Particularităţile unei opere care aparţine lui Ion Creangă- Povestea lui Harap-Alb

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat
în creaţia literară respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită
viziune despre lume, înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile,
le înţelege şi le interpretează, precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele
realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume sau perspectiva narativă într-o creaţie
literară epică este, în esenţă, obiectivă sau subiectivă, în funcţie de tipul naraţiunii şi
al naratorului sau de curentul literar căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi
anumite nuanţări. De pildă, în basmul cult, viziunea despre lume porneşte de la o
anumită realitate obiectivă, dar pe parcurs dobândeşte şi o notă de subiectivitate
aparţinând autorului, ca apoi acţiunea să treacă în supranatural, în fabulos.

„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri literare” și este un

basm cult, păstrând trăsăturile fundamentale ale speciei, dar în același timp se
deosebește de basmul popular prin: dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea
numărului de probe, amânarea deznodământului, protagonist fără puteri
supranaturale, chiar fără calități excepționale, importanța acordată dialogului,
individualizarea personajelor, umanizarea fantasticului, digresiuni care întrerup firul
povestirii, oralitate și umor.
Realismul viziunii este dat de fixarea cu minuțiozitate în detalii a caracterelor
personajelor: craiul are orgoliu familial, împăratul Verde este naiv și ușor de
manipulat, împăratul Roș este aspru.
De asemenea, realismul lui Creangă reiese din faptul că fantasticul său e
umanizat și localizat în Humulești, cronotop arhetipal al operei. Ilustrativă este în
acest sens și relația dintre protagonist și antagonist, dintre Harap-Alb și Spân.
Harap-Alb este inițiatul, tânărul care parcurge un drum al maturizării necesare, dar
care dovedește calitatea neprețuită a unui fond moral superior („- Fii incredintat că
nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb, zise Sfânta
Duminică..”); Spânul este omul lingușitor, mincinos și abuziv care își maschează cu
greu malignitatea (,,Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudă”; ,,Spânul,
bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă ura”.)
Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema o constituie confruntarea dintre cele două principii fundamental opuse: binele
și răul, cu victoria celui dintâi, o supratemă pe care se grefează romanul unei inițieri
(bildungsroman). Fiul craiului nu pornește la drum pentru a aduce lumina în lume, ci
pentru a o primi în sine, sub forma învățăturii morale, a experienței de viață.
Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ este cel al coborârii fiului de crai în
fântână- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la
primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint- ,,un loc unde i se închide calea și
încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana Spânului. Notația
naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ,,Fiul craiului, boboc în
felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă
experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți, fiul de crai, protejat până atunci la
casa părintească, ignoră răul. Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul
inițierii sale. Jurământul pe ascuțișul sabiei-simbol heraldic cavaleresc- închide
inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte
sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și
restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și
tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească
vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce Spânului pe fata împăratului Roș și
își respectă până la sfârșit cuvântul dat.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ
studiat, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un prim element de structură pentru tema și viziunea despre lume îl constituie titlul.
Concret, eroul parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării, necesar
pentru a deveni împărat. Numele personajului îi reflectă condiția duală: rob, slugă
(Harap), de origine nobilă (Alb).
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările se relatează la persoana a III-a, de
un narator obiectiv, însă aceasta alternează cu dialogul.
Relația incipit-final se realizează prin clișee compoziționale: formula inițială: „amu
cică era odată” are rolul de a introduce pe cititor în lumea basmului, iar formula
finală: „și a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani mănâncă și bea, iar cine nu, se uită și rabdă.”
Totodată, subiectul basmului este un element de structură important.
Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate, Verde-Împărat avea trei
fete. Îi trimite craiului o scrisoare prin care îi cere un moștenitor la tronul său, însă să
fie vrednic. Această vrednicie trebuie însă dovedită prin trecerea mai multor probe.
Tatăl își supune fiii la o probă: se îmbracă în piele de urs și le iese în cale. Primii doi
eșuează, iar mezinul dovedește curaj și sfătuit de Sfânta Duminică, pe care o
miluiește cu un ban, depășește proba. Acesta constituie un simbol al trecerii spre
altă etapă a vieții. Tatăl îl sfătuiește să se ferească de Omul Spân și de Omul Roș, și
îi dăruiește pielea de urs.
Pe drum se întâlnește cu Spânul, de două ori refuză să vorbească, dar a treia oară
își încalcă interdicția, astfel, Spânul îl supune prin vicleșug, îl testează și îl face
slugă.
Ajunși la împărăție, Spânul îl supune la o serie de probe: aducerea salatelor din
Grădina Ursului, aducerea pietrelor prețioase din Padurea Cerbului și pe fata de
împărat. Primele două probe sunt trecute cu ajutorul obiectelor magice de la Sfânta
Duminică. A treia probă cuprinde mai multe serii (triplicarea).
Pe drum, spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o
aripă drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze, iar cei cinci tovarăși
(Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă) reușesc să-l ajute la probele
de la împărăție (reglarea temperaturii din casa înroșită, ospățul, alegerea macului de
nisip, fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul fetei și proba impusă de
fata farmazoană - aducerea a „trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de
unde se bat munții în capete”).
Pe drum, cei doi tineri, mezinul si fata, se îndrăgostesc, iar aceasta îi dezvăluie
adevărata identitate a fiului de crai. Spânul, enervat la culme, îi taie capul fiului de
crai, calul îl aruncă în înaltul cerului, făcându-l praf și pulbere, iar fata îl învie pe
Harap-Alb cu apă vie și cu apă moartă.
Fiul de crai reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului
Roș și împărăția, ceea ce confirmă maturitatea.
Concluzia
Având în vedere toate aspectele referitoare la conţinutul textului, precum şi la
elementele de formă, se poate observa că în basmul său Ion Creangă abordează o
viziune fabuloasă asupra realităţii, dar apropiată acesteia, fiind prezentată cu o
pronunţată notă de originalitate manifestată prin umanizarea fantasticului, atât în
privinţa acţiunii, cât şi a personajelor, prin folosirea unor tehnici narative aparte, prin
adăugarea unei viziuni comice celei fabuloase şi prin oralitate.