STANIMIR FLORIN GRUPA 551C

TRADUCTOARE DE TEMPERATURĂ

1
 Cuprins

Argument .......................................................................................................................... 3
Capitolul I. Noțiuni introductive despre traductoare ........................................................ 5
I.1 Caracteristici generale ale traductoarelor ................................................................. 6
I.2 Clasificarea traductoarelor ....................................................................................... 6
Capitolul II. Traductoare de temperatură ......................................................................... 7
II .1 Traductoare de temperatură cu termorezistoare ..................................................... 9
II.2 Traductoarele de temperatură cu termocupluri ..................................................... 11
II.3 Traductoare de temperatură cu termistoare........................................................... 13
II.4 Termometre in infraroşu ........................................................................................ 14
II.5 Pirometre ............................................................................................................... 15
II.6 Termografie in infraroşu ....................................................................................... 17
II.7 Traductoare de temperatură cu fibre optice ......................................................... 19
Bibliografie ..................................................................................................................... 20

2
 Argument

Pentru masurarea marimilor fizice care intervin intr-un proces tehnologic este necesara, de
cele mai multe ori, convertirea sau traducerea acestora in marimi de alta natura fizica, convenabile
pentru celelalte elemente din cursul sistemelor de reglare automata

TRADUCORUL este acel element al SRA-ului care realizeaza convertirea unei marimi
fizice de obicei neelectrica in marime de alta natura fizica de obicei electrica proportionala cu
prima sau dependenta de aceasta, in scopul utilizarii intr-un sistem de automatizare.

Exista o larga varietate de traductoare, structura lor fiind mult diferita de la un tip de
traductor la altul. Marimea de la intrarea traductorului xi care reprezinta valori de temperatura,
presiune, forta, turatie, nivel, este convertitade catre elementul sensibil ES intr-o marime
intermediara ( miscare de rotatie, deplasare liniara), care se aplica adaptorului AD. Acesta
transforma marimea xo in marimea de iesire, xe, de obicei de natura electrica ( tensiune, curent,
rezistenta, inductanta), introdusa astfel in circuitul de reglare.

3
 Traductoarele, cunoscute frecvent sub numele de elemente de măsură, sunt destinate pentru
măsurarea mărimilor conduse şi a unor mărimi semnificative pe baza cărora se pune in
evidenţă echilibrul proceselor. Prin intermediul lor, vom obţine informaţiile necesare
conducerii automate a proceselor in circuit inchis. Traductoarele se utilizează atat in cadrul
sistemelor de măsurare şi control, cat şi in cadrul sistemelor de reglare automată. Traductoarele
se compun dintr-un element sensibil şi un adaptor. Elementul sensibil, numit şi detector, este
specific fiecărui parametru măsurat.
Elementul sensibil efectuează operaţia de măsurare propriu-zisă, iar elementul traductor
asigură transformarea semnalului intr-un alt semnal, in general electric sau pneumatic, unificat,
semnal ce pretează pentru transmiterea la distanţă.

Lucrarea este structurată două capitole. Primul capitol prezintă noțiuni introductive despre
traductoarele de temperatură , caracteristicile generale ale acestora și modul lor de clasificare.

Capitolul al doilea este mai amplu și prezintă noțiuni despre traductoarele cu termorezistență,
termocupluri, traductoarele cu termistoare. Pe lângă aceste traductoare care sunt cele mai cunoscute ,
în capitolul al doilea am prezentat și termometrele în infraroșu, pirometrele, termografia în infraroșu
precum și traductoarele cu fibre optice

