I.

KARA
CONTRIBUŢII
LA ISTORIA
OBŞTII EVREILOR
DIN IAŞI
 Coperta : A D R IA N IONESCU
Redactor: PAULA LITMAN

© Editura Hasefer a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din

România, Bucureşti, 1997
 I. Kara

CONTRIBUŢII
LA ISTORIA
OBŞTII EVREILOR
DIN IAŞI
Cuvânt înainte de
prof. MIHAIL M. CERNEA

Bucureşti.1997
 SUMAR

Cuvânt înainte de prof. Mihail M. C ernea..................................... 7

Două vorbe şi un cuvânt din partea autorului .................................. 11
Începuturi................................................................................................... 13
Momente ale epocii modeme .............................................................. 24
Păşind peste veacuri ............................................................................... 40
Marea cotitură ......................................................................................... 65
Spre sfârşit de veac şi mileniu ......................................................... 89
Folclorul şi arta populară evreiască din Iaşi ................................. 93
N o t e .......................................................................................................... 94
Bibliografie selectivă ............................................................................. 105
Contribution to the history of Jews in Iaşi
(Rezumat în limba e n g le z ă )....................................................
Ilustraţii ................................................................................ 113
 CUVÂNT ÎNAINTE

Editura H asefer prezintă a treia m onografie dintr-o

serie dedicată de distinsul istoric şi om de litere Iţic Şvarţ-Kara
unor com unităţi evreieşti din M oldova.
C ele două lucrări precedente în această serie ale
aceluiaşi autor — excelentul volum despre puţin cunoscuta
C om unitate din Podu-Iloaiei (1990) şi substanţiala m o n o ­
grafie consacrată Com unităţii din Bacău (1995) reprezintă,
fiecare, o contribuţie esenţială la istoria dem ografică, eco­
nom ică şi culturală a obştei evreieşti din România.
Volumul de faţă, încă o nouă treaptă în această serie,
este consacrat celei m ai numeroase şi importante comunităţi
evreieşti din ţările rom âne — cea din Iaşi. Ea oferă c iti­
torului o sinteză, care depăşeşte în bogăţie documentară şi
perspectivă sociologică toate scrierile publicate până in
p rezen t despre această com unitate. Îm preună, aceste trei
lucrări converg într-o panoram ă m ai vastă a frământatei
istorii a obştiilor evreieşti p e teritoriul Rom âniei, a locului
acestor com unităţi în istoria generală a evreilor în lumea
D iasporei, cât şi a rolului lo r sp ecific în istoria locală a
formării Rom âniei m oderne. Pentru contribuţia adusă prin
aceste trei lucrări, şi în particular prin cea de faţă, se cuvine
să rostim un omagiu respectuos autorului lor, em inentului
cărturar, Iţic Şvarţ-Kara.

7
 L-am întrebat pe autor de ce a scris această lucrare
şi cum vede el rostul ei. Mi-a răspuns: „Este un moment
subiectiv. Din 1940 până în prezent am publicat cam 35 de
lucrări, mari şi mici, privind populatia evreiască a Iasului,
de care sunt profund ataşat. Simt nevoia să Iuminez cele
patru secole de istorie a Comunităţii evreilor din străvechea
capitală a Moldovei, ca o cetate a spiritualităţii evreieşti în
România şi ca un iz vor obiectiv al adevărului i s t o r i c .Şi
într-adevăr, autorul şi-a atins ţinta obiectivă şi subiectivă.
Activitatea de om de ştiinţă, cercetător şi scriitor a
autorului este astăzi recunoscută şi preţuită pe plan inter­
naţional, în câteva continente şi multe ţări, unde studiile şi
articolele sale au fost, şi continuă să fie, traduse, publicate,
recenzate. Prin sine însăşi, creaţia autorului exemplifică o
idee de bază a scrierilor sale despre istoria evreilor din
România: anume, că activităţile culturale ale membrilor
acestor comunităţi contribuie simultan atât la cultura
evreilor, cât şi la cultura României. De curând, dealtfel.
Academia Română a recunoscut şi onorat public contribuţia
profesorului Şvarţ-Kara, acordând, în 1996, o înaltă
distincţie — Premiul Hurmuzaki — lucrării „Inscripţii
Medievale şi din Epoca Modernă a României: Oraşul Iaşi“
— «Inscripţii ebraice», pregătită de Şvarţ-Kara în colaborare
cu Stela Cheptea. Lucrarea, publicată de Filiala Iaşi a
Academiei Române, Centrul de Istorie şi Civilizaţie
Europeană, cuprinde traducerea în română a circa 300
inscripţii ebraice pe pietre de mormânt din două cimitire
evreieşti din Iaşi — Ciurchi şi Păcurari — şi de la două
sinagogi din Iaşi — Sinagoga Mare şi Sinagoga Croitorilor.
Majoritatea fiselor inedite de inscripţii funerare, publicate
pentru întâia oară, provin din colecţia personală a lui Kara,
rod al multor ani de investigaţii neobosite.

8
 Vechimea şi semnificaţia unor pietre funerare ridi­
cate în amintirea unor personalităţi importante pentru comuni­
tatea din laşi a atras de timpuriu atenţia unor oameni de
cultură, conştienţi de importanţa unor asemenea documente
istorice — printre care I. Psantir, N. Beldiceanu şi alţii.
Invitat de autor şi de Editura Hasefer să scriu — ca
fiu al laşului şi ca sociolog — o introducere la volumul de
faţă, am citit lucrarea profesorului Kara cu crescândă sur­
priză şi admiraţie. Sunt încredinţat că mulţi viitori cititori
vor încerca, la rândul lor, aceeaşi surpriză aflând, pentru
prima oară, despre fapte rodnice şi evenimente prea puţin
cunoscute. Mi-am petrecut primii 13 ani de viaţă în laşi şi
am păstrat de atunci dragoste oraşului copilăriei mele şi-l
iubesc pentru extraordinara lui istorie culturală. Dar deşi am
ştiut câte ceva despre comunitatea evreiască din Iaşi, doar
citind cartea de faţă am realizat dimensiunile multiple pe
care această colectivitate, atestată documentar încă in secolul
XV, le-a dobândit treptat, mai ales în secolul XIX şi în prima
jumătate a secolului XX.
Sub raport demografic, de pildă, datele recesămin
telor din 1831 şi 1859 indică peste 17.000 şi respectiv,
31.000 locuitori evrei în Iaşi. aproximativjumătate din tota­
lul populaţiei. La rândul său, Marele Dicţionar Geografieal
României (vol. 4. 1901) informează, potrivit lucrării, că in
1899 laşul avea 59.427 locuitori, din care 33.140 erau evrei.
Meseriaşii evrei au dat impuls organizării breslelor,
moment important în tranziţia de la economia medievală
la capitalismul incipient. Autorul ne oferă poate cea mai
completă listă — incluzând breslele cărămidarilor, cotiu
garilor, chitarilor (brutarilor), croitorilor, hamurarilor. sto­
lerilor, cizmarilor, cuşmarilor şi altele (în total 23 de bresle,
documentate în anul 1863, precursoare ale industriilor mici
şi mijlocii. dezvoltate în decadele următoare). Aflam astfel
 cum structura economică a obştii evreilor din Iaşi reflecta
interdicţia accesului la funcţii publice, servicii de stat (de
pildă, poştă, căile ferate) şi concentrarea în meşteşuguri si
comerţ.
Monografia de faţă cuprinde un vast material infor­
mativ şi despre viaţa culturală a acestei largi comunităţi,
despre instituţiile religioase, tensiunile interne, numeroasele
ziare şi periodice apărute şi dispărute de-a lungul anilor,
despre discriminările si persecuţiile indurate de-a lungul
deceniilor.
Scrisă febril, cu accent pe date documentare, cifre,
nume şi fapte, fără divagaţii, lucrarea oferă lectorului cel
mai semnificativ produs al demersului micromonografiei:
imaginea vieţii cotidiene, viaţa unei obşti, care azi nu mai
există.
Putem vorbi de o sociologie reconstructivă. sau de o
fereastră deschisă spre un trecut prea puţin cunoscut, fără
îndoială se vor mai scrie şi publica în viitor, alte lucrări
despre această comunitate, parte inseparabilă din ceea ce
s-a numit „dulce târgul Ieşilor". În mod sigur, imaginea
construită în această carte este şi va rămâne un preţios dar
al autorului către cititorii săi.

Prof. MIMAIL- M. CERNEA

Membru Corespondent al
Academiei Române
 DOUĂ VORBE
ŞI UN CUVÂNT DIN PARTEA AUTORULUI

Prezenta contribuţie la istoria comunităţii evreilor

din Iaşi este unul din rezultatele lucrărilor mele privitoare la
istoria populaţiei evreieşti din Ţările Române. Am început
să public asemenea lucrări în 1938 (la Varşovia), am con­
tinuat la Vilna (1939) şi la Bucureşti (1940). Lucrările mele
au apărut în reviste de specialitate, în presa idiş şi româ­
nească, dar şi în engleză (New York), franceză (Bruxelles,
Paris), ivrit (Ierusalim) etc.
Pentru prezenta lucrare m-am străduit să valorific
lucrări anterioare, dar mai ales studii şi materiale prea puţin
sau deloc cunoscute, în special în limbile ebraică, id iş,
arameică, ladino. Expunerea năzuieşte să fie accesibilă
oricărui cititor. Aparatul ştiinţific aduce esenţialul, trimiterile
se constituie într-o bibliografie menţionată la p. 101.
O bună parte din lucrările mele este dedicată depis­
tării, studierii, valorificării, publicării de izvoare istorice
inedite sau prea puţin cunoscute. Am publicat catastife de
bresle şi frăţii, corespondenţă, documente oficiale si acte
private, inscripţii funerare, extrase din presa epocii, însem­
nări de călătorie, biografii şi autobiografii, bibliografie
istorică, folclor literar şi artistic etc. În ultimii cinci ani am
publicat în volum două monografii despre obştile evreieşti
din Podu Iloaiei şi Bacău şi un volum de inscripţii ebraice
din Iaşi (în colaborare cu cercetătoarea Stela Cheptea),
precum şi articole în presă. Materialele de istorie sunt
cuprinse si în cele trei volume în idiş apărute în Editura
Kriterion, din Bucureşti (1976, 1980, 1987).
Istoria minorităţilor face parte integrantă d in istoria
Patriei comune: toţi cetăţenii ţării fac parte în mod organic
din realitatea românească, fără a-şi nega specificul etnic .

I.K.
 ÎNCEPUTURI

Primele aşezări ale evreilor în Iaşi ar data între sfâr­

şitul secolului al XV-lea si mijlocul secolului al XVI-lea.
Academicianul C.C. Giurescu 1) consideră că populaţia
evreiască s-a stabilit la Iaşi odată cu populaţia armenească,
având preocupări comune în domeniul comerţului.
Relativa raritate a documentelor şi a mărturiilor pri­
vind viaţa orăşenească din Moldova, în graniţele ei istorice,
poate explica şi raritatea informaţiilor relative la evreii ieşeni
de atunci. Golul este umplut, în parte, de unele documente
ebraice. Pentru secolul al XVI-lea există o relatare de călă­
torie din 1619, care confirmă păstorirea evreilor din Iaşi de
către un rabin Aroyo, timp de 40 de ani, începând cam de
prin 1580. Nimic nu indică dacă acesta a fost primul pe
scaunul rabinic ieşean. De altfel şi desele treceri prin Iaşi
a unor negustori evrei balcanici, în timpul domniei Iui Ştefan
cel Mare, în faţa căruia ei se judecă cu harabagiii lor moldo­
veni, implică prezenţa unei populaţii evreieşti, care trebuie
să fi avut cel puţin un haham, o sinagogă, un bazin ritual.
Istoricul doctor M.A. Halevy a valorificat în câteva rânduri
ştirile privind pe rabinul Aroyo, ştiri transmise de Şmuel
Aşkenazi, prefaţatorul lucrării lui Şlomo Delmedigo 2). De
altfel şi data celei mai vechi pietre funerare (maţeiva) găsită
în cimitir, aflată în cartierul Ciurchi, 1610, existentă încă în
anul 1943, când cimitirul a fost distrus, dovedeşte existenţa

13
unei comunităţi evreieşti şi a instituţiilor ei de cult încă din
secolul al XVI-lea. Este posibil ca această piatră să nu fi fost
cea mai veche.
Din secolul al XVII-lea ne-au parvenit consultaţii
rabinice privind pe evreii ieşeni aliaţi aici încă înainte de 1605. 3)
Relatările unor călători străini, cum este Paolo Bennicio din
Malta4) (1632), completează putinile ştiri ce le avem despre
evreii ieşeni din acea perioadă.
Răscoala ţărănească din Ucraina, condusă de Bogdan
Hme lniţki, în anul 1648-1649, contra moşierimii catolice
poloneze şi a evreilor, a degenerat repede într-un monstruos
pogrom cu 150.000 de victime nevinovate. Unii evrei
ucraineni s-au salvat în Moldova dintre Nistru şi Carpaţi.
Timus, fiul lui Bogdan, a venit să o peţească pe Ruxanda,
fiica lui Vasile Lupu, cu care ocazie au fost ucişi sau jefuiţi
într-un pogrom mulţi evreii ieşeni.
În anul 1657 a fost cumpărat locul pe care se va
construi Sinagoga Mare din Tg. Cucului (sinagogă existentă
şi azi — 1997). Actele de cumpărare sunt semnate şi de
cumnatul „doftorului“ Moise , practician preţuit de întrea­
ga populaţie. În anul 1662 acest doftor cumpără nişte case
din laşi (pe Uliţa Strâmbă) 5; Sinagoga avea să fie inaugurată
sub păstorirea celebrului rabin şi erudit Natan Nata Hanover,
în anul 1670. Prezenţa evreilor ieşeni este atestată şi în anul
1682. Măcelăria lor rituală apare documentar în anul 1685
şi în anul 1686, lucru atestat de documentele menţionate sub
nr. 165, 168 şi 170 din culegerea menţionată mai sus.
Populaţia evreiască a sporit mereu în secolul al
X V II-lea, fără a se putea face evaluări exacte, deoarece
lipsesc datele precise privind întreaga populaţie a capitalei
Moldovei.

14
 Organizarea comunităţii în accn perioadă

Specificul mod de viaţă tradiţional

utăîpd
rganizecom
O al evreilor, com­
plicatul şi exigentul ritual religios prevăd că cea mai mo­
destă aşezare evreiască de 16-20 familii, dacă nu are în
apropiere o comunitate mai mare care să-i satisfacă exigen­
ţele, trebuie să-şi organizeze ea singură instituţii corespun­
zătoare: o casă de rugăciune, un bazin ritual, un haham, care
să fie şi hazan, oficiant şi învăţător la şcoala confesională
(heider), cimitir, ca şi unele asociaţii de binefacere. De ase­
menea trebuiau să existe şi unele meserii legate de halaha,
codul religios; brutari, măcelari, cizmari. Prezenţa unui rabin
erudit la sfârşitul secolului al XVI-Iea şi în anii care urmează
presupune existenţa unei conduceri recunoscute şi de
autorităţi.
Atestări documentare există pentru anii 1620 şi 1666.
Prof. N. Grigoraş scrie: „Fiindcă majoritatea populaţiei
armeneşti, mai întâi, şi a celei evreieşti, mai târziu, locuia
în oraşe şi se ocupa în special cu meseriile şi negoţul,
breslele armeneşti şi evreieşti au avut un predominant
caracter economic şi de aceea organizarea lor seamănă cu
a meseriaşilor şi a negustorilor localnici..."6)
Scopul acestor bresle este..... de a-şi apăra interesele
economice şi privilegiile de limbă şi credinţă” ."'7)Breasla
evreilor era deci reprezentanţa lor faţă de autorităţi.
Drepturile şi obligaţiile breslei erau stabilite prin hrisov. Un
astfel de hrisov domnesc datat 1622 se afla în arhiva dr.
M.A . Halevy.
Gheorghe Ghibănescu informează în două rânduri
despre un hrisov acordat evreilor ieşeni de către Ilia s
Alexandru Vv în 1666.

15
 Păstorirea de către unii rabini vestiţi precum Natan
Nata Hanover, Petahia Lyda, dar mai ales de către marele
rabin ..... învăţătorul în ale legii domnul Arie Leib. fiul în­
văţătorului nostru rabinul Şmuel, binecuvântată fie amintirea
celui drept, decedat la 7 Nisan (5)438 - adică la 30 martie
1671,confirmă existenţa unei comunităţi stabile, organizate 8)
Existenţa cimitirului evreiese din cartierul ieşean Ciurchi
presupune şi prezenţa unei frăţii de înmormântare — Hevra
Kedoşa —, care nu era o breaslă de ciocli, ci o asociaţie
benevolă de enoriaşi de vază care îndeplinea miţva, bine­
facerea supremă, ritualul funerar. Avem informaţii despre
unii dintre aceşti credincioşi, nesalariaţi, intitulaţi „alut",
care s-ar traduce, după caz, prin „fruntaş, conducător, şef".
Să amintim pe câţiva dintre ei: Naftali Hirţ. fiul lui Iţhac
Rozes din Lvov, decedat în august 1676, Baruh, fiul lui
Moşe, decedat în decembrie 1677.
Viaţa culturală a epocii este ilustrată în primul rând
de prezenţa unor personalităţi de vază, rabini care adunau în
jurul lor un cerc de studiu şi dezbateri pe teme biblice,
talmudice, cabalistice, care chiar dacă nu erau din punct de
vedere cantitativ şi calitativ la nivelul marilor comunităţi
europene, aveau un rol însemnat în menţinerea tradiţiilor
şi în dezvoltarea confruntărilor de idei. Un Aroyo, cabalist,
erudit, medic, filozof, nu putea trăi patru decenii într-un
mediu spiritual înapoiat. Rabinul Natan Nata Hanover,
celebru şi ca istoric, lexicograf, mistic, era născut la Cra­
covia pe la 1620.A descris ca martor ocular măcelurile lui
Hmelniţki în „Ieven Meţula", A păstorit la laşi între anii
1652-1670. El a fost ucis în Polonia într-un pogrom. La laşi
el a creat lucrarea lexicografică „Safa berura (Limba clară)
şi culegerea de rugăciuni mistice „Şa' arei Ţion reeditată
frecvent. (Una din ediţii a apărut la laşi în anul 1843 la
tipografia lui Gheorghe Asachi.) Importantă este şi păstorirea

16
 marelui rabin Arie Leib ben Şmuel. Mai notăm numele unor
erudiţi intitulaţi „more horaia" (învăţător în ale legii), poate
rector a unei „ieşiva” — instituţie de învăţământ religios
avansat, ca de exemplu Meier ben Moşe, decedat în aprilie
1661, tânărul erudit lacov Copl, fiul eruditului Meşulam
Faiviş, decedat în aprilie 1681. Alţi erudiţi sunt notaţi pe
pietrele funerare ale unor rude apropiate. Exista deci un mediu
spiritual autentic.
În ceea ce priveşte cultura de masă să nu uităm că
toţi copiii evrei învăţau să citească rugăciunile ebraice şi
traduceau în idiş, cu comentarii ,cel puţin Pentateuhul. Mulţi
învăţau şi popularul tratat talmudic „Pirkei A v o t. Peirik
în grai cotidian, pe lângă tradiţionala carte a Esterei (Meghila
) de Purim. Hagada de Pesah, ca şi „Eclesiastul
(Cohelet), Rut, Eiha şi câte ceva din Profeţi. Scrisul cu litere
ebraice era mai puţin generalizat, mai ales printre femei. Dar
fără elemente de calcul nu se putea imagina comerţ sau
anumite meserii.
Predicele edificatoare ale rabinilor sau ale unor pre­
dicatori itineranţi profesionişti completau peisajul spiritual
al omului de rând până la începutul secolului al XVIlI-lea.
În anii următori cărţile s-au mai ieftinit şi au devenii
accesibile pentru unele cercuri, mai largi, ale populaţiei.
Pentru secolul al XVll-lea avem în reponsele rabini­
ce numeroase ştiri privind comerţul evreilor moldoveni — deci
şi ieşeni — cu Polonia şi Turcia şi despre meşteşugarii evrei.
Altă sursă documentară demnă de a fi amintită este
cimitirul din cartierul ieşean Ciurchi, care este pomenit şi
de cronicarii moldoveni în anul 1711. El a fost utilizat până
în anul 1881 când s-a creat cimitirul din Păcurari. În anul
1943 — după distrugerea vechiului cimitir — s-au dezgropat
un număr de 23.700 oseminte, constituindu-se ca o dovadă
în plus privind dezvoltarea economică şi culturală a evreilor

17
 din Iaşi. Inscripţiile păstrate indică unele ocupaţii ale evreilor
ieşeni în secolul al XVll-lea. Comerţul constituia o ocupaţie
principală: se aminteşte de faptul că un evreu a cumpărat
la Liov 800 de căciuli. Exemplele sunt multe; laşul exporta
materii prime (inclusiv piei) şi importa fabricate din aceste
materii prime. Era nevoie să se dezvolte anumite meserii.
Evreii au îndeplinit intr-o anumită măsură acest deziderat.

