Liceul Șt.

O-Iosif Rupea
Profil: Mecatronică

TEMA PROIECTULUI:
Traductoare de deplasare, proximitate si temperatură

Profesor: Victor Matei

Elevă: Chera Laura-Csilla

Cuprins
Argument
Capitolul I: Noțiuni generale despre
traductoare…………………………………………………………….Pg. 3-8
1.1 Definiția
1.2 Generalități despre traductoare de deplasare și proximitate
1.3 Funcționarea
1.4 Tipuri de traductoare, clasificarea lor
1.5 Parametrii
1.6 Caracteristici

Capitolul II: Traductoare de temperatură........................................................Pg.9-16

2.1 Definiția
2.2 Mijloace de măsurare a temperaturii
2.3 Tipuri de traductoare
2.4 Efectul Seebeck
2.5 Senzori rezistivi
2.6 Termistori

Capitolul III: Traductoare de proximitate.....................................................Pg. 17-19

3.1 Definiția
3.2 Tipuri de traductoare
3.3 Funcționare
3.4 Aplicație pratică
 2
Argument
Procesele tehnologice rapide sunt caracterizate prin viteze mari de variație a
mărimilor reglate. Ele se întălnesc în domeniul acționărilor electrice și
echipamentelor electroenergetice. Acționările electrice realizează comanda și
reglarea motoarelor electrice de toate tipurile. Rolul echipamentelor
electroenergetice este de a furniza sau transforma energia electrică, în această
categorie intrând generatoare de energie electrică, redresoarele, convertoarele de
frecvență și traductoarele.
Traductorul (Tr) transformă mărimea de ieșire a IT, de regulă, într-un semnal
electric aplicat EC; este instalat pe bucla de reacție negative a SRA.
În scopul măsurării mărimilor fizice care intervin în procese tehnologice, este
necesară, de regulă, convertirea acestora în mărimi de natură electrică pentu a fi
utilizate cu ușurință în circuite de automatizare.
Traductoarele, pot fi definite ca dispositive care realizează conversia unor mărimi
fizice (temperatură, deplasare, presiune, forță, lumină, etc.) în alte mărimi fizice, cel
mai adesea electrice, sau a unor mărimi electrice în alte mărimi electrice, în scopul
măsurării parametrilor acelor mărimi și informării, respective luănd unor decizii în
consecință.
Traductoarele sunt elemente tipice înglobate în sistemele de automatizare. Ele
furnizează indical-cantitative sistemelor de control/comandă despre procesul
automatizat și pot avea rol de:
 instrument de măsură;
 element tipic functional și sistemul de automatizare.
Mărimile care oferă cele mai multe avantaje din punctul de vedere al uttilizării lor ca
semnale în schemele de automatizare sunt mărimile electrice.
Temperatura este propietatea fizică a unui sistem, prin care se constată dacă
acesta este mai cald sau mai rece. Această mărime fizică indică viteza cu care
atomii ce alcătuiesc o substanță se mișcă. În cazul încălzirii, viteza atomilor crește.
Oamenii de știință afirmă că, la o temperature extrem de scăzută, numită zero
absolut, atomii sau moleculele și-ar înceta mișcarea complet. Temperatura este unul
dintre factorii ecologici cu care un organism vine în contact și se intercondiționează
reciproc.
Cele mai râspăndite traductoare de deplasări mici sunt cele parametrice de tip
rezistiv, inductive și capacitiv.
 3
Capitolul I

Definiția:
Traductorul este un dispozitiv elementar, capabil într-un anumit domeniu de
măsurare, să convertească o mărime fizică de obicei neelectrică (mărime de intrare),
într-o mărime fizică de obicei electrică (mărime de ieșire). Traductorul nu conține
elemente de procesare, scopul lui fiind doar realizarea conversiei.

