Sunteți pe pagina 1din 8

ARGUMENT 1

Traductoarele, cunoscute frecvent sub numele de elemente de măsură, sunt destinate


pentru măsurarea mărimilor conduse şi a unor mărimi semnificative pe baza cărora se pune în
evidenţă echilibrul proceselor. Prin intermediul lor, vom obţine informaţiile necesare conducerii
automate a proceselor în circuit închis. Traductoarele se utilizează atât în cadrul sistemelor de
măsurare şi control, cât şi în cadrul sistemelor de reglare automată. Traductoarele se compun
dintr-un element sensibil şi un adaptor. Elementul sensibil, numit şi detector, este specific
fiecărui parametru măsurat.
Elementul sensibil efectuează operaţia de măsurare propriu-zisă, iar elementul traductor
asigură transformarea semnalului într-un alt semnal, în general electric sau pneumatic, unificat,
semnal ce pretează pentru transmiterea la distanţă.
Traductorul reprezintă un element tipic al unei instalaţii de automatizare care oferă
informaţii despre parametrii procesului investigat.
Traductorul are un caracter dual: poate fi asimilat unui instrument de măsură, sau este un
simplu element component al instalaţiei de automatizare.
Informaţia oferită de traductor este uşor interpretată şi prelucrată de dispozitivele de
automatizare.
Ieşirea unui traductor este un semnal electric, dar cu limite de variaţie calibrate, unificate
pentru o interpretare uniformă indiferent de plaja de variaţie a intrării, ieşirea modificându-se
între aceleaşi limite.
Electronică și automatizări sunt cuvinte cu rezonanţă vastă în lume care joacă un rol de
frunte și ca ramură industrială se situează prioritar în domeniile de vârf ale dezvoltării, întrunind
sufragii unanime privind investiţiile materiale și pregătirea profesională.
Electronica si automatizari este un domeniu in crestere contino, crestere in tara noastra
mai ales in industria constructoare de masini, de exmplu calculatoarele de bord sau roboti
industriali sint doua argumente foarte bune pentru care merita sa fi electronist si bine inteles sunt
multe altele dar nu necesita sa fie enumerate pentru ca sunt foarte cunoscute si mai ales oameni
care sunt specializati in acest domeniu, meseria de electronist necesita multa rabdare si mult
devotament si asta pentru ca mereu iese ceva nou, inovator, piesele vechi sunt devansate de
tehnologie in fiecare an iar noi electronisti de meserie o sa ajungem sa facem doar munca de
supraveghere daca nu de pe acum se intampla asa, o sa ajunga si tara noastra la aceasta
tehnologie dar in cativa ani, oricum in viitorul apropriat, pentru ca tara noastra este un teren
necultivat in mediul afacerilor.
În scopul măsurării mărimilor fizice ce intervin într-un proces tehnologic, este necesara de
obicei convertirea, traducerea acestora in marimi de alta natura fizica care pot fi introduse cu
usurinta intr-un circuit de automatizare de exemplu, o temperatura poate sa influenteze un circuit
de automatizare numai daca este convertita, tradusa intr-o tensiune electrica proportionala sau
dependenta de temperatura respectiva
În general pentru a controla şi monitoriza marea diversitate a proceselor şi fenomenelor
fizice, chimice sau biologice naturale sau industriale, receptarea informaţiei se face cu ajutorul
traductoarelor.
Procesele tehnologice industriale se caracterizează printr-un mare număr de parametri:
temperaturi, presiuni, debite, nivele etc. Cunoaşterea modului de desfăşurare a unui proces
tehnologic necesită obţinerea rapidă de informaţii privind valoarea fiecărui parametru. Informaţia
obţinută este utilizată, de exemplu, pentru menţinerea parametrilor în anumite limite. În unele
cazuri, informaţia privind condiţiile de desfăşurare a unui process tehnologic este convertită,
adică transformată în valori numerice, care sunt prelucrate de către un calculator.
Dispozitivele care servesc la convertirea (transformarea) unei mărimi de o anumită natură
fizică într-o mărime de altă natură fizică, sau într-o mărime de aceeaşi natură fizică, se numesc
traductoare.
De multe ori, informaţia căutată se referă la mărimi implicând o energie care se dezvoltă
sau acţionează în fenomenul studiat, de exemplu: energie mecanică (forţa, presiune, deformaţie,
deplasare, debit, viteză, acceleraţie): energie chimică (potenţial electrochimic); energie termică
(temperatură, flux de căldură); energie radiantă (intensitate de radiaţie, distribuţie spectrală a
radiaţiei); energie electrică (tensiune, curent, camp electric, câmp magnetic etc.). În aceste
cazuri, semnalul electric se poate obţine prin conversia cu ajutorul traductorului, a mărimii
neelectrice în mărime electrică.
Lucrarea cuprinde mai multe capitole conform tematicii primite. Capitolul 1: Generalităţi
sunt informaţii despre traductoare care sunt elemente al SRA care realizează convertirea unei
mărimi fizice de obicei neelectrică în mărime de altă natură fizică de obicei electrică
proporţională cu prima sau dependentă de aceasta, în scopul utilizării într-un sistem de
automatizare, caracteristicile generale ale traductoarelor valabile pentru orice traductor: natura
fizică a mărimilor de intrare şi de ieşire, puterea consumată la intrare de obicei o putere mică sau
foarte mică, de ordinul câtorva waţi sau miliwaţi sau chiar mai puţin, caracteristica statică a
traductorului, domeniul de măsurare, panta absolută sau sensibilitatea Ka, panta medie Km şi
clasificarea traductoarelor.
Capitolul 2: sunt descrise tipurile de traductoare.
Capitolul 3: Traductoare de forţă prezintă aceste tipuri de traductoare.
În cei patru ani de studiu am abordat întreaga gamă de module de pregătire în domeniu,
însă cel mai mult m-au atras modulele care au o largă aplicabilitate în domeniul electric. În
cadrul elaborării proiectului meu a trebuit să-mi extind aria de cunoştinţe studiind, fapt ce
îmi permite o pregătire profesională mai bună.
Lucrarea este structurată în capitole abordate separat conform tematicii primite. Pentru
realizarea ei am studiat materialul bibliografic indicat, precum şi alte surse bibliografice, cum
ar fi site-urile internet.
Contribuţia personală privind elaborarea proiectului constă în selectarea informaţiilor
tehnice, practice şi teoretice specifice specializării.
În acest fel am corelat cunoştinţele teoretice şi practice dobândite în timpul studiilor
liceale cu cele întâlnite în documentaţia tehnică de specialitate parcursă în perioada
de elaborare a lucrării de atestat. Am convingerea că lucrarea va fi apreciată pozitiv de
profesorul îndrumător şi doresc să-mi continui pregătirea profesională la o facultate cu profil
tehnic.
ARGUMENT 2

