SESIUNEA INTERNAȚIONALĂ DE

COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE STUDENȚEȘTI

DONARIS 2024

CLONAREA UMANĂ- ASPECTE JURIDICE, ETICE ȘI FILOSOFICE

Cristina MILEA,
Universitatea „Dunărea de Jos” Galați,
Facultatea De Drept Și Științe Administrative,
Specializarea Drept, anul de studii II
Coordonator: Conf. Dr. Andreea MATIC
E-mail: cristina_milea03@yahoo.com

Rezumat: Având în vedere elaborarea acestei lucrări, rolul pe care mi-l asum este acela de a
prezenta în mod amplu fenomenul „clonării umane”, ca grup de celule sau organisme identice,
derivate dintr-o singura celulă sau dintr-un singur individ, printr-o modalitate de reproducere
asexuată. Prezentarea principalelor dezbateri cu privire la avantajele și limitele din rândul
cercetătorilor, fie că este vorba despre medici, eticieni ori juriști, are un caracter obligatoriu
deoarece îndrumă clar spre acceptarea ori abolirea unui asemenea proces. Astfel, în cele ce urmează
voi avea în vedere o trecere în revistă a încercărilor fără rezultat de clonare, a primei clonări reușite,
a principalelor beneficii și dezavantaje, a dezaprobării din punct de vedere etic, a principiilor
filosofice ce ar putea guverna părerile pro sau contra, dar și repercusiunile din punct de vedere
juridic ale unei posibile acceptări a instituției clonării.
În scopul cuprinderii tuturor informațiilor corecte, numărul surselor utilizate este numeros,
apelând la literatura de specialitate.

Cuvinte cheie: clonare umană, etică, legislație, filosofie, știință, clonare terapeutică,
compromisuri.

Introducere
Deși pentru multă vreme clonarea umană părea desprinsă din romanele SF, astăzi nu
mai este doar o posibilitate rezervată pentru viitorul îndepărtat. Datorită dezvoltărilor
științifice uriașe din domeniul medicinei, în special genetică, au devenit posibile, cel puțin
în teorie, replici ale indivizilor (feminin sau masculin). Cu toate acestea, unele voci
încearcă să facă lucrurile să pară mai puțin serioase, spunând că „clonarea umană rămâne o
perspectivă îndepărtată”. Cercetătorii care sunt de acord cu acest punct de vedere își
schimbă atenția de la problema clonării umane la problema clonării țesutului uman în
scopuri terapeutice. Credem, totuși, că, în timp ce această ultimă problemă este de o
importanță capitală, responsabilitatea pentru tratarea clonării umane este necesară urgent.
Clonarea umană trece dincolo de granițele unei etici individuale, chiar dacă o afectează şi
pe aceasta într-un mod profund; ea are de-a face cu decizii care trebuie să se ia la nivel
înalt, cum ar fi hotărârile forurilor legislative naționale sau internaționale. Prin urmare,
clonarea umană a fost un subiect fierbinte de îngrijorare printre eticienii creștini și oamenii
de știință necreștini deopotrivă. Deloc surprinzător, opiniile cu privire la această problemă
sunt împărțite. Dacă majoritatea cercetătorilor și eticienilor, creștini și necreștini
deopotrivă, se opun ferm oricărei forme de clonare, există și voci care afirmă că trebuie să
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

acceptăm anumite compromisuri atunci când ne ocupăm de această problemă; în fine, există
și cercetători care încearcă să aducă argumente luate din sfera religiosului, ba chiar
argumente pretins biblice, în favoarea clonării umane. Subiectul clonării presupune analiza
din trei puncte de vedere: etic, juridic și filosofic. Aceste opinii vor fi analizate mai jos în
încercarea de a găsi câteva indicii pentru rezolvarea acestei probleme dificile.
Abordare din punct de vedere etic
Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei, ea se ocupă cu cercetarea problemelor
de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum
trebuie să ne comportăm? Aceasta își are originile în perioada occidentală, în Grecia Antică.
Principalele nume menționate atunci când se vorbește de etica grecească sunt Socrate, Platon
și Aristotel. Chiar dacă se poate urmări exact ideile celor trei filosofi menționați, teoriile etice
dezvoltate de cei trei sunt destul de diferite în esență.
Socrate nescriind nici o lucrare, fiind partizanul unei tradiții orale în ceea ce privește
filosofia, principale sale idei etice sunt desprinse din dialogurile lui Platon, în special
Euthyphron, Laches, Menon, acesta din urmă urmărind să răspundă la întrebarea: „Ce este
virtutea ?”.
Platon, dezvoltând o teorie a formelor și folosindu-se de aceasta ca de o premisă în
dezvoltarea teoriei asupra guvernării, s-a îndepărtat într-o mare măsură de discursul socratic.
Aristotel respinge din start teoria formelor gândită de Platon, iar propria sa viziune asupra
eticii o exprimă în Etica nicomahică și în Etica eudemică.
Punctul comun între eticile anterior menționate, care se regăsește în mai toate teoriile etice,
inclusiv cele contemporane, îl reprezintă includerea în discursul filosofic a două concepte:
fericirea și virtutea. Corespondentele conceptelor în limba greacă sunt eudaimonia 1 și areté2,
dar acești termeni erau folosiți într-un sens aparte. Un individ putea fi în aparență un
eudaimon, având o viață lipsită de griji, dar acest lucru nu implică în mod necesar și
includerea acestuia în categoria daimonilor. Binele, o altă constantă a filosofie occidentale, se
împletește cu virtutea și eudaimonia, dar și cu rațiunea. Bunăoară Socrate accentuează ideea
că viața morală este o viață virtuoasă. Prin cuvintele acestuia din dialogurile platonice putem
extinde acest mod de a percepe fericirea și asupra filosofiei lui Platon. Aristotel subliniază
importanța intelectului și implicit a rațiunii, dar și nevoia unei introspecții raționale, care să
ofere un răspuns la principala întrebare a filosofie grecești: Cum ar trebui să trăiască un
individ pentru a atinge eudaimonia ? Un posibil răspuns poate fi identificat la întrebarea
anterioară, el putând fi și o concluzie a filosofie grecești, și anume urmărind binele suprem.
Binele suprem ca și teleologie nu înseamnă pur și simplu respectarea unor anumite reguli de
comportament - prin virtuți, el are în vedere o permanentă căutare prin intermediul sinelui și
prin intermediul facultăților cu care a fost înzestrat omul, iar principala facultate a individului
este rațiunea.

