Exista mai multe conditii pe care intrebarile trebuie sa le indeplineasca:

- sa fie clare şi concise;

- sa fie formulate în raport cu nivelul de intelegere al invinuitului;
- sa nu sugereze raspunsul asteptat de anchetator;
- sa nu presupuna acordarea unui raspuns scurt precum “da” sau “nu”;
- sa nu-l incurce pe invinuit, mai ales atunci cand acesta este interesat sa afle adevarul.
Alegerea intrebarilor depinde de pozitia pe care invinuitul o adopta cu privire la invinuirea care i
se aduce şi care poate consta în recunoasterea faptei, negarea, diminuarea invinuirii prin
recunoasterea partiala sau refuzul de a face declaratii.
Intrebarile pot fi clasificate în :
- intrebari “tema” care au un caracter general cu privire la fapta în ansamblul ei;
- intrebari “problema” care vizeaza lamurirea anumitelor aspecte ale faptei savarsite;
- intrebari “detaliu” care au un caracter limitat la anumite amanunte ce pot fi verificate.
În functie de atitudinea invinuitului intrebarile pot fi de control, de completare, de precizie sau de
detaliu, cu ajutorul carora anchetatorul incearca sa obtina cat mai multe amanunte cu privire la
fapta comisa sau sa verifice anumite informatii pe care le detine.