Exordiul din Cicero, In Catilinam, 1, 1 si 2 este un bun exemplu pentru ilustrarea genului judiciar : “Pana cand, in sfarsit, Catilina, vei abuza de rabdarea noastra? Cat timp inca nebunia aceasta ta isi va bate joc de noi? Pana la ce limita se va arunca indrazneala ta neinfranata? Oare nu te-au impresionat deloc garda de noapte a Palatinului, nici strajile orasului, nici teama poporului, nici adunarea tuturor oamenilor de bine, nici acest loc foarte intarit destinat sedintelor senatului, nici chipurile si privirile acestora? Nu intelegi ca planurile tale sunt descoperite? Nu vezi ca deja conspiratia ta este impiedicata prin cunoasterea ei de catre toti acestia? Consideri ca vreunul dintre noi nu stie ce ai facut azi-noapte, ce ai facut ieri noapte, unde ai fost, pe cine ai chemat la intrunire, ce hotarari ai luat? O, ce timpuri! O,ce moravuri!Senatul cunoaste aceste lucruri, consulul le vede, acesta totusi traieste! Traieste? Ba mai mult, vine chiar in senat, participa la sedinta publica, alege si desemneaza din ochi pentru omor pe fiecare dintre noi; noi insa, barbati curajosi, avem impresia ca facem destul pentru republica daca evitam furia si armele acestuia.”