Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Recenzie
De ce cred oamenii în bazaconii
Pseudoștiință, superstiții și alte aiureli ale vremurilor
noastre
de Michael Shermer

Alexa Claudia-Mihaela
(alexa_claudia-mihaela20u@student.comunicare.ro)
Barbu Lavinia-Elena
Borcea Florin-Cristian
Căldăraru Elena-Cristina
Cătăuță Ioana-Andreea
Cioconea Mona Angela

București 2021
Introducere
Date generale despre carte
Carte: De ce cred oamenii în bazaconii? Pseudoștiință, superstiții și alte aiureli ale vremurilor
noastre
Autor: Michael Shermer, născut în 1954 în California, este o figură reprezentativă a literaturii
științifice americane, având studii în psihologie experimentală şi istoria ştiinţei. Este fondator
al Societății Scepticilor și editor șef al revistei Skeptic, dedicându-și timpul pentru
demascarea miturilor, legendelor și superstițiilor. Conform lui Shermer, “cheia scepticismului
e navigarea prin strâmtorile înşelătoare dintre scepticismul lui «nu ştiu nimic» şi credulitatea
lui «totul e valabil», aplicând ferm şi constant metodele ştiinţei.” (Cucu, n.d.).
Tradusă din engleză de către: Anca Florescu-Mitchell
Tipărit: C.N.I ,,Coresi” S.A.
Editura: Humanitas, 2009
Cartea este împărțită în 17 capitole și 5 părți.

Adresabilitate, publicul vizat și domeniul la care contribuie cartea

Adresabilitatea cărții este de tip general, iar comunitățile discursive vizate pot fi formate din
publicul general, cititori interesați de subiectele propuse în componența cărții, studenți, dar și
dintr-un public specializat, cunoscător în domeniul agnotologiei. Această carte poate
contribui la dezbateri cu subiecte precum: scepticismul, antiteza dintre evoluționism și
creaționism, veridicitatea Holocaustului, întâmplări paranormale sau teorii ale conspirației.

Tezele centrale și relația dintre acestea și structura cărții

Teza 1. Omenii sceptici
Shermer afirmă că scepticii nu sunt persoane înguste la minte sau cinice. Aceștia ”își pun
întrebări cu privire la valabilitatea unei anume afirmații căutând dovezi pro sau contra “. De
asemenea, o persoană sceptică nu se încrede în totalitate nici măcar în propriile afirmații,
aflându-se într-o continuă căutare a adevărului.
Teza 2. Scepticismul modern
Shermer vorbește despre scepticismul modern, care presupune culegerea de informații
plauzibile cu ajutorul cărora se pot efectua teste care să ofere explicații pentru fenomene
naturale. Concomitent, dată fiind evoluția la care știința este supusă, o afirmație făcută în
acest domeniul își poate pierde din verosimilitate.
Teza 3. Predispoziția oamenilor de a crede în tot felul de fenomene
În prezent, se organizează numeroase conferințe pentru a oferi explicații fenomenelor
supranaturale, iar oamenii tind să capete credință în aceste întâmplări pornind de la relătari și
zvonuri. Cu toate acestea, la polul opus se află oamenii de știință, care caută explicații
plauzibile și nu improvizează detalii sau fac presupuneri.
Teza 4. Diferența dintre știință și pseudoștiință
Michael Shermer susține că, prin știință, oamenii analizează informații, cu scopul de a testa
afirmații. Știința presupune fapte concrete, în timp ce pseudoștiința se rezumă la povești,
spuse pentru a veni în sprijinul unei afirmații, iar limbajul științific cu ajutorul cărora sunt
spuse poveștile nu înseamnă știință.

