See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/347947853

POEZII DIN VREMEA PANDEMIEI

Preprint · December 2020

CITATIONS READS

0 175

1 author:

Octavian Cocoş
University of Bucharest
103 PUBLICATIONS   159 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Romanians View project

Traduceri View project

All content following this page was uploaded by Octavian Cocoş on 28 December 2020.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Octavian Cocoş

POEZII DIN VREMEA

PANDEMIEI

1
 Cuprins

Dor 7
Părinţii 8
Iubire 9
Fericit pe plajă 10
Vreau să fiu poet 11
Pescarul 12
Magie la cabană 13
Fericirea absolută 14
Totul e curgere 15
Plouă, iubito 16
Concluzie evoluţionistă 17
Iubire de-o vară 18
Poate... 19
Cugetare 20
Atmosferă bacoviană 21
Poartă mască 22
Plânsul Basarabiei 23
Dascălul 24
Ochii tăi 25
Detaşare absolută 26
Oceanul iubirii 27
Dansul 28
De Sântămărie 29
Viaţă de vultur 30
Şapte note 31
Mustrarea României 32
Simbioză 33
Căţărătorul 34
Luceafărul...altfel 35
Baladă contemporană 38
Darul meu 39
Pe Pământ 40
Pătruns de iubire 41

2
Odă femeii 42
Harta şi busola 43
Adevăr şi minciună 44
Nostalgie 45
Luna 46
Tenacitate 47
Nonsens cu sens 48
Roata 49
Întrebări 50
Păsărelul şi păsărica 51
Poezie, poezie 52
Noaptea de Înviere 53
Dilemă 54
Dor de tată 55
Lumina călăuzitoare 56
A venit toamna 57
Constatare 58
Nor călător 59
Râul 60
Plec şi te las 61
Dorinţe 62
Cerşetor 63
Atâta timp... 64
Plânge codrul 65
Seceta 66
Înţeleptul 67
Între file 68
Mai bine beat 69
Speranţă 70
Furtuna 71
Umbre 72
Estetica urâtului 73
Tramvaiul 74
Metroul 75
Troleibuzul 76

3
Autobuzul 77
Trenul 78
Avionul 79
Vaporul 80
Trecut, prezent, viitor 81
Hamada 82
Muza 83
Zgomote 84
Lucruri efemere 85
Rugăminte pentru fiul meu 86
Te caut 87
Băutura-i temelie 88
Frunza 89
Vântul 90
Şcoala în vremi de pandemie 91
Se lasă seara 92
Tristeţe de poet 93
De ziua ta 94
Ela, ela! (Haide, haide!) 95
Nepăsare 96
Fii, Doamne, bun! 97
Semne 98
Se-ntorc cocorii 99
La Efes 100
Un om simplu 101
Mă întreabă iubita 102
Fotografia 103
În vârf de munte 104
Gogoşile Donut 105
Ergo sum 106
Bunica 107
Sfinxul ştie 108
Iarna la oraş 109
O, brad frumos... 110
Reţeta poeziei 111

4
De-aş mai trăi o dată 112
Gânduri de ziua mamei 113
E primăvară iar 114
Ridică-te! 115
Parodie 116
Mănânc şi râd 117
Ignoranţă 118
Întrebare retorică 119
Cu telecabina 120
Geograful 121
Geografa 122
Trei virtuţi 123
Prinţesa din castel 124
Balada păcănelelor 125
Nuntă şi jale 126
Povaţă 127
Idilă de cyborgi 128
Extraterestra 129
Rugăciune 130
Valoare adăugată 131
Dor mistuitor 132
Telescaunul 133
Telegondola 134
Televizorul 135
Ai adormit 136
Urare pentru un politician 137
Plimbare la piramide 138
Examenul de mort 139
Fulg năuc 140
Sfat pentru profesor 141
Vise şi realitate 142
Ca un puf de păpădie 143
Tarot 144
Gânduri de toamnă 145
Vecina 146

5
Laudă brumărie 147
Licurici inoportun 148
Îţi spun că te iubesc 149
Un tren spre nicăieri 150
Ofertă 151
Vorbele mamei 152
Moş Nicolae stresat 153
N-ar fi mai bine? 154
Lupta pentru ciolan 155
Sonete de pandemie 156
La derdeluş 157
Simplitatea iubirii 158
Dorinţe de Crăciun 159
Cine este Moş Crăciun 160
Crăciunul e în suflet 161
Sensibilitatea e viaţă 162
Glorie postumă 163

6
 Dor

Undeva, cândva, într-o lume mai bună

Trăiam fericit și pluteam în Lumină
Nu simțeam că în jur norii negri se-adună
Și voi fi aruncat într-o lume străină.

Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ți place

Dacă vrei să trăiești în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face și apoi le desface
Și te-mpinge din cer înapoi în materie.

Că așa-i de când lumea, noi suntem văpăi

Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Și-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.

Însă-n mine, ascuns, mai există un dor

Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Și îl simt neîncetat, de mi-e greu sau ușor
Este dorul de casă și de Dumnezeu.

Iar o voce în suflet îmi șoptește plăcut

Că deși pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.

7
 Părinții

Trecut-au anii peste voi

Azi vă privesc și-mi vine a plânge
Căci vă iubesc pe amândoi,
Și simt cum inima se frânge.

Vă văd de fiecare dată

Cum încercați să îmi zâmbiți
Să-mi faceți ziua minunată
Și să fim iarăși fericiți.

Însă deși gura zâmbește

În ochi lumina vi s-a stins
Și-un întuneric crește, crește
Și o răceală v-a cuprins.

Eu mă prefac că nu-mi dau seama

Apoi încep să povestesc
Dar simt cum mă cuprinde teama -
Mâine când vin, vă mai găsesc?

8
 Iubire

Erai mică și sfioasă

Te pierdeai în ochii mei
Și văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără rețineri

Și de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoși și tineri!

Și iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingașă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee

Pân' la cer te-am ridicat
Și de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

***

Tinerețea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

9
 Fericit pe plajă

Stăm întinși pe plajă

Nimeni nu-i pe-aproape
Briza bate lin și răcoros.
Sunt cuprins de vrajă
Ale tale pleoape
Tremură ușor și grațios.

Marea se frământă
Valuri vin grăbite
Undeva se vede un vapor.
Totul mă încântă:
Scoicile strivite,
Pescărușii care țipă-n zbor...

E o zi frumoasă
Soarele zâmbește
Cerul de deasupra e senin.
O broască țestoasă
Leneș se târăște
Pe nisipul albicios și fin.

Mă întorc spre tine

Cu o răsucire
Simt că pielea-ți arde foarte rău.
Tu te uiți la mine
Plină de iubire,
Fericirea are chipul tău.

10
 Vreau să fiu poet

Vreau să fiu și eu poet

Ca Bacovia, Coșbuc...
Să mă știe toată lumea
Peste tot unde mă duc.

Vreau să fac versuri frumoase,

De iubire și de dor,
Inspirate, armonioase,
Pe-înțelesul tuturor.

Vreau ca cei care citesc

Să se umple de plăcere
Și să simtă că plutesc
Într-o lume de mistere.

Vreau să am și o statuie
Și-n muzeu să am portret
Cine va privi să spună:
"Uite un mare poet!".

11
 Pescarul

Dimineața pe răcoare
Un pescar împătimit
Și-a luat undița cea mare
Și spre baltă a pornit.

Ziua întreagă, nemișcat,

A sfidat soarele încins,
Dar oricât a încercat
Niciun pește nu a prins.

Supărat că n-are șansă

Și că are acest viciu
A plecat seara spre casă
Și-a trecut pe lângă ospiciu.

Un nebun pe gard urcat

Privindu-l pe când trecea
A râs și l-a întrebat:
- Bă, nene, ai prins ceva?

Omul i-a răspuns mâhnit

- Nu am prins nimic, nimic,
Firul nu mi l-a smucit
Nici măcar un pește mic.

Și nebunul a rostit:
- Cum, n-ai prins niciun baboi?
Dacă ești așa smintit
Sari gardul, rămâi la noi!

12
 Magie la cabană

Focul arde liniștit în sobă

În cabană suntem doar noi doi
Inima îmi bate ca o tobă
Stăm întinși pe paturile moi.

Noaptea parcă vine prea grăbită,

Iar ninsoarea tocmai s-a oprit
Văd pe cer o stea, nedeslușită,
Prin fereastra ce s-a aburit.

Camera e plină de magie

Nu vorbim, dar te ating pe mână
Te sărut apoi cu duioșie,
Ești frumoasă ca o zână bună.

Tu te ghemuiești la pieptul meu

Ne iubim ca doi îndrăgostiți
Nu ne vede decât Dumnezeu,
Și-adormim așa, înlănțuiți.

13
 Fericirea absolută

Ce frumoasă e iubirea
Inima ea ți-o încinge
Și chiar dacă se va stinge
Îți rămâne amintirea.

Ce frumoasă-i amintirea
Peste tot cu tine merge
Și chiar dacă se va șterge
Îți rămâne fericirea.

Fericirea este sfântă

Nu depinde de iubire
Sau de-o biată amintire,
Ci de tot ce te încântă.

14
 Totul e curgere

Norii trec pe cer

Așa cum zboară gândurile mele
Așa cum trece luna printre stele
Și-n depărtare pier.

Vântul bate lin

Așa cum simt suflarea ta pe față
Așa cum mă dezmierzi de dimineață
Când chipul ți-e senin.

Valurile aleargă
Așa cum oamenii se plictisesc
Așa cum într-o zi se pregătesc
Și pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbește
Așa cum ploaia cade într-un lac
Așa cum grâul curge dintr-un sac
Și viața se sfârșește.

15
 Plouă, iubito

Ascultă, iubito, cum ploaia ne bate-n fereastră

Hai vino aproape că noaptea aceasta-i a noastră
Să nu spui nimic, tot ce vreau e să fii lângă mine
În clipele-acestea am mare nevoie de tine.

Am inima tristă și-mi plânge ca ploaia de-afară

Aș vrea să mă culc însă mintea grăbită îmi zboară
Spre un vis neplăcut și ciudat care m-a chinuit
Că într-o zi mohorâtă de toamnă noi ne-am despărțit.

Hai lângă mine și fă-mă să uit de visul hain

Să-ți simt iar trupul tânăr și părul tău mândru și fin
Dă-mi să beau, să mă-mbăt de vinul cel dulce-al iubirii
Că mi-e silă de cupa amară a despărțirii.

Sărută-mă tandru, pe frunte, pe ochi și pe gură

Vreau ca inima să se umple de dor și căldură,
Însă tu nu te miști, trupul tău parcă e împietrit
Mă întorc, te privesc și-mi dau seama că ai adormit.

16
 Concluzie evoluţionistă

Astăzi am văzut la mare

O fată foarte drăguță
Și m-am întrebat eu: oare
Ea se trage din maimuță?

Avea părul pe picioare

Des precum o periuță
Și-am gândit cu voce tare
Să se tragă din maimuță?

Nu prea se ferea de soare

Și avea într-o mânuță
O banană foarte mare
Cum mănâncă o maimuță.

Coaja galbenă și tare

N-a pus-o într-o punguță
Ci pe jos, lângă picioare,
Că se trage din maimuță.

Așadar și prin urmare

Orice fată mai drăguță
Ce face gunoi la mare
Clar se trage din maimuță.

17
 Iubire de-o vară

Tu erai din Baia Mare

Eu eram din București
Și într-o vară arzătoare
Te-am văzut la Costinești.

Arătai super-fantastic,
Aveai strasuri în buric,
Șapcă albă, șlapi de plastic
Și-un costum de baie mic.

Te-am privit cu îndrăzneală

Ochii ni s-au întâlnit
Ne-am zâmbit fără sfială
Și ne-am împrietenit...

Au fost zile minunate,

Și-au fost nopți ca în povești
De aceea, cine poate,
Să meargă la Costinești.

18
 Poate...

Poate nu ești un falnic împărat

Poate nu ești un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.

Poate nu ești o mare cântăreață

Poate nu ești model și nici artistă
Dar fără râsul tău de dimineață
Azi lumea ar fi fost cu mult mai tristă.

Poate nu sunteți buni și plini de-avânt

Poate că-n suflet nu aveți tărie
Dar fără voi aicea pe Pământ
Azi lumea ar fi fost mult mai pustie.

19
 Cugetare

Parcă alergăm prea mult

N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinși într-un tumult
Și trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Și-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Și poate vedea oricine

Cât suntem noi de făloși:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroși.

20
 Atmosferă bacoviană

Afară plouă trist și monoton

Și e un frig pe care nu-l suport,
Iar eu privesc tăcut de la balcon
Și simt că m-am răcit precum un mort.

Trotuarele în plumb parcă-s turnate

Oamenii trec încet pe lângă porți,
Abia-și târăsc picioarele înghețate
Și par a fi pe jumătate morți.

Mașinile-s ca niște fiare vechi,

Un biet tramvai se duce la depou
E o atmosferă sumbră, de priveghi
Și-n casă-i beznă ca într-un cavou.

21
 Poartă mască

Dacă ești hain la suflet

Și ai cugetul pătat,
Dacă fals e al tău zâmbet,
Poartă mască și-ai scăpat.

Dacă pe al tău amic

Fără milă l-ai trădat,
Dacă ai un suflet mic,
Poartă mască și-ai scăpat.

Dacă știi că-n viața ta

Ai mințit și-ai înșelat,
Dacă nu te poți schimba
Poartă mască și-ai scăpat.

Dacă cineva într-o zi

Va dori să te cunoască,
Tu deschide-ți inima...
Însă nu uita de mască.

22
 Plânsul Basarabiei

Prutule ce curgi grăbit la vale

Nu ți-e milă de acest popor,
Nu te mișcă această-adâncă jale,
Nu te înfioară-al nostru dor?

Tu nu știi că noi avem o mamă

Și doi tați, un dac și un roman,
Din care-am ieșit, de bună seamă:
România, Decebal, Traian?

Și atunci, de ce-ai privirea rea,

Când și-așa suntem bătuți de soartă?
Apa ta ce-n veacuri ne unea
Acum a ajuns să ne despartă.

Astăzi nu mai vrem un pod de flori

Și-un potop de vorbe și povești
Ci sub tricolor, încrezători,
Vrem un pod de inimi românești.

23
 Dascălul

Faci ceva care îți place,

Vii cu drag zilnic la școală
Și predai cu pasiune,
Fără nicio îndoială.

