Pierderi de putere şi energie în reţelele electrice de distribuţie

1. Generalităţi
În categoria pierderilor de putere şi energie în reţelele electrice pot fi evidenţiate trei
componente:
consumul propriu tehnologic aferent procesului de producere, transport, distribuţie şi
utilizare a energiei electrice;
pierderile tehnice datorate abaterilor faţă de regimul de funcţionare proiectat;
pierderile comerciale rezultate din erorile şi consumurile proprii ale aparatelor de măsură
precum şi din furturile de energie electrică.
Aceste componente au o pondere mai mare sau mai mică în totalul pierderilor de putere şi
energie, în funcţie de tensiunea nominală şi de destinaţia reţelei. Prin introducerea de măsuri
specifice adecvate pentru fiecare tip de reţea pot fi reduse toate cele trei componente.

2. Modelarea elementelor reţelelor electrice

O reţea electrică este o instalaţie complexă constituită din una sau mai multe linii electrice
(de tip aerian sau subteran) şi din transformatoarele electrice aferente din staţiile şi posturile de
transformare. În funcţie de nivelul tensiunii nominale, de capacitatea de transport, de lungimea şi
importanţa lor, reţelele electrice pot îndeplini rolul de transport, repartiţie sau distribuţie a energiei
electrice. Un ansamblu de mai multe reţele electrice, împreună cu instalaţiile electrice de producţie
(generatoarele) şi consum formează un sistem electroenergetic, al cărui rol constă în legarea zonelor
de producţie cu zonele de consum, în scopul alimentării acestora din urmă cu energie electrică.
În funcţie de tipul consumatorilor alimentaţi, reţelele electrice de distribuţie pot fi clasificate
în categoriile următoare:
reţele de distribuţie urbană, caracterizate printr-un număr ridicat de consumatori de
mărime mică sau mijlocie, repartizaţi într-o suprafaţă limitată;
reţele de distribuţie rurală, caracterizate printr-un număr redus de consumatori de
mărime redusă, repartizaţi într-o suprafaţă extinsă;
reţele de distribuţie industrială, caracterizate printr-un număr ridicat de consumatori de
mărime importantă, repartizaţi într-o suprafaţă restrânsă.
Modelarea uzuală a elementelor reţelelor electrice, în regim normal de funcţionare,
utilizează la mai multe ipoteze:
sistemul trifazat de tensiune este simetric, de succesiune directă;
curenţii la consumatori formează un sistem echilibrat;
parametrii elementelor reţelei sunt omogeni, constanţi în timp şi independenţi de
tensiunea aplicată la borne şi de curentul care îi parcurg;
regimul de funcţionare este permanent şi de lungă durată.
Aceste ipoteze permit utilizarea schemelor monofazate, de succesiune directă. Elementele a
căror modelare va fi prezentată în continuare sunt liniile şi transformatoarele electrice.

2.1. Modelarea liniilor electrice

Liniile electrice ce intră în componenţ a reţelelor electrice de distribuţie pot fi de tip aerian
(LEA) sau în subteran (LES), iar în funcţie de tipul lor pot avea lungimi de ordinul sutelor de metri
până la zeci de kilometri. Considerând ambele tipuri de linii electrice ca fiind ”scurte” în raport cu
lungimea de undă a fenomenelor electromagnetice ( = 6000 km la 50 Hz) ş i având parametri lineici
omogeni, ele pot fi modelate, în mod riguros, prin schema echivalentă în ” ” cu parametri
concentraţi. Ramura longitudinală este reprezentată prin impedanţa liniei ZL, compusă din rezistenţa
RL şi reactanţa XL liniei electrice, iar prin considerarea unei izolaţ ii faţă de pământ fără pierderi,
ramurile transversale sunt reprezentate prin susceptanţa liniei BL , distribuită în mod egal la cele
două capete (fig. 1).
 Fig. 1. Schema echivalentă în “ ” folosită pentru modelarea liniilor electrice.

În figura 1 notaţiile au următoarele semnificaţii:

i, k sunt indicii nodurilor de la extremitatea liniei;
U oi, U ok - tensiunea fază-pământ la nodul i, respectiv la nodul k;
IL - curentul prin linie.
În mod simplificat, la nivelurile de joasă şi medie tensiune, pentru modelarea liniilor
”scurte” se poate folosi şi schema echivalentă în dipol, rezultată din schema echivalentă în ” ” în
care se neglijează ramurile transversale (fig. 2).

Fig. 2. Schema echivalentă în dipol folosită pentru modelarea

liniilor electrice de MT şi JT.

