UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Sf. Grigore de Nazianz

Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu

Lucrare la Patrologie
Studenți: Marius GHERGHEL
Antonio BĂCĂOANU
Mihai ISPAS
Coordonator: pr.drd. Vasile PETRIȘOR

IAȘI – 2020
 Viață + context

Sfântul Grigorie de Nazianz s-a născut în jurul anului 330 în Arianz,

aproape de Nazianz. Tatăl său era păgân şi făcea parte din secta iudaică a
ipsistarienilor . Acesta s-a botezat în 325, și ajunge episcop de Nazianz în 329.
În 357, Grigore este botezat iar după un an se retrage în singurătate și alături de
sf. Vasile studiază Scriptura și sf. părinți. În 361 devine preot, apoi scrie alături
de Vasile tratatul Despre Fugă (preoție). Apoi este aşezat de Sf. Vasile în fruntea
Sazimei, ca episcop, dar nu ocupă scaunul efectiv, din cauza lui Antim al Tianei.
După ce a pierdut jurisdicția, îl ajută pe tatăl său la conducerea bisericii din
Nazianz.
În 379, episcopii ortodocşi din Tracia, îl aduc ca episcop al
Constantinopolului, împotriva episcopului eunomian 1 Demofil. În
Constantinopol toate Bisericile erau în mâna arienilor. De aceea Sf. Grigorie se
aşează în casa unei rude, unde era şi o capelă şi de aici rosteşte Cele cinci
cuvântări despre Dumnezeu, care aveau să-l facă celebru. Se vede chemat în faţa
tribunalului, ca instigator şi autor al tulburărilor sângeroase, care au avut loc
între ortodocşi şi arieni, cu prilejul rostirii acelor cuvântări. Este ales canonic
drept episcop al Constantinopolului în 381, dar din cauza unor conflicte își dă
demisia în același an. Moare în 389.
Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu ale Sfântului Grigore de Nazianz
sunt rezultatul unor uriaşe frământări teologice în jurul dogmei Sfintei Treimi,
frământări care fac obiectul principal al primelor două sinoade ecumenice.
Ereziile de mare răsunet în secolul Sfântului Grigorie de Nazianz şi combătute
de el în aceste cărți sunt două: arianismul 2 şi pneumatomahismul3. Tot aici mai
aminteşte şi de sabelianism4. Doctrina ariano-eunomiană se îndrepta în special

1
Erezie; ei refuzau să atribuie Fiului Dumnezeirea, pentru faptul că era născut. De asemenea susțineau că
natura lui Dumnezeu era deplin accesibilă omului.
2
Erezie care nega dumnezeirea lui Isus.
3
Erezie care nega dumnezeirea Duhului Sfânt (dar acceptau dumnezeirea Fiului).
4
Sabelius tindea la fuziunea personelor în Treime, negând distincția lor.
 3

împotriva Dumnezeirii Fiului. Ea se reduce la următoarele: Dumnezeu este unic,

nenăscut, veşnic, fără început: el nu își comunică fiinţa.

Cuvântarea întâi despre Dumnezeu

Prefaţă a următoarelor patru cuvântări, prima cuvântare nu tratează probleme

de ordin dogmatic, ci anumite principii de ordin general. Sunt trei idei propuse
aici: problema abuzului cu puterile raţiunii şi zădărnirea tot mai mult a acestor
puteri când apucă pe drumul retoricei sofistice, problema teologului creştin şi
problema temelor mai practic şi mai cu folos de tratat de teologul creştin.
Greşeala fundamentală a eunomienilor, spune Sf. Grigorie de Nazianz, venea
din faptul că tratau Teologia pe calea raţionamentelor subtile, prin sofisme,
acordând raţiunii puteri nelimitate şi neglijând un fapt fundamental: întregirea şi
verificarea datelor raţiunii cu ajutorul credinţei. Limitându-se la raţionamente
numai, ei vorbeau despre Dumnezeu ca despre oricare alt lucru, Teologia fiind
astfel redusă la o simplă alcătuire retorică. Omul care vorbește despre
Dumnezeu trebuie să fie într-o stare spirituală desăvărșită.