Schema bloc general a unui traductor

În structura traductoarelor se întălnesc, în general, o serie de subelemente
constructive, de exemplu: convertoare, elemente sensibile, adaptoare, etc.
În majoritatea cazurilor, structura generală a unui traductor este cea din figura 2.25:

X1 X0 X0
Element sensibil Adaptor

Pentru îndeplinirea rolului pe care îl are în automatizare, traductorul se compune din:

Elementul sensibil (detector, captor, sensor) este elementul specific pentru
detectarea mărimilor fizice care interesează. Are caracteristica de a elimina sau
reduce la minim influențele exercitate de alte mărimi decât cea care se măsoară.
Sub acțiunea mărimii de intrare se modifică starea elementului sensibil, care conține
informația și la ieșire rezultă un semnal electric.
a) Adaptorul are rolul de a modifica valoric informația de la ieșirea elementului
sensibil, adaptând-o la cerințele impuse de aparatura de automatizare
utilizată.
De regulă, adaptorul electronic, realizează următoarele funcții:
-condiționări de semnale;
-adaptare de nivel;
-adaptare de putere;
-adaptare de impedanță.
 4

La ieșire, adaptoarele electronice au elemente constructive comune, specifice

generării semnalelor electrice unificate și care nu depind de tipul sau
domeniul de valori al mărimii de intare.

Adaptorul poate realiza:

-operații de calcul liniare (atenuare, amplificare, sumare, integrare,
diferențiere);
-operații de calcul neliniare (produs, ridicare la putere, logaritmare);
-funcții neliniare particulare (compensare neliniaități, asigurare liniaritate
in/out).

b) Elemente de transmisie sunt elemente auxiliare care realizează conexiuni

electrice, mecanice, optice sau de altă natură în situațiile în care tehnologiile
de realizare a traductorului o impun.
c) Sursa de energie, necesară în cele mai frecvente cazuri, pentru prelucrarea
și transmiterea semnalului util către blocul de decizie și automatizare.

Caracteristicile generale ale traductorului se pot stabili următoarele categorii

generale, valabile pentru orice traductor, precum:
-natura fizică a materialelor de intrare și de ieșire (curent, tensiune, rezistență,
temperatura, nivel, etc)
-caracteristica statică a traductorului, care reprezintă grafic dependența y=f(i)
dintre mărimile de ieșire respective de intrare a traductorului.
-domeniul de măsurare, definit de pragurile superioare de sensibilitate i max. și y
max. și de cele inferioare i min. și y min.
-panta absolută (sensibilitatea) Ka reprezintând raporul dintre variațiile mărimilor de
ieșire ∆ y, respectiv de intrare∆ i.
-panta medie (Km), reprezentând coeficientul unghiular (panta) dreptei care
aproximizează caracteristica statică reala a traductorului.
Km= tga ≈ Ka
-puterea consumată la intrare (de obicei, o putere mică sau foarte mică, de ordinul
câtorva wați sau miliwați, sau chiar mai puțin). Consumul propriu, fiind, de regulă,
neglijabil, înseamnă că puterea transmisă elementului următor este insuficientă
pentru a determina o acționare; de aceea, în
schemele de automatizare un traductor este urmat, aproape întodeauna de un
amplificator.
 5
Tipuri de traductoare, funcționarea și clasificarea lor:
Traductoarele de deplasare transformă o deplasare liniară sau unghiulară într-o
variație a unui parametru al unui element pasiv de circuit electric (rezistența
electrică, capacitate electrică, inductanța magnetică). Variațiile parametrilor de circuit
sunt măsurate prin determinarea curentului absorbit sau a tensiunii corespunzătoare.
Cele mai râspăndite traductoare de deplasări mici sunt cele parametrice de tip
rezistiv, inductiv si capacitiv, pentru deplasări mari se folosesc traductoare de tip
riglă (inductosinul liniar, rigla optică) sau cele bazate pe interferometrie cu laser.
Cele mai simple traductoare de deplasare sunt:
a. Traductoare de deplasare rezistive.
b. Traductoare de deplasare inductive.
c. Traductoare de deplasare capacitive.

Traductoare de deplasare rezistive

a) Deplasare liniară
Funcționare: Subansamblul mobil căruia i se măsoară deplasarea este
conectat solidar cu cursorul ce alunecă pe înfăşurarea rezistivă, astfel că variaţia
rezistenţei electrice este măsurată prin căderea de tensiune între capătul fix de
rezistenţă zero şi cursor.

b) Deplasare unghiulară
Funcţionare: Pentru deplasări unghiulare se utilizează un potenţiometru de
formă circulară, obţinut prin bobinarea unui fir rezistiv pe un suport izolant
circular, fir rezistiv peste care alunecă un cursor, astfel că, rezistenţa la
ieşirea potenţiometrului şi tensiunea de ieşire, când acesta este alimentat la o
tensiune continuă stabilizată, depind numai de unghiul de rotaţie α .
 6
Schema echivalentă și relații de calcul:

Rx
U x= E
R

x
U x= E
X max

Traductoare de deplasare inductive

Funcţionare: Componentele mobile ale traductoarelor inductive (armătura
mobilă, respectiv miezul magnetic mobil) sunt solidare cu subansamblul a
cărui deplasare trebuie determinată, astfel că, prin modificarea distanţei x
dintre armătura mobilă şi armătura fixă, respectiv deplasarea miezului
magnetic mobil în bobina cilindrică, se modifică practic inductanţa bobinei
deci curentul absorbit de solenoid, respectiv de bobina cilindrică.
Astfel, curentul indicat de ampermetru este direct proporţional cu deplasarea.

7
Traductoare de deplasare capacitive
Funcționarea diferă în funcție de natura corpului controlat. Variantele
constructive pentru detetarea materialelor conductive electric se bazează pe
realizarea unui condensator dintr-o armătură- fața sensibilă a traductorului a doua
armătură fiind chiar corpul controlat. Dacă ecranul se leagă la masa, capacitatea C 12
este scurtcircuitată.

Toate traductoarele capacitive funcționează în current alternativ.

Schema echivalentă:

8
Principiul de funcționare
Traductorul este un dispozitiv care transformă un anumit tip de semnal- sonor,
electric, luminos.
Traductoarele asigură convertirea mărimii de intrare într-o altă mărime de ieșire
de altă natură fizică, în scopul măsurării ei sau reglării unui proces.
Mărimile neelectrice se pot măsura cu mijloace specific măsurării mărimilor
electrice, folosind convertoare analogice numite traductoare.
Într-un process tehnologic este necesar să se obțină informații despre paramtrii
acelui flux. De regulă: temperatură, presiune, distanță, volum, deplasare, viteză,
debit, frecvență, putere, curent, tensiune etc.
Traductoarele capacitive de deplasare folosesc ca elemente sensibile
condensatoare plane la care se pot modifica unul din următorii parametri:
 Distanța dintre armături,
 Suprafața armăturilor,
 Permitivitatea dielectricului.
Elementele sensibile capacitive cu modificarea distanței între armături sunt alcătuite
dintr-un condensator plan cu două armături, una fixă și cealaltă mobilă sub acțiunea
deplasării.

9
Capitolul II

Traductoare de temperatură
Definiția
Temperatura este mărimea fizică ce caracterizează starea de încălzire a unui corp
sau a unui sistem fizic. Temperaturile a două corpuri se pot compara între ele sau se
pot raporta la o scară de referință, dar nu se pot aduna sau scădea. În acest sens,
se spune că temperatura este o mărime reperabilă sau intensivă.
Temperatura este propietatea fizică a unui sistem, prin care se constată dacă
acesta este mai cald sau mai rece. Această mărime fizică indică viteza cu care
atomii ce alcătuiesc o substanță se mișcă. În cazul încălzirii, viteza atomilor crește.
Oamenii de știință afirmă că, la o temperatură extrem de scăzută, numită zero
absolut, atomii sau moleculele și-ar înceta mișcarea complet. Temperatura este unul
dintre factorii ecologici cu care un organism vine în contact și se intercondiționează
reciproc.
În prezent, sunt acceptate, pe plan international, patru scări de temperatură, a
căror echivalență este bine stabilită: scara termodinamică sau scara absolute
(scara Kelvin), scara Celsius, scara Fahrenit și scara Réaumur:
 Scara termodinamică absolută sau scara Kelvin are originea diferită de a
scării Celsius, și anume zeroul absolut al temperaturilor; punctele fundamentale
din scara Celsius în scara termodinamică absolută au valorile: 273,15 K pentru 0
⁰C și 373,15 K pentru 100 ⁰C;
 Scara Celsius este definite prin punctul de topire al gheții, considerat 0 ⁰C, și
punctul de fierbere al apei, considerat 100 ⁰C;
 Scara Fahrenheit a fost definit prin punctul de topire al amestecului de zăpadă și
ammoniac, considerat 0 ⁰F, și temperature normală a corpului uman, considerat
100 ⁰F, și temperature normal a corpului uman, considerat 100 ⁰F; punctele
fundamentale din scara Celsius au în scara Fahrenheit valorile: 32 ⁰F pentru 0 ⁰C
și 212 ⁰F pentru 100 ⁰C;
 Scara Réaumur a fost definit prin aceleași puncte ca și scara Celsius, dar li s-au
atribuit alte valori: 0 ⁰R pentru 0 ⁰C și 80 ⁰R pentru 100 ⁰C.

