Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Astfel cele două cupluri se echilibrează la o anumită valoare a unghiului
dependentă de mărimea electrică de măsurat x.
Cuplul de forţe dat de mărimea de măsurat numit cuplu activ, este produs în diferite
moduri în funcţie de fenomenul fizic utilizat.
Lucrarea prezintă câteva aspecte privind construcţia şi funcţionarea principalelor
tipuri de instrumente analogice de măsurat: magnetoelectrice, feromagnetice,
electrodinamice, ferodinamice şi de inducţie.
Mijloacele de masurare sunt sisteme tehnice cu ajutorul carora se compara
marimea de masurat cu unitatea de masura corespunzatoare, in scopul aflarii valorii
marimii masurate. Mijlocul de masurare electric se poate reprezenta ca o retea de
captare, numita lant de masurare.
Semnalul metrologic, este un semnal energetic purtator al informatiei de masurare,
dat de mijlocul de masurare electric. Semnalul metrologic care circula de-a lungul lantului
de masurare este constituit dintr-o marime fizica, un parametru variabil, ce ia valori in
functie de valoarea marimii masurate. In functie de semnalul metrologic, mijloacele de
masurare electrice se clasifica in: analogice,digitale si mixte.
Marimile electrice sunt: admitanta, capacitatea electrica, impedanta electrica,
inductanta, intensitatea curentului electric, puterea electrica, rezistenta electrica si
tensiunea electrica.
Intensitatea curentului electric, desemnata uneori in limbajul curent prin
anglicismul “amperaj”, sau numita eliptic curent electric, este o marime fizica scalara ce
caracterizezza global curentul electric. Se defineste ca masurand sarcina electrica ce
traverseaza sectiunea unui conductor in unitatea de timp, sau debitul sarcinii electrice
printr-o suprafata data, de obicei aceasta fiind sectiunea transversala a unui fir conductor.
Tensiunea electrica reprezinta marimea fizica scalara egala cu raportul dintre
lucrul total efectuat de campul electric pentru a transporta sarcina electrica pe intregul
circuit si marimea sarcinii electrice.
Rezistenta electrica este o marime fizica prin care se exprima proprietatea unui
conductor electric de a se opune trecerii prin el a curentului electric. In electrotehnica, ea
este o masura care determina ce valoare de tensiune este necesara pentru ca un anumit
curent electric sa treaca printr-un circuit (conductor) electric dat.
Puterea electrica este o marime electrica care indica viteza de transfer a energiei
electrice intr-un circuit electric. Poate fi generata prin inductie electromagnetica.
1
2
CAPITOLUL 1
1
5
În cazul unui aparat de măsurat cu n mărimi măsurate, m mărimi de ieşire, p mărimi de
influenţă şi prevăzut cu q comenzi se pot scrie pentru fiecare mărime de ieşire yi câte o
expresie de forma:
y j = f j (x1...xn ;ν1...ν p ;c1...cq ) j =1...m
Mărimile de intrare admise de un aparat sunt specificate prin:
• natura mărimii măsurate: tensiune, curent, rezistenţă etc.;
• intervalul valorilor măsurate: valoare maximă, valoare minimă;
• variaţia în timp a mărimilor de intrare: curent continuu, curent alternativ, semnal
dreptunghiular etc.
Conectarea aparatelor la mărimile de măsurat se face prin intermediul bornelor
de intrare.
De regulă , pentru mă rimile de grad 1 sunt necesare două borne, pentru cele de grad 2
– patru borne, iar pentru cele de grad 0 – două, trei sau patru borne. Aparatele la care
una din borne este conectată la carcasă se numesc aparate cu intrare nesimetrică iar
celelalte – aparate cu intrare flotantă. Dacă este necesară o ecranare electrostatică, ca
şi în cazul intrărilor de înaltă frecvenţă, se folosesc borne coaxiale. În cazul măsurărilor
de precizie este necesară eliminarea influenţei conexiunilor dintre aparat şi punctul de
preluare a semnalului prin alegerea unui plan de referinţă, transversal pe conexiuni, la
care se raportează rezultatele măsurării printr-o reglare adecvată a aparatului. De
regulă, planul de referinţă se alege la nivelul bazei bornelor, respectiv la limita
exterioară a conectoarelor coaxiale.
Mărimile de ieşire ale aparatului de măsurat sunt în formă analogică sau digitală
şi sunt destinate operatorului uman sau tehnic, interconectat cu acesta.
Mărimile de influenţă cele mai obişnuite sunt:
• mărimi caracteristice mediului în care se face măsurarea: temperatura,
umiditatea, presiunea etc.;
• mărimi perturbatoare electromagnetice: câmpuri electrice, magnetice sau
electromagnetice, semnale perturbatoare transmise prin reţeaua de alimentare
etc.;
• mărimi nedorite proprii fenomenului investigat: tensiunea de nod comun în cazul
aparatelor flotante, rezistenţa internă a surselor de tensiune etc.
