Tema7. Proiectarea reţelelor celulare de comunicaţii mobile. Principii generale.

§ Scopurile proiectării

La proiectarea unei reţelei de comunicaţii mobile este necesar de efectuat următoarele proceduri:

1) divizarea teritoriului care este necesar de „acoperit” şi aflarea locului amplasării

staţiilor de bază a fiecării celule
2) repartizarea canalelor sistemei între celulele
3) optimizarea parametrilor sistemei în timpul proiectării şi expluatării
4) calculul infrastructurii reţelei
Etapele proiectării unei reţelei de comunicaţii mobile pot fi prezentate astfel:

1
3 4

1. – Planificarea acoperirii
2. – Planificarea capacităţii
3. – Planul de frecvenţe
4. – Analiza şi optimizarea
La planificarea acoperirii se efectuează calculul cîmpului pe teritoriul fiecărei celule, posibilitatea
interferenţei pe celule şi posibilitatea înlăturării lor.

La planificarea capacităţii se efectuează calculul numărului de celule şi posibilitatea realizării

canalelor reeşind din numărul total de abonaţi, traficul prognozat şi probabilitatea de refuz a
chemării a sistemei(în sisteme de comunicaţii mobile probabilitatea de refuz de obicei nu depăşeşte
2%).

§ Repartizarea seturilor de canale între celulele sistemului

Set de canal utilizat într-o celulă reprezintă un număr de canale nevecine(nu sunt amplasate pe
frecvenţe alături).

Vom studia procedura de repartizare a seturilor de canale în celule de forma hexagonală utilizînd 2
factori: i şi j, care se mai numesc factori(parametri) de deplasare.
 Procedura constă din:

1. Se alege o celulă oarecare de pe teritoriul ce trebuie acoperit şi acestei celule iniţiale i se

atribuie un oarecare set de canale.
2. Cele mai apropiate 6 celule care vor utiliza acelaşi set de canale se determină deplasîndu-se
din centru celulei iniţiale perpendicular pe fiecare din laturile celulei iniţiale cu i unităţi (sub
unitate se subînţelege distanţa dintre 2 celule vecine).
3. Sub un unghi pozitiv în sens geometric(de la o linie contra acelor de ceasornic) de 60º se
deplasează cu j celule. Celulei obţinute i se atribui setul iniţial de canale 1.
4. Se alege o oarecare celulă ce se află între celulele ce au primit deja un set de canale şi se
repetă 1÷3.
5. Procedura se termină atunci cînd toate celulele cuprinse între celulele cu setului 1 au primit
cîte 1 set de canale (toate seturile trebuie să fie diferite; diferite seturi de canale nu pot utiliza
unul şi acelaşi canal).

2
7 3 2
1 7 3
6 4 1
2 5 6 4
De exemplu: i=2; j=1 (i≠j; i>j) 7 3 2 5
1 7 3 2
6 4 1 7 3
5 6 4 1
2 5 6 4
7 3 2 5
1 7 3
6 4 1
5 6 4
5

Pe teritoriul acoperit se formează grupul de celule numite clustere (ce constă din 7 celule, şi se
indică cu o linie mai groasă)

Numărul de celule în cluster se calculează conform următoarei formuleŞ

k= i2 + ij + j2 = 22 + 2*1 + 12 = 7 (pentru cazul dat)

Distanţa minimă dintre centrele a 2 celule ce utilizează acelaşi set de canale este numită distanţa de
reutilizare şi se notează prin D, se calculează conform formulei:

DR 3k

Unde R este raza celulei

 Distanţa de reutilizare D dintre celulele ce utilizează acelaşi set de canale mai poate fi calculată
după formula:

DR 3 ( ( x1  x 2 ) 2  ( x1  x 2 )( y1  y 2 )  ( y1  y 2) 2 )

x1, x 2, y 1, y 2 - sunt coordonatele punctelor între care dorim să aflăm distanţa de reutilizare.

Cel mai des utilizate sunt valorile k = 4, 7, 12 şi D = 3,46R; 4,58R; 6R.

Valorile mici a lui k se utilizează în zonele rurale şi posibil suburbane, iar k cu valorile mari(12,19)
în zonele urbane cu trafic intens.