Cuvântarea a doua despre Dumnezeu

După ce în prima cuvântare, Grigore de Nazianz a precizat cine trebuie să

filozofeze despre Dumnezeu arătând când şi în ce măsură, în a doua cuvântare,
autorul îşi propune să vorbească despre Dumnezeu. Pentru ca discursul să îşi
atingă scopul, autorul recurge la ajutorul Sfântei Treimi, astfel încât „Tatăl să fie
binevoitor, Fiul să fie colaborator, iar Duhul Sfânt să insufle cuvântarea” 5.
Grigore de Nazianz începe discursul apelând la imaginea urcării pe munte a lui
Moise pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. În funcţie de curăţia în care se află
ascultătorul discursului, acesta poate să fie pe munte în nor, unde îl vede pe

5
Grigore de Nazianz, Cuvântarea a doua, p. 49.
 4

Dumnezeu faţă către faţă sau poate să stea pe munte şi să nu intre în nor sau în
cazul în care nu este curat să stea la poalele muntelui. Autorul oferă cheia de
înţelegere a elementelor descrise în imagine.
Aşadar, urcarea pe munte simbolizează inima care îl cuprinde pe Dumnezeu,
iar norul semnifică faptul că Dumnezeu este imaterial şi este învăluit în mister.
Grigore de Nazianz afirmă că pentru mintea umană este imposibil să-l înţeleagă
pe Dumnezeu. În cazul îngerilor, înţelegerea lui Dumnezeu este dată de gradul
pe care îngerii îl ocupă în ierarhie 6. În sprijinul argumentului că mintea umană
nu poate înţelege dumnezeirea, Grigore recurge la Sfânta Scriptură, enumerând
personajele biblice care au fost găsite drepte, dar n-au reuşit să înţeleagă ce este
dumnezeirea. Enoh, Noe, Abraham, Iacob, Ilie sunt doar câteva exemple de
personaje biblice care au intrat în contact cu Dumnezeu şi totuşi n-au reuşit ca
mintea lor să se ridice la cunoaşterea naturii divine. Mintea umană nu poate
cunoaşte ce este dumnezeirea din cauza cărnii şi pentru că în cugetările
spirituale se va strecura întotdeauna elementele corporale 7.
Un alt motiv pentru care mintea umană nu poate înţelege dumnezeirea este
evitarea căderii în păcatul mândriei, cum s-a întâmplat în cazul lui Lucifer.
Totuşi în om se găseşte nevoia de a-L căuta pe Dumnezeu chiar dacă nu poate să
înţeleagă ce este dumnezeirea. Deoarece mintea umană tânjeşte după
cunoaşterea lui Dumnezeu şi din cauza limitelor şi a oboselii, mintea fie priveşte
spre lucrurile create şi le consideră ca pe nişte zei, fie prin frumuseţea şi ordinea
pe care o găseşte în univers admite existenţa lui Dumnezeu. Trebuie notat faptul
că pentru Grigore de Nazianz a crede din punct de vedere raţional în existenţa
lui Dumnezeu este mai uşor decât să cunoşti natura divină, care pentru om este
imposibilă. Ca o concluzie la această cuvântare, omul poate filozofa despre
multe lucruri create chiar şi despre corpul uman, căci raţiunea poate înţelege mai
mult sau mai puţin aceste lucruri, dar în cazul naturii divine, omul n-o poate
înţelege.
6
P.53.
7
P. 63.
 5

Cuvântarea a treia despre Dumnezeu (prima cuvântare despre Fiul)