Ce te bucuri când elevii

Note bune au luat,
Dar ești trist când vezi că unii
Spun că nu au studiat.

Și privești cum trece timpul

Cu povești și demonstrații...
Vârsta nu ți-o spui în ani
C-o măsori în generații.

Acum stai și te gândești,

Poate mulți te-au criticat,
Dar un lucru este cert
Tu pe toți i-ai învățat.

24
 Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniștit

În zilele când vântul adie abia simțit
Și sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt pașnici ca mielul alb și pur

Ce paște liniștit cu oile în jur
Și parcă-s nestemate, atât sunt de frumoși,
Iar râsul tău îi face zglobii și luminoși.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpați,

Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbați,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindește-n ei.

25
 Detaşare absolută

Stau și privesc
Cum lumea se frământă
Cum toți sunt triști și fără chef trudesc
Cum astăzi și speranța pare frântă...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum unii mor de foame
Cum alții tot mai mult se îmbogățesc
Cum pe Pământ sunt mii și mii de drame...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os și piele...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum mulți se nasc și mor
Cum alții fără niciun rost trăiesc
Cum viața trece iute ca un nor...
Stau și privesc.

26
 Oceanul iubirii

Navighez pe oceanul iubirii

Delfinii zburdă peste tot în jur
Simt în nări mirosul fericirii
Ce umple aerul sărat și pur.

Valuri de sentimente mă poartă

Spre orizontul depărtărilor
Nu-mi e necesară nicio hartă,
Urmez chemarea desfătărilor.

Sunt atras în mod irezistibil

Ah, cât de mult aș vrea să pot să zbor!
Deși nimic nu este imposibil
Când simți așa un dor înălțător.

Știu că m-aștepți, că vrei să mă dezmierzi,

Să mă iubești, să mă săruți cu drag
În ochii mei cu totul să te pierzi
Iar eu la tine-n suflet să mă bag.

Atunci oceanul ne va înghiți

Și ne vom dizolva în infinit
Și numai din legende se va ști
Ce mult și ce frumos noi ne-am iubit.

27
 Dansul

O muzică se-aude în difuzoare

Mă-ndrept spre tine, mâna ți-o întind,
Mi-o întinzi și tu pe-a ta cu înfiorare
Și într-un dans ne avântăm zâmbind.

Cât de ușoară ești, precum un fulg,

Te strâng încetișor la pieptul meu
Inima-mi bate, clipele se scurg
Aș vrea să stăm îmbrățișați mereu.

Toți cei din jur au dispărut subit,

Iar timpul parcă s-a oprit în loc
Ah, te-am călcat, pentru că m-am grăbit,
Dar tu te faci că n-ai simțit deloc.

Mă uit la tine, ești ca în extaz

Îți simt suflarea lângă gura mea
Dansăm așa, obraz lângă obraz
Și chipul îți lucește ca o stea.

Parcă-i un vis, suntem cu capu' în nori

Pierduți în vraja blândului balans
Și-am dispărut de tot ca dansatori,
Căci ne-am topit în ritmul unui dans.

28
 De Sântămărie

Pe-o alee ne plimbăm

E îngustă și pustie,
Sub un pom ne sărutăm
De Sântămărie.

Tu ai vrea să dăm o tură

Și pe la cofetărie
Să mâncăm o prăjitură
De Sântămărie.

Eu atunci cuget adânc

Și îți spun cu veselie
- Gura ta vreau s-o mănânc
De Sântămărie.

29
 Viaţă de vultur

Un vultur mândru se rotea în cer

Și spre Pământ privea cu detașare
Avea pene maro, un cioc de fier
Și la picioare ascuțite gheare.

Zbura tăcut, acolo în înalt

Departe de ororile de jos
Și foarte rar făcea câte-un salt
Spre-acest tărâm mizer și întunecos.

O cioară neagră croncănea pe cracă

Privind în iarbă cu ochi mici și goi
Și aștepta ca oamenii să treacă
Să poată lua o pâine din noroi.

Un om care mergea spre miazăzi

A zis și el o vorbă, așa, într-o doară:
– Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viață-ntreagă să fii cioară.

30
 Şapte note

Șapte note muzicale

Și surori pe portativ,
Ies din corzile vocale
Și răsună atractiv.

Șapte note ne încântă

Cu acordurile lor
Când în aer se avântă
Și se-adună într-un cor.

Șapte sunete vibrează

Și ne trec pe la ureche,
Se-mpletesc și-apoi creează
Melodii fără pereche.

Fiecare strălucește,
Dar ar vrea ca să ne spună
Că valoarea noastră crește
Când lucrăm toți împreună.

31
 Mustrarea României

Vă plângeți că e rău, că-i sărăcie,

Că sunteți robi aici la voi în țară
În ochi aveți doar ură și mânie
Pe umeri vă apăsă o povară.

Și mă vorbiți de rău, mă învinuiți,

Vreți să plecați în alte țări străine
Sperând că poate-o să vă îmbogățiți
Și astfel o s-o duceți mult mai bine.

Dar eu v-am dat câmpii cu solul bun,

Să le arați și să le cultivați,
Însă voi stați cu mâinile în sân
Și spuneți că n-aveți ce să mâncați.

V-am dat și aur, și argint, și fier,

Sare, cărbuni și ape minerale,
Dar voi priviți pasiv cum toate pier
Și de-aia buzunarele sunt goale.

V-am dat păduri cu arbori minunați,

Brazi și molizi, fagi mândri și stejari,
Nici nu vă pasă că sunt toți tăiați
Și că vi-i fură o bandă de tâlhari.

V-am dat și râuri să vă răcoriți,

Cu apă dulce, bună de băut,
Și rând pe rând acum le murdăriți,
Fiindcă atât de mult ați decăzut.

Câte popoare sunt, și mari și mici,

Ce și-ar dori să aibă așa o țară!
Dar voi distrugeți tot ce-aveți aici
Și admirați ce-au alții pe afară.

32
 Simbioză

Trec mereu pe lângă voi

Simt cum inima-mi tresaltă
Dacă-i soare, dacă-s ploi...
Chiparoșii mei de baltă!

Primăvara înverziți
Și-îmbrăcați mândru veșmânt,
Sunteți foarte fericiți,
Plini de sevă și avânt.

Vara vă priviți în lacul

Unde apa e albastră,
Liniștiți vă faceți veacul
Și-mi dați din puterea voastră.

Toamna frunzele pălesc

Devin galbene, arămii
În curând se prăvălesc
Și rămâneți goi, pustii.

Iarna vine negreșit

Este lungă, este grea,
Însă eu, necontenit,
Vă dau din puterea mea.

33
 Căţărătorul

Viața e o frământare
Parcă este un concurs
Cine fuge cel mai tare,
Cine zboară cel mai sus...

De la școală ni se spune
Să nu fim ca oaia-n turmă,
Să-nvățăm cu pasiune
Să-i lăsăm pe toți în urmă.

Locul doi e o ratare

Numai primul loc contează
Doar pe cine-i cel mai tare
Lumea îl apreciază.

Omul viața și-o distruge

Să se cațere pe-un nor
Și de fapt, ce va ajunge?
Un mare cățărător.

Este bine să fii primul

Doar când știi să și trăiești
Să-ți ajuți mereu vecinul,
Să te bucuri, să iubești...

34
 Luceafărul...altfel

A fost odată ca-n povești

O prea mândră crăiasă,
În toată lumea nu găsești
O alta mai frumoasă.

Părinții ei, doi împărați,

Cu grijă o crescură
Și fiindcă nu mai avea frați
Ei tronul i-l dădură.

Şi noaptea, din al ei iatac,

Pe geam tăcut privește
Cum și în ceruri și în lac
Luceafărul sclipește.

Dar timpul trece negreșit

Și nu știu cum se face,
Că ea de el s-a îndrăgostit
Și el pe ea o place.

Și se-ntâlnesc ca doi iubiți

Atunci când el răsare
Și stau așa, nedespărțiți,
Până apune-n zare.

Mai trece-o zi și înc-o zi,

Dorința ei sporește
Și vrând să vadă ce va fi
Așa frumos grăiește:

- Cobori, Luceafăr minunat,

Ascultă a mele șoapte,
Vino aici, la mine-n pat
Să ne iubim o noapte!

El din văzduh s-a aruncat

În apa tremurândă
Și într-un flăcău s-a preschimbat,
Cu-nfățișarea mândră.

Părul lui negru și lucios

Îi atârna pe spate,
Și gura îi râdea frumos,
Deschisă jumătate.

35
Iar ochii săi fermecători
Ardeau ca o văpaie
De parcă mii și mii de sori
Intraseră-n odaie.

- De sus din cer eu am venit

În graba cea mai mare
Căci șoaptele ți-am auzit
Și-a ta dulce chemare.

Cu mine vreau ca să te iau

Acolo printre stele
Din strălucirea mea să-ți dau,
Să fii mândră ca ele.

- Cât aș dori să pot să vin

În lumea ta cea mare!
Dar tu ești veșnic și divin,
Iar eu sunt muritoare.

Du-te înapoi, pe bolta ta

S-apari de dimineață
Și-atunci când dorm pe perna mea
Să-ți simt raza pe față.

Plângea Luceafărul nespus

Pătruns de al său dor
Și-atunci la Creator s-a dus
Să-l facă muritor.

- O, Doamne, Tatăl meu ceresc

Ce mă veghezi întruna,
Aș vrea o noapte să iubesc
O noapte, numai una!

Renunț la harul meu cel sfânt

Ce de-acest cer mă leagă
Ca să trăiesc jos, pe Pământ,
Cu cea care mi-e dragă.

- Copilul meu necugetat

Ce ți-ai uitat menirea
Eu știu că ești înflăcărat
Și cauți fericirea.

Însă tu ești nepieritor

Pe bolta înstelată
Dar jos, tot ce e trecător
E rânduit de soartă.

36
S-a întors Luceafărul pe cer
Lucind ca întotdeauna
Privind tărâmul efemer
Ce-l luminează luna.

Și în palatul minunat
O vede pe crăiasă
Care din nou l-a așteptat,
Fiindu-i credincioasă.

- Cobori în jos, Luceafăr blând,

Și vino de mă fură
Și strâns la pieptul meu arzând
Să te sărut pe gură.

Dar el îi spune împăcat:

- Să ai grijă de tine!
Găsește acolo un bărbat
Și uită-mă pe mine.

37
 Baladă contemporană

Dacă munții-ar avea gură

Să ne spună ce văzură,
Cum trăiau pe-aici bărbați
Viguroși, neînfricați,
Care se luptau cu ursul,
Care nu știau ce-i plânsul.

Dacă munții ar vorbi

Să ne spună într-o zi
Cum veneau dușmani călare
Să ne fure, să ne-omoare,
Însă noi ne adunam
Și pe toți îi alungam.

Dacă munții ar voi

Multe ne-ar destăinui
Că aicea stăm din veac
Că noi suntem pui de dac
Și ne-am apărat moșia
Țara noastră, România.

Dacă munții ar putea

Sunt convins că ne-ar mustra
Că acum ne-am înmuiat,
Că toți ne-au încălecat:
Și lichelele din țară
Și străinii de afară.

Dacă munții n-ar tăcea

Sigur că ne-ar îndemna
Să ne regăsim mărirea
Să distrugem asuprirea
Să ajungem iar eroi
Să ne luăm țara înapoi.

38
 Darul meu

Fiecare om din lume

A primit un dar anume
Unii știu să construiască,
Alții să tămăduiască,
Unii pot să are glia,
Alții-s cu negustoria...

De-aia mă gândesc mereu

C-am și eu un dar al meu
Să fac tinerii să-nvețe
Să le dau bune povețe
Să-i ajut să înflorească
Și toți să mă depășească.

Însă mă simt norocos

Că mai am un dar frumos
Mi s-a dat un suflet mare
Luminos precum un soare,
De aceea, pot să sper
C-o să am un loc în cer.

39
 Pe Pământ

Pe acest Pământ al nostru

Rotitor și material
Ceva, fără îndoială,
E greșit fundamental.

E prea multă răutate

Oamenii sunt învrăjbiți
Nu mai știu ce e virtutea,
Sunt rebeli și ipocriți.

Dacă am pleca pe Marte

Sau pe Venus ori pe Lună
Oare am putea să facem
O lume cu mult mai bună?

Sau ar fi mai indicat

Să sărim ca o gazelă
Printr-o gaură de vierme
Într-o lume paralelă?

Dar o să ne fie dor

De acest Pământ de vis
Unde totuși am putea
Să trăim ca-n Paradis.

40
 Pătruns de iubire

Este vară, este soare,

Păsările ciripesc
Inima în piept tresare
Când în ochii tăi privesc.

Cerul este mai senin

Marea pare mai albastră,
De mână cu drag te țin
Pătruns de iubirea noastră.

Sângele îmi curge-n vine

Simt fiorul cunoscut
Când tu te lipești de mine
Și eu gura ți-o sărut.

Este foarte cald afară,

Iar dorința s-a aprins
Căci nu este prima oară
C-așa tare m-ai încins.

Și în mândrul peisaj
Între cer, pământ și ape
Știu că nu ești un miraj,
Fiindcă-ți simt trupul aproape.

Seara-acum se lasă sfântă

Se-aprind stelele cerești,
Însă cel mai mult mă încântă
Că îmi spui că mă iubești.

Ne-am topit unul în altul

Plini de senzualitate
Așteptând să facem saltul
În vasta eternitate.

41
 Odă femeii

Nu, tu nu ai fost făcută

Dintr-o coastă a lui Adam
Ca-n povestea cunoscută
Ce cândva o auzeam.

Tu ai fost mereu măreață,

Nu este o teorie,
Fiindcă Eva înseamnă viață
Și-asta toată lumea știe.

Ești un pol al existenței

Fără tine nu se poate,
O zeiță a inocenței,
O preasfântă jumătate.

În absența ta, bărbatul

Nu ar însemna nimic
Poate n-ar face păcatul,
Dar ar fi un suflet mic.

42
 Harta şi busola

Pe Pământ când ai venit,

Aruncat aici de soartă,
S-o apuci spre infinit,
Ai nevoie de o hartă.

Dușmanii sunt printre noi

Drumul e primejdios
Ca să nu dai înapoi,
O hartă e de folos.

Când ai luat-o pe-o cărare

Și nu știi unde te poartă
Nu te panica prea tare,
Ci mai uită-te pe hartă.