Un sistem electronic supus acţiunii unui ansamblu de semnale de intrare furnizează la ieşire o
serie de semnale cu caracteristici electrice variabile în timp.

Menţinerea invariant în timp a caracteristicilor electrice ale unui semnal la ieşirea unui sistem, în
condiţii de variaţie în domenii specific a semnalelor de intrare se asigură print-un process de stabilizare a
semnalului respective.

Aparatul sau dispozitivul electronic care realizează funcţia de stabilizare a parametrilor unui
semnal poartă numele de stabilizator.

În funcţia de tipul mărimilor fizice care caracterizează semnalul de intrare, stabilizatoarele pot fi
de tensiune continuă sau alternativă, de current, de frecvenţă, de intensitate luminoasă, etc..

Lucrarea de faţă tratează în exclusivitate stabilizatoarele de tensiune continuă.

Materialul conţine elemente despre blocurile funcţionale din schema unei surse stabilizate de
tensiune.

Stabilizatoarele electronice de tensiune au căpătat o largă răspândire, deoarece cu ajutorul lor,


tensiunile pot fi menţinute constante cu o precizie foarte mare iar rezistentele de ieşire pot fi reduse
până la valori de ordinul fracţiunilor de ohm.

Sursa de alimentare sau blocul de alimentare este o componentă vitală, care alimentează cu
energie electrică toate aparatele cu cantitatea exactă de curent de care au nevoie și astfel asigură
funcționarea lor.

Distribuirea energiei electrice prin reţeaua de curent alternativ constituie principala sursă de
alimentare a montajelor electronice.Pentru ca un montaj electronic să funcţioneze, trebuie să fie
alimentat cu tensiune continuă pentru care ne folosim de o sursăstabilizată ce reprezintă tema acestui
proiect.

În viaţa de zi cu zi omul se confruntă cu diferite probleme care sunt menite săîi facă viaţa mai grea. În
ultimii ani tehnologia a cunoscut o dezvoltare semnificativă. Astfel o parte esenţială a acestor aparate
electrice menite să ne facă viaţa mai uşoară o reprezintă alimentarea acestora. Aceasta se realizează cu
ajutorul surselor de energie de curent continuu.Aceste surse pot fi surse chimice baterii galvanice,
acumulatoare şi redresoarele.