Dezvoltarea demografia) şi istoria) în secolul al XVIII-lea

şi începutul secolului al X lX -lea

Statistica furnizează date importante privind populaţia

laşului în general şi a evreilor în special. După Gh. Ghibănescu
se poate aprecia că din 1353 case ieşene — 65
aparţineau evreilor, 30 unor botezaţi, 33 unor creştini
căsătoriţi cu evreice. Aceste date se referă la anul 1755.
Acelaşi Ghibănescu aminteşte şi profesia unor evrei: Şmil
zlatar (argintar), Moisăi peveţ (cantor), Isac Hahambaşa,
deci şeful administrativ al cultului, alţi doi rabini renumiţi.
Apoi Marco — fost staroste, Samson — telal, botezat, Ioan
ceprezarul, botezat. David zlatar, Neculai, botezat, slugă la
Mitropolie. În această perioadă întreaga populaţia a laşului
este în creştere. Condica liuzilor din 1803 indică 367 jidovi
„care plătesc pe toată Iuna“ .
V erax 10) calculează numărul evreilor ieşeni. În anul
1803 — 2.420 persoane. În 1820 — 4.396 capi de familie,
în 1831 — 17.570 persoane. Din alte surse aflăm că în 1808
locuiau la Iaşi 432 de familii de evrei raia (pământeni) având
1822 persoane şi 142 de familii (582 persoane) evrei sudiţi,

18
 de supuşenie rusă şi germană. În anul 1821 Iaşul avea 4654
dajnici evrei.
„Recensământul locuitorilor din Moldova în anul
1831“ a constituit documentul de bază pentru toate recen­
sămintele ulterioare din perioada regulamentară, fiind
documente de mare valoare şi pentru istoria evreilor.
La confluenţa dintre veacurile al XVIII-lea şi al XlX-lea
rolul economic al evreilor ieşeni în comerţul exterior ca şi
negustoria din dugheni era pozitiv, căci ei sunt consideraţi
ca „supuşi pământeni", plătesc dări mari, se ocupă cu
..negustoria si cârciumăritul” — aşa cum observă şi Dimitrie
Cantemir (care notează şi faptul că evreii puteau avea numai
sinagogi din lemn).
În 1711, când Dimitrie Cantemir este obligat să se
retragă în Rusia, dezordinea creată de război aduce mari
pagube economiei ieşene, pagube care afectează şi mica
comunitate evreiască. La aceasta se adaugă năvălirile tătă­
reşti, foametea, epidemiile — toate din timpul celei de a treia
domnii ale lui Mihai Racoviţă — care aduc suferinţă şi
instabilitate. În plus, lacomul fanariot Mihai Racoviţă însce­
nează, în timpul Paştilor din 1716, un pretins omor ritual.
Drept urmare, supune la torturi pe aşa-zişii vinovaţi şi
stoarce o sumă enormă „de răscumpărare" de la evreii ieşeni.
Aceste abuzuri i-au adus mazilirea.
Constantin Mavrocordat, care a domnit cu întreruperi
în Moldova între anii 1739-1749, a fost oarecum mai
cumpănit. A luat o serie de măsuri discriminatorii, ca de
exemplu cea referitoare la interzicerea de a ţine slugi creştine
mai tinere de 30 de ani.
Comunitatea evreiască ieşeană are de suferit şi în
anii următori. Astfel se cunoaşte faptul că Ioan Mavrocordat
a jefuit familiile de evrei; Matei Ghica (1750-1756) ia şi
el o serie de măsuri discriminatorii. Puternicul incendiu din
1779 distruge Uliţa Mare unde locuiau mulţi evrei. Sub dom-

19
nia lui Alexandru Mavrocordat (1782-1792) evreii izgoniţi
din sate se stabilesc la Iaşi, creând grave probleme populaţiei
ieşene.
Evenimentele din Polonia în descompunere au adus
şi la laşi refugiaţi evrei. Unii dintre ei au putut profita de
„protecţia" impusă Moldovei şi Munteniei de către Rusia,
Austria, Prusia, ulterior şi de Anglia, Franţa etc. Această
protecţie favoriza pe „sudiţi", supuşii străini, în comparaţie
cu locuitorii autohtoni, inclusiv evre i . Suditii de toate
confesiunile erau scutiţi de impozite, iar consulatele respec­
tive îi apărau de abuzurile administrative. Cu timpul mulţi
negustori creştini, boieri, clerici au obţinut calitatea de sudit.
Unii evrei sudiţi au intrat în conflict cu evreii localnici şi au
încercat să-şi creeze o organizaţie proprie, conflict care s-a
acutizat după anul 1796.
Populaţia evreiască a suferit jafuri si omoruri înfăp­
tuite şi de către eteristi. Măsuri de restrîngere a acestor fapte
au fost luate de Mihai Şuţu, venind astfel în apărarea întregii
populaţii ieşene, inclusiv a evreilor.
Î nceputul modernizării economiei Moldovei impunea
dezvoltarea comerţului intern şi extern, mare şi mic, a meşte­
şugurilor, a industriei, măcar a celei mici şi mijlocii, a trans­
porturilor şi serviciilor. Toate acestea implicau activitatea
susţinută si a populaţiei evreieşti, mai ales de la oraşe.
Regulamentul Organic de la 1831 avea să iniţieze legiferarea
noilor tendinţe economicos o ciale, legiferare care va avea
influenţe asupra dezvoltări obstei evreieşt i .
Breasla evreilor din laşi continuă să fie reprezentantă
populaţiei evreieşti faţă de autorităţi şi se ocupă de organi
zarea si activitatea obştească a evreimii ieşene, a instituţiilor
e i. Străvechile hrisoave, acordate evreilor ieşeni de
voievozii Moldovei, confirmă libertatea comerţului si a
m eşteşugurilor. În problemele lor interne breasla era, în
general autonom ă, fiind condusă de starosti aleşi. Marele

Y)
 staroste se intitula Roş Medina. Prin convenţii cu Vistieria,
Departamentul finanţelor, breasla achita birul tuturor evrei­
lor, sumă pe care o recupera prin taxa pe carne rituală şi alte
taxe similare. Faţă de deficienţele aparatului de stat, asigu­
rarea birului prin breaslă justifica interesul autoritptilor
pentru activitatea organelor breslei evreieşti.
Hrisoavele vechi ne sunt cunoscute partial. Dar din
secolul al XVlII-lea ne-au parvenit texte integrale: Hrisovul
dat de Grigore Ghica Vv la 21 mai 1741 care confirmă vechi
hrisoave anterioare. Acesta decide ca staroştii evreilor aleşi
să strângă „crupca (tacsia, gabe la adică taxa pe carne
rituală), taxă pe care o vor plăti toţi evreii f i i nd pre f olosul
tuturor'*. 1)
În acelaşi an, „căpitanii breslei" şi î mpreună cu
toată breasla noastră'* decid înlăturarea amestecului străin si
alte abuzuri la alegerea de starosti ai bre sIei. Într-o adunare
la Sinagoga Mare se decide revenirea la vechiul obicei de
a alege un singur staroste fără sc utire de bir.
Zapisul, actul scris original în ebraică, este semnat
de câţiva staroşti ai breslei evreilor, ai unor bresle economice
ale meşteşugarilor şi negustorilor evrei. Iată numele lor în
transcrierea română a epocii: Ursul (= Berl, Bercu). Minas
(= Manes), Leiba, losif sân Ursul (Iosif ben Dov). Urmează
o serie de fruntaşi ai obstei: Marcu. ginere al lui laacov,
Lazăr. ginerele lui Solomon, Leiba Hotinceanu, Leiba,
ginerele lui Ursu, Cerbul (= Herş , fiul lui Morsâ, alt Cerbu,
fratele lui Boroh (= Burăh), Lupul Moisăi (= Volf, Velvl),
Şmil, fiul lui Naftule, Leiba, fiul lui Minas, Minas , ginerele
lui Leiba, David ... Biniamin ...la ncul ... Avram croitorul,
Cerbul, Novac (= Noiah?), Minas din Coroc a 13). Mai apare
în acte şi un Meier, starostele evreilor 14). Prin anul 1777
breasla răspundea de fanptele penale ale mem b r ilo r . U n
Calmen Caşcaval, alienat minta l a rănit câţiva ieseni.
Breasla este condamnată să plătească îngrijirea medicală
şi pagubele materiale. Domnia permite breslei să vândă la
mezat o casă a lui Calman pentru ca să se despăgu­
bească. 15)
Inscripţii funerare ne transmit numele unora dintre
starostii breslei evreilor din Iaşi. Marele staroste Şalom, fiul
învăţătorului în ale legii Meir, a decedat la 25 Tisri 5489
(octombrie 1728) 16). Marele istoric Smerl ben Şlomo a
decedat la Av 5493 (iulie 1773). Marele staroste Iosef, fiul
rabinului lshar Ber, a decedat la 6 Adar 5518 (m artie
1 7 5 8 ) . Starostele Ţvi, fiul lui Moşe, a decedat la 2 Şvat
5529 (ianuarie 1769). El apare sub numele românizat de
Cerbu într-un act din 1741. 19) Alt staroste cu acelaşi nume,
fiul lui Şlmon, a decedat la 26 Elul 5529 (septembrie
1769) 20). Un staroste este amintit pe mormântul fiilor săi în
anul 1770. 21). Starostele Nehemia Segal, decedat la 13 Sivan
5530 (mai 1770) 22). Bogatul şi eruditul staroste, preţuitul
Şimon ben Baruh a decedat la 27 liar 5532 (mai 1772) 23).
Alt staroste, renumit prin erudiţia şi binefacerile sale, Şlomo
ben Aziel, a decedat la 4 Adar 5587 (martie 1827). 24). Aceste
câteva stiri pot servi ca puncte de reper în datarea unor
documente.

Hahambasa

Î n timpul regimului fanariot viaţa obştească a

evreilor ieşeni s-a complicat prin numirea abuzivă, ordonată
de Constantinopol, a unui şef rubin purtând titlul turc al lui
Baş-haham din capitala otomană. „Haham", „înţelept’ în
ebraică, erudit de seamă, decizor în probleme de cult, de
numea pe şeful cultului evreiesc, Şef rabinul. Anterior numai
erudiţia, personalitatea etică, prestigiul personal caracterizau

22
 pe şeful de cult, ales de reprezentaţii obştei. Acum fana­
riotismul a lărgit în mod abuziv competenţa administrativă
şi organizatorică, veniturile, scutirile şi privilegiile şefului
de cult, devenit haham basa.
După o tradiţie neverificabilă, primul numit în acest
post a fost rabinul Naftali ben Iţhac, care ar fi vindecat de o
boală grea pe nişte înalţi demnitari turci, fiind răsplătit cu
numirea în acest post nou creat în anul 1724. El a murit la
Constantinopol fară a fi exercitat funcţia. Primul haham başa
atestat documentar este fiul său, Ieşaia. A fost urmat de fiul
său Beţalel, Beţăl în documentele româneşti. El a decedat la
25 Heşvan 5504 (noiembrie 1743). Fiul său. Iţhac, Isac în
documentele româneşti, a ocupat postul de vechil, locţiitor
al tatălui său în Muntenia, apoi i-a urmat tatălui său în
funcţie — după decesul acestuia. În 1754 el avea o casă în
Târgul de Sus pe Podu Hagioaiei din laşi. El este reîntărit
în funcţie în anul menţionat.
Aceluiaşi Iţhac i se acordă şi jurisdicţia asupra evrei­
lor munteni. Iţhac îl numeşte ca reprezentant al său pe fratele
lui, Ieşaia, care a decedat la Bucureşti în anul 1765.
După moartea lui Iţhac breasla evreilor ieşeni încear­
că să desfiinţeze monopolul familiei Naftulovici asupra
scaunului de haham başa şi obţine numirea, în postul vacant,
a unui erudit şi venerat rabin, Mordehai ben Moşe Haim.
Alexandru Ghica Vv îl numeşte p e ..... Marco J id o v ...,
„care iaste învăţat la carte după legile lor nu numai pentru
(ca) să le caute cele obişnuite rânduiele a legii lor după ve­
chiul obiceiu ce au avut“, îl scuteşte de dări şi-i acordă unele
venituri, ..... venitul hăhămiei încă să-i ia de cununii,
lo godne, de despărţenii, de pi la jidovi după vechiul
obiceiu... Va lua şi capitaţie câte un leu de fiecare cap
de familie, va judeca pricinile între evrei, cu drept de apel
la Vel Câmăraş, instanţa superioară pentru evrei. Se vor
alege anual trei staroşti ai breslei evreilor din Iaşi.25)

23
 După decesul lui Mordehai, postul este obţinut de
Naftali, care îl deţine până în anul 1808, când moare. Prin
hrisovul din 1793 Naftulea este numit haham başa peste
întreaga Moldovă. În anul 1786 el primise ordin de la Divan
să întocmească inventarul unei zestre, apoi al unei moşteniri.
La 17 mai 1789 administraţia de ocupaţie rusă îl reconfirmă
ca haham başa. Fiul său Avram a păstorit de la 1809 până
la moarte, 12 Şvat 5573 (13 ianuarie 1813). În continuare
este numit fiul său minor laacov, tutelat de unchiul său
Ieşaia, Şaim în documentele româneşti, care va reuşi să fie
numit el haham başa, post pe care l-a deţinut până la 14 sep­
tembrie 1834, când funcţia de haham başa se destfiintează
prin lege. Şaim a decedat la 8 liar 5600 ( 11 mai 1840).
Şaim a depăşit deseori atribuţiile sale juridice, căci
decidea în procese de moştenire, făcea traduceri legalizate
după acte ebraice, controla bugetul tacsiei, păstra hrisoavele
obştei, obţinea scutiri de bir pentru rudele sale. A ajuns să
fie cel mai autorizat reprezentant de caracter feudal al
populaţiei evreieşti într-o epocă ce promova modernizarea
întregii vieţi a Principatelor Române.
D ispariţia funcţiei de haham başa a adus, din păcate
şi o mare criză în conducerea comunităţii evreieşti din Iaşi,
tocmai când populaţia evreiască a capitalei Moldovei trece
prin schimbări cantitative şi calitative complexe. 26)

Viaţa e c o n o m i c ă î n
s e c o lu l a l X V III-le a

s i în c e p u t u l
s e c o l u l u i
a l X I X - l e a

I-
V
gfpă.X
ontribuaevlsdzcm
C
 exclusiv evreiesc. 27).Celelalte mărfuri care umpleau micile
dughene evreieşti erau: tutunul, bumbacul, fierul, orezul,
frânghiile, dohotul, arama, ciubotele, oalele, sare — lucruri
de gospodărie ţărănească".28) Se dezvoltă apoi comerţul cu
marele centru galiţian Brody. Unii evrei din Brody se
stabilesc la Iaşi şi îşi ridică o sinagogă proprie. G. Zane
remarcă: Chiar şi înainte de secolul al XVIII-lea se atribuie
evreilor un rol determinant în comerţul moldovenesc, cel
puţin al laşului". 29)
Importanţa evreilor în comerţul ieşean o atestă şi unii
călători străini, ca ungurul Mikes Kelemen în 1739, grecul
Katsaitis Marcos Antonios în 1742. Negustori evrei din Iaşi
se ocupă şi cu exportul şi importul de mărfuri. Rolul lor
creşte după pacea de la Kuciuk Kainardji din 1774, când
se reduce monopolul turcesc asupra comerţului românesc.
Să urmărim detailat ocupaţiile evreilor ieşeni. În anul
1777 sunt cunoscute dughenile argintarilor evrei losef şi
Moise. Î n 1793 „Ursul", jidov din târgul de sus, preia o
fabrică de bere din Rodu Roş cu „...căldarea ei şi cu nişte
case plătind 350 de lei". O va moşteni fiul său Leib în 1817.
Brutari (chitari) şi covrigari evrei ştiau să respecte
anumite prevederi rituale. Un covrigar evreu activează în
1774 — după cum găsim informaţii în documentele vremii.
Căciularii (cuşmarii) evrei aveau o breaslă proprieî
n anul 1820. Îm anul 1831 numărul lor la Iaşi era de 59.
C ărămidarii au avut şi o sinagogă proprie în secolul
al XlX Iea în anul 1838, pe strada Funcţionarilor de mai
târziu).
Ceasornicarii evrei erau foarte preţuiţi. În anul 1763
Iucrează un Aron, celebru î n meserie. În anul 1764 vine un
ceasornicar din partea lui Han Tătar. În anul 1862 unDănilă
jid, ceasornicar lu crează pentru boieri. În anul 1794 se
 preţuieşte la 375 lei dugheana ceasornicarului Moise de pe
Uliţa Mare.
Se cunosc, de asem enea, caretaşi, printre care un
Aron Şubăr lucra în anul 1798.
Ceprezarii evrei erau deosebit de căutaţi de populaţia
oraşului. În anul 1777 meşterul V igder lucrează pentru
familia boierului Iancu Canta. Şamaria jid ., „ceprazar
lucrează pentru curtea domnească şi primeşte 3.800 lei."
Catastiful breslei ceprezarilor a fost reîntărit în anul 1796,
când accepta ca membrii şi pe croitori.
Cizmarii evrei erau numeroşi la Iaşi, la în cepu tu l
secolului al XlX-lea. Aveau o breaslă a lor, iar ca ta stilu l
(Pinkas) breslei a fost întărit în ziua de m arţi 5 Av 5569
(18 iulie 1809) de renumiţii rabini ieşeni Apter Rav şi
Zvolever Rav. Statutele reglementau relaţiile dintre m eşteri,
calfe, lucrători cu bucata, ucenici. Se reglementau cazuri din
viaţa de familie şi se insista asupra respectării legilor rituale.
Se stabilea modul de alegere a conducerii breslei, se luau
măsuri disciplinare în cazul contravenţiilor şi se fixau datele
praznicelor comune. Sinagoga breslei funcţiona şi în anul
1829. În anul 1831 lucrau la Iaşi patru cizmari şi 145 de
ciubotari (pentru ţărani şi meseriaşi modeşti) evrei.
Breasla croitorilor evrei exista şi în anul 1797, fiind
unită cu ceprezarii. Catastiful ei a fost reînnoit în anul 1814.
„Doftori , adică vraci populari, se aflau şi în co­
munităţi mici. Unii demnitari au avut medici evrei şcoliţi.
În anul 1774 este înregistrat Iosăp doftoru. O doftoriţă
evreică activează în anul 1798. Î n anul 1803 este amintit
„doftorul Meier“ ; în anul 1820 — Avram doftor. Zeilig
Rosencranţ este cunoscut la Iaşi în anul 1824 şi se ştie că
el a venit din Galiţia în urmă cu 10 ani. Avea vârsta de
27 ani, se îmbrăca tradiţional şi era considerat „doftor
jidovesc” . În anul 1832 un „Periţ doftorul* se judeca pentru
arenda moşiei Scobâlţeni. Curând vor apărea cadre medicale
evreieşti având studii superioare medicale, care vor contribui
la dezvoltarea şcolii medicale ieşene.
În anul 1845 erau la Iaşi mulţi dogari, butnari evrei.
Numărul lor se ridica la 62. Încă în anul 1737 un Cerbul
Jidov era scutit de dări, căci făcea „...o butie pentru treabă
dom nească.
În anul 1744 lucra un fanaragiu Avram. Meşteri
evrei vor lucra la felinare pentru luminatul uliţelor ieşene în
secolul următor.
Măcelari (casapi) evrei respectau strict prevederile
rituale. Erau legaţi de arendaşul tacsiei, de exigenţele hahamu­
lui, dar şi de unele măsuri abuzive ale autorităţilor locale.
Rolul muzicanţilor (lăutarilor) evrei e recunoscut şi
în cultivarea muzicii populare româneşti. În anul 1741 un
Solomon Ţambalaru se plânge că i s-au furat doi cai. Este
de presupus că taraful său se deplasa cu căruţa proprie prin
ţară. Breasla lor avea şi o sinagogă proprie.
Pecetarii evrei erau renumiţi. Un Iancu Pecetaru
lucra şi piese de mecanică fină.
Evrei nu lipsesc nici printre pietrari; în anul 1704
este pomenit un evreu, care lucrează la Repedea, la Pietrărie.
Sub denumirea de sticlari se aflau negustori sau/si
geam gii, care mergeau pe la casele oamenilor punând
ochiuri de geam. În anul 1774 activau la Iaşi patru sticlari
evrei. În anul 1778 un Isac sticlar vinde unui boier 66 de
ochiuri de geam pe care, desigur, tot el le pune.
În transportul de mărfuri evreii joacă un rol de
seamă. În anul 1820 „pentru nevoile ordinare se aleargă
încă... la căruţele jidoveşti, adevărate diligenţe care merg
de la Iaşi la Galaţi. 30). În anul 1845, la Iaşi, erau 79 „căruceri
şi caretaşi evrei“ .31). În anul 1828 un călător francez
considera că pentru a pleca de la Iaşi la Leipzig e mai comod

27
 să foloseşti transportul făcut de căruţaşi evrei decât să aştepţi
pe Dunăre corabia de la Viena.32)
Rolul meşterilor evrei în dezvoltarea m icii industrii
a epocii este cunoscut. Unii fabricau băuturi spirtoase. Evreii
au fost acuzaţi pentru faptul că horilca fabricată în velniţe
favoriza alcoolismul şi scădea importul respectiv. Încă în
anul 1737 Grigore Ghica scutea de dări pe evreul Cerbul din
Iaşi, ficiorul ceauşului, „căci făcea vutcă pentru domnie".
Evreii vor fi pionieri în fabrica de hârtie de la Hârlău,
de silitrâ şi praf de puşcă; vor fi primii la amenajarea morilor
cu aburi, la amenajarea atelierelor mecanice. De asemenea
au prioritate în organizarea modernă a creditului, în înfiin
ţarea societăţilor de asigurare, a serviciului de poştă etc.
 MOMENTE ALE EPOCII MODERNE
Răstimpul 1831-1869

Desfiinţarea monopolului otoman asupra comerţului

moldovenesc — începută în anul 1774, încheiată formal în
urma păcii de la Adrianopol (anul 1828), a preconizat
modernizarea economiei, creşterea intensivă a relaţiilor sat-
oraş, târg-târguşor, şi a contribuit la progresul aşezărilor
urbane existente şi la întemeierea de noi localităti. În judeţul
Iaşi iau naştere localităţile Podu Iloaiei (1818), Bivolari
(1834), Sculeni, Poieni — toate cu o populaţie covârşitor
evreiască. Creşte populaţia evreiască din oraşe mai vechi:
Hârlău, Tg. Frumos şi, fireşte, aceea a Iaşului. Recensă­
mântul din anul 1831 confirmă 17.570 persoane evrei; cel
din 1838 — 29.052, iar în anul Unirii, 1859, locuiau la Iaşi
31.015 evrei.
Această creştere demografică s-a produs pe fundalul
creşterii demografice generale a localităţilor, deşi au existat
grave şi frecvente măsuri discriminatorii, luate de domnii
regulamentari, de ex. de un domnitor ca Mihai Sturza , cu­
noscut pentru lăcomia sa pecuniară. Se cunosc şi presiunile
unor pături ale populaţiei — mica burghezie creştină în
devenire, ancorată în tot felul de slujbe. Funcţionarii publici
manifestau unele atitudini ostile, abuzuri şi acte de corupţie.
Scopul real era de cele mai multe ori banul stors de la negus­
torul şi meseriaşul evreu. Legea vagabonzilor, de pildă, a
ocazionat multe expulzări de „vagabonzi" — care de fapt

29
erau meşteri, cu casă proprie, moştenită din părinţi, funcţio­
nari comerciali etc. Abuzul era răscumpărat prin corupţie.
Paşoptiştii romantici au preconizat în anul 1848
„emanciparea treptată a israeliţilor m o ld av i. Indiferent de
intenţii, acest capitol a rămas un simplu deziderat dezminţit
de realitate, după cum conchide istoricul francez prof. Carol
lancu.

Organizarea comunităţii

Desfiinţarea „breslei evreilor cerea găsirea unor noi

forme de organizare. La crearea eforiilor orăşeneşti evreii
au obţinut participarea la conducere. Peste un timp —burghezia
î n devenire s-a dezbărat de „străinii concurenţi şi,
bineînţeles, de supuşii străini. Sistemul de încasare a biru­
rilor de la fiecare locuitor a diminuat treptat interesul
autorităţilor pentru organizarea comunităţii evreilor. Nici
populaţia evreiască ieşeană nu a reuşit să iasă din inerţie.
Evreii sudiţi, nefiind supuşi la biruri, au încercat să-şi or­
ganizeze separat o „tacsie '-cu haham propriu,dar interesele
fiscale ale vistieriei i-au obligat să plătească tacsia generală.
În anul 1824 Marco Marcovici şi Volf Moscovici
sunt starosi ai evreilor pământeni. Solomon Rezenştein este
staroste la „Cămara gospod (secţia financiară). Pe un act
din 1826 semnează Moise sân Eliezer, staroste de Iaşi. La
16 septembrie 1830 autorităţile propun unor fruntaşi: Zisu
Caufman, Hascal Botoşăneanul, Leiba Asler, Nahman Bo-
toşăneanul, Le iba Carniol să preia conducerea comunităţii
În anul 1931 breasla evreilor, în frunte cu lancu sîn Leiba,
arată vistieriei că nu poate plăti, acum, 4.000 de galbeni,

V)
datorie din anii trecuţi, deoarece oştirea ocupantă rusă le
stoarce sume mari de bani.
În anul 1831 bancherul Michel Daniel este însărcinat
să alcătuiască un comitet de conducere al comunităţii. El va
încerca să-l atragă şi pe fruntaşul Iancu Leiba şi pe alţii cu
prestigiu în comunitate. Mai toţi refuză sub motiv că ar fi
ocupaţi cu afacerile proprii.
Modernizarea economică şi administrativă punea
populaţiei evreieşti noi probleme, care necesitau o bună
organizare a conducerii comunităţii. Un număr de fruntaşi
evrei, influenţaţi de ideile raţionaliste ale hascalei (ilumi­
nismului), acceptă în anul 1849 să formeze un comitet de
conducere a comunităţii evreilor din Iaşi. Epitropi vor ti:
bancherul Israel Haim Daniel, fiul lui Michel, pionierul
creditului modem în Moldova, Leiba Cana, mare negustor
şi bancher, comercianţi de vază precum Isac Wexler, Naftuli
Caufman, Solomon Herman, Moise Herş Cahana, Simon
Şaraga, Simon Leib Schwarz şi cunoscutul bancher şi om
de afaceri Leibiş Mayorhoffer. Totuşi nu se ajunge la o sta­
bilitate a conducerii. Situaţia se va înrăutăţi, mai ales în urma
cursului nevaforabil a situaţiei economice şi legislative din
a doua jumătate a secolului al XlX-lea.
O corepondenţă din ziarul ebraic Hamaghid din
Lyk 33) arată că după anul 1829 problemele evreilor ieşeni
se rezolvă de către fruntaşii întăriţi de guvern pe trei ani.
Aceşti starosti au o putere aproape nelimitată. Judecă si
unele procese civile între evrei.
Analiza informaţiilor istorice existente din această
perioadă duce la concluzia că situaţia evreilor ieşeni e mai
favorabilă decât aceea a evreimii din Galitia, ceea ce explică
poate şi dezvoltarea demografică, dar şi multiplele ştiri
conţinute în documentele vremii, în pagini de literatură
română, şi nu numai.
 Comunitatea avea deci obligaţia să organizeze cât
mai bine instituţiile sale. Într-o şedinţă a fruntaşilor la 6 mar­
tie 1855 se decide ca alegerile de comitet ale comunităţii să
se facă prin 23 de starosti ai breslelor economice evreieşti.
La aceştia se vor adăuga 22 de fruntaşi ai obştii — numiţi
de autorităţile locale. Alegerile vor avea loc la doi ani, la
sediul comunităţii. Epitropii aleşi vor fi întăriţi prin hrisov
domnesc.
Ulterior se înfiinţează o eforie a comunităţii al cărui
buget trebuie aprobat de Sfatul administrativ al Moldovei.
Cei aleşi nu fac faţă greutăţilor financiare, iar acti­
vitatea stagnează. Alegeri vor avea loc la doi ani, în ciuda
unor momente de inactivitate. S-au păstrat procesele verbale
ale alegerilor din 1861 şi 1863. Eforii aleşi în 1863 vor numi
pe administratorii şcolilor şi instituţiilor com unităţii, vor
urmări buna funcţionare a acestora, vor controla finanţele
comunităţii, vor putea pune noi taxe...
Anii trec, activitatea oscilează, cei aleşi nu erau
pregătiţi pentru o activitate permanentă pusă în slujba obştii.
Se poate spune că după 1866 conducerea comunităţii este
inoperantă.