4
 Capitolul I. Noțiuni introductive despre traductoare

Prin traductor se inţelege un dispozitiv care realizează transformarea unei mărimi intr-o alta
mărime de care diferă calitativ sau cantitativ, funcţionarea sa bazându-se pe o lege fizică. Rolul
traductoarelor este acela de a transforma o mărime in alta mărime (de aceeaşi natură sau de natură
diferită) astfel încât să fie uşurat procesul de măsurare. Legătura între mărimile de intrare şi de ieşire
trebuie să fie unică si clară.
Traductorul este cunoscut frecvent sub numele de ‘element de măsură’. Se numeşte
traductor acel element al SRA care realizează convertirea unei mărimi fizice – de obicei neelectrică –
în mărime de altă natură fizică – de obicei electrică – proporţională cu prima sau dependentă de
aceasta, în scopul utilizării într-un sistem de automatizare. Prin intermediul lor, vom obţine
informaţiile necesare conducerii automate a proceselor în circuit închis.
Traductoarele se utilizează atât în cadrul sistemelor de măsurare şi control, cât şi în
cadrul sistemelor de reglare automată. Traductoarele se compun dintr-un element sensibil şi un
adaptor. Elementul sensibil, numit şi detector, este specific fiecărui parametru măsurat.
Elementul sensibil efectuează operaţia de măsurare propriu-zisă, iar elementul traductor
asigură transformarea semnalului într-un alt semnal, în general electric sau pneumatic, unificat,
semnal ce pretează pentru transmiterea la distanţă.
Există o largă varietate de traductoare, structura lor fiind mult diferită de la un tip de
traductor la altul.
Mărimea de la intrarea traductorului xi (reprezentând valori de temperatură, presiune, forţă, turaţie,
nivel etc.) este convertită de către elementul sensibil ES într-o mărime intermediară x0 ( de exemplu o
deplasare liniară, o rotaţie etc.) care se aplică adaptorului AD. Acesta transformă mărimea x0 în mărimea de
ieşire xe, de obicei de natură electrică (tensiune, curent, rezistenţă, inductanţă etc.) introdusă astfel în circuitul
de reglare. De obicei, adaptorul cuprinde şi sursa de energie SE necesară pentruconvertirea mărimii x0
in mărimea dorită la ieşire xe.

5
 I.1 Caracteristici generale ale traductoarelor

Indiferent de tipul traductorului utilizat, se pot stabili următoarele caracteristici

generale, valabile pentru orice traductor:

- natura fizică a mărimilor de intrare şi de ieşire (curent, tensiune electrică, rezistenţă electrică,
presiune, temperatură, debit, nivel, etc.);
- puterea consumată la intrare ( de obicei o putere mică sau foarte mică, de ordinul câtorva waţi
sau miliwaţi sau chiar mai puţin). Consumul propriu fiind, de regulă, neglijabil, înseamnă că puterea
transmisă elementului următor este insuficientă pentru a determina o acţionare; de aceea, în
schemele de automatizare, un traductor este urmat, aproape întotdeauna, de un amplificator;
- caracteristica statică a traductorului, care reprezintă grafic dependenţa xe=f(xi) dintre mărimile
de ieşire, respectiv de intrare ale traductorului. Dupa tipul traductorului, această variaţie poate
reprezenta o funcţie liniară sau neliniară, continuuă sau discontinuuă (cu valori discrete);
- domeniul de măsurare, definit de pragurile superioare de sensibilitate xi max şi xe max şi de cele
inferioare xi min şi xe min;
- panta absolută (sau sensibilitatea) Ka, reprezentând raportul dintre variaţiile mărimilor de ieşire
∆xe, respective de intrare ∆xi: Ka=∆xe/∆xi;
- panta medie (Km), reprezentând coeficientul unghiular (panta) dreptei care aproximează caracteristica
statică reală a traductorului: Km=tg ά ≈Ka.

I.2 Clasificarea traductoarelor

Întrucât circuitele de automatizare cel mai des folosite sunt de natură electrică, marimea
de ieşire a traductoarelor este aproape exclusiv de natură electrică.
Clasificarea traductoarelor poate fi facută: in funcţie de natură mărimii de intrare xi sau in
funcţie de natura mărimii de ieşire xe.
În funcţie de natura mărimii electrice de la ieşire xe se deosebesc:
- traductoare parametrice, la care mărimea măsurată este transformată într-un “parametru de
circuit electric” (rezistenţa, inductanţa sau capacitatea). Traductoarele parametrice se împart, la
6
 rândul lor, în: traductoare rezistive, traductoare inductive, traductoare capacitive şi
traductoare fotoelectrice;
- traductoare generatoare, la care mărimea măsurată este transformată într-o tensiune
electromotoare, a cărei valoare depinde de valoarea mărimii respective (de inducţie, sincrone,
piezoelectrice, termoelectrice).