Vreme trece, vreme vine,

Și tu viața o străbați
Cu harta mereu la tine,
De la drum să nu te-abați.

Iar busola minunată

Ce-ți oferă îndrumare
Fără a greși vreodată
Este sufletul tău mare.

43
 Adevăr şi minciună

Demult, în Antichitate,
Circula o vorbă dragă,
"În vin este adevărul",
Fiindcă limba ți-o dezleagă.

Totuși, mie mi se pare

Că-i o chestie ciudată,
Că un adevăr te doare,
Dar minciuna, niciodată.

Oare cum o fi mai bine,

Cine ar putea să spună,
Să rostim doar adevărul
Sau mai merge și-o minciună?

Însă cred că nu e cazul

De-așa mare tevatură,
Rezolvarea este simplă,
Să bem vin, dar... cu măsură.

44
 Nostalgie

Aş vrea să mă duc departe,

În copilăria mea,
Mama-n braţe să mă poarte
Tata mâna să mi-o ia.

Să stau la bunica-n curte

Și s-aștept cu nerăbdare
Să-mi facă scovergi și turte
Și să mă prăjesc la soare.

Să văd melcii pe tulpină

Și omizile pe frunze
Să iau roșii din grădină,
Câinele să mă amuze.

Să scot napii din pământ

Să-i mănânc cu încântare
Să fac pozne, plin de-avânt
Să mă certe mama tare.

Să prind muște și albine,

Șerpi, șopârle și bondari,
Să mă joc, să mă simt bine
Cu prieteni mici și mari.

Să facem focul în sobă,

Să mă tund la Ciufulici,
Să bat cu bețele-n tobă,
Să pocnesc voios din bici.

Să mai cred în Moș Crăciun

Să-l aștept cu bucurie
Să îi scriu că am fost bun,
Să-mi aducă o jucărie.

Ah, și câte n-aș mai face

Ziua-ntreagă n-ar ajunge,
Căci să fiu copil îmi place,
Însă timpul curge, curge...

45
 Luna

- Lună mare, fermecată,

Vino, spune-mi o poveste,
O poveste minunată
Din Palatele Celeste.

Oare ai văzut vreodată

Cine locuiește-n ele
Și aruncă ziua toată
Cu comete și cu stele?

Știi cine-a făcut Pământul

Și-acest mare Univers?
La-nceput a fost Cuvântul
Ce-a pornit al lumii mers?

Luna mi-a răspuns șoptit

- Haide, dormi, că somnu-i sfânt;
Chiar și eu, necontenit,
Sunt legată de Pământ.

46
 Tenacitate

Ascuns adânc, într-o pădure deasă,

Un mic păianjen plin de zel trudea
Să-și țeasă pânza fină și frumoasă,
Ca să mai prindă câte-o muscă-n ea.

Și isprăvind într-un târziu lucrarea

S-a tras deoparte și a adormit
Fiindcă-l epuizase încordarea
Și se simțea în pânză ocrotit.

A doua zi, o veveriță mare,

Ce a sărit pe-un ram alăturat,
Cu coada a lovit, din întâmplare,
Și minunata pânză i-a stricat.

Privind neputincios nenorocirea,

În loc să se agite în zadar,
Păianjenul, că aceasta-i este firea,
S-a apucat să-și țeasă pânza iar.

Și a muncit cu râvnă ziua toată,

Fiindcă nu-i place să se dea bătut,
Iar dacă se va rupe înc-o dată
O va urzi din nou de la-nceput.

47
 Nonsens cu sens

Gărgăriță, gărgăriță,
Un șurub cu piuliță
Să fii om e lucru mare
Am adidași în picioare.

Ceapa crește în grădină

Cioara nu este găină
Șinele sunt paralele
N-avem bani, ci doar belele.

Nu-i nimeni la librărie,

Poți să bei pe datorie
Oamenii se epilează
O patrulă patrulează.

Așa e în cap la unii

Lebedele și păunii
Mărășești, Mărăști, Oituz,
Nici nu știți cât mă amuz.

48
 Roata

Cât a fost vara de mare

Am vrut umbră și răcoare,
Apă rece și curată,
Granita și înghețată.

Însă iarna, când e ger

Noi vrem soarele pe cer
Căldură-n calorifere
Țuică fiartă, ceai cu miere...

Suntem dependenți de vreme

Și trăim doar în extreme
De aceea ne certăm
Și pe urmă ne împăcăm.

Că și lumea e o roată
Ce se-nvârte ziua toată
Ne ridică, ne coboară,
Ne dă viață, ne omoară.

Și se pune-o întrebare
Ce putem să facem oare?
Dar există un răspuns
Care-n inimă-i ascuns.

49
 Întrebări

Când ești iute la mânie,

Și-arunci vorbe fără rost
Sau te porți cu josnicie,
Oare ești deștept sau prost?

Dacă lumea-i ticăloasă,

Te jignește pe nedrept,
Însă ție nici nu-ți pasă,
Oare ești prost sau deștept?

Cine știe ce înseamnă

Să fii prost, să fii deștept
Acela, de bună seamă,
E un mare înțelept.

50
 Păsărelul şi păsărica

Un păsărel și-o păsărică

Văzând în față un arin
S-au așezat pe-o rămurică
Să-și tragă sufletul puțin.

El s-a gândit că n-ar strica

Să-i facă curte sub frunziș
Și a făcut un pas spre ea
Și încă unul, pe furiș.

Dar ea s-a tras încet deoparte

Și fiindcă ploaia se pornise
Și-a udat penele pe-o parte
Căci de sub frunze-un pic ieșise.

Și cum se întâmplă câteodată,

El nicidecum nu a lăsat-o
Și împingând-o înc-o dată,
Pe jumătate a plouat-o.

Apoi, fiind cam insistent,

Cu ale lui mișcări discrete
A scos-o în ploaie permanent
Și a udat-o ciuciulete.

De aceea, la morală ajung,

Și martoră e rămurica:
Cu cât preludiul e mai lung
Cu-atât mai udă-i păsărica.

51
 Poezie, poezie

Poezie, poezie,
Deși sunt femei o mie
Eu îți dau iubirea ție
Ca pe o bijuterie.

Poezie, poezie,
Ești frumoasă și zglobie
Te sărut cu bucurie,
Cea mai bună terapie!

Poezie, poezie,
Este limpede, se știe
Am face-o mare prostie
Să nu fim soț și soție.

Poezie, poezie,
Nu ne leagă o hârtie,
Când iubești cu-așa tărie
Ești unit pe veșnicie.

52
 Noaptea de Înviere

În vârf de deal, la margine de țintirim,

Acolo unde sunt cei dragi, care-au plecat,
Cu ochii-n lacrimi, plini de dor, noi ne oprim
Ca să le spunem că nicicum nu i-am uitat.

Deasupra noastră mii de stele licăresc

Cerul înalt este senin și grandios
Și îngerii acolo sus se pregătesc,
Căci este noaptea învierii lui Hristos.

Mai facem câțiva pași și iată c-am ajuns

Bisericuța este plină de mister
Intrăm în ea, deși nu-i loc îndeajuns
Și înăuntru totul este auster.

Slujba-i frumoasă, lumânările se-aprind

Privim emoționați în flăcările lor
Dumnezeiești avânturi simt că mă cuprind,
Ştiind că omul poate fi nemuritor.

Plecăm spre casă, bunica ne așteaptă

Cu ouă roșii, pască dulce, cozonac
Și ne primește cu vorba înțeleaptă,
Hristos a înviat și va fi viu în veac.

53
 Dilemă

Trec direct la subiect,

Nu m-ascund după căciulă,
Oare cum este corect,
Să zic pendul sau pendulă?

Pendulu-i ca un șiret
Cu un corp solid la capăt
Ce se leagănă discret
(Menționez, așa, în treacăt).

Pendula este un ceas,

Știu că nu-i o noutate,
Cu un braț ce-n jos e tras
Și mișcat de-o greutate.

Nici nu știi ce să mai crezi,

Sau n-am eu minte destulă,
Când în viață oscilezi,
Ești pendul sau ești pendulă?

54
 Dor de tată

Tare mult m-am bucurat

Când pe lume ai venit
Și de-atunci, necontenit,
Pașii ți i-am îndrumat.

Te-am crescut ca pe o floare,

Te-am vegheat noapte și zi,
Te-am udat, așa cum știi,
C-o iubire foarte mare.

Ți-am dat aripi ca să zbori

Să te-nalți până la cer
Să vezi grijile cum pier
Când treci dincolo de nori.

Acum ai ajuns bărbat

Sper să mergi pe drumul drept,
Eu mereu o să te-aștept
Cu un dor neîmpăcat.

55
 Lumina călăuzitoare

Noaptea, prin pădurea deasă,

Călătorul solitar
Își croiește drum spre casă
În mână c-un felinar.

Vaporul când navighează

Și prin beznă rătăcește,
Iar busola îl trădează,
Farul îl călăuzește.

Așa e la tinerețe,
Ca să nu rămâi în urmă
Unii vor să te învețe
Și de-aproape te îndrumă.

Însă, pe de altă parte,

Și-alții vor să reușești
Și veghează de departe
Ca să nu te rătăcești.

56
 A venit toamna

Cad frunze ruginii și se aștern covor

Sub pașii mei foșnesc ca șoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, plutește un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă și pustiu, și parcul este trist

Pe strâmtele alei e doar un polițist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare și gros se-apropie grăbit

Și ploaia va cădea din ceruri negreșit
Iar soarele s-a dus ușor spre asfințit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos

Se uită cu nesaț la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

Spre casă mă îndrept, că s-a întunecat

Și parcă din senin răcoarea s-a lăsat
Un câine vagabond a pagubă-a urlat
Că toamna e aici, iar vara a plecat.

57
 Constatare

La bodegi, terase, cârciumi,

Pe căldură sau răcoare,
Unii beau de bucurie,
Alții beau de supărare.
Unii au rachiu pe masă,
Țuică, bere și cu vin,
Alții whiskey, coniac, vodcă,
Și, mai rar, câte un gin.
În această bucurie
Și tristețe generală
Sunt puțini aceia care
Beau doar apă minerală.
Ei nu sunt nici triști, nici veseli,
Dar se-amuză câteodată
Când văd că la altă masă
Se bea numai apă plată.

58
 Nor călător

Nor călător
Alb și pufos
Uită-te în jos
Știi că mi-e dor
De mândra mea
Să o privesc,
Să îi vorbesc...
Du-mă la ea
Iute în zbor
Și de n-o vrea
Să fie a mea
Mai bine mor.

59
 Râul

Râu mic, ce curgi vijelios

Și munții îi străbați,
Tăind de zor, sârguincios,
O vale în Carpați!
Ești mândru și cutezător
Și nu te temi deloc,
Căci apa ta răzbate-ușor,
Nimic n-o ține-n loc.

Apoi la dealuri te repezi,

Dar forța ți-a slăbit,
Însă cu firea nu te pierzi
Și valea ți-ai lărgit.
Curgi mai domol, arunci priviri,
Cu ochi iscoditori
Și peisajul îl admiri
Uimit adeseori.

Iar când începi să obosești

Te odihnești la șes
Nu mai alergi, nu mai vuiești
Și e de înțeles.
Ești râu bătrân și moleșit,
Dar totuși nu tresari,
Chiar dacă știi că negreșit
În mare-o să dispari.

60
 Plec şi te las

O să plec și-o să te las,

Deși inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Și să merg pe calea mea.

Nu-mi cere să mă opresc

Ăsta e destinul meu,
Nu e chip să-l ocolesc,
Că mi-e dat de Dumnezeu.

La ce bun să mă mai cerți,

Să mai plângi, să mai suspini?
Știu că nu o să mă ierți
Și-o să fim ca doi străini.

Însă până când vom fi

Tu bătrână, eu bătrân,
Chiar de nu ne vom vorbi
Amintirile rămân.

Și poate într-o altă viață

Ce cu mine-ai s-o petreci
Îmi vei spune verde-n față
Că e rândul tău să pleci.

61
 Dorinţe

Soarele încet coboară

După munți, la asfințit,
Înserarea se strecoară,
Arșița s-a domolit.

Plaja s-a golit de lume

Am rămas numai noi doi
Stăm de vorbă, facem glume
Și-apoi râdem amândoi.

Stele una câte una

Se aprind pe firmament
În curând răsare luna
În văzduhul transparent.

Ne-am întins acum pe spate

Și privim cu încântare
Cum coboară-nflăcărate
Două stele căzătoare.

Și cu tremur în ființă
Privind spațiul infinit
Ne punem câte-o dorință –
Oare a ta s-a împlinit?

62
 Cerşetor

De când am venit pe lume

Toți cerșim fără oprire,
Bani, favoruri sau renume,
Sănătate și iubire.

Omul ar putea să fie

Împărat nemuritor,
Dar secretul nu îl știe
Și rămâne cerșetor.

63
 Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o țară

Și știm că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă și amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viață,

Bună sau rea, așa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea față-n față
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare

Așa cum am avut de când ne știm
Chiar dacă umilința rău ne doare
Putem pe toți în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet

Și o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreți chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul

Și cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în față un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranțe

C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi și circumstanțe,
După eșecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o șansă

De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

64
 Plânge codrul

Plânge codrul și suspină

Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Și pătuțuri la copii,
Și-alte lucruri mii și mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Și ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veșnicie
Și tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem frați
C-așa-s oamenii, ingrați
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri și noi cu el.

65
 Seceta

De cinci luni și jumătate

Nu a mai plouat deloc
Râurile sunt secate,
Iar pădurile iau foc.

Soarele, parcă de ciudă,

Tot pământu-a pârjolit,
Vitele în țarc asudă,
Oamenii s-au moleșit.

Vântul răsuflarea-și ține

Nu adie nicio boare
Plopului să urle-i vine
De atâta nemișcare.

Câmpurile-s pustiite
Și pline de crăpături,
Plantele îngălbenite
Cad răpuse de călduri.

Au ieșit femei o mie

Și ce mare le e truda
Că s-au adunat pe glie
Și imploră paparuda.

Popii moaștele sărută

Și se roagă conștiincios
Toată ziua imnuri cântă,
Însă fără de folos.

Unde ești, Sfinte Ilie?

Să pocnești un pic din bici
Să stârnești o vijelie,
Ca să plouă și pe-aici.