Din punct de vedere structural, cartea este organizată în șaptesprezece capitole complexe,
care sunt la rândul lor, divizate în cinci părți diferite. Primele două părți plasează știința în
raport cu scepticismul, iar mai apoi cu superstițiile. Astfel, Shermer pune în prim-plan ideea
că oamenii se lasă ușor influențați de ceea ce aud, fără a verifica informația din surse sigure și
plauzibile, aspect care se află în concordanță cu primele trei teze expuse. Partea a treia
(Evoluție și creaționism) și a patra (Istorie și pseudoistorie) ilustrează, fiecare, antiteza dintre
două domenii care vizează același subiect, dar care se contrazic, exemplificând amploarea
diferenței de gândire pe care o au oamenii. Această idee contrastează cu a patra teză,
deoarece prezintă același tip de contradicție, neexistând o opinie intermediară, ci doar două
extreme. Ultima parte, Etern speranța izvorăște, corespunde tuturor tezelor, deoarece este o
concluzie a cărții. Totodată, Shermer pune cel mai mult accentul pe creaționism și negarea
Holocaustului, capitolele dedicate acestor subiecte fiind cele mai extinse.

Conceptele cheie ale carții

1. Dogmatismul
Dogmatismul este definit ca fiind atitudinea caracteristică celor care acceptă orbește o teză
sau o teorie ca pe o dogmă, fără verificare critică (Dicționarul explicativ al limbii române -
ediția a II-a revăzută și adăugită).
Noțiunea de dogmă sau acceptarea incontestabilă a anumitor afirmații (doctrine) este, de
obicei, asociată în mințile noastre cu credințe religioase (sau antireligioase). Cu toate acestea,
dogmatismul se întâlnește în mai multe domenii (Ӧpik, 1997, p. 1). Dogmatismul nu se referă
la un sistem de credințe, ci la un sistem de norme, nu la conținutul specific al cunoașterii, ci
la modul în care comunitățile științifice autentifică, organizează și transmit cunoștințele
științifice (Marletta, 2013). Legile lui Newton despre mecanică și gravitație reprezintă un
exemplu de dogmă justificat de secole de cercetare și încă valid, în ciuda rectificărilor aduse
de Teoria Relativității (Ӧpik, 1997, p. 5).
Un argument pe care îl aduce Shermer în acest sens este ilustrativ, pe bază de exemplu și
reprezentat de „fenomenul celor 100 de maimuțe”, conform căruia ar exista posibilitatea ca
„gândirea să fie cumva transferată de la un om la altul, în special între oamenii aflați în
meditație” (Shermer, 1997, p. 55). Acest fenomen a început o dată ce oamenii de știință au
dat cartofi maimuțelor de pe o insulă. Una dintre acestea a învățat să spele cartofii, iar
ulterior, alte 100 de maimuțe au deprins acest obicei. Odată ce s-a ajuns la acest număr, toate
maimuțele ar fi început să spele cartofii, chiar și cele de pe alte insule. Shermer demontează
această teorie, arătând că evenimentul a decurs într-un mod diferit. Astfel, cele 100 de
maimuțe s-au dovedit a fi 59, dintre care doar 37 au abordat comportamentul respectiv, în
decursul a zece ani. De asemenea, explicația pentru acest obicei, pe care și maimuțele de pe
alte insule l-au deprins, este că au învățat acest lucru singure sau au fost învățate de locuitori.
Acest argument se află în concordanță cu dogmatismul, deoarece prezintă aceeași idee a
conceptului, faptul că oamenii nu privesc din punct de vedere critic ceea ce li se prezintă, ci
tind să accepte o afirmație fără a verifica validitatea acesteia. Concomitent, acest concept se
îmbină cu premisa de la care autorul pleacă, aceea că o afirmație trebuie întotdeauna testată
pentru a i se dovedi plauzibilitatea, căutarea de informații pro și contra fiind caracteristica
fundamentală a oamenilor sceptici. Astfel, premisa argumentului susține și prima teză
enunțată (oamenii sceptici), având în vedere faptul că autorul vorbește despre modul de
gândire pe care îl are o persoană sceptică și acțiunile pe care acesta le întreprinde în scopul
aflării adevărului.
2. Fideismul
Cel de-al doilea concept prezent în carte este fideismul. Acesta susține credința pastrată fără a
utiliza rațiunea sau chiar ignorând-o complet. Termenul derivă din latină, pornind de la
cuvântul fideș și poate fi redat literal ca și credință-ism. Un filosof care este asociat cu acest
termen este Søren Aabye Kierkegaard, pentru acesta credința fiind cea mai înaltă virtute,
reușind să ajungi la Dumnezeu doar printr-o astfel de experiență extrem de personală. Pentru
Kierkegaard, credința este de neînțeles, în sensul că solicită disponibilitatea de a se aventura
