COLEGIUL TEHNIC „ION MINCU” FOCȘANI

Proiect pentru obținerea certificatului

în competențe profesionale

Calificarea: tehnician ecolog și protecția calității

mediului

Profesor coordonator, Absolvent,

Anca Balosin

1
COLEGIUL TEHNIC„ ION MINCU” FOCȘANI

Poluarea solului cu agenți

contaminanți

Profesor coordonator, Absolvent,

Anca Balosin

2
 CUPRINS

Argument

Capitolul I Probleme actuale legate de utilizarea pesticidelor în combaterea

agenților patogeni

Capitolul II Poluarea solului cu agenți patogeni contaminanți

2.1 Agenți infecțiosi

2.2 Parazitoze

2.3 Agenți patogeni vegetali

2.4 Poluarea indirecta a solului

2.5 Autoepurarea solului

2.6 Gunoiul de păsări

2.7 Apele uzate

2.8 Materiale reziduale ale orașelor

Concluzie

Bibliografie
3

3
 ARGUMENTUL

Între problemele de bază ale lunii contemporane se numeră în primul rând satisfacerea
nevoilor de hrană și cresterea nivelului de trai material și spiritual. Este cunoscut faptul
că,creșterea producției agricole se poate realize prin practica unei agriculture intensive care
presupune utilizarea îngrășămintelor pentru creșterea producție.
Îngrășămintele organice rezultate din complexele de creștere a animalelor, din nămolul
apelor zootehnice și menajere, acestea conțin pe lângă mari cantități de substanțe nutritive,ele
mai conțin și agenți patogeni , paraziți, detergent, pesticide.
În proiectul meu mi-am propus să scot în evidenț pericolul reprezentat de utilizarea
îngrașămintelor organice rezultate din sursele amintite, în fertilizarea culturilor în stare
fermentată sau proaspată datorită agenților patogenice pot produce boli grave la om, plante sau
animale.

4
 CAPITOLUL I

Probleme actuale legate de utilizarea pesticidelor în combaterea

agenților patogeni

Având în vedere riscurile multiple şi încă imprevizibile ale folosiri pesticidelor în producția
vegetală, acestea au făcut mai ales în ultimii 10 ani, obiectul unor preocupări susţinute în scopul
preveniri poluării, pentru care s-au elaborat programe speciale experimentale şi operaţionale.
Rezultatele cercetărilor au dat posibilitatea să se ia măsuri adecvate, în sensul sistării folosirii
unor pesticide caracterizate de o persistenţă mai mare, a înlocuirii lor cu altele cu o persistenţă
mai mică, cu riscuri mai mici de poluare.
Totodată, s-a acordat atenţie tot mai mare elaborării şi introducerii în practica producţiei
vegetale a metodelor de combatere a bolilor şi dăunătorilor cu risc cît mai mic de poluare sau
nepoluante, apelându-se din ce în ce mai mult la combaterea integrală în care pesticidelor le
revin un rol minor cu  totul  suplimentar şi numai în cazuri de strictă necesitate. De altfel, acest
lucru este subliniat în mod deosebit prin legislaţia în vigoare privind protecţia plantelor cultivate
şi a pădurilor şi regimul pesticidelor care prevede ca, în întreaga activitate de protecţie a
plantelor cultivate şi a pădurilor, să se promoveze şi generalizeze sistemul integrat de prevenire
şi combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruenilor, prin  îmbinarea raţională a mijloacelor chimice
cu cele biologice, folosirea metodelor fizico-mecanice şi aplicarea întregului complex de măsuri
agrofitotehnice respectiv:
 extinderea şi generalizarea cultivării unor soiuri şi hibrizi rezistenţi la atacul dăunătorilor
şi bolilor;
 generalizarea tratării seminţelor şi a materialului săditor pentru toate culturile;
 respectrea rotaţiei culturilor în cadrul organizării asolamentelor unice;
 admiterea uniformă şi în raport echilibrat a îngrăşămintelor naturale şi chimice;
 asigurarea densităţi optime a culturilor în vederea obţinerii unei eficienţe corespunzătoare
a tratamentelor de combatere;
 extinderea metodelor fizice şi biologice de combatere, prin folosirea iradierii, a
produselor hormonale, a preparatelor microbiologice şi a altor asemenea mijloace;