1
Eudaimonia este un concept filosofic superior stării de fericire, pentru că presupune atingerea potențialului
maxim și împlinirea pe toate planurile, cu intenția de continuă perfecționare în ceea ce privește: autonomia,
dezvoltarea personală, acceptarea de sine, scopul vieții, perfecționismul, pozitivismul.
2
Areté în cultura Greciei antice a fost curajul și puterea în fața adversității și era ceea la ce aspirau toți oamenii.
Cea mai articulată valoare în cultura Greacă este Areté. Tradusă drept „virtute”, cuvântul înseamnă de fapt ceva
apropiat de „a fi cea mai bună versiune a ta posibilă”, sau „atingerea potențialului uman maxim al tău”.

2
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

Explozia gândirii raționale în Grecia antică a avut un ecou deosebit în toată lumea
occidentală, influența acestui mod a imagina și explica lumea, și implicit omul, s-a făcut
simțită chiar și în teologie.
Scolastica ca și școală a filosofiei a fost influențată de demersul rațional inițiat în Grecia
antică, principalul obiectiv al acestei școli a fost acela de a îmbina rațiunea, denumită lumina
naturală, și teologia. Explicațiile etice se regăsesc undeva la confluența celor două mari școli:
teologia rațională - avându-l ca reprezentat pe Aristotel și teologia revelată, în prim planul
acesteia fiind Toma d'Aquino. Încercarea lui Toma d'Aquino de a media între un mod de
viață rațional și unul bazat pe credințe religioase este evidentă în principala lucrare a acestuia
Summa theologiae. Pentru Toma d'Aquino rațiunea devine un deschizător de drumuri pentru
credință.
Istoria filosofiei îl prezintă ca părinte al scolasticii pe Sfântul Anselm, recunoscut în general
ca fiind cel care a introdus argumentul ontologic al lui Dumnezeu. Apelând la o argumentare
rațională prin apelul la axiome și concluzii obținute din premise, Anselm a întărit ideea
necesității unei abordări deductive a cunoașterii, în acest sens mărturie stau cuvintele
acestuia:
„Mi se pare o dovadă de neglijență, dacă, după ce am reușit să avem Credință, nu ne dăm
silința să înțelegem ceea ce credem”1
Importanța argumentării logice în problemele etice, analizate filosofic sau teologic este
subliniată și de William Ockham. Concluzia acestuia are în vedere localizarea sursei moralei
în însăși voința divină. Aducând în discuție unul din atributele lui Dumnezeu, și anume
omnipotența2, gânditorului franciscan afirmă că Dumnezeu poate face orice, în afară de ceea
ce este ilogic.
Înainte de a prezenta argumente pro sau contra clonării umane din punct de verede etic,
este necesar să definim, cel puțin în linii mari, și conceptele cu care vom opera. Așa fiind,
vom oferi mai jos câteva definiții scurte, iar acest lucru ne va proteja în timpul procesului de
învățare de erorile cauzate de înțelegerea greșită a conceptelor pe care le vom folosi.
Prin „clonare“ vom înțelege „o formă de reproducere, în care progenitura rezultă nu din
unirea unui ovul și a spermei (reproducere sexuată), ci din replicare intenționată a
aranjamentului genetic al unui singur individ (reproducere asexuată) 3“ . La rândul ei,
„clonarea umană“ se va referi la „înmulțirea rasei umane prin reproducere asexuată“ 4, proces
care presupune „introducerea materialului nucleic al unei celule umane somatice (donator)
într-un ovocit (embrion),al cărui nucleu a fost înlăturat sau făcut inactiv, obținându-se, astfel,
un produs care are constituție genetică umană identică, virtual, cu a donatorului celulei
somatice.“5 Nu în ultimul rând, vom face distincția pe care o operează cei mai mulți
cercetători, între așa-zisa clonare terapeutică și clonarea reproductivă. În timp ce prima

1
—Anselm - De ce s-a făcut Dumnezeu om
2
Omnipotența (din latină: omni potens: toată puterea) se referă la puterea nelimitată.
3
Waters și Cole-Turner,God and the Embryo, p. 208
4
Mary Wahome, „Human Cloning: an ethical challenge to evangelization“, în AFER 48, nr. 4, dec., 2006, p.
332
5
Waters și Cole-Turner, op.cit., p. 209

3
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

vizează clonarea unor embrioni „în vederea folosirii celulelor lor,și în special celulele stem,
pentru foloase medicale“, cea de-a doua se referă la acel proces prin care „embrionii sunt
clonați în vederea dezvoltării lor în bebeluși umani1.“
În lucrarea de față vom stărui mai cu seamă asupra clonării umane care are ca scop
„producerea“ de noi indivizi, însă ne vom referi și la cealaltă situație,care, după cum vom
vedea, ridică, la rândul ei, serioase probleme etice.
Pentru a clarifica în mod absolut acest subiect ar trebui făcută o expunere a întregii istorii a
clonării, însă acest lucru este dificil de realizat și totodată nesigur, astfel că ne vom axa pe
cele mai importante repere ale clonării de-a lungul timpul. Încă de la bun început ar trebui să
facem o distincție între experimentele care au vizat clonarea unor mamifere și cele care s-au
aplicat embrionului uman. Până în prezent putem vorbi doar despre clonarea cu succes a unor
animale, întrucât clonarea umană este, îndeobște, interzisă. Janet Warrington realizează o
importantă trecere în revistă a principalelor momente din istoria clonării, începând cu
experimentul lui John Gurdon care, în anii‚60, reușea să combine un embrion al cărui nucleu
fusese înlăturat cu nucleul preluat din celulele din zona intestinului, în încercarea de a clona
broaște, și terminând cu bine cunoscutul experiment al clonării oii Dolly, din anul 1997. În

domeniul clonării de embrioni umani, anul 1993 a însemnat începutul unui lung șir de

experimente de acest fel.