În tabelele 3.8.1 și 3.8.2 sunt prezentate scările de temperature și relațiile de

echivalență dintre acestea, iar în tabelul 3.8.3 sunt prezentate câteva
temperature de bază din mediul înconjurător și care sunt exemplificate în figura
3.8.1.

10
 Tabelul 3.8.1. Formule pentru transformarea temperaturii

Convertire din În Formulă

Celsius Fahrenheit ⁰F= ⁰C x 1,8+32
Fshrenheit Celsius ⁰C= (⁰F-32) / 1,8
Celsius Kelvin K= ⁰C+ 273,15
Kelvin Celsius ⁰C= K-273,15

Tabelul 3.8.2. Scări de temperatură

Scară de temperatură
Simbol T tc tf tr
Unitatea de K ⁰C ⁰F ⁰R
măsură Kelvin grad Celsius Grad Fahrenheit Grad
Relație de T- 273 9 0,8 (T-273)
T −459
echivalenț 0,8 5
ă 1,8

Tabelul 3.8.3. Temperaturi de bază

Kelvin Celsius Fahrenheit

Zero absolut 0K -273,15⁰C -459,67 ⁰F
Punctul de topire al gheții 273,15K 0 ⁰C 32 ⁰F
Punctul triplu al apei 273,15K 0,01 ⁰C 32,018 ⁰F
Punctul de fierbere al apei 373.1339K 99,9839 ⁰C 211, 9710 ⁰F

Mijloace de măsurare a temperaturii

Conducerea manual sau automată a principalelor procese tehnologice din
industria energetică, siderurică, construcții de mașini etc. este legată de
necesitatea măsurării temperaturii. Temperatura se măsoară cu ajutorul
termometrelor. Măsurarea temperaturii se bazează pe diferite fenomene și efecte
fizice, în care modificarea temperaturii determină modificări ale unor propietăți
sau caracteristici ale materialelor.
Funcționarea lor se bazează pe variația, conform unor legi bine determinate, a
unor propietăți fizice ale corpurilor ca urmare a modifiării temperaturii:
 Variația dimensiunilor geometrice prin dilatare (termometre bimetalice);
 Variația volumului prin dilatare (termometre de sticlă cu lichid);
 Variația presiunii lichidelor și a gazelor închise în incinte cu volum constant
(termometre manometrice);
 Variația rezistenței electrice (termorezistențe);
 Variația tensiunii generate prin efect termoelectric (termocupluri);
 Variația intensității radiațiilor corpurilor încălzite (termometre de radiație);
 11

 Variația frecvenței de rezonanță a unui cristal de cuarț.

În general, pentru a putea determina temperatura unui corp, elemntul sensibil al
termometrului trebuie să se afle în contact direct cu acesta (termometre de temperatură
cu contact). Excepție fac termometrele de radiație, al căror element sensibil primește
doar energia radiantă de la corpul a cărui temperatură se măsoară (termometre de
temperatură fără contact).
Acuratețea procesului de măsurare a temperaturii este foarte importantă pentru cele
mai multe aplicații de control al diferitelor procese tehnologice.

Tipuri de traductoare
 Senzorii de temperatură cu semiconductori se pretează la realizarea lor sub
formă integrată, au un nivel mare al semnalului de ieșire, dar acoperă un
domeniu relativ restâns de temperaturi.
 Termocuplurile sunt capabile să măsoare temperaturi extreme, dar necesită
tehnici de realizare a temperaturii de referință, sunt neliniare și au un nivel
mic al semnalului de ieșire.
 Termometrele cu rezistență metalică au o acuratețe și o liniaritate mai bună,
dar necesită o sursă de energie de excitare și un circuit de măsură de tip
punte.
 Termistorii au cea mai mare sensibilitate, dar sunt puternic neliniari.
Prin introducerea metodelor electrice, se poate determina temperatura în volume de
probă foarte mici. În plus, când cercetarea modernă impune folosirea calculatorului,
aceste metode oferă posibilitatea automatizării și a controlului acestei mărimi.
Măsurarea temperaturii cu termocuplul se încadrează în categoria metodelor electrice.