Sudiţii

Câteva decenii după anul 1774 — supuşii străini,

mai ales ruşi, austrieci, prusaci, apoi francezi şi englezi,
locuind în Moldova, pun grele probleme ţării — iar aceşti
„sudiţi evrei măresc greutăţile comunităţii. Având anumitei
privilegii — rezultat al păcii de la Kuciuk-Kainardgi

32
scutiri de dări, jurisdicţie consulară, erau uneori într-o
situaţie mai favorabilă decât pământenii, raielele.
Între anii 1820-1821 locuiau în Moldova 1451 su­
puşi străini creştini şi 484 evrei.
Sudiţii evrei se foloseau de privilegiile lor şi faţă de
comunitatea evreilor.
Astfel, în anul 1796 evreii supuşi ruşi refuzaseră să
plătească tacsia pe came rituală, tacsie mărită. Se ajunge
la un compromis. Vor avea loc dese confruntări, dar până la
urmă suditii vor trebui să se încadreze în organizaţia comună
a întregii populaţii evreieşti din Iaşi34)

Viaţa economică

E vreii ieşeni continuă şi după anul 1831 intensa lor

activitate economică, modernizatoare. „Tehnica comerţului
evreiesc constă dintr-un sistem de procedee menit a aduce
clienţii... Negustorul român aşteaptă după metoda tradi­
ţională să vină clientul în dugheană, duce o viaţă tihnită,
cu multe petreceri. Comerţul evreiesc este în schimb inova­
tor şi va întâlni „...ostilitatea tuturor spiritelor tradiţionale.
Evreii luptă pentru creşterea clientelei curente şi pentru
crearea unei noi clientele, prin acostarea şi admenirea
trecătorilor şi prin ieftenirea preţurilor. 35).
„Trebuie luate în consideraţie ordinea, prudenţa şi
economia negustorilor evrei, punerea în vânzare de produse
noi, de exemplu, blănuri de iepure 36).
Pentru meşteşugari, amintim constatarea lui Gheor
ghe Asachi că absolvenţii Şcolii de meserii din Iaşi, menită
sa încurajeze meşteşugul evreilor, nu s-au dus la meserii
ci s-au aranjat în slujbe bugetare modeste.
Unele date demografice ne ajută să sesizam mai
bine structura economică a evreilor ieseni, in perioada
studiata. În anul 1832, din totalul populatiei iesene de
48.314 evreii erau la număr 17.032, după cum notează
E. Negruzzi în studiul Populatie si societate Vol I care a
apărut la Cluj în anul 1972.
În anul 1844 înscrisi la catagrafie erau 6.168
de evrei si anume 2.073 negustori, 2.219 mesteri, 860
calfe si slugi. Alte profesiuni haham i - 5, dascăli 30,
rabin 1, ceaus 1, psalti (oficianti) 6, daian (pravilas,
asistent de rabin) 1, ciocli 4, secretar 1. 37).
Î n anul 1851 activau la laşi 1.169 negustori evrei si
1.430 meseriaşi, ocupaţi cu diferite profesii. Calfe şi slug i
erau numai 606/ 38).
Bre slele economice evreieşti continuă să activeze ca
nişte sindicate profesionale apărând interesele breslaşilor.Îm
a n u l 1 8 8 5 existau la laşi 23 de bresle ale evreilor, şi
anume: alămari si cortelari, bacali, butnari (dogari), casapi (starosteIosăpsînMarkovici).
Existau, deasemeneahămurarisisahaidăcari(selari), h a r a b a g i i ,

c h i t a r i (brutari), muzicanţi,
pălărieri (staroste fiind Fisl), pantofari (Hevra Sandlers),
precupeţi, stoleri (staroste fiind Aron), sepcari, cusmari,
tapiţeri, telali, zarafi, zugravi şi cinci starosti fără indicare
de breaslă.
De altfel, încă în anul 1845, 2073 evrei erau angajaţi
în 11 domenii de negoţ. „unele dominându-le cu autoritate.
3 9 ).
Contribuţia evreilor ieseni la modernizarea Moldovei
nu este de natură politică ci economică evident eficientă si
remarcată de cercetătorii perioadei istorice date.
 Vwfa cu In im ii

V
iatculturalăÎnprima jumătate a secolului al XlX-lea viaţa cul­
turală este dominată inegal de două curente principale:
hasidismul, de tendinţă populară, şi hascala, luminismul
specific al evreilor din sud-estul şi estul Europei,

Hasidismul

O veche tradiţie locală afirmă că Balşemtov, părint

ele hasidismului, s-ar fi născut pe teritoriul moldav, în
nordul Bucovinei. În realitate el s-a născut în Galiţia, la
graniţa cu Bucovina. Nu este exclus ca în peregrinările sale
prin Carpaţi să fi ajuns şi în împrejurimile oraşului Piatra
Neamţ. Cert este însă că hasidismul a ajuns popular în
Moldova, mai ales la laşi, abia în anul 1775. Aici a păstorit
câtva timp „ţadicul“ Arie Leibiş Volcinsker, care a plecat în
Ţara Sfântă, lăsând aici ca rabin pe fiul său losef loşke.
Între anii 1805-18 1 3 a păstorit comunitatea ieşea­
nă „celebrul Apter Rav, rabi Avrahan lohoşua Heşl
(1756-1825), poreclit „Ohev Israel" (Iubitorul lui Israel) —
după titlul operei sale principale. El a păstrat legătura cu
comunitatea ieşeană şi după plecarea sa nu prea benevolă.
Influenţa sa a concurat un timp pe aceea a mişcării hasidice
BABAD.
Este curios faptul că în masa evreiască din Moldova,
care se caracteriza mai ales prin pietate şi respectarea pre­
scripţiilor rituale, a găsit răsunet mişcarea sus-numită — care
promova studiul intensiv alături de profunda, autentica trăire
religioasă şi de pitorescul popular al comportării. Ulterior
 mişcarea BABAD a prins rădăcini în întreaga Moldova
unde au apărut sinagogi punând numele mişcării şi HABOD,
în fonetica locală a idişului. Aderenţii acestei mişcări se
numeau „habotnici, iar de aici a apărut în româneşte cu­
vântul habotnic — cu sensul de bisericos, fanatic.
În anul 1813 s-au întâlnit la laşi, la o nuntă rabinică,
celebrii ţadikimi (rabini hasidici veneraţi) Leivi Iţhac
Bardicever — fiul său Iţhac din Pikow, rabi Haini din
Moghilău, zis şi Reb Haim Cernoviţer. Acest ultim rabin a
păstorit şi la Botoşani. Vineri seara ei s-au închinat în stră­
vechea Sinagogă Mare (inagurată după cum se ştie în 1670).
Aici au fost aşteptaţi de 2000 de hasidimi, ceea ce denotă
importanţa întâlnirii.
Un alt mare rabin, Zvolever Rav, a păstorit la laşi
până în anul 1831. O sinagogă de pe strada Cucu îi purta nu­
mele şi a dăinuit până în anul 1944, când a fost bombardată.
Între anii 1837-1853 a păstorit la Iaşi Litiner Rav, pe
care poporul îl considera ca „Baal Nes“ (făcător de minuni).
Comunitatea ieşeană avea o mare im portanţă în
Principate. Aceasta se vede în documentele care menţionează
o vizită la Iaşi a ţadicului Israel Rujiner, ctitorul centrului din
Sadagura. El a fost găzduit la bancherul Michel Daniel şi mii
de evrei din Moldova au venit la Iaşi pentru a primi bine­
cuvântarea acestuia. Se ştie că urmaşii lui Israel Rujiner au
întemeiat curţi hasidice la Ştefăneşti, Buhuşi, Adjud, Galaţi.
Importanţa hasidismului moldav se vede şi în dome­
niul tipografic. Între anii 1842-1843 s-a tipărit la Tipografia
„Albina a lui Gheorghe Asachi un număr de cărţi hasidice,
în ebraică şi idiş.
Importul de cărţi religioase evreieşti fiind rentabil,
el a dăinuit o perioadă. Mai târziu, un grup de fruntaşi evrei,
au încheiat o asociaţie cu Gheorghe Asachi, procurându-i

36
 literă şi culegători specializaţi. După un timp şi tipografia
lui T . Codreanu va tipări cărţi de rugăciuni în limba ebraică.

Hascala

În a doua treime a secolului al XlX-lea apare într-un

cerc restrâns curentul hascala, luminismul evreiesc, raţio­
nalist reformator, laicizant. El a luat naştere în Germania,
întemeietorul lui fiind Moses Mendelssohn. Începuturile sunt
cunoscute în secolul al XVIII-lea. În Germania hascala a dus
la asimilare sau botez. Reforma era însă solicitată de
modernizarea economică şi culturală.
Hascala s-a răspândit în centrul şi răsăritul Europei,
în Imperiul Habsburgic, Polonia, Ucraina, Ţările Române etc.
În perim etrul de care ne ocupăm Hascala a deter­
minat cunoaşterea limbii germane, perfecţionarea în scris-
cititul în limba română, înfiinţarea de şcoli primare evreieşti,
în aceste şcoli se continua studiul Torei şi al rugăciunilor
ebraice, dar se ofereau şi cunoştinţele laice după programul
şcolilor româneşti. Un maskil (partizan al Hascalei) a fost
la Iaşi ceasornicarul Uhrman.
În anul 1847 câţiva reformatori au încercat să poarte
costum european („haine nemţeşti"), dar masa de evlavioşi
demonstrează contra lor. Aceşti reformatori (Finckelstein)
sunt şi pionierii prim elor şcoli moderne unde, pe lângă
învăţământul tradiţional, se preda materia şcolară din şcolile
moderne româneşti.
Reforma şcolară evreiasca ieşeană mai avea de
aşteptat un deceniu pentru o primă reuşită. Nici încercarea
de ziar în idiş şi româneşte nu a depăşit 11 numere.

37
 P e linia creării de scoli m oderne evreiesti s-a
evidentiat B enjam in S chw arzfeld (1822-1896), tatăl
cunoscutilor istorici si ziaristi Moses, Wilhelm si doctor
Elias Schwarzfeld. În viata Iasului ele a fost un om de mare
cultura, un animator al dezvoltării culturale a populatiei
evreiesti. Deosebit de important în domeniul scolar,
pedagogic, autor de manuale folosite si in scolile de stat,
director si inspector scolar, a fost Moritz Schwarz. Cunoscut
a fost si trubadurul Velvl Zbarjer - Ehrenkranz, originar
din Galitia, care era în acelasi timp autorul, compozitorul
si interpretul creatiilor sale in idis si ebraica. A fost un tip
de rapsod popular, cânta la nunti si festivitati fam iliale,
la sărbători, dar si in unele localuri si grădini de vară din
cartierele evreiesti. Pe lângă momentele sentimentale
sau didactico-edificatoare, Zbarjer satiriza formele neautentice
ale hasidismului, în ipostaza tadikistă, abuzurile unor bogătaşi, com­
portamentele imorale. Era foarte apreciat şi la Iaşi — si a
fost de fapt, un precursor al lui A vram G oldfaden. Se ştie că
Avram Goldfaden a fost creatorul teatrului idiş profesional,
permanent, modern, educativ. Crearea teatrului idiş modern
a însemnat un moment important în cultura mondială idiş
a veacului al XIX-lea. De reţinut faptul că începuturile tea­
trului idiş au fost în grădina „Pomul verde grădină care a
intrat în istoria oraşului laşi.
În mediul erudit se remarcă apariţia a două cărţi în
ebraică. Prima, în spirit moderat raţionalist. „Darea şei Tora“
(„Calea T o re i) de Ţvi Mendel Pineles (1806-1871) din
Galaţi.
Cartea a apărut la Iaşi în Tipografia lui Herş Goldner
în anul 1864. La această apariţie reacţionează pe linie
tradiţională bancherul şi eruditul ieşean Moşe Waldberg
(1829-1901), viitorul socru al marelui lingvist H. Tiktin
Waldberg publică lucrarea polemică Cah hi darea şei Tora
(„Aceasta este calea Torei“) — apărută la Iaşi.

Dezvoltarea oraşului Iaşi deschidea calea spre cultura

modernă, spre o culturalizare mai intensă, mai eficientă a po­
pulaţiei evreieşti. Asa s-ar putea explica apariţia unui abecedar
românesc, special pentru evrei, alcătuit de Mihail Vitlimescu,
evreu botezat. Cartea s-a tipărit în anul 1855. Alt abecedar ase­
mănător a apărut în anul 1862 Ia tiparniţa lui Gusti.
Luministii Finkelstein au reuşit să menţină la Iaşi,
între anii 1853-1857, o şcoală primară modernă — aceasta
în ciuda unor presiuni pe care le făceau tradiţionaliştii —
predominanţi în viaţa obştească evreiască. Prematur dece­
datul animator cultural Wilhelm Schwarzfeld a consemnat
existenţa a două şcoli evreieşti, una în Tg. Cucului, alta pe
Uliţa Mare. Tendinţa spre modernizarea învăţământului este
tot mai evidentă. În anul 1861 evreii din cartierul Păcurari
au cerut să li se facă o şcoală modernă. În anii 1864-1866
trei asemenea şcoli existau în alt cartier, în Podu Roş. În
ciuda numeroaselor greutăţi, învăţământul elementar, creat
după modelul şcolilor publice româneşti, îşi face tot mai
mult loc. Numărul şcolilor va creşte, se diversifică obiectele
studiate — toate acestea contribuind la lărgirea orizontului
de cunoştinţe al elevilor evrei.
Să mai notăm că unii maskilim galiţieni, stabiliţi la
laşi, publicau şi în presa ebraică din Europa centrală şi de
est; se cunosc numeroase corespondenţe prevenite din laşi,
corespondenţe care constituie azi un bogat izvor istoric. În
ciuda elementelor de modernism pe care le găsim în aceste
materiale, linia tradiţională domină tratarea problemelor
sociale, religioase.
 PĂŞIND PESTE VEACURI

Istoria României în perioada 1859-1918 parcurge un

drum hotărâtor către economia modernă, tatonări democra­
tice şi stabilitate, de încadrare în Europa — căreia îi aparţine
de fapt. N e z o lv a re a problem ei ţărăneşti, deficienţe în
sistemul electoral, rămăşiţele unei m entalităţi xenofobe,
utilizate abil în viaţa politică, creează momente grave în
dezvoltarea comunităţii evreieşti. Politica guvernelor române
justifică concluzia unui cercetător de astăzi, Leon Volovici:
„...D upă 1880 antisemitismul devine în România un feno­
men social şi politic curent... Pentru observatorii străini
societatea românească lăsa, de acum înainte, impresia unui
mediu de antisemitism generalizat..." 40)
Marele dicţionar geografic al României (vol. 4, 1901,
p. 25) informează că în 1899 oraşul Iaşi avea o populaţie de
59.427 locuitori, dintre care 33.141 erau „israeliţi“ . Două
treimi din populaţia evreiască se ocupa cu comerţul şi
meseriile (croitori, cizmari, zidari, lemnari, fierari...). În
domeniul industriei evreii deţineau o fabrică de cortele
(umbrele), una de cartonaje, două de sodă, una de scaune,
câteva de lumânări şi de săpun, una de bere, două mori de
aburi şi câteva, cu cai.
Dezvoltarea comunităţii evreieşti este oglindită în
dezvoltarea demografică. La ultimul recensământ al seco­
lului al XlX-lea populaţia evreiască din laşi număra 39.441

40
persoane, aproape 51% din totalul populaţiei. În anul 1910
numărul evreilor scăzuse la 35.000. Anii grei de criză eco
nomică, legile discriminatorii, emigrările şi-au spus cuvântul.
Creşterea demografică de după anul 1866 nu prove­
nea numai din sporul natural. Evreii izgoniţi din sate s-au
îndreptat spre Iaşi, unde mizeria lor de refugiaţi jefuiţi putea
fi alinată parţial cu ajutorul obştei evreieşti orăşeneşti,
oarecum mai înstărită. Chiar şi după Tratatul de la Berlin
(1878), care recomanda insistent, dar ineficace, emanciparea
evreilor, politica antievreiască a continuat sau chiar s-a
înăsprit — subliniind procesul amintit mai sus.
Congrese economice organizate de naţionalişti xeno­
fobi urmăreau distrugerea comerţului evreiesc — nu prin
concurenţă loială, ci prin măsuri abuzive. În 1890-1892 se
înteţesc măsurile contra meseriaşilor evrei... Şi totuşi, în
anul 1906 activau la Iaşi 3048 meşteşugari evrei, alături de
2150 români şi 1125 cetăţeni străini. În rândul negustorilor
activau 3404 evrei şi 836 creştini ortodoxi. În anul 1909
evreii formau 77% din totalul meseriaşilor ieşeni — ceea ce
ne dă şi un semnal privind aportul acestora la dezvoltarea
oraşului, şi nu numai.
Guvernele neglijau oraşul „jidovii — cu efecte
asupra dezvoltării generale. La acestea au contribuit şi
tulburările antisemite promovate de unii profesori uni­
versitari — încă din perioada lui S. Bărnuţiu (1806-1864),
dar accentuată de filozoful Vasile Conta (1846-1889) — ale
cărui opere aveau să fie totuşi publicate de cunoscuţii editori
şi tipografi care erau în epocă fraţii Şaraga. Numai Titu
Maiorescu nu s-a implicat în pogromismul universitar, deşi
majoritatea junimiştilor, cu excepţia lui P.P. Carp. erau
antisemiţi activi.
Între 1890-1899 au avut loc demonstraţii studenţeşti,
care inaugurează „glorioasele* decenii ale brutalităţii anti-

41
semite din institutele de învăţământ superior. Se cunoaşte
că în această perioadă chiar şi Nicole Iorga era asociat cu
A. C. Cuza ; ulterior, N. Iorga denunţă metodele cuziste.
La începutul anilor ' 20 Universitatea din Iaşi devine
un focar antisemit, turbulent, devastator. Extremiştii aveau
să formeze „Garda de fier", izvor de atentate. În aceasta
atmosferă nu este de mirare că umilitorul, absurdul jurământ
de tip medieval numit „more judaico“ nu a fost abolit decât
în anul 1911. Activitatea antisemită se observă şi în războiul
din 1916-1918, deşi şi-au făcut datoria până la capăt 22.000
de evrei.

Organizarea comunităţii

După desfiinţarea gabelei pe carne rituală, în anul

1863, organizarea comunitară este lipsită de stabilitate. Nu
se mai alege o conducere centrală a obştei ieşene. Unele
instituţii devin autonome, deşi nu sunt recunoscute de autori­
tăţi, nefiind deci legalizate. Singura instituţie evreiască
având personalitate legală, deci şi dreptul de a poseda sume
şi venituri din donaţii şi chiar terenuri, este totuşi Comuni­
tatea evreiască. Aceste drepturi se bazau pe vechi hrisoave.
O ştire din ziarul ieşean Progresul din 23 februarie 186641)
informa că Epitropia Spitalului şi a comunităţii israelite din
Iaşi anunţă licitaţie pentru taxa vinului cuşăr ce intră în oraş.
Garanţie 100 de galbeni". Anunţul este repetat de două ori.
Arendarea se făcea de la 1 septembrie 1866.
Vor fi greutăţi deosebite când Comunitatea va cum­
păra terenul pentru Cimitirul din Păcurari, căci el se afla
pe teritorul Comunei rurale Tg. Copou, unde evreii nu aveau

42
voie să posede terenuri. Perimetrul cimitirului va fi cumpărat
pe numele Spitalului israelit.
În fruntea Comunităţii se afla Herş Goldner, tipo
graful, devotat activist obştesc, şi Wolf Wasserman. Aceştia
reuşesc să cumpere terenul pentru cimitir cu 40.000 lei.
Spitalul israelit devine tot mai mult o instituţie de
prim rang al vieţii comunitare evreieşti. În anul 1903 Spitalul
trimite spre aprobare Ministerului de Interne noul său Sta­
tut... În anul 1916 Moritz Wachtel,epitropul Spitalului isra­
elit, este, de fapt, preşedintele comunităţii evreilor din laşi.
În anul 1914 se reînfiinţează taxa pe carne rituală, iar
veniturile realizate reveneau spitalului şi comunităţii. După
Legea Cultelor din anul 1923 spitalul va fi o instituţie a
comunităţii. (În anul 1891 spitalul se despărţea de comuni­
tate din cauza certurilor dintre hahami). Conducerea sa va
reprezenta evreimea ieşeană până în anul 1919; atunci se con­
vocă reprezentanţii tuturor sinagogilor şi instituţiilor evreieşti,
care numesc un cons iliu provizoriu. Se convoacă apoi o
adunare generală care aprobă noile statute ale comunităţii.
Desfiinţarea instituţiei hahambaşa nu trebuie să în­
semne încetarea influenţei rabinatului ieşean. Vremurile noi
cereau oameni care să înţeleagă necesităţile adoptării unor
măsuri corespunzătoare cu noua situaţie economică, politi
co-socială, culturală a întregii ţări. Din păcate, majoritatea
rabinilor ieşeni, copleşită de grele probleme personale, nu au
contribuit în măsura necesară la consolidarea instituţiilor
comunităţii. Au fost şi excepţii exemplare.
Eruditul rabin Iosef ben Menahem Landa a păstorit
între anii 1837-1853 şi este autorul culegerii de consultaţii
rabinice Birhat Iosef, tipărită la Lwow, în anul 5628 (1869).
A fost animatorul studiilor rabinice în Iaşi.
Un alt învăţat şi autor fecund care a păstorit în Iaşi
este Aharon M. Taubes (1837-1852). Deosebit de însemnată

43
 este culegerea sa de consultaţii (Scelot u teşuvot) Carnei
Roam?
A urmat Şmuel Şmelke Taubes. care a păstorii între
anii 1852-18 65. Printre operele sale se remarcă populara
carte Haie i olam
În cartierul Podu Roş a păstorit între anii 1868-1890
fratele precedentului, rabin lacov Taubes. A urmat apoi fiul
acestuia, Şmuel Şmelke, care se numea Uri Şraga Faivl
Taubes. Amândoi au fost şefii rabinatului ieşean. Ultimul
a păstorit patru decenii şi a publicat Uri veieişi — consultaţii
rabinice (Lwow, 1887).
Un partizan al stricteţii rituale Ieşaia Şor a trăit peste
100 de ani şi a publicat numeroase lucrări teologice. Printre
ele se remarcă un comentariu cabalist al Pentateuhului.
Printre rabinii partizani ai mişcării Habad se distinge
rabinul Berl Rabinovici Berlader, care a decedat la Iaşi în
anul 1914.
Rabinii modernizanţi au fost Armand Le vy, din
Alsacia, care este cunoscut prin păstorirea sa la Templul
Neuschotz, ca şi eminentul om de cultură şi gândire doctor
Iaacov Nemirower — care în perioada interbelică a fost şef
rabinul României, senator şi adevărat conducător spiritual
al iudaismului românesc.
La Iaşi a activat şi şoferul (caligraful) Şmuel Laivand;
se ştie că a decedat la 23 Kislev 5641 (1880) şi a lăsat în
urma sa un tratat despre subtilităţile caligrafiei sacre ebraice,
comentariu hasidic, mistic.
În anul 1915 rabinul Comunităţii ieşene era dr. Meier
Thenen — cunoscut şi el prin lucrări religioase publicate.
Au mai păstorit în această perioadă rabinul Meir Go
tesman (care a decedat în iarna anului 1916), Dov Ber Rabino­
vici, numit şi Folticener Rebe (decedat la 1 ianuarie 1865).