În funcţie de natura mărimii aplicate la intrare (xe) se disting:

- traductoare de mărimi neelectrice (temperatură, deplasare, debit, viteză, presiune etc.);
- traductoare de mărimi electrice (curent, frecvenţă, putere, fază etc.).

În funcţie de domeniul de variaţie al mărimii de ieşire, traductoarele se clasifică în:

- traductoare unificate – la care mărimea de ieşire reprezintă un semnal unificat electric (2-10
mA sau 4-20 mA), sau pneumatic (0,2-1 kgf/cm2); aceste traductoare se utilizează în sistemele
de reglare automată cu elemente unificate;
- traductoare neunificate.

Capitolul II. Traductoare de temperatură

Traductoarele de temperatură sunt cunoscute sub denumirea de termometre.

Acestea sunt de două tipuri:
• cu contact cu obiectul de măsurat;
• fără contact cu obiectul de măsurat.
Traductoare cu contact cu obiectul de măsurare se împart la rândul lor in două categorii:
1) cu senzori neelectrici:
a) bazate pe dilatarea: -solidelor (metale). Sunt cu tijă sau cu bimetal;
-lichidelor (mercur, alcool);
-gazelor (manometre).

7
 b) cu senzori chimici, la care orice dilatare a unui corp poate fi preluata de un traductor de
deplasare, realizându-se astfel un termometru bazat pe dilatare. Ca exemplu, amintim:
termometrele cu bumetal (-20oC...+400oC , acuratete ±2% si timp de raspuns 45 s);
2) Cu senzori electrici: termorezistoare, termocupluri, jonctiuni p-n etc.

Măsurarea temperaturii se bazează pe diferite fenomene şi efecte fizice, în care

modificarea temperaturii determină modificări ale unor proprietăţi sau caracteristici ale materialelor:
variaţia dimensiunilor geometrice, variaţia rezistenţei electrice, apariţia unei tensiuni electromotoare
de-a lungul joncţiunii a două metale, variaţia intensităţii radiaţiei emise, variaţia frecvenţei de
rezonanţă a unui cristal de cuarţ etc. Acurateţea procesului de măsurare a temperaturii este foarte
importantă pentru cele mai multe aplicaţii de control a diferitelor procese tehnologice. În Tabelul 1
sunt prezentate patru dintre cele mai utilizate tipuri de traductoare de temperatură, împreună cu câteva
caracteristici semnificative ale lor.
Domeniul de
Tip de traductor temperaturi Caracteristici Observaţii
[ C]
o

liniaritate
Cu repetabilitate necesită o sursă de
-55 ... +150
SEMICONDUCTORI sensibilitate 10mV/K excitare
sau 10μA/K

caracteristici necesită o joncţiune

TERMOCUPLU -184 ... +2300
repetabile rece compensatoare

Cu necesită o sursă de
liniaritate bună
REZISTENŢĂ -200 ...+850 excitare
acurateţe
VARIBILĂ cost redus

-75 ... +300

TERMISTORUL liniaritate slabă necesită o sursă de

8
 sensibilitate bună excitare

Termocuplurile sunt capabile să măsoare temperaturi extreme dar necesită tehnici de

realizare a temperaturii de referinţă, sunt neliniare şi au un nivel mic al semnalului de ieşire. Senzorii
de temperatură cu semiconductori se pretează la realizarea lor sub formă integrată, au un nivel mare al
semnalului de ieşire dar acoperă un domeniu relativ restrâns de temperaturi. Termometrele cu
rezistenţă metalică au o acurateţe şi o liniaritate mai bune, dar necesită o sursă de energie de excitare
şi un circuit de măsură de tip punte. Termistorii au cea mai mare sensibilitate dar sunt puternic
neliniari.