Doar speranța ne mai ține

Și credința-n Dumnezeu,
Mâine poate-o fi mai bine,
Fără apă-i tare greu.

66
 Înţeleptul

Când ai înțeles că viața

Face numai ce vrea ea,
Că într-o zi se rupe ața
Și în neant vei dispărea.

Când ai înțeles că lumea

Are-o fire trecătoare
Și că ea nu este culmea
Fericirii viitoare.

Când ai înțeles că toate

Vor ajunge la sfârșit
Și vor fi pe rând uitate,
Înțelept ai devenit.

67
 Între file

Cu vorbe tandre și meșteșugite,

Aș vrea să fac acum o poezie,
S-o scriu frumos cu pana pe hârtie,
Ca-n vremurile acelea învechite.

De pe un raft să iau apoi o carte

Și s-o deschid domol, la întâmplare,
Simțind în mine-o dulce înfiorare
Când filele se dau ușor deoparte.

S-ascund în ea cu grijă poezia

Ca pe cea mai de preț bijuterie
Lucrată cu o mare măiestrie,
Nu cu unealta, ci cu fantezia.

Anii vor trece unul câte unul

Voi fi bătrân și dornic de odihnă
Și viața o voi părăsi în tihnă,
Căci îmi voi fi-ncheiat pe-aici surghiunul.

Și poate că într-o zi mai plicticoasă

Îți va fi dor să mai citești o carte
Și gândul tău departe să te poarte
Către o lume mult mai luminoasă.

Și-atunci, lipită bine între foi,

O să găsești ascunsă poezia
Și o să simți în suflet bucuria
Citind ce-am scris demult despre noi doi.

68
 Mai bine beat

Omul care-i supărat

Umblă întruna numai beat
Băutura-i alinare
Că-l scufundă în uitare.
Unii poate îl condamnă,
Alții nu îl bagă-n seamă,
Dar lumea habar nu are
Ce îl roade, ce îl doare,
Ce în suflet îl apăsă,
Ce în pace nu îl lasă...
Dar mai bine-i să fii beat
Decât prost sau îngâmfat,
Că așa cum știm din veac
Îngâmfarea n-are leac,
Iar din cea mai grea beție
Te trezești; dar din prostie?

69
 Speranţă

Măi, române, frate dragă,

Ce se întâmplă nu e bine
Trădători de neam și țară
Azi au pus șaua pe tine.

Ți-au băgat zăbala-n gură,

Și din armăsar ce-ai fost
Ce mușcai din toți dușmanii
Ai ajuns un biet cal prost.

Și te plimbă de căpăstru
Unde vor, că ești molâu
Nu mai știi ce-i demnitatea
Ai respect doar pentru frâu.

Nu mai zburzi ca altădată

Ești de nerecunoscut
Priponit stai pe moșie,
Libertatea ți-ai pierdut.

Ai uitat de iarba verde,

Și mănânci doar fân uscat
Nu mai ai vigoare-n tine,
Nu mai scoți un nechezat.

Însă poate, cine știe,

Va veni și vremea-n care
Un viteaz cu drag de țară
Pe tine va sta călare.

Și atunci, trezit la viață,

Tu jăratic vei mânca
Pe dușmanii acestei nații
În picioare-i vei călca.

România va fi mândră
Să te aibă-n herghelie
Și de ale tale fapte
Toate cărțile vor scrie.

Lăudat vei fi de-a pururi,

Mânjii toți te-or admira
Că ești armăsar pur-sânge
Și mândru de țara ta.

70
 Furtuna

Cerul s-a întunecat

S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Și străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Și-și dau duhul.

Norii bubuie grăbit,

Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toți copacii se apleacă
Lăsând crengile în jos,
Ca să treacă.

Vine frig dinspre coline

Și-apele se scurg șiroaie
Însă este cald și bine
În odaie.

71
 Umbre

E toamnă și se-ntunecă devreme

O lună fermecată e pe cer,
Ceva în noapte pare să mă cheme,
Și peste tot sunt umbre-n cartier.

Mă plimb tăcut pe o străduță veche

În stânga și în dreapta arunc priviri
Și calc ușor, cu pașii mici, pereche,
Pe umbrele lăsate de clădiri.

Un plop însingurat se înfioară

Atunci când este mângâiat de vânt,
Cu liniștea din jur se înfășoară
Și-aruncă o umbră lungă pe pământ.

O fată și-un băiat se ceartă tare

Și-și spun cuvinte aspre berechet
Se duc apoi acasă, la culcare,
Având în ei o umbră de regret.

Încep să simt și eu puțină teamă

Ca nu cumva tu să mă fi uitat
Și inima începe să îmi geamă
Și-o umbră-n suflet mi s-a strecurat.

Dar cred că tu știi asta foarte bine

Că fie vremea bună, fie rea
Atunci când eu mă aflu lângă tine
Tu fericită ești la umbra mea.

72
 Estetica urâtului

Arghezi într-o zi s-a apucat,

Nu pentru el, ci mai mult pentru noi,
Să facă versuri greu de egalat
Din bube, mucegaiuri și noroi.

Bacovia, pe care toți îl știu,

Cu plumb și morți adesea ne-a speriat
Chiar dacă el avea un suflet viu
Și nu era atât de deprimat.

Iar geniul Eminescu câteodată

A scris și poezii fără perdea,
Nu pentru c-avea mintea întinată,
Ci doar din bucuria de-a crea.

De-aceea dacă patima mă poartă

Și vreun poem va fi mai grosier,
Pentru c-așa se mai întâmplă-n artă,
Fiți buni și nu mă judecați sever.

73
 Tramvaiul

Tramvai hodorogit ce te târăști pe șine

Și nu poți să te-abați deloc din drumul tău,
Căci soarta nemiloasă în gheara ei te ține,
Ai fost cu noi mereu, la bine și la rău.

Dar anii au trecut și toată strălucirea

Din vremuri de demult treptat s-a risipit
Însă și azi te zbați să-ți împlinești menirea,
Chiar dacă știi și tu că ești cam ruginit.

Nu peste multă vreme, pe șinele perechi

În ultima ta cursă smerit tu o să pleci,
Un biet tramvai bătrân, cu iz de fiare vechi,
Ce ne va spune-adio și va pieri pe veci.

Tramvai hodorogit ce te târăști pe șine

E și firesc cumva că te-ai înspăimântat
Și lucru-acesta îl vede prea bine orișicine
Că vrând să fugi de soartă, acum ai deraiat.

74
 Metroul

Tren de oraș, închis în subteran,

Și condamnat să stea ascuns pe viață,
Ai vrea și tu traseu aerian
Sau dacă nu, măcar de suprafață.

Că toată ziua mergi doar prin tunel,

Dar nu te-ncântă c-ai viteză mare,
Ci ai dori să poți ieși nițel
Să te-ncălzești ca șarpele la soare.

Și știu că ești mereu nemulțumit,

Că niciodată în al tău voiaj
Din zori de zi și pân' la asfințit
N-ai șansa să privești un peisaj.

De-aceea aprig șinele scrâșnești,

Te clatini și-ai o inimă meschină,
Să te răzbuni ai vrea, însă greșești,
Căci călătorii nu au nicio vină.

75
 Troleibuzul

Conectat la două fire,

Consumând curent constant,
Circuli zilnic în neștire
Și-ai motor nepoluant.

Când te văd mă trec fiorii,

Ești semeț precum un leu,
De aceea călătorii
Cu respect îți spun "troleu".

Te asemeni cu tramvaiul
Fiindcă chiar și cu temei
N-o poți lua, și ăsta-i baiul,
Peste tot pe unde vrei.

Totuși, bag acum de seamă

Că e și-o deosebire,
Tu ești liber, fără teamă,
Să intri și-n depășire.

Dar când ești în deplasare

Pe traseul stabilit
Tremuri de îngrijorare
Să nu faci scurtcircuit.

76
 Autobuzul

Zăbovești la semafoare,
Ești mereu aglomerat,
Ambalezi motorul tare
Și poluezi exagerat.

Când circuli de dimineață

N-apuci bine s-o pornești
Că frânează unu-n față
Și iar trebuie s-oprești.

Te miști lent, ca melcul care

Mi-a încântat copilăria
Oamenii, cu mic cu mare,
Te-așteaptă ca pe Mesia.

De aceea, taină adâncă,

Zău că nu-s răutăcios,
Mai iute ajungi la muncă
Dacă o pornești pe jos.

77
 Trenul

O locomotivă-n față
Trage șapte-opt vagoane,
Înșirate ca pe ață
Și unite prin tampoane.

Oameni mulți și cu bagaje

Se înghesuie în ele,
Parcă-s niște personaje
De romane și nuvele.

Trenul iute-accelerează
Și alunecă pe șine
Kilometri devorează
Și e foarte plin de sine.

Nici nu este de mirare

Că se crede important,
Fiindcă pe la mijloc are
Un vagon restaurant.

78
 Avionul

Ai aripi de vultur și-ți place să zbori

Că-i vară sau iarnă te plimbi printre nori
Aproape ți-e cerul albastru de sus
Iubești răsăritul, ești trist la apus.

Ești iute ca vântul cel veșnic grăbit

Sclipești ca un fulger din neguri ieșit
Și ca o săgeată în aer te-nfigi
Alergi ca la curse când vrei să câștigi.

Ți-e mare curajul să zbori în văzduh

Privești omenirea de parcă ești duh
Și munții semeți te salută voios,
Iar marea înspumată te-admiră de jos.

Dar oricât de mândru și liber te crezi

Mai vine și vremea să aterizezi,
Căci chiar dacă-n aer ești plin de avânt
Când n-ai combustibil revii pe Pământ.

79
 Vaporul

Navighezi cu îndrăzneală
Străbați mări, străbați oceane
Și cu multă osteneală
Te ferești de ghinioane.

Valuri se izbesc în tine,

Ba le urci, ba le cobori,
Din zori până noaptea vine
Și din noapte până-n zori.

Însă chiar de saltă întruna

Tu de ele nu ții cont
Hotărât întotdeauna,
Te îndrepți spre orizont.

Și-n orice călătorie,

Cât ai fi de încercat,
Te achiți de datorie
Și te-ntorci nevătămat.

80
 Trecut, prezent, viitor

Omul tânăr, plin de viață

Și cu sufletul ușor
Se uită numai în față,
Fiindcă are viitor.

Dar omul bătrân de zile

Care viața-a cunoscut
Privește numai în urmă,
Fiindcă el are trecut.

Și aceștia, știe-oricine
Nu se împacă, evident,
De aceea-ar fi mai bine
Să trăiască în prezent.

81
 Hamada

Pe-aici nu plouă decât foarte rar,

Cât vezi cu ochii totul e arid
Și munții-n depărtare par un zid,
Iar norii-l asaltează în zadar.

Nisipul auriu e spulberat

Rămân în urmă pietre o grămadă,
C-așa e peisajul de hamadă
Pe care îl străbat îngândurat.

Doar câte-un fir de iarbă rătăcit

Mai scoate capul prin acest pustiu,
Dar chiar dacă decoru-i cenușiu
Lui nu îi pasă și e fericit.

Soarele sus pe cer e ca un foc

Văpaia lui e plină de avânt
Și se revarsă-n valuri spre Pământ
Părând a nu se domoli deloc.

Însă atunci când crezi că ești pierdut

Și că de sete sigur o să pieri
O oază cu curmali și palmieri
Îți iese-n cale din necunoscut.

82
 Muza

Poezii voiam să scriu,

Dar mintea mi-era confuză
Mi-am dat seama într-un târziu
C-am nevoie de o muză.

Și-atunci te-am văzut pe tine

Singurică, singurea
Și ți-am zis cu șoapte line,
Nu vrei să fii muza mea?

M-ai privit un pic surprinsă,

Îndelung m-ai măsurat
Și de un fior cuprinsă
Mi-ai zâmbit și-ai acceptat.

De-atunci mă inspiri întruna

Cu-ale tale fantezii,
Stând cu tine întotdeauna
Am uitat de poezii.

83
 Zgomote

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,

Pașii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Stau și-ascult și parcă glasul tău șăgalnic

Blând rostește vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.

Sunt surprins că totuși râsul tău răsună

Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii și stă solitară.

Dar de data aceasta limpede-i chemarea,

Cât sunt de sonore ale tale șoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea,
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.

84
 Lucruri efemere

Tinerețea-i trecătoare,
Ca o floare ce înflorește
Și-apoi seara, pe răcoare,
Imediat se ofilește.

Frumusețea-i o fațadă
Ce te umple de-ncântare
Te răsfață, te dezmiardă
Și într-o bună zi dispare.

Fericirea te uimește,
Dar nu-i nimeni să priceapă,
Cum, deodată, ștrengărește,
Printre degete îți scapă.

Iubirea e minunată
Este jocul vieții-n doi
Ea de Dumnezeu e dată
Și tot El o ia înapoi.

Bogăția te-nsoțește
Uneori până la moarte
Poți trăi împărătește
Și de toate să ai parte.

Însă ce mare tristețe

Nu poți cumpăra iubire,
Tinerețe, frumusețe
Sau vreun strop de fericire.

85
 Rugăminte pentru fiul meu

Când va trece timpul, cu bune sau rele,

Și tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauți pe-acolo și sufletul meu.

Și să iei cu tine în a ta rachetă

Când vei sta la manșă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.

Iar când ai răgazul, ţine-o mai aproape,

Și privește-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ți aduci aminte ce mult te-am iubit.

Însă am speranța că te vei întoarce

Într-o zi senină iarăși pe Pământ
Ca să vii la mine, așa cum se face,
Și să-mi pui o floare albă pe mormânt.

Și după aceea, bată-te norocul,

Am o rugăminte și ia bine seama
Du-te în grabă acasă și alină-mi focul
Și în lipsa mea, ai grijă de mama.

86
 Te caut

Oare unde ai plecat

De nu pot să te găsesc
Și te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

Poate te-ai ascuns în nori

Că sunt albi și maiestuoși,
Și plutesc nepăsători...
Poate te-ai ascuns în nori.

Poate te-ai ascuns în munți

Prin prăpăstii de coșmar
Frigul aspru să-l înfrunți...
Poate te-ai ascuns în munți.

Poate te-ai ascuns în mări

Printre alge și corali
Undeva în alte zări...
Poate te-ai ascuns în mări.

Oare unde ai plecat

De nu pot să te găsesc
Și te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

87
 Băutura-i temelie

Ne-am emancipat cu toții

Fiindcă de o vreme încoace
Mâncarea tradițională
Nicidecum nu ne mai place.