Dacă toate celulele emit semnale de aceeaşi putere în timp ce creşterea lui k dice la creşterea D, pe
de altă parte creşterea luui k reduce probabilitatea apariţiei interferenţei izocanal.

Pentru mărirea valorii D este necesar de a minimiza distanţa de reutilizare a frecvenţei din acest
punct de vedere se cere găsirea celei mai mici valori lui k ce corespunde cerinţelor de capacitate în
lipsa interferenţei.

§ Algoritme de repartizarea a canalelor între staţiile de bază

Există un număr mare de algoritme de repartizare a canalelor în calulele sau BS; cele mai des
aplicate sunt următoarele:

1. Algoritmul de alocare fixă a canalelor între BS – în acest caz numărul total de canale se
calculează după formula:

M  F / f c

F este spectrul de frecvenţe alocat sistemei

f c este banda unui canal(cînd nu există benzi de gardă între canale)

Toate acestea canalese reparizează uniform între toate BS.

Pentru aceasta nimărul total de canale se împarte la numărul total de celule din cluster şi se află
numărul de canale ce revine fiecărei BS.

M
 n BS
k

Cînd n BS nu este un număr întreg primile celule din BS vor avea cu un canal mai mult
 De exemplu: dacă în sistem se utilizează 50 canale: M=50, k=9 atunci repartizarea canalelor este
dată de următorul tabel:

1 2 3 4 5 6 7 8 9

1 2 3 4 5 6 7 8 9

10 11 12 13 14 15 16 17 18

19 20 21 22 23 24 25 26 27

28 29 30 31 32 33 34 35 36

37 38 39 40 41 42 43 44 45

46 47 48 49 50

M / k  50 / 9  5.55

 La prima celulă se referă setul ce constă din canalele 1,10,19,28,37,46

 La a doua celulă se referă setul ce constă din canalele 2,11,20,29,38,47
 La a treia, a patra şi a cincea celulele se refer seturile ce conţin cîte 6 canale
 La a şasa, a şaptea, a opta şi a noua celule se refer seturile ce conţin cîte 5 canale
Neajunsul algoritmului constă în faptul că banda de frecvenţă a canalelor nu se utilizează efectiv.

De exemplu, dacă într-o celulă sunt ocupate toate canalele şi mai apare un apel, acest apel ve primi
un refuz necătînd la faptul că în celule vecine există canale libere.

Avantajul acestui algoritm constă în faptul că alocarea canaului la apariţia apelului este cea mai
rapidă.

2. Distribuirea dinamică a canalelor – constă în faptul că toate canalele se află într-un fond de
rezervă a sistemei şi la apariţia unui apel în orice celulă se alocă un canal din fondul de canale după
terminarea comunicaţiei cu canalul dat el este returnat în fondul de canale şi poate fi utilizat pentru
convorbiri la alte celule.

Avantajul acestui algoritm constă în faptul că se utilizează efectiv canalele, însă alocarea unui
canal pentru un apel necesită un timp mai mare.
 Pentru a mări eficienţa utilizării canalelor şi posibilităţii apariţiei între canale, această procedură
utilizează un mecanism de comutare permanentă a convorbirilor de pe un canal pe altu pentru a
respecta valoarea D.

3. Algoritmul de repartizare impusă a canalelor – aici fiecare celulă utilizează 2 tipuri de canale:

a) Canale de bază(nominale) şi la apariţia apelului în celulă se utilizează la început toate

canalele nominale
b) Canale secundare care pot fi utilizate doar cînd sunt ocupate cele nominale

B(A,C) A – canale nominale (se utilizează prioritar)

A(B,C) B,C – canale secundare (se utilizează cînd sunt
C(A,B) C(A,B) utilizate toate canalele nominale)
B(A,C)

Alocarea canalelor secundare în celula dată se efectuează controlînd lipsa apariţiei interferenţei
între canaşeşe secundare şi cele nominale(din celula dată secundară şi celula vecină nominală)

În cazul utilizării canalelor la apariţia canalelor nominale libere se efectuează transferul legătura
de pe canal secundar ocupat pe cel nominal liber.

4. Algoritmul de repartizare hibridă – fiecare celulă are cîte un număr mic de canale repartizate
fix şi aceste canale pot fi utilizate dar în celula dată şi există o rezervă de canale, fiecare din aceste
canale poate fi utilizată în orice celulă.