Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LOSSKI- rezumat
Răul fundamental este unui moral: iubirea de sine mai mare decât iubirea faţă de
Dumnezeu şi de aproapele.
Din desprinderea egoistă a omului de Dumnezeu rezultă aspectele răului derivat.
Despărţirea de Dumnezeu afectează viaţa psihică, biologică şi sufletească a omului.
Răul ca formă a egoismului poate fi depăşit prin asociere, prin cooperarea interumană.
Depăşirea egoismului se face prin lupta cu ispitele.
Etica teonomă este etica ale cărei norme corespund voinţei divine.
Idealul împărăţiei lui Dumnezeu îl ghidează pe om, chiar şi când este decăzut din cauza
egoismului.
Experienţa contribuie la o purificare a existenţei, prin decantarea şi eliminarea patimilor.
În urma unui proces de dezvoltare complex, individul ajunge la îndumnezeire şi la
împlinirea valorilor individuale absolute.
Care este semnificaţia datoriei în Etica teonomă normativă? datoria nu trebuie aici
înţeleasă ca o constrângere exterioară, datoria are un caracter absolut, e un imperativ
categoric: iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte pe aproapele.
Normele eticii teonome trebuie respectate nu doar pentru că sunt expresia voinţei divine
ci pentru că au valoare în ele însele. deci, o etică corectă se formulează doar atunci când
omul se decică acestei căutări a voii lui Dumnezeu.
Diferenţa dintre etica teonomă normativă şi cea pozitivistă (nu poate fi normativă pentru
că consideră că comportamentul uman nu ţine seama de libertate fiind cu totul supus
legilor naturii.)
Etica teonomă recunoaşte libertatea şi creaţia.
1
Fiecare comportament uman vizează traducerea în fapt a unei valori. ca să eliminăm
egoismul trebuie să fim conştienţi da valoarea obiectivă a unei fapte. Scopul acestui
comportament (etic) îl reprezintă „plenitudinea absolută a vieţii”. În Împărăţia lui
Dumnezeu se realizează doar valorile absolute.
1. Răul satanic
Exemplificarea caracterului satanic al fiinţei decăzute până la limita răului –
ilustrată cu ex. din Dostoievsky.
Fiinţa decăzută până la limita răului urăşte pe Dumnezeu şi împărăţia Lui.
Ura faţă de Dumnezeu are ca derivat ura faţă de propria persoană.
Răul nu are existenţă în sine, nu are fiinţă.
Oamenii care vor să facă răul gratuit – exemple de „Suprasatani”, ex. personajele lui
Dostoievsky, mai ales din Fraţii Karamazov. Ideea personajelor care fac răul nu pentru
că sunt constrânse din exterior, ci pentru că aşa vor, din sadism. Sfatul stareţului Zosima,
ca omul să nu mediteze prea mult la rău, pentru a nu se lăsa contaminat de acesta.
2
2. Împotrivirea violentă la rău
Problema pedepselor fizice şi psihice ca sancţiuni împotriva răului. Ex. V. Soloviov,
Trei dialoguri.
Autorul citează pe I. A. Ilyn, Împotrivirea violentă la rău. Idei principale
Ilyn face legătura dintre doctrina lui Tolstoi asupra neîmpotrivirii la răi şi moralismul
său care neagă valorile spirituale superioare. Tolstoi consideră că utilizarea forţei
împotriva răului este o formă de violenţă, un sacrilegiu al omului care crede că poate să
înlocuiască voinţa divină. Ideea e că împotrivirea violentă la rău devine legitimă abia
atunci când au fost epuizate toate celelalte căi.
Fără Dumnezeu nu putem face binele. Este vorba de asumarea unei stări permanente de
smerenie.