II.

ELEMENTE SPECIFICE PANOULUI FRONTAL

II.1. MENIU ASOCIAT

În capitolul precedent au fost prezentate câteva informaţii privind structura limbajului de

programare grafică LabVIEW. În continuare se vor prezenta elemente specifice ale panoului
frontal utile în sistemele de achiziţii de date şi realizarea instrumentelor virtuale (fără a intra în
detalii). Elementele de control şi indictoarele din panoul frontal reprezintă intrări şi ieşiri
interactive ale aplicaţiilor.
După cum am precizat în capitolul I, fiecare element de control sau indicator are un
meniu asociat. Se va prezenta în continuare meniul asociat pentru un element de control de tip
numeric (figura II.1.1.).

Fig. II.1.1. Meniu asociat

Cu ajutorul opţiunii „Visible Items” se poate vizualiza numele elementului respectiv,
unitatea de măsură (dacă este cazul) şi un indicator (display) digital pentru indicarea valorii în
format numeric. Indicatorul digital are forme diferite dacă este atribuit unui element de control
sau unui element indicator. Pentru aplicaţiile mari, este necesară utilizarea unei opţiuni de căutare
a simbolului elementului respectiv în diagrama bloc. Acest lucru se poate realiza cu „Find
Terminal”.
Elementele din paletă sunt configurate ţinând cont de utilizările lor frecvente ca elemente
de control sau indicatori. De exemplu, un rezistor este setat iniţial ca element de control, în timp
ce un instrument de măsurare este setat ca un element indicator. Dacă este necesar se pot schimba
aceste destinaţii folosind opţiunea “Change to Indicator” sau “Change to Controls”(figura II.1.2.).
De remarcat faptul că în diagrama bloc se schimbă automat reprezentarea elementului respectiv
din control în indicator, sau invers.

23
 Fig. II.1.2. Schimbarea rolului unui element de control
Pentru a menţiona anumite aspecte privind utilizarea, rolul, valoarea, etc., se poate folosi
opţiunea “Description and Tip”.

NOTĂ: Din motive de spaţiu se va prezenta numai o parte a panoului frontal sau aplicaţiei.

Fig. II.1.3. Description and Tip

Există situaţii în care avem nevoie să păstrăm o parte din caracteristicile elementului de
control / indicator, dar dorim să-i schimbăm forma.

Fig. II.1.4. Schimbarea elementelor de control / indicator

24
 De exemplu, putem selecta schimbarea rezistorului din poziţie orizontală, în poziţie
verticală. Acest lucru se poate face prin selectarea opţiunii “Replace”. Noul element păstrează
proprietăţile elementului înlocuit – nume, dimensiuni, culoare, domeniu, setare scală, setare
iniţială, descriere, etc., dar păstrează tipul său de date (controlul iniţial avea 3 zecimale în timp ce
controlul nou are 2 zecimale datorită tipului de date - DBL). În diagrama bloc, toate conexiunile
vechiului control sunt valabile pentru noul control.
Submeniul “Data Operation” figura II.1.5., conţine opţiuni pentru reiniţializarea
elementului la valoarea iniţială (Reinitialize to Default Value), setarea valorii actuale ca valoare
iniţială(Make Current Value Default), copierea datelor (Cut, Copy, Paste Data)

Fig. II.1.5. Submeniul Data Operations

Opţiunile sunt utilizate pentru setarea reprezentării, domeniu de

variaţie, format / precizia reprezentării, adăugare cursor, opţiuni cursor / scară gradată -
marcare uniform / arbitrar, tip linear / logaritmic, stil scară gradată:

NOTĂ: Elementele de control / indicatoarele au o ordine logică care respectă ordinea în care
acestea au fost create şi nu ordinea aranjării lor pe panou. Această ordine poate fi vizualizată
sau schimbată folosind Set Tabbing Order din meniul Edit.

Fig. II.1.6. Ordinea elementelor pe panou

25
 II.2. SUBPALETE

II.2.1.. Subpaleta “Numeric” conţine elemente de control şi indicatoare de tip numeric

– control digital, indicator digital, elemente de control tip rezistor variabil, indicatori tip bară
gradată orizontal / vertical, potenţiometre, instrument de măsurare, termometru, rezervor, etc.
Din analiza elementelor din figura II.1.6 putem constata că scara gradată poate fi realizată în
funcţie de preferinţele utilizatorului (directă / inversă, uniformă / neuniformă, marcare diversă).