Chiar dacă unii cercetători s-au arătat rezervați în privința posibilității clonării cu succes a
ființelor umane, o discuție privind moralitatea unei astfel de încercări se cere discutată. În
cele ce urmează vom prezenta principalele argumente pe care cei care susțin clonarea umană
le aduc în atenția publicului, urmând ca, mai apoi, să verificăm justețea acestor argumente și
să propunem o etică atentă, corectă, în care argumentele țin cont de integritatea fizică și
psihologică a clonei umane, de aspectele sociologice pe care le presupune clonarea, precum și
de moralitatea actului clonării în sine.
După cum am văzut mai sus, deși clonarea umană este interzisă în majoritatea țărilor din
întreaga lume, discuțiile despre etica acesteia continuă cu avânt până în prezent. Într-adevăr,
ar fi dificil să trecem în revistă chiar și cele mai importante lucrări științifice, etice sau
teologice care abordează această problemă spinoasă, la fel cum ar fi dificil de sistematizat
toate argumentele împotriva clonării umane. Cercetătorii nu sunt împărțiți în două tabere
clare: așadar, pe lângă acele grupuri care se opun ferm oricărei forme de clonare în orice
condiții și din orice motiv, există și voci care, chiar dacă pretind că sunt împotriva clonării
umane, susțin că „ar fi o greșeală să nu includem” în discuție sugestii despre beneficiile pe
care le-ar putea aduce. În cele din urmă, o a treia categorie de cercetători și lideri de opinie
1
Michael C. Brannigan (ed.), Ethical Issues in Human Cloning: Cross-Disciplinary Per- spectives, New
York, Seven Bridges Press, 2001, p. 241

4
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

susține fără rezerve clonarea, subliniind numeroasele beneficii pe care le poate aduce
umanității. Printre aceste beneficii se numără:
 posibilitatea ca un cuplu care suferă de infertilitate să aibă un copil care să le fie înrudit, din
punct de vedere genetic;
 posibilitatea evitării unui risc iminent de concepere a unui copil predispus la îmbolnăvire cu
cauze genetice;
 posibilitatea ca un părinte care a pierdut sau este pe cale să piardă un copil să păstreze o
legătură cu acesta prin clona sa;
 clonarea pentru țesuturi și organe;
 posibilitatea „replicării“ indivizilor care au talente deosebite sau care se bucură de o
frumusețe aparte etc.

Există totodată și o serie de limite, dintre care amintim:

 din punct de vedere mental, locuitorii planetei nu sunt suficient de bine pregătiți pentru a
accepta provocările și noutățile pe care le-ar aduce noile tehnici de clonare;
 există un imens procent al ratărilor, aproape 98% dintre embrioni nu ajung să fie implantați
mamelor surogat, ei murind în timpul evoluției sarcinii, sau imediat după naștere;
 pe moment, clonarea umană ar fi o operație costisitoare, aproape imposibil de concretizat;
 clonele supraviețuitoare moștenesc sau dobândesc anomalii de funcționare, Jan Wilmut,
“tatăl” lui Dolly, era aproape sigur de faptul că mulți copii clonați se pot naste cu maladii
congenitale, așa cum s-a întamplat și în cazul experimentelor de clonare animală;
 trupul uman ajunge o marfă vândută pe bucăți;
 “fertilitatea și longevitatea organismelor clonate” 1, se știe că, odată cu trecerea timpului,
survine și o scurtare progresivă a secvențelor de ADN situate la extremitatea cromozomilor
și numite telomeri. Rezultă “banalul” proces de îmbătrânire. Departe de a-l învinge,
clonarea îl accelereaza, ratând, deocamdata, șansa de a împlini străvechiul mit al “tinereții
fără bătrânețe”, etc.

Poate cel mai comun argument în favoarea clonării umane este că prin clonare, un cuplu
infertil poate avea un copil al lor. Acesta este mai ales cazul bărbaților infertili, care pot
obține descendenți care sunt strâns înrudiți genetic cu ei. „Copilul care se va naște va fi
identic genetic cu donatorul [de celulă] masculin.” Mai mult, în acest fel, „clonarea elimină
necesitatea așa-zisului parenting genetic de către o terță persoană străină de unitatea familială
(tradițională sau cu un singur părinte )”. De fapt, clonarea unuia dintre părinții care nu poate
avea un copil este singurul scenariu acceptat de unii cercetători. Ei arată că, în cadrul sigur al
iubirii de familie, o clonă nu devine un obiect, și cu atât mai puțin un obiect producător de
bani. Astfel, unul dintre cercetătorii ce susțin clonarea, James Wilson, este de părere că
„problema centrală este asigurarea că aceasta se va face numai pentru familii cu doi părinți,
care își doresc un copil pentru beneficiul propriu“. Prin această soluție, relația dintre părinți și
copilul clonă rămâne foarte strânsă mai ales din pricina faptului că va fi purtat în pantecele
celei care îi va fi mamă. Cu ajutorul acestei metode, nici părinții nu sunt interesați de modul
cum a fost conceput copilul atâta vreme cât se naște din mamă. Tot acesta afirmă faptul că
1
Juvenalie, Teroristii uterului. Terorism, stiinta si etica începuturilor vietii. Eseu de bioetica a gestatiei, Editura
Anastasia, Bucuresti, 2002, p. 226

5
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

doar clonarea produsă în laborator ar trebui interzisă.

