- ARGUMENT-

Pe masura trecerii timpului motivatiile de calatorie s-au diversificat, pe masura ce au

aparut nevoi si dorinte noi, multiplesi mult mai complexe, determinate de trasformarile
înregistratela nivelul societatii, în diferitele epoci istorice.Expertii în domeniu, considera
turismul ca fiind un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, dezvoltarea
saspectaculoasa constituind o trasatura caracteristica a secoluluinostru.Pe masura trecerii anilor
si amplificarii calatoriilor,abordarile fenomenului turistic au devenit tot mai numeroase, iar
definitia turismului s-a îmbogatit, încercând sa reflecte cît mai fidel complexitatea acestei
activitati.Pe plan social, turismul îsi aduce un aport substantial la ridicarea nivelului de instruire,
cultura si civilizatie al oamenilor.Prin stimularea schimbului de valori, turismul favorizeaza
îmbogatirea orizontului cultural, informational, atât pentru turisti, cât si pentru populatia
locala.“Materia prima” a industriei turismului, resursele naturale si antropice, se vor transforma
în “produse turistice” numai printr-un consum efectiv de munca vie, înglobata în prestatiile de
servicii turistice Circuitul turistic reprezinta itinerariul de lungime si durata variabila, de vizitare
a mai multor tari,zone turistice,localitati al carui punct de plecare coincide cu cel de
sosire.Pornind de la aceasta idee, proiectul îsi propune o abordare a notiunilor de turism, turist si
produs turistic.Proiectul este structurat pe trei capitole:

- Capitolul 1 se refera la generalitatile turismului.

- Capitolul 2 continua cu inceputurile turismului in Romania - istoria turismului in
Romania, componentele patrimoniului turistic, componentele patrimoniului natural,
componentele patriomoniului antropic.
- Capitolul 3 prezinta consideratii privind strategiile de dezvoltare a turismului.
- In acest proiect scopul este de a aduce in atentie beneficiile industriei turismului.

1
 CAPITOLULUL I –TURISM IN ROMANIA-GENERALITATI

Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau

pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului ( O.M.T. ) definește turiștii ca fiind
persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă
pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv,
în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în
localitatea vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este
ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector,
conform Organizației Mondiale a Turismului, circa 623 miliarde de U.S. $. În 2008, s-au
consemnat peste 922 milioane de sosiri la nivel internațional, cu o creștere de 1,9% față de anul
2007. Încasările internaționale din turism au crescut în 2008 la 944 bilioane US$ (642
bilioane euro), ceea ce corespunde la o creștere în termeni reali de 1,8%. Cu aproximativ 100
milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator.
Călătoriile transfrontaliere se ridică la un procent de 25 până la 30 din comerțul mondial în
domeniul serviciilor.

Theobald (1994) sugera că din punct de vedere etimologic, cuvântul „tur” derivă din
limba latină (turnare) și din limba greacă (tornos), cu sensul de cerc – mișcarea în jurul unui
punct central sau o axă. Preluat în limba engleză cuvântul tour a căpătat semnificația acțiunii de a
se mișca în cerc. În consecință, un tur/tour reprezintă o călătorie dus-întors și cel care întreprinde
o astfel de călătorie poartă numele de turist/tourist.

După alte opinii, turismul reprezintă "arta de a călători de plăcere " (Bran, F. ,1997) . Aceeași
autoare consideră turismul drept ''activitatea din timpul liber care constă în a voiaja sau locui
departe de locul de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și a culturii
datorită cunoașterii unor noi aspecte umane și a unor peisaje necunoscute''.

Ca rezultat al recesiunii ce a afectat economia mondială după anul 2000, cererea

turistică internațională a suferit o puternică încetinire începând cu iunie 2008, ce s-a manifestat

2
printr-o scădere a creșterii sosirilor pe plan mondial cu 2% în timpul lunilor de vară boreală.
Acest trend negativ s-a intensificat în anul 2009, în unele țări exagerat de mult datorită virusului
H1N1, și a dus la un declin mondial de 4% în 2009 cu 880 milioane de sosiri la nivel
internațional, și o cădere estimată a încasărilor din turism de 6%.

Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania și Tailanda, și

pentru unele națiuni-insule (Bahamas, Fiji, Maldive) datorită aportului financiar consistent
obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria
serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul
aerian, croazierele, taxiurile) și serviciile de ospitabilitate (cazarea,
inclusiv hotelurile și stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-
urile, veniturile din muzică și teatrele).

Turismul în România se bazează pe un potențial turistic important. Începând cu

varietatea formelor de relief ( izvoare de apă minerală și termală, lacuri folosite pentru
agrement, natație și pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri bogate de
foioase și conifere, peisaje diverse de la cel al crestelor montane ce depășesc 2.000 m la cele
de câmpie întinsă și mănoasă, litoral cu plaje îmbietoare și valuri răcoroase și zone protejate ca
cele din Delta Dunării) și continuând cu istoria interesantă a poporului român ce se reflectă în
numeroase mărturii materiale
și spirituale ( muzee, monumente, biserici, mânăstiri, cetăți antice și medievale, portul popular,
țesături, ceramică, etc.) elementele patrimoniale românești atrag atenția a numeroși vizitatori din
toate colțurile lumii.