5
  limitarea utilizării produselor chimice şi excluderea celor dăunătoare pentru om sau care
ar putea avea efecte negative asupra mediului înconjurător şi a echilibrului biologic în natură,
prin acumularea de reziduuri în sol, în produsele agroalimentare şi în organismul uman;
 perfecţionarea şi generalizarea sistemelor de prognoză a atacurilor şi de avertizare a
tratamentelor împotriva dăunătorilor şi bolilor, precum şi a cartări ale buruenilor, în vederea
raţionalizării stricte şi reducerii la minimum posibil a numărului de tratamente chimice, la
creşterea eficienţei acestora.
De asemenea, pentru aplicarea în cele mai bune condiţii a mijloacelor de prevenire şi
combatere a dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, această lege prevede, printre altele, obligaţia
Ministerul Agriculturi, Minisrerul Agriculturi  Dezvoltări Durabile, Ministerul Pădurilor şi
Silviculturi, Miniserul Mediului, Miniserul Industriei Chimice, Ministerul Industriilor,
Ministertul Învăţămîntului şi Educaţiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi alte organe centrale
interesante, să organizeze studierea efectelor reţinerii, cedării şi remanenţei pesticidelor în sol,
plante şi organismul uman şi animal, precum şi prevederea ca: Ministerul Agriculturi, Ministerul
Agriculturi şi Dezvoltări Durabile, Ministerul Pădurilor şi Silviculturii, Ministerul Mediului,
Ministerul Industriei Chimice, Ministerul Industriilor, Ministerul Învăţământului Educaţiei şi
Cercetării.

6
 CAPITOLUL 2
POLUAREA SOLULUI CU AGENȚI PATOGENI

2.1 Agenți infecțioși

Alături de aer şi apă, solul este factor de mediu care influenţează în mod deosebit
sănătatea omului. Solul are un rol recunoscut în determinarea unor boli cu caracter zonal,
specifice anumitor regiuni şi încadrate în denumirea generală de patologie geografică.
Pe lîngă aceasta, solul, ca urmare a poluării lui este un factor important în răspândirea
unei game tot mai mari şi mai diversificate de boli.
Impactul aerului poluat asupra sănătăţii omului este determinată, în primul rînd, de
poluarea biologică a acestuia, datorită degajării pe sol, odată cu deşeuri reziduale şi dejecţii, a
diverşi germeni patogeni care pot produce diferite îmbolnăvirii.
Elementele biologice sunt reprezentate de microorganisme (bacterii, virusuri, nematozi,
paraziţi) eliminate de om şi de animale, fiind în cea mai mare parte patogene. De exemplu,
streptostafilococii pot rezista în asemenea materiale 50-150 de zile, bacilul febrei tifoide 2-3 luni,
bacilul difteric 20-30 zile, bacilii dezinteriei 15-20 de zile, iar virusul febrei aftoase, în general
puţin rezistent, poate supravieţui cîteva zile. Unii germenii care dau naştere la spori (forme de
rezistenţă) ca bacilul tetanic, antraxul, bacilul botulinic şi alţii pot supravieţui ani de zile.
După provenienţa şi modul de transmitere germenii patogeni din sol care afectează
sănătatea omului se împart în două grupe:
 -germeni patogeni excretaţi de om şi transmişi prin intermediul solului,
contaminarea om-sol-om.
 -germeni patogeni eliminaţi de animale şi transmişii omului prin intermediul
solului, grupă care se referă la contaminarea anima-sol-om (zoonoze)
De asemenea, se poate separa o grupă de germeni patogeni eliminaţi de animale şi care,
prin intermediul solului, ajung la animale, contaminarea anima-sol-animal (zoonoze).
Contaminarea om-sol-om este caracteristică mai ales pentru germenii patogeni care
produc boli specifice organismului uman şi provin din intestin ca: bacilul tific şi bacilii paratifici,
bacilii dizenterici, vibrionul holeric, virusurile poliomielitice, virusul hepatitei epidemice. De
asemenea, această contaminare este specifică pentru o serie de germeni condiţionat patogeni, dar
şi pentru streptostafilococi, micrococi şi alţii.
7
 Totuşi, aceşti germeni au o supravieţuire redusă în sol. Astfel enterobacteriile au
viabilitate medie de la 10 la 30 de zile, iar enterovirusurile de 4 la 6 săptămâni.
Solurile intens poluate cu reziduuri bogate în sustanţe organice, soluri cultivate, solurile
umede, ferite de radiaţiile solare,   oferă condiţii de umiditate mai mare pentru aceşti germeni.
Cu toate acestea, transmiterea bolii prin contactul direct cu solul este foarte rar întâlnită, deşi se
citează o epidemie de holeră izbucnită în primul război mondial în armatele austro-ungare ca
urmare a săpării unor tranşee într-un sol poluat cu vibrioni holerici. De asemenea epidemia de
febră tifoidă care a avut loc la Vulcan în 1942 s-a datorat poluării solului din apropierea
localităţii cu reziduuri fecaloide şi nu a putut fi combătută decât după îndepărtarea dejecţiilor
respective.
De cele mai multe ori, transmiterea acestor germeni are loc indirect prin intermediul apei
sau al alimentelor contaminate de pe sol. De aceea, rolul solului în transmiterea acestor boli este
neglijat de multe ori şi ca atare, şi acţiunile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor nu dau
rezultate pe măsura eforturilor.
Contaminarea animal-sol-om este caracteristică unui număr mult mai mare de germeni
ca: bacilul tetanic, bacilus-antracis sau cărbunele, germenii gangrenei gazoase (clostridii),
Rikettsia burnetti, leptospire, brucele, pasteurele etc. Bolile provocate de aceşti germeni sunt
comune atât omului cât şi animalelor. Deşi fără forme de rezistenţă în mediul exterior,
leptospirele, brucelele şi pasteurelele pot supravieţui în sol câteva săptămîni.
Boala se transmire atât prin contact cu solul, mai ales în cazul muncitorilor agricoli, cât şi
prin intermediul apei şi alimentelor.
Rikettsia burnetti, agentul etiologic al febrei Q, reprezintă o importanță problemă în
numeroase ţări din lume, cu precădere în cele cu zootehnie dezvoltată.