Chiar dacă în primă instanță clonarea unui copil pare a fi o idee bună, în spatele acesteia se
regăsesc o mulțime de dezavantaje. Primul dintre acestea constă în faptul că primează
interesul cel doi tineri în fața clonei. Ținând cont de marea varietate de copii rămași fără
părinți, o soluție mult mai morală ar fi adoptarea unuia dintre aceștia, înlăturând astfel
credința narcisistă că numai copii biologici sunt în măsură să împlinească în mod adecvat
instinctul parental. Lăsând etica la o parte, un alt aspect mult mai important constă în faptul
că la nivel fizic, clonarea poate avea efecte nefaste asupra copilului-clonă; alterarea ADN-
ului, mutațiile genetice sau moștenirea vârstei celulei care se prelevă de la donatorul matur
sunt doar câteva dintre riscurile pe care le presupune procesul clonării. Faptul că Dolly a fost
clonată cu succes după nu mai puțin de 277 de încercări este grăitor în acest sens. Nu în
ultimul rând, „de vreme ce se folosește o celulă somatică matură în procedura clonării, orice
mutație care deja există în acea celulă, datorită vârstei sau unei moșteniri genetice, se poate
manifesta în toate celulele clonei“. Acestor efecte care țin de riscurile la nivel fizic, li se
adaugă efectele psihologice, detaliate de cercetătorul Barry Brown: relațiile din familia
viitoarei clone, impactul negativ asupra determinării de sine, precum și impactul social
nefavorabil generat de așa zisă industrie genetică și clonare umană. Din punct de vedere al
primului aspect, copilul fiind „fratele geamăn” al tatălui, există posibilitatea ca autoritatea
părintească tradițională să fie pusă sub amenințare de cunoașterea faptului că copilul este
fratele biologic al părintelui. Tot de aici s-ar putea denatura relația cu ceilalți membri ai
familiei, el putând dezvolta un puternic instinct filial față de bunicul său, de tatăl părintelui-
donator. De asemenea, întreaga sa viață va fi pus sub presiunea venită din partea „așteptărilor
privind viața lui, care vor fi umbrite în mod constant de comparația cu viața originalului.”
Din punct de vedere al liberului arbitru sau al autodeterminarii, clonarea umana poate avea
efecte adverse asupra copiilor clonati. „Când clonele realizează că sunt legate de realitatea
biologică creată de acțiunile donatorului, oportunitățile, realizările și abilitățile devin mai
limitate decât înainte.” Acest lucru este valabil mai ales în situațiile în care clonele sunt
menite să „înlocuiască” pe cei dragi decedați, atunci când așteptările altora pot fi complet
sufocante. Copilul clonat își va da seama că rolul lui este să înlocuiască pe cineva, nu să fie
dorit de părinții săi.
Ultimul efect prevăzut urmărește relația cu societatea. Relațiile dintre indivizi și autorități
vor trebui regândite, în condițiile în care clona va putea acuza influențe genetice nefaste care
l-au determinat la o anumită acțiune. Totodată, societatea ar putea să-i stigmatizeze pe copiii-
clonă, fapt care ar aduce multă suferință pentru aceștia din urmă. Nu în ultimul rând, este
posibil ca membrii societății să trăiască cu frica permanentă că ar putea fi clonați fără voia
lor, de vreme ce procedura clonării umane se specializează tot mai mult, fiind capabilă să
folosească celule provenite din părul sau saliva donatorului.
Toate acestea sugerează că afirmațiile cercetătorilor că un mediu „sigur”, cum ar fi o
familie tradițională, ar trebui să fie singura cerință pentru ca clonarea să aibă loc, este
nefondată. În schimb, riscurile implicate de clonarea umană nu au fost eliminate. Însă o
abordare etică echilibrată a problemei trebuie să țină cont și de alte aspecte (pe lângă cele ale
ordinii fizice, psihologice sau sociale prezentate mai sus), iar din aceste considerente, în cele
ce urmează vom trata aspectele religioase din această sferă.

6
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

Analizând Biblia, se arată în mod clar că ideea clonării umane contravine în mod direct voii
Lui Dumnezeu, exprimată în Sfintele Scripturi.
În primul rând, după cum au remarcat mulți cercetători și eticieni, clonarea umană
reprezintă un adevărată joacă de-a Dumnezeu. Statutul omului este acela de creatură și, prin
urmare, nu își poate asuma prerogativele unui creator, sau chiar a unui co-creator alături de
Dumnezeu, așa cum se sugerează uneori. El este chemat să aibă grijă de restul creației
(Geneza 1:26; Psalmul 8:6-8; etc.), nu să „stăpânească umanitatea sau chiar codul genetic
însuși”.
Un alt argument în defavoarea clonării umane constă în prelucrarea embrionilor umani, care,
în cea mai mare parte a lor, vor fi distruşi în urma întregii proceduri: „la sfârşitul
tratamentului […] rămân embrioni nefolosiți, iar procesul de clonare […] presupune
distrugerea unora dintre embrioni.“1 Este considerat că viața începe să existe imediat după
fecundarea ovulului, prin urmare acceptarea metodei clonării umane înseamnă acceptarea
curmării unor vieți nevinovate, chiar dacă acestea se ală într-o fază incipientă de dezvoltare.
Există apărători ai clonării care au folosit ca argument exemplul fertilizării in vitro; astfel, J.
Wilson îşi apără punctul de vedere afirmând că, dacă este adevărat că prin clonare „se încalcă
voia lui Dumnezeu, întrucât se creează un copil într-o manieră care nu depinde de unirea
sexuală […], acelaşi lucru se întâmplă şi cu fertilizarea in vitro“. În acest sens, Wilson a spus
că oamenii au fost sceptici la început, dar acum este general acceptat. Fără a intra în domeniul
foarte complex al FIV, vom afirma pur și simplu că argumentul lui Wilson este invalid
deoarece, în forma sa actuală, FIV implică și distrugerea embrionilor umani pe viață.
În al treilea rând, clonarea atentează la sacralitatea vieții umane, care presupune protejarea
vieții în forma pe care a intenționat-o Dumnezeu. Clonarea schimbă personalitatea unică a
fiecărei persoane. M. Wahome afirmă că „multiplicarea unei ființe umane este împotriva
demnității bazice a unicității noastre în ochii lui Dumnezeu […]; ea încalcă caracterul unic al
darului vieții, pe care Dumnezeu l-a dat fiecăruia dintre noi.“ Clonarea, însă, constituie o
încălcare a drepturilor omului. Este un afront la sfințenia vieții și reprezintă greșit metoda
lăsată de Dumnezeu de reproducere a vieții umane. N. Geisler vorbește chiar despre „negarea
sacralității sexului, pe care Dumnezeu l-a creat, l-a sințit şi l-a poruncit(Gen. 1:28; Evrei
13:4)“. Părinții acceptă să aibă copii ca parte a procesului natural al lui Dumnezeu pentru
reproducerea umană, dar acceptă și că copiii ar trebui să fie unici. Din acest motiv, „clonarea
este, în mod inerent, despotică, întrucât ea caută să creeze copii după chipul unui individ […],
precum şi să le stabilească viitorul după bunul plac al individului.”2
Nu în ultimul rând, clonarea umană este greşită din punct de vedere etic şi din cauza
faptului3
că, intenționat sau nu, ea reduce viața umană la un obiect, de vreme ce „ființa umană clonată
nu va mai fi produsul dragostei, ci al procedurilor ştiințiice.“ Levinson şi Reiss surprind bine
această problemă atunci când afirmă că „un aspect mai important al producerii de ființe
umane […] îl constituie transformarea lor în obiecte […], punându-le într-o poziție de
1
Rae, Alegeri morale, p. 233. Eticianul creştin se pronunță şi asupra folosirii embrionilor umani în vederea
cercetării; el spune că acest lucru nu este etic, întrucât „embrionii vor fi distruşi fie în cursul cercetării, fie la
finalul experimentelor“.
2
Leon R. Kass, „Why We Should Ban the Cloning of Human Beings“, în Texas Review of Law & Politics 4, nr.
1, 1999, p. 41 ş.urm.
3

7
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

subordonare față de cel care le selectează/le proiectează, o poziție care corespunde aceleia a
unui obiect“. În atari condiții, creşterea clonelor în vederea prelevării de organe, sau vânzarea
embrionilor clonați s-ar putea să nu pară o problemă imorală, putând fi practicată, în
consecință.