Când vedem cartofi, fasole,

Jumări, ouă, ardei gras
Sclifosiți din calea-afară
Imediat strâmbăm din nas.

Pentru mine-i de mirare

Cred că suntem duși cu capul,
Nu ne mai place tocana,
Acum adorăm kebapul.

Nu mai e nicio scofală

Să mâncăm orez cu lapte
Când ne-așteaptă la fast food-uri
Aripioarele picante.

Și nu vrem nici mămăligă

Cu brânzică și smântână,
Căci shaorma cu de toate
Evident că e mai bună.

Dacă facem borș de pește

Toți o să ne dojenească,
Că la orice colț de stradă
E mâncare chinezească.

Ne e greață de pârjoale
Cărate cu caserola,
Că ne-au dat americanii
Burgeri buni și Coca-cola.

Pâinea noastră-atât de bună

Ce-o mâncam pe îndelete
A fost iute înlocuită
De pizza și de spaghete.

De aceea se tot spune

Că mâncarea-i fudulie
Și că pentru multă lume
Băutura-i temelie.

88
 Frunza

Tremură frunza de frică

Și e galbenă la față
Fiindcă dis-de-dimineață
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,

A fost mândră și îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde

De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Și-umbra morții se întinde.

Alte frunze ofilite,

Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniștite.

Doar un lucru se mai poate

Când o frunză e uscată,
Ca în clipa întunecată
Să cadă cu demnitate.

89
 Vântul

Vântule, nebunule,
Unde fugi așa grăbit
Străbătând întreg Pământul
Din apus la răsărit?

Cine te-a înfuriat

Și mi te-a umplut de jale
Ca să te răzbuni amarnic
Pe tot ce îți iese-n cale?

Și ce ai de câștigat,
O să fii mai fericit
Dacă faci prăpăd în jur,
Dacă ne-ai năpăstuit?

Pleacă, vântule, de-aici

Uite, norii se destramă!
Eu i-am zis, dar el fudul,
Nici nu m-a băgat în seamă.

90
 Şcoala în vremi de pandemie

Ce tristă este școala mea!

Plâng băncile după copii
Profesorii vor să predea,
Dar clasele-s pustii.

Pe table nu scrie nimic

Acum sunt șterse și curate,
Iar florile se plâng un pic
Că nu mai sunt udate.

Panouri, poze și picturi

Stau atârnate pe culoare
Și-așteaptă micile făpturi
În pauza cea mare.

Însă așteaptă în zadar

C-așa cum toată lumea știe,
Chiar dacă-i toamnă-n calendar
Sunt vremi de pandemie.

91
 Se lasă seara

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprințar îți răvășește părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.

Se lasă seara.
Dunărea se târăște molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârșit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.

Se lasă seara.
E pace și liniște pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranță,
Și se pregătește de odihna cea sfântă și binemeritată.

Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau și o ascult împietrit de emoție,
Temându-mă ca nu cumva să îți iasă din piept.

Acum e noapte.
Noi am rămas în același loc, unul lângă altul,
Țintuiți de pământ ca niște copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure și pline de fericire
Se îmbrățișează năvalnic și se înalță grăbite spre stele.

92
 Tristeţe de poet

Sărman poet, ce s-a întâmplat cu tine,

De ce te străduiești mereu să scrii,
Atâta timp cât ştii şi tu prea bine
Că nu te îmbogățești din poezii?

De ce să stai cu fruntea aplecată

Și să faci versuri multe, fel de fel,
Când viața este neînduplecată
Și nu-ți va răsplăti tăcutul zel?

Mai bine du-te cântă și dansează,

Mănâncă, bea, călătorește mult,
Căci versurile tale nu contează,
Ci doar al vieții trecător tumult.

A ascultat poetul cu uimire,

Tristețea îndată-n suflet i-a pătruns,
Înțelegând perfect, dintr-o privire,
Că n-ar avea cui să îi dea răspuns.

93
 De ziua ta

De ziua ta, iubita mea,

Eu ți-aș da luna de pe cer,
Însă pe lângă slava ta
Va fi doar un cadou mizer.

Aș face stelele șirag

De pus la gâtul tău divin
Și ți l-aș dărui cu drag,
Deși mă tem că-i prea puțin.

Ți-aș face un veșmânt de flori,

Cu crini frumoși și trandafiri,
Dar fiindcă-s prea îmbătători,
Nu ai putea să mai respiri.

Te-aș duce-n locuri de povești

Pe unde nimeni n-a călcat
Însă n-aș vrea să obosești
De-atâta amar de preumblat.

Ți-aș scrie versuri mii și mii,

Deși întruna mă gândesc
Că poate nu le vei citi
Și n-aș vrea să te plictisesc.

De-aceea cred că e mai bine

Să-ți dau în dar inima mea
S-o ții de-acum mereu la tine
Și să o pui lângă a ta.

94
 Ela, ela! (Haide, haide!)

E dimineață acum în Santorini

Un soare-aprins încinge atmosfera
În mare zburdă grațioși delfinii,
Iar eu îți spun în șoaptă, kalimera!

Tu te trezești cu zâmbetul pe față

Și-ai o privire dulce, îmbietoare,
Iar mâna mea tot trupul ți-l răsfață
Necontenit, din cap până-n picioare.

Ne îmbrățișăm și inima palpită

Simțim iubirea cum ne curge-n vine
Ești minunată ca o Afrodită
Ce din Olimp a coborât la mine.

Se-aude un bouzouki cum jelește

Cu el întreaga insulă vibrează
Sunetul lui duios te răscolește
Și-ți văd obrajii cum se îmbujorează.

Te uiți la mine plină de dorință,

Stârnită mult de cântecul acela,
Mă ispitești cu-ntreaga ta ființă
Și-mi zici în limba greacă: Ela, ela!

95
 Nepăsare

Ce îmi pasă de comete,

Ce în cale fac prăpăd,
De pulsari și de planete
Dacă ochii nu ți-i văd.

Ce îmi pasă de balene,

Ce pieirea și-o presimt,
De girafe și hiene
Dacă trupul nu ți-l simt.

Ce îmi pasă de balauri,

Ce demult au dispărut,
De dragoni și dinozauri
Dacă gura nu-ți sărut.

Ce îmi pasă de sirene,

Ce trăiesc doar în povești,
De satiri și sânziene
Dacă tu nu mă iubești.

Ce îmi pasă că există

O soartă sau un destin
Dacă știu că tu ești tristă
Și nu pot să te alin.

96
 Fii, Doamne, bun!

Români adevărați, la noi în țară

Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Și ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,

Istoria și trupul țării mici,
Iar graiul nostru suferă și plânge,
Când e vorbit de niște venetici.

Ne-au interzis și sfinții-n calendare,

Să fim atei și să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai știm de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,

Dimitrie cel Nou din București,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca și pe fețele bisericești.

Fii, Doamne, bun și arată-ți Tu puterea

Și fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deșteaptă-ne din somnul greu de moarte!

97
 Semne

Dacă ești om cu renume

Poți vorbi frumos pesemne,
Dar să știi că-n astă lume
E nevoie și de semne.

Când vrei să oprești taxiul

Nu stai țeapăn ca un lemn
Ci din cap îți scoți chipiul
Și îi faci cu el un semn.

Vorba nu e necesară
În momentele solemne,
Dirijorul spre fanfară
Face numai niște semne.

Pe șoseaua de centură
Dac-o doamnă îți zâmbește
Și-ți dorești o aventură
Îi faci semne ștrengărește.

Dacă-n viață se întâmplă

Că vreunul te-a jignit
Îți duci degetul la tâmplă
Și-i faci semn că e smintit.

Dar la scris se schimbă treaba

Poți să faci semne o mie,
Te vei agita degeaba
Fiindcă nimeni n-o să știe.

98
 Se-ntorc cocorii

Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?

Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa ușoară,
În șiruri lungi, grăbite și subțiri.

Prin petice lucioase de zăpadă

Nerăbdători, micuții ghiocei,
Ies grabnic la lumină ca să-i vadă
Și-și clatină frumoșii clopoței.

Pădurile cu crengi înmugurite,

Scăpate-acum de nemilosul ger,
Stau și privesc, aproape încremenite,
Spectacolul care se dă pe cer.

Soarele blând, în graba cea mai mare,

Înlătură din fața lui un nor,
Și din înalt, cuprins de încântare,
Se uită cum plutesc în al lor zbor.

Din munți până la șes freamătă țara

Văzând atâția minunați cocori,
Căci ei vestesc că vine primăvara,
Așa cum au făcut de-atâtea ori.

99
 La Efes

La Efes, printre ruine

Ce-au dormit mult timp uitate,
Simt c-am fost mereu cu tine,
Chiar și în Antichitate.

Ne plimbăm printre coloane

Strâns ținându-ne de mână,
Te-admiră zeci de persoane,
C-ai un aer de stăpână.

Văd statuile frumoase

Dezbrăcate jumătate,
Dar deși sunt numeroase
Ești mai mândră decât toate.

Și-a lor marmură sculptată

Ce lucește în lumină
Este mai întunecată
Decât pielea ta cea fină.

Și iar mă cuprinde teama,

Cum se întâmplă mai mereu,
Să nu-și dea și turcii seama
Că ești piesă de muzeu.

Fiindcă mare-ar fi povara,

Nu este niciun secret,
Să vin să te văd doar vara,
Și-atunci numai cu bilet.

100
 Un om simplu

Dac-aș fi un pictor
Știu că zi de zi
Te-aș picta pe tine
Doar în culori vii.

Dac-aș fi un sculptor
Cu mâna sprințară
Ți-aș face statuie
Dintr-o piatră rară.

Dac-aș fi un meșter
Aplecat pe roată
Ți-aș frământa trupul
Ziulica toată.

Dac-aș fi un înger
Coborât din slavă
Ți-aș da nemurirea
Fără de zăbavă.

Dar sunt un om simplu,

Nu mă amăgesc,
Tot ce pot să fac
E să te iubesc.

101
 Mă întreabă iubita

De ce m-ai ales pe mine

Dintre sute de femei
Și m-ai luat apoi cu tine,
Care-a fost al tău temei?

De ce mă săruți întruna
Și mă ții la pieptul tău,
Îmi ștergi lacrima cu mâna,
Şi mă aperi de ce-i rău?

De ce mă iubești fierbinte,
Ca un soare arzător
Și mă porți mereu în minte
Și de mine îți e dor?

De ce vrei să-ți fiu alături,

Să vorbim necontenit,
Să ne îmbrățișăm sub pături,
Să te-alin când ești mâhnit?

Astfel m-a întrebat iubita;

I-am răspuns: Eu sunt o stea
Și a rânduit ursita
Tu să fii planeta mea.

102
 Fotografia

Ascunsă undeva, într-o cutie

Plină de praf de-atâta neumblare,
Stă cumințică o fotografie
Pe care am iubit-o cel mai tare.

De multe ori am vrut s-o scot afară,

Să n-o mai las să zacă într-un vraf,
Dar zi de zi și seară după seară,
M-am tot ferit să nu bag mâna-n praf.

Și poate că în bezna din cutie

Culorile aprinse au pălit
Și poza aceasta, atât de dragă mie,
Acum e ternă și s-a zdrențuit.

Dar chiar de n-o voi scoate niciodată

Să vadă iar lumina îmbietoare,
Ea va rămâne poza preferată,
Pe care am iubit-o cel mai tare.

103
 În vârf de munte

În vârf de munte liniștea-i adâncă

Urcușul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă șezi în tihnă pe o stâncă
Te simți apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,

Cu ale ei dureri și frământări,
Însă pe culme e senin și soare
Și poți privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă

Prin aerul rarefiat și pur,
Iar capra neagră ochiul ți-l încântă
Când zburdă pe tăpșanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde

Întregul trup devine mai ușor,
Iar sufletul aripile-și întinde
Și te trezești purtat de el în zbor.

104
 Gogoşile Donut

Nu mai găsești gogoși cum se făceau odată

Nici nu e de mirare, doar ne-am emancipat,
De-aceea, dacă ai o fire rafinată,
Îți cumperi de la fast food celebrele Donut.

Chiar dacă sunt mai mici, sunt bine rumenite

Și poți să pui pe ele și zahăr, dacă vrei,
Spun unii că la gust sunt nemaipomenite,
În special aceia ceva mai tinerei.

Când le mănânci din pungă te simți american

Te uiți la cei din jur cu multă aroganță
Și chiar dacă pe ele ai dat ultimul ban
Le savurezi din mers și-arăți că ai prestanță.

Însă de vreți cu toții să știți părerea mea,

Ce-mi place la o Donut, vă spun fără să preget,
E gaura cea mică pe care-o are în ea
Și-n care toată lumea mai bagă câte-un deget.

105
 Ergo sum

O hârtie înfășurată
Și o iarbă mai amară,
Mărunțel de tot tocată,
Asta-i ce numim țigară.

Se-aprinde de la brichetă
Și când intră fumu-n piept,
Fata pare mai cochetă,
Băiatul mai înțelept...

Și arunci cu banii-n aer,

Nu ții cont de observații,
Fiindcă nu vrei să pari fraier,
De-aia faci ce fac și alții.

Dacă gura ți-e uscată

Și-ai un gust cam neplăcut,
Iei țigara de îndată
Și fumezi satisfăcut.

Iar de-alergi grăbit pe-afară

Și plămânii se îneacă
Tragi un fum dintr-o țigară
Și-i cureți c-o tuse seacă.

Căci cum toată lumea știe,

Fumătoru-i optimist
Și are-o filozofie:
Fumez, vere, deci exist.

106
 Bunica

Gârbovită de povara
Anilor ce te apasă
Traversezi cu greu cămara
Și trudită ieși din casă.

Cu mișcări grăbite, scurte

Îți freci ochii la lumină
Apoi o pornești prin curte
Cu pași mici, către grădină.

Toate florile te-așteaptă

Să te plimbi pe lângă ele,
Iriși cu tulpina dreaptă,
Gura-leului, pansele...

Lângă poartă, teiul mare

Umbra-și lasă peste tine
Și a lui sfântă răcoare
Se revarsă-n valuri line.

Un cais cu crengi uscate

Ce te știe de copilă,
Se apleacă jumătate
Spre făptura ta fragilă.