Fig.2.1RICKETTSIA, EHRLICHIA, ANAPLASMA, COXIELLA AND

BARTONELLA

8
 Viabilitatea în sol a acestui agent patogen este mai mare (peste 30 de zile) ca urmare a
rezistenţei sale mari la uscăciune. Contaminarea se realizează, mai ales prin intermediul
prafului. O problemă deosebită o pun însă germenii cu formă de rezistenţă în mediul extern ca
bacilul antracis, bacilul tetanic, germenii gangrenei gazoase (clostridium welhi, clostridium
edematiens etc.). Rezistenţa lor în sol este deosebit de mare, deoarece au capacitatea de a trece în
forme sporulate, se citează aşa numitele terenuri blestemate din Franţa unde animalele care
păşteau contactau antax din cauza contaminării solului cu aceşti germeni.
Transmiterea afecţiunilor produse de aceşti germeni se face prin contactul direct cu solul,
însă numai în condiţiile existenţei unei plăgi sau leziuni cutanate deschise şi acoperite cu sol,
care favorizează dezvoltarea germenilor şi producerea bolii (în condiţii de lipsă de ozigen). În
aceeaşi categorie intră şi bacilul botulinic care, după unii autori, se găseşte în mod natural în sol,
iar după alţii are o provenienţă animală fiind constant în intestinul acestora.
Îmbolnăvirea omului se produce prin intermediul alimentelor contaminate de pe sol cu
bacilul botulinic şi insuficient prelucrate termic.
În cazul conservării unor asemenea în condiţii anaerobe, prielnice dezvoltării bacilului
botulinic, acesta eliberează o toxină cu mare afinitate pentru sistemul nervos, producând
toxiinfecţii alimentare (botulismul).
      O altă sursă importanță de afecţiune o reprezintă bolile parazitare transmise prin sol, cele mai
frecvente fiind bolile determinate de viermi sau helminţi care, în funcţie de modul de transmitere
se separă în: biohelminţi şi geohelminţi.
   Biohelminţii sunt paraziţii intestinali care necesită gazdă intermediară pentru  a atinge 
stadiul infestant dintre acestea fac parte teniile, care se elimină din intestinul omului bolnav sub
formă de ouă.
Ajunse pe sol, dacă nu întâlnesc condiţii favorabile de dezvoltare  pot dispare. Dar,
frecvent, sunt preluate de pe sol de diverse animale care le pot servi ca gazdă pentru  a se
dezvolta şi a ajunge în faza infestantă necesară îmbolnăvirii omului.
Diferitelor tipuri de tenii le corespund diferite animale ca gazdă intermediară (bovinele
penru tania saginată, porcinele pentru tania solium, câinele pentru tania echinococus etc).
     Geohelminţi sunt paraziţi intestinali care se dezvoltă direct pe sol pînă la stadiul infestant
(de producere a îmbolnăvirii), de unde şi denumirea de helminţi ai solului.
În această categorie intră o serie de helminţi răspândiţi ca ascaridul (ascaris
lumbricoides) şi tricocefalul (tricocephalus trichiura).