3
2.1. ISTORIA TURISMULUI IN ROMANIA

In Romania, turismul, ca fenomen social-economic, se integreaza in economia unitara a

tarii, constituind o coordonata majora a civilizatiei societatii noastre.

Elementele precursoare turismului pe pamantul tarii sunt atestate documentar inca din
antichitate, cand ele au aparut si s-au dezvoltat, in forme embrionare, a Baile Herculane, Ocna
Sibiului, Turda, Sovata, Buzias etc.

In evul mediu in conditiile oranduirii feudale, turismul s-a manifestat sporadic pe

teritoriul tarilor romanesti, mai restrans decat in antichitate, datorita nesigurantei drumurilor si

4
conceptiilor mistice. Activitatea de turism colectiv se desfasura, mai ales, sub forma turismului
de pelerinaj. Documentele vremii indica si o forma de turism colectiv, de masa, determinata de o
serie de manifestari laice, etnofolclorice, cu prilejul unor momente festive, traditionale: sarbatori
folclorice, targuri, hramuri, nedei etc.

Treptat se afirma turismul balnear, acesta fiind mentionat in localitatile: Baile Felix in
sec. XV, Ivanda si Lipova in sec. XVI, Bazna in sec. XVII, Baile Herculane in 1734, Olanesti in
1760, Borsec in 1770, Vatra Dornei in 1788.

In secolul XIX, statiunile balneoclimaterice cunosc o dezvoltare deosebita, astfel ca pana

la sfarsitul secolului existau 23 de statiuni de interes general, 78 de interes local si 38 de localitati
cu izvoare minerale utilizate.

In a doua parte a secolului XIX apar primele asociatii turistice, punand bazele turismului
organizat. Acest turism modern se caracterizeaza prin trasaturi noi si printr-o evolutie a tipurilor
si formelor sale, marcand substantiale transformari cantitativ si calitative privind structura
turismului.

Primele grupari, asociatii sau societati care se infiripa sunt: "Trinitatea vremelnica" din
1869, avand ca scop de a intreprinde excursiuni, "Societatea carpatina ardeleana a turistilor" din
1880, "Societatea carpatina Sinaia", "Cercul excursionistilor" la 1 ianuarie 1891, prima
organizatie turistica din Bucuresti care isi propune sa intreprinda "excursiuni menite sa dezvolte
iubirea pentru frumusetile naturii si inmultirea cunostintelor prin vizitarea monumentelor si
localitatilor din tara, ceri ar putea prezenta un interes din deosebite puncte de vedere" (V.Borda,
1979).

In Romania postbelica, prima organizatie de turism de tip nou, pe baze economico-

sociale, a fost turismul popular (1948-1950), care apoi devine Federatia de turism - alpin. In anul
1955, se reinfiinteaza Oficiul National de Turism "Carpati", infiintat in 1935. In 1957 se
constituie Asociatia turistilor din Romania , iar in 1968 Biroul de turism pentru tineret.

5
 In 1971 ,ca urmare a dezvoltarii continue si progresive a turismului in Romania se
infiinteaza Ministerul Turismului si Sporturilor, for de conducere, indrumare si coordonare
organizatorica, caruia ii sunt subordonate 40 de oficii judetene de turism.

Pe langa modernizarea si transformarea vechilor statiuni balneoclimaterice si climaterice,

apar si altele noi ca: Mangalia Nord, Navodari, Voineasa, Costinesti, Balea Lac, Durau, Piatra
Arsa.

Directiile prioritare de dezvoltare a turismului intre anii 1976-1980 s-au orientat spre
valorificarea mai complexa a statiunilor montane, cu potential turistic ridicat, spre dezvoltarea
statiunilor balneoclimaterice cu o eficienta recunoscuta si  modernizarea statiunilor balneare si
climaterice de pe litoral. Sunt sporite cu 35000 de locuri in formele de cazare de baza si
complementare noi localitati, statiuni balneoclimaterice si complexe turistice, cu precadere in
aria Carpatilor, sunt amenajate noi mijloace moderne de transport pe cablu: telecabine,
telescaune,teleschiuri, iar terapiile balneare sunt dotate cu tehnica moderna.

In 1982, baza tehnico-materiala a turismului cuprindea peste 155000 de locuri pe litoral,

peste 38000 de locuri in statiunile montane de odihna si practicarea sporturilor de iarna, in jur de
45000 de locuri in statiunile de cura balneara si aproximativ 20000 in cabane si alte forme de
gazduire.

Gradul de utilizare a capacitatilor de cazare, pe total de tara, a fost in medie de 75%,

cuprinzand toate formele de cazare intre anii 1975-1989, fiind distribuite astfel: pe litoral 76,9%,

6
in statiunile montane 73,7%, in statiunile balneoclimaterice 87%, iar in celelalte centre turistice
de 70%.

