Strategii psiho-tactice de ascultare a invinuitului sau inculpatului:

Cunoscand conditiile în care a fost savarsita infractiunea şi identitatea persoanei invinuite

anchetatorul poate sa stabileasca strategii tactice de ascultare, tinand seama de personalitatea şi
de pozitia celui ascultat precum şi de complexitatea dosarului.
Conform practicii judiciare, exista mai multe strategii tactice de ascultare a invinuitului :
1). Folosirea intrebarilor de detaliu
Aceste intrebari au drept scop demonstrarea netemeiniciei declaratiei invinuitului şi obtinerea
anumitor date cu privire la imprejurarile comiterii faptelor ce pot fi verificate. În practica, acest
procedeu este utilizat mai ales în cazul recidivistilor care desi isi pregatesc cu atentie declaratiile,
comit erori. Astfel, acest procedeu este folosit atunci cand invinuitul face declaratii
contradictorii.
2). Ascultarea repetata
Pleaca de la ideea ca oricat de ticluite ar fi apararile unei persoane, deoarece sunt constructii
mincinoase nu vor putea fi repetate identic. În aceasta situatie, invinuitul este interogat cu privire
la aceleasi fapte şi imprejurari la perioade diferite de timp.
Deoarece apar fenomenele de uitare, în constructul mincinos vor exista contraziceri, nepotriviri
determinate fie de adaugari, fie de omisiuni.
3). Ascultarea sistematica
Se utilizeaza atat în situatia invinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa-şi aminteasca detalii cu privire
la fapta savarsita, cat şi în situatia invinuitului nesincer care refuza sa marturiseasca fapta
comisa.
Ascultarea sistematica presupune adresarea unor intrebari problema invinuitului, solicitandu-i-se
sa relateze detalii asupra unor activitati ce-i apartin lui sau altor participanti cu privire la
semnalmente sau descrieri ale modului în care au actionat.
În situatia în care cel invinuit a savarsit mai multe infractiuni, anchetatorul este cel care se decide
dacă ascultarea incepe cu infractiunea cea mai usoara sau cea mai grava. Atunci cand exista mai
multi participanti la aceeasi infractiune, fiecare va fi ascultat asupra propriei sale activitati şi
asupra activitatii celorlalti participanti.
4). Ascultarea incrucisata
Acest procedeu are ca scop infrangerea sistemului de aparare al invinuitului nesincer care neaga
fapta savarsita şi consta în ascultarea aceluiasi invinuit de doi sau mai multi anchetatori.
Ascultarea incrucisata presupune indeplinirea aumitor conditii : anchetatorii sa se conoasca
foarte bine intre ei, dosarul sa fie foarte bine cunoscut vis-a-vis de algoritmul probator iar
imprejurarile cauzei sa fie bine lamurite. Acest procedeu are atat avantaje cat şi dezavantaje.
Avantajul este acela ca invinuitul sau inculpatul nu mai are posibilitatea sa-şi construiasca
raspunsul, intrebarile fiind adresate alternativ de catre anchetatori. Dezavantajul este acela ca
inculpatul avand o structura psihica slaba, poate fi incurcat şi chiar şi anchetatorii se pot incurca
reciproc atunci cand nu toti cunosc imprejurarile cauzei.
5). Tactica complexului de vinovatie
Este utilizata în special în cazul persoanelor sensibile şi presupune adresarea alternativa a unor
intrebari ce nu au legatura directa cu cauza şi a unor intrebari critice.
În aceasta abordare, initial, se poarta o discutie introductiva, anchetatorul analizand
spontaneitatea raspunsurilor, gradul de participare şi initiativa, expresiile mimico-gesticulare,
tragand o concluzie asupra comportamentului expresiv pe tematica neutra. Dupa ce anchetatorul
epuizeaza aceasta etapa, se abordeaza o problematica fictiva de aceeasi natura cu problematica
critica relevanta în speta cu scopul interiorizarii de aceasta data a tabloului psiho comportamental
în raport cu tematica fictiva. Dupa epuizarea acestei etape se abordeaza direct problematica
critica. Dacă se constata modificari comportamentale, inhibitii, evitarea privirii, modificari de
paloare, perioade de latenta în raspunsuri, tremurul vocii, fiind evidenta diferenta dintre
problematica fictive neutra şi cea relevanta, atunci se contureaza puternici indici orientativi
asupra culpabilitatii şi simularii invinuitului
6). Folosirea probelor din dosar
Pentru a se obtine rezultate bune în urma folosirii acestui procedeu trebuie sa se indeplineasca
mai multe cerinte :
- anchetatorul trebuie sa cunoasca bine probele din dosar şi legaturile dintre acestea şi fapta
savarsita de invinuit;
- sa cunoasca valoarea fiecarei probe existente;
- determinarea momentului potrivit pentru prezentarea probelor
- determinarea intrebarilor care vor insoti prezentarea probelor

În functie de atitudinea invinuitului, anchetatorul poate sa utilizeze prezentarea frontala sau

prezentarea progresiva. Astfel, dacă infractorul e primar (aflat la prima infatisare) se recomanda
utilizarea probelor de la cele mai putin importante pana la probele cele mai doveditoare, cu
impact asupra invinuitului. Dacă infractorul este recidivist, se utilizeaza procedeul prezentarii
frontale a probelor, deoarece, considerand ca nu exista dovada impotriva sa, va refuza sa
marturiseasca fapta comisa.
7.) Ascultarea unui invinuit sau inculpat despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea
infractiunii.
În aceasta situatie, ascultarea incepe cu “veriga cea mai slaba” (în mod gresit unii teoreticieni în
materie interpreteaza ca fiind “veriga slaba” minorii sau femeile)careia i se induce ideea ca
activitatea intereseaza cel mai putin organul de urmarire penala. Prin “veriga cea mai slaba” se
intelege invinuitul care are motive personale sa vorbeasca.