9
 Ambele afecţiuni sunt răspândite cu deosebire  în condiţii de salubritate necorespunzătoare,
prima fiind mai frecventă la copii, iar cealaltă la adulţi. De asemenea, se cunosc şi unele
distribuţii pedoclimatice. Rezistenţa acestor paraziţi în sol este destul de mare. În cazul când nu 
întâlnesc condiţiile de dezvoltare până la stadiul infestant, pot supravieţui până la un an de zile.
Pentru a se dezvolta au însă nevoi de o anumită temperatură (14-15ºC) şi umiditate mare
(60-80%) dar ferite de radiaţii solare directe care le usucă şi le distrug. Asemenea condiţii sunt
relativ uşor întâlnite mai ales în grădinile de legume, din care cauză transmiterea acestor
parazitoze se realizeză prin intermediul legumelor şi zarzavaturilor consumate crude.
În aceeaşi măsură  se pot transmite prin intermediul fructelor care vin în contact cu solul,
al apei care spală solul contaminat sau al diverselor obiecte. Foarte frecvent transmiterea se
realizează şi prin contactul direct cu solul, mai ales în cazul copiilor care se jocă pe sol sau
introducând în gură diferite obiecte căzute pe jos, cu mâinile murdare etc.
   O altă parazitoză transmisă prin sol, este strongiloidoza, larvele parazitului putând, în
condiţii nefavorabile, să se închisteze şi să reziste în sol mai multe săptămânii.
Deşi puţin cunoscută în ţara noastră, a fost întâlnită, mai ales, în Transilvania. Din aceeaşi
categorie face parte o altă parazitoză, ankilostomioza, care se transmite prin sol, întâlnită în
mediul exterior numai în ţările calde, iar în ţara noastră, ca şi în ţările din zona temperată, numai
în minele adânci, dezvoltându-se la temperaturi ridicate (24-26ºC), de unde şi denumirea maladia
minerilor.
         O serie de ciuperci şi actinomicete, care se dezvoltă în mod normal, pot cauza micoze
acute subcutanate, profunde şi generalizate, foarte grave, respectiv contaminarea sol-om.
Totodată, aceste organisme pot deveni patogeni şi pot invada unele ţesuturi sau sisteme.
Transmiterea bolii se face mai adesea prin inhalarea sporilor sau prin pătrunderea lor în piele  la
nivelul  unei leziuni. În acest fel, se produc micetoane, diversele micete pătrunzând în piele prin
înţepături, cum ar fi cele cauzate de pătrunderea spinilor la persoanele care merg cu picioarele 
descoperire sau ale căror încălţăminte şi îmbrăcăminte nu le asigură o bună protecţie. Ca şi
chromblastomicoza sau alte afecţiuni micotice, micetonele determină invalidităţi prelungite şi, în
absenţa unui tratament corespunzător,  obligă adesea la amputarea membrului atins. O altă
afecţiune determinată de spori Coccidioides immitis, care se întâlnesac în straturile de la
suprafaţa solului din apropierea vizuinelor rozătoarelor este Coccidioidosmicoză, afecţiune
răspândită mai ales în zonele aride şi semiaride.
Numeroase alte afecţiuni pot fi determinate de ciuperci care se dezvoltă în sol
(geotrichoze), în solul fertilizat cu gunoi de la păsări, lilieci (histoplasmoza).
   Cunoaşterea acestor organisme potenţial patogene şi al mecanismului de producere a
maladiior determinate de ele este departe de a fi elucidată, dată fiind atenţia minimă ce a foat 
10
acordată acestor micoze pînă în prezent, deşi acestea ridică probleme de un interes deosebit
general sau local, pentru lucrătorii din producţia vegetală, mai ales agricolă.

