LIBERTATEA PT OM

Ce este libertatea pentru om? Evident, libertatea reprezintă un concept complex și

nelipsit de dificultăți în definirea lui. Sunt mai multe feluri de libertăți: politică, socială,
individuală, ca să enumerăm doar câteva. O definiție acceptată pe larg în ce privește
libertatea individuală, ceea ce ne interesează în acest articol, este abilitatea individului
de a acționa potrivit cu voia lui. De-a lungul istoriei, filosofii au încercat să definească
libertatea individuală în relație cu legea naturală și cu statul. Trebuie să existe anumite
constrângeri și limite ale libertății pentru o conviețuire sănătoasă. Însă societatea
postmodernă absolutizează libertatea ca fiind nu doar abilitatea individului de a face tot
ce dorește, ci și autoritatea de a defini binele și răul, de a creiona propria realitate în
care trăim. Realitatea nu mai este una și obiectivă, ci multiplă și subiectivă. În sensul
acesta, nici natura nu mai este un frâu pentru libertatea exprimată de individul care se
poate auto-identifica după bunu-i plac. Nu-i de mirare că avem de-a face cu o polarizare
radicală a societății care se împarte în stânga și dreapta mai vehement decât oricând
altcândva. Terenul pe care se dă bătălia pentru libertatea individuală, exprimată prin
drepturile individului, dar mai ales a claselor sociale se mărește în toate modurile
posibile: libertate/eliberare pentru femei, libertate/eliberare pentru etnii minoritare,
libertate/eliberare pentru persoanele LGBTQ și pentru tot felul de clase defavorizate. În
lumina acestor lupte nu se mai poate vorbi de ideea de libertate pozitivă sau libertate
negativă, din moment ce libertatea în sine este absolutizată.

Însă cea mai profundă formă de sclavie nu este cea de care ne ferim, nu este cea care
ne constrânge din exterior și care ne suprimă. Mai degrabă, este cea de care nu ne dăm
seama. Filosoful și teologul american Jonathan Edwards (1703-1758), recunoștea că
libertatea se manifestă atunci când individul poate acționa în lumina dorințelor sale, însă
problema este mai profundă și anume că dorințele omului sunt infestate și virusate de
păcat. Cu alte cuvinte, omul face ce dorește în mod liber, însă dorește în mod înrobit,
pentru că dorește întotdeauna răul. El nu poate altfel, pentru că natura lui este coruptă
de invazia păcatului. Scriptura numește această realitate a inimii umane “sclavia
păcatului”, o stare spirituală în care dorințele omului sunt dominate și controlate de
păcat. În cuvintele lui Isus, “cine înfăptuiește păcatul, este sclav al păcatului” (Ioan 8:34).
Această formă de sclavie nu este conștientizată nici de societate, nici de individ, în
general. Pentru că este o sclavie plăcută, care obține consensul voinței. De aceea,
sclavia aceasta spirituală, profundă, care nu atrage atenția, este definită de majoritatea
ca fiind libertate și nu este nicidecum privită drept sclavie. Consecințele sunt teribile,
pentru că este forma de sclavie care distruge cel mai mult. Este suficient să ne gândim
la ravagiile beției sau ale drogurilor aduse în viața celor ce tânjesc ca să le obțină și sunt
dispuși să vândă tot ce au pentru a le obține. Acestea pot fi văzute ca eliberare de
presiune sau de rutină, însă în cele din urmă înrobesc.Omul a fost creat să fie liber în cel
mai profund mod cu putință, potrivit cu intenția Creatorului, și anume să fie liber să îl
slujească pe adevăratul Dumnezeu și să trăiască pentru slava Lui. Nu este libertate mai
profundă și mai bucuroasă pentru om decât ca acesta să trăiască pentru ce a fost creat.
Isus afirmă că adevărul este cel care ne eliberează. Anul acesta spiritual ne concentrăm
atenția asupra felului în care Evanghelia, adevărul lui Dumnezeu despre Isus Cristos și
despre noi, ne eliberează nu doar în convertire, ci în mod special de-a lungul vieții, când
inima noastră dominată de tot soiul de idoli care ne controlează, începe să creadă tot
mai mult adevărul Evangheliei și să vadă implicațiile ei transformatoare.
PARTEA A DOUA:AM CAUTAT MAI MULTE NOTIUNI DESPRE LIBERTATEA OMULUI VEZI CARE ITI
PLACE MAI MULT!!!

