Sunteți pe pagina 1din 3

Rambursare anticipată – când este cel mai bine să o faci?

Andrei Bercea

Am reușit să strâng ceva bani iar acum sunt într-o dilemă. Nu știu dacă este bine să fac o rambursare anticipată a creditului sau poate este mai bine să economisesc ori investesc sumele pe care le am?

Iată o situație cu care s-ar putea confrunta oricare dintre noi.

Într-adevăr, nimeni nu își dorește să aibă un credit care să se desfășoare pe o perioadă mai mare decât este necesar, indiferent de dobânda anuală cu care acesta ar veni.

Dar te-ai gândit vreodată când este cel mai bine să tragi tare pentru a-ți achita anticipat ratele și când este mai rentabil să economisești sau să investești sumele respective, care îți vor produce, la rândul lor, alți bani?

Ei bine, noi am studiat fenomenul și îți vom prezenta în articolul de față părerea celor mai mulți experți financiari în această privință.

Dar până atunci, vom descrie ce înseamnă rambursare anticipată, cum se face și cu ce comisioane vine.

Dacă nu te interesează aceste aspecte poți citi direct analiza noastră rambursare vs economisire.

Ce înseamnă rambursare anticipată


Rambursarea anticipată reprezintă achitarea în avans a unei sume de bani din soldul creditului, oricând înainte de scadența finală a împrumutului.

Acest tip de plata anticipată credit este atent reglementată atât de către Guvernul României, printr-o serie de legi și ordonanțe de urgență, precum și de către Parlamentul European.

Așadar, condițiile cu privire la termeni și comisioane nu sunt negociate de către instituțiile financiare, ci sunt standard pentru toți operatorii.

Rambursarea anticipată poate fi de două feluri:

Parțială – în cazul în care achiți doar o parte din datorie

Integrală – când plătești în avans toată suma pe care o mai ai în soldul curent

Ce procedură trebuie să urmezi


Atunci când dorești să rambursezi anticipat un credit, tot ce trebuie să faci este să completezi o cerere în acest sens și să o trimiți băncii al cărui client ești.

În cadrul cererii specifici suma de bani pe care vrei să o depui, faptul că vrei să o utilizezi pentru plata anticipată și modul cum se va efectua recalcularea împrumutului.

Este foarte importantă completarea acestei cereri, pentru că, în caz contrar, chiar dacă depui toți banii în cont, banca nu are dreptul să îți tragă de la sine putere acele sume.

Când poți face plata anticipată


Conform legii, beneficiarii unui credit vor putea face o plată înainte de termen oricând vor dori ei, cu câteva excepții, acestea fiind:

În cazul unui leasing, ești obligat ca durata acestuia să fie mai mare de 1 an

Pentru rambursare anticipată Prima Casă, în primi 5 ani nu poți rambursa anticipat împrumutul

Totodată, pot exista cazuri în care instituțiile bancare solicită achitarea unei anumite sume minime pentru a se lua în considerare o astfel de procedură.

Rambursare anticipată integrală

Așa cum probabil că se înțelege din denumirea produsului, rambursarea anticipată integrală duce la stingerea datoriei pe care ai avea-o la bancă.

Și, desigur, ne poate ajuta să economisim foarte mulți bani.

În continuare, îți vom da un exemplu, pentru a observa ce sume poți pune deoparte achitând integral, în avans, un împrumut.

Pentru calcule ne-am folosit de un calculator rambursare anticipată de pe site-ul colegilor de la expertulbanilor.

Așadar, dacă am avea, ipotetic, un credit de 30000 lei pe 10 ani, cu o rată a dobânzii de 10 % și un comision lunar din sold de 0.1 %, rambursând integral în avans am putea economisi 19683.17 lei.
Rambursarea anticipată parțială

Rambursarea anticipată parțială înseamnă plata unei părți din soldul creditului, înainte de termen.

Asta înseamnă că, pentru sumele respective, instituția creditoare nu va mai calcula comisioane sau dobânzi. Ca atare, tu vei ajunge să economisești bani.