Vișinii privesc cu teamă

Mersul tău șovăitor
Și cireșii blând te cheamă
Să te ții de trunchiul lor.

Iar zorelele-atârnate
Pe gărduțul dinspre stradă
Stau de-a dreptul nemișcate
Chipul palid să ți-l vadă.

......................................

Tare dragă ți-e grădina

Și-ai dori, de s-ar putea,
Când n-o să mai vezi lumina,
Să dormi îngropată-n ea.

107
 Sfinxul ştie

Bucurie, supărare,
Mărire sau decădere
Toate-s lucruri trecătoare,
Biete umbre efemere.

Bani și-averi pe săturate

Și-alte lucruri iluzorii
Pe acestea se vor bate
Mai târziu moștenitorii.

Veșnică e doar schimbarea

Ce învârte roata vieții,
Moartea este nemișcarea
După cum ne-au spus profeții.

Sfinxul ne privește-n tihnă

Cum ne zbatem fără rost,
Știe că, fără odihnă,
Timpul șterge tot ce-a fost.

108
 Iarna la oraş

A plecat bătrâna toamnă

Șchiopătând, iavaș-iavaș,
Iarna a început să cearnă
Fulgi de nea peste oraș.

E o vreme mohorâtă
Plâng copacii dezbrăcați,
Dar copiii râd și cântă
La ferestre cocoțați.

Și cu toții ies din case

Iuți ca niște spiriduși
Echipați cu haine groase,
Cu căciuli și cu mănuși.

Magazinele sunt pline

De cadouri fel de fel
Oamenii pe la vitrine
Scotocesc prin portofel.

Beculețe colorate
Atârnate sunt pe sus
Neaua cade peste toate
Și pe ele s-a depus.

Ca să scape de ninsoare
Cei ce sunt cu capul gol
S-au retras în graba mare
Și se încălzesc la Mall.

Iarna nu ne ocolește
Sărbătorile-s în toi
Moș Crăciun se pregătește
Să mai vină pe la noi.

Doar mașinile pe stradă

Se frământă și suspină
Fiindcă știu că sub zăpadă
Se vor umple de rugină.

109
 O, brad frumos...

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare

Cu globuri mari și cu steluțe lucitoare,
Cu țurțuri mândri de argint și cu beteală
Și cu bomboane învelite-n poleială.

Te-nalți cu vârful tău semeț și-atingi tavanul,

Pe Moș Crăciun l-ai așteptat și tu tot anul,
Că știi că-ți pune la picioare daruri multe
Să dai la toți aceia care vin să cânte.

Căci este seara de Crăciun și se colindă

Lumina-n suflete din nou o să se aprindă
Și ochii noștri vor luci ca niște salbe
Când vom cânta lui Moș Crăciun cu plete dalbe.

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare

Și totuși mă gândesc, cuprins de înfiorare,
Că locul tău e în pădurile umbroase,
Dar te jertfești mereu și vii la noi în case.

110
 Reţeta poeziei

Ca să faci o poezie bună

Ai nevoie de o muză care
La ureche-n taină să îți spună
Despre ce să scrii cu-nflăcărare.

Și-ți mai trebuie un suflet darnic

Gata permanent să împărtășească
Și un cuget liniștit și harnic
Care zi de zi să te slujească.

Dar să știi că mai presus de toate

Ai nevoie de acea trăire
Care te împinge de la spate
Și pe care o numim iubire.

111
 De-aş mai trăi o dată

Am făcut de toate-n viață

Nu regret defel
Și de-aș mai trăi o dată
Aș face la fel.

Numai inima mea mare

Știu c-o să te cheme
Ca de undeva din zare
Să vii mai devreme.

Dar dacă-n a lumii goană

Poate vei uita
Chipul tău ca o icoană
Îl voi căuta.

Și chiar de bătrâna soartă

Ne va urgisi
Voi străbate lumea toată
Și te voi găsi.

112
 Gânduri de ziua mamei

Trecut-au anii iute ca un fum

Și-au luat cu ei copilăria mea,
Când te priveam, simțind al tău parfum,
Și frumusețea ta mă copleșea.

Îți mai aduci aminte cum râdeam,

Cum mă legai la pantofiori în prag
Și-apoi spre grădiniță o porneam
Și mă priveai tot timpul cu mult drag?

Cum mă duceai la școală de mânuță,

Cărându-mi neîncetat acel ghiozdan,
Și mă-ngrijeai precum o albinuță
Zi după zi și-n fiecare an?

Eu n-am uitat candoarea ta de zână

Și faptul că am fost nedespărțiți,
Am străbătut o viață împreună
Am fost și triști, am fost și fericiți.

M-ai învățat puhoi de lucruri bune

Și cu atâta forță m-ai iubit,
Încât ai ars de dor și pasiune
Și ca o lumânare te-ai topit.

Povara ta m-apasă și pe mine,

Căci vârsta ta e ca un bolovan,
Dar este rândul meu să stau cu tine,
Zi după zi și-n fiecare an.

Tu nu mai ești acum ca o mireasă

Eu nu mai sunt acel copil micuț,
Dar vei rămâne zâna mea frumoasă,
Iar eu voi fi mereu al tău puiuț.

113
 E primăvară iar

În dumbrava însorită
Cântă păsările-n cor
Creanga e înmugurită
În văzduh nu-i niciun nor.

Un pârâu cu apă lină

Curge molcom într-o parte
Și-a lui undă cristalină
Spune mii și mii de șoapte.

Vântul mai c-ar vrea să bată,

Mai c-ar vrea să stea în loc
Undeva cuminte așteaptă,
Nu e hotărât deloc.

Precaute, dar grăbite,

Ies jivine după hrană
Slăbănoage și lihnite
După ce-au postit o iarnă.

Un flăcău întins pe spate

Lâng-o salcie plecată
Se întreabă și socoate
Cine învârte-a vremii roată.

Croncăne în zbor o cioară

Parc-ar vrea la toți să spună
Că frumoasa primăvară
S-a făcut pe-aici stăpână.

114
 Ridică-te!

Ne-am săturat să fim o biată colonie,

Nu mai dorim stăpâni străini şi cu fasoane,
Pentru a noastră preaiubită Românie,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru pădurea asta verde, strămoșească,

Tăiată nemilos și dusă în vagoane
Ca hoții ticăloși să se îmbogățească,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru preabunii sfinți năpăstuiți de soartă,

Pentru biserici și frumoasele icoane,
Să vadă lumea că credința nu e moartă,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Să ne mai strângem iar și s-alungăm dușmanii

Să-i scoatem chiar de s-ar ascunde în cotloane,
Fiindcă pe-acest meleag noi suntem suveranii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

115
 Parodie

Am ajuns azi o biată colonie

Deci nu mai stați pasivi ca un chibiț
Pentru a noastră scumpă Românie,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Pentru pădurea noastră strămoșească

În care v-ați deschis mereu la șliț,
Ce-o taie hoții să se-mbogățească,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Pentru preabunii sfinți bătuți de soartă

În timp ce-aleșii noștri stau la șpriț,
Și ca să nu cerșim din poartă-n poartă,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Demni descendenți ai Daciei Romane,

(O, Doamne Sfinte, îmi vine să sughiț),
Voi ați răpus oştirile-otomane,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

116
 Mănânc şi râd

E miez de iarnă, e un ger cumplit

Și m-am trezit cu greu de dimineață
Am băut ceai cu pâine și dulceață
Și-apoi la drum cu tata am pornit.

Micuțul iaz a dispărut complet

Sub platoșa de gheață lucitoare
Și nu mai simte nicio frământare,
Iar soarele se-nalță încet-încet.

Facem doi pași și ascultăm tăcuți,

Dar pojghița cea albă nu trosnește,
Ci parcă zâmbitoare ne șoptește
Să nu mai fim atât de precauți.

Tăiem o copcă mică lângă mal

Acolo unde gheața e mai groasă,
Iar apa clipocește întunecoasă
Sub cerul cu sclipire de opal.

O vreme pescuim netulburați

Însă apoi, de-atâta nemișcare,
Mi-au înghețat picioarele cam tare
Și-mi vede tata ochii înlăcrimați.

Atunci mă strânge-n brațe drăgăstos

Și-mi spune îngrijorat peste măsură,
- Hai că am prins ceva de-o saramură,
Să mergem, c-acest ger e nemilos.

Se lasă noaptea cu obrazul hâd

Și face mama pește de mâncare,
Iar eu cuprins atunci de nerăbdare
M-așez la masă și mănânc și râd.

117
 Ignoranţă

La Mănăstirea Putna, într-o pădure

În care fagu-i frate cu jugastrul,
Iar ursul umblă leneș după mure,
Este chilia lui Daniil Sihastrul.

Se bulucesc turiștii ca s-o vadă

E hărmălaie mare, căci sunt tineri
Se risipesc, apoi se strâng grămadă
Fac poze, strigă, râd fără rețineri.

La baza stâncii, pe o piatră lată,

Ca un străjer al sfântului decor,
Șade un om cu haina nespălată
Ce pare-a fi un jalnic cerșetor.

El însă de la nimeni nu cerșește,

Ci liniștit în sinea lui se încuie
Nici nu se mișcă, nici nu le vorbește,
Încremenit fiind ca o statuie.

Pleacă turiștii, fără să-l privească

Fiindcă sunt plini de vervă și avânt,
Cum ar putea vreunul să ghicească
Că "cerșetorul" este un om sfânt.

118
 Întrebare retorică

Pentru el, creştinii-s vite,

Patriarhul, şarlatan,
Scuipă vorbe otrăvite
Şi se poartă grosolan.

Şi mă-ntreb, căci nu-s Covidul,

Ci eu cuget, deci exist
Oare cine-i individul
CTP sau Antihrist?

119
 Cu telecabina

Când ești bătrân și vrei să urci pe munte,

Să-ți mai oxigenezi hemoglobina
Te-așezi la coadă, până ajungi în frunte
Și iei și tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria

Și inima începe-n piept să-ți crească
Emoții n-ai, căci simți euforia,
Iar de drumeți te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă

Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiți doar înainte, plin de vervă
Și ești precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere

De parc-ar vrea să rupă toți pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ți se udă pantalonii.

Și când cobori, îți tremură genunchii

Așa că te târăști în patru labe
Și-ți vine a urla din toți rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx și Babe.

120
 Geograful

Când pleacă în concediu de odihnă

Chiar dacă merge prin păduri, prin praf,
Ori stă la soare pe o plajă-n tihnă
El nu-i turist, el este geograf.

La munte când se duce să schieze

Se mai oprește-n pantă pe furiș
Ca nu cumva din grabă să rateze
Vreo creastă mândră sau vreun grohotiș.

Când pe la deal și-a început voiajul

Și ca amicii să nu-l creadă tont
Le-arată plin de sine peisajul
Spunându-le că e un piemont.

Nici la câmpie nu se potolește

Deși nu e nimic spectaculos,
Dar nu se lasă până nu zărește
Găvane, crovuri, padine și loess.

Când dă de-un râu, îți pare că-l adoră,

Așa de atent începe să-l privească,
Apoi de debit, albie minoră
Și viituri începe să vorbească.

Îi tace gura doar când obosește

Abia târziu, după lăsarea serii
Și-atunci în patul moale se lungește
Gândindu-se la Peștera Muierii.

121
 Geografa

Întinsă pe șezlong, privește marea

Să vadă dacă vine vreun brizant
Că-i place mult s-asculte deferlarea
Când stă sub baldachinul elegant.

Dacă dorești cu ea să intri-n în vorbă

Să nu îi spui că vremea e toridă
Sau că arată ca o sexy-bombă,
Ci zi-i despre faleză și firidă.

Când merge-n deltă simte o chemare,

Și chiar dacă e soare sau furtună
Străbate grindul fără ezitare,
Căci vrea să urce musai pe o dună.

La munte e mereu plină de vervă,

De parc-un râu de foc îi curge-n vene
Și e-n sevraj atunci când nu observă
Torenți, ogașe, râpe și ravene.

Iar noaptea când în patu-i se lungește

Nu are pic de liniște într-însa
Fiindcă la toponime se gândește:
Sculeni, Măciuca, Ciocănești, Pătrunsa...

122
 Trei virtuţi

Viața poate fi frumoasă

Și când omul e ateu
Și de Dumnezeu nu-i pasă,
Căci se crede și el zeu.

Însă ca să birui moartea

Trei virtuți sunt de folos
Bunătatea, puritatea
Și credința în Hristos.

Căci ce rost mai are viața

Oricât de frumoasă ar fi
Dacă moartea-ți taie ața
Și în neant te vei topi?

123
 Prinţesa din castel

Mă prosternez în fața poeziei,

Că nu-s din firea mea infatuat,
Și-aș vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă și multă elocință,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viață cu putință.

Căci dragostea nu e o bagatelă

Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prințesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.

Și poate o să credeți că-s patetic,

Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu știu ce înseamnă o iubită.

Dar totuși îmi e greu să spun în slove

Ce-ascund adânc în inimă și-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.

De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,

Decât să stau să scriu așa-n neștire,
Să iau prințesa din castel cu mine
Și să mă pierd cu totul în iubire.

124
 Balada păcănelelor

Păcănele, păcănele,
Ce ne-am face fără ele
În aceste vremuri grele
Când avem numai belele?

Păcănele minunate,
Elixir de sănătate,
Când bagi fisa într-o parte
Speri să-ți cadă cinci de șapte.

Păcănele rotitoare
Uneori, din întâmplare,
O cireașă mai apare,
Dar câștigul nu e mare.

Păcănele blestemate
Am pierdut toți banii frate,
Viața merge mai departe,
Hai noroc și sănătate!

125
 Nuntă şi jale

Azi e nuntă la palat

Toată lumea-i bucuroasă
Că prințesa cea frumoasă
Cu un prinț s-a măritat.

Invitații vin grăbiți

În veșminte rafinate
Și-aduc daruri minunate
Celor doi îndrăgostiți.

Ce ospăț sărbătoresc
S-a pornit în sala mare
Nobilii, fără-ncetare,
Beau, mănâncă, chefuiesc.

Sună muzica frumos

Zeci de mândre siluete
Se întrec în piruete
În decorul fabulos.

Chiar și luna s-a oprit

La fereastră să privească
Nunta aceasta împărătească
Cum nu s-a mai pomenit.

Doar în sat, pe lângă dig,

Plânge-o mamă cu durere
Văzând cum copilu-i piere
Că-i flămând și-i este frig.