Termocupluri
 12
Termocuplul este un traductor de temperatură de tip termoelectric care furnizează o
tensiune termoelectromotoare dependentă de diferența dintre temperatura de măsurat
și o temperatură de referință.
Conductoarele din materiale diferite care alcătuiesc termocuplul se numesc
termoelectrozi. Termoelectrozii se confecționează din metale și aliaje ale acestora, tipul
metalelor definind tipurile de termocupluri.
Funcționarea termocuplului se bazează pe următoarele considerații: având un circuit
închis, format din două fire metalice diferite A și B, sudate, la capetele circuitului va
apărea o diferență de potențial. Tensiunea termoelectromotoare va depinde de
diferența de temperatură a sudurilor.
Termoelectricitatea este relația dintre temperatura unei substanțe și energia electrică.
În anumite condiții, energia electrică și căldura pot fi convertite reciproc. Dacă variațiile
energiei electrice datorate conversiei energiei termice pot fi măsurate, acestea pot fi
corelate cu temperatura substanței.
Atunci când o pereche de două metale diferite sunt sudate, formând o buclă închisă,
iar cele două joncțiuni se află la temperaturi diferite, bucla va fi parcursă de un curent
electric a cărui intensitate depinde de diferența dintre temperaturile joncțiunilor, efectul
Seebeck apărut fiind folosit pentru măsurarea temperaturilor.

Efectul Seebeck
A fost descoperit de Thomas Johann Seebeck, în 1823. Acest “efect Sebeeck” constă
în producerea unei căderi de tensiune între două fire, din cauza diferenței de
temperatură dintre acestea. Așadar, efectul Seebeck presupune apariția unei tensiuni
electromotoare nete într-un circuit cu două joncțiuni între metale diferite, aflate la
temperaturi diferite.
Acest efect este cel mai ușor de observat și de aplicat cu ajutorul unui contact dintre
două metale diferite, fiecare metal producând un potențial electric diferit de-a lungul
său, ceea ce se traduce printr-o tensiune electrică diferită între capetele libere ale celor
două fire. Aproape orice pereche de metale diferite produce o cantitate de tensiune
măsurabilă, atunci când contactul lor este încălzit, unele combinații producând o
cantitate mai mare decât altele (fig. 3.8.9)
 13

Efectul Seebeck este destul de liniar, însemnând că tensiunea produsă de contactul

încălzit dintre două fire este direct proporțională cu temperatura, aceasta crescând
odată cu creșterea temperaturii contactului. Acest lucru înseamnă că putem determina
temperatura contactului măsurând tensiunea produsă, ca în figura 3.8.10.
 14
Senzori rezistivi
Dependența de temperatură a metalelor și aproape a tuturor aliajelor permite
folosirea lor ca senzori de temperatură. Rezistența electrică apare în primul rând din
cauza agitației termie și ea depinde, pentru o temperatură dată, de natura materialului,
prezența impurităților sau a defectelor din rețeaua cristalină, lungimea și secțiunea
materialului.
Criteriile privind alegerea metalelor din care se confecționează termorezistoarele
sunt:
 Rezistivitate mare pentru obținerea unor traductoare de dimensiuni reduse;

 Coeficient ridicat de variație a rezistivității cu temperature, pentru a avea o

sensibilitate ridicată;
 Asigurarea unei purități cât mai redus.

Termistori
Termenul de thermistor provine de la prescurtarea cuvintelor termic și resistor.
Denumirea acesta descrie cu exactitate funcția de bază a dispozitivului și anume aceea
de-a avea o schimbare de rezistență eletrică predictibilă în funcție de orice schimbare a
temperaturii sale absolute.

