Valoarea creatologică şi axiologică a literaturii române

1. Literatura este arta cuvântului. Ea este creaţieşi valoarea ei este realizată şi

receptată din perspectiva unui concept de valoare. Totalitatea conceptelor de valoare
alcătuiesc axiologia ca domeniu al filosofiei. Pentru a interpreta obiectiv o operă
literară trebuie să ştim să o analizăm din perspectiva mai multor concepte de valoare,
a unei axiologii a literaturii şi a artei în general. De aceea vom expune şi vom defini
elementele creative, estetice, de specific naţional, teologice, filosofice, critice,
temporale, atemporale, psihologice şi stilistice ale unei axiologii literare.
1.1. Interpretarea din punctul de vedere al creatologieiînseamnă a situa opera
literară pe unul din cele cinci niveluri ale gândirii creative: expresiv, productiv,
inventiv, inovativ, emergent (vezi Erika Landau, Psihologia creativităţii). Calitatea
actului de creaţie literară este încorporată în textul literar, rolul nostru este doar să o
identificăm. Criticul care nu-şi exprimă de la început conceptul din perspectiva căruia
analizează opera literară sau nu-şi precizează elementele axiologiei literare, curentul
literar la care aderă se autodiscreditează, fiindcă fie că aduce o interpretare subiectivă
impresionistă sau îşi declină de la început competenţa. De aceea începem demersul
nostru axiologic prin definirea nivelelor de creativitate literară.
1.2. Nivelul expresiv se caracterizează prin utilizarea particulară a limbii, prin
calitatea limbajului folosit, prin acel „timbru unic” de care vorbea Garabet Ibrăileanu,
prin crearea de sensuri noi ale cuvintelor (denumite de unii cercetători cuvinte-
modul), prin crearea de grupuri de cuvinte cu un nou înţeles (sintagme-modul), prin
accentele conotative date prin semnele ortografice, prin tehnicile de redactare
utilizate de autor, prin modelele de limbă literară ce le pune în circulaţie, care se
impun prin imitaţieşi de aceea influenţa marilor scriitori în dezvoltarea limbii este
considerabilă. Criticul Titu Maiorescu anticipa influenţa pe care marii
scriitori ai secolului al XIX-lea Mihail Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale,
Ioan Slavici o vor avea asupra scriitorilor secolului XX.
Acest nivel expresiv al gândirii creative poate fi bogat ilustrat cu exemple din
literatura populară, literatura religioasă, literatura istoriografică, cu exemple din
creaţia scriitorilor generaţiei de la 1848, a scriitorilor clasici sau din creaţia
scriitorilor secolului XX. Le vom remarca la fiecare scriitor care are în acest sens o
contribuţie semnificativă prin figurile de stil (metafore, comparaţii, metonimii,
epitete, simboluri) au introdus cuvinte noi, au creat cuvinte, au folosit jocul umoristic