SISTEME CU ELIBERARE

CONTROLATA
Sistem cu eliberare controlată (1980, initial: pentru tratarea
diabetului): o formulă sau un dispozitiv care permite introducerea
unui medicament în organism si care îmbunătăteste eficacitatea si
siguranta sistemului prin controlul vitezei de eliberare, perioadei
de eliberare si a locului de eliberare a medicamentelor în organism.

Concentratia principiului activ (PA)  ajustată astfel încât să prevină

depăsirea nivelului de toxicitate si să nu fie sub nivelul terapeutic
optim

Într-o administrare standard: concentratia de principiu activ în

sânge, atinge foarte rapid un maxim, ca apoi sa scadă foarte rapid
la o valoare la care este necesară repetarea dozei. Uneori,
concentratia maximă este mai mare decât nivelul terapeutic eficient
si poate chiar să depasească pragul de toxicitate.

Sistemele cu eliberare controlată elimină variatiile de concentratie

a principiului activ din sânge, conducând la un regim de
administrare mult mai eficient
Procesul de eliberare controlată include:
administrarea sistemului terapeutic, eliberarea
agentului activ farmacologic din sistem si
transportul principiului activ la locul de actiune
din organism

Sistemele cu eliberare controlată  un

principiu activ (PA) + o matrice polimerica
 Clasificarea sistemelor
cu eliberare controlata

I. In functie de modul de preparare:

a) sisteme fizice cu eliberare controlata 

incorporarea fizică a unui PA într-o matrice
(polimerică sau nepolimerică)

b) sisteme chimice cu eliberare controlata  PA

este legat prin legături chimice de polimer
a) Sisteme fizice:

1) Sisteme erodabile
PA  eliberat, în timp ce suportul este degradat
(erodat) de mediul cu care vine în contact, prin
procese fizice de dizolvare, sau chimice (ex.:
reactiile de hidroliză a legăturilor covalente sau
a puntilor de reticulare dintre lanturile din
compozitia matricei).
 completa disparitie, în timp, a preparatului, cu
avantaje atât pentru organisme, cât si pentru
mediul înconjurător.
 eliberarea PA este controlată în principal de
procesul de dizolvare.
2) Sisteme rezervor
Un sistem rezervor constă dintr-o membrană polimerică
(nedegradabilă sau biodegrabilă, omogena sau
microporoasa), care limitează viteza de eliberare si
separă principiul activ de mediul biologic.
Sisteme rezervor  sub forma de: capsule, microcapsule,
fibre, sau tuburi cu capetele închise.
Eliberarea principiului activ  controlată de difuzie

3) Sisteme matrice
PA  dispersat uniform într-o matrice insolubilă (faza
polimerică)
 pot fi preparate în diferite forme, incluzand
nanoparticule si microsfere care pot fi injectate direct.
Dacă sistemul matrice este preparat dintr-un polimer
biodegradabil, mecanismul de eliberare este, în cele
mai multe cazuri, o combinatie dintre eliberarea
controlată de difuzie si eliberarea controlată chimic.
b) Sisteme chimice
 se bazează pe sinteza de polimeri ce contin în compozitia lor
PA.
Legăturile chimice dintre polimer si PA pot fi de tip ionic sau
covalent.

 Factorii care influentează viteza de eliberare a PA dintr-o astfel

de matrice schimbătoare de ioni sunt: competitia dintre ioni,
tăria ionica si pH-ul.

 Aceste produse sunt utilizate, în principal, în administrarea

orală.

