STUDENT:

CORNEA BOGDAN RĂZVAN

AN II, IFR
LECT.UNIV.COORDONATOR:
MIHAI GIURGEA

DREPT FINANCIAR

EXAMEN/REFERAT

SISTEMUL BUGETAR

Sarcinile finanţelor publice sunt aduse la îndeplinire, în mare măsură, prin intermediul
bugetului de stat ca principal plan financiar al statului. Bugetul de stat este format din relaţii
financiare prin intermediul cărora au loc constituirea şi repartizarea celui mai important fond
bănesc al societăţii, fondul bugetar.
Cuvântul buget provine din limba franceză veche de la cuvintele ,,bouge” sau
,,bougette” care desemnau o pungă din piele sau o pungă de bani. Termenul a fost preluat în
Anglia odată cu cuceririle normande, de unde s-a răspândit în toată lumea cu semnificaţia
financiară de azi. În România, termenul de buget apare pentru prima dată în Regulamentele
Organice. Astfel, în Regulamentul Organic al Moldovei se întâlneşte termenul ,,bindge”, dar
şi expresia ,,închipuirea cheltuielilor anului viitor,,. Înainte de apariţia Regulamentului
Organic, în ţările române nu a existat un buget în sensul actual al cuvântului. Totuşi, pot fi
menţionate Codicele de venituri şi cheltuieli apărute pentru prima oară în Moldova în timpul
domniei lui Gheorghe Ştefan Voda (1654) şi apoi în Muntenia în timpul domniei lui
Constantin Brâncoveanu (1694-1704). Aceste condici nu aveau un caracter executoriu, ele
fiind simple acte de gestiune care se refereau la venituri şi cheltuieli trecute.
Prima încercare de realizare a unui act financiar de tip modern aparţine lui Nicolae
Mavrocordat (în cea de a doua domnie, 1712), când a prezentat Sfatului Domnesc aşa numita
Samă sau Băncile visteriei. Acest act reprezenta o dare de seamă cu privire la natura
veniturilor şi cheltuielilor ţării.

1
 În reglementarea actuală, sistemul bugetar al ţării este organizat într-o concepţie nouă
impusă de economia de piaţă, renunţându-se la formula bugetului unic de stat derivată din
Planul naţional unic, instrument al centralismului excesiv, trecându-se la un sistem de bugete
distincte, elaborate, aprobate şi executate în condiţii de deplină autonomie: bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale.
Pentru elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor sunt stabilite competenţe precise
pentru Parlament, Guvern, Ministerul Finanţelor Publice şi alte organe.
Sistemul bugetar poate fi definit ca fiind planul financiar al statului prin care sunt
prevazute veniturile şi cheltuielile publice pentru o perioadă determinată de timp, de obicei un
an.
Importanţa sistemului bugetar în cadrul finanţelor publice poate fi sintetizată astfel:
- participă în mod direct la îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului;
- asigura autonomia reală a unităţilor administrativ-teritoriale;
- garantează realizarea efectivă a protecţiei sociale a unor categorii importante de
persoane;
- asigură echilibrul financiar şi valutar al statului;
- are un important rol stabilizator al economiei naţionale;
În ce priveşte natura juridică a bugetului, în doctrină s-au exprimat mai multe teorii.
Conform unor teorii, bugetul ar avea natura unui act administrativ, iar potrivit altora, bugetul
ar fi un act legislativ. S-a impus, însă, opinia potrivit căreia bugetul are natura juridică de
lege, deoarece Parlamentul adoptă numai legi şi, prin urmare, şi legea bugetară anuală.
Conţinutul sistemului bugetar este format din venituri şi cheltuieli publice.
Veniturile publice sunt formate din mijloace practice de constituire a fondurilor
băneşti ale statului. Sunt formate din venituri bugetare sau venituri ordinare şi venituri
extrabugetare sau venituri extraordinare. Veniturile bugetare sau ordinare sunt considerate
veniturile care se încasează cu regularitate la buget constituind o sursă permanentă. Din
această categorie fac parte taxele, impozitele directe şi impozitele indirecte, precum şi
veniturile de la întreprinderile şi domeniile statului.
Impozitele directe se stabilesc pe baza unor criterii exterioare şi au ca obiect al
impunerii pamântul, clădirile, activităţile economice cu caracter neagricol, mişcarea capitalui
bănesc. Impozitele indirecte se realizează sub forma impozitelor pe consum la vânzarea
diferitelor mărfuri sau la prestarea anumitor servicii (TVA, accize). Cotele de impozit sunt
percepute în procente proporţionale asupra valorii mărfii vândute şi a serviciilor prestate, ori
în sume fixe pe unitatea de măsură.