44
 Descendenţi ai ţadicului Bardicever au devenit
cunoscuţi prin ţinuta morală şi sfera cunoştinţelor: Israel
Gutman ( 1820-1894), este autorul cărţii Beit Israel, apărută
la laşi în anul 1910. Fiul acestuia, Şalom, a continuat opera
religioasă a tatălui său. La rândul lor, fiii lui Şalom (Israel
şi Menahem) au păstorit în Iaşi după cel de al doilea război
mondial, până la „alia.

Învăţământul evreiesc

Dezvoltarea vieţii economice a României cerea

evreilor o mai bună cunoaştere a scris-cititului, a unor
elemente de aritmetică, de ştiinţe naturale, de istorie şi
geografie. Guvernele continuau să combată „concurenţa
evreiască prin legi şi dispoziţii discriminatorii în vederea
anulării eforturilor micilor comercianţi şi meseriaşi de a
supravieţui împrejurărilor vitrege.
Instabilitatea organizării comunitare a evreilor ieşeni
contribuia la tragicul situaţiei — deşi viaţa, cu forţele ei,
făcea ca evreii ieşeni să participe la dezvoltarea oraşului şi
a localităţilor înconjurătoare. Tot mai mult se dezvoltă şi
organizarea unor instituţii sociale, culturale şi obşteşti.
Şcoala evreiască era una din aceste instituţii, care-şi
făcea loc tot mai mult pe făgaşul modernizării. Ea trebuia
să includă în programul său materiile învăţământului public,
aprobat de ministerul respectiv. Învăţământul religios era
predat în anul 1895 în 46 de şcoli confesionale (heder,
Talmud Tora). Şcolile noi trebuiau să continue şi învăţă­
mântul religios tradiţional.

45
 Cunoscută în viaţa ieşeană, Şcoala din Tg. Cucului,
numită ulterior Ju n im ea, a continuat să activeze şi după
anii 1864-1866. Între anii 1870-1875 s-a cumpărat un local
adecvat, plătit cu 2000 de galbeni. În anul 1806 localul a
fost îmbunătăţit cu sprijinul Societăţii pariziene I. C. A.
Această societate a avut un rol de seamă în îmbunătăţirea
învăţământului evreiesc din România — timp de decenii.
Şcoala de fete a Societăţii „Reuniunea femeilor
israelite" — întemeiată de societatea cu acelaşi nume în anul
1867 — avea în 1894 un program similar cu acela al şcolilor
publice româneşti. Sprijinită de-a lungul multor ani de soţiile
multor bogătaşi evrei — şcoala s-a impus în viaţa spirituală
a oraşului. Se cunoaşte donaţia făcută de Fanny Neuschatz
în sumă de 1.000 de galbeni, donaţie necesară realizării unui
local adecvat. În anul 1890 a funcţionat o şcoală comercială
practică sub direcţia rabinului dr. Nemirover şi a dr. Carpel
Lippe. Corpul didactic era format şi din următorii: Scherzer,
Nesker, Geiger, Weisselberg, Brandmark.
În aceeaşi perioadă ia naştere Societatea „Cultură”.
Comitetul provizoriu are ca preşedinte pe Leon Daniel, iar
ca vice-preşedinte pe dr. Haiman Tiktin, marele filolog
român. Secretar era N. Weisengrun, merituos susţinător al
şcolii evreieşti.
În octombrie 1894 Comitetul lansează un apel în idiş
care arată că după şase luni de la înfiinţare şcoala are
600 de elevi în cinci secţii ale clasei I, patru secţii ale clasei
a Il-a, câte o secţie pentru clasele a IlI-a şi a IV-a. Au predat
şase învăţători români şi şapte evrei. Sâmbăta copiii mergeau
Ia sinagogă. Ebraica se preda cu traducere în româneşte, nu
în idiş, cum era uzul de până atunci. Şcolarii săraci obţineau
gratuit manualele ebraice şi româneşti.

46
 Şcoala nr. 1 de pe Strada Albă nr. 15 avea 230 de
şcolari. Şcoala nr. 2 (str. Palat nr. 15) era frecventată de 155
de elevi. Clasa I avea înscrişi 47 fete şi 34 băieţi.
Şcolile societăţii „Cultura au continuat să funcţio­
neze şi în condiţiile anului 1940, cunoscând astfel o în­
delungată şi prestigioasă activitate. Pentru echilibrarea
bugetelor se organizau, anual, baluri, cu răsunet în viaţa
obştei.
În oraşul Iaşi erau cunoscute şi alte şcoli. În anul
1915 şcoala „Steaua era dirijată de Loja „Bnei Brit“. Şcolile
confesionale funcţionau şi ca o continuare a şcolilor primare
de care am vorbit.
În anul 1909 Talmud Tora este închisă de autorităţi
— deoarece nu se preda limba română. Aceasta în ciuda
faptului că se demonstra că elevii urmau o şcoală primară
în limba română — aşa cum cerea Legea învăţământului.
Un gimnaziu evreiesc, înfiinţat în această perioadă,
purta numele de „Moritz Wachtel. În anul şcolar 1913/1914
gimnaziul avea 140 de elevi: în anul următor numărul se
ridică la 197. Important este faptul că toţi aceştia au reuşit
la examenul depus la o şcoală de stat în limba română.
Clădirea acestei şcoli a fost refăcută în anul 1918; în anii
următori programele analitice cunosc îmbunătăţiri. În anul
1920 se introduce studiul obligatoriu al limbii ebraice şi a
istoriei evreilor. Şcoala a căpătat de-a lungul anilor o
autoritate binecunoscută.
După încetăţenire evreii vor putea frecventa şcolile
publice organizate de stat; şcolile evreieşti vor putea elibera
certificate recunoscute de autorităţi. Toate acestea au
repercusiuni asupra structurii şi numărului de şcoli.
La începutul secolului şcolile primare evreieşti lup­
tau din greu pentru existenţă. În anul 1903 societatea „Cultu
ra“, şcoala ei, erau susţinute de un comitet de intelectuali
format din; rabin dr. Nemlrower, dr, Steverman — R odion,
ing. Finkelstein, dr. Blumenfeld, avocat Con-Drăesăneanu.
Şcoala Junim ea n r . 2 era ameninţată cu închiderea
din cauză că autoritătile considerau localul ca necorespunzător
. Conditii grele de functionare cunoşteau şi alte scoli
evreieşti. Acest lucru nu a împiedicat ca ele să-si păstreze
funcţionalitatea, existenţa şcolilor evreieşti fiind cunoscută
până după primul război mondial, până la recunoasterea lor
deplină.

Viata economică

Economia evreilor ieşeni, care nu aveau acces la nici

o functie publică, nici la întreprinderi de stat (CF R , postă,
învătământ de stat) se concentra în meserii, comerţ, industri
e, anumite servicii, transport, asigurări, com ision, c redit.
Unele probleme grave au fost rezolvate prin emigrări masive
mai ales după anii 1900.
Datele oficiale dem
ograficeerauuneoricontestateindirect.C
urieruldeYassy45)consideracăînanul1871Iasularfiavut
36.000 locuitori crestini si 39.000 evrei. În anul 1876
unii socoteau că există în Iasi 30.000 de crestini si
46.000 de evrei, cifre evident tendentioase. Autorul
articolului din ziarul mentionat mai sus nota numarul
mare de căsătoriitinere la evreii ieseni, natalitatea
mai mare, gradul ridicat de igienă, sobrietatea,
numărul mic de betivi. Problema de bază era însă
structura economică a populatiei evreiesti în conditiile
de ridicare a unei populatii orăsănesti de origine
crestine. Se cunosc miscari antisemite, o legislatie
discriminatorie - deci măsuri care sunt extraeconomice
și care duc la concurentă neloială.
În ultimele decenii ale secolului al X lX -lea eco­
nomişti, politicieni, oameni de vază insistau asupra modern izări
meşteşugurilor si asupra dezvoltării unei industrii
naţionale viabile. Era vorba în primul rând de industria
alimentară şi de ramuri mestesugăreşti ca; fabricarea mobilei
si a folosirii lemnului, confecţionarea îmbrăcămintii,
confecţii metalice, obiecte de uz casnic (oale, plite,ceaune).
Începe să se dezvolte si industria petrolului. Rezultatele sunt
oglindite în „Ancheta industrială" din anul 19 0 1 -1 9 0 2 .
Expozitia din 1906 la 40 de ani de domnie ai regelui
Carol I a evidenţiat dezvoltarea tării în domeniile urătate.
Au participat la expoziţie şi industriasi şi meşteşugari evrei.
Unele produse au fost premiate. Situaţia economică şi
socială a majoritătii evreilor ieşeni se menţine totuşi pr ecară.
Emigrarea a devenit uneori singura ieşire din impas.
Între anii 1899-1914 au emigrat din România 62.813 evrei.
Începuturile emigrării intense au fost în anii 18 8 1 -1 8 8 2 ,
c ând se înfiinteazăsiprim
aorganizatiedeem ânealcătuiescregistrespÎen
igrareaevreilor.Înparalel,autoritătilerom cain
au
le18p7en
m
tigatieam
ru sein
gtern
asn
ifitciăisied
vin
recaiu
,zcaL
regip
co
ln
etcracu
om
sep
rtru
eluiA
am
bu
elran
ictca.re
distruge
economiceste circa 5.000 de familii de evrei. La 5 august
1884 este cunoscută plecare din Iasi a unui al doilea transport
de 2.022 de evrei în rândul cărora meseriasii constituiau
o majoritate. În anul 1889 pleacă 1.393 de evrei pentru că în
1900 numărul lor să fie de 6.683, iar în 1914 numarul lor se
apropie de 7.000. Emigrarea pe jos din anii 1900-1901 este
un episod dramatic cu aspecte neasteptate, un gest disperat.

49
 Porniţi din Bârlad, evreii lipsiţi de mijloace financiare au
mers pe jos spre graniţa cu Transilvania. Erau însoţiţi numai
de câteva căruţe cu bagaje. Erau ajutaţi la trecerea prin lo­
calităţi uneori şi de către ţărani. Mişcarea a fost făcută cunos­
cută prin intermediul unor foi volante apărute în limbile idiş
şi româneşte, au fost organizate spectacole de amatori. Evrei
din toată Moldova au mers astfel spre Hamburg, de unde
organizaţii filantropice i-au ajutat să ajungă în America.
Emigranţii ieşeni au difuzat patru foi volante diferite:
1. FRAŢI EVREI (Bun rămas), în luna mai 1900; 2. DRU­
MEŢII DIN IAŞI, în idiş, la data de 30 mai 1900; 3. SOCIE­
TATEA PRIBEGILOR Lev Echod, în iulie 1900; 4. APELUL
GRUPULUI DE MESERIAŞI EVREI - 354 capi de familie,
1.500 de suflete. Ultimul apel a fost tipărit în iunie 1902.
Pentru a se înţelege mai bine situaţia, amintim că
în perioada de care ne ocupăm participarea evreilor din ţara
l a meserii era de 4,5 ori mai mare decât acea a restului
populaţiei. În Moldova, evreii deţineau 90% din totalul
meseriaşilor din domeniile: croitorie, fierărie, ceva mai puţin
în cizmărie, manufactură, comision, ceasornicărie, lăptărie,
misitie, pălărieri, zarzavagii, zidari, sobari 43). În fostul judeţ
Iaşi e i alcătuiau 75% din comercianţi. Să ilustrăm aceasta
cu o listă a marilor negustori evrei de pe strada Ştefan celM l1890,
iod
p
areîn
listă alcătuită de RudolfS t
u
. Pornindu-se de la statuia lui Gh. Asachi spre centrul
oraşului se aflau: 1. Magazin de galanterie Schwam. 2. Casa
lui Albert Daniel. 3. Vechea firmă de manufactură cu preţ
fix Lupu Carniol. 4. Magazinul Berman. 5. La ville de Bu
carest. Manufactura fraţilor Polinger, care aveau o filială
şi în Piaţa Unirii. 6. Manufactura Cahane (care exista şi în
anul 1930). 7. Bijuteria Iosefsohn. 8. Casa de bancă Neu
schatz. (Şi în anul 1930 era în activitate). 9. Anticariatul
Cuperman. 10. Librarul Daniel. (În anii ulteriori s-a mutat

50
pe strada Primăriei). 11. Fraţii Schwartz — în casele
Braunstein. 12. Galanteria Cornfeld , în Piaţa Unirii. 12. Foto
W eiss, strada Lăpuşneanu. 14. Bijuteria Guillaum e
Nahowski. 13. Casele Tiktin (lângă Biserica Banu) — care
adăposteau M agazinul de muzică Hirsch şi Finke. 14.
Depozitul de vinuri Moş Berl . 15. Brutarii Iţic Ber şi Albert
M oscovici.

Încetăţenirea

În perioada 1 870-1916 o problemă principală era, pe

lângă cele econom ice, acţiunea pentru emanciparea c iv ilă şi
politi că a evreilor născuţi şi crescuţi în ţară, evrei c are au
satisfăcut serviciul m ilitar, unii participând şi la războiul din
1916. Trebuia desfiinţată situaţia de „străini nesupuşi nici
unui stat str ă in .
Lipsa drepturilor civile influenţa negativ viaţa eco­
nom ică, era um ilitoare şi din punct de vedere social şi
cultural, naţional şi politic. Cercurile de intelectuali evrei au
început din tim p lupta pentru em ancipare. Au adus dovezi
despre vechim ea populaţiei evreieşti din laşi, au arătat rolul
evreilor în dezvoltarea econom ică şi au subliniat propria lor
tendinţă de asim ilare, care, la unii, nu excepta botezul.
Cea mai activă era „A sociaţiunea generală a israeli
ţilor pământeni din B ucureşti, tineri care tăcuseră serviciul
m ilitar. S-au înfiinţat secţii în toată ţara. Prin presă şi
dezbateri publice s-a ajuns la o largă popularizare a necesi­
tăţii em ancipării evreilor. A ceasta pe fundalul înăspririi de
către guvern a legilor şi d ispoziţiilor referitoare la situaţia
populaţiei evreieşti.
 Curentul asimilist rămâne limitat la un cerc restrâns,
dar va contribui indirect şi involuntar la intensificarea
conştiinţei de apartenenţă etnică şi socială.
Idei sioniste existau şi la Iaşi încă de la mijlocul
secolului al XlX-lea. Influenţa doctorului Karpel Lippe este
cunoscută începând cu anul 1860 şi până în anul 1913. În
anul 1878 B. Schwarzfe ld, M. Braustein-Mibaşan, N. Fren
kel promovau cultura şi limba ebraică. Prin anul 1880 a
activat pe linia naţională şi un E. Frenkel.
Î n anul 1882 se alege la Iaşi primul comitet al „A so ­
ciaţiei pentru Ereţ I sr a e l, care număra atunci trei mii de
membri. Preşedinte era dr. Karpel Lippe , care avea să des­
chidă primul Congres Sionist de la Basel (Elveţia), în anul
1897. În anul 1899 existau la Iaşi mai multe organizaţii
sioniste: „Mevascret Ţion, „Nahom Ţion“ , „Ezrat Ţion“ ,
„Bnot Ţ ion“ (organizaţie feministă).
Î n anul 1900 au apărut alte secţii: „Max N o r d a u ,
„Şivat Ţ io n , „Dr. Gaster , „Dr. Ne mirower". În anul 1910—
toate secţiile s-au contopit. A apărut şi o organizaţie „Poalei
Ţ ion care a găsit ecou în rândurile populaţiei muncitoare.
B. Ellman scria45) „România este singura ţară în care
vechiul sionism filantropic şi colonizator a încheiat un pact
frăţesc şi durabil cu noul sionism politic herzleian, luptând
alături şi strâns în folosul mişcării.
În anul 1906 s-a creat asociaţia „Teynbehalle de
culturalizare, sprijinită de rabinul dr. Nemirower, dr. Nacht,
A. L. Zissu. Moti Rabinovici, l. Groper, I. Botoşanski. În
unele şezători literare au conferenţiat somităţi evreieşti din
afara graniţelor: Şalom Alehem, M. Sokolov şut. Cu timpul
s-a conferenţiat şi în limba idiş.
În masa evreiască pătrund şi idei socialiste. În anul
1887 se înfiinţează cercul „Lumina, cu organ de presă
propriu. Revista va reapare în anul 1895,

52
 Social-democraţia evreiască se adresa si micii
burghezii evreieşti, lipsită şi ea de drepturi. După modelul
partidului Bund din Rusia se publica la Iaşi organul Der
Veker , spre a sprijini lupta de idei politice. În anul 1916 a
reapărut Der Veker — redactat de M. Isac Moscovici , activist
socialist şi obştesc. De altfel, presa idiş şi ebraică din Iaşi
oglindeşte viaţa socială şi obştească a evreimii locale.
Apariţia presei evreieşti la Iaşi este legată de o mode­
rată reformă intern evreiască şi de acţiunile pentru eman­
cipare. Au contribuit la aceasta şi evenimentele din
1877-1878.
În ultimul sfert al secolului al XlX-lea crearea de
şcoli moderne evreieşti, creşterea nivelului de cunoaştere al
limbii literare româneşti vor favoriza apariţia şi dezvoltarea
unei prese evreieşti în limba română. La început, presa în
idiş şi româneşte era o presă a ştirilor şi curentelor de idei.
Urmând pilda celebrului ziar idiş cu titlul în ebraică Hajoetz
(Sfătuitorul), care a apărut între anii 1874-1913, laşul a scos
în anul 1882 Naie idise taitung, tipărit la tipografia N .
Frenkel, pe str. Primăriei nr. 10. În acelaşi an se tipăreşte la
tipografia Herş Goldner Der rumenişer israelit - ziar ce trata
cu predilecţie problema emigrării în Ereţ Israel.
Aceeaşi problematică se găseşte şi în ziarul Der
idişer folksifraind (1 887), ziar ce intra în „concurenţă" cu
Der folksfraind - editat de M. Braunştein (Mibasan). Din
păcate, din acest ultim periodic au apărut doar trei numere.
În anul 1895 apare Di idise post Articole numeroase
sunt dedicate mişcării „Hovevei Ţion. Î n anul 1896 apare
Di Hofnung .
O atenţie deosebită se cuvine de dat periodicului
social-democrat Der Veker. Redactorii Max Wecsler,
dr. Litman Ghelerter şi Leon Gheler. personalităţi cunoscute
în epocă, nu cunoşteau idişul literar. La început scriau

53
 articolele în limba română, traducerea fiind încredintată
învătătorului şi rapsodului popular Zeidl Helman. Mai apoi
a început să serie în idiş H elm an având sarcina corectării
şi ameliorării stilului. Organ al grupării social-democrate
L u m in a, p eriod icu l a ap ăru t în tre 1 m ai 1896 si 27
sep tem b rie 1897. C ei 400 d e ab o n ati n u -si p lăteau
abonamentul cu regularitate, asa că, din motive financiare,
săptămânalul de orientare marxistă si-a încetat aparitia.
Dupa 20 de ani, asistăm la reaparitia acestui periodic sub
redactia lui
N. Isac Moscovici. D er idise(r) gaist, creat de
GhersonCohn, cupronuntataorientaresionistă, aavut oscurtă perioadă de apari
ţie , ca şi cele, de altfel, multe din periodicele pomenite
până acum, Nu a reuşit nici încercarea de a se publica un
cotidian cu titlul Di idise tucunft, organ sionist. Nu au apărut
decât câteva numere. .
H am evaser, modesta revistă a lui Z . Helm an, a
apărut în anul 1 9 0 3 . Î n acelaşi an se publiciă în idiş şi
româneste Tievei Israel, organ de propagandă sionistă. În
anul 1907 apare la laşi, sub conducerea oratorului popular
Ira Kreiş, D i idise tucunft - al treilea periodic cu acest titlu.
Între 1898- 1901 va apare Der idiser gaist. Merită a fi amintit
si ziarul T alpiot care a fost redactat de G . Rokeach , între
1898 - 189 9 , În sirul acestor publicaţii - o poziţie deosebită
o are revista Licht, revistă care a apărut în anul 19 15 si
constituie organul primei grupări moderne de literatură idiş
din România.
Piesa evreiască în limba română oglindea preocu
pările vitale ale populaţiei evreieşti din ţară. Vocea apărătorului
(1872- 1873 ) milita pentru emanciparea evreilor şi
căuta să combată cu energie accentele antisemite existente
în ziarele locale, de genul Trompeta Carpatilor si Curierul
de Yassi. În coloanele sale apar primele creaţii literare în

54
românele ale unor tineri evrei: liceanul Elias Sc hwarzfeld,
studentul în drept Goldenthal (care studia la Bruxelles),
studentul I. Brociner (care studia la Berlin), studentul M. Brociner
(de la Lepzig), ca şi ale botoşăneanului B. Labin.
Cele cinci numere din E coul tinerimii, asimilist şi
rupt de realităţile evreieşti, nu au găsit răsunet şi a trebuit
să-şi înceteze apariţia.
Deosebit de important a fost periodicul Lumina,
organ al tinerimii israelite . Ziarul a fost redactat şi scris în
mare parte de Ştefan Stâncă (Stein), luminoasă personalitate
a intelectualităţii din acea vreme. Revista se concentra
asupra câtorva probleme de bază: situaţia economică, inerţia
activiştilor obşteşti, elitismul conducerii comunităţii evreilor.
Cele cinci numere ale revistei nu au fost primite bine de
restul presei evreieşti din ţară; s-au făcut auzite ecouri
deosebit de c ritice .
În luna august 1889 tânărul publicist Max Caufman
începe să publice ziarul Propăşirea, care va apare şi în anul
1891. Critică activitatea comunităţii, popularizează în arti
colele sale istoria evreilor şi problemele curente ale iudaism
ului. Prin articolele dr. K. Lippe se combat eficient
tendinţele asimiliste, mai ales cele propagate de elemente
carieriste din Bucureşti (care aveau la dispoziţie unz iar ca
Asimilarea).
Gruparea socialistă - care s-a despărţit de foştii lor
colegi trecuţi la liberali - publică între 1 iulie 1895 s i
Ia
nrie 1896 revista Lumina, periodic care se adresa muncito­
u
a
rimii, în general. Nu sunt neglijate nici problemele referitoare
Ia viaţa evreilor, ea încetăţenirea, istoria, probleme ale
ideologiei muncitorimii. Lumina a apărut timp de doi ani
şi şi-a găsit un loc bine precizat în istoria presei ieşene.
Publicaţiile evreieşti în limba română aveau, în
această perioadă, un accent vădit sionist. Răsăritul este

55
 organul Comitetului central sionist (la 1889). Darabana
demasca acţiunile antievreieşti.
Răsăritul era redactat de dr. Steuerman-Rodion, care
îi conferă un înalt nivel profesional. Se întâlnesc articole
referitoare la acceptarea religiei ortodoxe şi chiar botezarea
unor personalităţi marcante ale vieţii pu blice lo ca le ca
L. Şăineanu şi H. Tiktin. Ziarul a apărut timp de doi ani şi
a contribuit la discutarea şi cunoaşterea marilor probleme
ale vremii.
Presa ieşeană însă nu a putut să reziste de-a lungul
vremii. Centralismul bucureştean, puţinele resurse financiare
reduc la tăcere presa evreiască din Iaşi până în anul 1918.