dincolo de sfera rațiunii filosofice, dar nu este nerezonabilă sau irațională. Astfel, deși el
descrie credința drept „a crede împotriva înțelegerii”, are grijă să distingă conținutul credinței
religioase de simpla „prostie” (Amesbury, 2016).
Un argument pentru acest concept este de tip ilustrativ pe bază de exemplu și se referă la
aparentul conflict dintre știință și religie. Shermer demonstrează că, de fapt, acest conflict nu
există, ci este privit ca un conflict mai mult din perspectiva creaționiștilor. Acesta
menționează că însuși Charles Darwin a considerat absurd să se îndoiască de faptul că un om
poate fi, în același timp, credincios și evoluționist. Totodată, autorul dă exemplul unui
sceptic, Martin Gardner, care se consideră fideist, iar la polul opus îl menționează pe Papa
Ioan Paul al II-lea, care a declarat că acceptă evoluția și nu crede în existența acestui conflict.
Pe de altă parte, unii creaționiști sunt de părere că toate lucrurile rele există din cauza că
știința domină religia. Unii dintre cei fideiști sunt convinși că este imposibil ca Dumnezeu să
provoace rău, deci rezultă că răul provine din știință, construindu-se ideea de conflict între
știință și religie. Argumentul menționat și conceptul de fideism se află într-o strânsă legătură,
având în vedere faptul că cei care susțin existența conflictului sunt unii creaționiști ce
manifestă un comportament fideist. Astfel, premisele acestui argument susțin ultima teză
menționată, diferența dintre știință și pseudoștiință, deoarece oamenii fideiști nu analizează
informațiile, cu scopul de a testa diferite afirmații, ci au deja un set de idei preconcepute.
3. Agnotologia
Un alt concept revizuit de Shermer în lucrarea sa este agnotologia. Prin aceasta înțelegem
studiul ignoranței sau al îndoielii induse cultural, în special prin publicarea și diseminarea
unor date științifice inexacte sau înșelătoare.
Termenul de agnotologie a fost contrurat de profesorul Richard N. Proctor, al universității
Standford, în anul 2008, el atribuind acestui termen trei tipuri de ignoranță: ignoranța
genuină (produsă de lipsa cunoașterii și informării), ignoranța selectivă (alegerea proprie de
a te supune ignoranței și a accepta drept adevăr lucrurile nedemonstrate) și ignoranța
intenționată (încercarea deliberată de a produce erori, prin propulsarea unor informații
incorecte) (Crânganu, 2018).
Acest concept este argumentat prin experiența personală a autorului, ce relatează întâlnirea
sa cu extratereștrii ca pe un construct al minții umane. El explică cum, după foarte multe
nopți nedormite, creierul a resimțit un cumul de oboseală și a început să reacționeze prin
provocarea de halucinații. Aceste halucinații aveau diferite forme, dar cea mai interesantă și
care vine însprijinul contestării existenței altor forme de viață este cea în care a perceput
membrii echipei drept forme de viață extraterestră, imaginile erau diseminate, iar conștiința
era alterată si provoca diverse imagini și iluzii. Pentru acest argument de natură
experimentală, Shermer pornește de la premisa că, mintea umană este un cumul de imagini,
informații și percepții, dobândite prin diverse metode, iar prin intervenția unor factori
precum stresul, oboseala fizică și psihică, iluziile, aceasta este capabilă să scoată la iveală
cele mai utopice percepții asupra lumii, însă totul este doar o invenție a subconștientului ce
poate fi explicată și justificată.
Una dintre tezele principale ale cărții, predispoziția oamenilor de a crede în tot felul de
fenomene și lucruri abstracte, este reflectată foarte bine în exemplul referitor la experiența
extraterestră. În percepția lui Shermer, este mult mai ușor să pui evenimentele și întâmplările
în seama unei forme de viață necunoscute, decât să îți asumi propriile erori și percepții ale
minții, care de cele mai multe ori, este capabilă să producă idei și imagini fantastice.
Agnotologia este un concept complex ce privește ignoranța umană într-un mod obiectiv,
astfel este redată prin experiențele oamenenilor cu extratereștrii, care susțin aceste episoade,
fără argumente plauzibile, ci cu argumente bazate pe simțuri și percepția din acel moment.
Este mult mai accesibil ființei umane să nu caute răspunsuri și să nu își adreseze întrebări, ci
să pună totul în seama a ceva necunoscut, un exemplu de ignoranță și lașitate, însă Shermer
privește din altă perspectivă și primul lucru de care se îndoiește, în acest sens, este
capacitatea umană de percepție și cum aceasta poate fi alterată.