Pentru reprezentarea din figura 2, considerând cunoscută tensiunea Uoi, se poate determina
tensiunea Uok cu ajutorul relaţiei:
U ok U oi U oik (1)
în care Uoik este căderea fazorială de tensiune pe fază, egală cu produsul dintre impedanţa liniei ZL
şi curentul prin linie IL. În ipoteza considerării caracterului inductiv al curentului prin linie, de
forma IL = Ia - jIr, căderea de tensiune Uoik devine:
U oik RL Ia X L Ir j X L Ia RL IrUoik j Uoik (2)
în care Uoik = RLIa + XLIr este componenta longitudinală a căderii de tensiune pe fază, iar Uoik = XLIa
- RLIr este componenta transversală a c ăderii de tensiune pe fază. Alegând drept origine fazorul Uok
, diagrama fazorială a tensiunilor şi a căderilor de tensiune pe linie are forma prezentată în figura 3.

Fig. 3. Diagrama fazorială a căderilor de tensiune pentru o linie electrică.

2.2. Modelarea transformatoarelor electrice

Tranzitul de puteri prin transformatoarele din staţiile de transformare coborâtoare (IT/MT) şi
posturile de transformare (MT/JT) se efectuează, în condiţii normale de exploatare a reţelelor
electrice de distribuţie, într-un singur sens şi anume de la nivelul superior de tensiune (IT, respectiv
MT) la cel inferior (MT, respectiv JT). Din acest considerent, transformatoarele electrice, atât cele
din staţiile coborâtoare, cât şi cele din posturile de transformare, se reprezintă prin schema
echivalentă în ” ” cu operator de transformare (fig.4). Ramura longitudinală cuprinde impedanţa de
scurtcircuit şi raportul de transformare, iar cea transversală se compune din admitanţa de mers în
gol, conectată la borna de intrare a transformatorului, considerată bornă primară.

Fig. 4. Schema echivalentă în ” ” cu operator de transformare

folosită pentru modelarea transformatoarelor electrice.
În figura 4 notaţiile au următoarele semnificaţii:
i este borna înfăşurării primare a transformatorului;
k - borna înfăşurării secundare a transformatorului;
U oi, U ok - tensiunea fază-pământ la borna i, respectiv la borna k;
ZT - impedanţa de scurtcircuit, raportată la înfăşurarea primară:
Y Z T = RT + jXT;
T - admitanţa de mers în gol, raportată la înfăşurarea primară:
I Y T = GT - jBT;
T - curentul în înfăşurarea primară a transformatorului;
NT - raportul de transformare, raportat la borna primară, definit ca raportul
dintre tensiunile nominale ale celor două înfăşurări:
NT = Uni/Unk.
Cunoscând tensiunea Uoi şi curentul IT se poate determina tensiunea Uok, cu ajutorul relaţiei:
U ok 1 U oi Z T I T . (3)
N
T

O schemă simplificată poate fi utilizată şi pentru modelarea transformatoarelor, dacă se

neglijează admitanţa transversală (fig. 5). Diagrama fazorială a tensiunilor şi a căderilor de tensiune,
corespunzătoare funcţionării transformatoarelor este asemănătoare celei pentru liniile electrice.

Fig. 5. Schema simplificată de reprezentare a transformatoarelor electrice.

3. Calculul pierderilor de putere şi energie

Aşa cum s-a descris la începutul acestui capitol pierderile de putere şi energie sunt compuse
din trei componente. În continuare se iau în considerare doare pierderile proprii tehnologice,
aferente procesului de transport şi distribuţie a energiei electrice.

3.1. Calculul pierderilor de putere

Pierderile de putere într-un element situat între nodurile i şi k ale unei reţele electrice se pot
defini în două moduri:
1) prin suma algebrică puterilor injectate la bornele elementului:
S ik S ik S ki (4)
 în care S ik este puterea aparentă din elementul de reţea injectată la nodul i, iar S ki este puterea prin
acelaşi element injectată la nodul k. În relaţia anterioară se utilizează convenţia că o putere care
intră într-un nod este pozitivă, iar o putere care iese dintr-un nod este negativă. În aceste condiţii
pierderile de putere activă sunt date de:
Pik Pik Pki (5)
2) prin utilizarea curentului mediu pătratic prin elementul respectiv
P 3R I2 (6)
ik ik ik

în care Iik este modulul curentului mediu prin elementul de reţea.