O definitie simpla a libertatii ar fi ca omul este liber atunci cand poate actiona in
conformitate cu dorintele sale sau, in alte ordine de idei, in absenta coercitiei.
Desigur aceasta este o definitie teoretica. Pentru ca practic libertatea de care dispui
tu ca om poate insemna subjugarea libertatii altuia, ceea ce nu ar fi corect.
Democratia se ocupa cu punerea in prim-plan si respectarea drepturilor omului.
Aceasta insemna libertate. Dar uneori, noi, oamenii nu stim sa dispunem de aceasta
libertate si sa abuzam de drepturile pe care le avem. Libertatea fiecaruia trebuie
exercitata in conformitate cu legile statului roman, asta daca dorim sa o avem si pe
viitor. Cel mai bun exemplu de abuz de libertate consta in expozitia culturala
moderna care a avut loc de la 21 decembrie 1989, anul in care dictarea comunista a
fost inlaturata si inlocuita cu democratia. Mai bine zis o incercare  de adaptare a
democratiei deoarece aceasta trecere s-a facut mult prea brusc. Dupa atatia ani de
subjugare nationala oamenii s-au vazut in posesia unei forme de guvernamant care,
credeau ei ca le va aduce numai drepturi. Procesul de trecere de la comunism la
democratie trebuia facut mult mai lent deoarece cele doua forme de guvernamant
au la baza principii total diferite. Astfel oamenii si chiar oamenii legii au perceput
gresit democratia si se intelege apoi de unde si abuzul de libertate si tranzitia ce au
urmat. Asta nu pentru ca democratia nu ar fi o forma potrivita de guvernamant, din
contra ea a insemnat progres, modernizare, inaintare, dar trecerea a fost mult prea
brusca, iar aceasta a insemnat absenta unor etape foarte importante care trebuiau
luate in calcul atunci.

Nu cred ca poate cineva da o definitie clara asupra faptului de a fi liber. Este un

drept natural cu care ne nastem de aproape 13 ani in coace si de acre dispunem.
Punerea lui in practica, insa, necesita cunoasterea legilor si a constiintei de care
dispunem oricum si de care n-ar fi rau sa tinem cont cateodata.

Cineva nu te poate priva de libertate, decat daca acesta a perceput acest concept
gresit. In aceste cazuri cred ca ar trebui sa ne punem intrebarea daca nu cumva am
exprimat-o noi gresit si atunci, ca urmare a acestui fapt masuri imediate ar trebui
luate. Una dintre aceste masuri este educarea in spirit democratic inca de mic a
copilului, cu alte cuvinte, introducerea in programa scolara obligatorie a obiectului
denumit „Cultura civica”.

Astfel „libertatea nu e lene, ci intrebuintarea libera a timpului; alegerea muncii si a

exercitiului; intr-un cuvant, a fi liber nu inseamna a nu face nimic, ci inseamna a fi
singur stapan pe ceea ce faci si pe ceea ce nu faci.”
Partea a 3 a