Termistorul NTC (coefficient negative de temperatură/ Negative Temperature

Coefficient) este un dispozitiv semiconductor cu două terminale, relative.
Termometre PIR

Termometru Avizat Medical Azaly - Digital, Infrarosu, Non contact

Caracteristii generale

Tip termometru Digital Smart Cu infrarosu

Funții:
Infraroșu
Semnal acustic: la sfărșitul masurării.
Auto off

15
Afișaj LCD
Alarmă
Avertizare vizuală
Măsurarea temperaturii ambientale, a lichidelor și suprafețelor(de la 0 la 100 °C)
Iluminare ecran in 3 moduri pentru temperaturi individuale
Stocarea automată a ultimelor 32 rezultate
Avertizare sonoră la temperaturi peste 37,2 C
Selecția unității: °C / °F

Caracteristici tehnice
Durata de măsurare 0.5 s
Distanța maximă de măsurare 15 cm
Unitatea de măsură C
Temperatura minimă de măsurare F
Temperatura minimă măsurată 32 C
Temperatura maximă măsurată 42.9 C
16
 17
Capitolul III

Traductoare de proximitate

Definiție: senzorii de proximitate sunt dispozitive care permit detectarea şi

semnalizarea prezenţei unor obiecte în câmpul lor de acţiune fără contact fizic cu
obiectele respective Senzorii de proximitate au o caracteristică tip releu - tot sau nimic
– adică semnalul de ieşire reprezintă prezenţa sau absenţa obiectului controlat.

Generalităţi
Noţiunea de proximitate se referă la gradul de apropiere dintre două corpuri; în
instalaţiile tehnice se întîlnesc cazuri în care contrtolul poziţiei unui dispozitiv faţă
de altul face parte din însăşi procesul tehnologic. Controlul poziţiei dintre
dispozitivele aflate în mişcare, dintre care unul reprezintă sistemul de referinţă se
face cu ajutorul senzorilor de preximitate. Acest control se face fără existenţa
unui contact direct între corpurile aflate în mişcare.

Senzorii deproximitate au o largă utilizare în toate domeniile industriale datorită

avantajelor pe care le oferă:
o siguranţă în funcţionare,
o posibilitate de reglaj (internă sau externă prin modificarea poziţiei),
o Fiabilitate mare,
o Gabarit extrem de redus
o Consum energetic redus

Clasificarea senzorilor de proximitate se face după principiul de funcţionare:

 Inductivi

 Capacitivi

 Magnetici

 Optici
 18
SENZORI DE PROXIMITATE CAPACITIVI

Principiul de funcţionare: funcţionarea unui sensor de proximitate capacitiv se

bazează pe măsurarea variaţiei capacităţii electrice a unui condensator dintr-un circuit
rezonant RC datorită apropierii unui material oarecare.
Senzorii capacitivi se realizează din două tipuri de condensatoare: plan şi cilindric iar
în analiza schemelor echivalente se presupune că rezistenţa de pierderi este neglijabilă
faţă de reactanţa capacitivă şi unghiul de pierderi este mic.

SENZORI DE PROXIMITATE INDUCTIV

 19
Principiul de funcţionare. Funcţionarea se bazează pe proprietatea potrivit căreia
mărimea de măsurat produce o vari- aţie a inductivităţii unei bobine care face parte din
circuitul oscilant RL al senzorului. Inductivitatea proprie sau mutuală a “zonei active a
senzorului “(8) este modificată de acele elemente care in fluenţează geometria -
lungimea întrefierului, aria secţiunii întrefierului sau permeabilitatea - μ a circuitului
magnetic.

SENZORI DE PROXIMITATE OPTICI GENERALITĂŢI.

Senzorii optici de proximitate folosesc dispozitive optice şi electronice pentru
detecţia obiectelor.În acest scop este folosită lumina roşie sau infraroşie. Ca surse de
lumină roşie sau infraroşie sunt folosite LEDurile. Acestea au dimensiuni mici, au o
durată de viaţă mare şi pot fi uşor modulate.Fotodiodele şi fototranzistoarele pot fi
folosite ca receptoriFolosirea senzorilor optici cu lumină roşie are avantajul că aceasta
se află în spectrul vizibil.Cablurile realizate din fibre optice pot fi de asemenea folosite
în zona lungimii d eundă a luminii roşii datorită atenuării reduse a luminii.
Spectrul infraroşu care nu este vizibil este folosit în cazurile în care creşterea
performanţelor luminii roşii este necesară În afară de aceasta, lumina infraroşie este
mai puţin susceptibilă la la interferenţe cu lumina ambientală.
Cu ambele tipuri de senzori optici , presiunea adiţională cauzată de influenţa luminii
externe este realizată prin intermediul modulării semnalului optic.
Principiul de funcţionare - se bazează pe prelucrarea unui semnal electric care
apare ca urmare a intreruperii sau reflectării unui flux luminos produs de un dispozitiv
electroluminiscent de către un element de comutaţie.