Gradul de ocupare a capacitatilor de cazare de catre turistii straini, calculat la om/zile

cazare, a fost de 35% pe litoral, 10% in statiunile de munte, 3,9% in statiunile balneoclimaterice
si 11,3% in celelalte centre turistice.

Dupa 1990, s-a instalat o tendinta descrescatoare, in ritmuri accelerate datorita deteriorarii

sensibile a conditiilor de viata pentru majoritatea romanilor si calitatea tot mai slaba a serviciilor turistice,
care a determinat petrecerea vacantei in strainatate de catre cei cu posibilitati financiare mai .ridicate,
sunt principalele cauze ale reducerii dramatice a numarului turistilor (la mai putin de jumatate fata
de anul de varf - 1988).

Avand conditiile necesare pentru dezvoltarea accentuata a turismului intern si

international, se pune accentul pe optimizarea gradului de valorificare a fondului turistic, pe
intensificarea amenajarilor existente si a cailor de acces, pentru ca intregul teritoriu sa fie inclus
in circuitul turistic national si international.

In privinta turismului local, fiecare judet isi valorifica in continuare fondul turistic, spre a
oferi posibilitati de utilizare completa si complexa a tuturor resurselor turistice.

7
8
2.2 Componentele patrimoniului turistic
Patrimoniul turistic constituie factorul fundamental ce se află la baza ofertei turistice şi
este format din bunuri proprietate publică şi bunuri proprietate privată, valorificată şi protejată în
condiţiile legii. Acesta reprezintă ansamblul resurselor turistice și structurilor realizate în scopul
valorificării lor prin activități de turism. Evidenţa, atestarea şi monitorizarea patrimoniului
turistic se realizează de către Departamentul Dezvoltării Turismului și se efectuează prin
înscrierea acestora în Registrul turismului. Criteriile de atestare a patrimoniului turistic se
elaborează de către Departamentul Dezvoltării Turismului.

Atestarea obiectivelor patrimoniului turistic se realizează prin certificatul de patrimoniu

turistic, care dă drept proprietarului sau administratorului legal să organizeze exploatarea
turistică a obiectivului respectiv şi îl obligă să protejeze patrimoniul înscris. De asemenea,
direcţiile de valorificare şi dezvoltare a patrimoniului turistic, inclusiv a proprietăţii publice din
turism, sânt determinate de către Departamentul Dezvoltării Turismului în conformitate cu
programele de dezvoltare a turismului. Patrimoniul turistic al unei țări, al unui teritoriu este
definit, după alte opinii, ca totalitatea elementelor de atractivitate turistică, care acționează fie în
ansamblu, fie independent, pentru dezvoltarea activităților turistice.

Patrimoniul turistic rămâne la stadiul de potențial turistic sau resursă turistică naturală
şi/sau antropică dacă nu este pus în valoare în urma unor amenajări turistice. Noţiunea de
patrimoniu turistic are şi o accepţiune juridică. Pentru a asigura conservarea unor importante
monumente naturale sau antropice a fost aprobată Convenţia pentru protejarea patrimoniului
natural şi cultural al omenirii (1972) sub egida UNESCO, prin care statele participante
desemnează „moştenirile cu valoare extraordinară şi universală” obligându-se să asigure
protecţia lor sub toate aspectele.

Din punct de vedere structural patrimoniul turistic al unui spațiu geografic este compus
din:

 potenţial turistic (natural şi antropic) - elementele naturale sau antropice constituie

resurse turistice și reprezintă materia primă pentru activităţile turistice;
 infrastructură (generală şi turistică);

9
  structuri turistice (baza tehnico-materială a turismului).

După alți specialiști, patrimoniul turistic al unui teritoriu cuprinde:

 resursele turistice atractive (naturale şi antropice) și
 infrastructura turistică – în acest caz, infrastructura turistică este asimilată cu
baza tehnicomaterială, fiind inclusă ofertei turistice și însumează totalitatea
bunurilor și mijloacelor destinate consumului turistic, prin care resursele
atractive sunt valorificate în turism.

Funcția de bază a acesteia este satisfacerea cererii prin dotări și servicii specifice, pentru
realizarea funcţiilor şi obiectivelor economico-sociale ale turismului.

Structura de primire turistică – se constituie din orice construcție și amenajare destinată, prin
proiectare și execuție, cazării turiștilor, servirii mesei pentru turiști, agrementului, transportului
special destinat turiștilor, tratamentului balnear pentru turiști, împreună cu serviciile aferente.
Structurile de primire turistice includ:

 structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică: hoteluri, hoteluri-apartament,

moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanță, campinguri, camere de
închiriat în locuințe familiale, nave fluviale și maritime, pensiuni turistice și pensiuni
agroturistice și alte unități cu funcțiuni de cazare turistică;
 structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică: unități de alimentație din
incinta structurilor de primire cu funcțiuni de cazare, unități de alimentație publică situate
în stațiuni turistice, precum și cele administrate de societăți comerciale de turism,
restaurante, baruri, unități de fast fond, cofetării, patiserii etc., care sunt atestate conform
legii;
 structuri de primire turistice cu funcțiuni de agrement: cluburi, cazinouri, săli polivalente,
instalații și dotări specifice agrementului turistic;
 structuri de primire turistice cu funcțiuni de transport: transport rutier (autocare);
transport feroviar (trenulețe, trenuri de cremalieră etc.); transport fluvial și maritim
(ambarcațiuni cu scop turistic); transport pe cablu (telecabine, teleschi etc.);

10
  structuri de primire turistice cu funcțiuni de tratament balnear (unități de prestări de
servicii pentru tratament balnear, componente integrate sau arondate compleurilor de
turism balnear).