Teatrul

Creaţia lui Avram G oldfaden, teatrul profesional,

permanent, în limba vorbită de locuitorii evrei ai M oldovei,
idiş, se bucura de succes în oraşul unde a luat naştere. Evreii
ieşeni erau cunoscuţi ca mari iubitori de teatru - care unea
plăcutul cu utilul.
După 1880 se constată o anumită influenţă am eri­
cană asupra concepţiilor teatrale tradiţionale. Se schim bă
repertoriul, apar noi actori, muzica de scenă capătă altă
coloratură .
Repertoriul cuprinde operete vieneze (ca „Pericola“
- în anul 1900), piese pe teme de mare actualitate (ca piesa
lui Horoviţ despre negustorii ambulanţi, cărora li s-a interzis
exercitarea profesiei). Pe scena teatrului se montează piese
dc succes ca „80 de zile în jurul pământului - după Jule s
V erne , „Cele două orfeline" - piesă lacrimogenă, care apare
şi pe scenele teatrelor în limba română.
Un moment deosebit pentru repertoriul idiş îl con­
stituie turneul lui A . Goldfaden în România (1892-1893).
A sistăm la montarea unor piese cunoscute şi care aparţin
marelui om de teatru. În anul 1894 se prezintă „Viaţa la New
York".
Repertoriul teatrului idiş includea în această perioadă
şi piese aparţinând Carmen S ylvei, regina României (ca,
de exem plu „M eşterul M anole"). Piese de Shakespeare,
Gutzkov, I. Gordin, Lidin erau prezente pe afişele teatrului.
În ciuda acestor reuşite, viaţa actorilor era grea.
Teatrul nu putea să depăşească totuşi o perioadă „meşteşugă­
rească" şi să se impună cu o situaţie materială deosebită. Se
cunosc însă momente semnificative: Clara Young - venită
în turneu din America, are un succes foarte mare, fiind bine
primită de populaţia oraşului.
Cu trecerea anilor, exem plul teatrului idiş din laşi
determină apariţia unor teatre similare la Bucureşti, mai ales
în perioada ocupaţiei germane a Capitalei.

Literatura

În ciuda faptului că laşul cunoştea o viaţă literară

deosebită în limba română, creaţia literară idiş este modestă.
Luministul Zeidl Helman (1848?-1938) a activat la laşi,
după întoarcerea sa din America. A devenit un scriitor
popular, actor, rapsod, compozitor şi interpret al cântecelor
şi scenetelor scrise chiar de el. Se cunoaşte că a fost şi cantor
şi învăţător, redactor al unor publicaţii; a tradus numeroase
lucrări, în anul 1903 a făcut să apară la Iaşi publicaţia
Hame v a s e r - unde a publicat versuri de inspiraţie biblică.
Publica şi foi volante, ocazionate de diferite evenimente.
Dintre acestea putem cita: Iontev Bleter, K itvei Haz man. I
s-au jucat şi unele piese, Helman fiind, prin întreaga sa
activitate, o figură pitorească a laşului evreiesc.
Israel Ornştein (Iampol, Polonia 1862-Ia şi 1905) a
publicat pamflete la adresa conducerii comunităţii ieşene.
Alături de aceştia au fost şi alţi scriitori, ziarişti,
pamfletari, care au ilustrat perioada respectivă. Istoria a
reţinut câteva nume: Moise Birnbaum a publicat între
1888-1911 versuri, cunoscându-se volumul Poezii (apărut
în anul 1893). Haim Zeilig Drucker a publicat printre altele
şi romanul istoric Der alter vald-bavoiner. M.N. Litinski
(1855-1900) a fost redactorul revistei ieşene Şabes oibst. În
anul 1907 Leivi Segal a redactat revista Di rihtike idise
ţucunft.
Interesant de remarcat este şi faptul că înaintea
primului război mondial versuri şi proză ieşeană au apărut
în paginile presei idiş din ţări ale Europei - demonstrând,
pe de o parte, calitatea acesteia, iar, pe de altă parte, faptul
că scriitorii ieşeni, modeşti cum erau, căutau să intre într-un
anumit circuit al valorilor.
Epoca Licht constituie primul curent de literatură
modernă idiş în România. S-a născut la Iaşi în anul 1914.
De la începutul secolului activa Ia Iaşi „Toynbee-
halle“, organizaţie culturală, care prezenta conferinţe,
şezători literare pe teme evreieşti şi nu numai. Treptat cercul
participanţilor s-a lărgit, au început să se prezinte lecturi
în limba idiş, cântece populare. Pe lângă conferenţiari
notorii, precum rabinul dr.Nemirower, dr. Karpel Lippe,
A.L. Zissu, au mai colaborat şi tinerii Iacob Groper, S. Lazar
(Lascăr Saraga), Moti Rabinovici, liceanul Efraim Valdman,
 Mates Fridman. Amintiri despre această societate „Toyn-
beehalle“ au publicat B. Fundoianu, G. Spina, Brunea-Fox.
Tinerii, care preţuiau limba poporului, au editat în
toamna anului 1914 primul număr din plănuita revistă lunară
Licht („Lumina"). Era prima tribună a unei literaturi
autentice idiş în România. Animatorul revistei era studentul
Efraim Valdman, devotat mişcării literare, capabil, neobosit.
În primul război mondial a căzut pe front.
Moţi Rabinovici — care a „săltat“ de la ieşirea spre
laicitate - era un spirit analitic, bun organizator, talentat
orator. A rămas în amintirea contemporanilor şi ca un
activist obştesc de seamă.
Aharon Matatiahu Fridman, fiul şi urmaşul pre­
zumtiv al rabinului hasidic din Adjud, a avut un destin
furtunos şi tragic în acelaşi timp. După multe frământări
sufleteşti a devenit un intelectual raţionalist, fără a subestima
valorile tradiţionale. Viaţa la curtea rabinică, apoi căsătoria
de tânăr cu o fată din mediul religios erau în tragic conflict
cu concepţiile sale filozofice. Studiile sale, publicate în
revista Licht , sunt interesante şi profunde. A murit de gripă
în anul 1917, în vârstă de 25 de ani, fiind o grea pierdere
pentru cultura modernă evreiască din România.

Viaţa muzicală

În viaţa artistică ieşeană, muzicienii evrei au jucat

un rol de seamă, fie ca păstrători ai folclorului muzical
popular idiş şi românesc, fie ca interpreţi şi compozitori. Se
remarcă mai ales fam ilia L em eş. Zeiling Iţic Lemeş făcea
parte din orchestra Teatrului Naţional din Iaşi încă din anul

59
1846, Fiul său Millo a condus un taraf de lăutari, care inter­
preta folclor muzical moldovenesc în Basarabia, fapt pentru
care i s-a interzis să mai cânte în Moldova de peste Prut.
El a dirijat orchestra teatrului evreiesc în anul 1878, ca şi în
anul 1882. Arc şi compoziţii proprii,
H. Lemeş activează între anii 1892-1895. Berl Lemeş
a făcut parte din orchestra Teatrului Naţional din Iaşi, unde
a activat şi Avram Volf Lemeş. O altă familie de muzicieni
evrei a fost familia Bughici. Aceştia s-au remarcat şi în
domeniul compoziţiei. În a treia generaţie, Avram Bughici
a cântat la Teatrul Evreiesc de Stat din Iaşi până în anul
1960, fiind octogenar.
Î n anul 1914 a debutat Berl Segal, care ulterior s-a
remarcat şi ca dirijor. A trăit între anii 1897-1958, fiind
dirijor de orchestră a Teatrului Evreiesc de Stat, până în
ultima clipă de viaţă. Tatăl său, poreclit Livik (căci era
stângaci), a trăit între anii 1868-1927 şi a fost colaborator
apropiat al lui A. Goldfaden. Tradiţia muzicală a acestei
familii se continuă şi în zilele noastre, cunoscut fiind
muzicologul losif Sava, fiul lui Beri Segal.
Un loc de frunte îl ocupă Ch(aim) I(srael) Bernstein,
născut la Fălciu în anul 1875. A funcţionat şi ca profesor de
muzică Ia Liceul militar din Iaşi timp de 20 de ani. A dirijat
orchestra Teatrului Naţional şi a compus peste 100 de
romanţe,cântece, marşuri, muzică de teatru. Deşi un timp a
fost foarte popular şi cunoscut, a murit în anul 1929, uitat şi
sărac.
Viaţa muzicală a laşului cunoaşte şi alte forme de
manifestare artistică. Existau tarafuri interetnice, care cântau
la ocazii (petreceri de familie, la sărbători, la Purim); exista
şi o orchestră a teatrului evreiesc.

60
 Personalităţi

Viaţa comunitară evreiască a determinat apariţia

unor personalităţi deosebite în Iaşi, oameni care s-au re­
marcat în domenii foarte diferite, au intrat în conştiinţa
oraşului. N e mulţumim în acest capitol la o listă sumară,
incom pletă şi care poate fi continuată şi ameliorată. De
altfel, activitatea unor personalităţi va fi tratată într-un
capitol viitor, în care se va arăta contribuţia acestora la
dezvoltarea laşului.
Pentru o tratare mai didactică se va încerca alcătuirea
unei liste, ordonată alfabetic.

Din remarcabila familie BROCINER - amintim pe

Iosef B. Brociner, născut la laşi în anul 1846, decedat la
Galaţi în anul 1919. El este autorul unor lucrări de bază
privind istoria evreilor din România, ca argument al drep­
tului lor la emancipare. A publicat Cestiunea israeliţilor
români, I, 1910, şi Chestiunea evreiască, 1911. Marco Bro­
ciner s-a născut la laşi în anul 1852 şi a murit la Viena în
anul 1942. Jurist, licenţiat în filologia germană, ziarist.
C olonelul Mauriciu Brociner a luptat în Războiul de In­
dependenţă. A avut activitate şi la Palatul Regal.

Ziaristul Max Caufman - DAN a murit la Iaşi în anul

1944 la vârsta de 90 de ani. Era foarte apreciat ca profesio­
nist.

Carol (Haim) DRIMER, fiu de rabin, născut la 1899

în comuna Herţa, a fost ucis în pogromul de la Iaşi (1941).
Pe lângă o cultură tradiţională temeinică, el poseda o variată

6!
cultură universală. Citea în câteva lim bi. A publicat nume­
roase articole pe teme evreieşti, unele cu o vădită coloratură
polemică. Se cunosc articole referitoare la scriitori evrei din
Iaşi, la literatura germană din România; era pasionat de
activitatea culturală locală şi a rămas în amintirea cunos­
cuţilor ca un intelectual deosebit. V olu m ele de Studii şi
critice ( Iaşi, 1 9 2 3 -1 9 2 8 ) a dat la iveală un analist fin al
fenom enului literar pe care îl trata şi cu o pasiune de
misionar.

Scriitorul cu pseudonimul JOSEPHUS FLAVIUS a

scris din preajma celui de al doilea război mondial şi până
nu demult.

Poetul Enric FURTUNA (dr. Peckelman), născut în

1881 la Botoşani, a decedat la Tel A viv în anul 1964.
La Iaşi a debutat în culegerea Versuri şi proză (1914) -
urmat de volum ul De p e stâncă (1922) şi de Privelişti si
im presii ( 1926). A tradus din Bialik, Groper, Birnbaum.

GIORDANO (pseudonimul lui Berman Goldner) -

18 6 1-1 9 2 9 . Epigramist şi pamfletar, a publicat volumul
Epigrame (1893) şi Stihuri şi epigrame ( 1925).

Fraţii Jean şi Alfred HEFTER au trăit în perioada

1887-1979. S-au dedicat ziaristicii de calitate, dar şi criticii
literare. Sunt cunoscuti şi ca redactori de publicaţii.

Karpel LIPPE Petahia L.), coborâtor din Raşi,

atn
(N
s-a distins ca medic, ca orientalist, ca activist sionist. A fost
o personalitate de prim rang în toate domeniile vieţii şi

«i
spiritualităţii evreieşti. Venit de tânăr la Iaşi (1860), a activat
aici până în anul 1913. A murit la Viena, în vârstă de 83
de ani. A publicat în germană o serie de lucrări despre tal­
mud, despre biblie. Alte lucrări pe teme rabinice combat
calom niile şi deformările antisemite de reacredinţă din
epocă.

O NEUSCHOTZ DE JASSY a fost un poet original

care a scris în limba franceză, contribuind la cunoaşterea
literaturii naţionale. A publicat câteva volume de proză în
germană. S-a născut la Iaşi în anul 1889.

Eugen RELGIS a trăit între anii 1895-1978. A fost o

personalitate deosebită în literatură, ca şi în politică. S-a
remarcat ca eseist şi romancier. A fost un „inspirator ai
mişcării „Umanitarismul, militând pentru pace şi înţelegere
între popoare.

C. SĂTEANU (Carol Schonfeld) a trăit între anii

1878—1940. A fost un bun ziarist la ziarul liberal local.
Mişcarea timp de peste patru decenii. A fost un sprijinitor
al artei şi culturii ieşene. În literatură a debutat în anul 1903
cu volumul Viforul. Se cunosc mai multe lucrări de istorie
şi critică literară ale sale. A tradus din Şalom Alehem.

SCRUTATOR, pseudonimul doctorului ieşean Cle­

ment Blum enfeld, a fost redactor la ziarul ieşean Opinia.
A publicat frecvent şi în alte ziare cronici literare şi teatrale.
A fost împămîntenit în anul 1905.

63
 A(DOLF, AVRAM) STEU ERM A N-RO D ION a trăit
între anii 1872-1918. De profesie m edic, este însă cunoscut
ca poet, eseist, animator cultural, sprijinitor al şcolii ieşene,
ziarist. Activitatea sa literară a fost concretizată în volumele:
Sărăcie (1903), O toamnă la Paris (1 8 9 7 ), Lirice (1899),
Spini (1915). Au apărut postum următoarele v o lu m e :
Frontul roşu (1920), C artea băiatului meu (1920), Îndreptări
(1930). A semnat numeroase volume de traduceri din limbile
germană şi franceză, a întocmit antologii şi a scris studii
critice.

Adrian VEREA (Max V ecsler), medicul O perei

ieşene, este cunoscut ca poet şi dramaturg. S-a născut la
Botoşani în anul 1878. A debutat în anul 1914 cu volumul
de versuri Să nu-ţi faci idoli. Î n anul 1917 i-a apărut Iaşii.
A publicat mult în presa locală.

Moritz WACHTEL este cunoscut ca un industriaş de

vază, bancher cu vaste cunoştinţe financiare. A fost un
animator al vieţii comunitare evreieşti. A decedat în anul
1929, în etate de 68 de ani.

Dr. YGREC (Glicsman) s-a făcut cunoscut prin

articolele publicate în presa locală. A ţinut rubrici de critică
literară, abordând însă şi alte tem atici. A decedat în anul
1938.
 MAREA COTITURĂ

În istoria modernă şi contemporană a României

perioada care începe cu izbucnirea primului război mondial,
în vara anului 1914, avea să ducă la marea cotitură - reali­
zarea visului secular al Marei Uniri, la înfăptuirea României
Mari. Oamenii care au trăit acele vremi, fie chiar ca ado­
lescenţi, nu le pot uita. Chiar şi tragicele evenimente ale
celui de al doilea război mondial, inclusiv regimul rasist, nu
pot şterge amintirea acelor evenimente care au cuprins
întreaga populaţie a ţării, au trezit speranţe şi încredere în
viitor.
Perioada de neutralitate activă (1914-1916) a însem­
nat pentru comerţul cu produse alimentare şi petrol, pentru
comerţul cu anumite materii prime, pentru export, ani de o
specială conjunctură financiară şi economică.
România intră apoi în război alături de aliaţi: Franţa,
A nglia şi... Rusia lui Nicolai al Il-lea. Prima fază a răz­
boiului a fost catastrofală, cu mari suferinţe pentru întreaga
populaţie a ţării, a Moldovei, a laşului. Retragerea a adus la
Iaşi atât autorităţile centrale, inclusiv Casa regală, cât si
numeroşi refugiaţi, cu şi fără noimă. Criza de locuinţe, de
alim ente, de combustibil, de medicamente a fost agravată
de epidemia de tifos exantematic, suferinţele familiilor celor
plecaţi pe front, veştile despre cei căzuţi la datorie au
amplificat starea de sărăcie a populaţiei. Pe fondul acestor

65
evenimente - situaţia populaţiei evreieşti cunoaşte momente
şi bune şi rele.
Unele măsuri vexatorii luate de autorităţi sprijineau,
s i mişcarea antisemită. S-a interzis a se vorbi idiş, se vehi
cula ideea că evreii ar colabora cu nemţii; unele sinagogi au
fost confiscate şi transformate în spitale. Situaţia legală de
necetăţeni români, grava situaţie economică, creşterea cheltuielilor
necesare existenţei, scăderea veniturilor comunităţii,
apăsau greu asupra populaţiei ev reieşti O rază de lumină
era adusă de speranţa că evreii vor fi încetăţeniţi, că vor
dispărea deci legile discriminatorii, că va fi liberă emigrarea,
că vor fi mai bune condiţiile de desfăşurare a comerţului,
a meşteşugurilor, a vieţii culturale.
Votul universal, reforma agrară, democratizarea
relaţiilor sociale aveau să salveze întreaga populaţie a ţării
şi să justifice sacrificiile făcute.
Bucuriile păcii, a reîntregirii României, a marilor
speranţe se loveau însă de realităţile cotidiene.
„România Mare a însemnat un nou sistem social şi
un nou sistem politic ... trecerea de la liberalismul nedemo
cratic la democraţia liberală... au avut loc «reforme radi­
c a l e . . ., aceste reforme au tulburat, cum era şi firesc,
echilibrul social; pe temeiul votului universal s-a ridicat mult
pleava politică.. Î n 1930 România avea peste 10 milioane
de locu itori... evreii alcătuiau 4% din totalul populaţiei,
după 7,9% maghiari şi 4,4% germani. 47 )
Cercetătorul Leon Volovici face un tablou mai larg;
„Din a doua jumătate a secolului trecut antagonismul faţă
de evrei a fost promovat şi teoretizat de o importantă direcţie
a naţionalismului românesc. După 1930 e l este proiectat în
centrul vieţii politice şi intelectuale, devine un test al orien­
tării ideologice a fiecărui intelectual implicat în principalele
opţiuni ale vremii: fascism , comunism, democraţie. Exacer-

66
 barca antisemitismului a contribuit, alături de alţi factori
politici şi sociali, la discreditarea şi slăbirea democraţiei şi
a vieţii parlamentare.“48)
În anul 1937 marele diplomat român Nicolae Titu
lescu scria către J. Tharaud despre antisemitismul din ţară:
„Problema asta ne otrăveşte. Unde naiba aţi vrea ca anti­
semiţii de la noi să-i trimită pe evrei, ca să se debaraseze de
e i? Cred că nu au intenţia să-i arunce pe toţi în mare sau să-i
trimită la dv. Vă mărturisesc că nu-i înţeleg deloc pe aceşti
anti evrei furioşi. Eu trăiesc înconjurat de evrei şi nu pot
decât să mă felicit pentru asta. Sunt serviabili, inteligenţi
şi activi. Cei pe care i-am angajat mi-au arătat întotdeauna
o credinţă solidă... 49)
Departe de a fi un fenomen marginal sau o expresie
a exuberanţei juvenile a unui imaginar „cartier latin" ieşean,
tulburările studenţeşti, manipulate din culise, aveau menirea
să terorizeze populaţia evreiască a Iaşului şi a ţării, un fel de
apartheid sui generis, camuflat de o constituţie democrată
de faţadă. Studenţii şi agitatorii ( = de la „agens") călătoreau
gratuit pe căile ferate sub pretextul unor manifestări de
antibolşevism. În anul 1922 participă la „acţiuni" antievrieşti
şi unii ruşi albi, fugiţi din Rusia bolşevică. Vechea tradiţie
pogromistă rusă!
La Iaşi, studenţii împiedică pe colegii lor evrei să
asiste la cursuri. Studentele evreice sunt gonite în toiul nopţii
din căminul studenţesc.
Este devastată tipografia H. Goldner, tipografie care
are merite deosebite în difuzarea culturii româneşti naţio­
nale, în tipărirea unor ziare, la care colaborau ziarişti evrei.
Este interzisă prezentarea pe scena Teatrului Naţional a
pieselor unor autori consacraţi, sub motivul originii etnice,
evreieşti. Hitlerism avant la lettre...

67
 Tabloul suferinţelor populaţiei evreieşti d in acea
perioadă poate fi completat şi cu alte clemente. La începutul
anului 1920 apare „Liga pentru apărarea populaţiei creştine",
mişcare condusă de prof. univ. A.C. Cuza şi de cunoscuţii
C. Şumuleanu, Ion Ze lea Codreanu, general Tarnowski ş.a.
Se cunosc în luna august 1923 grave devastări de locuinţe
şi prăvălii, ca şi unele măsuri împotriva studenţilor evrei:
bătăi, umiliri, demonstraţii. C.Z. Codreanu reuşeşte să-l
asasineze pe prefectul poliţiei ieşene Manciu. Se înscenează
un proces, iar asasinul este achitat. Devine „erou naţional";
în realitate el este pionierul ulterioarelor crime legionare, şi
nu numai. În anul 1928 o sinagogă din cartierul Păcurari este
distrusă. Admiterea în facultăţile de stat ale studenţilor evrei
este oprită; în anul 1 929 exista de fapt ceea ce s-a numit
„numerus nullus",
Toate acestea obligă comunitatea evreiască să ia o
serie de măsuri. În anul 1920 se înfiinţează un cămin pentru
studenţii evrei - cu 120 de locuri. Se creează o cantină cu
circa 300 de me se . Î n anul 1922 negustorii evrei închid
prăvăliile ca semn de protest faţă de huliganismul studen­
ţesc. Presa timpului consemnează şi alte manifestări ale
rezistenţei populaţiei evreieşti faţă de măsurile
discriminatorii cunoscute.
Populaţia evreiască suferă şi economiceşte. Negusto­
ria cunoaşte oprelişti - iar unele magazine sunt ocolite.
Meseriaşii trebuie să se rezume la micşorarea sferei de in­
fluentă - ceea ce afectează serviciile aduse econ om ie i
naţionale. Se instalează tot mai mult o stare de sărăcire a
maselor. Ca urmare, cartierul S ocola, renumit pentru
locuitorii cu o stare materială mai redusă, se înfiinţează o
cantină pentru 400 evrei săraci.
C hiar şi justiţia şi clerul ortodox sprijină xenofobia.
Vin anii de guvernare a executivului condus de Go g a-Cuza,
ani ce se constituie ca o primă culme a naţionalismului
extremist. A cum b aroul ieşean, condus de Ionel Teodo
reanu, idilicul scriitor romantic, în proza căruia întâlnim
personaje evreieşti, decide să nu primească membrii evrei
timp de zece ani, deşi se cunoşteau avocaţi evrei de o
deosebită profesionalitate.
Deocamdată „românizarea preconizată de Al. Vai
da-Voevod, fostul democrat ardelean, ia amploare. Se re­
vizuieşte - în 1938 - cetăţenia evreilor, prilej de abuzuri,
corupţie şi samavolnicii.
Dictatura regală cochetează cu Garda de Fier - apoi
îşi ia antisemitismul în serios, cu urmările tragice care se
cunosc şi despre care s-a scris mai mult în ultimii ani. De la
dictatura regală nu este decât un pas spre regimul rasist.
Premisele sunt pogromul de la Iaşi, deportările, muncile
forţate.