Atunci când plătești în avans o sumă de bani, vei putea opta ce se întâmplă cu creditul în continuare. Ai de ales între două variante:

1. Reduci perioada contractuală, dar păstrezi aceeași rată

2. Reduci rata și păstrezi aceeași perioadă a creditului

Reducerea perioadei sau a ratei lunare, ce este mai avantajos?

În exemplele pe care urmează să ți le prezentăm, ne-am folosit de același calculator ca mai sus.

Soldul creditului este de 30000 lei pe 10 ani, cu o rată a dobânzii de 10 % și un comision lunar aplicat soldului de 0.1 %.

În ambele situații am ales să plătim anticipat 10000 lei, iar rezultatele sunt următoarele:

Reducerea ratei lunare

În prima variantă, am ales ca după ce facem o plată anticipată credit, să păstrăm aceeași perioadă contractuală și să ni se reducă rata lunară.

Ca atare, la final de contract, vom fi ajuns să economisim 6561 lei, conform graficului.

Reducerea perioadei contractuale

În cea de-a doua variantă, am ales ca după rambursarea anticipată a creditului să păstrăm rata lunară la aceeași valoare la care era, dar să reducem perioada împrumutului.

Astfel, creditul se va fi desfășurat pe încă alți 5 ani și 4 luni și vom fi reușit să economisim 13090 lei.

Rambursarea anticipată cu reducerea ratei sau a perioadei?

Concluzionând, strict din punct de vedere economic, reducerea perioadei este mult mai avantajoasă, reușind în felul acesta să economisim dublu față de varianta cu reducerea ratei.

Pe de altă parte, o rată mai mică poate fi și ea utilă deoarece reduce efortul financiar, care pentru unii poate că este prea mare.

Comision rambursare anticipată credit


Conform legislației în vigoare, pentru toate creditele care au dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată este 0 pe toată durata împrumutului.
Așadar, atunci când faci o rambursare anticipată credit ipotecar, imobiliar, Primă Casă sau Noua Casă și poate chiar și unele de nevoi personale, costul pentru recalculare va fi 0 lei.

Pentru împrumuturile cu dobândă fixă, se aplică următoarele comisioane:

0, dacă după rambursarea anticipată se trece la dobândă variabilă

0.5 % din valoarea achitată în avans dacă perioada dintre rambursare și finalul contractului este mai mică de un an

1 % din valoarea achitată, dacă perioada contractuală rămasă este mai mare de un an

Rambursare anticipată a creditului sau economisire bani?

Este mai bine să plătești cât poți de mult, cât mai rapid din credit cu putință, ori este de preferat să achiți o sumă minimă către împrumut și să îți mărești economiile?

Iată o întrebare foarte des rostită de persoanele care au credite.

Ei bine, răspunsul este unul puțin mai complex, pentru că și aceste împrumuturi sunt de mai multe feluri.

Spre exemplu, sfatul nostru ar fi ca dacă ai accesat un credit rapid ori un credit nevoi personale, acestea să fie rambursate cât de repede cu putință.

Asta deoarece dobânzile lunare pe care le vei plăti pentru ele vor fi unele foarte mari. Cu cât le achiți mai devreme, cu atât costul final al creditelor va fi mai mic.

Pe de altă parte, pentru un credit ipotecar, a cărui valoare este mult mai mare, situația este ceva mai diferită și depinde de mai mulți factori.

Echipa Financer.com îți va prezenta în continuare recomandările majorității economiștilor.

I/V mai mare de 75 %

I/V (împrumut împărțit la valoare) reprezintă raportul dintre valoarea bunului pe care l-ai cumpărat și suma de bani împrumutată.

Spre exemplu, dacă ai luat un credit ipotecar de 800.000 lei, iar valoarea locuinței este de 1.000.000 lei, atunci indicele I/V va fi de 80 %.

Dacă I/V este mai mare de 75 %, atunci ar trebui să plătești cât de mult și cât de repede poți din împrumut, pentru a reduce valoarea sub acest prag.