Abordare din punct de vedere filosofic

Filosofia1 este studiul întrebărilor generale și fundamentale, precum cele despre existență,
cunoaștere, valori, rațiune, minte și limbaj. Astfel de întrebări sunt adesea puse ca probleme
care trebuie studiate sau rezolvate. Potrivit tradiției grecești acreditate, Pitagora (c. 570 - 495
î.Hr.) a fost primul care a folosit termenul dându-i o puternică încărcătură etică și religioasă.
Metodele filosofice includ interogarea, discuția critică, argumentul rațional și prezentarea
sistematică. Inițial, filosofia cuprindea toate corpurile de cunoștințe și un practicant în aceste
domenii era cunoscut ca filosof. De pe vremea filosofului grec Aristotel până în secolul al
XIX-lea, „filosofia naturală” cuprindea astronomia, medicina și fizica. De exemplu,
Principiile matematice ale filosofiei naturale din 1687 a lui Newton a fost abia ulterior
clasificată drept carte de fizică.
În secolul al XIX-lea, dezvoltarea universităților moderne de cercetare a condus filosofia
academică și alte discipline la profesionalizare și specializare. De atunci, diferite domenii de
cercetare care au făcut tradițional parte din filosofie au devenit discipline academice separate,
cum ar fi psihologia, sociologia, lingvistica și economia. Astăzi, subdomeniile majore ale
filosofiei academice includ metafizica, care se preocupă de natura fundamentală a existenței
și a realității; epistemologia, care studiază natura cunoașterii și a credinței; etica, care se
referă la valoarea morală; și logica, care studiază regulile inferenței ce permit deducerea
concluziilor din premise adevărate. Alte subdomenii notabile includ: filosofia științei,
filosofia politică, estetică, filosofia limbajului și filosofia minții.
Chiar dacă nu s-a realizat o analiză exhaustivă cu privire la clonarea umană în domeniul
filosofic, putem face totuși o serie de remarci.
Pentru aceasta, trebuie sintetizat în primul rând conceptul de om. În sens general, acesta
reprezintă fiinţă dotată cu viaţă şi conştiinţă, cu personalitate moral-intelectuală şi cu
existenţă istorico-politică. În sens filosofic restrâns, omul este fiinţa şi conştiinţa unei relaţii
orientate în dublu sens: relaţia de la sine la sine (autorelaţie) şi de la sine la altul
(heterorelaţie). Atât în perspectiva ontologică, dar şi în perspectiva gnoseologico-intenţională,
se vorbeşte despre un raport în care identitatea şi alteritatea îşi schimbă rolurile. Alteritatea
nu este numai constituită de către un alt subiect care există în raportul fiinţei (ontologică şi
istorico-existenţială) şi în relaţia de cunoaştere, altul este identitatea însăşi a eului. Omul
fiinţă bio-psiho-socio-culturală-cosmică. O spirală complexă, reversibilă, interferentă,
deschisă, cu zone insondabile. Între identitate şi alteritate se configurează şi juridicitatea ca
spaţiu socio-uman generat de norme imperative, susceptibile de constrângere publică.

Nenumăratele faţete de abordare ale fiinţei umane nu pot fi ignorate în spaţiul teoretic şi
practic al juridicităţii. Astăzi, s-a apreciat, omul este problematic, nu mai ştie ce este - şi el
1
Din greaca antică: φιλοσοφία, philosophia, „iubire de înțelepciune”

8
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

este conştient de acest lucru (M. Scheler), dar nu poate ignora, fără consecinţe nefaste, istoria
sa, cuceririle gândirii sale despre sine. O simplă enumerare ilustrativă, secvenţială ar putea
reţine că Omul este: "măsură a tuturor lucrurilor" (Protagoras); "animal dotat cu raţiune" şi
"animal politic" (Aristotel); "un lucru care gândeşte, adică un spirit, un intelect, o raţiune"
(Descartes); "faber ipsius fortunae" - creator al propriului destin - (Renaştere);" scop în sine,
niciodată mijloc" (Kant); "fenomen cauzal al Voinţei - esenţa metafizică a lumii capabil să
ajungă supraom, în virtutea voinţei sale de putere, dincolo de orice sistem de valori"
(Schopenhauer);" omul este subiectul concret, individualizat, care trăieşte pe deplin,
acţionează în istorie, este fiinţa supremă pentru omul însuşi" (Marx);" individ cu intelect dar
care este un instrument al Sinelui"(Nietzsche); "esenţa sa ca fiinţă este sensul" (M.
Heidegger).... Desigur că, Omul va rămâne, şi va deveni, mereu, cu zonele sale de
necunoscut, cu alte zone de necunoscut.

Este îndeobște cunoscut faptul că, așa cum am precizat și mai sus, prin clonare
transplantarea poate deveni o soluție de succes. Chiar dacă transplantarea de organe este un
lucru curent la ora actuală, deseori este o criză de organe potrivite. Se estimează că în viitor
organele umane vor putea fi cultivate în afara corpului, iar oamenii vor fi capabili să-și
cloneze organele pentru transplante personale. Totuși, din cercetările efectuate, este aproape
imposibilă crearea unor clone, iar corpurile acestora să rămână în stare vegetativă, fără a fi
conștiente. Prin urmare, indiferent de susținerile făcute de adepții clonării, prin acest fenomen
se încalcă în mod clar numeroase principii filosofice, printre care cel a lui Immanuel Kant.
Persoana umană, cea clonată, este diminuată, trupul ajungând o marfă vândută pe bucăți. Se
încalcă astfel, „ Persoana umană devine mijloc, iar nu scop.”. Din acest punct de vedere,
clonarea este evident abolită de filozofie. În acest sens, doctorul în filozofie, Serge Cafantan,
abordează această problemă prin intermediul interpretării faimosului film Insula.
În acest film este vorba despre un univers subteran stiințifico-fantastic pe care trăiesc o
mulțime de clone ale oamenilor bogați, create în scopul prelevării de organe în cazul
accindetării vreunuia dintre aceștia. Așa cum am mai spus, clonele odată făcute prind viață,
astfel încât au trebuit oferite explicații cu privire la libertatea restrânsă a acestora. Clonelor, în
momentul în care erau aduse la viață, li se spunea de către medici și cercetători că pământul a
fost contaminat și că ei au supraviețuit fiind aduși într-un loc sigur. Când era nevoie să se
utilizeze o clonă în scopul recoltării organelor acestora, li se spunea că au câștigat o loterie și
vor pleca pe Insulă. La fel ca toți ceilalți locuitori ai acestui univers închis, eroul nostru speră
ca, în final, să fie ales pentru a merge pe „insulă”. Într-o zi, gãsește un fluture viu. Întrebările
pe care și le pune se amplifică și se clarifică. Prin urmare, există viață în exterior. De ce au
fost mințiți? La ce se raportează această existență foarte ordonată într-un oraș unde toată
lumea se îmbracă la fel și unde totul este sub control? Toți locuitorii acestui straniu
stabiliment sunt, în realitate, clone perfecte ale unor oameni bogați, care îți pot astfel oferi
organe de schimb în caz de boală și accident. Spre exemplu, un jucător de baseball alcoolic
va putea avea un ficat nou, perfect compatibil, prin transplantul ficatului clonei sale în
propriul corp. În film, „omul”, este cel care trăiește în lumea obișnuită, celălalt, clona, nu este
considerat drept „uman”. Doctorul Merrick, fondatorul acestei clinici, vinde organe,
spunându-le clienților că aceste corpuri rămân în stare vegetativă și nu sunt conștiente. Asta e
ceea ce spune, dar, în realitate, s-a lovit de probleme de dezvoltare care l-au obligat să lase
clonele să ducă o viață normală. Bineînțeles că în final filmul aduce față în față clona cu

