Drept institutional al Uniunii Europene, semestrul 1, anul universitar 2018-2019

Locul si rolul Consiliului UE in sistemul institutional European.

Diferentierea de Consiliul European.

Cristian (Rotaru) Ana-Maria

Consiliul European și Consiliul UE sunt doi factori cheie în procesul decizional al

Uniunii Europene. Fiecare dintre cele două consilii are propriul său rol distinct în arhitectura
instituțională a UE, chiar dacă există o conexiune relaţională puternică din punct de vedere
politic și administrativ între cele două instituții. Ambele reunesc reprezentanți ai statelor
membre. Pentru a începe această temă, este necesară definirea celor două consilii.

Consiliul Uniunii Europene este instituția care reprezintă guvernele statelor membre.
Cunoscut informal și sub denumirea Consiliul UE, vorbim despre locul în care miniștrii din
toate țările Uniunii se reunesc pentru a adopta diferite legi și pentru a coordona politici
europene. Sediul primar al Consiliul Uniunii Europene este la Bruxelles, iar al doilea loc, la
Strasbourg.

Consiliul este compus în diferite componențe, din 28 de miniștri naționali (unul din
fiecare stat). Componența exactă depinde de domeniile în discuție, de exemplu, atunci când se
discută politici referitoare la agricultură, Consiliul este format din cei 28 de miniștri care au în
portofoliu și domeniul agriculturii.

Președinția Consiliului este rotativă între fiecare stat membru și mandatul fiecărei
președinții durează 6 luni, mandat care este deținut de ministerul relevant pentru fiecare
întâlnire în parte. Continuitatea dintre președinții este asigurată de un acord între trei
prezidenții consecutive, cunoscută ca triumviratul prezidențial și împărțirea programelor
politice. Consiliul Afacerilor Externe (format din miniștrii de externe a statelor membre) este
totuși condus de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de
Securitate. Consiliul este administrat de un Secretariat General al Consiliului. Deciziile sunt
luate cu majoritate calificată în cele mai multe domenii, cu unanimitate în altele. De obicei,
atunci când operează unanimitatea este necesară și consultarea Parlamentului European. Cu
toate acestea, în majoritatea domeniilor se aplică procedura legislativă ordinară, această
procedură reprezintă că Parlamentul European și Consiliul împart în mod egal puterile
legislative și bugetare, însemnând că ambele trebuie să își dea acordul pentru ca o propunere
legislativă să fie adoptată. În anumite domenii limitate, Consiliul poate iniția legislație
europeană de unul singur.

Consiliul European este instituția UE care definește orientarea și prioritățile politice

generale ale Uniunii Europene. Acesta este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor
membre, președintele Consiliului European și președintele Comisiei. În arhitectura
instituțională a UE, Consiliul European ocupă o poziție specială, o instituție strategică și
politică. Acesta definește direcția viitoare a Uniunii, prioritățile acesteia și strategiile sale
politice și economice. Cu toate acestea, Consiliul European 'nu exercită funcții legislative',
lăsând Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană să își exercite rolurile
respective în procesul legislativ.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European a fost

implicat în toate deciziile majore pe care UE le-a luat pentru a aborda provocările
internaționale și interne în domeniile economic, financiar și monetar, azil și imigrație,
extindere, cooperare pentru dezvoltare și relații internaționale. De la bun început, deciziile
politice și conducerea acesteia au contribuit la avansarea integrării europene, care s-a dovedit
crucială în vremuri de criză.

Consiliul Uniunii Europene joacă un rol important în multiple direcţii:

Negociază și adoptă legislația UE

Consiliul este un factor decizional esențial al UE. Acesta negociază și adoptă acte

legislative în majoritatea cazurilor împreună cu Parlamentul European, prin intermediul
procedurii legislative ordinare, cunoscute și sub numele de codecizie. Codecizia se utilizează
pentru domenii de politică în care UE are competență exclusivă sau competență partajată cu
statele membre. În aceste cazuri, Consiliul legiferează în temeiul propunerilor care îi sunt
înaintate de Comisia Europeană.

