4/172

O oglindă este un obiect decorativ folosit cu preponderenta la interior a cărui suprafață este

destul de lucioasă încât poate să formeze o imagine.După atestările arheologice, oglinda e un
străvechi atribut al civilizației umane. Primele oglinzi datează de aproximativ 5000 de ani, având
ca și centru de expansiune Egiptul și China.
Consider ca in opera Luceafarul , acest motiv creeaza impresia unei lumi a legaturilor profunde.
Camera fetei face parte din registrul uman iar cerul este evident spatial fantasticului in care
elementele umane nu pot ajunge sau intelege. Astfel fereastra “Ea pasul si-l indreapta/ Linga
fereastra, unde-n colt/ Luceafarul asteapta.” si oglinda: “Si din oglinda luminis/ Pe trupu-i se
revarsa,” fac parte dintr-un spatiu intermediar al dublului, locul unde iubirea celor doi se
manifesta, In acest poem oglinda participa la intregirea a doua lumi diferite, oferind sansa unei
iluzorii apropieri “Ea il privea cu un suras, / El tremura-n oglinda, / Caci o urma adanc in vis / De suflet
sa se prinda”

7/172

Tudor Vianu sustine că ”un mare poet liric este totdeauna creatorul unei armonii unice, și
Eminescu face parte dintre aceștia”. Sugestia muzicală și inovația prozodică reprezintă
sâmburele armoniei eminesciene. Poetul ”sparge tiparele corectitudinii”, folosește licențele
poetice, asonanțele. Muzicalitatea provine din succesiunea armonioasă de sunete, vocale și
consoane, având drept efect o impresie acustică plăcută.
Opinia mea este ca expresia muzicala a versurilor Luceafarului, desi nu este precizat in text, este
data de momentele muzicale asociate cu clipele de diminuare a constiintei: durerea provocata
de imposibilitatea iubirii o napastuie pe fata pana si in momentul somunului“Iar ea vorbind cu
el în somn,/ Oftind din greu suspina:/ - "O, dulce-al noptii mele domn,/ De ce nu vii tu? Vina”
sau de pierderea de sine a iubirii si dezamagirea : El tremura ca alte dati/In codri si pe dealuri,/
Calauzind singuratati/ De miscatoare valuri; /Dar nu mai cade ca-n trecut / In mari din tot
inaltul:/ - "Ce-ti pasa tie, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?” sau chiar in final, intelegere
superioara a conditiei sale de geniu nemuritor “Traind în cercul vostru strimt/ Norocul va
petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor si rece. "