Componenta de bază a patrimoniului turistic este, deci, reprezentată de potenţialul turistic =

resursa turistică (pot fi considerate sinonime deoarece potențial - poate fi definit ca ceva care
există ca posibilitate, care exprimă o posibilitate de manifestare, iar resursă – o sursă, o rezervă
de elemente susceptibile de a fi valorificate la un moment dat). Potențialul turistic a fost definit
de către Organizaţia Mondială a Turismului şi alte organisme de profil din cadrul Comunităţii
Europene ca fiind (la nivelul unei ţări sau zone geografice), ansamblul componentelor naturale,
culturale şi socio-economice care oferă posibilităţi de valorificare în plan turistic şi dau o
anumită funcţionalitate teritoriului, având un rol esenţial în dezvoltarea activităţilor de turism.
Astfel, un anumit spaţiu geografic prezintă interes din punct de vedere turistic în măsura în care
oferă resurse turistice naturale sau antropice, resurse ce - în urma unor amenajări specifice - pot
fi puse în valoare, intrând în circuitul turistic intern sau internaţional.

Componentele mediului natural sau cele ale mediului antropizat, prin valoarea lor calitativă
sau cantitativă, estetică sau cognitivă, pot deveni ,,atracţii turistice”, constituindu-se în
adevărate ,,resurse” turistice pentru industria turistică şi pot beneficia de amenajări specifice.

Conceptul de resursă turistică este mult mai complex şi mai complet, incluzând (pe lângă
atracţiile turistice pretabile pentru vizitare) şi elemente naturale sau antropice care pot fi
valorificate direct în activităţile turistice ca ,,materie primă”, generând diferite forme de turism
(izvoarele minerale şi nămolul favorizează turismul balnear; vântul, zăpada, oglinzile de apă
generează turism sportiv; diferitele tipuri de bioclimat şi aerul ozonat - turismul climateric;
agricultura montană - agroturismul; satele - turismul rural etc.).

Conceptul de resursă turistică a fost introdus în ultimele decenii, când turismul a devenit o
adevărată ,,industrie” care, ca orice activitate economică, se bazează pe exploatarea şi
valorificarea unor resurse.

Resursele turistice sunt componente ale mediului natural și antropic, care prin calitățile și
specificul lor sunt recunoscute, înscrise și valorificate în turism și pot fi: naturale: elemente

11
geologice, geomorfologice, de climă, de floră și de faună, peisaje, zăcăminte de substanțe
minerale, componente ale hidrosferei, etc.; antropice: monumente arheologice, situri
arheologice, monumente, ansambluri memoriale, monumente tehnice și de artă, muzee,
elemente de folclor și artă populară etc.

Prin conţinut, specific şi valoare o resursă turistică poate deveni, în timp şi spaţiu, ,,punct de
atracţie” pentru potențiali turiști. Orice resursă turistică, naturală sau antropică, prezintă pentru
turist şi pentru activitatea turistică în ansamblu o anumită valoare peisagistică, estetică,
recreativă, cognitivă sau instructiv-educativă.

Atracţia turistică, considerată de unii sinonimă cu resursă turistică, exprimă cu precădere

latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potenţialului turistic, care
produc impresii de o intensitate deosebit de puternică influenţând, în mod direct, anumite
segmente ale cererii turistice.

Potenţialii turişti vor fi atraşi de imaginea, măreţia, originalitatea, unicitatea, frumuseţea unor
componente ale potenţialului turistic (cascade, chei, versanţi abrupţi, elemente floristice şi
faunistice, picturi deosebite, edificii impozante, tipuri diverse de monumente, etc.) care conferă
în plan personal emoţie, satisfacţie, cunoaştere.

12
13
2.2.1 Componentele patrimoniului natural

Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea
peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele
atracții ale reliefului sunt generate de:

 treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic);

 stâncile cu formă bizară
 fenomenele geologice.
Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției,
alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de
potențial.

14
Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin:

 regimul precipitaților;
 temperatura și umiditatea aerului;
 nebulozitatea atmosferei;
 brizele montane și marine. Clima constituie o condiție de bază pentru practicarea unor
forme de turism: sporturile de iarnă prin prezența, consistența și menținerea stratului
de zăpadă, cura heliomarină, climatoterapia.