Obiecții la adresa cărții

1. Citind cartea lui Michael Shermer am realizat faptul că această credulitate a majorității
oamenilor este o problemă destul de serioasă, din pricina faptului că o multitudine de
informați eronate ajung să fie crezute orbește de publicul larg. Astfel, am înțeles importanța
verificării afirmațiilor, tezelor sau teoriilor pe care le expunem. Cu toate acestea, întocmai
într-o carte care pune atât de mult accentul pe acest lucru, autorul spune că astrologia este
crucială, dar nu dezvoltă subiectul și nu aduce un argument puternic împotriva acestuia. Poate
că Shermer consideră că este complet irelevant să vorbească despre astrologie, dar dacă tot a
adus în discuție această temă, trebuia să susțină argumentul cu dovezi verosimile, nu să
trateze subiectul într-un mod superficial. Astfel, el aduce doar acuze, spunând că teoria
astrologiei nu este reală și că astrologii nu reușesc să prezică exact viitorul, așa cum susțin.
Dar cunoașterea vieții presupune căutarea unor răspunsuri în toate domeniile. Astfel,
astrologia ține mai mult de partea spirituală, și deși există excepții, mulți astrologi își doresc
să ajute oamenii să se înțeleagă pe sine, nu să le prezică viitorul. Aceștia te determină să îți
pui întrebări pentru a vedea ce se întâmplă în jurul tău atunci când ești într-un moment de
cumpănă, în scopul de a gestiona corect situația respectivă. De asemenea, Shermer dă ca
exemplu prăbușirea zborului TWA 800, care nu are nicio legătură cu argumentul, deoarece
astrologii nu și-au dorit să prezică acest eveniment. Autorul ar fi fost mult mai credibil dacă
prezenta o situație în care astrologii au vrut să prezică ceva, dar au dat greș. (Căldăraru Elena-
Cristina)
2. Obiecția mea la adresa cărții ,,De ce cred oamenii în bazaconii”, are la bază o teză
fundamentală și anume predispoziția oamenilor de a crede în tot felul de fenomene și se
referă la experiența personală a lui Shermer, în ceea ce privește răpirile extraterestre. Autorul
este ferm convins de faptul că majoritatea ,,răpirilor” și a navelor spațiale prezente pe cer nu
sunt de fapt reale, ci un compus al minții. El susține, pe baza episodului trăit în timpul unui
maraton de ciclism, că mintea umană este capabilă să producă o varietate de imagini și iluzii,
care au la bază diferite stări alterate ale conștinței. De asemenea, afirmă că ,,dacă o răpire
poate surveni în asemenea condiții, cred că ea poate surveni și în alte condiții”. Sunt de acord
cu faptul că produsul minții umane are diferite conotații și percepții, subconștientul având un
rol imens în toate aceste procese psihologice, însă existența altor forme de viață este un
subiect amplu, care a fost de cele mai multe ori demonstrat a fi adevărat, dată fiind
imposibilitatea omului de a se defini drept singura formă de viață din aceasta lume. Mai mult,
el plasează o certitudine pe experiența sa și afirmă: ,,În mod evident, nu am fost răpit de
extratereștrii, deci ce e mai probabil: ca alți oameni să fi avut experiențe similare cu a mea”.
Este evident faptul că ființa umană este capabilă să producă diverse scenarii și halucinații,
însă lucrurile nu pot fi reduse doar la acest fapt, o experiență personală. Numeroase relatări
au fost făcute în stare deplină a conștiinței și au abordat diverse imagini sau chiar urme, care
nu ar fi putut fi realizate de ființa umană. Este adevărat că omul este o natură complexă, care
poate produce imagini destul de variate, însă acestea nu sunt un temei suficient pentru a
justifica absența altor forme de viață, care au vizitat planeta noastră, dat fiind numărul mare
de relatări și dovezi vehiculat de-a lungul secolelor. (Barbu Lavinia-Elena)
3. O obiecție la adresa cărții lui Michael Shermer este inconsistența unei idei, prezentată în
capitolul 1, subcapitolul „Tensiunea esențială între scepticism și credulitate” și nu are un
impact asupra construcției generale a cărții. Autorul susține că este necesară găsirea unui
echilibru între a fi prea sceptic, încât să ratezi idei revoluționare și a fi prea deschis și ușor de
păcălit. Obiecția mea se referă la soluția pe care o oferă Michael Shermer în vederea găsirii
echilibrului. Acesta afirmă că „echilibrul poate fi găsit dacă răspundem la câteva întrebări
fundamentale”, iar întrebările sunt: „Cât de solide sunt dovezile în favoarea afirmației?”, „Cât