 Mecanismul de eliberare treptata a PA  ruperea legaturii

chimice în urma reactiilor de hidroliză sau a reactiilor
enzimatice.
AVANTAJE: 70-90% din masa preparatului îl reprezintă PA
la lantul polimeric, se poate atasa un anticorp  preparat tinta
CERINTE: polimerii utilizati trebuie să fie biocompatibili si
biodegradabili în mediul unde sunt utilizati
II. In functie de mecanismul de eliberare a
principiului activ

a) sisteme controlate de solvent

b) sisteme cu difuzie controlată
c) sisteme controlate chimic
d) sisteme controlate de alti factori (pH,
temperatura, ultrasunete etc.)
a) Sisteme cu eliberare controlată de solvent
Aceste sisteme includ două mecanisme: umflarea
polimerului si osmoza

hidrogelurile (polimeri initial solubili în apă, ulterior

insolubilizati prin reticulare). Viteza de umflare (si astfel
viteza de eliberare a PA) =f (balanta hidrofil/hidrofob a
matricei polimerice, gradul de reticulare)

rezervor ce contine PA, care este inclus într-o membrană

selectivă pentru apă. Membrana permite trecerea apei
dar nu permite trecerea PA. Membrana polimerică are o
mica deschidere prin care PA este eliberat ca rezultat al
modificarii presiunii hidrostatice din sistem.
Ex.: * implantul/minipompa Alzet si varianta de
administrare orală Osmet, utilizate în eliberarea
controlată a medicamentelor.
* sistemul cu eliberare osmotică Procardia XL, care
prelungeste eliberarea în timp a nifedipinei reducând
dozajul de la trei ori pe zi la o singură data pe zi
b) Sisteme cu eliberare controlată de difuzie
Sistemele rezervor si matrice  sisteme în care
eliberarea PA este controlată de fenomenul de
difuzie

Viteza de eliberare este strict controlată de viteza

de difuzie a PA prin membrana polimerică

Viteza de difuzie a PA prin matricea

polimerică
c) Sisteme controlate chimic
 preparate în care viteza de eliberare a PA este predominant
controlată de viteza de degradare a polimerului, viteza de
eroziune fizică a polimerului, sau viteza de rupere a legaturii
chimice PA-polimer

Metode utilizate pentru obtinerea acestor sisteme: realizarea

de sisteme matrice bazate pe polimeri degradabili si
sisteme polimer-PA separate de grupa distantieră.

Transformarea unui astfel de sistem într-un material solubil în

apă  descrisă de procesul de bioeroziune. Bioeroziunea
poate implica un proces de natură chimică (ex: ruperea unei
parti din lanturile reticulate, sau ruperea lanturilor
polimerice), sau unul de natură fizică (ex: simpla solubilizare
a polimerului intact, datorată modificarii pH-ului)

Bioreziune: in masa (poliesterii – cei mai folositi in astfel de

sisteme)
la suprafata (polianhidridele si poli(ortoesterii) – utilizati
in aceste sisteme)
d) Sisteme regulate
Stimuli cum ar fi temperatura, variatia de pH,
câmpuri magnetice si electrice, ultrasunetele,
iradierea cu microunde si lumina din domeniul
vizibil pot controla viteza de eliberare a PA.
Concentratia PA  ajustata în functie de nevoile
fiziologice. Astfel, aceste sisteme încearcă să imite
mecanismele naturale de biofeedback.

Ex.: hidrogeluri sensibile la pH, care se umflă în

intestin sau colon. Odata începută umflarea, lantul
polimeric devine accesibil la atacul enzimelor
specifice din colon conducând la degradarea
hidrogelului si, implicit, la eliberarea PA în colon.
Astfel, PA este eliberat în intestin sau colon si nu în
stomac, ca în cazul administrării orale.
III. In functie de locul de actiune (sistemele
polimerice cu eliberare controlată pot fi plasate
într-o cavitate a organismului, pot fi implantate
sau pot fi atasate pe piele):