Niciodată un este bine ca I/V să fie mai mare de 75 %.

De ce spunem asta? Deoarece nu vrem ca, în cazul în care piața imobiliară se prăbușește și, din diverse cauze, nu îți mai poți achita ratele, să fii în situația în care vânzând proprietatea să nu îți poți acoperi datoriile către creditor.

I/V între 50 % și 75 %

Atunci când valoarea raportului I/V scade sub 75 %, vine momentul în care punem bani deoparte.

Cu cât te apropii mai mult de 50 %, cu atât sumele economisite ar trebui să crească, iar cele alocate rambursării anticipate, reduse.

Nu ne înțelege greșit, vei continua să plătești înainte de termen creditul. Dar, încet-încet, începi să îți aduni tot mai mulți bani pentru zile negre, cum spunem noi, românii.

Noi te sfătuim să procedezi în felul următor:

Pune bani lunar într-un cont de economii, astfel încât să îți poți crea un fond de urgență. Suma exactă depinde de costurile lunare pe care le ai și ar trebui să îți poată acoperi cheltuielile pentru cel puțin 6 luni

Odată strâns fondul de urgență, este timpul să începi să faci planuri pentru viitor. Așa că orientează-te spre investiții ce vor veni cu rate de profit mult mai mari decât conturile de economii

I/V între 50 % și 20 %

Dacă ai un raport împrumut/ valoarea locuinței de sub 50 %, atunci ținta ar trebui setată pe investiții.

Deja este clar că ai obiceiuri financiare sănătoase, dacă ai reușit să îți achiți mai bine din jumătatea creditului, astfel că, de acum încolo, este timpul să începi să faci bani.

Pe pagina noastră, vei putea citi o mulțime de ghiduri în acest sens:

Bursa pentru începători

Totul despre Criptomonede

Cum funcționează piața Forex

Investiții imobiliare etc.

I/V mai mic de 20 %

De cele mai multe ori, în această situație se regăsesc persoanele trecute de 50 de ani precum și cele care au avut fost riguroși cu finanțele proprii și au rambursat anticipat parțial împrumuturile active.

Dacă raportul I/V este mai mic de 20 %, sfatul experților este să nu achiți integral creditul, chiar dacă ai putea-o face.

Deja băncile și-au luat mare parte din dobânzi în primii ani de credit, deci ceea ce mai ai de achitat este, mai mult sau mai puțin soldul împrumutului.

Axează-te, așadar, pe siguranța ta financiară, creându-ți fonduri pentru zile negre, investind banii în acțiuni, fonduri de pensii sau în asigurări de viață.

Astfel, vei avea ceva sume puse deoparte atunci când te vei decide să renunți la job-ul de zi cu zi și chiar vei avea și alte surse de venit pe lângă pensie.

Concluziile articolului

Rambursarea anticipată a creditului este o tehnică extrem de utilă prin care ne putem reduce costul total al unui împrumut.

Ea nu reprezintă altceva decât plata în avans a ratelor și vine cu două opțiuni:

Reducerea valorii ratei lunare, cu păstrarea perioadei contractuale


Reducerea perioadei contractuale și păstrarea valorii ratelor lunare

Din calculele noastre și din tot ce am citit urmărind mai mulți experți financiari, se pare că varianta a doua, cea cu reducerea perioadei creditului este cea mai avantajoasă și ne ajută să economisim cei mai mulți bani.

Atunci când vorbim despre rambursare anticipată credit ipotecar, lucrurile sunt puțin mai complexe și țin foarte mult de raportul dintre valoarea locuinței și creditul luat.

Dar chiar și atunci tot trebuie să ne axăm atenția către mărirea economiilor și, de ce nu, realizarea de venituri pasive suplimentare prin intermediul investițiilor.

Prin apăsarea butonului de mai jos vei putea citi câteva ghiduri care îți vor explica în ce și cum să îți investești banii, pentru a te putea bucura de un venit pasiv:

Vezi ghiduri despre investiții

Sursele articolului

S-ar putea să vă placă și