Fig. II.2.1. Elemente de tip numeric

Mărimile de control numerice sunt cel mai simplu mod de introducere a datelor numerice
în Labview. Pentru modificarea unei mărimi de control se poate da un click cu instrumentul de
operare (operating tool) după care se introduce numărul de la tastatură sau se poate modifica cu
ajutorul săgeţilor de incrementare şi decrementare.
Noua valoare introdusă de la tastatură o înlocuieşte pe cea anterioară în momentul în care
se apasă tasta "Enter", se dă un clic în afara obiectului sau se apasă butonul "Enter" ce apare în
paleta instrumentelor.
Mărimile de control numerice acceptă doar cifre zecimale, un punct zecimal şi termenii
Inf (infinity) şi NaN (not a number). Dacă limitele de reprezentare sunt depăşite, LabVIEW-ul
forţează numărul la limita naturală.
De exemplu, dacă se introduce 1234 într-o mărime de control setat pentru un număr pe 8
biţi întreg (byte integer), Labview-ul forţează numărul la 127. Dacă se introduc valori non-
numerice eronate ca NN în loc de NaN sau Ifn în loc de Inf, LabVIEW-ul le ignoră şi foloseşte
valoarea anterioară.
Butoanele de incerementare sunt des folosite pentru a schimba numărul cu un număr
foarte apropiat. Dacă apăsăm butonul de incrementare cu mouse-ul şi îl ţinem în continuare
apăsat, incrementarea se va face mult mai rapid, respectiv decrementarea. Dacă ţinem şi celălalt
buton apăsat în timp ce incrementăm rapid, mărimea incrementului va creşte succesiv către altă
magnitudine de ordonare, de exemplu de la 1 la 10, apoi la 100 si aşa mai departe. Când şirul se
va apropia de limită, incrementarea va scădea din magnitudinea de ordonare, coborând uşor către
normal până când valoarea se va apropia de limită.
Numerele pot deveni mai mari decât lăţimea ecranului de afişare, o parte din cifre
devenind invizibile. În acest caz pentru vizualizarea întregului număr se face mărimea de control
mai mare pe orizontală.
Datele de tip întreg cu şi fără semn se pot afişa în hexazecimal, octal sau binar.
Pentru a schimba forma de afişare se selectează Show Radix din submeniul Show al
meniului aparent.

26
 Fig. II.2.2. Submeniul Show
Se poate opta pentru una din cele 12 reprezentări ale unui control sau indicator numeric
folosind opţiunea Representation din meniul aparent al mărimii de control sau al indicatorului.

Fig. II.2.3. Submeniul Representation

Se poate alege între:
Numere cu virgulă care au:
reprezentare pe 32 de biţi în simplă precizie (SGL - single precision);
reprezentare pe 32 de biţi în precizie extinsă (EXT - extended precision);
reprezentare cu precizie extinsă complexă (CXT - complex extended precision);
reprezentare cu dublă precizie complexă (CDB - complex double precision);
reprezentare cu o singură precizie complexă (CSG - complex single precision);
Numere întregi care au:
reprezentare cu semn (I8 - signed byte);
reprezentare fără semn pe 8 biţi (U8 - unsigned byte);
reprezentare cu semn (I16 - signed word);
reprezentare fără semn pe 16-biţi (U16 - unsigned word);
reprezentare cu semn (I32 - signed long);
reprezentare fără semn pe 32 biţi (U32 - unsigned long);

27
 Fiecare reprezentare are limite naturale minimă şi maximă. De exemplu, numerele întregi
cu semn pe 8 biţi (byte) sunt limitate de valorile -128 şi 127. Se pot alege alte limite în afara celor
naturale cu opţiunea Data Range... din meniul aparent.
În seturile lor implicite, display-urile numerice au două cifre de precizie fracţională,
adică sunt afişate două cifre în dreapta punctului zecimal. Această precizie poate fi modificată
între 0 şi 20 de cifre. Precizia selectată afectează doar valoarea afişată, acurateţea internă
depinzând de reprezentare. De asemenea notaţia poate fi zecimală, ştiinţifică sau inginerească.
Mărimile de control şi indicatorii numerici de tip cursor (slide) au un afişaj numeric ce
poate fi utilizat pentru introducerea datelor.