II .1 Traductoare de temperatură cu termorezistoare

Termorezistoarele (engl. RTD – resistance temperature detector) funcţioneaă pe baza

creşterii rezistivităţii la creşterea temperaturii. Variaţia rezistenţei RT a conductoarelor metalice creşte
astfel cu temperatura mediului, după o relaţie de forma:
RT = R0(1 + A·T + B·T2,
în care R0 este rezistenţa electrică la 00C in [Ω] iar A si B sunt două constante de material.
Metalele tipice folosite pentru realizarea termorezistoarelor sunt platina (-200...+8500C), nichelul (
-60...+1500C) şi cuprul (-50...+1500C).
Platina este cel mai des folosit material metalic, mai ales pentru măsurări de
precizie în
intervalul [-200,+850°C], datorită proprietăților sale: are temperatura de topire
ridicată (1769°C),
se oxidează foarte greu, reproduce practic fără erori sistematice unitatea de
temperatură.
Tipuri de termometre cu termorezistență din platină: Pt 100, Pt 500, Pt 1000. Pt
100

9
înseamnă R =100 Ω la t = 0°C. Cuprul permite m_surarea în intervalul [-
50,+180°C] întrucât peste +180°C apare fenomenul de oxidare, iar nichelul în
intervalul [-60,+180°C].

Constructiv termorezistoarele pot fi:

• Cu teacă de protecţie (din cupru, oţel carbon sau oţel inoxidabil);
• Fără teacă de protecţie, pentru măsurători de laborator.
Termorezistoarele se realizează în două variante:
• Bobinate;
• Miniatură, prin depunere pe suport ceramic.
Termorezistoarele bobinate au o infaşurare plană sau cilindrică pe suport izolat din mic,
ceramică sau sticlostratix, cu un fir bobinat neinductiv şi fixat pe suport prin impregnare sau presare
mecanică. În interiorul carcasei se introduce praf de ceramică de mare puritate iar conexiunile de
legatură sunt scoase printr-un izolator de ceramică.
Avantajele termorezistoarelor sunt:
• Repetabilitate si stabilitate: termometrul de termorezistenţă de Pt este folosit ca instrument
standard;
• Senzibilitate mai mare la termocupluri – termorezistoarele de Pt si Cu dau răspuns mai liniar
decat termocuplurile;
• Neliniantăţile pot fi corectate prin proiectarea corespunzătoare a schemei de măsurare;
• Flexibilitate;
• Folosesc fire de legătură de Cu şi nu necesită compensări suplimentare.
Funcționarea termometrelor cu rezistență se bazează pe proprietatea
conductoarelor și a
semiconductoarelor de a-și modifica rezistența electrică în funcție de
temperatura mediului de
lucru în care sunt imersate. Variațiile de rezistență electrică sunt preluate de
către adaptor care le
convertește în semnal electric de ieșire.
Termometrul cu rezistență se compune din :elementul sensibil –
termorezistența,
10
conductoare de legătură și un aparat de măsurat pentru determinarea rezistenței
electrice.
Termorezistențele uzuale sunt senzori de temperatură realizați dintr-un fir
subțire
(0,01...0,1mm) înfășurat bifilar, pe un suport izolant (sticlă, cuarț, ceramică, în
funcție de
domeniul de măsurare).
Pentru utilizarea în mediu industrial, termorezistența propriu-zisă se introduce
într-o
teacă de protecție (din cupru sau oțel) prevăzută cu un sistem de prindere (cu
flanșă) pe peretele
incintei în care se măsoară temperatura, și o cutie de borne.(fig 1)

Fig 1
Elementele componente ale unei termorezistențe
1 – element sensibil; 2 – teaă_ de protecție; 3, 4, 5 – dispozitive de fixare (3 –
niplu filetat, 4 – flanșă
fixă, 5 – flanșă mobilă); 6 – cutie de borne; Li – lungime de imersie; LN –
lungimea nominală

11
 Fig 2

II.2 Traductoarele de temperatură cu termocupluri

Termocuplurile sunt realizate din două fire de metale sau aliaje diferite, sudate impreună
la unul din capete, formând astfel joncţiunea de măsurare (jocnţiunea caldă). Celelalte două capete
fomează joncţiunea de referinţă (jocţiunea rece).

12
 In tabelul 2 sunt date principalele tipuri de termocupluri şi caracteristicile lor

Avantajele termocuplurilor sunt:

• Gama mare de termperaturi (-190...+18200C);
• Rezistenţa la socuri si vibraţii;
• Dimensiuni reduse;
• Timp mic de răspuns.
Dependenţa tensiunii termoelectromotoare generată de termocupluri de diferenţa de
termperatură între joncţiunea de măsurare (caldă) si joncţiunea de referinţă (rece) nu este perfect
liniară.