Fig. 2.2 PARAZITOZE

Numărul parazitozelor care se propagă prin intermediul solului este mult mai mare, la
unele din ele solul având numai un rol pasiv, ca în cazul oziurazei, iar la altele solul jucând un
rol activ, ca în cazul unor parazitoze care se întâlnesc numai în regiunile calde, fiind
denumite maladii tropicale.
Unele cercetări au arătat că nămolul proaspăt şi apele uzate de la creşterea porcilor
constituie o sursă de contaminare a solului cu salmonele, escherichia coli, clostridium,
perfringens, bacteriofagi şi ouă de helminţi, ceea ce a impus cercetări pentru stabilirea unor
mijloace de decontaminare a acestor reziduuri înainte de folosirea lor pentru fertilizarea solurilor.
Un alt aspect al poluării biologice a solului îl constituie prezența în sol a unor agenţi
patogeni care afectează plantele.

11
 Fig.2.3PARAZIȚI INTESTINALI

2.3.Agenți patogeni vegetali

O problemă deosebită o ridică însă microorganismele din sol ce devin dăunătoare plantelor
numai în anumite condiţii care, de cele mai multe ori, apar în urma intervenţiei omului prin
provocare de dezechilibre nutritive în sol, acidifierea solului, compactarea solului, exces de
umiditate, poluarea chimică, etc. Astfel, în asemenea condiţii, unele micromicete, cum sunt
genurile Fusarium, Mucor, Penicillium, Aspergillus, cunoscute în general, ca nedăunătoare,
devin agresive, având ca rezultat afectarea şi necrozarea rădăcinilor plantelor.

12
 Fig 2.4 AGENȚI PATOGENI VEGETALI

 2.4. Poluarea indirectă a solului

Pe lîngă afecţiunea directă, poluarea solului are şi o acţiune indirectă, importantă asupra

sănătăţi omului. Aceasta se prezintă sub diferite aspecte, cum sunt poluarea aerului sau apei,
transferul de poluanţi din sol în alimente etc. În această privinţă un rol deosebit îl joacă poluarea
solului cu deşeuri şi reziduuri organice, creând adăpost şi condiţii de dezvoltare unor vectori
(transmiţători) de boli infecto-contagioase. Insectele cele mai diverse găsesc în solul poluat cu
asemenea substanţe un rol prielnic de hrană şi înmulţire.
 Printre acestea, un rol important îl ocupă blatidele (Blatta germanica şi Periplaneta
orientalis) sau gândacii roşii şi negrii de casă care se dezvoltă în asemenea condiţii şi se pot
contamina uşor cu cei mai diverşi germeni pe care-i transportă în locuinţe, pe obiecte şi alimente.
  Uneori, în solurile poluate cu deşeuri şi reziduuri organice, mai ales în cele umede, se pot
dezvolta unele specii de ţânţari din Clasa Culicidelor (Culex urban sau Culex pipiens) care, chiar
dacă, nu transmit malaria, produc dezagremente prin înţepături sau pot transmite hepatita de
inoculare (de seringă).
Dar cea mai importantă insectă care trăieşte şi se dezvoltă în solurile poluate cu materii
organice este musca (musca domestică). În funcţie de temperatura şi umiditatea mediului, ouăle
ecloziază în aproximativ 12-48 ore, dând naştere la larve care în câteva zile se transformă în
pupe în sol, la o temperatură mai coborâtă, dând apoi naştere la muşte. În condiţii nefavorabile,
pupele pot rezista în sol, uneori, din toamnă până în primăvară.

13
  De asemenea, şoarecii, şobolanii şi alte animale care trăiesc pe terenurile cu soluri
poluate cu deşeuri şi reziduuri organice pot constitui vectori de transmitere la mari  distanţe a
unor boli foarte grave, cum sunt febrele enterale, salmonelozele, leptospirozele etc.