Fig. II.2.4. Controale şi indicatori de tip slide

Un obiect de acest tip este format dintr-o parte mobilă ce arată valoarea mărimii de
control sau a indicatorului, o parte fixă de-a lungul căreia se deplasează partea mobilă, o scală
pentru indicarea valorilor şi două butoane de formă triunghiulară pentru incrementare şi
decrementare. Scala poate fi cu sau fără linii de marcare a valorilor, cu sau fără valori numerice
sau poate fi ascunsă. De asemenea scala poate fi gradată linear sau logaritmic.
Fiecare cursor are o afişare numerică. Opţiunile de lucru sunt aceleaşi ca la afişarea
numerică cu excepţia numerelor complexe. Forma de prezentare a scalei poate fi cu sau fără
valori pe scală, cu sau fără marcaje sau se poate inhiba afişarea scalei. Reprezentarea valorilor pe
scală poate fi liniară sau logaritmică.
Intervalul de afişare al scalei trebuie să fie cuprins în intervalul de lucru al mărimii afişate
şi în limita de reprezentare a tipului de dată. LabVIEW execută în mod automat recalcularea
incrementului în cazul modificării a cel puţin uneia din valorile de minim sau maxim.
La fel ca şi mărimile de control şi indicatorii numerici, cele de tip cursor au opţiunile
Represantation, Data Range.. and Format & Precision în meniu. Cu aceste opţiuni se lucrează la
fel exceptând doar că cele de tip cursor nu pot reprezenta numere complexe şi că mai au în meniu
şi alte opţiuni.

28
 Fig. II.2.5. Submeniul Data Range & Scale
Opţiunea submeniu Scale se aplică numai scalei elementelor de tip cursor:

Fig. II.2.6. Fereastra Format & Precision

Comanda Format & Precision permite alegerea formatului şi preciziei:
Opţiunea Style permite alegerea tipului de scală:

Fig. II.2.7. Optiunea Style din Submeniul Scale

29
 Opţiunea Mapping ne oferă posibilitatea de scală liniară sau logaritmică:

Fig. II.2.8. Optiunea Mapping din Submeniul Scale

Putem folosi eticheta text sau scala numerică .Etichetele sunt de folos deoarece permit sa
asociem numere întregi fără semn de tip 16-bit cu şiruri. Această configuraţie este de folos pentru
a selecta în mod reciproc opţiunile exclusive. Ca să activăm această opţiune, selectăm Text
Labels din meniul cursorului. Cursorul instrumentului la selectare, apare fără eticheta text, min şi
max, şi noi putem introduce imediat eticheta care o dorim. Se apasă <shift-enter> după fiecare
etichetă ca să creăm o nouă etichetă, şi se apasă enter după ce introducem ultima etichetă.

Fig. II.2.9. Submeniul Text Labels

Putem folosi instrumentul de scriere (Labeling tool) ca să edităm etichetele min şi max
sau să punem propriile etichete. Se accesează mediul aparent al textului afişat, şi se selectează
comanda Digital Display din submeniul Show pentru a afla ce valoare numerică este asociată la
eticheta pe care o dorim să o creăm. Se folosesc opţiunile Add Item After sau Add Item Before din
meniul aparent al afişajului pentru a creea noi etichete.
Obiectele rotative au aceleaşi opţiuni la fel ca cele de tip cursor, exceptănd opţiunea fill.
Acul la obiectele rotative se reglează oarecum diferit decât la cele de tip cursor dar operaţia este
asemănătoare. Obiectele rotative la fel ca în cazul celor liniare (de tip cursor), pot afişa mai multe
valori.

30
 Fig. II.2.10. Tipuri de obiecte rotative
Ca să adăugăm un nou ac indicator selectăm Add Needle din meniul aparent al obiectului.

Fig. II.2.11. Modalitatea de ataşare a unui ac nou

31
 II.2.2. Subpaleta “Boolean” conţine elemente de tip logic –butoane, indicatori optici
(LED), întreruptoare (figura II.2.12).