Linializarea termocuplurilor:

13
 Pentru măsurarea temperaturii folosind termocuplul este nevoie de două canale de
măsurare, unul pentru transmiterea tensiunii generate de termocuplu (tipic cu etaje si ieşire de curent),
iar celălalt pentru monotorizarea temperaturii joncţiunii de referinţă (cu termistor sau cu traductor
integrat liniar de temperatură).

II.3 Traductoare de temperatură cu termistoare

Termistoarele sunt rezistoare dependente de temperatură, realizate din oxizi metalici

(mangan, cobalt, cupru şi fier) sau din metale semiconductore. In funcţie de curba de variaţie a
rezistenţei cu temperatură, termistoarele sunt de două feluri:
• Cu coeficient negativ de variaţie a rezistenţei cu temperatură (NTC);
• Cu coeficient pozitiv de variaţie a rezistenţei cu temperatură (PTC).
La termistoarele de tip NTC, rezistenţa scade la creşterea temperaturii după o lege
exponenţială data de material:

unde RT este rezistenţa la temperatură măsurată T [K], RTo este

rezistenţă la temperatură de referinţă +25oC (are valori de 10Ω...40 MΩ) iar β este o constantă de
material.
Sensibilitatea termistoarelor de tip PTC este foarte mare, dar domeniul de temeraturi este
limitat (-100...+400oC pentru cele din oxizi metalici si -150...+150oC pentru cele din materiale
semiconductoare).
Caracteristica de variaţie a rezistenţei cu temperatura este neliniară (fig.2), utilizându-se
pentru linializare rezistoare serie şi paralel. În funcţie de tipul aplicaţiei, există disponibile modele
liniarizate de producător şi modele cu o gamă extinsă de temperatură.

14
 Fig 3
Termistoarele cu coeficient pozitiv de temperatură (PTC) sunt caracterizate de o
scădere lentă a rezistenţei până la o temperatură de prag, după care rezistenţa creşte cu peste trei
ordine de mărime, aşa cum se observă in fig. 5.1. Termistoarele PTC sunt utilizate ca dispozitive cu
prag de temperatură sau ca siguranţe de revenire automată, în aplicaţiile de comutare.

II.4 Termometre in infraroşu

Termometrele in infraroşu (IR) măsoară temperaturi fără contact cu obiectul de

măsurat, cu un timp de răspuns de ordinul ms. În cazul termometrului în IR, nu interesează
conductivitatea termică a obiectului măsurat, factorii importanţi fiind următorii :
• Vederea directă între termometrul în IR şi obiectul de măsurat ;
• Elementele optice trebuie să fie protejate împotriva prafului şi condensului ;
• În general, termometrele în IR măsoară doar temperatura suprafeţelor, radiaţia termică
depinzând de materialul obiectului măsurat şi de gradul de finisare a suprafeţei.
Teoria radiaţiei IR se bazează pe principiul că toate corpurile cu temperatură mai mare
ca zero absolut (OK = -273,16OC) radiază enrgie. Căldura din aceste corpuri determină vibraţii
moleculare care introduc vibraţii electronice, deci emisie electromagnetic.

15
 Amplitudinea radiaţiei depinde de emisivitatea corpului, ce se defineşte ca raportul
între energia radiată de un obiect la o anumită temperatură şi energia emisă de un radiator perfect
la aceeaşi temperatură. Un corp negru este un corp ideal care emite toată radiaţia termică primită.
Alte proprietăţi ale corpului care influenţează radiaţia emisă sunt transparentă şi
reflectivitatea. Cele mai multe obiecte nemetalice au reflectivitate scăzută, nu sunt transmisive şi
au emisivitate >0,9. Metalele cu suprafaţă trălucitoare sau lustruite au reflectivitate mare şi
emisivitate scăzută.
Distribuţia radiaţiei emise se deplasează spre lungimi de undă mai mici cu creşterea
temperaturii. Astfel, termometrele în IR sunt realizate cu diverse scări de lungimi de undă, pentru
a oferi perfomanţe bune pe diverse game.
Din punct de vedere constructiv, termometrele în IR sunt instrumente portabile, cu
afişaj numeric, dotate cu mocrocontroler pentru compensare şi calibrare şi senzori sensibili în
infraroşu. Realizează măsurători rapide şi fără contact cu obiectul de măsurat pentru temperaturi
de -40…+1700oC. Obiectul măsurat poate avea dimensiuni foarte mici.
Termometrele moderne în infraroşu au ca parte analogică fotodetectoarele şi
preamplificatoarele, în rest toate celelalte circuite sunt numerice (convertoare analog-numerice,
circuite-numerice programabile, memorii ROM şi EEPROM şi procesoare numerice de semnale),
ieşirile fiind analogice şi/sau numerice. Cele mai folosite sunt termometrele in infraroşu cu două
lungimi de undă. Legăturile de date permit transferul datelor între termometre în infraroşu,
calculatoare şi alte instrumente şi dispozitive de control. Interferenţele standard cele mai folosite
sunt cele serie, RS – 232 sau RS – 485.9(fig4)