Și-L roagă pe Dumnezeu

Și adânc îi e oftatul:
"Doamne, nu îmi lua băiatul,
Fă mai bine să mor eu".

Dar nu-i blestemă deloc

Pe cei ce petrec la nuntă,
Ci în taină se încruntă
Că ea n-a avut noroc.

126
 Povaţă

Dac-al tău suflet e inexpugnabil,

Înconjurat c-un meterez solid,
Nimeni din lume nu va fi capabil
Să năruiască acest trainic zid.

Însă atunci când te ascunzi de viață

Îți pare totul searbăd și anost
Mai bine ascultă acum a mea povață
Și fii din nou așa precum ai fost.

Și spun aceste lucruri cu emfază

Și fără niciun fel de gând perfid
Poate rostirea mea te epatează,
Sau poate crezi că vreau să te desfid.

Deși, în sinea ta, tu îți dai seama

Că-mi este greu să fiu exhaustiv,
Și că de-aceea, doar îmi exprim teama,
Că te-ai însingurat fără motiv.

Eu știu ce zic, nu sunt elucubrații,

Căci viața are ritmul trepidant,
Și ea ne scoate-n cale noi tentații,
Iar cursul ei este mirobolant.

Ascultă-mă, nu mai fi abătută

Căci nu ești nicidecum năpăstuită
Și nu uita zicala cunoscută,
Că viața trebuie din plin trăită.

127
 Idilă de cyborgi

Ah, Cyborg adevărat

Cu creier mic, dar cipat!
Circuitele-mi inciți,
Cu-ai tăi zece Terabiți.

Și senzorii detectează
Că Hard-ul îți cam vibrează
Sper că ai un Cooler nou
Fiindcă vreau să facem show.

Și n-aș vrea să te blochezi

Și Setările să-ți pierzi
Că eu nu-s atât de Smart
Ca să știu să-ți dau Restart.

N-am făcut Upgrade de-o vreme

Și RAM-ul e cu probleme,
Dar am boxe Huawei,
Poți să le admiri cât vrei.

Știu că am uzură mare

La Sistemul de-operare,
Dar a mea Placă de bază
Văd că tot te mai tentează.

Hai, că-s curioasă rău

Arată-mi Device-ul tău
Fiindcă e foarte posibil
Să nu fie compatibil.

Sau poate că-i vicios

Și-operează în modul DOS
Că atunci, ca pe-o țigară,
Pe Windows te-arunc afară.

Hai, că vreau să-ți văd tupeul

Bagă-n Socket USB-ul
Nu te teme, că dispun
De un Antivirus bun.

Mă poziționez pe Center,
Și aștept să-mi dai un Enter,
Iar apoi, solemn promit,
Dau la History, Delete.

128
 Extraterestra

Draga mea extraterestră

Cu aspect umanoid
Îmbrăcată-n blugi și vestă
Și cu ADN hibrid.

Te plimbi liber pe planetă

Nu ai șef, nu ai patron
C-ai venit cu o rachetă
Din centura Orion.

Ai ochi mari, privire șuie

Dovleac mare, cranian
Pielea ți-e un pic verzuie
Și-ai un chip reptilian.

Pentru mulți, pari îngâmfată

Fiindcă nu au cum să știe
Că în geanta ta umflată
E numai tehnologie.

Dar eu știu cât ești de tare

De-aia vreau să vii urgent,
Fără nicio ezitare,
La "Românii au talent".

129
 Rugăciune

Dă-mi, Doamne, putere mare

Însă una, cum să zic,
Să nu-mi pese de trădare
De avere, de nimic.

Și-apoi dă-mi a Ta povață

Și-ncă vreo cincizeci de ani
Să mă plimb tăcut prin viață
Fără griji și fără bani.

Dar Tu, Doamne, mă veghează

Ca să nu mă rătăcesc
Zi de zi mă luminează
Și mă-nvață să iubesc.

Fiindcă-n lumea asta mare,

Nemiloasă și eternă,
Cea mai mare alinare
Este grija Ta paternă.

130
 Valoare adăugată

Două diamante și-un rubin

Sclipesc pe mâna ei atât de dragă
El le privește azi cu ochi străin
Cu toate că le-admiră o lume-ntreagă.

Două diamante și-un rubin

Tăiate cu migală, încetinel
Și șlefuite-apoi câte puțin
Ca să stea bine pe un mic inel.

Două diamante și-un rubin

Ca ochii ei şi gura-i roşu-aprins
Ce parcă plâng și scot câte-un suspin
Dup-o iubire ce cândva s-a stins.

Două diamante și-un rubin

Acum valoarea lor mai mare este,
Fiindcă în peisajul citadin
Nu doar sclipesc, ci au și o poveste.

131
 Dor mistuitor

Mă mistuie un dor de libertate

Să nu depind de nimeni și nimic
Să fac numai ce vreau, dar cu dreptate,
Și până sus la cer să mă ridic.

Mă mistuie un dor de fericire

S-ajung în Raiul ce mi l-am dorit,
Să mă hrănesc acolo cu iubire
Și să nu gust din fructul cel oprit.

Mă mistuie un dor s-ajung acasă

Acolo unde știu că-i locul meu
Și unde grijile în prag se lasă,
Fiindcă înăuntru este Dumnezeu.

132
 Telescaunul

Cât este ziua de lungă,

Că e soare, nor sau vânt,
Peste pârtii, peste strungă
Urci, cobori, plin de avânt.

Brazii fruntea și-o ridică

Să privească al tău zbor
Uluiți că nu ți-e frică
Și nu ești șovăitor.

Nu îți pasă dacă lumea

Plânge, țipă sau suspină,
Fiindcă valea, codrul, culmea
Știu că nu ai nicio vină.

Și-uite așa îți trece timpul,

Urci, cobori, și-apoi urci iară,
Și se schimbă anotimpul
Toamnă, iarnă, primăvară...

Însă noaptea când se lasă

Rămâi singur, necăjit,
Că drumeții pleacă acasă
Și tu stai înțepenit.

133
 Telegondola

Îți fuge gândul undeva departe

Spre-acel loc magic din această lume
Cu ale lui canale întortocheate,
Veneția, orașul cu renume.

Acolo sunt gondole minunate,

Cu forme zvelte, bine definite,
Care din zori de zi și până-n noapte
Plutesc ușor pe ape liniștite.

Dar tu te deplasezi numai prin aer

Și bucuria ta e foarte mare
Că nici turistul nu mai este fraier
Să urce sus pe munte pe cărare.

Totuși, ești mândră că nu ai nevoie

Nici de prăjini de împins, nici de proptele,
Căci ai ales cândva de bunăvoie
Să fii și tu gondolă, însă..."tele".

134
 Televizorul

Dau drumul la televizor

Pe un canal, la întâmplare,
Tocmai la timp să văd în zbor
Un avion de vânătoare.

Nu vreau război, și mă gândesc

Să schimb acum pe alt canal
Unde clădiri se prăbușesc
Sub lovitura unui val.

Mai butonez exasperat,

Și văd un drum cu multe gropi
Pe care s-au încăierat
Vreo douăzeci de interlopi.

Schimb iar programul, dar în van,

Căci am ajuns într-un platou
În care-un politician
Își bate joc de noi din nou.

Dau pe un film, să mă calmez,

Însă ce văd mă îngrozește,
Căci imediat realizez
Că teroristul nu glumește.

Mă uit la meci, e-un fel de-a spune,

Căci miza e atât de mare,
Că pe teren și în tribune
S-a și stârnit o încăierare.

Ajung la un documentar,
E medicină ca la carte,
Dar se vorbește iar și iar
Numai de boală și de moarte.

Dezamăgit de ce-am văzut

Și obosit de căutare
M-am apucat și am băut
O bere și o vodcă mare.

135
 Ai adormit

Ai adormit la pieptul meu, ca un copil,

Și te veghez cu grija cea mai mare
De parc-ai fi un vas de porțelan fragil
Lucrat cu grijă și îndemânare.

Mă-ntorc spre tine și-ți văd chipul obosit

Îți mângâi părul moale, ca de lână,
Nu te trezești, însă tresari abia simțit
Când eu îți spun în șoaptă, "noapte bună!".

Te-ai scufundat profund în lumea ta din vis

Ba râzi, ba plângi, dar eu sunt lângă tine
Mă simt precum Adam cu Eva-n Paradis
Și te sărut, că nu mă pot abține.

Trag plapuma să stea mai bine peste noi,

Te mai privesc o dată, să-mi ajungă,
Rostesc o rugăciune pentru amândoi
Și-adorm și eu, că noaptea este lungă.

136
 Urare pentru un politician

Te zbați întruna, cică pentru țară,

Pentru popor și ca s-o ducem bine
Și ne implori, pentru a câta oară?
Să te votăm cu râvnă doar pe tine.

Căci toți sunt hoți, iar tu ne-aduci belșugul

Mai c-ai jura, dar Biblia nu-ți place
Și îți ascunzi cu grijă vicleșugul,
Dar scopul scuză orișice mijloace.

Noi însă știm că ție nici nu-ți pasă

De amărâți, de oamenii de jos
Cu toate-acestea, te votăm în masă
Că dintre toți, tu minți cel mai frumos.

Însă odată ce ți-ai luat mandatul

Te-apucă brusc o mare amnezie,
Iar noi vedem din nou cum candidatul
Ne-a spus aceeași veche poezie.

De-aceea îți urăm cu bucurie

De sărbători, când cade neaua dalbă,
Pentru a noastră scumpă Românie
Să ne trăiești ani mulți! (la Poarta Albă).

137
 Plimbare la piramide

Ce albastru este cerul

Ce frumoasă este marea
Ce adânc este misterul
Ce acut simțim chemarea.

Piramidele ne-așteaptă
De mai multe mii de ani
În deșert, cu fruntea dreaptă,
Fără teamă de dușmani.

Le privim cu încântare
Și ne cățărăm pe ele;
Ești un pic cam temătoare
Și-ai picioarele cam grele.

Precaut, te țin de mână

Nu cumva să te împiedici
Și mă uit ca într-o fântână
Drept în ochii tăi magnetici.

Sfinxul vrea să se întoarcă

Însă piatra gâtu-i strânge
Și oricât de mult încearcă
Cu privirea nu te-ajunge.

Sus pe boltă, mândrul Soare

În trăsura lui de foc
Uluit de-a ta splendoare
S-a oprit puțin în loc.

Tot Egiptul se frământă

Parcă ești a sa regină
Sau zeița Isis sfântă
Coborâtă din lumină.

Dar ce mare-i bucuria

Că Egiptul, chiar de-ar vrea
Să te ia din România
Tu nu pleci, că ești a mea.

138
 Examenul de mort

Când o să dau examenul de mort

Și o să-l iau, trecând în neființă
Să nu vii să mă plângi, că nu suport,
Iar să mă ții în loc nu-i cu putință.

Nu te mâhni, nu te schimba la față,

Că timpul înapoi nu poți să-l dai,
Mergi înainte prin această viață
Și bucură-te mult de tot ce ai.

Să nu verși lacrimi calde și amare

Că ele nu te-ajută la nimic
Omul se naște și pe urmă moare,
Indiferent că-i mare sau e mic.

Şi dacă doru-n piept ți se va zbate

Să nu îmi cauți sufletul pe sus,
Nici prin articole și doctorate,
Ci-n poeziile pe care le-am compus.

139
 Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins

Dintr-un nor alb și pufos
Și te crezi de neînvins
Că te uiți de sus în jos.

Tu privești cu aroganță
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheață
Și nu-ți pasă de nimic.

Te rotești fără-ncetare
Și te lași purtat de vânt
Ești micuț, dar te dai mare
Când plutești peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,

Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Și pe dată te-ai topit.

140
 Sfat pentru profesor

Hai, nu te mai plânge

De școala online,
Stai frumos acasă,
Că e mult mai fain.

Șezi pe un fotoliu,
Uită-te în ecran,
Spune-ți poezia
Și câștigi un ban.

Fii ca o vedetă
La televizor
Poți să pui în spate
Chiar și un decor.

Iar dacă elevii

Ți se par stupizi,
Nu e o problemă,
Camera o închizi.

Ei se fac că-nvață
Și tu că predai
Nu țipi ca la piață,
Ci grai dulce ai.

Și când vine vremea

Să-i evaluezi,
Dă-le notă mare
Să-i încurajezi.

Știu că-i o prostie

Însă, cum să-ți zic,
Dacă spargi ecranul
Nu rezolvi nimic.

141
 Vise şi realitate

În ale mele vise tulburate

Eu chipul ți-am văzut de-atâtea ori,
Dar într-o clipă dispăreai departe
Și-apoi te căutam până în zori.

Urcam pe munți cu crestele cărunte

Călătoream pe mare și ocean
Luptam din greu cu vânturile crunte,
Dar oricât mă zbăteam nu te găseam.

Și întrebam de tine lumea toată

Eram ca un nebun dezlănțuit
Căci mintea mea părea să nu mai poată
Să stea încordată așa la infinit.

Și mă gândeam că te-a înghițit pământul

Sau că te-ascunzi de mine dinadins
Și te strigam, dar n-auzeai cuvântul
Și nu știai de dorul meu nestins.

Dar într-o zi ce îmi părea banală

Destinul a făcut să ne întâlnim
Eu la catedră, tu studentă-n sală,
Câte-am avea acum să povestim...

142
 Ca un puf de păpădie

Nici n-aș fi crezut vreodată

Că în anii mei târzii
Voi începe dintr-o dată
Să scriu zeci de poezii.

Mai urâte, mai frumoase,

Lungi sau scurte, după caz,
Uneori, cam prea serioase,
Alteori, pline de haz.

Dacă nimeni nu citește

Zău că n-are însemnătate
Floarea aroma-și răspândește
Chiar și în pustietate.

Căci când scriu cu bucurie

Simt că sunt purtat de vânt
Ca un puf de păpădie
Peste acest frumos pământ.

143
 Tarot

Fac cruce și tai cu mâna,

Iar apoi cu grijă scot
Trei cărți, una câte una,
Din pachetul de Tarot.

La întind ușor pe masă

Cu un aer visător
De prezent, puțin îmi pasă
Vreau să văd în viitor.

Și-o întorc pe fiecare

Cu toată solemnitatea
Simt un pic de încordare
Nu cumva să cadă Moartea.

Însă văd acum o carte,

Cum să nu mă preocupe?
Că-mi place de nu se poate
E Regina mea de Cupe.