9
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

originalul și acolo totul se dezvăluie. Meritul acestui film este de a pune problema cultivării
celulelor către o derivă perfect previzibilă. Din momentul în care clona este realizată, este o
ființă umană ca toate celelalte. Dar avem oare dreptul să facem ceea ce natura nu a produs
niciodată, o reproducere identică? Trebuie să încurajăm această tendință de perfecționare a
corpului prin piese de schimb?
Totuși, dacă ne raportăm la viziunea unui alt filosof celebru, John Stuart Mill, filosofia ar
putea îmbrățișa clonarea umană. Conform principiului utilitarismului: „Acțiunile pot fi bune
în măsura în care aduc fericirea umană la cel mai mare număr de oameni.” Astfel, putem
spune că acest fenomen al clonării este bun din punct de vedere moral dacă aduce fericire
oamenilor.

Abordare din punct de vedere juridic

Știinţa, după cum cunoaştem, a făcut salturi uimitoare în ultima sută de ani. Descoperirile
şi
invenţiile ştiinţifice au creat concepţii noi, puncte de vedere noi despre ceea ce numim astăzi
„lume” şi „natură”. În acest context și legislația ar trebui să se adapteze la noile schimbări,
fapt ce s-a întâmplat deja în anumite state europene. Însă, o posibilă acceptare a clonării ar
duce la o mulțime de probleme pe plan juridic.
O consecință semnificativă din punct de vedere social ar putea fi anticipată pornindu-se de
la experimentul newyorkez al anului 1998. Trei medici universitari – Jamie Girfo, John
Zhang si Hui Liu – au pus la cale un experiment științific care a dus la inedita formulă socială
a unui copil cu trei părinți biologici: două mame și un tata. (Alteori, situația se poate inversa,
însă problema rămâne.) Întrebarea este urmatoarea; cum se va raporta copilul la cele doua
mame? Una dintre ele – cea care i-a dat mai puțin (genele extranucleare) – l-a purtat în burta
si are toate șansele de a-i crea iluzia unei mame depline. Oricum, componenta clasică a
familiei este, în această situație, anulată.
O alta posibila urmare juridica a clonarii umane ar avea în atenție strania relație dintre
părinți și clone. Sunt părinții clonelor adevărati parinți? Sunt clonele veritabili copii? Din alt
punct de vedere, părintele nu are în “persoana” clonei un fiu sau o fiica, ci un alter-ego!
Întrebarea este: Ce drepturi sociale și juridice va avea clona în acest caz? O complicată
situație familială poate fi și aceea în care părintele are un copil natural și o clona. Dilema
apare atunci cand se pune problema moștenirii.
Adepții clonării umane și-au motivat opțiunea invocând și imensa binefacere pe care o va
avea umanitatea în condițiile în care va fi populată de copii ale lui Einstein, Beethoven,
Newton, sau de o mulțime de genii precum Leonardo da Vinci. Numai că o asemenea
argumentație este (cel puțin acum) absurdă. Se știe bine că o clonă copiază zestrea genetică a
celuilalt, dar absolut nimic din personalitatea sa. Poți lesne obține un Einstein banal, sau chiar
idiot, ceea ce ar fi o curată “blasfemie”. Din punct de vedere moral, se pune însa întrebarea:
cine justifică nefericita condiție de cobai a unui “geniu” clonat?
Provocatoare prin ineditul ei este și situația în care o femeie va da nastere propriei clone. În
mod firesc, ne putem întreba – fără a avea, deocamdată, certitudinea corectitudinii unui
răspuns: ce va fi clona: fiica, sora sau un alter-ego al femeii? Ce statut social și juridic va
avea? În ce relație va fi cu “frații” ei naturali? Absolut spectaculoasă poate fi însă ipostaza în
care clona poate semăna perfect cu tânăra mamă și, prin urmare, tatăl se poate (din nou)