Fig 4 Termometre digitale portabile in infraroşu

II.5 Pirometre

16
 Pirometrele se folosesc la măsurarea temperaturilor mari, tipic peste 1000 oC, pe
baza radiaţiilor totale, parţiale sau monocromatice emise de corpurile măsurate.
• Pirometre de radiaţie totală :
Funcţionarea lor se bazează pe dependenţa de temperatură a radianţei emise de obiectul
măsurării în întregul domeniu de lungimi de undă λє (0,∞), conform legii lui Ştefan –
Boltzmann.
W = σ · T4
σ – constanta Ştefan – Boltzmann 5,67 · 10-8 W/m2 · K4.
Un pirometru este compus din:
➢ 1 – corp negru ;
➢ 2 – corpul pirometrului ;
➢ 3 – concentrator optic (lentilă sau oglindă) ;
➢ 4 – detector de radiaţie (un corp negru cu dimensiuni reduse căruia i se ataşeaza un senzor
termoelectric (bateria din microtermocuple ‘5’) ;
➢ 5 – bateria de microtermocuple ‘5’.(fig 5)

Fig 5 Structura pirometrelor de radiaţie

Dacă TP este temperatura senzorului ‘4’ produsă de radiaţia captată prin ‘3’, atunci fluxul
de radiaţie absorbit de senzor va avea valoarea :

Єp – emisivitatea senzorului 4 ;
K1 – coeficient de absorbţie al sistemului optic 3 ;
Ap – aria senzorului 4 ;
φ – unghiul de vizare.

17
 Se compun dintr-un sistem optic şi un sistem electric de măsurare, închise intr-o
carcasă metalică denumită lunetă. Sistemul optic este format din lentine obiective, oculare şi
diafragme. Sistemul electric de măsurare este alcătuit din termopile, montate cu joncţiunile de
măsurare pe plăcuţe receptoare de radiaţii din platină înnegrită, centrate pe axul lunetei.
• Pirometre de radiaţie parţială :
✓ Pirometrul optic cu filament funcţionează pe baza compararii, prin intermediul
ochiului, a densităţii spectrale a luminanţei energetice a corpului măsurat cu
luminanţa spectrală variabilă a unei lămpi cu incandescenţă. Curentul prin filament
dă informaţia de temperatură a corpului.
✓ Pirometrul fotoelectric măsoară densitatea spectrală a emitanţei energetice a
corpurilor, utilizând fotodetectoare în benzi de câţiva µm în jurul unei anumite
lungimi de undă. Tipic, se folosesc două fotodetectoare identice pentru măsurare
(fotodiode duale), pentru eliminarea inconvenientului recalibrărilor periodice.
✓ Pirometrele de culoare funcţionează pe baza raportului densităţilor spectrale ale
emitanţilor energetice, pentru două lungimi de unde ale radiaţiilor corpului a cărui
temperatură se măsoară.
Radiaţiile sunt trecute printr-un disc rotitor prevăzut cu filtre de culoare pentru cele două
lungimi de undă, de exemplu roşu şi verde. Semnalul electric de la fotodetector, cu faza
variabilă în funcţie de lungimea de undă la care emitanţa energetică este maximă, este
amplificat şi aplicat unui servomotor care deplasează un filtru colorat în calea radiaţiilor
până la obţinerea egalităţii emitanţelor energetice spectrale pentru cele două lungimi de
undă.