În această cuvântare este vorba despre Fiul care face parte din dumnezeire.
Cuvântarea este construită în jurul întrebărilor pe care le aveau eunomienii
despre Fiul. Trebuie menţionat că eunomienii alături de arieni negau divinitatea
Fiului pe care îl considerau un om. Pentru a-i combate pe eunomieni şi pe arieni,
Grigore de Nazianz arată că afirmaţia unicităţii lui Dumnezeu nu este în
contradicţie cu afirmaţia că în Dumnezeu sunt trei persoane. Toate cele trei
persoane sunt egale în natură, dar fiecare are o identitate proprie: Tatăl este în
afara timpului şi necorporal, Fiul este născut, iar Duhul Sfânt purcede 8.
Cuvântarea este alcătuită din două părţi: în prima parte sunt tratate obiecţiile
puse de către eunomieni şi arieni, iar în a doua parte Grigore menţionează
locurile din Sfânta Scriptură în care este pusă la îndoială divinitatea Fiului.
Prima obiecţie pusă de către eunomieni a fost cu privire la momentul în care a
avut loc acest proces, iar Grigore le răspunde că acesta s-a întâmplat în afara
timpului. O altă obiecţie se referă la modul în care Fiul s-a născut, iar Grigore
răspunde că numai Tatăl ştie cum s-a născut Fiul.
Ca încheiere, Grigore de Nazianz arată faptul că între credinţă şi raţiune există
o strânsă legătură. Dacă raţiunii i se acordă o putere prea mare, neglijând
credinţa, atunci omul dărâmă credinţa prin cercetări raţionale până în momentul
în care raţiunea se loveşte de mărimea lucrurilor. Dar nu trebuie să cădem în
cealaltă extremă, adică raţiunea să fie neglijată, deoarece ar avea următoarea
consecinţă: „slăbiciunea raţiunii să apară ca slăbiciune a tainei credinţei
noastre”9.

Cuvântarea a patra despre Dumnezeu

8
Cuvântarea a treia, p. 95.
9
P. 120.
 6

Atât cel de al treilea cât și cel de al patrulea discurs, proclamate de Sfântul

Grgorie de Nazians, implica aceeași tema, adică Dumnezeirea Fiului, cel din
urmă fiind o continuare a primului. Modul de abordare al problematicii pe care îl
adoptă sf. Grigore în penultima cuvântare este de întrebare și răspuns. Sfântul
Grigore caută să răspundă la fiecare contestație a eunomienilor (explicatie -aici
daca nu a fost deja implicat termenul-). Multe dintre argumentele acestei grapări
/ ideologii eretice erau bazate pe Sfănta Scriptură, de aici find necesar o
combatere a acestora, ca nu cumva sa fie folosit Cuvântul Domnului pentru
argumentarea unor neadevăruri. {pt texte pgg127 128, 129 sau oricare}
Discursul este împârțit în două părți. Prima parte prezinta cele 10 obiectii
Scripturistice aduse de eunomieni împotriva Dumnezeirii Fiului (1. Domnul m-a
zidit început căilor Lui, spre lucrăriel Lui; 2. Scriptura îl numește pe Fiul ’rob’
3. Problematica supunerii Fiului Voinței Tatălui; etc. ); iar ce-a dea doua parte
tratează, în general, despre denumirile lui Dumnezeu ( „Cel care este”,
„Dumnezeu”, „Dumnezeul oștirilor”, „Dumnezeul puterilor” etc.) și ale Fiului.
{pentru prezentarea orala text la pgg 147-150}.

Cuvântarea a cincea despre Dumnezeu

A cincea cuvântare este îndreptată spre pneumatomahi, care neagă cu

desăvârșire Dumnezeirea Duhului Sfânt. Pneumatomahii erau mai moderați
decât arienii, dar erau clar împotriva Dumnezeirii Duhului Sfânt, pe care îl
considerau ca fiind o inovație a ortodocșilor și un dumnezeu nescripturistic.
Discursul este structurat în două părți. Prima parte tratează despre
Dumnezeirea duhului Sfânt, iar cea de-a doua parte se ocupă de respingerea
argumentelor pneumatomahilor cum că Duhul Sfânt ar fi nescripturistic.
Duhul Sfânt nu trebuie scos din Dumnezeu pentru că El este Sfințenia, iar o
Dumnezeire căreia îi lipsește Sfințenia este nedesăvârșită. Sf. Grigore definește
Sf. Treime drept “lumina substanțială care este unică și în același timp Tată, Fiul
 7

și Duhul Sfânt” și „înțelegem pe Fiul-lumină din lumină-Tatăl prin lumină-

Duhul”. {pg 163, pg 168, 172, 185, 188}