a) Sisteme cu eliberare transdermala

b) Sisteme cu eliberare bucala
c) Sisteme cu eliberare in tractul
gastrointestinal
d) Sisteme cu eliberare nazala
e) Sisteme cu eliberare oculara
f) Sisteme cu eliberare cardiovasculara
a) Sisteme cu eliberare transdermala
 atasate pe piele
 Sunt alcatuite din: un rezervor de PA, o membrană
care limitează difuzia si un strat adeziv pentru
atasare pe piele
 sunt aplicabile numai PA cu potentă mare,
deoarece viteza de difuzie prin piele si suprafata
de aplicare sunt în general mici
 AVANTAJE: usurinta întreruperii debitului de
principiu activ, prin simpla îndepărtare de pe piele
a sistemului, evitarea metabolizării la trecerea prin
ficat (unul din cele mai importante dezavantaje ale
caii de administrare orale)
 DEZAVANTAJE: pot aparea iritatii locale ale pielii
la concentratii mari de medicament
b) Sisteme cu eliberare bucala
 tablete adezive, geluri adezive, plasturi adezivi
 sunt eficiente pentru că urmăresc timpul de
retentie în mucoasă printr-un mecanism de
bioadeziune. Cresterea timpului de stationare în
mucoasa bucală se poate face utilizând polimeri
sau combinatii polimerice cum ar fi hidroxipropil
celuloza, etilceluloza, polimetacrilatul si
poliacrilatul de sodiu, care au proprietăti adezive
în contact cu saliva.
 AVANTAJE: pot fi atasate si îndepărtate usor,
este evitata bariera hepatică, constituind un
avantaj pentru eliberarea peptidelor si
proteinelor
c) Sisteme cu eliberare in tractul
gastrointestinal
PA pot fi susceptible diferitelor degradări (ex.: prin
hidroliză în stomac, prin reactie enzimatică în
intestinul subtire, sau metabolizare pe peretii
intestinului, cauzată de microorganismele din
colon)  eforturi in eliberarea controlată orala -
îndreptate în urmatoarele directii:
* preparate care să dea un profil cinetic de eliberare
bine definit
* cresterea timpului de tranzit al PA
* îmbunătătirea absorbtiei peptidelor
* eliberare numai la nivelul intestinului sau colonului
d) Sisteme cu eliberare nazala
 aerosoli, pulberi sau particule mici
 utilizate pentru administrarea peptidelor,
deoarece se evită bariera hepatică
 Transportul PA administrat nazal = f
(solubilitate, masa molara)
Ex.: proteinele cu masă molara ridicată nu
pot trece prin mucoasa nazală
proteinele cu masă mai mica (ex.:
oxitocina si somatostatina) au o
biodisponibilitate comparabilă cu cele
administrate intravenos
e) Sisteme cu eliberare oculara
PA aplicate la nivel ocular  permanent drenate de
catre secretia lacrimală
multe PA au o permeabilitate scăzută prin cornee

biodisponibilitate mică a PA administrate cu

ajutorul picăturilor

f) Sisteme cu eliberare cardiovasculara

 stenturi cardiace, cu un învelis de medicament

 functia principală a stentului: deschiderea vaselor

sanguine blocate. Medicamentul din învelis este
eliberat controlat, pentru a preveni reblocarea
vasului sanguin
 Sisteme cu eliberare controlata
comercializate
Produs Producător Observații

Implanon Merck implant cu etonogestrel pentru contracepție

Bayer dispozitiv intrauterin cu levonorgestrel pentru
Mirena
Schering contracepție
implant cu dexametazonă pentru tratamentul
Ozurdex Allergan
edemului macular
implant cu acetat de goserelin pentru
Zoladex AstraZeneca
tratamentul cancerului de sân și prostată
NicoDerm GlaxoSmithKli sistem transdermal cu nicotină pentru stoparea
CQ ne fumatului
Degree Unilever deodorant-stick cu parfum încapsulat
dresuri cu microcapsule care eliberează agenți
Cosmetiq Euracli
antimicrobieni sau parfum
Gain Unilever detergent cu enzime încapsulate
Osmocote
Scotts fertilizanți microîncapsulați
Exact
MATERIALE POLIMERICE
RECEPTIVE LA STIMULI
EXTERNI – INTELIGENTE
Aplicatii in
domeniul
farmaceutic
Polimerii receptivi la stimuli  sensibili la
acţiunea unui stimul extern din mediu, avand un
răspuns specific la acţiunea acestuia

o modificare a conformaţiei sau a solubilităţii unui

polimer liniar în soluţie, sau o schimbare bruscă
a volumului în cazul unui polimer reticulat