2
 Veniturile de la întreprinderile şi proprietăţile statului reprezintă prelevări cu caracter
nefiscal. Acestea sunt legate de calitatea statului de proprietar şi organizator al activităţii în
întreprinderile şi domeniile sale. Această categorie de venituri are o pondere redusă în
formarea veniturilor bugetare.
Veniturile publice extraordinare sunt considerate veniturile la care statul apelează
numai în cazuri excepţionale şi anume, atunci când mijloacele băneşti provenite din resursele
curente nu acoperă integral cheltuielile bugetare.
Cheltuielile publice reprezintă modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc
bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale societăţii. Cheltuielile publice sunt
repartizate de la bugetul de stat pentru:
- acoperirea nevoilor militare;
- funcţionarea aparatului de stat;
- plata datoriei publice;
- acoperirea nevoilor social-culturale şi a celor de cercetare-dezvoltare;
- acordarea de subvenţii;
Repartizarea cheltuielilor pe aceste domenii se face în funcţie de nivelul de dezvoltare
economico-socială al fiecărui sat.
Factorii care determină creşterea cheltuielilor publice sunt: sporirea cheltuielilor
militare, creşterea numerică a aparatului de stat şi înzestrarea acestuia cu mijloace moderne de
acţiune, extinderea reţelei de instituţii publice de învăţământ, sănătate, cultură, organizarea
asigurărilor, asistenţei şi protecţiei sociale, dezvoltarea infrastructurii etc.
Sistemul bugetar este format din anumite verigi care alcătuiesc un ansamblu coerent
denumit structura bugetară.
Organizarea bugetară corespunde cu structura organizatorică a statelor. Acestea pot fi,
din punct de vedere al structurii organizatorice, state unitare şi state federale. Structura
bugetară a statelor unitare cuprinde un buget general al statului şi bugete locale autonome care
sunt organizate la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. În statele federale structura
bugetară este formată din bugetul federaţiei, bugetele statelor, provinciilor, landurilor,
cantoanelor, membre ale federaţiei şi bugetele locale.
Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între părţile componente ale structurii bugetare
din fiecare stat se face în funcţie de modul în care au fost delimitate atribuţiile între aparatul
de stat central şi cel local. De obicei, veniturile cele mai importante şi principalele categorii de
cheltuieli fac obiectul bugetului central, iar la bugetele locale sunt trecute venituri şi cheltuieli
de importanţă secundară.

3
 Schimbul de sarcini între organele centrale şi cele locale şi între acestea din urmă se
reflectă şi în structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Bugetul este un tablou comparativ al veniturilor şi cheltuielilor publice aferente
perioadei la care se referă. El oferă posibilitatea analizării veniturilor pe surse de provenienţă
şi a cheltuielilor pe destinaţii.
Principiile clasice bugetare sunt:
- Unitatea;
- Universalitatea;
- Anualitatea;
- Specializarea bugetară;

Unitatea bugetară presupune înscrierea tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului, în

sumele lor globale într-un singur document. Unitatea bugetului este asigurată prin intermediul
sistemului conturilor naţionale.
Universalitatea este principiul potrivit căruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie
să fis înscrise în buget în sumele lor totale, fară omisiuni şi fără compensări reciproce.
Excepţii de la principiul universalităţii:
- resursele provenind din donaţii;
- fondurile de sprijin ale particularilor;
- reconstituirea creditelor bugetare prin restituirea către buget a sumelor necuvenite
sau acordate cu titlu provizoriu.
Anualitatea bugetului are două semnificaţii distincte:
- prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă;
- la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se efectuează cheltuielile
înscrise în autorizaţia dată guvernului de către parlament.

BIBLIOGRAFIE

- Suport de curs, Drept Financiar, Facultatea de Drept ,,Dimitrie Cantemir,,

- Ion Gliga, Dreptul finanțelor publice, Editura Didactică și Pedagogică, 1992.
- Brezeanu Petre, Finanțe Publice, Între teorie și practică
- Moșteanu T., Finanțe publice, Editura Tribuna Economică