladiatori,
care, in multe cazuri, a dus rapid la moarte. Uneori, in cazul in
care gladiatorul „ s-a acoperit de glorie” in arena, ca Gladiator
plurivittorioso, el putea sa isi recastige libertatea. Cu toate
acestea, gladiatorii, fiind razboinici instruiti si avand acces la
arme, erau considerati ca sclavi cu potential periculos, sclavii
neluptand in razboi fiind considerati nesiguri.

Viata sclavilor
Sclavul se afla in proprietatea absoluta a proprietarului sau care
putea dispune de el dupa bunul sau plac avand drept de viata si
de moarte asupra lui. El nu avea personalitate juridica, drept de
proprietate si chiar propria sa familie, deoarece casatoria
sclavilor, chiar daca era realizata cu permisiunea proprietarului,
a fost considerata un simplu concubinaj (era vorba de un
contubernium, nu despre un conubium), iar copiii rezultati din
aceasta legatura deveneau proprietatea stapanului care putea sa-
i vanda. Sclavii casei au fost intampinati in familia condusa de
pater familias cu o ceremonie si purificati prin aruncarea de apa
pe capul lor.
In cazul in care un cetatean ucidea un sclav al altui cetatean, el
nu suporta o pedeapsa penala, ci doar administrativa trebuind sa
plateasca in bani valoarea sclavului ucis. Legea Julian a hotarat
ca nu exista invinuirea de adulter sau viol in cazul in care
aceasta fapta a fost facuta intre oameni liberi. Lex Petronia a
imbunatatit statutul sclavilor interzicand stapanilor acestora
acestora sa-i arunce la fiare salbatice, fara a avea hotararea unei
instante.
Protectia juridica a sclavilor s-a imbunatatit de la inceputul
Republicii si a continuat in timpul Imperiului cand puterea
nelimitata a proprietarilor asupra sclavilor lor a fost limitata intr-
o oarecare masura. Claudius a decretat ca daca un sclav a fost
abandonat de catre stapanul sau, el a devenit liber. Nero a
acordat sclavilor dreptul de a depune plangere impotriva
stapanilor lor intr-un tribunal pentru tratament crud sau abuziv.
Antoninus Pius a oprit uciderea unui sclav de catre proprietarul
sau fara un motiv intemeiat, caz in care acesta putea fi judecat
pentru omor. Hadrian a decretat ca un stapan nu mai detine
puterea asupra vietii unui sclav, iar Constantin cel Mare a
definit uciderea unui sclav ca omor.
Fireste, exista multe povesti macabre despre abuzuri si pedepse
brutale, insa exista si multe relatari despre unii sclavi care au
fost complet devotati stapanilor lor si care au suportat torturi
oribile, preferand moartea in locul tradarii. Si totusi, in
continuare, punctul lor de vedere al romanilor asupra sclavilor a
fost unul de dispret, amabilitatea fata de ei a fost rara, chiar
vazuta ca un semn de slabiciune.

Legislatia referitoare la sclavie

 Lex Subsol (aproximativ 149 i.Hr.)- pedepsea relatiile
homosexuale intre persoanele de conditie libera

 Lex Aemilia (115 i.Hr.)- a acordat votul sclavilor eliberati (cu

limitari)

 Lex Julia de civitate (90 i.Hr)- elaborata de consulul Lucius

Cezar, ofera cetatenie tuturor italienilor care au participat la
razboi impotriva Romei in timpul razboaielor italice

 Lex Cornelia (82 i.Hr.)- interzice proprietarului de sclavi de a

ucide sclavi fara un motiv intemeiat

 Senatus consultum Claudianum (52 i.Hr.)- obligatia de a

furniza asistenta medicala sclavilor bolnavi
 Bibliografie

1. https://mythologica.ro/educatia-si-sclavia-
in-roma-antica/?
fbclid=IwAR0zSEBSaIzRAjOdVNe82Ha6MfuzG
Z7L-lQNs2-UC3f2ertGyQwfeIceZzU

2. http://istorie-edu.ro/istorie-
universala/Roma/roma_06osoc02.html?
fbclid=IwAR1q1BkUjM99GWr2j1wob5vzvidU_
0ofrMKbnvh0rAx5HQAZ19D6ZlkOf1A

3. https://www.ancient.eu/article/629/slavery-
in-the-roman-world/

4.Viata privata in Imperiul Roman de Teodor

Iordanescu, Editura VESTALA, Bucuresti,
2003

5. Slaves and Masters in the Roman Empire- A

study in social control, K.R.Bradley, Oxford
University Press, 1987