15
Hidrografia – contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor
elemente de potențial turistic:

 râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice;
 mări, delte și estuare;
 ape minerale și termominerale. Hidrografia favorizează practicarea turismului de sfârșit
de săptămână, de pescuit, de cură heliomarină, de practicarea a sporturilor nautice,
de tratament balnear.

16
Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiști, arborete, prezintă o atracție turistică în sine
prin parcuri naturale ca destinații de vacanță, parcuri dendrologice, rezervații științifice
etc. Vegetația prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.

17
Fauna – prezintă din punct de vedere turistic o importanță:

 cinegetică și piscicolă - datorită bogăției și variații speciilor;

 estetică – contribuind la creșterea atractivității zonelor vizitate;
 științifică – datorită existenței unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în
rezervații și parcuri zoologice fauna constituie o motivație pentru practicarea turismului
de vânătoare și pescuit sportiv, științific, de cunoaștere.

18
Rezervațiile naturale – prezintă importanță:

 sub aspect estetic – ca element de atractivitate;

 cognitiv – științific ca bază a turismului profesional și de cunoașter

19
2.2.2.Componentele patrimoniului antropic

România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al existenței și istoriei de

peste două milenii a poporului român în acest spațiu geografic. Componentele potențialului
turistic antropic, se grupează în:

 Potențial cultural-istoric

Sarmizegetusa - Sanctuarul mare circular

Vestigii arheologice - sunt numeroase, de mare valoare atât pentru istoria, cultura și civilizația
poporului nostru, cât și pentru cele universale:

 cetăți dacice: Sarmizegetusa, Costești și Blidaru din munții Orăștiei
 cetăți daco-romane: Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Drobeta, unde se
află și ruinele podul lui Traian, Dierna Orșova; Napoca, Potaissa (Turda)
 cetăți medievale: Sighișoara, Neamț, Suceava, Curtea Veche – Palatul Voievodal din
București, Alba Iulia, Târgoviște

20
 cetăți țărănești fortificate: Depresiunea Brașovului, Țara
Bârsei, Râșnov, Bod, Feldioara, Prejmer, Teliu Maierus.

Monumente istorice și de artă - reflectă evaluarea culturii și civilizației autohtone, dar și

influențele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contact:

Mănăstirea Putna

 mănăstirile din Bucovina - Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, Putna, Arbore,

Dragomirna, Neamț – Agapia, Varatec, Neamț, Oltenia – Tismana, Horezu, Govora, Cozia
 biserici: Biserica Neagră din Brașov, Biserica Trei Ierarhi din Iași; bisericile de lemn din
Maramureș, Dragomirești, Rozavlea

Castelul Bran

 castele și palate: Bran, Peleș, Corvineștilor, Mogoșoaia, Cotroceni etc.
 monumente de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuși de la Mărășești, Turnul
Chindiei de la Târgoviște ș.a.

Elemente de etnografie și folclor - sunt caracterizate prin originalitate, bogăție și varietate:

 arhitectura și tehnica populară specifică: Bucovina, Țara Moților, Maramureș, Țara

Dornelor etc

21
 creație artistică, producția meșteșugărească și artizanat: ceramică de Horezu, Corund,
ceramică de Oboga, Marginea; centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor,
țesutul covoarelor, cojocăritul;
 obiceiuri, tradiții populare : Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul datinilor și
obiceiurilor de iarnă de la Sighetu Marmației;
 costumele populare din toate zonele țării

Instituții și evenimente cultural – artistice - reflectă intensitatea vieții spirituale, tradiția și

modernismul în cultură:edificiile unor instituții culturale: Ateneul Român, operele
din București, Timișoara, Cluj, Iași Palatul Culturii din Iași, bibliotecile din Oradea, Alba
Iulia, Casa Sfatului din Brașov

 muzee și case memoriale cu profile diverse: științele naturii, istorice, știința și tehnică

etnografică și artă,
 festivaluri muzicale: George Enescu, Cerbul de Aur, ale filmului, ale teatrului, expoziții
si târguri, serbări (Serbările Mării, Serbările Zăpezii) etc
 case memoriale: Ipotești, Mircești, Stupca etc
 muzee: Muzeul Brukenthal, Muzeul Antipa, Castelul Cantacuzino din Bușteni etc
 palate: Palatul Culturii din Iași
 biblioteci: Biblioteca Batthyaneum
sate turistice: Rucăr, Bran, Fundata, Moeciu, Bogdan
Vodă, Brădetu, Corbi, Nucșoara, Mărginimea Sibiului.

 sate cu tradiții folclorice: Huda, Certeze, Prislop.

Transfăgărășanul

22
Potențial tehnico – economic[modificare  | modificare sursă]

 baraje de acumulare: Izvorul Muntelui, Vidra,Vidraru, Porțile de Fier

 poduri: Podul de la Cernavodă
 Transfăgărășanul.