Fig. II.2.12. Elemente de tip logic

Tipul boolean (logic) cu următoarele componente:

- - butoane de comandă;

- - comutatoare;
- - butoane de comandă etichetate;

- - butoane radio;
- buton cu LED;
- - buton de dialog;
- - buton de anulare;
- - LED-uri şi lămpi de semnalizare;

De remarcat faptul că în meniul asociat există opţiunea „Mechanical Action” care dă

posibilitatea selectării tipului de acţionare mecanică a elementului de control (tip întreruptor, tip
buton, cu temporizare).

NOTĂ: La partea superioară a paletelor şi subpaletelor există 3 simboluri grafice care asigură:

 selectarea subpaletei de la nivelul superior;

 căutare elemente / funcţii;

 personalizarea taleteller.

32
 Fiecare control şi indicator bolean posedă câteva facilităţi, care de altfel sunt comune
tuturor tipurilor de controale şi indicatori din Labview, putând fi puşi în evidenţă dând un click cu
butonul din dreapta al mouse-ului pe indicator sau control.

Fig. II.2.13. Meniul aparent pentru mărimile boleene

II.2.3. Subpaleta „String&Path” conţine elemente de control, respectiv indicatori,
pentru şiruri de caractere şi cale fişier.

Fig. II.2.14. Subpaleta “String&Path”

În figura II.2.15. se prezintă un element de control şi un indicator de tip şir de caractere,
precum şi simbolurile din diagrama bloc. Meniul asociat acestor elemente diferă faţă de cel
asociat elementelor de tip numeric, având câteva opţiuni specifice (bară de scroll, posibilitate
introducere parolă, reprezentare hexazecimală a caracterelor, actualizarea valorii în timpul
editării, etc.).

Fig. II.2.15. Elemente de tip şir de caractere

Pentru a preciza amplasarea unui fişier sunt utilizate elemente de control / indicatori tip
cale fişier (se utilizează sintaxa standard) (figura II.2.16).

Fig. II.2.16. Cale fişier

Aceste obiecte pot fi accesate din paleta String a meniului CONTROLS. Un control şir şi
un indicator şir sunt prezentate în figura II.2.17.:

33
 Fig. II.2. 17. Mărimi de tip şir
Se poate introduce sau modifica textul unei mărimi de control şir folosind instrumentul
de operare sau cel de etichetare. Ca şi în cazul mărimilor de control numerice noul text sau textul
modificat nu trece în diagramă pănă nu se apasă tasta "enter", se dă un click în afara controlului
sau se apasă butonul "enter" din paleta instrumentelor.
Apăsănd tasta "enter" de pe tastatura numerică se trece la rănd nou. Cănd textul atinge
marginea din dreapta a ferestrei de afişare, şirul trece pe linia următoare începând de la un
separator natural cum este spaţiul sau un caracterul tab. Şirurile au caracteristici speciale ce pot fi
accesate din meniul aparent prezentat în figura II.2.18:

Fig. II.2.18. Meniuul aparent pentru şiruri

Dacă se alege opţiunea Scrollbar din submeniul Show, o bară verticală apare în dreapta
controlului sau indicatorului permiţănd vizualizarea textului care nu este vizibil. Această opţiune
este utilă pentru a minimiza spaţiul ocupat pe panoul frontal de controalele de tip şir ce conţin
texte mai mari. Alegând opţiunea Enable'\'Codes din meniul aparent al şirului, LabView
interpretează caracterele ce urmează după backslash (\) ca un cod pentru caracterele neafişabile.
Se folosesc literele mari pentru caractere hexazecimal si litere mici pentru caractere
speciale, ca de exemplu formfeed (salt la o pagina noua) sau backspace. Astfel LabVIEW
interpretează secvenţa \BFare ca hexazecimal urmat de cuvantul are, pe când în cazul \bFare şi
\bfare se interpretează ca backspace urmat de cuvăntul Fare şi fare. În secvenţa \Bfare, B nu este
codul la backspace, şi Bf nu este un valid cod hexazecimal. În cazul acesta când backslash este
urmat doar de un caracter valid hexazecimal, LabVIEW îşi însuşeşte un 0 urmat de backslash,
deci LabVIEW interpretează \B ca 0B. Cât timp backslash nu este urmat de un carcater valid
hexazecimal, LabVIEW ignoră caracterul backslash.
Deasemenea se pot introduce caractere neafişabile de la taste, ca de exemplu carriage return (la
început de rând), în interiorul unui control şir cât timp nu selectăm Enable '\' Codes. Oricum, dacă
activăm modul backslash când fereastra afişată conţine text, LabVIEW reconduce afişajul să arate
reprezentarea backsalsh a caracterelor nedisponibile precum si caracterul însuşi. Indicatorii se
comporta în acelaşi fel.
Modul blackslash este foarte folosit pentru depanarea programelor, şi pentru transmiterea
caracterelor neafişabile către instrumente, porturi seriale, şi alte mecanisme.