de pregătit și de credibil e cel care face afirmația?”, „Stau într-adevăr lucrurile așa cum se
pretinde?”. Ulterior, oferă exemplu experiența personală cu medicina alternativă, terapia și
dispozitivele de menținere a formei fizice, cazuri în care răspunsurile la aceste întrebări nu au
fost pozitive. Consider că soluția oferită de autor este inconsistentă, deoarece răspunsurile la
aceste trei întrebări depind și de atitudinea indivizilor și felul în care aceștia sunt deja formați.
De exemplu, răspunsurile unei persoane credincioase vor fi diferite de ale uneia cu concepții
diferite. De asemenea, acestea pot varia în funcție de gradul de pregătire și dezvoltare. Unei
persoane care are o gândire critică dezvoltată îi va fi mult mai ușor să ofere răspunsuri
obiective și să ajungă, astfel, la o concluzie, însă dat fiind faptul că această carte are o
adresabilitate de tip general, vizând mai multe comunități discursive, sunt de părere că soluția
pentru a găsi acest echilibru ar fi trebuit să fie mai dezvoltată, așa încât să vină în ajutorul cât
mai multor persoane. (Alexa Claudia-Mihaela)
4. Obiecția mea la adresa cărții „De ce cred oamenii în bazaconii” vizează afirmațiile lui
Shermer incluse în subcapitolul „Timp egal sau tot timpul?” al capitolului 11. Prin ideea din
incipit, „În general, creaționiștii sunt creștini fundamentaliști care interpretează Biblia ad
litteram...”, autorul integrează creaționiștii într-o singură categorie, iar apoi susține că
„Desigur, există multe tipuri de creaționiști...” și oferă trei exemple. Consider că aceștia nu
pot fi etichetați și divizați doar în câteva categorii, deoarece principiile și convingerile țin de
modul de gândire al fiecărei persoane. Nu contest faptul că unii creaționiști se încadrează în
aceste tipuri, însă pot exista indivizi care nu se regăsesc în niciunul sau care adoptă idei din
mai multe categorii, ceea ce face imposibilă respectarea acestei divizări. De asemenea,
Shermer introduce „un sondaj Gallup din 1991”, prin care răspunsurile americanilor sunt
împărțite în patru categorii, reprezentând concepțiile cetățenilor asupra modului în care au
fost creați oamenii. Totuși, nu este precizat numărul de persoane care au participat la sondaj
și este imposibil ca cei care l-au realizat să colecteze răspunsuri de la întreaga populație. Cu
toate acestea, americanii sunt împărțiți în patru categorii, care nu pot cuprinde toate opiniile
existente. Astfel, obiecția mea arată că aceste afirmații ale autorului nu se susțin. Chiar dacă
unii oameni sunt creaționiști, aceștia nu pot fi încadrați în categorii definite, deoarece fiecare
percepe informațiile diferit. (Cioconea Mona-Angela)
5. Sunt în mare parte de acord cu ideile aduse de Shermer în lucrarea sa “De ce cred oamenii
în bazaconii”. Afirmațiile acestuia sunt bazate pe o documentație amănunțită, specificând așa
zisele probleme de care oamenii dau dovadă când intervine ideea de scepticism. Luând în
considerare subiectele abordate pe baza Holocaustului, religiei și a formelor de viață de pe
alte planete, unele subiecte sunt mult mai fantastice decât altele. Obiecția pe care o aduc se
referă strict la capitolul al XIII-ea, “Cine spune că Holocaustul nu a avut loc și de ce o face?”.
Shermer își dedică timpul unei analize amănunțite care se bazează pe toți cei care neagă acest
fenomen. Pe parcursul acestui capitol vine cu precizări despre negaționiști, ideile și
organizațiile conduse de aceștia. Negarea Holocaustului e tipul de ideologie care poate fi
categorisită ca fiind o gândire de tip politic, mult mai mult decât un așa numit “lucru bizar” în
care anumiți oameni aleg să nu creadă. Shermer aduce în atenția noastră o serie de informații
referitoare la milioane de dovezi, formând un spectru larg care atestă autenticitatea celor
întâmplate. Facturi, haine, scrisori și multe altele au fost găsite și expuse pentru toți să vadă, o
multitudine de oameni au ales să deschidă acest subiect bazat în totalitate pe ororile
întâmplate în acea perioadă, și să vorbească, “dezvăluind” aceste detalii către publicul larg.
Înțelegem că aceia care nu acceptă cele întâmplate o fac din simplul motiv că nu vor, nu că
aceste evenimente nu au avut loc, acest subiect este ușor comparabil cu celelalte prin prisma
“scepticismului”, pe care acești negationisti îl afișează, dar, aflându-ne în imposibilitatea de
