Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

MĂSURAREA VITEZEI

8.1. Generalităţi
Viteza, prin definiţie, este o mărime vectorială. În general, traductoarele furnizează un
semnal care reprezintă modulul vitezei şi, eventual, sensul.
Dacă un punct material este în mişcare pe o dreaptă, atunci, notând cu x(t) poziţia sa la
momentul t faţă de origine, viteza va fi:
dx (t )
v (t ) = [m / s] (8.1)
dt
Dacă un punct material este în mişcare circulară, notând cu ϕ(t) poziţia sa unghiulară la
momentul t faţă de origine, viteza unghiulară va fi:
dϕ(t )
ω(t ) = [rad / s] (8.2)
dt
De regulă, în loc de viteză unghiulară se foloseşte mărimea denumită turaţie sau viteză de
rotaţie, care reprezintă numărul de rotaţii executate de corpul solid într-o unitate de timp şi se
măsoară în rot/min sau rot/s.
Principale aparate care permit măsurarea pe cale electrică a turaţiilor sunt:
tahogeneratorul, tahometrul cu curenţi turbionari, tahometre cu impulsuri, stroboscopul de
turaţii, giroscopul cu fibră optică şi laser.

8.2. Tahogeneratoare de c.c.

Tahogeneratoarele de c.c. sunt generatoare de c.c. care furnizează la ieşire o tensiune
continuă proporţională cu turaţia având nivele şi puteri care permit folosirea directă în instalaţiile
de automatizare.
Statorul (inductorul) este realizat cu magneţi permanenţi, rotorul (indusul) fiind bobinat
şi prevăzut cu colector. Mărimea de ieşire este o tensiune practic continuă, obţinută la bornele
colectorului, valoarea ei fiind proporţională cu turaţia rotorului; odată cu schimbarea sensului de
rotaţie al rotorului se schimbă şi polaritatea tensiunii de ieşire.
Schema de principiu a unui tahogenerator de c.c. cu magneţi permanenţi şi rotor cilindric
este prezentat în figura 8.1.

Fig. 8.1. Schema constructivă a unui tahogenerator de c.c.

K – carcasa; MP – magneţi permanenţi; SM – şunturi magnetice; C – colector;
P – perii; R - rotor

Caracteristica statică a tahogeneratorului de c.c. la mersul în gol este liniară:

E 0 = k Tg ⋅ n (8.3)

@2018 1/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

E0 – tensiunea electromotoare;
n – turaţia, [rot/min];
kTg – sensibilitatea tahogeneratorului dependentă de: numărul de perechi de poli, fluxul
dat de magneţii permanenţi, etc.
La mersul în sarcină tensiunea la borne este:
U e = E 0 − k i ⋅ n ⋅ I − R A ⋅ I − ΔU p (8.4)
ki·n·I – căderea de tensiune ce reprezintă reacţia indusului;
RA·I – căderea de tensiune pe bobina tahogeneratorului;
ΔUp – căderea de tensiune la perii.
Deoarece potrivit legii inducţiei electromagnetice tahogeneratoarele de c.c. au
sensibilităţi reduse, ele nu pot funcţiona corect la turaţii mici. De regulă gama de turaţii acoperită
este de 50÷5000 rot/min.
Tahogeneratoarele de c.c. se utilizează numai în buclele de reacţie ale sistemelor de
reglare automată a turaţiei, când informaţia privind sensul de rotaţie este absolut necesară.
Dezavantajele utilizării tahogeneratoarelor de c.c. pentru măsurarea turaţiei sunt legate de
existenţa colectorului, cu toată problematica sa (fiabilitate scăzută, necesitatea filtrării ulterioare
a tensiunii de ieşire, etc.).

8.3. Tahogeneratoare de curent alternativ

Tahogeneratoarele de curent alternativ sunt generatoare de c.a. având o construcţie
inversată faţă de tahogeneratorul de c.c. şi anume: rotorul (inductorul este realizat cu magneţi
permanenţi), iar statorul (indusul) este bobinat.
Tensiunea indusă în stator are amplitudinea şi frecvenţa proporţionale cu turaţia rotorului
(oricare din aceste mărimi pot fi folosite pentru măsurarea turaţiei), neexistând nici o informaţie
asupra sensului de rotaţie.
Traductoarele de c.a. pot fi de tip sincron sau asincron. Traductoarele de c.a. sincrone
sunt alcătuite din următoarele două subansamble:
¾ statorul, realizat din tole de oţel şi este bobinat;
¾ rotorul, construit din magneţi permanenţi care alcătuiesc mai multe perechi de poli.