In continuare se vor da relaţiile de calcul pentru determinarea pierderilor de putere în reţele
industriale, calcule necesare în stabilirea variantei optime pentru compensarea factorului de putere.
1. Cabluri electrice
- pierderile de putere activă

2 [W] (7)
PL P RL ;
2 2
Un
- consum suplimentar de putere reactivă

QL P2 XL; [VAr] (8)

U n2 2
- aportul capacitiv al cablurilor

Q YU2 ; [VAr] (9)

cabl n

2. Transformatoare

- parametrii transformatorului:

R ur U 2 [ ]
; (10)
transf
ST
X ux U 2 [ ]
transf ; (11)
ST
- componenta activă a tensiunii de scurtcircuit:

ur PCu 100 ; [%] (12)

ST
- componenta reactivă a tensiunii de scurtcircuit:
ux usc2 ur2 ; [%] (13)

- pierderile de putere în transformator:

 PT PFe P2 RT ; [W] (14)

U2 2

QT QFe P2 XT . [VAr] (15)

U 22
In continuare, în diferite puncte din instalaţia consumatorului sau în punctul de delimitare,
se pot calcula:
- puterea activă vehiculată:
n
PPi ; (16)
1
- pierderile de putere activă pe tronsoanele din aval:
PPi ; (17)

- puterea reactivă vehiculată:

n
QQi ; (18)
1
- consumul suplimentar de putere reactivă:
QQi . (19)

3.2. Calculul pierderilor de energie

În unele ţări, având în vedere că determinarea cu o precizie suficientă a valorii maxime (Imax
, Pmax, Qmax, Smax) nu este posibilă în practică decât în cazul existenţei unor instalaţii înregistratoare
corespunzătoare, analiza se bazează pe factorul de umplere al curbei de sarcină (load factor) cu
referire la puterea aparentă ku sau la puterea activă kuP, definit prin relaţiile
ku S I ; kuP P . (20)
med med med

S I P
max max max

Se arată că pentru un consumator sau un centru de consum, curba de sarcin ă îşi menţine
alura (respectiv valoarea lui ku). Acesta se poate determina prin înregistrări - în perioada
caracteristică a curbei de sarcină, iar alura se va menţine până la apariţia unui nou mare consumator,
când se vor reface înregistrările.
Pentru determinarea pierderilor, se introduce noţ iunea de factor de pierderi (loss factor) τ * -
pentru care se stabilesc relaţii în funcţie de ku (sau kuP ); prin definiţie, * T unde τ este timpul de
pierderi iar T - perioada de funcţionare.
Inregistrările efectuate în România au arătat că:
- în funcţie de ponderea consumului industrial, pe barele staţiilor 110/MT: ku = 0,65 ÷ 0,8;
- pe barele posturilor MT/JT din oraşe: ku = 0,64;
- pe barele posturilor MT/JT din mediul rural: ku = (0,42 ÷ 0,44).
Este evident că, dacă se cunoaşte perioada T , energia activă (Wa ) şi energia reactivă (Wr),
factorul de umplere (ku) şi factorul de pierderi (τ *) se pot determina mărimile:
- energia aparentă WSWa2 Wr2 ; (21)
S
- puterea maximă aparentă Smed WS ; Smax med ; (22)
T
ku
 - timpul de utilizare al puterii aparente maxime T WS ; (23)
max S
max

- timpul pierderilor maxime* T . (24)

In implementarea acestor relaţii, decisivă este stabilirea unor relaţii cât mai corecte între
factorul de pierderi ş i coeficientul de neuniformitate α, respectiv cel de umplere ku ai curbei de
sarcină. In tabelul 1 se indică expresiile cele mai utilizate pe plan mondial.

Tabelul 1. Expresii pentru factorii de pierderi în funcţie de parametrii p şi kup

Formula Observaţii
2 s 0,15 0,30 , după tipul de consum
* s ku 1 s ku
* kuP Curba limită superioară corespunzătoare unei
curbe de sarcină neaplatisată
P* k
uP

2 kuP
P*
kuP1,6
P*
0,5 kuP ku2P
P*
0,124 Tmax 10 4 2

P*
0,5 kuP2kuP kuP Curbă medie
Indică τ în funcţie de Tmax (al puterii active maxime) şi
cos φ

P*
0,85 ku2 0,15 ku Valabilă pentru grafice şi variabile discontinue.

P*
ku ku Idem dacă > 0,25

P* 0,83 ku2 0,17 ku

* 0,7 ku2 0,3 ku Valabilă pentru puteri aparente utilizată în cadrul
U.C.P.T.E.
P* 0,85 ku2 0,15 ku Utilizată pentru reţele şi transformatoare de
distribuţie
P* ku2 Curbă limita corespunzător unei curbe de sarcină
aplatisată, pentru domeniul
ku (4,17 ÷ 100)%

* 0,8 ku2 0,2 ku Utilizate pentru reţelele de distribuţie.