Pentru aplicaţii la sisteme de eliberare a

medicamentelor  polimerii termo- şi pH-
sensibili şi hidrogelurile reticulate
Polimerii solubili receptivi la pH şi temperatură, cei care suferă
tranziţii în condiţii fiziologice (37ºC şi/sau pH fiziologic) 
propuşi ca sisteme injectabile minimal invazive. Ele pot fi
uşor injectate, cu toate că precipită sau gelifiază in situ formând
un implant sau un suport/schelet util pentru sisteme de
administrare a medicamentelor (DDS = drug delivery
systems) sau pentru ingineria ţesuturilor

Formele fizice ale catenelor de polimeri “inteligenţi”, tipul de

răspuns pe care îl prezintă şi exemple de posibile aplicaţii

Forma fizică a catenelor Tipul de răspuns Exemple

Catene libere nereticulate
(conjugate)
Copolimeri amfifilici bloc sau
grefaţi (nereticulaţi)
Hidrogeluri reticulate chimic
Suprafeţe modificate
Solubilizare/precipitare Conjugate polimer-compus activ
Tranziţie sol-gel (gel format fizic, Formulări injectabile care
reversibil) formează gel in situ
Micelizare Pluronic sau Poloxamer (PEO-
PPO-PEO)
Umflare/dezumflare Administrarea pulsatilă a
medicamentelor
Interfeţe receptive Noi substraturi pentru cultura
celulelor
 Administrarea
medicamentelor
Administrarea medicamentelor la locul ţintă din organism, la
timpul potrivit şi în doza exactă, necesară  ideal inca
nerealizat
 Necesitatea unui vehicul transportor sau a unui agent
protector la administrarea medicamentului
 Transportorul trebuie să fie capabil să transporte
medicamentul traversând bariera biologică spre locul ţintă,
făra să cauzeze un răspuns nedorit  necesitatea obţinerii
de materiale terapeutice care să evite interacţiunile cu
alţi biopolimeri (proteine din plasmă, anticorpi,
membrane)
In prezent: transportorii sau matricile active sau
“inteligente”  proprietăţi care se schimbă ca răspuns la
un stimul biologic
 Hidrogelurile în eliberarea
controlată
1954, Wichterle şi Lim au sintetizat primele hidrogeluri
sintetice

Aplicatii ale hidrogelurilor: aditivi pentru hrană, formulări

farmaceutice, implanturi biomedicale, ingineria
ţesuturilor, biosenzori, transportori de medicamente
Hidrogelurile sensibile la pH (cele mai studiate)  utile
pentru administrarea orală deoarece ele protejează
medicamentele proteine-peptide în tractul digestiv,
facilitează eliberarea lipozomală în administrarea genelor.
Acidul acrilic (AAc) şi metacrilic (MAAc) - cei mai
cunoscuţi monomeri utilizaţi pentru fabricarea
hidrogelurilor sensibile la pH
2-(dimetilamino)etil metacrilatul (DMAEMA) - utilizat pentru
fabricarea hidrogelurilor cationice
N-izopropilacrilamida (NIPAAm) şi copolimerii bloc
polipropilen oxid–polietilen oxid–polipropilen oxid (PPO–
PEO–PPO) - convenabili pentru fabricarea hidrogelurilor
receptive la temperatură
Hidrogelurile “inteligente” sau sensibile la acţiunea
stimulilor pot sesiza schimbările în proprietăţile
mediului (pH, temperatură) şi răspund prin creşterea
sau descreşterea în gradul lor de umflare

Curbe tip pentru umflarea unui hidrogel ionic în funcţie de

pH
Fabricarea şi caracterizarea de hidrogeluri dual-
receptive  prin copolimerizarea unui monomer
sensibil la temperatură (ex.: N-
izopropilacrilamida), cu unul sensibil la pH (ex.:
acid acrilic sau metacrilic)
 pot sesiza schimbările complexe in vivo  se
pot modula vitezele de eliberare a
medicamentelor
 Sisteme pentru eliberare
controlată conţinând polizaharide
Avantaje ale polizaharidelor în aplicarea lor ca
substanţe de bază în sisteme pentru eliberarea
medicamentelor:

- netoxice
- biocompatibilitate bună şi interacţiune cu
organismele vii
- preţ de cost scăzut în comparaţie cu alţi biopolimeri
- prin combinarea cu polimeri sintetici solubili în apă,
se pot obtine materiale cu caracteristici fizico-
chimice şi mecanice îmbunătăţite
* Complecşii şi compoziţiile de hidroxipropil metil
celuloza (HPMC) şi carboxivinil (CP) obţinuţi prin
compresie directă  evaluate ca tablete bioadezive
bucale pentru eliberarea sulfatului de morfină,
hidroclorurii de propranolol şi carbamazepinului
Viteza de eliberare a medicamentelor - afectată de
schimbările în raportul de amestecare al polimerilor

* sistem de administrare oftalmică conţinând un

agent antibacterial (ofloxacina), pornind de la
conceptul de gelifiere in situ indusă de pH datorită
complexării
 Sisteme receptive la
temperatura
Hidrogelurile termosensibile (ex.: poliacrilamida
cu azot substituit) prezintă interes în domeniul
sistemelor de eliberare controlată.

In funcţie de originea termosensibilităţii prin umflare

în mediu apos, hidrogelurile termosensibile
pot fi clasificate în 2 grupe:
- Cele care se bazează pe interacţiuni polimer-apă, în
special pe efectele hidrofob-hidrofil şi pe
configuraţia grupărilor laterale
- Cele care se bazează pe interacţiunile polimer-
polimer şi pe cele polimer-apă
Hidrogeluri pe bază de N-izopropilacrilamidă (NIPAAm) sau
copolimeri N-izopropilacrilamidă-acid metacrilic cu metilen-
bis-acrilamidă (MBA)  testate pentru absorbţia şi
eliberarea vitaminei B12, a mioglobinei şi a
chemotripsinei
Discurile de gel - introduse în apă la 50°C, timp de 4 minute,
apoi au fost plasate într-o soluţie de vitamină B12 sau
proteine şi incubate la 4°C peste noapte. După incubare, gelul
a fost limpezit în soluţie tampon rece şi apoi a fost dezumflat
în soluţie tampon la 50°C, timp de 4 minute după care gelul a
fost preluat şi s-a determinat cinetica eliberării în tampon.

Reprezentarea schematică a eliberării moleculelor biologic active

utilizând hidrogeluri poli(NIPAAm) termic reversibile
Toate gelurile au absorbit şi au eliberat vitamina B12. Numai
anumite geluri au putut să absoarbă şi să elibereze
mioglobina, în timp ce nici un gel nu a putut absorbi
chemotripsina

Cantitatea de vitamină B12

eliberată pe gram de polimer din
gel, prin încălzirea hidrogelurilor
poli(NIPAAm) de la 4 la 50°C,
funcţie de timp

Iniţial: eliberarea rapidă, urmată de eliberarea lentă prin încălzirea

hidrogelurilor de la 4 la 50°C.
regiune este atribuită eliberării apei din porii de la suprafaţă, împreună
cu vitamina B12 dizolvată în ea.
Pe măsură ce suprafaţa se micşorează, are loc creşterea rezistenţei la
transport în afara gelului.

Răspunsul rapid al suprafeţei gelului la modificarea

temperaturii poate fi utilizat ca un “întrerupător” pentru
eliberarea medicamentelor (variaţia temperaturii previne
 Viteza de eliberare pulsatilă a
indometacinului ca răspuns la
variaţia temperaturii între 20°C şi
30°C în PBS (pH=7,4)

Sistemul de eliberare pulsatilă a indometacinului

poate fi reglat de variaţia temperaturii între 20-30°C
datorită proprietăţilor de umflare reversibilă a
copolimerului N-izopropilacrilamidă şi metacrilat de
butil
 Sisteme receptive la pH
pH-ul variază de-a lungul tractului gastrointestinal (GIT) între
1-2 (stomac) şi 7-10 (colon)  polimerii receptivi la pH -
ideali pentru administrarea specifică la nivelul
colonului. Cei mai utilizaţi - polimerii rezistenţi la
degradarea din mediul acid şi care eliberează
medicamentul în mediul alcalin datorită formării de sare.