34
 II.2.4. Subpaleta “Array &Cluster” (figura II.2.19) conţine elemente de tip vector şi
grup de date. Elementele vectorului sunt toate de acelaşi tip, în timp ce elmentele unui grup sunt
de tipuri diferite. Vectorii pot fi unidimensionali sau bidimensionali.

Fig. II.2.19. Subpaleta “Array &Cluster”

Array-urile sunt structuri omogene de date, care conţin date de intrare sau de ieşire de
acelaşi tip (numeric, boolean, şir de caractere, etc).
După poziţionarea simbolului specific acestora pe suprafaţa ferestrei panou trebuie
specificată eticheta ataşată elementului respectiv; specificarea ei ulterioară este dificilă. În acest
moment sunt accesibile două căsuţe: căsuţa indicelui în care este specificat numărul de ordine al
datei în cadrul tabloului şi căsuţa valoare în care vor fi specificate valorile din array. Tipul datelor
din array precum şi specificarea faptului că array-ul conţine date de intrare sau ieşire se realizează
atunci când este precizată prima dată din array; pentru aceasta se dimensionează corespunzător
căsuţa valoare, se selectează din fereastra de controale şi indicatoare elementul specific tipului de
date ce va fi conţinut de array şi se poziţionează în interiorul căsuţei valoare a array-lui. Datele
conţinute de array vor fi controale sau indicatoare după cum elementul poziţionat în căsuţa
valoare este control sau indicator.
Elementele deţin în cadrul structurii compuse o poziţie bine determinată; accesul la o
anumita celulă se face prin indexare. Pentru un array cu N elemente, primul element se găseşte la
poziţia 0 iar ultimul element din tablou la poziţia N-l. Un array poate avea mai multe dimensiuni;
numărul maxim de elemente/dimensiune este 2³¹-1. Dimensiunea unui array este supusă
dimensiuni memoriei disponibile. Pentru fiecare dimensiune a unui array se foloseşte un index.
Variabila array definită anterior are o singură dimensiune. Stabilirea sesiunilor
suplimentare pentru un tablou se face astfel:
• se măreşte (pe direcţia verticală în jos) cu unealta de editare căsuţa indicelui
• se selectează opţiunea "Adaugă o Dimensiune" (Add Dimension) din meniul contextual,
asociat variabilei array.
Accesul la o dată dintr-o locaţie a tabloului se poate face în cadrul programului prin
specificarea indicelui (indicilor în cazul array-urilor multidimensionale) a locaţiei în case se
găseşte aceasta.
Fiecărui element din vector îi corespunde un indice. Pentru vectorii bidimensionali se
specifică indicele liniei şi coloanei.

35
 a) b) c)

d) e)

f)
Fig. II.2.20. Vectori
În momentul selectării unui vector acesta este gol (figura II.2.20.a). Trebuie să
introducem un element de control / indicator pentru a preciza tipul de date specific elementelor
vectorului (figura II.2.20.b,c). Dimensionarea unei celule se poate realiza cu ajutorul uneltei de
poziţionare (figura II.2.20.d). Pentru a vizualiza elementele vectorului se poate utiliza indexul,
sau se poate dimensiona vectorul (orizontal / vertical) folosind unealta de poziţionare(figura
II.2.20.e).
Pentru a crea un vector bidimensional trebuie să utilizăm meniul asociat şi să selectăm
opţiunea „Add Dimension”.