Fig. 8.2. Schema constructivă a tahogeneratorului de c.a. de tip sincron

Domeniul turaţiilor de lucru este 100 rot/min÷5000 rot/min. În acest domeniu, tensiunea
electromotoare este sinusoidală:
2πn ⎛ 2π ⎞
e 0 (t ) = ⋅ w ⋅ k w ⋅ Φ 0 ⋅ sin ⎜ nt ⎟ (8.5)
60 ⎝ 60 ⎠
n - turaţia, [rot/min];
w - numărul de spire;
kw - o constantă care depinde de felul înfăşurării;
φ0 - amplitudinea fluxului magnetic;
@2018 2/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

Valoarea efectivă a tensiunii electromotoare induse este proporţională cu turaţia:

π 2
E0 = ⋅ w ⋅ k w ⋅ Φ0 ⋅ n (8.6)
60

8.4. Tahometrul optic şi cu sondă

Funcţionarea acestui traductor constă în emiterea de lumină (de regula în spectrul
infraroşu) cu ajutorul unei surse de lumină către corpul aflat în mişcare de rotaţie.
Lumina este reflectată spre tahometrul optic cu ajutorul unei benzi reflectorizante lipită
pe obiectul aflat în mişcare şi convertită cu ajutorul unei fotodiode în impulsuri electrice, ce,
odată amplificate, vor ajunge la un numărător de impulsuri electronic.
Numărul de impulsuri primite este înmulţit cu 60 şi turaţia este direct afişată pe displayul
electronic.

Fig. 8.3. Tahometru digital optic

Caracteristici:
¾ gama de măsurare turaţii 2,5 ÷ 9999,9 rot/min;
¾ precizia de citire ± 0.05% la citire + 1 dgt.

Există şi tahometru cu sondă de contact. Un fascicul de lumină emis de diodă este

reflectat de către oglinda aflata în mişcare de rotaţie, situată în interiorul vârfului sondei. Un
traductor sensibil la lumina detectează frecventa semnalului luminos, care este proporţional cu
viteza de rotaţie.

@2018 3/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

Fig. 8.4. Tahogeneratoare cu sondă de contact

8.5. Traductoare de turaţie cu elemente fotoelectrice

Aceste traductoare folosesc elemente sensibile de tip fotoelectric care detectează
variaţiile unui flux luminos, dependente de viteza de rotaţie, folosind în acest scop un dispozitiv
modulator acţionat de axul care se roteşte.
După felul cum se obţine variaţia de flux luminos, dispozitivele modulatoare pot fi:
¾ cu întreruperea fluxului luminos;
¾ cu reflexia fluxului luminos.

Fig. 8.5. Element sensibil de tip fotovoltaic cu întreruperea fluxului luminos

Structura în cazul variantei cu întreruperea fluxului luminos este alcătuită, în principal,

dintr-un element fotoelectric EF şi o sursă de radiaţii luminoase SL în spectrul vizibil sau
infraroşu, între care se află un disc opac D prevăzut cu orificii (repere) aşezate pe un cerc cu
centrul în centrul discului (sau discul este transparent şi reperele sunt opace).
Discul este montat pe axul a cărui turaţie se măsoară, iar elementul fotoelectric şi sursa
de radiaţii luminoase sunt aliniate pe o dreaptă paralelă cu axul. EF şi SL se află la o distanţă de
câţiva milimetri, în aşa fel încât, atunci când un orificiu se găseşte pe dreapta ce uneşte SL cu
EF, radiaţia luminoasă să producă deblocarea elementului fotoelectric.
Când discul se găseşte cu partea opacă între EF şi SL, elementul fotoelectric este
blocat. SL şi EF sunt prevăzute cu lentilele L1 şi L2 pentru focalizare.
Dacă discul, antrenat de arbore, se roteşte, orificiile discului trec succesiv prin calea de
lumină dintre SL şi EF, permiţând să se obţină astfel impulsuri luminoase. Acestea, ajungând pe
EF, sunt convertite cu ajutorul unor circuite electronice, în impulsuri de natura unei tensiuni
electrice, a căror frecvenţă este egală cu viteza de rotaţie a discului (în rot/s) multiplicată cu
numărul de găuri, deci printr-o relaţie:

@2018 4/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

f = z⋅n (8.7)
z - reprezintă numărul de găuri;
n – turaţia, [rot/min].
Toate elementele menţionate, inclusiv circuitele electronice, sunt încapsulate, pentru ca
funcţionarea să nu fie perturbată de lumina mediului ambiant sau de zgomote de natură
electromagnetică.