Polimeri comerciali sensibili la pH: Eudragit L, Eudragit

S de la Röhm Pharma GmBH (pe bază de acid metacrilic şi
metacrilat de metil) sau CMEC de la Freund Sangyo Co.,
Ltd; CAP de la Wako Pure Chemicals Ltd.; HP-50 şi ASM
de la Shin-Etsu Chemical Co., Ltd. (derivaţi din celuloză).
Polizaharide (amiloză, gumă guar, pectină, chitosan, inulină,
ciclodextrină, condroitin sulfat, dextran, guma locust beam)
 investigate pentru eliberarea specifică a
medicamentelor în colon
Pro-medicamente polimerice (polimeri în care medicamentul
este ataşat covalent de catena macromoleculară) 
susceptibile la ruperea hidrolitică dependentă de pH 
convenabili pentru administrarea medicamentelor în colon
Ex.:
* sisteme din poli(N-metacriloilaminoetil 5-aminosalicilamida)
sau poli(acid metacriloiletoxietil 5-aminosalicilic)
* sisteme de copolimeri pe bază de 2-acrilamido-2-metilpropane
sulfonic acid (AMPS) şi un derivat metacrilic al unui
medicament antiagregant denumit Triflusal

Structura sistemului copolimeric

pe bază de AMPS şi un derivat
metacrilic de Triflusal
pH-ul din GIT = f( dietă, condiţii patologice,
pacient)  profilul pH-sensibil de-a lungul
GIT nu este foarte predictibil. Strategia
depinde de microflora colonului, de aceea
cele mai convenabile par a fi medicamentele
înglobate
Ex.: activitatea glicozidazei din microflora
colonului - responsabilă pentru eliberarea
medicamentelor din pro-medicamentele
glicozidice şi în prezenţa azoreductazei din
bacteriile anaerobe ale colonului
 Senzori de glucoza
Una dintre cele mai populare aplicaţii ale polimerilor
receptivi la pH: fabricarea de sisteme de
eliberare a insulinei pentru tratamentul
diabetului. Administrarea insulinei  diferită de
cea a altor medicamente, deoarece ea trebuie să
fie administrată în doză exactă, la un timp precis.
Glucozoxidază (GluOx) – enzima ce oxideaza
glucoza la acid gluconic
face posibilă aplicarea diferitelor hidrogeluri
sensibile la pH pentru administrarea
modulată a insulinei
 dezvoltarea de sisteme de eliberare care
răspund la concentraţii mari de glucoză
Ex.:
* insulina  eliberată din copolimeri ai alilglucozei
reticulaţi cu Concanavalina A
* glucozoxidaza care genereaza H+ (ca răspuns la
prezenţa glucozei); prin urmare au fost exploatate
hidrogelurile receptive la pH; răspuns foarte lent
in multe cazuri
* hidrogeluri superporoase cu o cinetică rapidă de
umflare-contracţie (< 1 min)
* particulele de copolimeri grefaţi ai acidului
polimetacrilic grefat cu polietilen glicol
P(MAAc-g-EG) pot fi potenţial transportori pentru
insulină pe cale orală
Profile de eliberare oscilatorie a
insulinei din microparticule de PMAAc
sau P(MAAc-g-EG) conţinând diferite
rapoarte de MAAc:EG;
PMAAc (o), MAAc:EG 4:1 (□) şi
MAAc:EG 1:1 (•)

Profile oscilatorii de
eliberare a teofilinei (A) şi
vancomicinei (B) din
microparticule de
P(MAAc-g-EG). Raport
molar MAAc:EG 1:1.
 Viteza minimă de
eliberare - la
concentraţii mici
de glucoză

