Încrederea în sine își are originea în tipul educației primite în familie și în

școală. Copilului și adolescentului le este benefică prezentarea eșecurilor ca pe o consecință

ne-catastrofică a acțiunilor întreprinse de ei, după cum le este benefică și recompensa pentru
că au reușit într-o activitate, dar și pentru că s-au străduit, chiar dacă au eșuat.

Ca și celelalte două componente ale stimei de sine, încrederea în sine se transmite pe filieră

transgenerațională, fiind de dorit ca părintele să caute, prin exemplu și conversație, să
construiască o relație plină de iubire și liberă de teamă cu propriii copii, relație care să le
permită acestora să își exprime toate emoțiile și să se simtă încrezători în propria valoare.

Ca o concluzie asupra elementelor stimei de sine, reținem că între cele trei componente ale
stimei de sine există legături de interdependență: iubirea de sine facilitează o
robustă acceptare de sine, care, la rândul său, influențează favorabil încrederea în sine. Se
desprinde, de asemenea, concluzia rolului decisiv pe care îl are familia nucleară în a încuraja
stima de sine a copilului sau adolescentului, afirmând cine este acesta, exprimându-și
dragostea și aprecierea în mod autentic, fără așteptări care să împiedice să fie acceptat cu
bucurie exact așa cum este el, de fapt