Redresoarele sunt circuite electronice capabile să transforme energia electrică de curent


alternativ în energie electrică de curent continuu.

Reteaua de distributie de curent alternativ constitue sursa principala de energie electrica pentru
alimentarea montajelor electronice.
Sursele de alimentare cu tensiune continuă sunt o aplicație a redresării curentului alternativ.
Scopul lor este de a furniza o tensiune continuă care să prezinte variații cât mai mici. Aceasta deoarece
circuitele care utilizează dispozitive semiconductoare necesită o tensiune de alimentare care să rămână
relativ constantă și cu pulsație minimă.

Pentru funcționarea aparatelor electronice la parametrii proiectați este necesar ca acestea să fie
alimentate la o tensiune constantă în limitele prescrise. Modificarea tensiunii de alimentare a acestora
peste limitele permise duce la funcționarea defectuoasă sau chiar la distrugerea acestora, în unele
cazuri.

Stabilizatoarele de tensiune asigură tensiuni de alimentare constante micșorând variațiile


acestora până la limitele impuse de performanțele consumatorului.Ele compensează atât variațiile
tensiunii sursei de alimentare cât și influența unei sarcini variabile asupra tensiunii.

Primul pas în abordarea oricărui montaj electronic îl reprezintă folosirea unei surse adecvate de
alimentare. În practica curentă electronistul are nevoie în laborator sau pentru a experimenta, a verifica
şi a măsura caracteristicile electrice ale unor montaje de diferite tensiuni continue stabilizate care să fie
capabile să debite curenţi de diferite intensităţi. Dezavantajul este că nu îşi păstrează în timpm contantă
tensiunea la borne datorită autodescărcării sau consumării propriu-zise. Totodată prezintă dezavantajul
că au tensiuni fixe, iar pentru obţinerea unor tensiuni mai mari necesită inserarea mai multor elemente.

Pentru eliminarea dezavantajelor mai sus menţionate prin care elementelechimice de tensiune
continuă nu se justifică, am înteles că în laborator trebuie sautilizez o sursă de tensiune stabilizată şi
reglabilă.

Dezvoltarea microelectronicii, a atras dupa sine în ultimul deceniu o evoluţie spectaculoasă a


producţiei stabilizatoarelor de tensiune, prezentate sub forma de circuite integrate specializate.

Problematica surselor de alimentare cu energie electric a circuitelor şi aparatelor electronice


suscită un interes deosebit în perspective evoluţiei industriei electronice şi implicit în modernizarea
aparatirii din acest domeniu.

Funcţionarea circuitelor şi aparatelor electronice necesită pentru alimentarea cu energie surse


de tensiune continuă.Această tensiune se obţine în mod obişnuit de la baterii sau de la reţea prin
redresarea şi filtrarea tensiunii alternative.

Indiferent de tipul sursei de energie folosite, consumatorul trebuie alimentat cu o tensiune şi un


current de o anumită mărime, iar această mărime trebuie să fie menţionată în limite determinate de
parametrii de funcţionare ai circuitului sau ai aparatului respective.

Pentru aceasta se utilizează stabilizatoare de tensiune respective stabilizatoare de curent.

Stabilizatorul constituie una din verigile importante ale lanţului de alimentare electric a
aparaturii electronicii. În acest context, spre a relief întrega gamă de caracteristici şi utilizări din
domeniu, am apreciat utilă punerea la îndemână doritorilor în lucrarea de faţă a unui material practice
care să ofere o privire de ansamblu.

Lucrarea de faţă realizată la sfârşitul perioadei de perfecţionare profesionalăîn cadrul liceului,


consider că se încadreazăîn contextul celor exprimate mai sus. Doresc să fac dovada gradului de
pregătire în meseria de tehnician în automatizări.

În acest fel am corelat cunoştinţele teoretice şi practice dobândite în timpul şcolii cu cele întâlnite în
documentaţia tehnică de specialitate parcursăîn perioada de elaborare a lucrării de diplomă.

Consider că tema aleasăîn vederea obţinerii diplomei de atestare în specialitate de technician în


automatizări dovedeşte capacitatea mea de a sistematiza şi sintetiza cunoştinţele, de a rezolva
problemele teoretice dar şi practice folosind procese tehnologice din specializarea în care doresc
sălucrez.