Organizarea Comunităţii

Între anii 1916-1919 un grup de efori de sinagogi au

îndeplinit - între anumite limite - relativ mici - rolul de
conducători ai Comunităţii. În vara anului 1919 se întruneşte
o comisie de reconstituire a Comunităţii... Statutul noului
comitet este aprobat de Ministerul Cultelor, conform Legii
Cultelor. Alegeri democratice vor avea loc însă de abia în
anul 1930. Se creează atunci pe lângă comitetul de conducere
şi o se rie de secţiuni menite să îmbunătăţească stilul de
conducere şi să se poată cuprinde o sferă mai largă de pro­
bleme. Se acordă acum mai multă atenţie problemelor de
educaţie, învăţământ, ajutor social, cultural.
 În anul 1937 bugetul C om unităţii era de 7 milioane
le i, sumă care s-a dovedit însă in su ficien tă . U n ele instituţii
ale Comunităţii cer să fie autonom e, tocm ai pentru a căpăta
mai multă m obilitate pentru a se organiza m ai bin e.
În 1939, preşedinte al com unităţii era m arele indus­
triaş Ilie M endelson, ajutat fiind de alţi 25 de membri ai „Re
prezentanţei“ . Secţiunile erau condu se după cum urmează:
1. Secţia culturală era condusă de ing. G heţl Buhman
(originar din Podu Iloaiei). M em brii co m isiei erau
m edici, farm acişti, avocaţi.
2. Secţia so c ia l-e c o n o m ic ă a v ea ca p reşedin te pe
dr. D . Fruhling.
3. Secţia culte avea ca preşedinte pe S . Petruşca.
În jurul C om unităţii se creează o anum ită stare de
em ulaţie privind îm bunătăţirea stării so c ia le a populaţiei
evreieşti. Com unitatea prim eşte donaţii im portante în bani,
im o b ile ş.a. Se cu n oaşte gestu l făcut de m oştenitorii
I. L. R osenstein care au donat un m ilion lei pentru constru­
irea unui gim naziu industrial. D onaţii importante au făcut şi
fam iliile Sm il W aldm an, B ercovici s.a.
Rabinatul a fost reorganizat; fiecare rabin sau haham
trebuia să aibă aprobarea C om unităţii. A ceasta pentru a se
curma unele abuzuri, înşelăciuni şi certuri. În 1939 activau
la Iaşi z ec e rabini, unii având şi sin agogi proprii. R abinul
o ficia l al Com unităţii era dr. Joseph Safran. H aham ii erau
angajaţi şi plătiţi prin Com unitate din su m ele rezultate de la
ta x ele percepute pentru tăiatul cărnii co n fo rm ritualului
relig io s.
V ite le se tăiau la abatorul oraşu lu i. Pentru tăiatul
păsărilor existau în câteva cartiere evreieşti m odeste abatoare
d e tăiat ritual.
 S in agogile erau autonome, dar activitatea lor era
urmărită de către Comunitate. În lucrarea Evreii ieşeni în
documente şi fapte de H . Gherner şi B. Wachtel (Iaşi, 1939)
există o listă de 112 sinagogi ieşene. În anul 1944 Avram
Haham u, preşedintele Comunităţii, nota 142 sinagogi, fără
a le num i. Coroborând prima listă cu date din dosarele
C om unităţii Iaşi cu ştiri din presă şi cu documente de la
A rhivele Statului Iaşi, se poate alcătui o listă apropiată de
realitate. Pentru consultarea mai uşoară a acesteia - sina­
g o g ile au fost ordonate alfabetic. Unele sinagogi nu aveau
denum ire, ceea ce a impus indicarea numai a adresei. Nu­
m ele ebraice au fost redate în fonetica sefardă; cele în idiş
au fost redate în pronunţarea locală, fără pedanterie filo ­
lo g ic ă . M enţionăm că lista sinagogilor alcătuită pe baza
surselor menţionate oglindeşte situaţia anului 1939:
1. A zilul de bătrâni, str. Crucii 20. În 1892 avea şi o „Hevra
M işn aiot , asociaţie pentru studiul talmudic
elementar. În anul 1947 catastiful (registrul) ei
se afla la rab. Roller din Buhuşi. Grafica ce orna
coperta acestui catastif era de mare valoare
artistică. Sinagoga mai purta şi numele de „Beit
Israel .
2. Babad, zisă şi Herman Rosenstein, str. Ghica Vodă 65.
3. Babad, zisă şi M oise Idel Vecsler, str. Mârzescu. Amintim
că „B abad“ era numele unei mişcări special
hasidice ce avea mulţi adepţi în Moldova.
4 . B alşem , str. Broscăriei 2 4 .Israel Balşemtov a fost crea­
torul h asidism u lui. În anul 1849 a fost cum
părată o casă în mahalaua Broşteni pentru cre­
area unei sinagogi cu acelaşi nume.
5 . B alter, str. A pelor nr. 12. A vea şi o „Hevra Mişnaiot“ şi
o „Bicur H olim “ , ca şi o „Leviat Hamet frăţie

71
 p e n tr u a s is ta r e a b o ln a v ilo r
s i d e p a r tic ip a r e la fu n e r a lii
. H ana H erarita? zisa si M eir Sim ha, str. C ucu 52. A ceasta
sin agoga fu n ction a si in an u l 1862 si in 1 9 4 9 .
O sin agoga n ou a p u rtan d acelasi n u m e exista
in a in te d e 1 9 1 2 su b o b la d u ir e a r a b in u lu i I .
Askenazi. 7.
M oise B ercovici, zis D avid S oil, str. S ocola 79 8 .
B eit H am idras (C asa de rugaciuni), str. Socola 19 (25) ?
9. B occegii (M u zican ti), str. C alcain a 6. A p are in d iferite
documente ce existau in 1831-1865 10.
B roder, str. Sm ârdan 72. În docum ente apare ca existând
si functionând în anii 1860, 1887, 1862 11.
B u h u s e r C lo u z , s tr . S o c o la 7 0 . Î n a n u l 1 8 7 7 a c tiv e a z ă
aici o asociatie Sos - pentru studiul aprofundat
al Talmudului. 12.
B u tn a r i, z is s i T o r a t H a im (= Î n v a ta tu r a v ie tii),
str. Cuza
Voda 35 13. C ălăraser rebe, str.
Apeduct 14. Sinagoga Dinspre Calcaina, amintită într-un act
din anul 1798
15. Căldărari, str. Semnului nr. 2 . Este o donaţie făcută de
Id el Braunstein în anul 1 9 2 0 . Pe lângă sinagogă
a funcţional s i Frăţia „N er Tam id" (întreţinerea
luminii permanente).
16. C aniarski, str. l. C. Brătianu nr.87. C onstituie o donaţie
făcută de M eir C anter, după anul 1 8 2 5 . Este
refăcută de enoriaşi după un grav incendiu.
G rafica altarului („ K ev iti“ ) datează din anul
1848. Sinagoga avea o zugrăveală murală tra
diţională , de o mare frum useţe.
17. C ărăm idari, zis s i Haim Taitler, str. M orilor nr. 9 .

72
 Este am intită documentar în anii 1833, 1841,
1844.
18. Alter Catem berg, str. C. Negri nr. 82-84. Casa a fost
donată de C atem berg în anu l 1897, pentru
Comunitate.
19. Naftule Caufman, str. Rosetti. nr. 39
20. Ceprezari (Smuclers), str. Procopie nr. 50B. Se cunoaste
un act din anul 1869 ce am inteşte de aceasta
sinagogă
21. Cherestegii, str. Tratomir nr. 6
22. C izm ar, zis Finklestein, str. C izm ăriei nr. 16. A fost
ctitorită de Avram Cizmar, zis Finklestein, în
anul 1871. Ea exista si in anul 1829
23. C ojocari, str. Sinagogilor. L ocalu l a fost cum p ărat
în anul 1847 de Iosub Leiba sîn Iancu cu 100
galbeni si jumătate
2 4 . Cotiugari, str. Ipsilanti nr. 3 4 -3 6 .
25 . Cotiugari, str. Semnului nr. 2 (?); O altă indicaţie,
str. Bro scari nr. 6 0
26. Covrigari, str. Socola nr. 36 (sau Melcului nr. 160?)
2 7 . Crăsmari, str. Ţicăul de Jos nr. 7
2 8 . Croitori, str. Sinagogilor nr. 1. După un incendiu din anul
1822 a fost refăcută în 1824. Aparţinea breslei
croitorilor din Tg. Cucului („Poalei ţedec ’). A
fost înfiinţată în anul 1847. Dezafectată în 1978.
2 9 . Croitori, str. Sf. Teodor nr, 30 . Este reparată în anul
1907, în 1914 oficia aici rab. dr. S. Rabinovici
şi cantorul S. Solom on
3 0 . Croitori, str. Broscăriei nr. 12.
3 1 . Croitorii tineri, str. Başotă nr. 8. Este dezafectată după
anul 1970.

7^
 3 2 . Cuşmari, mahalaua Pantelimon. Sinagoga exista în anul
1849 şi aparţinea breslei respective. O listă
întocmită în 1939 nu o mai menţionează.
33. Daniel (Moştenitorii), str. Rosetti nr. 8.
34. Ilie David, str. Lăutari nr. 84. Imobilul a fost cumpărat
în anul 1902.
35. Dulbergher, str. Apeduct nr. 26. Documentar este
atestată înainte de 1883.
36. Zalmina Feighelis, str. Sinagogilor nr. 3. Z. Feighelis a
fost un fruntaş al obştii prin anii 1840-1860.
37. Ghitl Fichner, zis Tikers, st. Sf. Lazăr nr. 71 (sau 79).
38. Reb Haimke Focşaner. Nu se poate preciza strada. Se
ştie că a fost zidită înainte de 1824. A fost
refăcută în 1924.
39. Ţipre Goldştein, str. Crucii nr. 11.
40. Goldştein, zis Mordhe reb Ioşkes, str. Nemţească nr. 12.
41. Gutman (Lazăr Rapaport), str. Hagi Lupu nr. 8. Imobilul
a fost cumpărat de rab. Gutman în anul 1912.
42. Heller (Lupu Pascal), str. N icolina nr. 115.
43. Herşcovici, str. Armeană nr. 8.
44. Haim H offm an, str. Sinagogilor nr. 7. Imobilul a fost
cumpărat în anul 1880.
45. Reb Iancole (Katz), str. Aron Vodă nr. 40.
46. Reb Ihil, str. Armenească nr. 39.
4 7 . Reb Io in o le, str. Arapului nr. 20. E xista pe lângă
sinagogă şi o Hevra M işnaiot.
48. Ioşek reb Mordhes, vezi nr. 40.
4 9 . Jurist (Beit Şlom o), str. Gh. Lascăr nr. 3.
50. Jurători, str. Jurători.
5 1 . Kahana, str. Ştefan ce l Mare nr. 3 0 . Ctitorită în anul
1864 de bancherul Le ib Kahane. A fost
dezafectată după anii 1960 (?)
52 . Katz, vezi nr. 45.

74
 53. Litiner, str. Pomir nr. 8. Exista documentar în anul 1847.
Rabinul Litiner fusese angajat de către Moise
Gherşen Packer.
54. Lumănărari, str. Sărăriei nr. 33. Imobilul a fost cumpărat
în anul 1907.
55. Măcelari (Trunchieri), str. Aron Vodă nr. 3.
56. Reb Meirl, str. Pomir nr. 8.
57. Meirkes, Stîncă nr. 3.
58. Şloime Mendels, str.Mlaştinei nr. 4. În anul 1856 avea
o „Hevra Mişnaiot - al cărui catastif a putut
fi studiat în anul 1955.
59. Menike, str. Sinagogilor nr. 7.
60. Merari, str. Labirint nr. 17. Imobilul a fost cumpărat în
anul 1866 cu 400 de galbeni.
61. Moisă sân Haim, str. Broscăriei nr. 7.
62. Muzicanţi (Lăutari), str. Pantelimon nr. 37. Exista înainte
de anul 1844. Catastiful sinagogii a fost datat
începând cu 1853.
Pentru o altă sinagogă „Muzicanţii - vezi nr. 9.
63. Nahman Botoşaner, str. Bucşinescu nr. 39. În anul 1830
se menţionează existenţa unei „Hevra Mişna
iot.Ctitorul Nahman a decedat în anul 1849. În
anul 1960 sinagoga exista încă.
64. Templul Iacob Neuscholtz, „Beit H ad aş. A fost zidită
în anul 1865, clădire modernă în centrul ora­
şului. În anul 1944 a fost bombardată şi a trebuit
să fie demolată odată cu sistematizarea car­
tierului.
65. Packer, zis reb Şaikes, str. C. Negri nr. 60.
Lupu Pascal, vezi nota de Ia nr. 42.
66. Sinagoga „Pe Uliţa pescăriei jid oveşti. Exista în anul
1852.
67. Pietrari, zisă David Rabinovici, str.Tăietoarei nr. 2.

75
68. Pietrari, str. Rufeni nr. 33. A fost înfiinţată în anul 1853.
Pe lângă ea funcţionau cursuri de Talmud Tora.
69 . Pietrari, str. Şipote nr. 11.
7 0 . Pietrari, str. Ipsilante nr. 2 4 . E xista în anul 1886. S-ar
putea ca expresia „pietrari să fie „literatizarea“
moldovenescului „chetrar = zidar. Pe vremuri
oraşul Iaşi avea mulţi zidari evrei.
71. Podu Albineţ, str. Marfa nr. 26.
72. Poporanilor (Ţesătura), str. Tuţora nr. 3.
73. Rubin R abin ovici, zis şi Ş coala U n ită , str. Brătianu
nr. 160.
David Rabinovici, vezi nota de la nr. 68.
74. I acob R aişes, str. C . Negri 28 (sau 8 6 ). E xista şi este
menţionată înainte de 1928.
Lazăr Rapaport, vezi nota de la nr. 41.
75. Ratşi lacob (Beit Iacob) Goldemberg, str. C. Negri nr. 86.
76. Eli Meir Reichemberg, str. Panaite Stoica. Localul a fost
donat de filantropul R eichem berg Comunităţii
în anul 1860.
77. Rabin R aines, str. C. Negri nr. 66.
78. Retiv ahava, str. Nicolina nr. 118.
79. Roite Şil (Sinagoga Roşie) sau D escălecătoare,str. N i­
colina nr. 4 3. Funcţiona şi după cel de al doilea
război mondial.
80. M iche l R oşieşiva, str. Sinagogilor nr. 12.
81. Sadagura (Tverski) (Rişişer rebe), str. C. Roseti nr. 11.
82. Salhana, str.Salhana nr. 35.
83. Sărărie, str. Sărărie n r .... A fost zidită în anul 1864 de
Şaim Horeştein şi Comunitatea evreilor.
Sub sinagogă se află subsoluri închiriate ca
locuinţă. Chiria constituia un venit al sinagogii.
Clădirea e de zid şi are zaplaz.

76
 84. Sarata. Clădire zidită în anul 1816, alături de baia evre­
iască.
85. Lupu Schwarz, str. Socola nr. 90.
86. Solom onică, str. Ştefan cel Mare nr. 31.
87. Spitalul israelit, str. Elena Doamnă nr. 43.
88. Stoleri, str. Arapului nr. 62.
89. Stoleri, str Cuza Vodă nr. 44.
90. Strul Aron, str. Păcurari nr. 24. A fost dezafectată în anul
1975.
91. Piaţa Sturza, str. Sărăriei nr. 13.
Sinagoga Mare din Păcurari.1), vezi Sinagoga
Strul Aron, nota nr. 90. Se cunosc acte de cum­
părare din anul 1852; din anul 1855 s-a păstrat
un contract; documentele menţionează funcţio­
narea ei şi în anul 1898.
92. Sinagoga Mare pe Podu Lung. Exista încă înainte de
anul 1865 - conform unei ştampile păstrate.
93. Sinagoga Mare din Podu Roş, creată de Rabi Iehoşua
Heşil, numit şi Apter Rav. Acesta a păstorit la
Iaşi între anii 1803-1811 şi a semnat şi actul de
cumpărare a unui jilţ, fapt menţionat de I. Kara
într-un articol din R C M din 15 iulie 1974.
Actul de cumpărare a fost reîntărit după doi ani
de către rabinul Zvolever rav, care a păstorit la
Iaşi între anii 1808-1837. Sinagoga a fost
renovată în anul 1864. Datorită s istematizării
oraşului, clădirea a fost demolată.
94. Sinagoga „Şcoala“ Mare, str. Smârdan nr. 43.
95. Sinagoga Mare din Tg. Cucului, str. Sinagogilor nr. 1.
În prezent este cea mai veche din România. Pe

1). Sub denumirea de ŞCOALA se înţelegea şi în secoluI ai XIX-lea o sinagogă

mai însemnată. Lista prezentă menţionează câteva locaşuri de cult denumite SINAGOGA
MARE.

77
 terenul cumpărat în 1657 s-a construit în stilul
baroc târziu, p o lo n ez , marea sinagogă care se
păstrează până în zilele noastre. Construcţia este
din piatră şi cărăm idă. Rabinul Natan Nata
Hanover (care a păstorit şi la Iaşi) se pare că a
insistat ca sin agoga să fie terminată cam prin
1670. Forma actuală datează din anul 1762,
odată cu restaurarea clăd irii, aşa cum arată
înscripţia exterioară de pe peretele sudic. A fost
refăcută după un incendiu din 1822. A mai fost
refăcută, adăugându-i-se o cupolă, în perioada
interbelică. După cel de al doilea război mondial
s-au executat reparaţii. Pe lângă sinagogă f unc­
ţionează un m ic m uzeu al Comunităţii ieşene.
Sinagoga reb Saikes, v. nota nr. 65 (Packer).
96. Şm uses, str. Nicoriţă nr. 61.
Şcoala unită, v. nota nr. 74.
9 7 . Ştefăneşter C lo u z, vizavi de Sin agoga mare din
T g . C uculu i, str Elena D oam nă nr. 8. A fost
înfiinţată în anul 1907. C lădirea, m obilierul,
o b iectele de cu lt, realizate din donaţiile hasi
dim ilor.
98. Lupu Tailer, Fundacul Niţescu nr. 3. Terenul a fost donat
de soţii Avram şi Mara Finkelstein, în anul
1875.
9 9 . Tăietorii de lem ne, str. Brudea nr. 6.
100. Talmud (!), str. M icşunele nr. 3.
101. Talmud Tora, str. Şipote nr. 8.
102. Tapiţeri, Râpa Galbenă.
103. Lazăr Tapiţer, bul. Elisabeta nr. 127.
104. Rabi T aubes, str. Cucu nr. 5.
105. T elali, str. A peduct nr. 37.
106. Toiras M oişe, Şoseaua Păcurari nr. 12.

78
107. Sinagoga din str. Toma Cozma nr. 70.
Tverski, v. nota nr. 82.
Tikers, v. nota nr. 37.
108. Sinagoga din Uliţa Teatrului vechi, citată documentar
în anii 1830 şi 1851.
109. Faibiş Wahrman, str. Sf. Lazăr nr. 51.
110. Sinagoga „La zid“. În anul 1857 este confirmată do­
naţia făcută de enoriaşii Alter Meir Leib şi
Azriel Herş. Aparţinea Comunităţii.
111. Ziberari, str. Blondelor nr. 13.
112. Zidarilor (Şraibman), str. Arapului nr. 28.
113. Zisu Herman, str. Labirint nr. 10. A funcţionat până
în anul 1979 când a fost demolată din cauza
sistematizării zonei.
114. Zugravi, în Mahalaua Muntenimea de Mijloc. Locul
construcţiei a fost cumpărat în anul 1856.
115. Zvolever vechi, str. Horia nr. 16.
116. Zvolever, str. Cucu nr. (?). Sinagogă cunoscută ca
merituos centru de studii talmudice. Enoriaşii
studiau 24 de ore din 24, sinagoga fiind deschisă
permanent.
Ştiri precise despre restul de 24 sinagogi care au
funcţionat în Iaşi nu au fost găsite. În orice caz cifra de 140
lăcaşuri de cult a fost c onfirmată în anul 1944 de către
preşedintele Comunităţii.
Bombardamentele din timpul celui de al doilea răz­
boi mondial, emigrările, sistematizarea urbanistică a oraşului
din ultimii 20 de ani au făcut să dispară marea majoritate a
sinagogilor... Odată cu clădirile a dispărut parte din mobilier,
din inventarul acestora, au dispărut cărţile de cult, în ciuda
unor măsuri luate de către Comunitate.

79
 În anul 1975 în Iaşi maiexistau decât patru sinagogi;
în doua se oficiază. Comunitatea depunând eforturi pentru
buna lor funcţionare.

Învăţământul evreiesc

Perioada înterbelică a început cu mari speranţe in

rândui po pulatiei evreieşti. Încetăţenirea, liberul acces, ca
cetăţeni cu drepturi depline, la şcolile de toate gradele
organizate de statul român ar fi trebuit să aibă ca urmare
ridicarea gradului general de cultură , de instrucţie şi edu­
caţie. În aceiaşi timp ar fi trebuit să dispară sistemul şcolar
evreiesc existent până în perioada anilor 1920. Realitatea a
fost mai explicită. Este drept că în afara Gimnaziului
„W achtel nu au activat alte şcoli medii evreieşti. În oraşul
Iaşi au existat şi au funcţionat normal şcolile primare
existente in perioada anterioară, şcoli care au asigurat o
educaţie adecvată copiilor evrei.
Î n anul 1939 funcţionau în laşi un număr de 13 şcoli
evreieşti. Una din ele, Ieşiva „Reit Aharon pregătea cadre
religioase ('30-100 de tineri încă din anul 1927). Elevii
acestei şcoli erau interni. Pe lângă studiul biblic şi talmudic
elevii parcurgeau şi materia de liceu, pentru care se dădea
exam en „în p articu lar. Şcoala avea şi un caracter profe­
sional, elevii fiind pregătiţi şi pentru o meserie. Cine nu ar
fi putut deveni rabin, haham, cantor putea deveni deci un
bun m eseriaş, având şi o cultură religioasă superioară. A se­
m enea cazuri erau frecvente în M aram ureş.. R oş-Ieşiva,
directorul, era rabinul I. Wahrman.