Conceptul de libertate are sens numai în măsura în care se referă la relaţii

interumane. Există autori care au istorisit poveşti despre o aşa-zisă libertate
naturală, originară, de care omul s-ar fi bucurat într-o fabuloasă stare de natură, care
ar fi precedat stabilirea relaţiilor sociale. Însă asemenea indivizi sau familii, care
cutreierau pământul auto-suficienţi din punct de vedere mental şi economic, nu erau
liberi decât până când întâlneau în drumul lor pe cineva mai puternic. În condiţiile
nemiloase ale competiţiei biologice, cel puternic avea întotdeauna dreptate, iar cel
mai slab nu avea decât şansa supunerii necondiţionate. Cu siguranţă omul primitiv
nu s-a născut liber. Numai în cadrul unui sistem social i se poate atribui
un sens termenului de libertate. Ca termen praxeologic, libertatea se
referă la sfera în care individul care acţionează are posibilitatea de a
alege între diverse moduri de acţiune. Omul este liber în măsura în
care i se permite să aleagă obiective şi mijloacele care urmează a fi
întrebuinţate pentru atingerea acelor obiective. Libertatea omului este
rigid limitată, atât de legile naturii cât şi de cele ale praxeologiei. El nu
poate atinge obiective care sunt mutual incompatibile. Dacă alege
gratificări care produc anumite efecte asupra [p.280] funcţionării
trupului şi minţii sale, el trebuie să suporte aceste consecinţe. Ar fi
nepotrivit să spunem că omul este lipsit de libertate pentru că nu se
poate bucura de plăcerile provocate de întrebuinţarea anumitor
droguri fără a fi afectat de rezultatele lor inevitabile, considerate
îndeobşte extrem de indezirabile. Cu toate că lucrul acesta este
acceptat în general de către toate persoanele dezirabile, nu există o
asemenea unanimitate şi în ce priveşte aprecierea legilor praxeologiei.
Omul nu se poate bucura atât de avantajele cooperării sociale bazate
pe principiul diviziunii muncii în cadrul societăţii cât şi de licenţele
comportamentale menite să dezintegreze societatea. El trebuie să
aleagă între respectarea anumitor reguli care fac cu putinţă viaţa în
cadrul societăţii şi sărăcia şi insecuritatea unei “vieţi periculoase”, de
conflict perpetuu între persoanele independente. Legea aceasta, care
determină urmările oricărei acţiuni umane, nu este mai puţin rigidă
decât legile fizicii.
Însă există o diferenţă importantă între sechelele nesocotirii legilor
naturii şi cele ale nesocotirii legilor praxeologiei. De bună seamă,
ambele categorii de legi lucrează prin ele însele, fără a fi nevoie de
aplicarea lor de către om. Însă efectele alegerii lor de către un individ
diferă. Omul care consumă otravă nu-şi face rău decât sie-şi. Însă
omul care optează pentru recursul la furt tulbură întreaga ordine
socială. În vreme ce doar el singur beneficiază de câştigul pe termen
scurt cules de pe urma acţiunilor sale, efectele lor dezastruoase pe
termen lung sunt dăunătoare pentru toţi. Fapta sa este o crimă,
deoarece are efecte dăunătoare asupra semenilor săi. Dacă societatea
n-ar stăvili asemenea comportamente, ele s-ar generaliza rapid,
punând capăt cooperării sociale şi tuturor avantajelor pe care le
furnizează aceasta tuturor.
Pentru a institui şi a prezerva cooperarea socială sunt necesare măsuri
care să împiedice persoanele asociale de a comite acte care ar submina
toate realizările acumulate de om, în ridicarea sa progresivă deasupra
nivelului Neanderthal. Pentru a prezerva starea de lucruri în care
există protecţie a individului împotriva tiraniei nelimitate a semenilor
săi mai puternici şi mai inteligenţi este necesară o instituţie care să
descurajeze toate elementele antisociale. Pacea -- absenţa luptelor
perpetue ale tuturor împotriva tuturor -- nu poate fi asigurată decât
prin instituirea unui sistem în care puterea de a recurge la acţiuni
violente este monopolizată de către un aparat social al constrângerii şi
coerciţiei, iar aplicarea acestei puteri în fiecare caz individual este
reglementată printr-un set de reguli -- legile elaborate de om, care
sunt distincte atât de legile naturii cât şi de cele ale praxeologiei.
Principalul instrument al unui sistem social constă în funcţionarea
unui astfel de aparat, numit îndeobşte stat. [p.281]
Conceptele de libertate şi de servitute n-au sens decât prin raportare
la modul de funcţionare al statului. A spune că o persoană nu este
liberă pentru că, dacă doreşte să rămână în viaţă, puterea ei de a alege
între a bea apă şi a bea cianură de potasiu este restricţionată de
natură, ar fi cât se poate de impropriu şi de inducător în eroare. Nu ar
fi mai puţin inacceptabil să se spună despre un om că este lipsit de
libertate deoarece legea impune sancţiuni asupra dorinţei sale de a
ucide un alt om şi deoarece poliţia şi tribunalele penale le aplică. În
măsura în care statul -- aparatul social de constrângere şi opresiune --
îşi limitează exerciţiul violenţei şi al ameninţării cu violenţa la
suprimarea şi prevenirea acţiunilor antisociale, prevalează ceea ce se
poate numi în mod rezonabil şi inteligibil libertate. Interzisă este doar
conduita care este menită să dezintegreze cooperarea socială şi
civilizaţia, aruncând astfel întreaga populaţie îndărăt, către condiţiile
din vremea când homo sapiens îşi făcea apariţia din existenţa pur
animalică a strămoşilor săi nonumani. Felul acesta de coerciţie nu
restrânge semnificativ posibilitatea de a alege a omului. Chiar dacă n-
ar exista nici un guvern care să aplice legile elaborate de om, individul
nu s-ar putea bucura în acelaşi timp atât de avantajele ce decurg din
existenţa cooperării sociale cât şi de plăcerea de a da frâu liber
instinctelor sale agresive de animal rapace.
 Astfel, putem defini libertatea ca fiind acea stare de lucruri în care
posibilitatea individului de a alege după cum doreşte nu este
constrânsă de violenţa guvernamentală dincolo de limitele pe care i le
impune oricum legitatea praxeologică.
Aceasta este semnificaţia libertăţii atunci când ea este definită drept
condiţia individului în cadrul economiei de piaţă. Individul este liber,
în sensul că legile şi statul nu-l silesc să renunţe la autonomie şi
autodeterminare mai mult decât o fac inevitabil legile praxeologice. El
nu renunţă decât la libertatea animalică de a trăi fără a acorda nici un
fel de consideraţie existenţei altor specimene din specia pe care o
reprezintă. Rolul aparatului social de constrângere şi coerciţie este de
a-i sili pe indivizii a căror răutate, lipsă de prevedere sau inferioritate
mentală îi împiedică să realizeze că permiţându-şi acte care distrug
societatea îşi dăunează atât lor înşile cât şi tuturor celorlalte fiinţe
umane, să evite asemenea acte
Omul este liber în măsura în care îşi călăuzeşte viaţă conform propriilor sale planuri. Un om
a cărui soartă este determinată de planurile unei autorităţi superioare, care este depozitara
exclusivă a dreptului de a planifica, nu este liber în sensul în care a fost utilizat şi înţeles
termenul acesta de “libertate” de către toată lumea, până când revoluţia semantică a zilelor
noastre a provocat amestecarea limbilor.