Coordonează politicile statelor membre

Consiliul este responsabil de coordonarea politicilor statelor membre în domenii specifice,
cum ar fi:

 politicile economice și bugetare: Consiliul coordonează politicile economice și

bugetare ale statelor membre în vederea consolidării guvernanței economice în UE,
monitorizează politicile bugetare ale acestora și consolidează cadrul bugetar al UE și,
de asemenea, se ocupă de aspectele juridice și practice ale monedei euro, de piețele
financiare și de fluxurile de capital
 educație, cultură, tineret și sport: Consiliul adoptă cadrele de politici ale UE și
planurile de lucru în aceste domenii, care stabilesc prioritățile de cooperare între
statele membre și Comisie.
 politica de ocupare a forței de muncă:  Consiliul elaborează anual, pe baza concluziilor
Consiliului European, orientări și recomandări pentru statele membre privind situația
ocupării forței de muncă în UE

Dezvoltă politica externă și de securitate comună a UE

Consiliul definește și pune în aplicare politica externă și de securitate a UE pe baza

orientărilor stabilite de Consiliul European. Aceasta include totodată ajutorul umanitar și
pentru dezvoltare al UE, apărarea și comerțul. Consiliul, împreună cu Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, asigură unitatea, coerența și
eficacitatea acțiunii externe a UE. 

 Încheie acorduri internaționale

Consiliul acordă Comisiei mandatul de negociere, în numele UE, a acordurilor dintre

UE și țările care nu sunt membre ale UE și organizațiile internaționale. La sfârșitul
negocierilor, Consiliul decide cu privire la semnarea și încheierea acordului, pe baza unei
propuneri din partea Comisiei. De asemenea, Consiliul adoptă decizia finală de încheiere a
acordului, după ce Parlamentul și-a dat aprobarea (necesară în domenii care fac obiectul
codeciziei) și după ce acordul a fost ratificat de toate statele membre ale UE. Aceste acorduri
pot acoperi domenii largi, precum comerțul, cooperarea și dezvoltarea, sau se pot referi la
subiecte specifice, cum ar fi textilele, pescuitul, vămile, transporturile, știința și tehnologia
etc. 
Adoptă bugetul UE

Consiliul adoptă bugetul UE împreună cu Parlamentul. Perioada bugetară acoperă un

an calendaristic. De obicei, se adoptă în decembrie și începe la 1 ianuarie anul următor.

În ceea ce priveşte acordurile internaționale, utilizate pentru a ajuta UE să își

realizeze obiectivele de politică, Consiliul UE joacă un rol important în negocierea și
încheierea de acorduri între UE și țările din afara UE sau organizațiile internaționale.
Consiliul este implicat în toate etapeleprocedurii – de la acordarea mandatului pentru
negocieri Comisiei la semnarea acordului în numele UE și la adoptarea deciziei finale de
punere în aplicare a acestuia în legislația UE.

În cazul acordurilor care acoperă domenii de competență partajată cu statele membre

ale UE, reprezentanți ai guvernelor statelor membre trebuie de asemenea să își acorde
mandatul pentru negocieri. În această categorie sunt incluse majoritatea acordurilor referitoare
la politica externă și acordurile comerciale de amploare.

Consiliul poate de asemenea adopta o decizie de suspendare a aplicării unui acord

internațional sau de denunțare a unui acord. De exemplu, în 2010, Consiliul a suspendat
articolul 96 din Acordul de la Cotonou cu Zimbabwe, care bloca plata ajutorului pentru
dezvoltare acordat acestei țări. Consiliul ia o decizie pe baza unei propuneri din partea
Comisiei sau a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate.

UE deține competența exclusivă de a încheia acorduri internaționale în anumite

domenii, de exemplu în cazul în care acordul ar afecta normele comune ale UE sau în cazul în
care acesta este necesar pentru a permite UE să își exercite competențele interne. În domeniile
în care UE a adoptat norme comune specifice, cum ar fi vămile, statele membre nu mai sunt în
măsură să semneze, cu țări din afara UE, acorduri care afectează normele respective. UE
deține competența exclusivă și în aceste cazuri și acționează în numele tuturor statelor
membre.

Consiliul este un factor decizional esențial al UE. Negociază și adoptă noua legislație
a UE, o adaptează când este cazul și coordonează politici. În majoritatea cazurilor, Consiliul
decide împreună cu Parlamentul European prin procedura legislativă ordinară, cunoscută și
sub numele de „codecizie”. Codecizia se aplică în domenii de politică în care UE are
competență exclusivă sau competență partajată cu statele membre. În acest caz, Consiliul
legiferează pe baza propunerilor transmise de Comisia Europeană. 

Într-o serie de domenii foarte specifice, Consiliul adoptă decizii folosind proceduri
legislative speciale (procedura de aprobare și procedura de consultare) în care rolul
Parlamentului este limitat. 

Peste 150 de grupuri de lucru și comitete ajută la pregătirea lucrărilor miniștrilor

care examinează propunerile în cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului. Aceste grupuri de
lucru și comitete sunt alcătuite din funcționari din toate statele membre.