Comenzile aparatelor de măsurat pot fi împărţite în două categorii:
• pentru introducere de date;
• de manevrare a aparatului.
Cele mai importante comenzi sunt: funcţiune, gama de mă surare, calibrare
internă, reglarea zeroului, echilibrare, repetarea măsurării etc. În cazul aparatelor de
măsurat programabile toate comenzile sunt automatizate.
1
6
1.2 Metode de masurare
Metodele de masurare indirecte sunt acele metode in care se masoara alte marimi, iar
valoarea marimii de masurat se obtine prin calcul (de exemplu, masurarea rezistentelor prin metoda
ampermetrului si voltmetrului).
Metodele de masurare directe sunt acele metode in care se masoara nemijlocit marimea de
masurat. Metodele directe pot fi cu citire directa sau de comparatie.
Citirea directa se foloseste in cazul aparatelor care au scara gradata direct in unitati ale
marimii de masurat.
Metode de comparatie pot fi: metode de substitutie, metode diferentiale , metode de zero si
altele.
Metoda de substitutie consta in inlocuirea marimii de masurat Ax, existenta intr-o anumita
instalatie de masurare, cu o marime cunoscuta si variabila A0, care se modifica pana cand indicatiile
aparatelor de masurat vor indica aceleasi ca si in cazul cand in instalatie se afla marimea Ax. In acest
caz , Ax = A0.
Metoda de zero se bazeaza pe actiunea simultana, dar de sens contrar , a marimii de
comparatie si a marimii de masurat asupra unui aparat detector de nul. Marimea de comparatie se
variaza pana cand detectorul de nul indica zero. In acest caz, valoarea marimii de masurat este data
de valoarea marimii de comparatie . Operatia de masurare are caracterul unui proces de reglaj in
bucla inchisa , ceea ce asigura metodei o precizie ridicata. Metoda de zero se foloseste la masurarea
tensiunilor electrice cu condensatoarele si la masurarea marimilor electrice cu puntile echilibrate.
Metoda diferentiala se caracterizeaza prin aceea ca aparatul de masurat masoara diferenta Ax
– A0 = A, unde Ax este marimea de masurat, iar A0 – o marime de aceeasi natura cu Ax, dar
cunoscuta cu o anumita precizie. Precizia masurarii este cu atatmai mare cu cat diferenta A este mai
mica.
Orice marime care se masoara are o valoare a sa adevarata X,dar oricat de ingrijit s-ar efectua
masurarea, folosind cele mai perfectionate mijloace si metode de masurare, niciodata nu se va
cunoaste valoarea adevarata. De aceea se spune ca ea este inaccesibila masurarilor. Rerultatul
obtinut prin masurare poate sa difere mai mult sau mai putin de valoarea adevarata.
Eroarea absoluta. Deoarece valoarea adevarata nu poate fi cunoscuta, pentru aprecierea calitatii
unei masurari se compara valoarea masurata Xm cu o valoare de referinta X0, obtinuta prin masurari
efectuate cu metodele si mijloacele de masurare cele mai precise. In acest caz, se poate considera
eroarea absoluta de masurare ca fiind:
1
7
ε=Xm – X0
Dupa cauza care le produce, erorile se impart in eerori subiective si erori obiective.
Erorile subiective sunt datorate operatorului, depinzand de atentia, indemanarea si starea
organelor sale de perceptie.
Erorile obiective sunt cele care se datoreaza imperfectiunii aparatelor de masurat, influentelor
diferitilor factori extern sau metodei insuficient de exacte.
Din punctul de vedere al caracterului lor, erorile pot fi sistematice, aleatoare sau
intamplatoare si grave.
1
8
Erorile sistematice sunt acele erori care intervin cu aceleasi valori ori de cate ori se repeta
masurarea in conditii identice. Ele se pot datora imperfectiunilor de constructie si de etaloane ale
aparatelor de masurat, influentelor controlabile ale mediului sau metodei care se foloseste. Aceste
erori se pot determina si se poate tine seama de ele aplicand corectia. Corectia este egala cu
eroarea absoluta de masurare, considerata cu semn schimbat. Ea se adauga la rezultatul masurarii
pentru a obtine o valoare mai apropiata de cea adevarata.
Erori aleatoare (intamplatoare) sunt acele erori care intervin cu valori si semne diferite cand
masurarea se repeta. Aceste erori se pot datora fluctuatiilor de indicatie ale aparatelor (din cauza
frecarii, uzurii unor piese), influentelor necontrolabile ale mediului sau operatorului.