80
 Sistemul şcolar cunoştea diferite grade. Grădiniţa de
copii de pe lângă şcoala primară „Junimea nr. 1 era
frecventată de 30 de copii. Se pare că anul înfiinţării ei era
1936. Şcoala primară „Cultura, str. Mârzescu, era
frecventata de circa 150 elevi. Corpul didactic foarte bun se
bucura de renume în Iaşi. Şcoala primară Junimea" nr. 1,
de pe strada Sărăriei, purta numele de „Moritz şi Beti
Wachtel şi era frecventată de un număr mai mic de copii
decât cei înscrişi la celelalte şcoli. Poseda şi o baie, folosită
şi de părinţii elevilor. Exista şi o cantină pentru elevi. Şcoala
J u n im ea nr. 2. str. Palat, avea un local propriu încă din
anul 1908. Din lipsă de fonduri, şcoala trece în patrimoniul
Comunităţii, care i-a asigurat bugetul corespunzător.
Necesitatea unei mai bune pregătiri a meseriaşilor
a făcut ca „Şcoala complementară ORT (continuarea celor
patru şcoli primare; să organizeze cursuri de croitorie pentru
elevele sale, încă în anul 1920. Merite deosebite a avut
preşedintele Comitetului şcolar M. Isac Moscovici. maistrul
Haim Haim ovici, învăţătoarea Sara Şmucler. Erau cuprinse
în planul de învăţământ un număr de 150 de eleve. Vechea
şcoală de fete a „Reuniunii Femeilor Israelite” avea si un
curs complementar şi învăţământ profesional (croitorie).
Erau înmatriculate 220 eleve. Şcoala primară şi profesională
„David Herzenberg“ a Societăţii filantropice „Steaua,
înfiinţată în anul 1900, avea 300 eleve. Obiectul de bază era
croitoria feminină. Şcoala avea local propriu şi era subven­
ţionată de Comunitate. Şcoala primară de fete „Dr. Stern
era susţinută de Loja Bnei Brit şi subvenţionată de Comunita­
te. Printre membrii comitetului şcolar s-a remarcat dr. H. Solo
m onovici, avocatul Jacques Pineles. Şcoala era frecventată
de 130 eleve.
Persistenţa convingerilor educative tradiţionaliste
menţinea patru şcoli confesionale (Talmud Tona). Şcoala din

81
strada Aron Vodă avea local propriu, cantină şi oferea
ajutoare constând în îm brăcăm inte pentru e lev ii nevoiaşi.
Această şcoală era frecventată de 240 băieţi.
Talmud Tora din cartierul Păcurari a fost înfiinţată
în anul 1932. A vea local propriu pentru cei 150 de elevi.
Talmud Tora din cartierul Podu Roş se ocupa de iniţierea în
iudaism a copiilor, care frecventau cele patru clase primare.
Oferea gratuit cărţi, rechizite şcolare şi alim ente. Talmud
Tora din strada Rufeni oferea numai învăţăm ânt religios
copiilor evrei care urmau cursul şcolar la alte instituţii. Era
cea mai tradiţională formă de învăţăm ânt din Iaşi şi era
frecventată de 250 elevi - faţă de 220 ai şcolii din Podu Roş.

Asistenţa socială şi medicală

În perioada interbelică situaţia econ om ică precară

a unei însemnate părţi a populaţiei evreieşti din Iaşi a dus la
crearea unor instituţii de asistenţă socială care şi-au coor­
donat activitatea în aşa mod încât să continue activitatea
cunoscută din perioada dinaintea primului război mondial.
Î
n Iaşi au fost înfiinţate mai multe instituţii de acest gen,
instituţii care au devenit cunoscute prin activitatea perma­
nentă desfăşurată. Dintre acestea menţionăm următoarele:
A zilul de bătrâni din strada Sf. Constantin nr. 5, în­
fiinţat în anul 1892, a rezistat războiului din anii 1916-1918.
A fost reconstruit după un grav incendiu şi adăpostea 150
de p ersoan e. Baia şi Sinagoga, aliate în incinta A zilulu i,
puteau f i folosite şi de populaţia cartierului. În anul 1975
A zilul fiinţează ca o instituţie a Primăriei municipiului laşi.

82
 A zilul de noapte şi-a inaugurat localul în anul 1922. De­
servea şi populaţia creştină şi era subvenţionat de Comunitate.
Societatea „Caritas-Humanitas" de ajutor reciproc,
înfiinţată în anul 1901, avea în anul 1939 peste 1000 de
membri. Poseda un local propriu.
„Ezrat Aniim“ (Ajutorarea săracilor)exista din anul
1927 şi se ocupa de ajutorarea şi reîncadrarea în viaţa
economică a oamenilor fără de avere, a pauperilor.
„Hahnasat Cala“ era o societate care se ocupa de
măritişul unor fete nevoiaşe şi a luat fiinţă în anul 1922.
Activitatea acestei instituţii era stînjenită de modestia
fondurilor pe care le mânuia.
O altă societate de binefacere, „Iubirea de oameni",
a fost legalizată în anul 1928. Funcţiona într-un local propriu
începând cu anul 1938. Policlinica ei a dat în acel an 1150
consultaţii medicale gratuite.
Orfelinatul „N euschotz“ şi-a continuat activitatea
cunoscută cu decenii în urmă în condiţii bune. Orfelinatul a
fost întemeiat în anul 1920 pentru orfanii de război din
rândul populaţiei evreieşti şi a fost subvenţionat şi de
I.O .V .R., organizaţie pe ţară, care acorda pensii şi ajutor
material tuturor invalizilor, orfanilor şi văduvelor de râzboi.
Orfelinatul adăpostea un număr de 95 de copii. În anul 1936
este preluat de Comunitate şi a funcţionat în localul de pe
strada Mârzescu, local care există şi acum.
Pe linia asistenţei sociale s-a remarcat Cantina
şcolară „Amalia şi Isac Ghelţe r". Clădirea din strada Elena
Doamnă oferea cantinei şcolare condiţii bune de funcţionare,
asigurând hrana caldă pentru 500 de copii. Cu timpul cantina
a servit masa şi unor oameni maturi. Sala cantinei se închiria
şi pentru nunţi şi baluri, venitul contribuind la mărirea
bugetului instituţiei - foarte populară în epocă.
 Fundaţia „W einreich activa din anul 1934. Oferea
ajutor, în lem ne de foc, unor fam ilii nevoiaşe.
Spitalul israelit, vechi de peste un sec o l, a deservit
şi alte comunităţi din M oldova. Având personalitate juridică,
a putut primi donaţii directe şi prin testamente. În anul 1939
poseda 35 de im ob ile date cu chirie. V eniturile obţinute
astfel constituiau un m ijloc important pentru susţinerea
cheltuielilor spitalului. Spitalul poseda şi 11 im obile ocupate
de instituţii evreieşti şi de testatari. Spitalul primea anual
2200 pacienţi şi realiza cam 650 de operaţii. A vea, de ase­
m enea, şi un azil de bătrâni. Corpul m edical era reprezentat
de 15 m edici, deosebit de valoroşi, cunoscuţi nu numai de
populaţia evreiască.
Maternitatea israelită şi-a mărit localul şi trata anual
peste 4 0 0 de lehuze. Atât Spitalul, cât şi M aternitatea
funcţionează şi în prezent în aceleaşi localuri, fiind instituţii
de stat.

Viaţa obştească

În condiţiile create de încetăţenirea evreilor, vechea

organizaţie „U niunea evreilor p ă m â n te n i, care activa din
primul decen iu al veacu lui, şi-a schim bat denum irea în
„U niunea evreilor r o m â n i. A dus o activitate intensă până
când noua lege de încetăţenire colectivă a sim plificat for­
m ele de dobândire a cetăţeniei.
În M oldova nu s-a format un partid naţional evreiesc
şi populaţia evreiască a votat cu diferite partide, m ai ales
în a leg erile lo c a le , prim ind, la un m om ent dat, un lo c de
vicepreşedinte sau consilier, în organele locale.

84
 În viaţa obştească a evreilor ieşeni, locul central îl
ocupau organizaţiile sioniste de diferite nuanţe. Activitatea
sionistă era mai ales agitatorică, propagandistică şi pentru
colectări de fonduri. Au existat şi cursuri pentru învăţarea
ivritului, cursuri de istorie a evreilor, secţii culturale. Toate
acestea influenţau şi programele didactice ale şcolilor
evreieşti.
în Iaşi erau cunoscute organizaţii studenţeşti. Unele
aveau biblioteci cu cărţi în limba română, idiş, ebraică şi
în limbi străine.
A ctivităţile sociale ale acestor organizaţii au dat
naştere şi unui curent de identificare naţională şi au pro­
movat variate preocupări sociale.
Declaraţia Balfour a declanşat speranţe de reînviere
naţională, de emigrare în condiţii materiale şi morale
favorabile. În anul 1922 apare efemer, la Iaşi, săptămânalul
Răsăritul. În anul 1929 se creează ferma „Hehalut , în
cartierul Păcurari, pe un teren al Spitalului israelit. Aici vor
face Hahşara sute de tineri — până în anul 1940. În acest an
legislaţia rasistă va „naţionaliza“ terenul şi inventarul şi va
goni pe tinerii aspiranţi la o viaţă agricolă.
În anul 1925 a luat naştere organizaţia studenţilor
sionişti, mărind astfel numărul instituţiilor sioniste ieşene.
Ea poseda şi o bibliotecă, avea cantină şi cămin, toate create
cu ajutorul populaţiei evreieşti din România.
Evreii originari din Basarabia şi-au creat o organi­
zaţie denumită „Ahuza‘ care avea, de asemenea, o biblio­
tecă. Desfăşura şi activităţi de asistenţă socială. Printre
activiştii tineri se remarcă — în perioada interbelică, I.L. Bur
ştin, Beno Kauşanski, Carol Eisenfeld-Barzilai, Grimberg-
Moldovan, Comarovschi. Aceştia sprijină activitatea reînnoită
a vechiului centru cultural „ToynbehalIe“.

85
 Din activitatea altor societati culturale amintim Ahva,
care a fost înfiintată în anul 1932. Ea
a organizat conferinte cu tematica iudaica. Biblioteca ei H.
N. Bialik a fost apreciată pentru numărul de cărti detinute. A cunoscut
şi o bogată activitate de asistenţă socială .
Asociaţia „Hametiv" - condusă de C arol D rimer - a
dus o activitate culturală remarcabilă, organizând conferinţe,
alcătuind o bibliotecă de împrumut.
Studenţimea sionistă s i-a organizat pe plan cultural
diferite societăţi, printre care se remarca „Haşmone a". Stu
dentii şi liceenii de „stânga si-au creat o organizaţie „Cultu r
Lige ‘ care prin conferinţe în idiş, bibliotecă, presă au atras
tinerii muncitori şi ucenici evrei din cartier. Această
societate îşi adăpostea activităţile în localul Şcolii „Junimea"
nr. 2. Activităţile ei s-au desfăşurat între anii 1925-1930.
Cercul „Rone tti Roman" constituia o altă instituţie
care populariza valorile iudaice. Cercul Morris Rose nfe ld"
activa în cartierul evreiesc T g. Cucului. În anul 1924 sem ­
natarul acestor rânduri a audiat o conferinţă a marelui poet
Iţic Mange r despre importanţa limbii idiş. Cercul „Ste uer-
mann-Rodion" a activat efem er prin anul 1930.
Imediat după anul 1918 a fost reînnoită activitatea
socialistă evreiască; a fost organizată biblioteca de limbă
idiş „Der Ve ker", s-au organizat conferinţe, şezători literare,
manifestări culturale, care erau frecventate de un public
numeros şi erau menţionate în presa epocii.
Alături de activităţile culturale, obştea evreiască
ieşeană organizează şi o viaţă sportivă, m uzicală, teatrală.
Organizaţia „Macabi" începe a activa prin anul 1919. În
1922 obţine un spaţiu la Şcoala „Cultura", unde se organi­
zează un spaţiu corespunzător manifestărilor culturale. Cu
timpul se înfiinţează o orchestră, apoi o fanfară. O a doua
organizaţie sportivă evreiască s-a numit „Hakoah". Ea a
activat un timp independentă, apoi afuzionatcuMacabi.
Aici au fost pregătite şi cadre de inst r u c t o r i
sportivi pentruscolileevreiesti dinIaşi.

Literatura idiş şi ebraică

În comparaţie cu anul antebelic 1916, România Mare

şi-a încorporat o populaţie de minorităţi destul de în s e m n a tă
cantitativ. Populaţia evreiasca s-a dublat. A crescut poten­
ţialul e i econ om ic, cultural, politic. Starea intelectuală a
populaţiei s-a îmbunătăţit mult, accesul la învăţătură a creat
canale suficiente pentru a se obţine o intelectualitate care
a însemnat mult pentru România.Evreii din noile provincii,
mai ales cei din Basarabia, Bucovina, într-un anumit sens
cei din Maramureş, erau în mare măsură atât consumatori,
cât şi creatori de cultură ebraică şi idiş, atât laică, cât şi
religioasă. Evreii din vechiul regat pot fi consideraţi mai
tradiţionalişti, de aici fiind şi autentici creatori de folclor
evreiesc.
Tradiţia revistei Licht a fost mult depăşită de creaţia
lui Iţic Mange r, poet care şi-a făcut debutul la Iaşi. EI s-a
născut în anul 1901 la Cernăuţi. Vine la Iaşi. împreună cu
familia, în anul 1916. Chiar din versurile de debut, versuri
care datează din 1918, se revelează un mare creator autentic,
Iaşu l, M oldova, România se oglindesc în unele creaţii
literare ale tânărului Mange r. Volumul Stern ofn dah (B u­
cureşti, 1920) este ilustrativ pentru această direcţie. În
peregrinările sale (Bucureşti, Cernăuţi, V a r ş o v i a . Paris,
Londra, New York, Tel Aviv) nu a uitat Iaşul adolescenţei
sale, Iaşul primelor sale conferinţe, publicul tânăr care venea
să-I asculte, să cunoască creaţiile sale prof unu de , originale,
de mare valoare estetică. Din aceste lucrări de început au
răsărit numeroasele eseuri, poem e. piese de teatru, o întreagă
operă de inspiraţie majoră, Harul Poetului!
Haim Rabinzo n , fiu de rabin, născut în anul 1914,
a debutat la Iaşi cu poem e în lim bile ebraică şi idiş. S-a
impus printr-o tematică iudaică. Leib Drucker (1 9 0 2 -1 9 4 1)
a reuşit să publice un volum de versuri 27 lider, de-a lungul
anilor i s-au jucat pe scenă unele piese de teatru. S trul
Braunştein, poet angajat, a publicat volu m ele de versuri
M oldeve main heim (1938) şi Ih efn breit di toiern ( 1939).
A murit de tuberculoză înainte de a obţine recunoaşterea
oficială.
În activitatea culturală de limbă idiş s-au distins fraţii
Sim ha, Iţic şi Iulian Schw arz, ulterior activi la Cernăuţi,
Paris, B uenos Aires (Sim ha), Cernăuţi, B acău, Iaşi (Iţic),
Bucureşti (Iulian). Se poate cita, de asem enea, numele reci­
tatorului G hedale VestIer (care a emigrat ulterior în Israel),
ca şi personalităţile culturale Haim Haimovici şi Iţic Mendel.
Tulburătoarea epocă interbelică nu a putut curma
spiritul de creaţie a evreilor ieşeni, care aveau să reziste şi
tragicelor vremuri ale epocii Prigoanei. În laşul cultural al
acelor vremuri populaţia evreiască îşi avea viaţa culturală
proprie; nu trebuie trecute cu vederea păstrarea unor tradiţii
f o lclo r ic e , cântece, scenete, poeme, care împleteau laicul cu
relig io su l, care menţineau spiritualitatea evreiască în
ansamblul ei.
 SPRE SFÂRŞIT DE VEAC ŞI MILENIU

Iaşul anilor celui de al doilea război mondial şi al

Prigoanei, anii gravelor evenimente şi marilor suferinţi îmi
este prea apropiat în timp şi suflet şi nu pot avea perspectiva
necesară unei tratări istorice obiective. S-au scris multe
lucrări accesibile, care permit cititorului interesat formarea
unei păreri temeinice despre această perioadă. Lucrări au
apărut şi în România şi în Israel, s-au organizat manifestări
ştiinţifice, se încearcă, în ultimii ani, să se rescrie unele
pagini de istorie; cu toate acestea, cercetătorul atent are încă
multe momente de istorie care îşi aşteaptă o tratare res­
ponsabilă...
Anul 1940 debutează pentru populaţia evreiască a
Iaşului cu creşterea tensiunii în atitudinea faţă de evrei, cu
dezlănţuirea unui antisemitism exacerbat şi manevrat de
elemente criminale. Şi aceasta în Iaşul unui Mihail Sado
veanu şi a atâtor intelectuali, care manifestau o înţelegere şi
o dragoste afişată faţă de populaţia minoritară.
Manifestările antisemite au făcut posibil groaznicul
masacru din „Pogromul de la Iaşi” din 29 iunie - 2 iulie
1941. Pe străzile oraşului, în „Trenul morţii”, au murit în
chinuri peste zece mii de evrei.
Populaţia evreiască, rămasă în Iaşi în timpul răz­
boiului, a suferit rigorile războiului alături, bineînţeles, de
întreaga populaţie. Dar evreii au suferit şi de pe urma

«v
 um ilinţelor, legislaţiei rasiale, degradării eco n o m ice, sociale.
Bărbaţii au fost obligaţi să depună „m uncă forţată", de „folos
o b ştesc" în condiţii deseori inu m ane, fără hrană, îmbrăcă­
m in te, asistenţă m edicală. La a cestea s-au adăugat desele
„contribuţii' în bani, alim ente, haine cerute de autorităţi unei
populaţii pauperizate, degradate so c ia l, fără posibilităţi de
afirm are majoră pe plan e co n o m ic , ştiin ţific, cultural.
Evreii ieşeni au rezistat cu dem nitate încercărilor de
dezum anizare; a fost menţinut în anum ite lim ite comerţul şi
atelierele m eşteşugăreşti. Au fost create şc o li, de toate gra
d ele. În sinagogi se organizau şezători literare, manifestări
m uzicale. Intelectuali de frunte ai obştei încercau să menţină
o atm osferă spirituală dem nă. A lm anahul evreiesc p e 5704
— 1944 (la pagina 190) ne informează că la Iaşi Comunitatea
şi O ficiu l judeţean al C entralei E vreilor au aceeaşi
c o n d u cere. Preşedinte era A vram H aham u. Secretar - dr.
F isch e r. După data de 15 octom brie ca preşedinte este ales
dr. Ionel Fruhling.
După pogrom , populaţia evreiască a laşului număra
3 4 .000 evrei, o obşte numeroasă faţă de alte centre, atestând
astfel importanţa acestui centru care era laşul. Majoritatea
populaţiei aştepta un ajutor de la Com unitate. Familii întregi
erau lipsite de resurse econ om ice. Peste 4 0 0 0 de bărbaţi au
fost trim işi Ia „muncă forţată". Bugetul C om unităţii în acei
ani de război depăşea 100 m ilio a n e. În pragul iernii s-au
împărţit săracilor haine, încălţăm inte, peste 150 de vagoane
de lem n e. C om unitatea întreţinea toate instituţiile evreieşti
deja cunoscute: orfelinatul, azilul de bătrâni, Spitalul israelit,
Spitalul „G he lerte r", Dispensarul Podu R oş, şco lile primare
şi lic e e le ... Preşedintele C om unităţii, Avram H aham u, s-a
d ep la sa t la taberele de muncă ob lig a to rie - reuşind să
d istr ib u ie haine şi încălţăm inte, a lim en te, bani. A c ela şi
A lm a n a h (la p a g in ile 2 0 1 -2 0 2 ) co n sem n ea ză faptul că
pentru ajutorarea populaţiei nevoiaşe era nevoie de circa
cinci m ilioane lei.
Comunitatea a reuşit să asigure şi asistenta juridică
pentru populaţie, ca un efect al numărului mare de avocaţi
evrei existenţi la Iaşi, avocaţi eminenţi în epocă.
În vederea păstrării tradiţiilor, a spiritualităţii iudaice
în şco lile care s-au organizat, s-a predat limba ebraică drept
obiect obligatoriu; această tradiţie a predării limbii ebraice
s-a păstrat peste ani, Iaşul fiind enumerat printre centrele
deosebite ale ţării - chiar în condiţiile în care obştea evre­
iască s-a redus foarte mult.
Buna organizare a Comunităţii, iniţiativele luate pe
plan so cial, umanitar, cultural au devenit posibile datorită
ataşam entului unui număr mare de intelectuali şi fruntasi
ai obştei. În conducerea Comunităţii se pot aminti următorii
N acht, Pinchas, D uff, Ilie M endelsohn. Haini Ghelberg,
Solom onovici...

Evenim entele după 23 August 1944, desfiinţarea

legislaţiei rasiste, restituirea parţială a bunurilor, un reusit
început de reală egalitate în drepturi - dar, mai ales posi­
bilitatea emigrării în Israel (aceasta, mai ales, după naşterea
statului) au avut ca efect schimbări în structura obştei. În
parametrii dem ografici ce-o caracterizează, în păstrarea
monumentelor culturale specifice Comunităţii din Iaşi.
D em ografic, obştea evreiască ieşeană se află pe o
curbă descendentă; în anul 1995 se poate aproxima existenţa
unui număr de circa 600 persoane, în mare parte vârstnice.
Activitatea „Comitetului Democratic Evreiesc” (mai
ales în latura sa culturală), existenţa temporală a unei şcoli
în care se predă şi limba idiş, Teatrul Evreiesc de Stat (care
a activat între decembrie 1949 - februarie 1963), conduse
de remarcabilul regizor şi om de cultură Iso Schapira - au
menţinut şi dezvoltat pe perioade mari de timp e lemente
de cultură iudaică, au făcut cunoscute populaţiei mari opere
ale culturii clasice, au făcut sa se afirme creatori şi interpreţi,
scriitori, m uzicieni. În cartierele oraşului au fost organizate
— în special în perioada anilor ‘50 - ‘60 — cămine culturale
care reuşeau să atragă populaţia la conferinţe, şezători
culturale, spectacole m uzicale.
Pe plan comunitar, graţie şi ajutorului şi personalităţii
rabinului ş e f dr. M oses R osen - au fost luate o serie de
măsuri de mare importanţă. A fost restaurată marea Sinagogă
din Târgu C ucului, au fost realizate o serie de lucrări de în­
treţinere a Cim itirului din Păcurari, s-au luat măsuri de
conservare a o serie de bibl ioteci religioase, care existau pe
lângă sinagogile care au fost demolate (din cauza sistemati­
zării oraşului), s-a menţinut o viaţă religioasă corespunzătoare.
Realizări sem nificative se pot nota pe linia asistenţei
sociale: menţinerea unui restaurant ritual la Iaşi, înfiinţarea
unei clinici m edicale, acordarea de ajutoare în bani, alimente
şi îm brăcăm inte unui segm ent al populaţiei - continuă o
tradiţie m eritorie. A cestea cu ajutorul oferit de cunoscuta
organizaţie mondială ,J o in t .
Pe lângă Comunitate s-a reuşit înfiinţarea unor
cursuri de Talmud Tora, înfiinţarea unui cor al tineretului
(care a realizat şi turnee peste hotare), cicluri de conferinţe
pe tem e relig io a se, istorice şi culturale, realizarea unui
muzeu al Comunităţii - iată câteva clem ente care jalonează
existenţa unei acum modeste comunităţi ieşene, comunitate
care întâmpină noul veac şi mileniu cu demnitate.
 FOLCLORUL ŞI ARTA POPULARĂ
EVREIASCĂ DIN IAŞI

Folclorul literar, muzical teatral în idiş, creat sau

propagat de evreii din Iaşi, ca şi de întreaga populaţie a ţării
(mai ales în Moldova dintre Carpaţi şi Nistru, în Bucovina,
în Maramureş şi în Ardealul de Nord, dar şi la Bucureşti şi
alte centre importante), face parte din creaţia evreilor din
centrul şi estul Europei. Cercetătorii au identificat o serie de
trăsături originale. Între anii 1924 - 1939, autorul acestei
cărţi a cules şi publicat pagini importante ale acestui folclor,
inclusiv ieşean. Un cântec, notat în 1924, deplângea soarta
deţinuţilor din închisoarea Păcurari:

In Rumeinie, în Ios
Of a voil baconter gos
Steit dus Criminol
Dortn leibn dezertorn
Di fraihait hobn zei farlorn
In dem Criminol.

