Grigorie de Nazianz

Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu

Viață + context

Sfântul Grigorie de Nazianz s-a născut în jurul anului 330 în Arianz, aproape
de Nazianz. Tatăl său era păgân şi făcea parte din secta iudaică a ipsistarienilor .
Acesta s-a botezat în 325, și ajunge episcop de Nazianz în 329. În 357, Grigore
este botezat iar după un an se retrage în singurătate și alături de sf. Vasile studiază
Scriptura și sf. părinți. În 361 devine preot, apoi scrie alături de Vasile tratatul
Despre Fugă (preoție). Apoi este aşezat de Sf. Vasile în fruntea Sazimei, ca
episcop, dar nu ocupă scaunul efectiv, din cauza lui Antim al Tianei. După ce a
pierdut jurisdicția, îl ajută pe tatăl său la conducerea bisericii din Nazianz.
În 379, episcopii ortodocşi din Tracia, îl aduc ca episcop al
Constantinopolului, împotriva episcopului eunomian1 Demofil. În Constantinopol
toate Bisericile erau în mâna arienilor. De aceea Sf. Grigorie se aşează în casa unei
rude, unde era şi o capelă şi de aici rosteşte Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu,
care aveau să-l facă celebru. Se vede chemat în faţa tribunalului, ca instigator şi
autor al tulburărilor sângeroase, care au avut loc între ortodocşi şi arieni, cu prilejul
rostirii acelor cuvântări. Este ales canonic drept episcop al Constantinopolului în
381, dar din cauza unor conflicte își dă demisia în același an. Moare în 389.
Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu ale Sfântului Grigore de Nazianz sunt
rezultatul unor uriaşe frământări teologice în jurul dogmei Sfintei Treimi,
frământări care fac obiectul principal al primelor două sinoade ecumenice. Ereziile
de mare răsunet în secolul Sfântului Grigorie de Nazianz şi combătute de el în
1
Erezie; ei refuzau să atribuie Fiului Dumnezeirea, pentru faptul că era născut. De asemenea susțineau că natura lui
Dumnezeu era deplin accesibilă omului.
aceste cărți sunt două: arianismul2 şi pneumatomahismul3. Tot aici mai aminteşte şi
de sabelianism4. Doctrina ariano-eunomiană se îndrepta în special împotriva
Dumnezeirii Fiului. Ea se reduce la următoarele: Dumnezeu este unic, nenăscut,
veşnic, fără început: el nu își comunică fiinţa.

Cuvântarea întâi despre Dumnezeu

Prefaţă a următoarelor patru cuvântări, prima cuvântare nu tratează probleme de

ordin dogmatic, ci anumite principii de ordin general. Sunt trei idei propuse aici:
problema abuzului cu puterile raţiunii şi zădărnirea tot mai mult a acestor puteri
când apucă pe drumul retoricei sofistice, problema teologului creştin şi problema
temelor mai practic şi mai cu folos de tratat de teologul creştin.
Greşeala fundamentală a eunomienilor, spune Sf. Grigorie de Nazianz, venea din
faptul că tratau Teologia pe calea raţionamentelor subtile, prin sofisme, acordând
raţiunii puteri nelimitate şi neglijând un fapt fundamental: întregirea şi verificarea
datelor raţiunii cu ajutorul credinţei. Limitându-se la raţionamente numai, ei
vorbeau despre Dumnezeu ca despre oricare alt lucru, Teologia fiind astfel redusă
la o simplă alcătuire retorică. Omul care vorbește despre Dumnezeu trebuie să fie
într-o stare spirituală desăvărșită.