Fig.2.5 GÂNDACI ROȘII DE CASĂ

2.5. Autoepurarea solului. Rezistenţa agenţilor patogeni în sol

Datorită prezenţei în sol a unui număr mare de microorganisme autotrofe care contribuie
la descompunerea deşeurilor, reziduurilor şi dejecţiilor, ca şi la distrugerea germenilor, solul
posedă o putere de autoepurare mult mai mare decât apa şi aerul.
          Factori care afecteză rezistenţa solului la poluarea biologică includ tipul şi numărul
microorganismelor, textura, structura, umiditatea, reacţia (pH), conţinutul de materie organică,
temperatura, precipitaţiile, lumina, acoperirea cu vegetaţie şi competitivitatea florei microbiene.
De exemplu, prezenţa germenilor proprii solului (care formează flora telurică) constituie
factorul hotărât, care, prin antogonism microbian duce la distrugerea germenilor patogeni. Solul
biologic activ nu oferă condiţii favorabile bacteriilor coliforme fiind distruse mai ales în solul
bogat în humus şi mai puţin în solul nisipos. Rădăcinile de trifoi exercită cea mai puternică
inhibare a bacteriei Escherichia coli.
       *Unele specii de Salmonella au supravieţuit peste 40 de zile în soluri cu conţinut ridicat de
materie organică şi mai puţin în soluri cu conţinut redus de materie organică.
       * Leptospirele pot să reziste într-un sol excesiv de umed cu pH neutru sau uşor alcalin, timp
de câteva săptămâni.
        * Unele specii de brucele trăiesc în condiţii favorabile până la şase săptămâni în praf şi
zece săptămîni în sol.
14
        * Sporii de antax pot rezista în sol zeci de ani.
        * Mycobacrterium tuberculosis a fost detectată în viaţă şi viabilă în probele de sol
recoltate de cinci luni după tratarea cu reziduuri în timpul iernii şi la două luni în timpul verii.
        * În apele uzate folosite la irigat, stagnează  pe sol în microdepresiuni în condiţii de pH 6,1-
8,0 temperatură iarnă-primăvară de 0-17ºC, primăvară-vară 12-19ºC, toamnă-iarnă 11-0ºC, pot
persista mult timp agenţii etiologici ai principalelor boli infecto-contagioase şi parazitare cum
sunt: bacilul rujetului-92 zile (primăvară-vară) şi 157 zile (tomna-iarna), Salmonella 85 zile
(vara) şi 158 zile (iarna-primăvara), brucelele 108 zile (vara-toamna) şi 174 zile (toamna-
iarna), bacilul tuberculozei peste 475 zile, virusul febrei aftoase 42 zile (vara).
         * În funcţie de particularităţile tipului de virus şi proprietăţile solului (natura solului, pH,
umiditate încărcătură microbiană etc), virusurile pot persista în sol pînă la 170 zile. Rezistenţa în
sol a germenilor patogeni este limitată de condiţiile nefavorabile dezvoltării lor.
          Temperaturile scăzute şi umiditatea redusă în straturile superficiale ale solului (primii 5-15
cm) în care sunt reţinuţi, de cele mai multe ori, germenii aduşi prin poluare, ca şi acţiunea
radiaţiilor solare (ultraviolete) la acest nivel, împiedică înmulţirea, ducând la dispariţia
germenilor patogeni.
     Mineralizarea materieii organice, respectiv dispariţia  suportului de hrană, constituie o
altă cauză care duce la dispariţia germenilor patogeni ajunşi pe în sol. Desigur, în sol, ca şi în
deşeuri, reziduuri sau dejecţii, germenii care au forme de rezistenţă (spori), pot rezista un timp
mai mare decât cei care nu au această calitate.
       Odată cu creştera nivelului de poluare a solului, s-a constat că această capacitate  a
solului de a se autoepura a fost, în multe zone, depăşită de fenomenul de poluare, ceea ce a dus la
acordarea, în ultimul timp, a unei atenţii tot mai mari acestui fenomen.
       De aici a apărut necesitatea de a se elabora măsuri de profilaxie adecvate. Deoarece, chiar
în zilele noastre, încă, există ideea la multă lume că solul este  o formaţiune naturală capabilă să
recicleze şi recircule deşeurile, reziduurile şi dejecţiile, s-a acordat atenţie  mult mai mică
poluării solului cu agenţi patogeni decât în cazul apei şi aerului ca şi metodele medicale de
prevenire şi combatere a poluării solului cu atenţie specială la protecţia sănătăţii omului.   
               
           
   2.6. Gunoiul de păsări

Este un îngrăşămînt  complet cu acţiune rapidă. Conţinutul în substanţe nutritive a