a încadra ideea de “negare a Holocaustului” sub același semn al întrebării. (Borcea Florin-
Cristian)
6. O obiecție la adresa cărții ,,De ce cred oamenii în bazaconii”, de Michael Shermer, este
percepția asupra stărilor modificate ale conștiinței (ASC). Scepticii consideră că starea
alterată nu există, pentru că nu poți să faci niciun lucru obișnuit în acea stare pe care l-ai face,
de altfel, în stare normală. Acesta a conceput o electroencefalogramă ce conține cele 6 stări
diferite de conștiință (emoționat, somnoros, relaxat, somn, somn profund și comă). Shermer
consideră că somnul se produce mai degrabă conștient decât inconștient pentru că în timpul
somnului visăm și cum altfel am putea visa și mai ales să ne aducem aminte ce am visat dacă
noi am fi inconștienți? Este dovedit științific că somnul este starea fiziologică caracterizată
prin suprimarea temporară a conștienței, ceea ce face ca orice afirmație de a lui Shermer în
legătură cu starea de somn să fie respinsă, fiind dovedit științific. În continuare, afirmă că
strănutul, tusea și coma ar fi stări modificate ale conștiinței, evidențiind faptul că produc
zgârieturi pe EEG. El definește o stare modificată subiectiv, în termeni de conștiință de sine
și autocontrol. „Când există o interferență semnificativă cu monitorizarea și controlul
mediului nostru”, spune el, „există o stare de conștiință modificată”. După părerea mea,
afirmațiile lui Shermer sunt pe departe de a fi adevărate sau cel puțin plauzibile pentru că e
inuman să credem despre comă ca ar putea să fie produsă într-o stare de conștiință, fiind de
asemnea o situație clară de inconștiență prin definiție. Coma este starea profundă de
inconștiență, în care o persoană nu poate fi trezită, nu răspunde la stimuli dureroși, de lumină
sau de sunet. Este de la sine înțeles că, pentru avea avea o stare de conștiință modificată
trebuie să fii conștient, iar ceea ce Shermer consideră stare alterată este o nebunie. (Cătăuță
Ioana-Andreea)
Concluzii
Cartea De ce cred oamenii în bazaconii este o lucrare amplă și complexă, care atinge subiecte
variate și reușește să aducă o perspectivă analitică unor teorii inexplicabile științific prin
argumente plauzibile. Cu toate acestea, înțelesul se află în mâinile cititorului, care decide să
creadă sau nu în știință, în detrimentul fantasticului.
Recenziile utilizate în realizarea proiectului au ca scop menționarea și clarificarea tezelor
centrale și argumentelor aduse de Shermer. În aceeași ordine de idei, articolele respective
ajută cititorii să aibă o privire de ansamblu asupra cărții, luând în considerare mai multe
puncte de vedere. Publicul este format din cititori interesați de subiectele propuse în
componența cărții, studenți, dar și dintr-un public specializat, cunoscător în domeniul
agnotologiei. Trei dintre cele patru recenzii alese analizează în profunzime și prezintă detaliat
subiectele cărții, aducând completări și obiecții personale asupra argumentelor. Chiar dacă
recenzia lui Kirk McElhearn este mai succintă, acesta aduce totuși critici relevante și bine
argumentate. Aceste recenzii ne-au ajutat la identificarea tezelor centrale ale cărții, deoarece
articolele evidențiază subiectele pe care autorul pune accentul. Una dintre acestea conține un
sondaj ce indică procentul crescut al oamenilor care cred în “bazaconii”, ceea ce ne-a făcut să
înțelegem motivația autorului de a scrie această carte.
În ansamblu, cartea prezintă detaliat subiectele centrale și aduce argumente puternice în
privința lor. Astfel, principalele teze se referă la oamenii sceptici, la scepticismul modern,
motivele pentru care oamenii cred tot felul de fenomene și diferența dintre știință și
pseudoștiință. Cartea reprezintă o modalitate de a-ți dezvolta gândirea critică, în special
pentru studenți, aceștia fiind unul dintre publicurile cărora se adresează. În ceea ce privește
obiecțiile noastre, ele nu contrazic în totalitate argumentele în sine, ci modul prin care
Shermer le-a prezentat.
Bibliografie
Amesbury, R. (2016). Fideism. Stanford Encyclopedia of Philosoph.
https://plato.stanford.edu/entries/fideism/#2
Bernstein, R. (1994). Calling All Weirdos: The Occult for Everyman. The New York Times.
https://www.nytimes.com/1997/08/04/books/calling-all-weirdos-the-occult-for-
everyman.html?searchResultPosition=2