Cuvântarea a doua despre Dumnezeu

2
Erezie care nega dumnezeirea lui Isus.
3
Erezie care nega dumnezeirea Duhului Sfânt (dar acceptau dumnezeirea Fiului).
4
Sabelius tindea la fuziunea personelor în Treime, negând distincția lor.
 După ce în prima cuvântare, Grigore de Nazianz a precizat cine trebuie să
filozofeze despre Dumnezeu arătând când şi în ce măsură, în a doua cuvântare,
autorul îşi propune să vorbească despre Dumnezeu. Pentru ca discursul să îşi atingă
scopul, autorul recurge la ajutorul Sfântei Treimi, astfel încât „Tatăl să fie
binevoitor, Fiul să fie colaborator, iar Duhul Sfânt să insufle cuvântarea” 5. Grigore
de Nazianz începe discursul apelând la imaginea urcării pe munte a lui Moise
pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. În funcţie de curăţia în care se află ascultătorul
discursului, acesta poate să fie pe munte în nor, unde îl vede pe Dumnezeu faţă
către faţă sau poate să stea pe munte şi să nu intre în nor sau în cazul în care nu
este curat să stea la poalele muntelui. Autorul oferă cheia de înţelegere a
elementelor descrise în imagine.
Aşadar, urcarea pe munte simbolizează inima care îl cuprinde pe Dumnezeu, iar
norul semnifică faptul că Dumnezeu este imaterial şi este învăluit în mister.
Grigore de Nazianz afirmă că pentru mintea umană este imposibil să-l înţeleagă pe
Dumnezeu. În cazul îngerilor, înţelegerea lui Dumnezeu este dată de gradul pe care
îngerii îl ocupă în ierarhie6. În sprijinul argumentului că mintea umană nu poate
înţelege dumnezeirea, Grigore recurge la Sfânta Scriptură, enumerând personajele
biblice care au fost găsite drepte, dar n-au reuşit să înţeleagă ce este dumnezeirea.
Enoh, Noe, Abraham, Iacob, Ilie sunt doar câteva exemple de personaje biblice
care au intrat în contact cu Dumnezeu şi totuşi n-au reuşit ca mintea lor să se ridice
la cunoaşterea naturii divine. Mintea umană nu poate cunoaşte ce este dumnezeirea
din cauza cărnii şi pentru că în cugetările spirituale se va strecura întotdeauna
elementele corporale7.
Un alt motiv pentru care mintea umană nu poate înţelege dumnezeirea este
evitarea căderii în păcatul mândriei, cum s-a întâmplat în cazul lui Lucifer. Totuşi
5
Grigore de Nazianz, Cuvântarea a doua, p. 49.
6
P.53.
7
P. 63.
în om se găseşte nevoia de a-L căuta pe Dumnezeu chiar dacă nu poate să înţeleagă
ce este dumnezeirea. Deoarece mintea umană tânjeşte după cunoaşterea lui
Dumnezeu şi din cauza limitelor şi a oboselii, mintea fie priveşte spre lucrurile
create şi le consideră ca pe nişte zei, fie prin frumuseţea şi ordinea pe care o
găseşte în univers admite existenţa lui Dumnezeu. Trebuie notat faptul că pentru
Grigore de Nazianz a crede din punct de vedere raţional în existenţa lui Dumnezeu
este mai uşor decât să cunoşti natura divină, care pentru om este imposibilă. Ca o
concluzie la această cuvântare, omul poate filozofa despre multe lucruri create
chiar şi despre corpul uman, căci raţiunea poate înţelege mai mult sau mai puţin
aceste lucruri, dar în cazul naturii divine, omul n-o poate înţelege.

Cuvântarea a treia despre Dumnezeu (prima cuvântare despre Fiul)

În această cuvântare este vorba despre Fiul care face parte din dumnezeire.
Cuvântarea este construită în jurul întrebărilor pe care le aveau eunomienii despre
Fiul. Trebuie menţionat că eunomienii alături de arieni negau divinitatea Fiului pe
care îl considerau un om. Pentru a-i combate pe eunomieni şi pe arieni, Grigore de
Nazianz arată că afirmaţia unicităţii lui Dumnezeu nu este în contradicţie cu
afirmaţia că în Dumnezeu sunt trei persoane. Toate cele trei persoane sunt egale în
natură, dar fiecare are o identitate proprie: Tatăl este în afara timpului şi
necorporal, Fiul este născut, iar Duhul Sfânt purcede8. Cuvântarea este alcătuită din
două părţi: în prima parte sunt tratate obiecţiile puse de către eunomieni şi arieni,
iar în a doua parte Grigore menţionează locurile din Sfânta Scriptură în care este
pusă la îndoială divinitatea Fiului. Prima obiecţie pusă de către eunomieni a fost cu
privire la momentul în care a avut loc acest proces, iar Grigore le răspunde că