Potențial socio – demografic[modificare | modificare sursă]

 orașe care sunt atractive prin arhitectura specifică, prin valorile de artă pe care le
adăpostesc sau evenimentele pe care le găzduiesc: București, Cluj Napoca, Timișoara, Alba
Iulia, Oradea, Sighișoara, Iași, Bistrița.
 localități rurale care pe lângă aceste valori oferă si condiții naturale deosebit de atractive
pentru petrecerea timpului liber.

23
 Zone turistice
 Valea Prahovei este una dintre regiunile turistice cele mai renumite din Munții
Carpați din România, fiind situată pe traseul râului Prahova. Valea Prahovei este așezată
în partea de sud-est a României, în nordul Munteniei, în bazinul superior și mijlociu al
râului cu același nume, afluent al Ialomiței. Ea se învecinează la sud cu câmpia
piemontană a Ploieștilor, la vest cu județul Dâmbovița peste masivul Bucegi, la nord cu
depresiunea Brașovului și orașul Brașov, iar la est cu Valea Doftanei, peste munții
Baiului și Piatra Mare. În sectorul sudic, valea Prahovei formează limita între Subcarpații
Getici și Subcarpații Curburii.

Principalul centru urban este municipiul Câmpina, celelalte orașe aflate pe valea Prahovei fiind
(de la sud la nord) Comarnic, Breaza, Sinaia, Bușteni și Azuga (în județul Prahova), precum
și Predeal (oraș din județul Brașov). Majoritatea acestor orașe sunt stațiuni turistice montane.

 Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei,
iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45°
latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La
nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună
cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei
românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată
de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci
de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre,
Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m².

24
Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care
mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește Çatal Çedırlez uneori transcris în română
„Ceatal Sf. Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.

Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de 104 km²,
60% din apele și aluviunile Dunării.

Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu,
fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime de 71 km și
transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului Sfântu Gheorghe este orientat
spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare
formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.

Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea,
dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia
Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină),
astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt
geomorfologic false

 Litoralul Marii Negre reprezintă limita între teritoriul continental și teritoriul maritim al

României, acesta din urmă delimitat definitiv (cu excepția unei fâșii de ape în
dreptul golfului Musura) abia în 2009[1].

Partea terestră a litoralului românesc (țărmul) se întinde pe o lungime de 245 km. și se compune
din trei sectoare geomorfologice :

 la nord, Delta Dunării ;

25
 la mijloc, complexul Razim-Sinoe cu grindurile care îl despart de mare ;
 la sud, coasta dobrogeană formată dintr-o alternanță de faleze, de plaje și
de limane înșiruite între sudul grindului Chituc și frontiera bulgară.

Lungimea totală a țărmului Deltei și complexului Razim-Sinoe (ambele incluse în Rezervația de

biosferă a UNESCO, patrimoniu mondial) este de 163 km ; restul coastei se întinde pe 82 km. În
fiecare an, un număr crescând de turiști viziteză litoralul românesc, pe care construcțiile și
amenajările se înmulțesc, mai ales în partea de sud (cei 82 de km situați înafara Rezervației),
reducând treptat zonele încă naturale. O problemă legată de prima este poluarea, atât vizibilă
(gunoaie) cât și invizibilă (ape de scurgere nefiltrate, efluenți industriali sau agricoli). În anul
2009, litoralul Mării Negre din România a fost vizitat de 1,3 milioane de turiști, din care un
număr de aproape 40.000 au fost străini[2].

Strălucirea soarelui pe litoralul românesc are o medie anuală de 2.500 de ore, identică cu cea de
pe plajele coastei dalmatine (Croația) și apropiată de cea a coastelor mediteraneene.

Țărmul este destul de variat, format din forme ușor ondulate, cu capuri accentuate
și golfuri prelungite adânc pe văile dobrogene, cu faleze, plaje, lagune și cordoane de nisip.

În dreptul falezelor, marea, în acțiunea ei erodantă, a făcut ca țărmul să se retragă continuu prin
abraziunea din dreptul promontoriilor. Falezele, care reprezintă două treimi din lungimea
litoralului între grindul Chituc și Bulgaria, au înălțimi ce variază între 20 și 40 m: de la Capul
Râpa (în turcește Sin-Göl, lângă punctul „Pescăria”, la intrarea în Mamaia), faleza crește spre
sud până la 35 m pentru a scădea apoi la 10-15 m, ca să ajungă la Eforie și Capul Tuzla până la
aproape 40 m, ca spre Costinești și Mangalia să scadă din nou spre 10-20 m și apoi să crească
spre Vama Veche. În dreptul golfurilor dimpotrivă, marea este cea care s-a retras, prin
transformarea lor în limane.

În zona Agigea se afla, până la amenajările legate de mărirea portului Constanța și de Canalul

Dunăre-Marea Neagră, unica rezervație de dune marine din România, la 50 m de mare,
întemeiată de Ioan Borcea, în vecinătatea sanatoriului TBC Osteoarticular „Dr. V. Climescu”: ea
ocupa o suprafață de 5 ha pe un podiș mai înalt. Între localitățile Doi Mai și Vama Veche, există
teoretic o altă Rezervație naturală integrală (terestră și maritimă) dar practic, lipsa de fonduri

26
pentru rezervație și de informare a publicului duce, vara, la exploatarea și poluarea intensivă și a
acestei porțiuni sudice a litoralului românesc.