În cei patru ani de studiu am abordat întreaga gamă de module de pregătire în domeniu, însă cel
mai mult m-au atras modulele care au o largă aplicabilitate în domeniul electronic. În cadrul elaborării
proiectului meu a trebuit să-mi extind aria de cunoştinţe studiind, fapt ce îmi permite o pregătire
profesională mai bună.

Lucrarea cuprinde mai multe capitole conform tematicii primite. Pentru realizarea ei am studiat
materialul bibliografic indicat, precum şi alte surse bibliografice, cum ar fi site-urile internet.

Tema aleasă este structurată în capitole abordate separat. Contribuţia personală privind
elaborarea proiectului constă în selectarea informaţiilor tehnice/practice şi teoretice specifice
specializării.

În acest fel am corelat cunoştinţele teoretice şi practice dobândite în timpul studiilor liceale cu
cele întâlnite în documentaţia tehnică de specialitate parcursă în perioada de elaborare a
lucrării de atestat. Am convingerea că lucrarea va fi apreciată pozitiv de profesorul îndrumător şi doresc
să-mi continui pregătirea profesională la o facultate cu profil tehnic.

ARGUMENT 3
Omul, ca fiinţă superioară, a fost preocupat din cele mai vechi timpuri de a cunoaşte şi
stăpâni natura, de a dirija fenomene ale naturii în scopul uşurării existentei sale.
În procesul cunoaşterii, omul urmăreşte evoluţia în timp a unor mărimi caracteristice in
raport cu evoluţia altor mărimi, evidenţiind astfel grupul mărimilor care definesc „cauza” şi
grupul mărimilor ce definesc "efectul". Observaţiile asupra presupuselor cauze şi efecte au
condus şi conduc la evidenţierea unor legi, care, creând relaţiile dintre „cauze" şi „efecte",
caracterizează fenomenele.
Stabilirea unor legi ce caracterizează fenomene ale naturii şi definirea unor modele ale
fenomenelor au permis omului o cunoaştere şi interpretare aprofundată a multor fenomene,
reuşind să le dirijeze în scopul îmbunătăţirii condiţiilor sale de viaţă, al reducerii eforturilor
fizice şi intelectuale, al uşurării existenţei sale.
În acest proces, omul a parcurs următoarele etape:
 Etapa mecanizării, în care s-au creat pârghia, roata, scripeţii, multiplicatoarele de forţă de
cuplu, ansambluri de calcul mecanizat etc., cu care omul şi-a uşurat eforturile fizice şi
intelectuale pentru producerea de bunuri materiale.
 Etapa automatizării, în care omul a fost preocupat sa creeze mijloace materiale care să
deducă sau să elimine complet intervenţia sa directă în desfăşurarea proceselor de
producţie. Astfel, în aceasta etapă, omul desfăşoară cu precădere o activitate intelectuală,
în funcţii de analiză, control şi conducere.
 Etapa cibernetizării şi automatizării, în care omul este preocupat de crearea unor
asemenea obiecte materiale care să reducă funcţia de conducere generală a omului şi să
dezvolte sistemul de informare. Astfel au fost create calculatoare şi sisteme automate de
calcul cu ajutorul cărora pot fi stabilite strategii de conducere a proceselor de producţie şi
sisteme de informatizare globală.
Ansamblul de obiecte materiale care asigura conducerea unui proces tehnic sau de altă
natură fără intervenţia directă a omului reprezintă un echipament de automatizare.
Ştiinţa care se ocupa cu studiul principiilor şi aparatelor prin intermediul cărora se
asigură conducerea proceselor tehnice fără intervenţia directă a omului poartă denumirea de
Automatică. Automatizarea reprezintă introducerea în practică a principiilor automaticii.
Ansamblul format din procesul tehnic condus şi echipamentul de automatizare de
conducere care asigură desfăşurarea procesului după anumite legi poartă denumirea de sistem
automat.
Știinţa este un ansamblu de cunoștinte abstracte și generale fixate într-un sistem coerent,
obţinut cu ajutorul unor metode adecvate și având menirea de explica, prevedea și controla un
domeniu determinant al realitătii obiective.
Descoperirea și studierea legilor și teoremelor electromagnetismului cu un secol și
jumatate în urma au deschis o era noua a civilizatiei omenesti.
Mecanizarea proceselor de producţie a constituit o etapa esenţiala în dezvoltarea tehnică a
proceselor de respective și a condus la uriașe creșteri ale productivităţii muncii. Datorită
mecanizarii, s-a redus considerabil efortul fizic depus de om în cazul proceselor de producţie,
întrucât mașinile motoare asigură transformarea diferitelor forme de energie din natura în alte