Carroll, R. T. (1997). From Abracadabra to Zombies. The Skeptic's Dictionar.

http://skepdic.com/refuge/weird.html

Crânganu, C. (2018). Despre agnotologie cu două studii de caz. Contributors.

https://www.contributors.ro/despre-agnotologie-cu-doua-studii-de-caz-fracturarea-hidraulica-
%C8%99i-consensul-celor-97-exper%C8%9Bi-care-sunt-de-acord-cu-incalzirea-globala-
antropogena/

Cucu, D. (n.d.) De ce cred oamenii în bazaconii. Fandom.

https://rationality.fandom.com/ro/wiki/De_ce_cred_oamenii_%C3%AEn_bazaconii%3F

Geller, J. L.(1998). Book Review: Is It Bogus, or Is It Not? Pshychiatry online.

https://ps.psychiatryonline.org/doi/full/10.1176/ps.49.10.1363

Kirk, M. (n.d.). Book review. Technology&Society. http://www.techsoc.com/weird.htm

Marletta, M. (2013). Dogmatism, Learning and Scientific Pratices. Open Edition Jurnals.
https://journals.openedition.org/ejpap/541#tocto1n7

Opik, E. (1977). About dogma in science, and Other Recollections of an Astronomer.Annual

Reviews https://doi.org/10.1146/annurev.aa.15.090177.000245

Shermer, M. (2009). De ce cred oamenii în bazaconii. Pseudoștiință, superstiții și alte aiureli

ale vremurilor noastre. București: Humanitas.