gunoiului de păsări, depinde de natura nutreţului consumat şi modul cum se păstreză. Un consum
15
ridicat de nutreţuri concentrate măreşte conţinutul gunoiului de păsări în azot, fosfor şi potasiu,
iar păstrarea dejecţiilor în stare umedă, micşorează conţinutul în azot al gunoiului de păsări, pe
când păstrarea uscată în amestec cu aşternutul de rumeguş de lemn, turbă uscată, când gunoiul se
usucă repede, conţinutul în azot se menţine aproape integral. Cantităţile de gunoi provenite de la
păsări sunt, în general mici, fiind de numai 5-6 kg/ an de la o găină, 7-8 kg / an de o raţă şi 10-11
kg/ an de la o gîscă. Uneori dejecţiile de păsări din complexele mari sunt evacuate cu apă şi se
folosesc direct pentru fertilizare, folosind doze de 10-15 t, în funcţie de conţinutul lui de azot,
fosfor şi potasiu. În starea semiuscată  sau uscată, înainte de administrare se mărunţeşte şi se
aplică în doze de 1000-1500 kg/ha şi se încorporează imediat cu ajutorul polidiscului sau a
cultivatorului rotativ, la fertilizarea de bază la culturile de câmp, la livezi şi vii. În timpul
vegetaţiei se aplică în legumicultură în cantitate de 300-400 kg/ha subţiat cu apă în proporţie de
1:10-1:-20. Asupra solului are un efect uşor alcalinizate.

16
 FIG 2.6. GUNOIUL DE PĂSĂRI

2.7. Apele uzate

        
   Acestea rezultă din apele uzate la spălarea pardoselelor şi resturilor de hrană, destinate
porcinelor. Au culoare închisă, portocalie-roşiatică, netransparente datorită încărcăturii organice
deosebit de mare, însoţită de un miros greu, pătrunzător caracteristic. Conţine suspensii  formate
din dejecţii solide, rumeguşuri, resturi alimentare în cantitate de 1-12 g/l. Compoziţia chimică a
apei  uzate prezintă fluctuaţii foarte mari, depinzând de volumul de apă folosită la spălare şi de
compoziţia raţiilor alimentare. Pentru utilizarea NaOH, Na 2Co3 sau a detergenţilor ca agenţi de
curăţire a grajdurilor de porci, valoarea pH-ului apelor uzate creşte până la 9. Adăugarea în hrană

17
a antibioticelor, acţionează depresiv asupra microflorei din apă. Apa uzată este bogată în
microfloră patogenă, dominată îndeosebi de anterobacterii, clostridii şi uneori în virusul pestei.
Apa uzată se foloseşte sub formă diluată de 1:1. Datorită conţinutului ridicat în sodiu, cantităţile
mari de apă uzată folosită (2000- 4000 m3/ha), contribuie la salinizarea solurilor.

FIG 2.7. APELE UZATE

  2.8. Materiile reziduale  ale oraşelor

        

  Deşeurile menajere ale oraşelor care se pot acumula sunt de 0,4- 0,9
kg/zi/locuitor/.Compoziţia lor este extrem de variată, în funcţie de particularităţile fiecărui oraş şi
în funcţie de sezon.   Compoziţia deşeurilor menajere este foarte heterogenă şi pune probleme
deosebite şi din punct de vedere al compoziţiei lor fizice care se deosebeşte de la oraş la oraş.
Prelucrarea deşeurilor urbane comportă două faze;
 Operaţiuni mecanice care constau din mai multe operaţiuni ca: tăiere, respectiv
recuperarea hârtiei, cârpelor şi a metalelor, după care urmează transformarea resturilor în
particule fine în scopul obţinerii unui amestec omogen.
 Operaţiuni de ordin biologic, care constă în adăugarea de calcar pentru corectarea pH-ului
la 7,5, adăugarea de 1-2% N pentru activarea fermentării şi de culturi bacteriene. Reziduurile

18
astfel prelucrate  se introduc în celule de beton cu o capacitate de 20-100 m 3 şi unde umiditatea
amestecului se menţine la 70-80%. Materialul este supus unei aerări puternice. După 1-3
săptămâni, fermentarea este terminată obţinându-se un produs negricios, sfărâmicios. Conţinutul
în azot este în medie  0,5-1% de P2O5,  de 0,6-0,9% de K2O, de 0,5-0,9%, de CaO , de 4-6% şi
materie organică 15-20%. Se descompune repede în sol, fără să producă acumulări de substanţă
humică. Se foloseşte în cantitate de 1000 kg/ha la legume, pomi, viţă de vie. Rezultatele cele mai
bune se obţin când se aplică la cuib. În cazul când  se constată că şi după prelucrarea biologică
conţin germeni patogeni, se incinerează şi cenuşa obţinută se foloseşte ca îngrăşământ.  