Și nu cade la întâmplare
Pe acele trei poziții,
Ci la stânga e un Soare,
Iar la dreapta Îndrăgostiții.

Este bună prevestirea

Sunt un mare vrăjitor
Mi-ai dat în trecut iubirea
Și mi-o dai și-n viitor.

144
 Gânduri de toamnă

Pășesc pe un covor de frunze ruginii

Și mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii și mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.

E liniște deplină, doar frunzele foșnesc

Sub pașii mei pierduți, ce nicăieri mă poartă
Căci nu am niciun scop, doar vreau să-mi amintesc
Ce fericiți am fost și ocrotiți de soartă.

Căci nu ne-a dat averi, ori viață-n mare stil,

Onoruri fel de fel sau falsă măreție,
Însă ne-a dăruit un minunat copil
Cu mult mai prețios decât o bogăție.

Iar când vom fi bătrâni, nu are importanță

De va pleca în lume și singuri o să fim,
Căci ca orice părinți, vom mai avea speranță
Să-l mai vedem o dată 'nainte să murim.

145
 Vecina

Foaie verde și-o sulfină

Am o tânără vecină
Subțirică, înăltuță,
Mlădioasă și drăguță.

Dar ca s-o invit în casă

Codul etic nu mă lasă
Și la bloc, precum se știe,
E și-o deontologie...

Și privesc cu încântare
Ca albinele la floare,
Dar deși poftesc la miere
Îmi refuz acea plăcere.

Văd că este singurică

Și nu pare că-i e frică,
Însă eu cu mult temei
Mă gândesc la anii mei.

De aceea n-am curaj

Să cobor doar un etaj
Și regret, că-n deplasare
Etica n-are valoare.

146
 Laudă brumărie

Brumărel a trecut iute,

Alergând prin calendar,
Și-a venit de pe la munte
Veștejitul de Brumar.

Pe mașini, pe bănci, pe case

S-a depus o brumă groasă,
Deși zilele-s frumoase
Toamna este friguroasă.

Stau și beau o țuică fiartă

Cu reflexe aurii
Distilată fin, cu artă,
Doar din prune brumării.

Mintea în trecut colindă

Și-aș vrea tânăr să mai fiu,
Dar mă uit într-o oglindă
Și-mi văd părul brumăriu.

Fuge timpul cu tot zelul

Nu poți să îi pui hotar,
Căci am fost ca Brumărelul
Și acum sunt ca Brumar.

Și nu știu unde se duce,

Dar un lucru-i stabilit
Că sunt bun ca vinul dulce
Care încet s-a învechit.

147
 Licurici inoportun

Bezna-i neagră, fata-i blondă,

Băiatul, cam păcălici
În loc să o ia în brațe
Îi arată un licurici.

Și în loc să o surprindă
Sărutând-o în noaptea calmă
Licuriciul vrea să-l prindă
În căușul de la palmă.

Ea privește gânditoare
Licuriciul lucitor
Așteptând o îmbrățișare
Sau o șoaptă de amor.

Chiar încearcă să-l provoace,

Însă el e prea timid
Orice-ar zice, orice-ar face
Se lovește ca de-un zid.

Și sătulă de-așteptare,
Să se ducă acasă ar vrea,
Și privește Carul Mare
Fiindcă boul e cu ea.

148
 Îţi spun că te iubesc

Îți spun că te iubesc la nebunie,

Dar în cuvinte simple, nu bizare
Ca să nu-ntrebi de etimologie
Și eu să eludez a ta întrebare.

N-aș vrea să crezi că e doar un capriciu

Și că din firea mea sunt cam flecar
Sau și mai rău, că am un mare viciu
Acela de a fi duplicitar.

Îmi trec prin minte numai gânduri bune

Nu sunt perfid precum un cal troian
Sunt sincer și pătruns de-afecțiune
Nu mă ascund ca monstrul htonian.

Și nu glumesc, acesta-i adevărul

Nu te-amăgesc meschin și cu talent
Când te privesc și blând îți mângâi părul
Să știi că tot ce-ți spun e pertinent.

Deci nu mai fi speriată și-anxioasă

De faptul că mă vezi așa spontan,
Căci am o educație aleasă,
Am fost și voi rămâne un puritan.

De-aceea sper că-n sinea ta degrabă

Îți vei eradica îngrijorarea,
Căci m-ar durea să fii așa neghioabă
Să nu-nțelegi ce pură e chemarea.

149
 Un tren spre nicăieri

De plictiseală sau din nepăsare,

Nu e o scuză sau un vechi refren,
Aflându-mă într-o gară oarecare,
Mi-am luat bilet pentru-acest unic tren.

În el, sute de mii de personaje,

Plecate-acum în nemilos surghiun,
Cu dor în suflet, pline de bagaje,
Se luptă pentru-n loc ceva mai bun.

Ce freamăt, cât venin, ce încordare,

Ce urlete, ce plâns și ce tam-tam,
Ce vorbe grele și ce-ncăierare
Că fiecare vrea să stea la geam.

Stau și privesc acest grotesc spectacol

De parcă sunt în lojă la balcon
Și de-aș putea, aș face un miracol
Și-aș dispărea în zare din vagon.

Aș vrea să ne oprim în prima gară

Și să o luăm apoi în sens opus
S-ajungem unde-am fost întâia oară,
Însă biletul este numai dus.

Speranța mea acum e doar în soartă

Și-o rog în gând să schimbe vreun macaz,
Căci acest tren spre nicăieri ne poartă
Și m-am urcat în el și mi-e necaz.

150
 Ofertă

Te-am căutat prin viață ca nebunul

N-am vrut să iau chiar ce s-a nimerit
Și te-am găsit ofertă: trei în unul
Și-atunci pe loc m-am și îndrăgostit.

Când stau cu tine în bucătărie

La mic dejun, la prânz, seara la cină
Mă delectezi cu bunătăți o mie
Că ești o minunată gospodină.

În dormitor ești foarte grațioasă,

Te miști ca o cadână la palat
Și-n fiecare noapte ești focoasă,
Iar eu mă simt sultan adevărat.

Dar în societate, întotdeauna

Ești elegantă, mândră, rafinată,
Iar chipul-ți strălucește precum luna
Și știi să fii o doamnă adevărată.

De-aceea, pot s-afirm fără rețineri,

Și nu mint, fiindcă treaba este certă,
Deși cândva n-a fost o Neagră Vineri,
Eu te-am găsit pe tine la ofertă.

151
 Vorbele mamei

"Măi băiete castravete",

Spunea mama și râdea,
"S-au strâns fete cucuiete,
Ieși la joacă, nu mai sta".

"Eu mai am puțină treabă

Apoi, cât nu ești pe-aici,
O să mă întind degrabă
Și-o să pun bila pe cinci".

Seara, când veneam la masă,

Mă certa cu drag: "Got, Got,
De când ai plecat de-acasă
Ți-a crescut barba de-un cot".

Mă scuzam stând în picioare

Și-ndrugam numai minuni
Zicea mama: "Tolba-i mare
Și e plină cu minciuni".

"Hai că nu-ți caut pricină

Du-te-n pat, nu face scene
Că Moș Ene o să vină
Să-ți dea cu lipici la gene".

Azi, când timpu-i cere plata,

Zace-n pat în dormitor
Și îmi spune: "De-acum, gata,
Ca un bivol am să zbor".

152
 Moș Nicolae stresat

Ghetele stau la fereastră

Lustruite viguros
Toți așteaptă să primească
Un cadou mai valoros.

Nu banane, portocale,
Bombonele sau rahat,
Toate astea sunt banale
Vremurile s-au schimbat.

Doamna și-ar dori inele

Și cercei cu diamant
Brățări groase, cât mai grele,
Parfum fin, deodorant...

Copiii vor bani la plicuri

Jocuri noi, interesante,
Telefoane, căști, joystick-uri
Ori tablete performante.

Moșu', cu mișcări dibace,

Bagă cardu-n bacomat
Uitând că de-o vreme-ncoace
Este angajat la stat.

Și brusc inima-i tresare

Nici nu știe ce să zică
Că degeaba barba-i mare
Dacă leafa este mică.

Și începe să regrete,
Nu inele, nu joystick-uri,
Ci o să le pună-n ghete
O grămadă de nimicuri.

Nici n-ar vrea să se mai ducă

Către cei care-l așteaptă
Și-ngrozit de cap se-apucă,
Fiindcă soarta e nedreaptă.

Căci va fi o mare larmă,

Și deși e sărbătoare
Alungat va fi să doarmă
Pe preșul de la intrare.

153
 N-ar fi mai bine?

Oare mai avem un suflet

Oare mai avem trăire
Vrem tovărășii banale
Sau relații de iubire?

Mai vrem oare fericire

Chiar și cât o scânteiere
Sau ne mulțumim vremelnic
Doar cu-a trupului plăcere?

Ne dorim "să fim" ca oameni,

Să vibrăm ca o vioară
Sau vrem "să avem" în viață
Lăsând sufletul să moară?

La final, "ce-avem" vom pierde

Oameni, bunuri prețioase,
Și atunci n-ar fi mai bine
"Să fim" suflete frumoase?

154
 Lupta pentru ciolan

Că-s dulăi sau maidanezi

Uite-așa, an după an,
După cum prea bine vezi
Ei se bat pentru ciolan.

Unii latră, vor să-l roadă,

Zi de zi se perpelesc,
Alții dau ușor din coadă
Și apoi îl șterpelesc.

Dac-ar fi ciolane multe

N-ar fi nicio tensiune,
Dar sunt oase seci, mărunte
Și ciolanu-i bunăciune.

Așadar, această viață

E o cursă infernală
Că lupta se dă pe față
Și se cheamă ciolăneală.

155
 Sonet de pandemie

Cum aș putea să cred c-o cârpă mică

Ce stă la gură, oarecum banală,
Mă protejează care va să zică
Să nu mă pricopsesc cu vreo răceală?
Și cum s-accept că-ntreaga mea ființă
E apărată de-orice neplăcere
Când mă sufoc, căci nu e cu putință
Să-mi intre oxigenul în artere?
Dar când n-am mască fac ca tot românul
Când ies pe stradă sunt cu luare-aminte
Că vine polițistul ca nebunul
Și-mi dă amendă, să mă-nvețe minte.

Dar sunt viclean cum nu vă vine-a crede

Așa că statul banii mei nu-i vede.

156
 La derdeluş

E zăpadă mare afară

Vin și eu acuș-acuș
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluș.

Mă așez frumos pe burtă

Și-mi fac vânt pe pantă-n jos
Coborârea mă încântă,
Că din fire-s curajos.

Și zbor iute ca săgeata

Plin de zel mă năpustesc
Mai frânez ușor cu gheata
Să nu mă rostogolesc.

Sunt și alți copii ca mine,

Mai timizi, mai curajoși,
Unii chiar și cu patine,
Toți extrem de zgomotoși.

E atâta desfătare
Pe frumosul derdeluș,
Încât nu e de mirare
Că toți vin la săniuș.

157
 Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,

Nici cel mai sfânt sau cel mai înțelept,
Nu am avut o măreție anume,
Dar ți-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,

Nici sânge nobil nu am moștenit,
Însă am stat cu tine zi și noapte
Și-am fost al tău odor neprețuit.

N-am fost sortit să țes frumos cuvinte

N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ți le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de știință remarcabil

Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost și am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

158
 Dorinţe de Crăciun

Mă întreabă-n Google Classroom Moș Crăciun:

- Ce vrei anul acesta să-ți aduc?
Nu stau pe gânduri, ci grăbit îi spun:
- Vreau zece mii de Like-uri pe Facebook.

Și inimioare multe, înflăcărate,

Guri larg deschise, pline de mirare,
Idei pentru postări mai inspirate,
Emoticoni ce-mi dau o sărutare...

Iar pozele să-mi fie mai frumoase

Să par mai tânăr, cu sau fără mască,
Şi vreau doar comentarii delicioase
Și Gif-uri care să mă-nveselească.

Și te-aş ruga să-mi faci înc-o favoare,

Pe Messenger, dacă cumva se poate,
Oferă-mi conversaţii de valoare
Numai cu doamne, dar în miez de noapte.

159
 Cine este Moş Crăciun

Bate cineva la ușa noastră

Zice mama că e Moș Crăciun
Stau emoționat lângă fereastră
Și-am uitat ce trebuie să-i spun.

Moșul intră cu-ale lui veșminte

Roșii ca văpaia unui foc,
Mă întreabă dac-am fost cuminte,
Însă eu nu pot vorbi deloc.

Pune pe covor o trăistuță

Și mă cheamă să mă duc la el
Scoate apoi din ea o mașinuță
Și-un pistol cu capse mititel.

Simt o bucurie atât de mare,

Încât nu îi las niciun răgaz,
Ci îi sar de gât cu nerăbdare
Și îi cade barba de pe-obraz.

Râde mama de se prăpădește

Când m-aude că uimit îi spun
Cu un glas ce parcă se fălește,
 Uite, mamă, tata-i Moș Craciun!


160
 Crăciunul e în suflet

Nu stă totul în mărime

Cel puțin, eu așa zic,
Îți aduce bucurie
Și un brad ceva mai mic.

Iisus s-a născut în staul,

Unul mic și neînsemnat,
Însă cu a Lui lumină
În palat l-a transformat.

Deci nu bradul ne aduce

Fericirea pe pământ,
Ci iubirea, care-i darul
De la Dumnezeu Cel Sfânt.

Sărbătoarea e aceeași
Ești sărac sau ești bogat
Nu contează, pentru tine
Dumnezeu s-a întrupat.

161
 Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare

Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,

Prin suflet să îți treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalți la cer,
Dar când ești trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulți n-au sufletul de gheață,

Însă nici focu-n el nu-l întețesc,
Netulburați, parcă plutesc prin viață,
Dar nu trăiesc, ci supraviețuiesc.

162
 Glorie postumă

Cine știe, se prea poate,

Lumea le-a văzut pe toate,
Peste ani și ani de zile
Să fiu o celebritate.

Generații viitoare,
În navete lucitoare
Să citească-aceste versuri
Cu uimire și încântare.

Și în bazele de date
Toată ziua accesate
Eu să fiu la loc de cinste,
Ca o mare somitate.

Nu se știe niciodată
O surpriză-i viața toată
Astăzi pari că ești un nimeni
Și pe val urci dintr-o dată.

163

View publication stats