Pentru stabilirea unor relaţii directe între factorii de formă ai curbelor de sarcină,

respectiv coeficientul de uniformizare: P Pmin Pmax şi coeficientul de umplere al curbei de

sarcină ku Smed Smax , şi factorul de pierderi (τ *), consumul tehnologic de energie se exprimă prin
una din relaţiile:

W R Smax2 R Pmax2 P Qmax2 Q ; (25)

Un2 Un 2
2
R Smax2 R Smed2 T * R W
W T *
S
T * ; (26)
U n2 U n2 k u2 Un2 ku2 T
W R Smax 2 R T Pmax 2 2 (27)
*P Qmax *Q ;

U n2 Un2
W 3 I max2 R T *P cos2 max *Q sin 2 max . (28)

Dependenţele descrise pentru evaluarea timpului de pierderi au jucat un rol important în

dezvoltarea teoriei de determinare a pierderilor de energie în re ţelele electrice, însă eroarea medie
făcută la evaluarea acestora este în limite de ± (10 ÷ 25)%, ceea ce nu este corespunză tor nici
pentru selectarea variantei optime de dezvoltare a unei reţele şi cu atât mai puţin pentru efectuarea
de analize în exploatare. Este de dorit ca această eroare să nu dep ăşească ± 5%. Pentru aceasta, la
determinarea timpului de pierderi este necesar să se ţină seama de curba de sarcină, de dinamica
factorului de putere, de posibilitatea ca în perioada analizată maximul de putere activă să nu
coincidă cu cel de putere reactivă . Prin separarea timpului de pierderi pentru putere activă şi
reactivă, gradul de precizie creşte mult.
Pentru a se evita calculul separat al duratei relative τ Q* corespunzătoare puterii reactive, s-
a căutat să se stabilească o dependenţă între Q şi P sau între valorile lor relative: Q = φ(P) sau Q* =
f(P*) care să permită stabilirea lui τ* cu considerarea corectă a fiecărei componente. Cu condiţia
posibilităţilor de stabilire a acestor dependenţe, nu este necesar ca pentru calculul c.p.t de energie să
se determine separat τ Q* .
Diversitatea mare a relaţiilor şi curbelor prin care s-a încercat să se exprime dependenţa
dintre puterile activă.şi reactivă arată că nu se poate stabili o legătură directă şi unică între valorile
acestor puteri care circulă într-un element de reţea.
O altă cale de determinare a timpului de pierderi este aceea de a utiliza o relaţie pentru
deducerea duratei de utilizare a puterii maxime aparente Tmax, pe baza duratei de utilizare a puterii
maxime active Tmax P şi a puterii reactive Tmax Q . Astfel, de exemplu, dacă factorul de putere variază
de la 0,6 la 0,95 se poate face aproximaţia:
2
Tmax Tmax P cos max Tmax Q sin max
2
(29)
iar :

2
T
0,124 max
8760 , (30)
10000
relaţie în care în care pentru Tmax poate fi utilizată şi expresia:

W2 W2
Tmax a r . (31)
S
max

Analiza curbelor clasate de sarcină în reţelele radiale a permis obţinerea unor dependenţe
satisfăcător de exacte între puterea activă şi cea reactivă. O astfel de dependenţă este:
 Q c Pb (32)
*i *i
unde: P* i şi Q* i sunt ordonatele curente ale puterii active şi reactive exprimate în unităţi relative,
mărimea de bază fiind valoarea lor maximă; c şi b - constante, coeficienţi ai unei regresii. Cu
considerarea acestei dependente, relaţia dintre Tmax P şi Tmax Q corespunzători sarcinilor maxime
active şi reactive se determină prin:
T Tb (33)
* max P * max Q
între T* max P , τ* P şi τ* Q fiind relaţia :

*P 0,7 T*max P 0,3 T* max P (34)

*Q 0,7 T*bmax P 0,3 T*bmax P . (35)

În cazul în care valorile maxime ale puterilor active ş i reactive coincid în timp, ceea ce este
caracteristic reţelelor de distribuţie, timpul total de pierderi este:

* *P cos2 max *Q sin 2 max (36)

