Sunteți pe pagina 1din 3

Gaitele

Al.Kritescu
Comedia Gaitele urmareste, de-a lungul celor trei acte, avatarurile ultime ale
clanului Duduleanu, intrupat de cele trei "gaite" (Aneta, Zoia si Lena), precum si
de generatia urmatoare, in aria acestei teme de tip romanesc se dezvolta si se
consuma alta secunda, aceea a dramei conjugale (concretizata prin Margareta,
sotul ei Mircea si Wanda, femeia fatala). Oricat de surprinzator ar parea, un
dramatism iesit din comun contine prima tema, iar nu a doua. Piesa scoate in
relief, cu o neobisnuita pregnanta, chipul feroce al lumii provinciale; desi unii
critici i-au reprosat lui Alexandru Kiriţescu faptul ca in comedie nu se intampla
aproape nimic, ca actiunea dramatica propriu-zisa (atata cata este) ar fi
exploziva si nemotivata.

Dar profunzimea paradoxala a acestei piese statice provine tocmai din ritmul ei
infernal (in special in primul si ultimul act), existent in afara oricarei actiuni si in
absenta oricarei linii evolutive. Acest ritm, impus chiar de prima vorba rostita
dupa ridicarea cortinei, introduce brusc in scena provocarea, perpetua iritare si
bruscare a partenerului de replica, transformat pentru celalalt intr-un teribil
adversar (acest gen de raport dintre croi este reciproc). Toata piesa, asemeni
Cameristelor lui Jean Genei, e o enorma eruptie de ura si rautate pura, fara
motivatii, personajele etalandu-si, pline de incantare, strategia cruzimii in
comportamentul fata de celalalt (exceleaza, in acest sens, Ancta Duduleanu,
sefa clanului si, totodata, unul dintre cele mai expresive si mai vii personaje din
tot teatrul romanesc).

Se creeaza astfel o stare de tensiune permanenta, urmata de explozii succesive


ce au ca reflex o stranie teatralitate intrinseca: fiecare erou "urla" sau "tipa",
"sare ca ars", "spumand", fiind "in prada unei furii cumplite" etc. Reactiile
exacerbate, dar gratuite, neavand un substrat cauzal serios, isi revela deosebit
de pregnant funciarul lor mecanism papuseresc: "gaitele" sau fiii Anetei
izbucnesc brusc, "zbiara deodata" si se calmeaza instantaneu. Dincolo de
efectul psihodramatic al torturilor reciproce (care le produc eroilor, cum a
observat si Valeriu Rapeanu, un "adevarat catharsis"), starea de adversitate
generala duce, pana la urma, la un fel de cacofonic furibunda, asemanatoare
celei din finalul Cantaretei chele: replicile, spuse simultan, se intretaie si se
incaleca intr-o larma indescriptibila.

Toti sunt (si se si eticheteaza reciproc) "nebuni", "izaltati" si "monstri", intr-o


atmosfera de ferocitate functionand un vampirism general, caci fiecare vrea
"viata, trupul, rasuflarea, tot sangele inimii" celuilalt (privindu-se in oglinda,
Margareta isi spune: "Buna seara, fiara, buna seara, monstrule"). In somnul lor
agitat, aceste fiinte sunt vizitate de aceleasi vise asasine (precum in cosmarul
Lenei). inseland prin aparentele lor realiste, personajele, in furiile lor mecanice,
jucate, simulate, seamana in realitate cu fapturile ubuesti ale lui Jarry. Prin
recitalul frenetic al "gaitelor" se naste un pur teatru teatral, golit de afecte, prin
care circula fiinte animate doar de mecanismul lor de marionete; "gaitele" se
misca cu "un pas automat", sar in picioare "ca impinse de niste resorturi", se
imbrancesc sadice cu un "soi de furie senila" si se rotesc intr-un mare tumult de
tipete, bocete si schimonoseli de Erinii dezarticulate, de "cotoroante" si de
"iazme" conduse din umbra de spectrala si malefica "Fraila" (adica de menajera
casei, personaj grotesc-thanatic, care iese "ca dintr-o trapa" si dispare
fulgerator, tricotand "cu furie dintr-un ghem imens rosu, cu iglite foarte lungi".

Ca niste divinitati infernale, "gaitele" se inrudesc cu "copilele batrane ale unor


vremuri vechi" din tragedia eschiliana, stand sub semnul aceleiasi ursite:
"Nascute pentru rele, haladuiesc in umbra din care se impartaseste raul"
Aceste Erinii in strai banal - provincial, burghez, in care ferocitatea se amesteca
cu cretinismul, adulmeca, avide, miasmele mortii. Celebrarea lui Thanatos le da
"gaitelor" - fiinte de o vitalitate si longevitate matusalemica - un apetit
monstruos, pantagruelic, in acelasi sens, piesa circumscrie si "lupta crancena"
dintre generatii, in care o mica burghezie, aproape mitic-longeviva, solidificata
prin cretinism si senilitate, demential a-gresiva, incarnata de cele trei "gaite", isi
extirpa descendentii: "monserul de oras" (Mircea), "somnambula ratacitoare"
(Margareta) si femeia fatala (fascinanta Wanda).

In ferocitatea lor, "gaitele" au un irepresibil impuls spre crima, sufocand pe toti


cei ce incearca sa evadeze din cercul lor infernal. Comedia aceasta reprezinta
una'dintre cele mai moderne experiente teatrale romanesti, desi piesa a fost
compromisa oarecum de unele inscenari comod realiste, ca si de unele
interpretari critice conventionale (ce au detectat aici doar o simpla satira
sociala).