10
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

îndragosti de ea!
Indiferent de ipostazele pe care suntem dispuși să le concedem clonei- de fiu/fiica, “frate” al
tatălui sau “soră” a mamei – relațiile clasice de tip familial sunt bulversate. În joc este
modelul unei (posibile) noi familii pe care o vom întalni (frecvent?) în mileniul trei. Pentru a
ajunge aici va trebui sa ne asumam avantajele si dezavantajele clonarii, efectele ei juridice si
sociale, respectiv subtila reactivare printr-un experiment stiințific a unor stravechi fantasme
mitico-religioase.
În condițiile asigurării unei protecții juridice internaționale a geneticii umane în general și
genomului uman în particular, a început activ să se încrimineze în legislațiile naționale
europene faptele care atentează la genetica umană. Codul penal francez din 1994 cuprinde un
capitol intitulat ”Despre crimele de eugenism si clonaj reproductiv” (articolele 214-1 pâna la
215-4). Codul penal al Republicii Moldova din 2002 incrimineaza clonarea de fiinte umane în
art. 144, infractiune pedepsita cu închisoare de la 7 la 15 ani. Codul penal spaniol din 1995,
mult îndragit de initiatorii proiectului noului Cod penal român, cuprinde un capitol intitulat
”Delicte privitoare la manipularea genetica”. În mod curios, acest cod a fost considerat
modern numai în ceea ce priveste nepedepsirea incestului, dar nu a mai fost considerat bun ca
model când este vorba de incriminarea clonarii umane.
În România, Legea 301/2004 de modificare a Codului penal, sau Codul lui Macovei, cum a
fost supranumită, avea un capitol special dedicat domeniului genetic, intitulat „Crime și
delicte privind manipularea genetică „Astfel, articolul 193 reglementa delictul de alterare a
genomului uman, articolul 194 prevedea „utilizarea ingineriei genetice pentru a produce arme
biologice sau alte arme de exterminare în masa se pedepsește cu detenţiune severă de la 15 la
25 de ani şi interzicerea unor drepturi”. De asemenea, la articolul 195, se preciza: „(1)
Crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreația se pedepsește cu închisoare stricta
de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancționează şi
crearea, prin clonare, a unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane, vii sau
moarte”.
Considerăm de o importanță deosebită natura și modul de reglementare a infracțiunii de
clonare propuse, motiv pentru care în cele ce urmează vom analiza conținutul juridic al
acesteia.
Obiectul juridic generic al acestei infracţiuni îl constituia relaţiile sociale care apără atât
pacea, cât şi securitatea omenirii, fiind cele mai însemnate valori sociale ocrotite de state,
datorită nu numai gradului de pericol social pe care îl prezintă la nivel naţional, dar şi a celui
global pe care îl poate produce. Astăzi, când actele de terorism, violenţă au luat proporţii,
suntem datori a fi mai precauţi, protejându-ne de eventualele pericole din start. Aşadar,
obiectul juridic special al „Clonării” îl formau relaţiile sociale cu privire la securitatea
omenirii, perturbată prin acţiunile ingineriei genetice.
Analizând acest „progres esenţial”, considerăm necesar a menţiona că alături de obiectul
juridic special principal coexista şi un obiect juridic special adiacent: viaţa şi sănătatea
persoanei, fiind zdruncinate ca urmare a eventualelor cercetări ştiinţifice în acest domeniu. În
urma lucrărilor, experimentelor, analizelor efectuate în laboratoarele ştiinţifice cu scopul de a
crea pe cale artificială fiinţa umană, omenirea riscă de a înceta să se perpetueze în mod
natural, de a se supune unor noi maladii, epidemii, boli grave necunoscute, probabil, datorită
slăbirii organismului în urma manipulărilor genetice. Din această perspectivă, putem susţine
că prin

11
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

crearea artificială a fiinţelor umane se aduce atingere cintstei, onoarei şi demnităţii umane. La
care şi se referă „Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina”, adoptată la Oviedo la
4 aprilie 19971, care în articolul 1 „Scop şi obiect” menţionează: „Părţile la Convenţie vor
proteja demnitatea şi identitatea tuturor fiinţelor umane şi vor garanta tuturor, fără
discriminare, respectarea integrităţii lor şi a altor drepturi şi libertăţi fundamentale referitoare
la aplicarea biologiei şi medicinei”.
Latura subiectivă a clonării fiinţelor umane se caracteriza prin intenţie directă, ceea ce
însemnă că făptuitorul îşi dă seama despre caracterul prejudiciabil al faptei sale, prevede
survenirea urmărilor prejudiciabile şi doreşte sau admite, în mod conştient, survenirea acestor
urmări. Unele modalităţi faptice pot fi însoţite de existenţa unui scop special la comiterea
infracţiunii, cum ar fi cel de cupiditate în cazul clonării, care nu prezintă importanţă la
calificare. Subiect al acestei componenţe de infracţiune putea fi persoana care a atins vârsta
de 16 ani, responsabilă, care a săvârşit intenţionat clonarea. În cazul clonării, subiectul era
special, posedând anumite calităţi specifice, precum: lucrător ştiinţific, medic, cercetător,
adică persoana care activează în această direcţie.
Cu toate aceste elemente bine definite, totuși, după cum se știe, intrarea în vigoare a
Codului penal din 2004 a fost amânată în mod repetat de Monica Macovei și apoi de
succesorii săi, care au preferat să se ocupe de elaborarea unui cod nou, în speță cel finalizat
recent sub mandatul ministrului Catalin Predoiu. Renunțarea la aceste încriminări, deja
aprobate de Parlamentul României, prin adoptarea Legii 301/2004, nu-și gaseste nici o
justificare credibilă. Ideal ar fi fost ca infracțiunile prevăzute în această lege să se regăsească
în actualul proiect de cod penal, eventual chiar cu perfecționări, și în nici un caz să fie
abandonate, de parcă nu ar mai fi de actualitate în societatea contemporană.
Actualmente, spre deosebire de codurile penale moderne din Europa, noul Cod penal
român nu acordă nici o atenţie combaterii faptelor periculoase din domeniul ingineriei
genetice, cum ar fi clonarea umană sau producerea de arme biologice.
În același timp, în urma iniţiativelor mai multor deputaţi şi senatori aparţinând tuturor
grupurilor parlamentare, a fost propusă spre adoptare legea privind interzicerea clonării şi a
aplicaţiilor biomedicinei care încalcă drepturile omului şi demnitatea umană. Legea interzice
clonarea umană, definită ca reproducere asexuată, realizată prin introducerea de nuclee ale
unor celule somatice într-un ovocit fertilizat sau nefertilizat al cărui nucleu a fost îndepărtat
sau inactivat, în vederea producerii unui organism viu, aflat în orice stadiu de dezvoltare, care
are o constituţie genetic umană sau un genom uman predominant. Celula somatică este
definită ca celulă diploidă (care are un set complet de cromozomi) obţinută sau derivată dintr-
un corp uman viu sau mort, aflată în orice stadiu de dezvoltare. Legea interzice, de asemenea,
implantarea embrionului uman în corpul unei femele de animal, creşterea şi dezvoltarea unui
embrion uman creat în alt mod decât fertilizarea in vitro şi creşterea şi dezvoltarea unui
embrion uman în exteriorul corpului unei femei pentru o perioadă mai mare de 14 zile. Sunt
interzise şi plasarea unui embrion obţinut ilegal în corpul unei mame purtătoare, comerţul cu
embrioni umani, precum şi comerţul cu gameţi umani, pentru obţinerea unui folos
patrimonial injust. Clonarea umană se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. Celelalte
1
Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte
aplicaţiile biologiei şi ale medicinei; Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, adoptată la Oviedo la
04.04.1997; Protocolul adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii umane în ceea
ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane, semnat la Paris
la 12.01.1998.