Partea acvatică a litoralului românesc (marea și limanele) se întinde pe aproximativ 39.940 de

kilometri pătrați, constând din

 ape interioare (limanele) – 892 de kilometri pătrați,

 apele maritime teritoriale – 4.487 de kilometri pătrați,
 zona contiguă a apelor teritoriale – 4.460 de kilometri pătrați, și
 zona economică excluzivă – 30.100 de kilometri pătrați.

27
CAP. III–CONSIDERATII PRIVIND STRATEGIILE DE DEZVOLARE A
TURISMULUI

I. Strategia şi politica dezvoltării turismului

Strategia şi politica dezvoltării turismului obiectivul strategic general de dezvoltare a
turismului îl reprezintă crearea unui produs turistic naţional competitiv, la nivelul valorii
potenţialului, respectiv resurselor turistice de care dispune România şi care să impună acest
domeniu ca activitate economică prioritară în cadrul sistemului economic naţional.

Realizarea obiectivului strategic general de dezvoltare a turismului impune adoptarea conjugată a

unor politici corespunzătoare, pentru diferitele domenii de activitate ale sectorului, respectiv:

1. Politica de produs turistic - vizează modernizarea şi extinderea ofertei turistice româneşti,

creşterea competitivităţii şi atractivităţii ei pe piaţa internă şi internaţională.

2. Politica de promovare şi marketing trebuie să asigure crearea unei imagini reale a României,
menite să stimuleze cererea turistică internă şi internaţională.

3. Politica în domeniul forţei de muncă urmăreşte asigurarea din punct de vedere cantitativ şi
calitativ a necesarului de personal şi al modului de formare şi perfecţionare a acestuia.

4. Politica privind creşterea rolului cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, motivată

de necesitatea identificării de noi produse şi pieţe turistice, a oportunităţilor de investiţii şi de
fundamentare a programelor de dezvoltare, investiţii şi de amenajare turistică.

5. Politica în domeniul legislativ - presupune adoptarea reglementărilor necesare dezvoltării

turismului (în primul rând Legea turismului, Legea parcurilor turistice), în concordanţă cu
prevederile legale ale ţărilor Uniunii Europene.

6. Politica în domeniul fiscal are drept scop evaluarea impactului măsurilor de natură fiscală
asupra dezvoltării turismului şi adoptarea unui sistem atractiv pentru investitorii din turism.

7. Politica parteneriatului stat - are rolul de a asigura suprastructura (drumuri, căi de

comunicaţie, alte utilităţi etc.); administraţia publică locală - care să contribuie cu terenurile

28
necesare realizării proiectelor şi sectorul privat, solicitat să finanţeze, să construiască şi să
exploateze proiectele de acest tip.

II. Programe de dezvoltare a turismului Ducerea la îndeplinire a politicilor

enunţate presupune realizarea unor programe prioritare şi adoptarea unor măsuri care, prin
efectele produse de implementarea acestora, să pună în mişcare întregul angrenaj de dezvoltare a
turismului, atât la nivelul produsului turistic naţional, cât şi pe fiecare din principalele destinaţii
turistice ale României (Delta Dunării, turismul montan, turismul balnear, turismul de litoral, alte
destinaţii), respectiv:

a) Programe prioritare de dezvoltare a turismului: Delta Dunării – „Delta Europei”, Superschi în

Carpaţi, Parcuri turistice, Cabane montane, Salvamont, Turism balnear – „Turism de sănătate”,
Ecoturism în România, Turism cultural şi religios în România 163

b) Programe care susţin dezvoltarea turismului: Programul de marketing şi promovare,

Programe sociale - "Litoralul pentru toţi", "Turism pentru sănătate", "Revelion în România",
Legislaţia turistică

III. Alte acţiuni ce vizează dezvoltarea turismului .

Crearea unei imagini turistice pozitive şi corecte a României pe pieţele turistice externe,
recâştigarea şi dezvoltarea pieţelor emitente tradiţionale sau a altor pieţe netradiţionale şi
sporirea numărului de turişti străini fac necesare următoarele:

• promovarea produselor prioritare în oferta României (Delta Dunării, agroturism şi ecoturism,

turism balnear, turism cultural şi religios etc.); • elaborarea programelor de marketing pe baza
studiilor de piaţă realizate de instituţii specializate utilizând date de la birourile de turism din
străinătate;

• îmbunătăţirea sistemului de finanţare a activităţii de marketing şi promovare;

• utilizarea pe scară largă a tehnologiei informaţiei şi a sistemelor create pe baza acesteia

(sistemul computerizat de rezervări, sistemul computerizat de marketing al destinaţiei etc.);

29
• dezvoltarea la nivel naţional a reţelei teritoriale de centre / puncte de informare şi promovare
turistică în centre şi staţiuni turistice, sate turistice, arii protejate, pe trasee turistice, în
aeroporturi, gări feroviare şi porturi, târguri şi expoziţii, centre de congrese şi reuniuni de afaceri;

elaborarea de materiale publicitare pentru promovarea zonelor speciale pentru ecoturism (Delta
Dunării, parcuri naturale, agroturism

