DOVEZILE DESPRE EXISTENTA LUI DUMNEZEU:

Argumente pentru și împotriva credinței în existența lui Dumnezeu au fost propuse de

filosofi, teologi, oameni de știință și alții. În terminologia filosofică, argumentele pentru și
împotriva existenței lui Dumnezeu implică în primul rând sub-disciplinele
de epistemologie (teoria cunoașterii) și ontologia (natura de a fi), dar de asemenea, teoria
generală a valorii, deoarece conceptele de perfecțiune sunt atât de des legate de noțiunile
de Dumnezeu. Existența sau inexistența lui Dumnezeu, în special al Dumnezeului creștin și
iudaic, este un subiect imens al literaturii filosofice. Încă din antichitate, personalități remarcante
ale comunității filozofice, aparținând unor diferite naționalități și timpuri, au abordat problematica
existenței divinității, tendință care continuă și în zilele noastre, iscând un interes cel puțin la fel de
intens.

Răspuns: Există Dumnezeu? Am găsit foarte interesant faptul că se acordă atât de multă

atenţie acestui subiect. Ultimile statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi
crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva
generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu
adevărat. În ceea ce mă priveşte, cred că discuţia ar trebui să aibă o direcţie cu totul
opusă.

În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia
spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există: “Şi fără credinţă este
cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El
este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea
pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar
face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. " 'Tomo' i-a zis Iisus, 'pentru că M-ai
văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia
spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără
vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi
glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmul
19:1-4). Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi
frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi
dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre
inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”. Există
ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi
că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge
aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită
influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni
vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: “Nebunul zice în inima lui: „Nu este
Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1). Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul
istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au
crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva)
care să fi generat această credinţă.

În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi

argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a
argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa
lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de
care nimic nu poate fi conceput”. Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu
exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă
Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă
asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument
este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o
concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi
conceput. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai
aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se
întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu
numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie
a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe
de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.

Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul
cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă
un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia. În
sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva “ne-cauzat” care să fi fost sursa a tot ceea ce a
apărut şi există. Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea
argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a
avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului.
Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am
putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?

În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni care
vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede
minciuni în locul lor. Romani 1:25 declară: “căci au schimbat în minciună adevărul lui
Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat
în veci! Amin.” Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa
în Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea
Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile
făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi “ştiinţific” sau pentru
că “nu ar exista dovezi”. Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că
Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate
faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu
(Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele
noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem
orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred
că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către
atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la
credinţa într-un Dumnezeu Creator. Dumnezeu există şi toţi ştim la urma urmei că El
există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa
lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.

Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu
că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi. Nu Îi
aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea
pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu
au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a
schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc
şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe
nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. În final, existenţa
lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6). Credinţa în Dumnezeu nu
reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-o zonă bine luminată unde 90% din
oameni deja locuiesc.