Odată ce Consiliul primește o propunere a Comisiei, textul este examinat în mod

simultan de Consiliu și de Parlamentul European. Examinarea este cunoscută sub numele
de „lectură”. Se pot efectua maximum trei lecturi până când Consiliul și Parlamentul convin
asupra unei propuneri legislative sau o resping.

Uneori, Consiliul poate adopta un acord politic în așteptarea poziției în primă lectură a
Parlamentului, cunoscut și sub numele de „abordare generală”. Abordarea generală asupra
căreia s-a convenit în cadrul Consiliului poate contribui la accelerarea procedurii
legislative și chiar la facilitarea unui acord între cele două instituții, deoarece oferă
Parlamentului informații despre poziția Consiliului înaintea avizului în primă lectură al
acestora. Cu toate acestea, poziția finală a Consiliului nu poate fi adoptată înainte ca
Parlamentul să își prezinte propriul său aviz în primă lectură.

La fiecare lectură, propunerea trece prin trei niveluri în cadrul Consiliului:

 Grupul de lucru
 Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper)
 Formațiunea Consiliului

Acest lucru asigură examinarea tehnică a propunerii la nivelul grupului de lucru,

responsabilitatea politică pentru propunere la nivelul miniștrilor, precum și examinarea de
către ambasadori în cadrul Coreper, care îmbină cunoștințele tehnice cu analiza politică.

Consiliul European stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu

adoptă acte legislative. Acesta tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi
soluționate la niveluri mai joase de cooperare interguvernamentală, definește politica externă
și de securitate comună a UE, ținând cont de interesele strategice ale Uniunii și de implicațiile
în domeniul apărării. Desemnează și numește candidați la anumite posturi de importanță
majoră la nivelul UE, cum ar fi BCE și Comisia. Pentru fiecare chestiune, Consiliul European
poate: să îi ceară Comisiei Europene să elaboreze o propunere sau/şi să se
adreseze Consiliului UE.

Consiliul European, alcătuit din șefi de stat sau de guvern și prezidat de președintele
interimar, stabilește orientarea politică și prioritățile activității UE. Birourile sale se află în
reuniunile la nivel înalt ale șefilor de stat sau de guvern, prima dintre care a avut loc în
februarie 1961 la Paris. Consiliul European a fost creat în decembrie 1974 și a fost formalizat
ca instituție UE prin Tratatul de la Lisabona. De-a lungul acestei lungi istorii, Consiliul
European a jucat un rol decisiv în integrarea europeană. Istoria sa reflectă cea a UE în
ansamblul său: politicile și ambițiile acesteia, crizele și progresele sale. Consiliul UE, alcătuit
din reprezentanți ai statelor membre și în majoritatea cazurilor prezidat de un reprezentant al
statului membru care deține șase- care examinează, negociază și adoptă legislația UE și
coordonează politicile.

Rolul strategic atribuit Consiliului European prin Tratatul de la Maastricht și confirmat

prin Tratatul de la Lisabona, a impus ca activitatea sa să fie pregătită și ghidată de o
președinție mai stabilă și mai durabilă decât ar putea fi oferită de președinția rotativă a
Consiliului. Astfel, într-una din cele mai importante inovații ale sale, Tratatul de la Lisabona a
creat postul de președinte al Consiliului European pe durată determinată și cu normă întreagă.

De obicei, se reunește de 4 ori pe an, dar președintele poate convoca reuniuni
suplimentare pentru a soluționa probleme urgente.

Deciziile se iau în general prin consens, cu unanimitate sau cu majoritate calificată în

unele cazuri. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.

La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1

ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante
instituții – Consiliul Uniunii Europene. Deținerea Președinției Consiliului UE va fi o premieră
pentru țara noastră și o oportunitate de a demonstra  capacitatea de a îndeplini o sarcină atât
de importantă printr-o bună planificare și coordonare la nivel național precum și un dialog
susținut cu instituțiile UE și statele membre ale Uniunii Europene.
 România se va afla astfel în centrul procesului decizional european, având un rol
important în facilitarea procesului de reflecție asupra modului de dezvoltare și consolidare a
proiectului european, a procesului de negociere pentru dezvoltarea acquis-ului comunitar și,
implicit, pentru consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii.

România va avea posibilitatea de a-și imprima viziunea națională asupra dezbaterilor

strategice privind viitorul proiectului european, de a contribui în mod direct la procesul de
consolidare a acestuia si de a promova pe agenda europeană unele dosare pe care țara noastră
le consideră importante.