Fig. II.2.21. Creare vector bidimensional

Un cluster (figura 2.2.22) reprezintă o colecţie de date ordonată formată din unul sau mai
multe elemente, utilizată pentru gruparea unor elemente înrudite. Acest lucru simplifică modul de
realizare a diagramei bloc şi a conectorilor unei aplicaţii.
O grupare de date (Cluster) este o structură compusă de date. Nu este obligatoriu ca
elementele componente să aparţină aceluiaşi tip spre deosebire de limitarea apartenenţei unice a
tipului la elementele unui array. Se spune ca gruparea de date este o structură eterogenă. Prin
operaţia de degrupare programatorul are acces simultan la toate elementele conţinute într-o
variabila de tip grup, spre deosebire de tablouri, unde prin indexare se obţine accesul la un singur
element.

36
Fiecare element dintr-o structură de tip grupare de date are asociat un număr de ordine: al câtelea
a fost adăugat mulţimii; numerotarea începe de la valoarea zero. Numărul de ordine asociat
elementelor grupului este actualizat de LabVIEW automat, în momentul realizării operaţiilor de
adăugare sau eliminare elemente. Există funcţii predefinite, asociate tipului de data grupare de
date, care folosesc numărul de ordine al elementelor în cadrul grupului, pentru accesarea parţilor
componente.
Crearea unei variabile tip grupare de date pe panoul frontal se face selectând din caseta cu
controale o componentă "Grupare de date" (Cluster), opţiunea "Tablou & Grupare de date"
(Array&Cluster). După plasarea variabilei grupare de date pe suprafaţa panoului frontal, se
adaugă elementele componente: se selectează componenta din caseta cu controale/indicatoare şi
se plasează deasupra chenarului reprezentării grafice a variabilei(grupare de date).

Fig. II.2.22. Cluster

Pentru a crea un cluster este necesar să fie selectat din subpaletă. Elementele acestuia se
selectează din paleta Controls şi se poziţionează în interior. Pentru a aranja elementele în interior
se foloseşte meniul asociat, opţiunea „AutoSizing”. Ordinea elementelor într-un cluster este dată
de succesiunea operaţiilor realizării cluster-ului (această ordine se poate modifica folosind meniul
asociat). Funcţiile specifice din diagrama bloc vor extrage informaţiile necesare din cluster
folosind ordinea elementelor.

II.2.5. Subpaleta “List&Table” conţine elemente de tip listă şi tabele. Lista poate fi
creată folosind unealta de editare şi specificând numele itemilor.

Fig. II.2.23. Subpaleta “List&Table”

Controlul de tip listă prezintă utilizatorului o listă de itemi care pot fi selectaţi în funcţie
de opţiunea din meniul asociat (selecţie unică, selecţie multiplă). Cu opţiunea “Disable Item” se
poate dezactiva un item după ce acesta a fost selectat.

37
 Ca structură de date, un tabel este un tablou bidimensional (matrice), cu elemente (celule)
şir de caractere. Elementele sunt grupate pe linii, putând exista mai multe linii. O anumită celulă a
tabelului se va găsi la intersecţia dintre linia şi coloana corespunzătoare.
Un tabel poate fi control (permite actualizarea datelor conţinute în celule) sau indicator (afişarea
valorilor, nu permite actualizarea datelor).
Pentru o componenta de interfaţa tabel, se permite accesul prin intermediul meniului
contextual, asociat la eticheta proprie, afişarea indexului liniei şi coloanei, afişarea barei
verticală/orizontală de derulare, afişarea titlului pentru fiecare linie (Row Headers) şi a capului de
tabel (Column Headers) şi definirea unei taste accelerator. Redimensionarea tabelului şi a
celulelor se face prin unealta de editare. Numărul de ordine pentru linii/coloane începe de la
valoarea zero. Următoarea figură este un exemplu de tabel trasăturile specificee.