şi în general:
* *P cos2 max Kq *Q sin 2 max (37)

unde K q este coeficientul de nesuprapunere a maximelor de putere activă şi reactivă în curba de

sarcină zilnică.
Pentru re ţelele edilitare şi rurale cu tensiuni de 20 kV şi mai puţin, coeficientul b a rezultat
egal cu 0,75. Pentru aceste reţele, curbele construite după relaţiile anterioare sunt prezentate în
literatură. Pentru reţelele de 110 - 220 kV, b = 0,5.
Se reaminteşte că metoda timpului de pierderi se recomandă pentru determinarea pierderilor
de energie în reţelele radiale; în re ţelele buclate se recomandă metoda integrării grafice. Pentru
calculul timpului de pierderi şi a componentelor sale în tabelele 2 ÷ 4) sunt prezentate
caracteristicile curbelor de sarcină pentru consumatorii cei mai semnificativi. Aceste date pot fi
folosite când nu se dispune de alte informaţii obţinute prin măsurători.

Tabelul 2. Numărul de ore de utilizare a puterii active maxime, factorul de umplere şi factorul de putere la sarcina
maximă (cu considerarea instalaţiilor de compensare existente) pentru întreprinderi industriale

Denumirea consumatorului TmaxP kuP cos φ

h - -
Industrii cu foc continuu 6200 0,71 0,9 ÷ 0,93
(metalurgie, chimie, petrol)
Industria materialelor de 4300 0,49 0,92
construcţ ii si hârtie
Industria textilă ţi alimentară 5000 0,57 0,91 ÷ 0,92
Construcţii de maşini, 4500 0,51 0,83 ÷ 0,89
industria lemnului
Construcţii de aparate 3700 0,42 0,83 ÷ 0,93
Fabrici
reparaţii auto 5200 0,59 0,82 ÷ 0,92
electromecanică 5200 0,59 0,60 ÷ 0,92
prelucrarea metalelor 5200 0,59 0,80 ÷ 0,90
scule 4900 0,56 0,80 ÷ 0,90
 Tabelul 3. Numărul de ore de utilizare a puterii maxime, factorul de umplere al curbei de sarcină şi factorul de putere
pentru sarcina maximă a consumatorilor din reţelele de distribuţie orăşenească

Denumirea consumatorului Tmax ku cos φmax

Locuinţe cu: gaz la bucătărie 3000 0,34 0,93 ÷ 0,98
plite electrice 3500 0,40 0,93 ÷ 0,98
plite de alt tip 3800 0,43 0,98
Întreprinderi cu alimentaţie 3000 0,34 0,80 ÷ 0,90
Magazine alimentare 3500 0,40 0,70
Magazine cu produse industriale 1500 0,17 0,97
Policlinici 2500 0,29 0,93 ÷ 0,98
Grădiniţe şi creşe 3000 0,34 0,93 ÷ 0,98
Şcoli 2000 0,23 0.93 ÷ 0,98
Cinematografe 4500 0,51 0,85 ÷ 0,90
Curăţătorii chimice 1600 0,18 0,70 ÷ 0,90
Frizerii: un schimb 1830 0,21 0,60
două schimburi 3500 0,40 0,60
Băi 3500 0,40 0,80 ÷ 0,90
Coafură 2000 0,23 0,90 ÷ 0,96
Ateliere 2500 0,40 0,80 ÷ 0,90
Transport orăşenesc 5500 0,63 0,80 ÷ 0,90
Apă şi canal 8000 0,91 0,90 ÷ 0,95
Complexe agricole 4000 0,46 0,85 ÷ 0,95
Incubatoare 8000 0,91 0,96 ÷ 0,98

Tabelul 4. Numărul de ore de utilizare a sarcinii maxime/coeficientul de umplere, în reţelele de distribuţie rurală

Sarcina maximă pe post Caracterul sarcinii

de transformare casnic industrial mixt
[kVA] kVA/- kVA/- kVA/-
20 1350/0,154 1580/0,180 2050 / 0,234
40 1750/0,200 2250/0,257 2550/0,290
60 2000/0,228 2450 / 0,280 2725/0,311
80 2075 / 0,237 2510/0,286 2775/0,317
100 2100/0,240 2525 / 0,288 2800/0,319
200 2115/0,241 2540 / 0,290 2950/0,336
400 - 2550/0,290 3150/0,359
1000 - - 3250/0,371
2000 - - 3550/0,405
5000 şi peste - - 3600/0,411

Valorile factorului de putere a consumatorilor rurali la sarcină maximă, în funcţie de

caracterul sarcinii se consideră:

Casnic Industrial Mixt

iarna 0,96 ÷ 0,98 0,80 ÷ 0,85 0,93 ÷ 0,97
vara 0,94 ÷ 0,96 0,78 ÷ 0,83 0,90 ÷ 0,94