În structura tipica a procesului penal distingem trei faze:

1. Urmarirea penala
2. Judecata
3. Punerea in executare a hotararilor penale ramase definitive
Identificarea autorului unei infractiuni, prinderea acestuia si administrarea probelor in
vederea trimiterii in judecata impun in mod necesar existenta unei faze procesuale
premergatoare judecatii, aceasta etapa fiind urmarirea penala.
Urmarirea penala, datorita finalitatii si functiunii sale proprii, ocupa un loc deosebit.
Urmarirea penala se infatiseaza ca o faza obligatorie a cauzelor penale.
Fundamentala în descoperirea şi  cercetarea infractiunilor,  planificarea urmaririi penale
constituie o metoda tactica ce asigura legatura dintre scopul şi  sarcinile urmaririi penale pe de
o parte şi  modul efectiv de realizare a acestora pe de alta parte. 
Pe drumul spinos al aflarii adevarului, anchetatorul trece pe plan subiectiv, prin
planificarea activitatii de urmarire, de la gandirea practica la ancheta propriu-zisa. 
Proces dinamic, de evolutie de la general la particular,  planificarea urmaririi penale se
supune unor reguli clare de meticulozitate şi  rigoare, fiind în acelasi timp o structura flexibila. 
Acest caracter aparent contradictoriu este dat de faptul ca, in cursul anchetei pot apare
elemente noi, care pot schimba imaginea de pana atunci asupra cauzei.  
Planificarea urmaririi penale este guvernata de urmatoarele principii:
1) Individualitatea urmaririi penale - generata de faptul ca fiecare cauza în parte are
individualitatea sa, impunand tratarea în functie de particularitatile sale concrete. 
2) Principiul dinamismului - care se prezinta sub doua aspecte:
a) necesitatea operativitatii în cercetare şi  descoperire;
b) cpacitatea de adaptare permanenta a planului de urmarire penala la situatiile care
apar în cursul anchetei (versiunile de ancheta se pot modifica pe masura administrarii
probatoriului). 

     Structura şi  conţinutul  planului de urmarire penala

     O prima precizare este cea legata de faptul ca elaborarea planului de urmarire penala nu
este obligatorie, ea fiind ceruta mai ales de complexitatea cauzei. 
     Intocmirea planului de urmarire penala este necesară  în mod obisnuit în cauzele în care se
contureaza încă de la inceput mai multe versiuni, impunandu-se verificarea acestora.  Structura
planului de urmarire penala este unitara, avand un  caracter eficient şi  organizat (metodic). 
    Principalele elemente ale planului de urmarire penala sunt:
1. Versiunile care urmeaza a fi verificate. 
2. Problemele pe baza carora vor fi verificate versiunile. 
3. Activitatile care urmeaza a fi desfasurate. 
 De asemenea, vor fi prevazute termenele de solutionare, precum şi  persoanele cuprinse în
activitatile de cercetare.  de exemplu:medicii legisti, experti, organe de politie.   Stabilirea unor
termene concrete pentru diferite activitati sau probleme care urmeaza a fi rezolvate este de
natura a asigura permaneta progresie a cercetarilor. 
Momentul elaborarii planului trebuie astfel ales, încât sa nu fie nici prea tarziu pentru
orientarea corecta a activitatilor, nici prea timpuriu.  Planul de urmarire penala va fi intocnmit
în scris. Desi exista cauze mai simple care nu necesita un plan de urmarire,  este indicat sa se
precizeze în scris toate activitatile ce urmeaza a fi desfasurate,  conform Codului de procedura
penala. 
Conţinutul  planului de urmarire penala este determinat în principal de sarcinile ce se
ridica în cadrul anchetei, de datele aflate la dispozitia anchetatorului , fiind guvernat de
principiul legalitatii şi  al aflarii adevarului.  El presupune descoperirea, verificarea şi  clarificarea
tuturor problemelor legate de solutionarea cauzei. 
     Pot fi utilizate diferite metode:
a) Metoda celor sapte intrebari - este practic o enumerare a sarcinilor ce se cer a fi rezolvate
de Ancheta – ce (fapta s- a comis)? unde?  când ? cine? cum?|cu ajutorul cui? în ce scop?
b) Formula celor patru intrebari - care se bazeaza pe elementele constitutive ale infractiunii
şi privesc:
1. Obiectul infractiunii, valoarea social lezata;
2. Latura obiectiva a faptei care a fost comisa, respectiv actiunea / inactiunea prin care a
fost comisa,  locul,  timpul,  nexul cauzal dintre actiune şi  valoarea sociala lezata prin
aceasta. 
3. Subiectul infractiunii - atat activ cât şi  pasiv;
4. Latura subiectiva - vinovatie, lipsa vinovatiei (culpa), scopul, mobilul. Planul de
urmarire penala va putea fi elaborat sub forma unui tabel , dar şi  sub alte forme, in
functie de stilul adoptat de fiecare în parte. 