Producţiile folclorice erau caracteristice tuturor

vârstelor, răspundeau numeroaselor probleme şi evenimente
din viaţa omului; e lementele artistice, în manieră specifică,
populară, sunt de o mare valoare estetică.
Cântecul de leagăn suna fireşte:

93
 Inter dern kinds vigiole
Steit a goldn tighiole.
Dus tighiole iz ghefurn hondlen
Rojinkes mit mondlen..
si se termină cu

Toire i z d i b e s t e s h o ir e !

Copiii se jucau recitând, cântând texte „dadaiste"

ivite cine ştie când, unde si cum. Iată un eşantion tipic:

A zin mit a re ighn

Di cole iz ghe le ighn
Vus hot zi ghegat —
a inghiole.
Hot men is gherifn Me ndole .
Hol men es bagruben in a kendole.
Hot es gheheisen M oisole
Hotmen es bagruben in a coişole.

Este cunoscut de copii si următorul joc de cuvinte:

Endza, de ndza, viha-vaha ponda knaha

şivn, pivn, han a pudl... trosc
Eih hob dih arusghelost.

Ca în orice folclor, dragostea, viaţa de familie ocupă

un loc însemnat. Folclorul idiş nu insistă asupra elementului
fizic. El tratează frecvent tema dragostei neîmpărtăşite sau
dezamăgite:

Eih vel kikn în veinen

O f dan şe inen portret.

94
 In of di fo lşe reidoleh
V us di est ţi mir gheret!

În proz ă se remarcă legendele, ca cele despre

Sinagoga Mare din Iaşi, legende care împletesc fabulosul cu
realul şi care s-au transmis din generaţie în generaţie. 50).
Elementul de satiră şi umor este reprezentat prin
anecdote specifice, Iată un exemplu:
O noră plângându-se de soacra sa spune: ghei eih
pavolie / Zugt zi az hbin moale /, Ghei eih gih / zugt zi az
eih ţeras di şih.
Teatrul folcloric era foarte iubit şi urmărit în anumite
sărbători, mai ales la Purim. Prin 1895 exista în cartierul
Podu Roş o „trupă” de amatori; ucenici, calfe, băieţi de pră­
vălie şi oameni săraci conduşi de un „Moişe" - poreclit
„Lipovean", după strada pe care locuia, alături de celebri
birjari ruşi, ortodoxi de rit vechi. Ignorând tradiţia, rolul Ester
din Purim-şpil, bazat pe Cartea Esterei din Biblie - nu mai
era jucat de un băiat tânăr, ci sie o fetiţă cu glas de „canar".
Ulterior ea a devenit o primadonă a teatrului idiş din Iaşi.
De altfel, se ştie că teatrul evreiesc a fost un propagator si
un utilizator al folclorului şi etnografiei evreieşti.
Arta plastică şi artizanatul evreiesc din Iaşi merită o
tratare deosebită, ştiindu-se valoarea şi sfera de cuprindere.
S-au creat la Iaşi deosebite obiecte de cult şi laice. Un studiu
minuţios asupra artei cioplitorilor în piatră 51). Maţeive
şleigher a fost realizat de autorul acestor pagini împreună
cu dr. Paul Petrescu, dr. Irina Cajal - Marin (ambii - acum
- stabiliţi în Statele Unite ale Americii) şi H.Culea din
Bucureşti.
Lucrarea, bogat ilustrată, îşi aşteaptă editorul... în
vederea publicării, în vederea reconsiderării unei arte de sute
de ani.

95
 A rhitectura sin a g o g a lă e s t e interesantă atât la
Sin agoga Mare din Târgu C u cu lu i, zid ită în anul 1670, ca şi
la S in a g o g a M are din Podu R o ş , ca re a fo st construită în
anul 18 0 5 . Pictura murală pe tem e tradiţionale: Ierusalim,
ilustrarea psalm ului „Pe m alurile B a b ilo n u lu i” , cele 12 tri­
buri, zod iacu l şi zugrăveala aparţineau unor meşteri evrei
care, uneori, lucrau şi pentru b iserici orto d o x e din împreju­
rimi.
Sculptura în lem n, în jurul c h iv o tu lu i (Aron Hako
d eş) la altar (A m u d ), la m o b ilier, era op era „cioplitorilor
în lem n” . A ceşti temerari artişti au urm at o tradiţie conti­
nuată în industria de m obilă ieşean ă şi după cel de al doilea
război m ondial.
S fe ş n ic e le , ca n d elab rele, ală m u rile de la Amud,
unele lămpi de Hanuca, aplice, precum şi alte obiecte de cult
evreiesc erau realizate de vestiţii m eşteri ieşeni care lucrau
şi pentru biserici şi pentru casele boiereşti. „Keter” , coroane
pentru T ora, „T as” pectorale, „Y ad ” , indicatoare etc. erau
m eşterite de argintarii, aurarii, giu vaergii ev rei, care lucrau
şi pentru curtea dom nească, ca şi pentru b iserici şi curţile
boiereşti.
C upe pentru K iduş, cutii pentru E strog (citrice de
Sucho t), „A das” , pentru sâmbătă seara (cutie de mirodenii),
„hanukia” etc. - lucrate şi în filigran, în argint sau argintate,
se fo lo seau şi în casele evreieşti la m anifestările religioase
fam iliale. A poi sfeşn icele, argintăria de m asă, bijuteriile...
Putem am inti pe gravorul Iancu P ecetaru , bunicul poetei
V eronica Porumbacu, care a creat num eroase obiecte de cult
şi laice.
Lucrările ceprezarilor, folosiţi şi de curtea dom neas­
c ă , „parohet” , pre d ela, care acoperea ch iv o tu l cu sulurile
sfin te, „A ron hakodeş” , baldachinul pentru cununii - erau
opere ale lor, admirate de întreaga ob şte.
 Pungi pentru talit şi tefilin, şalurile de rugăciune,
erau lucrate de fete şi soţii pentru logodnici şi soţi, ca şi
perniţe, feţe de masă erau prezente în casele celor mai umili
dintre evrei, în casele tuturora. Se întâlneau pe broderiile
folosite m otive specifice ca: figuri de păsări, animale, flori,
figuri abstracte, împletituri în stil oriental - întâlnite şi în
lucrările grafice şi în sculpturile de lemn şi piatră. Maţeiva.
piatra funerară, lucrată de maeştri „cioplitori în piatră’, sunt
deseori opere de artizanat artistic.
D esenele în tuş din sinagogi: tablouri pentru sefira.
pentru luna Adar, coperte pentru catastife (Pinkas),„şeviti“
de la altarul de rugăciune, tabele de pomenire a morţilor,
rugăciuni caligrafiate sunt uneori opere de artă, care dove­
desc un deosebit talent artistic al realizatorilor.
Artizanatul artistic înfrumuseţa cotidianul... Muzica
şi dansul popular evreiesc merită un studiu competent şi
corespunzător. Astfel vom putea obţine o imagine adevărată
a ceea ce a fost timp de veacuri viaţa populaţiei evreieşti din
Iaşi.
 C O N T R IB UTION t o t h e h i s t o r y
o f je w s in Ia s i

I. Kara

The presence of a Jewish populatiion in Iasi as early

us the 15th century is a factc according to prominent
historians sucii as C. C. Giurescu. An organized Jewish
community must have lived here in the 16lh century sincc
Kahbi Shlumu d’Arroyo. a lainous scholarly Talnuulist,
mystic, philosopher, and physician was reported as lunciio-
ning there ahoul 1580.
A total 24,756 (ombstoncs dating from thc period
1610-1881 could slill bc secn iu thc old ccinctery of lasi’s
Cluirki ncighborhood in 1941. Prinecly charters from I7th
century regulating thc rigbts and obligations of thc Jews'
guikl as thc community was designated, have been repoited
by rcscarchcrs. Dr. M.A. llalcvy uscd to possess sueh a
document dating trom 1620, while Gheorghe Chibanescu
oncc summarized a similar wril lrom 1666. Jews were
thercby granted economie and religious freedom: thev had
rabbis, hakhams, synagogues, and were under proteetion of
thc authorities. The eldcr, or staroste, of the guild handcd
thc duties of all local Jews in bulk to the treasury. These
were collccted in the form of taxes on kosher meat, and
sometimes also on liquor, yeast, etc.
M oldavian chronicles teii about a pogrom by
hoodlums o f Timush Chmielnicki who had come to marry
Ruxanda, daughter o f Voivode Basil thc Wolf. Reports on

105
the peasants uprising and pogrom led by hetm an Bogdan
C h m ieln ick i w ere provided by R abbi N athan Hanover, a
fam ous philosopher, historian and ph ysician , w ho served in
Iaşi in c a . 1 6 5 7 -1 6 7 0 . The Great S y n a g o g u e in Targu
Cucului neighlx>rlKKKl. which was still standing in 1995, was
ercctcd by him in 1659-1670. There had bcen only woodcn
syn agogu es in town before that.
The dem ographic, social and eco n o m ic structure ol
the Jew ish com m unity in Iaşi can be assessed from Hebrew
sources such as: rabbinical respon sa, tom b ston es, various
registers o f the Hevra K adisha (burial so c ie ty ), economic
guilds, charities, and cultural association s. Foreign travelers
such as C . M agni in 1687 provided so m e accounts, whilc
further in fon n ation on the period to 1800 can be found in
three v o lu m es o f docum en ts recen tly published by the
H istory C cnter o f the Federation o f R om anian Jewish
C o m m u n ities. M onographs and various historical studies
o f fer further valuable data.
M any historical sources reveal the grow th in num-
bers and eco n o m ic strength o f the Jew s in Iaşi. Their bust-
ling activity in com m erce, various trades, transportation, and
Services w as underscored by both foreign travelers and local
h isto ria n s, w h o did not fail to m ention that Jew s were
s h a m e le ssly exop loited by v o iv o d e s such as a M ichael
R acoviţa w h o squeezed them for m on ey on blood charges
in 1726.
In 1 7 5 6 , Jew s totaled over 4 0 0 out o f an overall
p op u lation o f 7 ,0 0 0 . T he fact that prom inent rabbis such
as P eta ch io L yda functioned in tow n in ca . 1715 and the
creation o f a hakham-bashi office in ca. 1729 im ply a rather
sig n ific a n t com m u nity The N a ftu lo v ic is constituted
som ething like a dynasty o f hakham-bashis. Naftali, who was
First app ointed, never functioned, but his son, Y eshaya, put
in a vigorous performance in the office, which he then
handed down to Bezalel, his son. When ‘Bezal’ (as Moldavian
docum ents w ould caii him) died, the job went to his son,
Yitzhak, w hose llnancial, administrative and even political
claim s brought him in conflict with the elder of the Jewish
guild. After Yitzhak’s death, Mordecai, a scholarly rabbi,
briefly held the office (1777) but was soon dead and the post
retumed to the family by the appointment of Neftali, Bezalel’s
son. He was follow ed in 1809 by an underage son, with his
uncie Y eshaya as guardian. This son soon grew old enough
to take over the job, which he held until 1834.
The Hevra Kadisha, which had run the local ceme-
tery from the very beginning, gradually took up further
com m unity tasks. Documents first mention the societv in
1610 when the Churki cemetery was also first reported. A
register, including charters, meeting reports and various entries
on the Hevra’s activity, was renewed in the 18th centuiy.
A com m unity organization known as the ,Jews'
guild” — there also was an „Armenians’ guild” at the same
time — was in existence in the 17th century when seven of
its leading members are reported. Russian records mentioned
171 Jewish fam ilies living in Iaşi out of a total 574 in 1774.
Jews were involved in mostly every branch of commence,
m oneylending, transport, and especially handcrafts. They
supplied the voivod e’s court, the church, the boyars, and. of
course, the Jewish population. They were particulari)' famed
as silversm iths, brass workers, jewelers, bakers, tailors,
bootmakers, hatters, carpenters, bricklayers, watchmakers,
upholsterers, m echanics, etc, and had set up their own
professional guilds as early as the 18th century. They often
impressed foreign travelers as energetic craftsmen and
merchants.

107
 H istoricul d em ograp h y is thc basic instrument tb r
investigating population cvolution. Iaşi countcd 2,420 Jewish
taxpayers in 1805, but thc figure appears incom plete sincc,
in 1 8 2 0 ,4 ,9 2 6 Jew ish fam ily heads wcre rccorded.T hc 1X31
ccn su s lound 1 ,570 Jew ish fa m ilies, w hilc seven years later
docum ents teii o f 2 9 ,5 6 2 4s o u ls \ The number rose to 31,015
in 1859, then dropped to 19,441 in 1890. T he local Jewish
population contin ucd to d e c lin e , w ith m any em igrantig or
m o v in g aw ay as a rcsult o f e c o n o m ic and so cia l troubles
in the years 1 8 9 0 -1 9 1 0 .
A lter 1866, co m m u n ith y structurcs ran ito diffi-
c u ltic s . Central g o v ern m en ts n eg lected the com inunity,
discrim inatory law s and rcgulation hurt the econ om ic and
social Iile ol the Jcw s. C om inunity leaders grew unable to
co p c w ith an increasing number o f probleins and could not
strike a balancc b ctw ccn n eed s and m cans, or bctween
aspirations and ach ievcm cn ts. In econ om ic Iile, it was only
through dcdicatcd w ork, iniţiative, innovation, persistenee,
so b ricty , and adaptability that Jcw s su ccccd cd in fighling
o ff a crisis arising from hostilc Icgislation arul local authorily
abuse.
B ib lical and T alm ud ic studics stim ulatcd spiritual
life throughout thc Jew ish population, irrcspective o f social
ca teg o ric* , E thical standard» rem ained high thanks to a
thorough ob scrvan ce o f rituals and a sen sc o f sharing the
sam e fafe, rcflcctcd in a high dcgrcc o f c iv ic aw areness.
H asidism , the m ystic and popular reform m ovem ent,
founded by Rabbi Israel Baal Shcm -T ov, spread rapidly in
the Iirsf decade* o f the 19th ccntury. In 1800-1850, largcly
w ith the Aupport o f banker M ichcl D a n iel, fla sid istn w as
tftiite p ervasive am id thc local Jcwry. D aniel'* desccndants,
p articu larly H. Israel Rujincr, scttled at Sadagura, and
Ufurulal H asidic cattcrn at Stcfancsti, Buhusi and Adjud.

I/.V
 Opposed to Hasidism was thc Haskalah, a rat*u>nalist,
m odernizing m ovcm cnt, whicli develnpcd in Gcrmany in
the ISth century with thc support of Moses Mcndclssohn.
Its followers, or mashkilim , advocatcd a rcform of tradiţional
cducation to încet contcmporary necds and an improved
know lcdgc o f both Hebrcw and thc local language. They
also urged thcir corcligionists to drop tradiţional garments
as wcll as somc customs, ritcs and l'orins of worship. Stilf
tradiţionalism had hardly a morc scorching for than Vclv]
Zharjcr Ehrenkranz, a balladist — author, composer, per-
fonncr, and publishcr ol liis own songs. 11c uscd to sing thcm
everywherc — at wcddings, l'amily rcunions, gatlicrings, or
cvcn in pubs and cafcs. His volunics containcd boţii thc
original Yiddish Jyrics and a I Icbrcw vcrsion, also ol Ins own
making. Sonic rationalists wcrc eventuali} assimilaied,
convcrtcd even. Sucii is the case ol lawycr Alexandru
Vcinbcrg, lathcr, o f the reputed literary critic I udoi \ ionii.
( )thcrs sucii as Haiman, 1 iktin, Eazar Saincanu coi \crk I
lor thc sake o f thcir professional cârceis Sonic trends
toward a cultural assimilation withoi.it rccanting Judanin
wcrc promptly discouraged hy chauvinism on thc ii.se
Modern, professional Yiddish theater took a special
place in the spiritual Iile ol thc community. Horn at thcGiccn
I icc fiarden in Iaşi, in 1X76, it swiltly spread aeross Europe
and America and wherever Yiddish speakers lived. I)rawmg
on Jcwish lolklore, rccasting ancicnt Judaie wislom,
improving acling skills and thcatrical tcchniqucs. it attracfed
a numerous audicncc. Its rcpertoirc succcsslully blcndcd
m otifs Irnm secular world culturc and others from the
national-religious trudit ion, which brightcncd the Jcwish
hcarts oppresscd by thcir bitter lot.
A Jcwish press in Yiddish, Romanian and Mebrew
dcvclopcd over thc next dccadcs. Socialist and Xionist
om uiuranons cmcrgcvi on the pohtaeai scene. trude unu>,A
mutuali hcip 4.vhk jatioiîN aiul cituri t i o sprouted up
Whthr Oh* hvmg standard* of laşi Jews *Jcclm^vţ
agîtrttst a buekdrx'p o f internai econom ic reces.sion. tho d m c
fbr«munci puftoa gatbered momentum and mantfested itsclt
m v ano un ton us Jcw ţshK om am an pnuuirs \chooU ueiv
fountied.troditumuti educution was im p oved .and mciea\m>:l\
inore J e * s o f difterent background* wore attraclcd t o t i v
Ntifc(> of Rotnarhan languuge arul culture In spiţe o! le \ţ|
djscrmitnation. growing numbers ot Jess* uttendod secondau
sch o o îs and higher cducation. and soon cnough a lowish
m tclligcn tsia took stupe that woitld tnake a Mgmhe.mt
contribui ion to Rontanian culturc In 1^15, tho first gmup
— / K'ht *— o f imnicm > iddish litoratmv was set up
The intctwar vears. 14>I S IU40. wore an cvtivmoK
d>nautic (v iin d The unosen dovolopm out ot Roittaman
d en io ctacy. A C C u / a \ nefarious auti Sem itic activit\,
muikcd by hooligam c outhursts. Ins manipulation o f tho
academ ie ynuth. tho hon Ciuaul — all these convulsed tho
h*wis 11 pnpulatinn ol Iaşi Agaiust tho background ol a
C ioatei România hh kovt by girat structural changes. laccd
with tho gm w thnl industiy. commorcc aiul trados.thon with
tho econ om ie depicssion starting in 1^2d, hit by racial
discrim m atiou (m im a u s vatachicus, numerus nullus), tho
populahon was shaipl) paiipcri/ed. Voung Jews cagcr to
study oi improve thcir econom ic status wcrc l'ighting an
uphdl baltic. Various /lo m s t organisations wcrc active ut
thc ti mc and a s|H*cdic Romanian-languagc press expanded.
Writets m u h as li l undoiunu, linric Furtuna, 1. Ludo, Eugen
R clg is, < \ Sateanu. ( aiol Drimer. M .A . M alcvy, and thc
lîcltcr brothers, as well as groups sucii as Tribunii evreiasca
mamtained creative Imks with thc coinm unity in Iaşi.

tio
 P istinguished local leaders. induding l. Mendcksohn.
\U vncs Dutt, LM . M oscovicu Cî. B u h n u n . Dr. Fruhitng, and
o th e rs . w c re d e d ic atin g th eir e tto rts to thc prosperi ty of
Jew ish in s tilu tio n s an d an ev er increasing prvsttge ot* thc
eummunity.
T h e City ot laşi w iincsscd a wide range ot politicul
an d s o c ia l tre n d s . U n fo rtu n u tc l). raclai terrorism set in
am o n g th e m c u h tiin a tm g in thc savuge progrom ot June
1941. in w hicli m orc than ten thousand local Jews wcre
killed.
A ltor thc tetrihlc yeaix ot rac tal pcisccutiou. thc new
politicul regii ne gave risc to ticsii h o |v s toi a Ivitei Iile. But
soon e n o u g h c ra ftsm e n , luisinessuicn aud nicrehants sau
thcir propcrtics n atio n ali/cd and thcir status lowercd Short
lived d e m a g o g ic m casu res — schools, V iddish htciatuie,
a state tlieater — gave way to a griin, im povenshed societv.
w hicli clearly revealed thc naturc and prospccts ot ihe new
to ta lita ria n is m . M ass em ig ratio n to Israel ensued, otten
associated w ith bare destitution and threats from thc secret
police.
N evertheless. a small Jevvish com m unit) is still ah\e
and activ e in laşi, w orking in ev ery field , supporting con-
tin u ity , prornoting thc lofty values o f Jew ish culturc.obser-
ving thc tra d itio n s o f th cir fo refath ers, and niakmg every
o f fort in thcir iniglit to dct’end thcir identity in these tiines
o f cluingc.

lil
ILUSTRAŢII
Catastiful „Hevra Kedoşa“ (reînnoit la 182, c e l v echi fiind distrus în
incendiul din 1821).

115
P R E D E L A (A ro n K o d e s) Ia si se c X IX

Cu t ie de lemn sculptat, lucrată de un tâmplar evreu ieşan, m eşter vestit

in acest dom eniu (aprox. 1880).

116
Sinagoga Mare din Tg. Cucului.

Templul Neuschotz

117
Sinagoga Mare din Podu Roş
Scoala Steaua
Şcoala „Junimea“ nr. 2
Spitalul de copii
Dr. L. Ghelerter
 Localul Societăţii
„Iubirea de oameni”.
Neuschotz
lu
tan
iefrO
Pincasul confreriei „Sacra
 Asociaţiunea de Diletanţi Jsr Jubal C u

concursul simaticului artist S. Helman

BAL NES

Afiş al unei manifestări culturale

122
 I. Kara la cursul de Talmud Tora (1944)

Sinagoga Mare din Strada Smagogilor claditain1670

12 *
 l. KARA (pseudonimul lui Itic Şvarţ), născut la Podul
Iloaie, jud. laşi la 13 oct. I906. Licenţiat în litere si
filozofie al universităţii Cernăuţi. Cadru didactic din
1926, continuă şi în 1997. Debut în critica s i
i s t o r i a
literară idiş, Cernăuţi. 1932, în istoria României. Varsovia
1930, publică în idiş. româneşte, franceză în tară si peste
hotare. Veteran al celui de al doilea război mondial,
decorat. Secretar literar al T.E.S Iaşi 1 9 4 9 - 1 9 6 3 ,
bibliograf, folclorist, istoric.

DE ACELAŞI AUTOR:

antologie de lirică moderna idis

N a je id iş e d ih tu n g ,
Cernăuţi. 1934.
M ărturii din veacuri. Bacău, 1947.
3 0 d e a n i d e litera tu ră id iş in R om ânia ( i d i s , I a ş i 1948)

G ram atica lim b ii id iş (idiş). Bucureşti. FCFR 1948

M anuscrise şi cărţi rare, Iaşi. Lasc. I . 19 7 2 .

Un băiat din M o ld o v a . Bucureşti. Kriterion. 1976

C ontribuţii la iconografia R ă zb o iu lu i pentru lndependenta
laşi. 1977.
D e la U nirea P rin cip a telo r la R ă z b o iu l p e n tru Indep en
d en ta de sta t a R o m â n ie i . I a ş i , 1 9 7 8 . A m b e l e i n
colaborare.
A n ii tineri. .. Bucureşti. Kriterion, 1980 (idiş).
A n ii speranţei. Bucureşti. Kriterion. 1987 (idiş).
O b şte a e v r e ia s c ă d in P o d u Ilo a ie , Bucureşti, Hasefer.
1990.
Iaşi. Ed. Acad. Rom., filiala
In sc rip ţii eb ra ic e (ie ş e n e ).
Iaşi, 1994 (în colaborare cu Stela Cheptea).
Lucrare premiată de Academia Română.
O b ştea e v re ia sc ă din B a că u , Bucureşti, Hasefer, 1995.

ÎN PREGĂTIRE PENTRU TIPAR.

Istoria e v re ilo r d in Ţ ările R om â n e.