eu la un capăt, tu la celălalt, ca pe un galben balansoar, tu în adânc, eu în înalt... Prea mult mă ții în sus, și am văzut atâtea asfințituri și mi-e dor picioarele să-mi lunec pe pământ ca avioanele-amețite după zbor. Sau ai plecat demult și ai lăsat o piatră, asemeni trupului de grea, și-aștept la capăt de pământ să înfrunzească verzi silabele pe ea.