Fig. II.2.24 Elementele unui tablou

Un tabel are capete de rând şi coloană care sunt separate de date pritr-o margine subţire.
Acestea pot fi introduse când se pune tabelul pe panoul frontal şi pot fi modificate folosind
instrumentul de etichetare sau instrumentul de operare. Ele pot fi scrise sau citite folosind nodul
de atribute.
Indexul display-ului arată care celulă este vizibilă în partea din stânga sus a tabelului. Se
poate lucra cu aceşti indecşi ca şi cu cei ai unei matrici. Se pot modifica dimensiunile tabelului cu
instrumentul de editare a dimensiunii. Deasemenea se pot modifica dimensiunile rândurilor şi
coloanelor individual ,,trăgând" de margini cu instrumentul de poziţionare. Pentru a introduce
date rapid se utilizează tastatura. Se apasă în interiorul unei celule cu instrumentul de operare sau
instrumentul de etichetare şi se introduc datele de la tastatură.
Când se lucrează în modul run sau edit tasta Enter de pe tastatura alfanumerică va
introduce textul şi va muta cursorul în celula următoare. Tasta Enter de pe tastatura numerică
introduce datele şi încheie primirea altor date.
Apăsănd tasta Shift sau Ctrl în timp ce este apăsată o săgeată, cursorul se mută de la o
celulă la alta. Se pot copia de asemenea date utilizând Copy Data, Cut Data şi Paste Data din
submeniul Data Operation al meniului aparent. Selecţia datelor se face folosind instrumentul de
operare sau instrumentul de etichetare. Printr-o dublă apăsare se selectează o celulă, iar prin
apăsare şi lărgire a frontierelor se poate selecta un anumit număr de celule, pentru a fi copiate. Se
pot deasemenea, selecta toate datele dintr-un tabel, toate datele de pe un rând sau de pe o coloană.
Pentru a selecta toate datele din tabel se poziţionează instrumentul de operare sau instrumentul de
etichetare în colţul din stânga sus al tabelului şi se apasă pe butonul mouse-ului. Pentru a selecta
un rând sau o coloană se poziţionează instrumentul de operare sau cel de etichetare în stânga
rândului, respectiv în partea de sus a coloanei până apare o săgeată specială după care se apasă
butonul mouse-ului.

38
 II.2.6. Subpaleta ”Ring&Enum” este utilizată pentru a da posibilitatea selectării unor
opţiuni / itemuri exclusive privind executarea unei aplicaţii (figura II.2.25).

Fig. II.2.25. Subpaleta”Ring&Enum”, opţiuni şi simboluri diagrama bloc

Liste şi inele de selecţie cu următoarele elemente:

- Liste de selecţie care permit selecţia ciclică (în inel)

- Liste care permit selectarea unei variante dintr-o listă

desfăşurată;

În figura II.2.26. se prezintă două exemple de utilizare a acestor elemente şi o parte

specifică a meniului asociat (permite adăugare item înainte / după itemul selectat, ştergere item,
dezactivare item).

Fig. II.2.26. Opţiuni selectare

II.2.7. Subpaleta “Graph” din Paleta “Controls” asigură posibilitatea reprezentării
grafice bidimensional sau tridimensional. În continuare se prezintă câteva aplicaţii privind
reprezentările grafice.

Fig. II.2.27. Subpaleta Graph

39
- - Elemente de afişare grafică cu următoarele elemente:

- Diagramă de forme de undă;

- Grafice de forme de undă;

- Grafice de funcţii oarecare;

- Diagramă de intensităţi;

- Grafic de intensităţi

Paleta ofera indicatori specializati in reprezentari grafice in doua sau trei dimensiuni.

Cele mai utilizate indicatoare sunt Waveforme Graph , Waveforme Chart sau grafic

derulant si XY Graph . Diferente dintre instrumente consta in maniera de reprezentare a

vectorilor abscisei. Toate aceste indicatoare reprezinta vectori de 1D sau n-D (o curba sau
reprezentari multi-curbe). Graficul derulant (Chart) nu solicita pentru reprezentare punctele sau
vectorul absciselor (el reprezinta numai punctele sau vectori de puncte definiti de ordonata y) in
timp ce indicatorul Graph si XY Graph reprezinta perechi de puncte (x,y) furnizate terminalului
corespunzator singular sau sub forma de vectori de astfel de entitati (se vor defini cu cluster). De
asemenea se pot defini vectori de clustere definite ca fiind compuse din entitatile x si ordonata y
corespunzatoare. Graficele multiple se pot vizualiza suprapuse sau in stiva.