12
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

aplicaţii ale medicinei interzise de lege se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, iar
când în cauză sunt implicaţi şi medici şi asistenţi medicali acestora li se va interzice
exercitarea profesiei respective.
În final, aceasta a rămas o simplă propunere, fapta de clonare nefiind reglementată în
legislația română.

Concluzii

Argumentele prezentate mai sus nu sunt singurele invocate de cercetători, însă credem că
ele sunt suficiente pentru demonstrarea respingerii totale a clonării umane. Clonarea va
produce, în cazul în care va deveni realitate, numeroase pagube care nu vor putea fi
compensate, fie că vorbim de probleme fizice, de traume psihologice sau de probleme legate
de integrarea în familie/societate a copilului-clonă. Însă, pe lângă toate aceste aspecte,
clonarea trebuie respinsă din rațiuni etice și juridice. Ea constituie o ofensă adusă Lui
Dumnezeu−Creatorul, este o crimă condamnabilă, atentând, în acelaşi timp, la sacralitatea
vieții umane, cu tot ce înseamnă ea. Tocmai de aceea eticienii creştini trebuie să adopte o
poziție fermă vizavi de posibilitatea clonării umane şi să lupte pentru interzicerea sau, acolo
unde este cazul, pentru menținerea interdicției privind orice formă de clonare umană, la cele
mai înalte niveluri. Pe de altă parte, dacă clonarea reproductivă s-ar legaliza, acest lucru ar
stârni foarte multe controverse. Majoritatea oamenilor ar percepe clonele ca pe niste “intruși”,
iar societatea probabil le va judeca dintr-un punct de vedere rasial, ar crea o noua tipologie de
discriminări și tensiuni. Ceea ce pentru mulți oameni de știință înseamnă progres, pentru
omul de rând ar însemna insultarea Lui Dumnezeu, manifestarea nerecunoștinței față de ceea
ce a fost dat ființei umane. Biserica consideră că orice copil are dreptul la o origine umană.
Originea umană ne-a caracterizat secole de-a randul. Nimeni nu are dreptul să facă un
experiment cu viața celorlalți.
Toate pornirile omului spre sfere interzise moral sunt puse pe seama unui cuvânt: progres.
De pildă, în numele progresului, s-a legalizat în zilele noastre avortul care era practicat și în
antichitate. În numele progresului se legalizează astăzi eutanasia, practicată de altfel și în
antichitate. Tot în numele progresului, în China sunt sufocați copiii ca să evite
suprapolpularea. Și în vechime la Roma și la Sparta copiii era „sacrificați”, mai ales cei
bolnavi, sau cei firavi care nu aveau părinți ori copiii ai căror părinți aveau o situație socială
periclitată. Unde este progresul? Toate acestea nu duc decât la întoarcerea la practicile
barbare pe care omenirea le abandonase atunci când etica creștină era normativă. In lumea
contemporană nu tot ce este legal este și moral.
Acceptând clonarea, clona în sine, ca om, s-ar simți marginalizată, exclusă. Ce loc va avea
aceasta în lume? Niciunul. Va fi considerată o umbră. Cei care au creat-o au furat umbra
cuiva și i-au dat viață. Cum poate o ființă să existe dacă e într-adevar o umbră? În stadiul
actual de dezvoltare al psihologiei, problema asta nu poate fi rezolvată. Clonele sunt
considerate oameni noi, modificări ale creației divine. Cum i s-ar putea raspunde la intrebări
precum: “Cine sunt eu?’, “Care este scopul meu?’. Cine este tatăl și cine este mama? Clona
nu are părinți, dacă nu cumva modificăm noțiunile de tată și mamă și îi numim așa pe cei care
au creat-o.
Prin cele prezentate mai sus, dovedind faptul că acceptarea clonării umane duce la
consecințe absurde, putem deduce încă o dată prin intermediul argumentului reductio ad

13
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

absurdum că o astfel de alternativă ar trebui eliminată.

Referințe
Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce
priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei;
Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, adoptată la Oviedo la 04.04.1997;
Craiovan Ion, Fiinţa umană în noul Cod civil din perspectiva filosofiei dreptului, Universul Juridic
Premium nr. 4/2016;
Drd. Dragoș Ștefănică, Clonarea umană: o abordare etică, Plērōma anul XV nr. 1 (2013) 173-186,
Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti;
Ioan N. Roșca, Codruța Sorina Missbach, Gabriel Ion, Filosofie: Tip B: Manual pentru clasa a XII-a,
– Ed. a 2-a. – București: Corint, 2008;
Juvenalie, Teroriștii uterului. Terorism, știința și etica începuturilor vieții. Eseu de bioetica a
gestației, Editura Anastasia, Bucuresti, 2002, p. 226
Legea 301/2004, Art 195 Crearea ilegală de embrioni umani şi clonarea; (abrogată)
Leon R. Kass, „Why We Should Ban the Cloning of Human Beings“, în Texas Review of Law &
Politics 4, nr. 1, 1999, p. 41 ş.urm.;
Mary Wahome, „Human Cloning: an ethical challenge to evangelization“, în AFER 48, nr. 4, dec.,
2006, p. 332;
Michael C. Brannigan (ed.), Ethical Issues in Human Cloning: Cross-Disciplinary Per- spectives,
New York, Seven Bridges Press, 2001, p. 241;
Nicu Gavriluta, Clonarea – blasfemie sau binecuvantare, Al. I. Cuza University, Iasi, Romania;
Pîslaru Lilia, Protecţia juridico-penală a geneticii umane în unele state europene, Institutul de
Cercetări Juridice și Politice AȘM;
Protocolul adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii umane în ceea ce
priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane, semnat
la Paris la 12.01.1998;
Rae, Alegeri morale, p. 233;
Viorica Boaghi, Reflectări Juridico-Penale Privind Infracţiunea De Clonare, iunie 2007 Revista
Naţională De Drept;
Waters și Cole-Turner, God and the Embryo, p. 208;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Etic%C4%83- accesat în data de 07.04.2024, ora 15:00
https://ro.wikipedia.org/wiki/Filosofie - accesat în data de 06.04.2024, ora 18:00

14
 SESIUNEA
INTERNAȚIONALĂ DE
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE
STUDENȚEȘTI
DONARIS 2024

15