Ateismul

Există o confuzie și o dezbatere despre termenul „ateism” și definiția acestuia.

Termenul „ateism” își găsește etimologia în combinația greacă a cuvintelor „a” și „theos”. Ce
înseamnă „ateos” este, ca în orice termen, supus contextului (și poate interpretării personale).
Rețineți! Dacă un ateu afirmă: „Eu nu cred în Dumnezeu”, aceasta nu este tehnic o declarație
despre existența lui Dumnezeu sau lipsa Acestuia.

Înseamnă deci ateos „nici un Dumnezeu”, „fără Dumnezeu”, „lipsa credinței în

Dumnezeu” sau „Dumnezeu nu există”?

Creștinii timpurii au fost numiți „atei” deoarece nu credeau în zeii greci sau romani.
Cu toate acestea, în timp ce au afirmat inexistența acelor zei, probabil credeau că acești
dumnezei erau demoni înșelători despre care credeau că există (1 Corinteni 8: 4-6).

Multe religii afirmă că moralitatea este derivată din poruncile unei anumite zeități și
că teama de zei este un factor major în motivarea oamenilor pentru o conduită etică. Ca
urmare, ateii au fost deseori acuzați ca fiind amorali sau imorali. Ateii resping această
acuzație și afirmă că sunt la fel de motivați de o comportare etică ca oricine altcineva — fie
prin educație, fie prin umanism, legislație sau dorința de a avea o bună reputație și respectul
de sine. Ei afirmă că un comportament cu adevărat etic derivă din motivații altruiste, nu din
teama de pedeapsă sau speranța în răsplată după moarte. Mai mult, ei citează faptul că în
multe religii conceptul de moralitate e prezentat doar ca o listă de interdicții ("să nu..."), ceea
ce nu e suficient pentru un comportament cu adevărat etic - moralitatea ar trebui să fie și
pozitivă, nu doar negativă; fac și ce trebuie să fac, nu doar mă abțin de la ce trebuie să nu fac.

Teismul, in sensul cel mai larg, este credința că cel puțin o zeitate există. Într-un sens
mai specific, teismul poate fi o doctrină preocupată cu natura unui Dumnezeu monoteist și
relația dintre Dumnezeu și univers. Teismul, în acest sens specific, îl consideră pe Dumnezeu
ca fiind personal, prezent și activ în guvernarea și organizarea lumii și a universului. Astfel,
teismul descrie concepția clasică despre Dumnezeu care este întâlnită în creștinism, iudaism,
islam și unele forme ale hinduismului. Utilizarea cuvântului teism pentru a indica această
formă clasică de monoteism a inceput în timpul revoluției științifice din secolul al XVII-lea,
cu scopul de a-l diferenția de concepția deistă care apărea în acea perioadă și care susținea că
Dumnezeu, deși transcendent și suprem, nu intervine în lumea naturală și poate fi cunoscut
rațional si nu prin revelație.

In prezent, ateismul inca este o problema controversata, desi doar din punct de vedere
moral, majoritatea tarilor, prin intermediul dreptului la libertate de exprimare, ingaduind
ateilor o viata normala, exceptie facand tari islamice, precum Arabia Saudita, E.A.U. si mai
nou, Afghanistan. La nivel moral si stiintific, ateismul este extrema opusa religiilor care aloca
timp si materiale demonstrarii opusului a ceea ce prezinta ateii, oamenii responsabili cu asta
fiind apologeticii, in prezent fiind cunoscuti Frank Turek, John Lennox, Robert Barron. In
partea opusa sunt cunoscute personalitati precum Richard Dawkins, Christopher Hitchens
(decedat), Michael Shermer. Dintre cei enumerati mai sus au realizat dezbateri pentru a-si
sustine ideile, dezbateri disponibile pe internet (personal sugerez dezbaterea dintre Frank
Turek si Michael Shermer). Cele mai populare argumente pro-ateism sunt: Lipsa dovezilor
pentru existența zeilor/supranaturalului e principalul argument al ateilor, evoluționismul
contrazice direct cartea Genezei, Problema răului (tema teodiceii) pune la îndoială existența
unui zeu care este deopotrivă omnipotent, atotcunoscător și atotiubitor, aducând argumentul
că un asemenea zeu nu ar trebui să permită existența răului și a durerii . Mulți atei susțin că
lipsa existenței unei divinități este mult mai probabilă decât existența acesteia. Dintre
argumentele care probeaza teismul sunt: Platon și Aristotel demonstrau existența unei cauze
primare de la care provin toate celelalte cauze (argumentul cosmologic), Sf. Anselm de
Canterbury propune argumentul ontologic în favoarea existenței, reluat mai apoi de Descartes
și criticat de Kant (existența nu e un predicat), Filosoful englez William Paley propune
analogia ceasornicarului, care în esență constă în a arăta că, așa cum un ceasornic, un
mecanism suficient de complex, are un creator, așa și omul, un mecanism cu mult mai
complex, trebuie să aibă un Creator.

In concluzie, prin prisma personala, consider ca argumentele care probeaza existenta

unui Dumnezeu sunt mult mai convingatoare decat cele care-l „omoara”, cum afirma
Nietzche, deoarece ateismul reprezinta doar o dorinta egoista de imputernicire a propriei
persoane prin negarea unei forte mai puternice decat aceasta sau ratacirea spirituala in
lucrurile lumesti. Ca si crestin-ortodox, cred cu tarie in mostenirea spirituala a credintei mele,
transmisa din generatie in generatie, dar desigur, asta nu ma face orb, observand lipsurile din
organizare si pervertirile aduse aduse Cuvantului Scripturic, pentru manipulare si din interese
egoiste. „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică
încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1
Bibliografie

 www.wikipedia.org
 www.facerealumii.ro
 Biblia