FIG.2.8 MATERIALELE REZIDUALE ALE ORAȘELOR

CONCLUZII
Apele uzate din complexele  de creştere  a animalelor conţin: detergenţi, pesticide, antibiotice,
care acţionează depresiv asupra microflorei apei şi solului, şi o  microfloră patogenă.

19
          Nămolul rezultat din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti conţin cantităţii mari de
agenţii patogeni, detergenţi şi alţi agenţi poluanţi toxici pentu om, plante şi animale.
          Agenţii contaminanţii prezenţii în sol pot proveni din:
- dejecţiile umane care ajung în apele naturale sau pe soluri;
- din dejecţiile animale deversate pe sol sau în apele naturale;
- o serie de ciuperci şi actinomicete care se dezvoltă în mod natural în sol şi pot cauza micoze
subcutanate;
- din apele menajere orăşeneşti.
          Agenţii contaminanţi din sol pot cauza:
- tetanosul produs de bacilul tetanic, se transmite prin sol omului;
- agenţii contaminanţi care produc zoonoze cum ar fi: leptospire,T.B.C.  rujetul, bruceloza,
antrax;
- agenţii contaminanţii pot fi transmişi fie prin contaminarea om-sol- om, animal-sol-om, animal-
sol-animal;
- agenţii contaminanţi din sol au viabilitate diferită, îndelungată rezistând sub formă de spori,
dezvoltându-se când întâlneşte gazda specifică;
- îmbolnăvirea omului şi animalelor se poate realiza prin intermediul alimentelor contaminate de
pe sol, cum ar fi: bacilul botulinic, alimente insuficient prelucrate termic.
-sunt şi paraziţii intestinali care au ca gazdă intermediară omul-exteniile
- o serie de paraziţi intestinali, se dezvoltă pe sol, ex: parazitul ce produce tricofiţia, care apoi
contaminează diverse specii de animale.
- o serie de agenţi patogeni şi paraziţi intestinali se dezvoltă la temperaturi de 14-15 °C şi
umiditate mare ex: grădinile de zarzavat. Aceşti agenţi patogeni ajung pe legume şi prin
intermediul lor în tubul digestiv uman.
Agenţii patogeni transmişi prin intermediul solului  sau a prafului pot produce afecţiuni cutanate,
digestive, respiratorii, neurologice, putând duce la paralizii sau chiar moarte.
- o serie de agenţi patogeni prezenţi în sol pot produce şi îmbolnăviri ale plantelor: ex: mâna viţei
de vie, a cartofului şi fusarioza cerealelor.
Solul posedă o putere de autoepurare mult mai mare decâtapa şi aerul prin prezenţa florei
telurice.

Bibliografia

20
 http://cristisorin.blogspot.com/2012/09/poluarea-solului-cu-agenti-contaminanti.html

1. BAICU  T.,1978: Aprecierea  valorii agricole a unui  pesticid, Anale  ic PP ,vol .14.
2.  BAICU  T şiCaromete, Aurica, 1982 :Depoluarea  solului de reziduri  de Atrozin 
prinabsorbţie  radiculară Al III –leaSimpozion  naţional de herbologie ,Întreprinderea 
poligraficăOltenia, Craiova.
     3. Ceauşescu, I ., Pintilie, C.,Şarpe  ,N.,Pop,L .,1982:Folosirea  raţională a erbicidelor
,Interprinderea  poligrafică   Oltenia, Craiova.
4.      IU   PAC, 1977 :Pesticide   Nitrosoamines, A Special  Report, Warsaru .
     5.  Nihonororw,  M, 1981 :Pesticidele în lumina  toxicologiei mediului, Editura Ceres, Bucureşti.
6.   Răută, C, Cârstea, S., Crou,  Elvira,Cicotti, M., Nostea, S., 1978 : Contribuţii  la
cunoaştereacorelaţieidintreconţinutul  înreziduri de pesticide a organocloruratedin sol
şiplantă,Analele ICPA, vol.43.
    7.   Borlan Z., Hero Cr .,Metode de apreciere a stări de fertilitate a
soluluiînvedereafolosiriiraţionale a îngrăşămintelor, Ed. « Ceres »Bucureşti, 1973 .
8.    Nicolae Şarpe- ,,Combatera integrală a buruienilor din culturile agricole Ed Ceres –Buc-1987
  9.D. Davidescu, G.U. Lixandru, C. Tardea, l Calancea,
10. V.  Devidescu,  « AGROCHIMIA » Ed  Didactică şi Pedologică  Buc. 1981.

21