18
 Fig 6 Pirometre

II.6 Termografie in infraroşu

Termografia in infraroşu descrie echipamentele de preluare a imaginilor termice în IR,

utilizate în următoarele aplicaţii :
➢ Inspecţia sistemelor electrice, în scopul depistării conexiunilor sau echipamentelor
calde sau normal reci;
➢ Inspecţia sistemelor mecanice, pentru frecări excesive şi curgeri anormale ale
fluidelor;
➢ Inspecţia acoperişurilor, pentru detectarea izolărilor umede: detectarea pierderilor
de energie prin pereţii exteriori ai clădirilor;
➢ Monitorizarea proceselor;
➢ Analize medicale, cantitative şi ale plăcilor de circuit electronice, etc ;
Un sistem de termografie în IR conţine un captator termic de imagini în inflaroşu
(scaner IR sau IR imager), o placă de achiziţie de imagini, soft pentru procesarea de
imagini şi un monitor video.
Măsurătorile sunt făcute în două benzi spectrale: 3…5 µm sau 8...12 µm, datorită
transmisiei bune a radiaţiei inflaroşii prin atmosferă, în cele două benzi de lungimi de undă.
Informaţia obtinutţă trebuie corectată, astfel încăt temperatura măsurată să fie funcţie numai de
temperatura obiectului.
Trebuie să se ţină seama de asemenea de mărimea obiectului. Pentru un obiect a cărui
imagine spectrală pe fotodetector este mai mică decât fotodetectorul, scanerul va măsura o
temperatură care este o medie a temperaturii obiectului şi mediului înconjurător. Pentru mărimea
rezoluţiei, se foloseşte un sistem optic de mărime a imaginii obiectului şi nu o amplificare electronică
a semnalului. Se elimină asftel efectele difracţiilor optice, aberaţii sau umbriri.

19
 Rezultatele măsuritorilor nu sunt identice în cele două benzi de lungimi de undă. Acestea
diferă datorită condiţiilor atmosferice, distanţei până la obiect, tipul obiectului a cărui temperatură se
măsoară, radiaţia obiectelor înconjurătoare, etc.
Toate aceste condiţii specifice aplicaţiei se compensează prin programul software din
sistemul de procesare de imagini.
Scanerele în infraroşu sunt, în general, de două tipuri :
* Cu suprafeţe de fotodiode care necesită racire la temperaturi criogenice, au
diferenţe de temperaturi echivalente de zgomot de 0,1oC, sunt scumpe, se folosesc
în laborator şi lucrează în bandă 3…5 µm ;
* Cu suprafeţe de fotodiode la temperatura camerei, în bandă 0,9…2,5 µm, cu
diferenţe de temperaturi echivalente de zgomot de 1oC.

Fig 7 Camere pentru termografie în infraroşu

II.7 Traductoare de temperatură cu fibre optice

20
 Traductoarele de temperatură cu fibre optice permit măsurarea fără contact a
temperaturilor mari, de până la 1800OC. Există două vairante de traductoare de temperatură cu FO şi
anume :
* Cu senzor tip sondă din FO : acestea au timpul de răspuns de ordinul 0,5 s şi acurateţea
de ± 0,5 %.
* Cu FO dispusă în buclă, ân tot spaţiul măsurat: acestea folosesc variaţia indicelui de
refracţie a FO cu temperatură, au lungimi de zeci e km (în clădiri mari, tunele, etc) şi
pot detecta variaţii de temperatură de 1oC până la distanţa de aproximativ 5 m de FO,
folosind reflectometru optic în domeniul timp.

Bibliografie

1. Robe Mariana, Monica Meteescu, Angela Popescu, Popa Vasilica, ş.a., “Manual de pregătire
pentru domeniul electric”, anul I, “Şcoala Profesională”, Editura Economică Preuniversitaria,
2000
2. C.Popescu, “Manual de Tehnologia lucrărilor electrotehnice”, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1983
3. P. Dinulescu, “Instalaţii şi echipamente electrice”, Editura Didactică şi Pedagogică, 1981
4. M. Popescu, Sabina Hilohi, “Manual de instalaţii şi echipamente electrice pentru clasa IX-X”,
Editura Didactică şi Pedagogică 1992.

21