forme de energie direct utilizabile pentru acţionarea mașinilor unelte care execută operaţiile de
prelucrare a materialelor prime și a semifabricatelor.
După etapa mecanizarii, omul îndeplinește în principal funcţia de conducere a proceselor
tehnologice de producţie. Operaţiile de conducere nu necesită decât un efort fizic redus, dar
necesită un efort intelectual important. Pe de alta parte unele procese tehnice se desfășoară rapid,
încât viteza de reacţie a unui operator uman este insuficientă pentru a transmite o comandă
necesară în timp util.
Se constată astfel că la un anumit stadiu de dezvoltare a proceselor de producţie devine
necesar ca o parte din funcţiile de conducere să fie transferate unor echipamente și aparate
destinate special acestui scop, reprezentând echipamente și aparate de automatizare. Omul
ramâne însa cu supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor automatizate și cu adoptarea
deciziilor și soluţiilor de perfecţionare și optimizare.
Prin automatizarea proceselor de producţie se urmarește asigurarea tuturor condiţiilor de
desfașurare a acestora fără intervenţia nemijlocită a operatorului uman. Această etapă presupune
crearea acelor mijloace tehnice capabile să asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit,
asigurându-se producţia de bunuri materiale la parametri doriţi.
Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel concepute încât să
permită implementarea lor mijloacelor de automatizare, capabile să intervină într-un sens dorit
asupra proceselor asigurând condiţiile de evoluţie a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele
optime.
Ştiinta este un ansamblu de cunoştinţe abstracte şi generale,fixate într-un sistem coerent
obţinut cu ajutorul unor metode adecvate şi avand menirea de a explica , prevedea şi controla un
domeniu determinat al realitaţii obiective.
Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului în urmă cu un secol
si jumatate,au deschis o eră nouă civilizaţiei omeneşti.
Dezvoltarea tehnicii de calcul si a dispozitivelor de automatizare au dus la aparitia si
ulterior la dezvoltarea aparatelor de masura. Dispozitivul de masurat, elementele de prelucrare a
semnalelor, traductorul, elementele de referinta, dar si elementele auxiliare sunt parti
componente ale acestor aparate, ele toate putand fi atat interioare cat si exterioare, in acest ultim
caz purtand denumirea de accesorii.
In functie de marimea electrica masurata, de principiul de functionare, diferitele aparate
de masura au cunoscut o dezvoltare rapidă prezentand o gamă extrem de variată, fiecare avand
multiple avantaje printre care : erorile subiective de citire sunt eliminate, aparatele digitale sunt
superioare celor analogice, prin mijloacele tehnicii de calcul poate prelucra, transmite si
inregistra informatii rezultate din procesul de masurare.
Referitor la metodele de masurare, acestea difera in functie de caracterul masurarii in
timp (metode de masurare statice si dinamice), de modul de obtinere a rezultatelor masurarii
(metode directe, indirecte sau combinate).
Pentru o mai bună înţelegere a acestei teme şi pentru familiarizarea rapidă cu elemente şi
limbajele tehnice, pe care un bun tehnician trebuie să le cunoască, am structurat această lucrare
în capitole, în care am încercat să fac o viziune uniformă şi generală asupra acestei ramuri a
automatici, deoarece această ramură este într-o continuă expansiune şi modernizare, şi de aceea
eu am încercat să o simplific şi să o fac mai pe înţelesul tuturor, şi a celor mai puţin familiarizaţi
cu acest domeniu.
Lucrarea de faţă realizată la sfârșitul perioadei de perfecţionare profesională în cadrul
liceului, consider că se încadrează în contextul celor exprimate mai sus. Doresc să fac dovada
gradului de pregătire în meseria de tehnician în automatică, cunoștinte dobândite în cadrul
disciplinelor de învatamânt.
În acest fel am corelat cunoștinţele teoretice și practice dobândite în timpul școlii cu cele
întâlnite în documentaţia tehnică de specialitate parcursă în perioada de elaborare a lucrarii de
diplomă.
Consider că tema aleasă în vederea obţinerii diplomei de atestare în specialitatea de
tehnician în telecomunicaţii dovedește capacitatea mea de a sistematiza și sintetiza cunoștintele,
de a rezolva problemele teoretice dar și practice folosind procese tehnologice din specializarea
mea.

S-ar putea să vă placă și