Eliberarea insulinei din matrice ca răspuns

la
modificarea alternativă a concentraţiei
Stadiu de cercetare: glucozoxidaza imobilizată în polimerii sensibili
la pH. Aceste sisteme sunt alcătuite din glucozoxidază imobilizată într-un
hidrogel polimeric sensibil la pH (ex.: N,N’-dimetilaminoetilmetacrilat
(DMA), hidroxietilmetacrilat (HEMA) şi tetraetilenglicol dimetilmetacrilat
(TEGDMA) ) şi care conţine o soluţie saturată de insulină. Pe măsură ce
glucoza difuzează în hidrogel, glucozoxidaza catalizează conversia ei în
acid gluconic, astfel scade pH-ul în interiorul membranei şi cauzează
umflarea

Reprezentare schematică a mecanismului de acţiune a

membranei sensibile la glucoză
 Efectul concentraţiei
glucozei asupra eliberării
insulinei din capsula
polimerică la 30°C:
(○) cu glucozoxidază şi
(●) fără glucozoxidază

Viteza de eliberare a insulinei = f(concentraţia

glucozei)
Viteza redusă  în absenta glucozei; eliberarea a
crescut treptat când capsulele au fost expuse la
glucoză 0,2 M
Principiul sistemului de eliberare controlată a insulinei
prin glucozoxidaza (GOD). În partea de sus: în absenţa
glucozei, lanţurile grefate de acid poliacrilic sunt tip disc,
scăzând porozitatea membranei şi inhibând pătrunderea
insulinei. În partea de jos: în prezenţa glucozei, acidul
gluconic produs de glucozoxidază protonează acidul
poliacrilic, deschizând porii pentru intensificarea pătrunderii
insulinei
 Pătrunderea
insulinei prin
membrana de
celuloză grefată
cu acid poliacrilic
în soluţie Tris-
HCl-tampon 0,1
M. Concentraţia
de glucoză
adăugată este 0,2
M

Coeficientul de pătrundere a insulinei după

adăugarea glucozei: de 1,7 ori mai mare decât
înaintea adăugării glucozei. S-a propus
îmbunătăţirea sistemului (sensibilitatea
pătrunderii insulinei la concentraţia glucozei)
prin modificarea lanţurilor grefate: densitatea,

Pompa mecano-chimică de insulină
Posibilitatea realizarii
unei pompe
“mecanochimice”
implantabile care
funcţionează prin
transformarea
modificărilor activităţii
glicemiei în forţă
mecanică care pompează
insulina în afara
dispozitivului.
Dispozitivul este alcătuit
din trei camere: camera
I conţine soluţie de
insulină, camera II
conţine soluţie apoasă
iar camera III conţine un
polimer sensibil la pH cu
glucozoxidază
imobilizată care se dilată
 Insulina glicozilată,
activă din punct de
vedere biologic, este
substituită cu glucoza în
Concanavalina A (Con
A), ca răspuns la
cantitatea de glucoză
prezentă care
concurează pentru
acelaşi loc de legare.
Viteza de eliberare a
insulinei depinde de
afinitatea de legare a
unui derivat al insulinei
cu Con A şi poate fi
influenţată de grupările
de carbohidrat din
Schema sistemului de autoreglare pentru
insulina glicozilată. Prin
eliberarea insulinei bazat pe legare încapsularea Con A
competitivă legată la insulina
glicozilată într-un
 Funcţionalitatea
dispozitivului implantat
intraperitoneal 
testată la caini, cărora li
s-a extirpat pancreasul,
folosind un test
intravenos de toleranţă
la glucoză (IVGTT).
Efectul administrării a
500 mg/kg dextroză
asupra glucozei
Concentraţia periferică a glucozei la sangvine a fost
câinii la care comparat la câinii
s-a administrat dextroza (500 mg/Kg) normali şi la cei fără
în timpul testului de toleranţă la pancreas şi fără
glucoza intravenoasă implant.
Un câine diabetic căruia
i s-a implantat un sistem