Fig. II.2.28. Caracteristicile principalelor tipuri de grafice

40
 Diferenta dintre graficul derulant si graful clasic consta in tipul de date pe care il
reprezinta. Indicatorul grafic derulant poate reprezenta scalari sau vectori 1D , 2D de puncte (sau
de valori scalare). Indicatorul Graph poate reprezenta vectori 1D , 2D de elemente definite cu
cluster. La nivelul fiecarui element functia suporta valoare numerica sau entitate definita cu
cluster (ex: se poate defini ca entitate un pachet de puncte ale unui vector). Deci acesta functie
reprezinta ca tip de date, vectori de scalari sau vectori de curbe (definiti ca vectori de scalari).
Obs: pentru definirea unui tablou 1D de clustere, se apeleaza la Build Array la care se
activeaza dupa caz optiune de concatenare sau nu a intrarilor. In modul acesta se poat defini din
doi vecori de marime egala aflati la intrare un tablou 1D sau 2D dupa cum este activata sau nu
acesta optiune.
Ne propunem să reprezentăm grafic modul de variaţie a funcţiei sinus pe o perioadă.
Considerăm că un număr de 200 puncte sunt suficiente pentru o reprezentare corespunzătoare.
Vom utiliza o structură repetitivă “FOR”- situată în Functions / Structures. Această structură se
selectează cu mouse-ul, se poziţionează în diagrama bloc şi se trage de colţ pentru a obţine
dimensiunea dorită (figura II.2.29).

Fig. II.2.29. Structura “FOR”

Pe panoul frontal amplasăm un grafic de tip “Waveform Chart” şi un indicator array
numeric. Realizăm diagrama bloc din figura II.2.30.

Fig. II.2.30. Diagrama bloc grafic

După realizarea diagramei bloc, rulăm aplicaţia. Se obţine reprezentarea grafică a funcţiei
sinus şi valorile numerice ale funcţiei pentru 200 de puncte. Meniul asociat graficului (figura
II.2.32) permite personalizarea acestuia în funcţie de cerinţele utilizatorului.

Fig. II.2.31. Reprezentare grafică funcţia sinus

41
 Fig. II.2.32. Meniu asociat grafic
Rezultatul utilizării opţiunilor este prezentat în figura II.2.33. Opţiunea PLOT dă
posibilitatea selectării culorii reprezentării grafice, grosimea liniei, tipul liniei / punctelor, modul
de interpolare, etc. cu ajutorul meniului asociat (figura II.2.33.a). Utilizând lupa de pe opţiunea
paletă (figura II.2.33.b) se poate selecta o anumită zonă a graficului pentru vizualizare, mărire
sau micşorare. Scala asigură setarea axelor graficului pe orizontală şi verticală privind formatul,
reprezentarea, culoarea, etc. Pentru a vizualiza valorile funcţiei în diferite puncte se poate folosi
opţiunea cursor (figura II.2.33.c).

a) b) c)
Fig. II.2.33. Meniu asociat opţiuni grafic

Fig. II.2.34. Opţiuni grafic

42
 În figura II.2.35. se prezintă panoul frontal şi diagrama bloc pentru reprezentarea a două
funcţii.

Fig. II.2.35. Reprezentare grafică funcţie sinus / cosinus

Fig. II.2.36. Reprezentare grafică XY

NOTĂ: Sunt prezentate tipurile de date specifice graficelor (fără a intra în detalii), deoarece
acestea sunt des utilizate în achiziţiile de date.
În figura II.2.36. se prezintă panoul frontal şi diagrama bloc pentru reprezentarea
dependenţei dintre două funcţii. Se utilizează opţiunea “Replace” pentru “Waveform Graph” cu
„XY Graph”, respectiv „Build Array” cu „Bundle”.
Graficele „Waveform Graph” acceptă următoarele tipuri de date:
 Matriţă de valori bidimensională-unul sau mai multe ploturi (figura II.2.35);
 Cluster format dintr-o valoare x, o valoare ∆x şi o matrice bidimensională (figura
II.2.37);

43
 Fig.II.2.37.

 Matrice de clustere ale unei matrice de date (figura II.2.38);

Fig. II.2.38.

 Cluster cu valoare iniţială x, o valoare ∆x şi o matrice de clusteri ai unei matrice de date

y(figura II.2.39);

Fig. II.2.39.

 Matrice de clusteri cu o valoare x, o valoare ∆x şi o matrice de date y (figura II.2.40).

44
 Fig. II.2.40.
Graficele „XY Graph” acceptă următoarele tipuri de date:
 matricea de clusteri de ploturi, unde un plot este o matrice de puncte (figura II.2.41);

Fig. II.2.41.

 matricea de ploturi, unde un plot este un cluster de matricea x si matricea y (figura

II.2.42).

Fig. II.2.42.

45