8
Cuvântarea a treia, p. 95.
acesta s-a întâmplat în afara timpului. O altă obiecţie se referă la modul în care Fiul
s-a născut, iar Grigore răspunde că numai Tatăl ştie cum s-a născut Fiul.
Ca încheiere, Grigore de Nazianz arată faptul că între credinţă şi raţiune există o
strânsă legătură. Dacă raţiunii i se acordă o putere prea mare, neglijând credinţa,
atunci omul dărâmă credinţa prin cercetări raţionale până în momentul în care
raţiunea se loveşte de mărimea lucrurilor. Dar nu trebuie să cădem în cealaltă
extremă, adică raţiunea să fie neglijată, deoarece ar avea următoarea consecinţă:
„slăbiciunea raţiunii să apară ca slăbiciune a tainei credinţei noastre” 9.

Cuvântarea a patra despre Dumnezeu

Atât cel de al treilea cât și cel de al patrulea discurs, proclamate de Sfântul

Grgorie de Nazians, implica aceeași tema, adică Dumnezeirea Fiului, cel din urmă
fiind o continuare a primului. Modul de abordare al problematicii pe care îl adoptă
sf. Grigore în penultima cuvântare este de întrebare și răspuns. Sfântul Grigore
caută să răspundă la fiecare contestație a eunomienilor (explicatie -aici daca nu a
fost deja implicat termenul-). Multe dintre argumentele acestei grapări / ideologii
eretice erau bazate pe Sfănta Scriptură, de aici find necesar o combatere a acestora,
ca nu cumva sa fie folosit Cuvântul Domnului pentru argumentarea unor
neadevăruri. {pt texte pgg127 128, 129 sau oricare}
Discursul este împârțit în două părți. Prima parte prezinta cele 10 obiectii
Scripturistice aduse de eunomieni împotriva Dumnezeirii Fiului (1. Domnul m-a
zidit început căilor Lui, spre lucrăriel Lui; 2. Scriptura îl numește pe Fiul ’rob’ 3.
Problematica supunerii Fiului Voinței Tatălui; etc. ); iar ce-a dea doua parte
tratează, în general, despre denumirile lui Dumnezeu ( „Cel care este”,

9
P. 120.
„Dumnezeu”, „Dumnezeul oștirilor”, „Dumnezeul puterilor” etc.) și ale Fiului.
{pentru prezentarea orala text la pgg 147-150}.

Cuvântarea a cincea despre Dumnezeu

A cincea cuvântare este îndreptată spre pneumatomahi, care neagă cu

desăvârșire Dumnezeirea Duhului Sfânt. Pneumatomahii erau mai moderați decât
arienii, dar erau clar împotriva Dumnezeirii Duhului Sfânt, pe care îl considerau ca
fiind o inovație a ortodocșilor și un dumnezeu nescripturistic.
Discursul este structurat în două părți. Prima parte tratează despre Dumnezeirea
duhului Sfânt, iar cea de-a doua parte se ocupă de respingerea argumentelor
pneumatomahilor cum că Duhul Sfânt ar fi nescripturistic.
Duhul Sfânt nu trebuie scos din Dumnezeu pentru că El este Sfințenia, iar o
Dumnezeire căreia îi lipsește Sfințenia este nedesăvârșită. Sf. Grigore definește Sf.
Treime drept “lumina substanțială care este unică și în același timp Tată, Fiul și
Duhul Sfânt” și „înțelegem pe Fiul-lumină din lumină-Tatăl prin lumină-Duhul”.
{pg 163, pg 168, 172, 185, 188}