• organizarea unor evenimente de mare amploare pe principalele pieţe străine pentru promovarea
ofertei turistice specifice a României;

• reducerea la maximum 30 a numărului de participări la târgurile de turism din străinătate şi

concentrarea resurselor financiare pentru cele mai importante;

• includerea produselor turistice româneşti în cataloagele marilor firme touroperatoare din

Germania, Franţa, Italia, peninsula Scandinavică, Canada, SUA, China, etc.;

• realizarea şi prezentarea pe marile canale de televiziune din lume a unor spoturi publicitare cu
produsele turistice reprezentative pentru România;

• prezentarea gratuită a ofertei pensiunilor turistice şi agroturistice şi a cabanelor turistice

montane.

Necesitatea integrării turismului românesc în tendinţele europene şi mondiale, în ceea ce

priveşte:

• oferta turistică, prin iniţierea unor programe turistice transfrontaliere cu Ungaria, Serbia,
Bulgaria, R. Moldova şi Ucraina, prin crearea de zone turistice transfrontaliere şi a unor
programe turistice comune, cu toate ţările din bazinul Mării Negre şi dezvoltarea şi promovarea
unui turism durabil în ariile transfrontaliere şi în ţară.

• cadrul legislativ şi de cooperare, prin armonizarea legislaţiei româneşti cu legislaţia din ţările
UE pentru standarde de calitate, standarde pentru construcţii şi amenajări turistice, standarde
tehnice; uniformizarea şi utilizarea indicatorilor statistici pentru turism, a înregistrărilor şi
analizelor statistice, implementarea contului satelit în turism; alinierea la standardele ecologice şi
de pregătire profesională în domeniu; participarea activă în cadrul organismelor internaţionale şi
elaborarea documentelor necesare pentru integrarea europeană pe linie de turism.

30
• asigurarea protecţiei, securităţii şi siguranţei turiştilor faţă de riscuri, privind sănătatea şi
siguranţa acestora; reglementarea protejării intereselor turiştilor şi disponibilitatea agenţilor
economici pentru despăgubirea acestora în eventualitatea 164 unor daune aduse; facilitatea
accesului consumatorilor de servicii turistice la informaţiile adecvate; promovarea codurilor de
conduită al agenţilor economici şi al turiştilor faţă de mediu.

Asigurarea unui mediu financiar-fiscal stimulativ şi stabil, prin: • scutirea pentru plata
impozitului pentru profitul reinvestit;

• stimularea investiţiilor noi, cu deosebire în zonele turistice “speciale” (Delta Dunării, staţiuni
balneare, parcuri turistice), în staţiunile turistice sezoniere, precum şi pentru anumite forme de
turism (agroturism, turismul la cabane) sau categorii de turişti (tineret, pensionari, handicapaţi,
vârsta a treia şi înaintată etc.);

• acordarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă de maximum 10 ani pentru

dezvoltarea şi modernizarea cabanelor de munte şi a dotărilor aferente;

• subvenţionarea cu 50 % a nivelului dobânzii de împrumut din Bugetul Ministerului

Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

31
32
 BIBLIOGRAFIE

BALAURE V.,CĂTOIUI. I, Marketing turistic, Editura Uranus, Bucureşti, 2005

VEGHEŞ C.
IONCICĂ M., STĂNCIULESCU G. Economia turismului şi serviciilor, Editura Uranus,
Bucureşti, 2006
IONCICĂ M.,POPESCU D., Economia serviciilor, probleme applicative, Editura
PĂDUREANU M.,BRÎNDUŞOIU C. Uranus, Bucureşti, 2006
IONCICĂ M.,PETRESCU E.V., Strategii de dezvoltare a sectorului terţiar, Editura
POPESCU D. Uranus, Bucureşti, 2004
MINCIU R. Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2005
MINCIU R., POPESCU D., Economia turismului, aplicaţii, Editura Uranus,
PĂDUREANU M.,HORNOIU R. Bucureşti, 2007
NEACŞU N. Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2005

NEGUŢ S. Geografia turismului, Editura Meteor Press Bucureşti,

2004
STĂNCIULESCU G. Managementul operaţiunilor de turism, Editura All
Beck, Bucureşti, 2002
STĂNCIULESCU G.,ŢIGU G. Tehnica operaţiunilor de turism, Editura All Beck,
Bucureşti, 1999
STĂNCIULESCU G. Tehnologia turismului : manual pentru clasele Xl -Xll,
filiera tehnologica specializările Turism si Alimentaţie
publica, 
Editura Niculescu, Bucureşti, 2002

**Ghidul turistic al României, Editura Publirom, Bucureşti, 2007

**Ghidul turistic al României, Editura Publirom, Bucureşti, 2008
Internet: www.cjvalcea.ro; www.valceaturistica.ro , www.insse.ro;

33