Sunteți pe pagina 1din 1

1.2.

6 Costul specific al unei diagnosticări

Reprezintă costul ce revine unei operațiuni de diagnosticare sau costul raportat


la unitatea de timp, de exemplu lei/operațiune sau lei/oră. Se vor avea în vedere
amortizarea aparaturii de diagnosticare, manopera, consumul de energie electrică, gaze
naturale, gaze etalon, alte consumabile, chiria sau amortizarea clădirii.
1.3. Valori caracteristice ale parametrilor de diagnosticare
Modificarea stării tehnice a unui sistem conduce la modificarea valorilor parametrilor de
stare caracteristici lui, și implicit la modificarea valorilor parametrilor de diagnosticare
corespunzători. Imediat după punerea în funcțiune a unui sistem are loc un proces
specific cunoscut sub numele de "rodare" (rodaj). În această etapă procesele care se
dezvoltă în interiorul sistemului pot fi ușor instabile, conducând la o evoluție neuniformă
a valorilor parametrilor de diagnosticare. La sfârșitul rodajului procesele de modificare a
stării tehnice se stabilizează, iar evoluția valorilor parametrilor de diagnosticare devine
relativ uniformă; se intră în perioada de funcționare normală a sistemului. După un timp,
ca urmare a degradării stării tehnice a sistemului, parametrii de diagnosticare ating
valoarea admisibilă.
PD

PDnom

PDadm

PDlim
Atenționare

Rodaj Funcționare normală CORMENT t

Din acest moment starea tehnică a sistemului nu mai este considerată bună, iar
utilizatorul său este avertizat de necesitatea unei intervenții corective; sistemul poate
funcționa, dar nu în parametrii normali, existând posibilitatea ca în viitor să se producă o
defecțiune majoră.
Utilizarea în continuare a sistemului, fără nici o intervenție corectivă va conduce
la evoluția mai rapidă a parametrilor de diagnosticare până la atingerea valorii limită. În
acest moment se interzice utilizarea în continuare a sistemului și se procedează la
repararea lui. Valoarea parametrilor de diagnosticare înregistrată la sfârșitul perioadei
de rodaj este valoarea nominală.

S-ar putea să vă placă și