8.6. Măsurarea stroboscopică a turaţiei

Stroboscopul de turaţii permite măsurarea turaţie fără un contact mecanic cu obiectul
aflat în mişcare de rotaţie.
Efectul stroboscopic. Un obiect aflat în mişcare de rotaţie în jurul axei proprii cu
frecvenţa de rotaţie fx (rotaţii pe secundă), iluminat intermitent cu o lampă stroboscopică emiţând
impulsuri luminoase cu frecvenţa fi<fx pare imobil dacă raportul fx/fi este un număr natural.
Lampa stroboscopică este un emiţător de impulsuri luminoase de durată mică şi
intensitate mare. Durata impulsurilor luminoase este constantă şi suficient de mare (fi>25 Hz)
pentru a specula inerţia ochiului omenesc.
Se foloseşte astfel inerţia ochiului omenesc, prin care un corp în mişcare de rotaţie pare
imobil dacă este iluminat cu impulsuri scurte, a căror frecvenţă de repetiţie este egală cu
frecvenţa de rotaţie a corpului sau este un miltiplu întreg al acestuia.
Dacă pe obiectul aflat în mişcare de rotaţie se fixează un reper reflectorizant, sub efectul
luminii stroboscopice acest reper va fi perceput de un observator sub forma unei imagini unice
sau multiple, fixe sau în mişcare. Se poate măsura turaţia prin intermediul fx măsurând fi.
Dacă pe durata fiecărei rotaţii complete a arborelui este emis câte un impuls luminos cu
frecvenţa fi, reperul de pe arbore va fi iluminat mereu când va ocupa aceeaşi poziţie faţă de un
sistem de referinţă fix, fiind perceput de un observator uman ca imobil. În această situaţie fx=fi
(citită pe scala generatorului de impulsuri).
Dacă frecvenţa impulsurilor luminoase este un divizor al frecvenţei de rotaţie a arborelui
(fx/fi =n, cu n - număr natural), atunci reperul va fi perceput de asemenea ca imobil, dar imaginea
sa va fi mai ştearsă. Această situaţie poate fi pusă în evidenţă dublînd fi şi observând efectul.
Dacă frecvenţa impulsurilor luminoase este un multiplu întreg al frecvenţei de rotaţie a
arborelui (fi=n·fx), atunci reperul va fi iluminat de n ori pe parcursul unei rotaţii complete, creând
iluzia mai multor repere marcate pe arborele respectiv.
Numărul imaginilor reperului percepute de observator indică numărul cu care trebuie
divizată frecvenţa impulsurilor luminoase pentru determinarea frecvenţei de rotaţie a arborelui.
Frecvenmţa impulsurilor poate atinge valoarea de 1000 Hz la care corespunde turaţia de
60000 rot/min.
Stroboscopul este format dintr-o sursă de impulsuri cu frecvenţă variabilă care
alimentează lampa stroboscopică şi un frecvenţmetru analogic, scalat direct în RPM.

8.7. Determinarea vitezei liniare prin cronometrarea timpului de parcurgere a unei

distanţe cunoscute
Paralel cu traiectoria mobilului, în punctele fixe x1 şi x2 se găsesc două sonde
fotoelectrice cu reflexie cu fototranzistor SF1 şi SF2.
Distanţa x2-x1=L este cunoscută şi se alege în aşa fel încât să rezulte calcule mai
simple. Pe mobilul M se aplică o bandă reflectorizantă BR.
Când mobilul ajunge cu BR în dreptul reperului x1, sonda fotoelectrică SF1 dă un impuls
care pune bistabilul B în starea „1" (iniţial acesta era în starea „0"), iar când ajunge cu BR în
dreptul reperului x2 sonda fotoelectrică SF2 dă un impuls care pune bistabilul B în starea „0”.
Notând cu t durata impulsului dat de bistabil (şi care reprezintă de fapt timpul în care
mobilul parcurge distanţa L) împărţirea L/t se face cu ajutorul unei scheme cu inversarea
perioadei.

@2018 5/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

Fig. 8.6. Determinarea vitezei prin măsurarea timpului de

parcurgere a unei distanţe cunoscute

Subiecte
1. Tahogeneratoare de c.c.
2. Tahogeneratoare de curent alternativ
3. Traductoare de turaţie cu elemente fotoelectrice
4. Determinarea vitezei liniare prin cronometrarea timpului de parcurgere a unei distanţe
cunoscute

@2018 6/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

Fig. 8.1. Schema constructivă a unui

tahogenerator de c.c.
K – carcasa; MP – magneţi permanenţi; SM –
şunturi magnetice; C – colector;
P – perii; R - rotor

Fig. 8.2. Schema constructivă a

tahogeneratorului de c.a. de tip sincron

@2018 7/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

Fig. 8.3. Tahometru digital optic

Fig. 8.4. Tahogeneratoare cu sondă de contact

@2018 8/9
Măsurarea mărimilor neelectrice Curs 008 - Măsurarea vitezei

Fig. 8.5. Element sensibil de tip fotovoltaic cu întreruperea fluxului luminos

Traductor de cuplu tip arbore. Special

conceput pentru masurarea cuplului in regim
static si dinamic. Masoara cuplul in ambele
directii. Are un sistem integrat de masurare
a turatiei si a unghiului de rotatie.

Fig. 8.6. Determinarea vitezei prin

măsurarea timpului de
parcurgere a unei distanţe cunoscute

@2018 9/9