Gândirea

Gândirea este nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informației despre lumea
externă și despre noi înșine. Ea este definitorie pentru om ca ființă rațională .
În cadrul S.P.U., gândirea ocupă locul central deoarece ea antrenează , coordonează și
valorifică toate celelalte procese psihice ,pentru a trece de la simplu la complex , de la concret
la abstract , de la particular la general, de la formă la conținut etc.
Gândirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operațiilor sale
realizează o procesare profundă a realității, reflectă esența lucrurilor ,extrage și
prelucrează informații sub formă de noțiuni ,judecăți și raționamente.

I . Caracteristici ale gândirii :

• caracterul mijlocit al gândirii – este mijlocită de experiența perceptivă , de

reprezentări ,memorie și limbaj .
 caracterul general-abstract al gândirii -are tendința de a sublinia însușirile esențiale
generale, importante ale obiectelor și ale fenomenelor
 caracterul procesual - gândirea utilizeză informațiile obținute în urma percepției și
reprezentării pe o axă a timpului, adică face legături între trecut, prezent și viitor De
asemenea, se referă și la o axă a cunoașterii, gândirea putând fi:
1. ascendentă (de la particular la general - spre exemplu, atunci când descoperim însușiri
noi ale unui obiect, putem concluziona că întreaga categorie din care face parte poate
avea acele însușiri)
2. descendentă (de la general la particular - de exemplu, atunci când presupunem,
deducem că un obiect are anumite caracteristici pentru că face parte dintr-o anumită
categorie de obiecte cu însușiri specifice).
 caracterul finalist - scopul final al gândirii este de a identifica soluții pentru
probleme, precum și de a anticipa apariția unor eventuale probleme noi.
II . Gândirea ca sistem de operații
În demersurile ei , gândirea apelează la următoarele operații fundamentale :
•Analiza (operaţie de descompunere mintală a unui obiect în părţile sale componente);

•Sinteza (operaţia inversă analizei, care reasamblează părţile într-un tot unitar);

•Comparaţia (operaţia de stabilire a asemănărilor şi deosebirilor între obiecte pe baza unui

criteriu);

•Abstractizarea ( operaţia de reţinere pe plan mintal a anumitor trăsături fundamentale ale

obiectelor şi neluarea în considerare a altora, considerate secundare);

•Generalizarea (operaţia de extindere a însuşirilor unui obiect la nivelul unei categorii de

obiecte);

•Concretizarea și particularizarea (sunt operații inverse absractizării și generalizării ,ele

presupun trecerea de la abstract la concret și de la general la particular.).

1
Alte operații ale gândirii sunt inducția și deducția

• Inducția- pornește de la particular și ajunge la general . Ea presupune extragerea unei

concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare. Ea are un caracter probabilist.

• Deducția – pornește de la general și ajunge la cazuri particulare ,prin inferențe și implicații.

Expresia logică a raționamentului deductiv este silogismul.

III. Gândirea ca sistem de forme logice fundamentale.

Din acest punct de vedere, ea reprezintă o structură care evoluează de la simplu la complex.
Cea mai simplă formă a gândirii este noţiunea care desemnează orice obiect sau clasă de
obiecte despre care ştim ceva. Judecata reprezintă conexiunea dintre două noţiuni prin care
se reflectă un raport determinat între obiecte. De aceea, judecata poate fi adevărată sau falsă.
Raţionamentul ia naştere pe baza judecăţilor. Astfel, pe baza unor judecăţi a căror valoare de
adevăr este cunoscută (numite premise), este obţinută o nouă judecată (numită concluzie).

IV. Gândirea ca proces de înțelegere și rezolvare de probleme :

Înțelegerea și rezolvarea de probleme sunt sunt două procese inseparabile ale gândirii .
Activitatea centrală a gândirii este înţelegerea. Ei îi sunt subsumate toate operaţiile şi
activitățile gândirii. Înțelegerea reprezintă sesizarea existenței unei legături între noile
cunoștințe şi cele vechi ,gata elaborate. ea presupune realizarea de conexiuni ,
descifrarea de sensuri și semnificații .

Funcţia de bază a gândirii este rezolvarea de probleme. Prin problemă înțelegem o situație

pentru care nu avem soluții. Prin rezolvarea de probleme i se asigură individului posibilităţi
excepţionale de integrare în mediu.

Există două strategii majore pentru rezolvarea de probleme:

• strategiile algoritmice (algoritmul este o succesiune determinată de pași care trebuie urmaţi
pentru a găsi soluţia problemei); Strategiile algoritmice se pretează mai ales la rezolvarea de
probleme bine definite .

• strategiile euristice (se bazează pe descoperire , pe imaginație și intuiție ). Strategiile

euristice sunt creative ,productive, aplicabile mai ales în cazul problemelor slab definite

V. Tipuri de gândire:
1. Analitică - acest tip de gândire presupune analiza, disecarea în amănunt a
informațiilor cu privire la anumite obiecte sau fenomene (de exemplu, analizăm
corectitudinea unei decizii luate de cineva luând în calcul mai mulți factori, precum

2
 momentul și contextul în care a fost luată decizia, ce persoane afectează și în ce mod
etc.)
2. Sintetică - presupune realizarea unei sinteze, a unei variante scute și cuprinzătoare, ce
surprinde generalul privind unele informații despre anumite obiecte sau fenomene
(spre exemplu, sintetizăm informațiile despre un număr mare de oameni plasându-i în
tipologii umane)
3. Intuitiv-concretă - se bazează pe senzații, percepții și reprezentări pentru realizarea
sarcinilor concrete; se poate realiza fără ca informațiile să provină neapărat direct de la
obiect, așadar se poate realiza în lipsa obiectului și doar pe baza imaginilor despre
obiect create în urma percepțiilor și reprezentărilor (de exemplu, ne putem gândi la
comportamentul unui câine fără ca acesta să fie prezent)
4. Abstract-formală - se poate realiza fără suportul unor imagini perceptive sau obținute
în urma reprezentărilor; operează cu concepte abstracte, pentru care nu există un
echivalent în realitate și care nu pot fi imaginate (spre exemplu, numerele)
5. Divergentă - este îndreptată înspre mai multe domenii de activitate,
are deschidere mai largă către soluții noi, include creativitatea (spre exemplu, copiii
care experimentează lucruri noi cu jucăriile lor sau cu creioanele de colorat,
reasamblându-le sub noi forme)Se mișcă de la unitate la diversitate ,urmărește
căutarea mai multor soluții , orientarea spre mai multe direcții.
6. Convergentă – se mișcă în sens invers, de la diversitate la unitate; este concentrată pe
ce s-a mai făcut deja, reiterează soluțiile deja propuse de către alții și care s-au
dovedit eficiente (de exemplu, un arhitect care preferă tehnicile cele mai uzuale din
arhitectură și care nu propune o tehnică inovatoare)