Versiunile de urmarire penala

 Apar ca supozitii logice ale organului judiciar care orienteaza intreaga activitate de
stabilire a imprejurarilor în care a fost comisa o anumita fapta. 
Din punctul de vedere al Criminalisticii, versiunile apar ca situatii trecute a caror
cunoastere şi  stabilire precisa se realizeaza prin intermediul verificarii de ipoteze şi 
presupunerice rezulta din anumite indicii.   Ele  pot  fi  deci  definite  ca explicatii probabile
intemeiate pe informatiile existente la un moment dat. 
     Clasificarea versiunilor se poate face in:
1. Versiuni principale (generale) privind fapta în ansamblu, dacă este sau nu de natura
penala.
2. Versiuni secundare. Acestea vizeaza numai anumite aspecte izolate, imprejurari de
plan secund, cum ar fi anumite actiuni ale victimei anteioae faptei, care însă pot servi
mai apoi la stabilirea mobilului faptei.
In temeiul principiului dinamismului urmaririi penale, in orice moment o versiune
secundara poate sa devina versiune principala.  Versiunile trebuie fundamentate pe informatii
exacte, clare, care pot proveni din diferite surse :probatoriu,  constatari, deductii ale
anchetatorului.  In  cazul datelor rezultate din declaratiile martorilor se  va  proceda  cu
circumspectia necesară , evaluandu-se capacitatea martorului de a accede la informatia
respectiva (cunostiinte,  cultura,  stare a sanatatii, pozitie, prezenta în locul repsectiv, etc.).
      
  Elaborarea şi  verificarea versiunilor
Tactica elaborarii versiunilor impune ca acestea sa fie formulate numai  după  ce s-au
obtinut date suficiente cu privire la fapta.   Elaborarea versiunilor de urmarire penala este
guvernata de trei conditii esentiale:
1. Detinerea de date şi  informatii corespunzatoare cantitativ şi  calitativ.   Asa cum am
mai precizat, acestea sunt conditionate de calitatea actelor de natura procedurala din
care provin. 
2. Pregatirea profesionala multilaterala şi  experienta în ancheta a celui cre efectueaza
urmarirea penala.  In functie de complexitatea cauzei, de gravitatea faptei (omor,
talharie, accident de munca, etc.) Anchetatorul va avea nevoie de cunostiinte din cele
mai diferite domenii, fundamentate însă pe temeinice cunostiinte de drept penal, 
procedura penala,  criminalistica,  medicina legala.  
3. Folosirea unor forme logice de rationament deductiv,  inductiv,  analitic,  şi ntetic.  
Rationamentele de tip analogic pot însă conduce la situatia putin recomandata de a
face comparatii superficiale şi  a trasa şi militudini cu alte cauze solutionate anterior. 
 Aceasta conduce la incalcarea (ignorarea) principiului individualitatii urmaririi
penale. 
    
Elaborarea versiunilor se supune urmatoarelor principii:
1. Versiunile se elaboreaza numai pentru ceea ce poate avea mai multe explicatii. 
2. Versiunile se elaboreaza numai pe baza unor date concrete. 
Versiunile se elaboreaza pe baza datelor de natura procesuala, putand fi completate şi  cu
date de natura extrajudiciara. 
3. Versiunile trebuie sa fie elaborate în legatura cu toate explicatiile posibile. 
4. Versiunile sa fie clare, precise, elaborate în baza unei temeinice fundamentari logice. 
Pentru cauzele în care se elaboreza mai multe versiuni pentru aceeasi fapta, se vor verifica
în paralel toate versiunile elaborate.   Aceasta se face prin analiza comparativă   a probatoriului,
cu continuarea concomitenta a cercetarii cauzei, de oarece trecerea timpului poate duce la
disparitia unor probe, la  deformarea perceptiilor unora dinte martori sub influenta zvonurilor,
etc. 
În caz exceptional, vor putea fi verificate succesiv mai multe versiuni, in functie de ordinea
evenimentelor, sau va fi verificata la inceput versiunea principala , fiind apoiverificate şi 
versiunile secundare. Este posibil ca, in urma verificarii tuturor versiunilor  unele sa se
confirme-integral sau doar partial, iar altele sa fie infirmate-de asemenea integral sau partial. 
În cadrul fiecarei versiuni vor fi verificate mai intai acele aspecte, probleme care prezinta
maxima urgenta. Clarificarea va fi dusa pana la elucidarea (confirmarea/infirmarea) fiecarei
versiuni în parte.  In functie de gradul de confirmare/infirmare (totala/partiala), depinde de
priceperea anchetatorului sa inteleaga raporturile dintre diferitele versiuni secundare sau
principale, pe care sa le integreze imaginii globale asupra intregii fapte cercetate. 
După  epuizarea verificării lor, versiunile devin fie date concrete cu privire la fapta,
conforme probatoriului  administrat,  fie (in cazul infirmarii lor) simple supozitii, neconfirmate,
ramase fara interes pentru solutionarea cauzei.

Caz practic:
În cazul unui furt prin escaladare  şi efractie a fost sustrasa o cantitate mare de bunuri
voluminoase (TV color, aparat video, receiver satelit, aparate hi-fi, doua valize cu haine) care au
fost transportate la distanta în timp relativ scurt.  Autorul,  după  identificare şi  prindere a
declarat în mod constant ca a actionat singur, transportand bunurile cu un rucsac şi  o roaba şi 
ca ascunzând temporar o parte intr-o gradina acestea au disparut  când  a revenit sa le caute.
Din comoditate, cauza părând terminata, nu au mai fost elaborate alte versiuni, dar la scurt
timp au fost depistati ceilalti doi participanti la furt, care incercau sa vânda unele bunuri. Cu
ocazia reluării anchetei s-a stabilit ca fapta a fost comisa de cei trei impreuna şi  ca ei s-au servit
la transport de un autoturism a carei prezenta în zona o semnalase un martor chiar de la
inceputul cercetarilor.  
 Bibliografie

1. Alexandru Pintea, Inceperea, efectuarea si terminarea urmaririi penale –

Lucrare de specialitate;
2. Mihai Apetrei, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucuresti, 1998;
3. Comentariu – Planificarea urmaririi penale
Extras de pe site-ul administrare.info
https://administrare.info/drept/13029-planificarea-urmaririi-penale