Pentru a micsora influenta erorilor intamplatoare asupra rezultatului masurarii, se recomanda sa se
repete de mai multe ori masurarea marimii respective si sa se faca media aritmetica a valorilor
obtinute. Astfel, daca pentru determinarea unei marimi au fost executate n masuri in urma carora s-
au gasit valorile x1,x2...xm, valoarea cea mai probabila a marimii masurate este:
Asa cum sa aratat, in efectuarea unei masurari unele erori sunt datorate imperfectiunii aparatelor
de masurat. In momentul masurarii, indicatia a a aparatului de masurat ar trebuie sa corespunda
valorii adevarate X. In realitate, el ofera o indicatie am orespunzatoare valorii masurate Xm. Diferenta
intre indicatia in momentul masurarii si indicatia exacta reprezinta eroarea instrumentala:
1
9
Eroarea raportata tolerata este o marime specifica fiecarui aparat de masurat si, in functie de ea, se
stabileste clasa de precizie.
1
10
Structura de semnal.
Distinge sistemele de măsurat prin tipul semnalului ce se măsoară sau procesează.
Acesta poate să fie: unic, periodic, eşantionat sau stochastic
Structura spaţială.
Sistemul de măsurat este privit ca un canal de transport a informaţiei, figura 1.4.
Alte configuraţii întâlnite sunt: cu intrări multiple-multiplexate, cu ieşiri multiple-
demultiplexate, telemetrie, etc.
Structura automatizată: conbinaţii de un număr de instrumente coordonate de o
unitate centrală care asigură controlul operaţiilor instrumentelor, secvenţa de măsurare,
ca şi operaţiile de sortare, inregistrare şi calcul. Sunt de trei tipuri (nivele):
Sisteme lucrând cu operator (programator): există o parte de control sau lucru
manual. Diversele programe de test sunt setate manual şi sunt pornite manual sau
automat.
Sisteme bazate pe controler: au facilităţi simple de procesare, ca sortare şi
înregistrare, dar nu au facilităţi de calcul. Diversele programe de test sunt memorate în
unitatea centrală.
Sisteme bazate pe calculator: sunt sisteme complet automate şi au toate facilităţile de
procesare (înregistrare, sortare, calcul). Diversele programe sunt memorate în memoria
calculatorului sau o memorie externă (pe disc magnetic, de exemplu). Structura poate fi
în stea (a) sau în linie (magistrală unică) (b).
Figura 1.5.
UC = unitate centrală; GRF = generator de radiofrecvenţă; GVF = generator de
videofrecvenţă; DMM = multimetru digital; D = afişaj; PRN=imprimantă.
1
1.6 Caracteristicile metrologice ale mijloacelor electrice de măsurat.
ea poate
fi exprimată printr-o metodă simbolică (de exemplu complexă).
Pragul de sensibilitate: cea mai mică variaţie a mărimii de măsurat care poate fi
pusă în evidenţă în condiţii reale de măsurare.
Precizia: exprimă calitatea unei măsurări de a da rezultate afectate de erori cât
mai mici (cunoscute ca limită). O componentă principal ă a erorii care afectează
rezultatul procesului de măsurare este eroarea instrumentală care determină precizia
instrumentală. Precizia instrumentală are două componente, justeţea şi repetabilitatea
(fidelitatea). Justeţea unui mijloc de măsurat reprezintă caracteristica acestuia de a da
rezultate cât mai apropiate de valoarea adevărată şi se apreciază cantitativ cu ajutorul
erorilor de justeţe. Acestea reprezintă abaterea valorii medii a unui număr mare de
rezultate faţă de valoarea reală a mărimi de măsurat. Repetabilitatea unui mijloc de
măsurat este caracteristica sa ca orice rezultat să se situeze cât mai aproape de
valoarea medie a unui şir de măsur ări asupra măsurandului şi se apreciază cantitativ
1
2
cu ajutorul erorilor de repetabilitate. Eroarea de repetabilitate este abaterea rezultatului
unei măsurări faţă de valoarea medie a indicaţiilor.
Puterea consumată: este puterea preluată de la fenomenul supus măsurării
pentru formarea semnalului metrologic şi obţinerea valorii măsurandului. Ea depinde de
convertorul de intrare şi de metoda de măsurare utilizată.
Fiabilitatea metrologică: calitatea unui mijloc metrologic de a funcţiona, cu o
probabilitate prestabilită, un interval de timp determinat, fără să depăşească erorile
limită.
1
3
CAPITOLUL II
Intensitatea curentului electric este o marime care exprima sarcina electrica ce strabate
sectiunea transversala a circuitului în unitatea de timp.
Anumite efecte ale curentului electric depind de sensul în care se deplaseaza purtatorii
de sarcina. Din acest motiv, este necesar sa se aleaga (în mod conventional) un sens al
curentului electric. Sensul conventional a fost ales sensul de deplasare al purtatorilor de
sarcina pozitiva, desi într-un conductor metalic s-a vazut ca transportul sarcinii electrice
se face de catre electroni.
1
4
2.2 Masurarea intensitatii curentului electric
1
5
2.3 Scheme electrice de măsurare a intensităţii curentului electric
1
6
Se reglează selectorul multimetrului pe un calibru(de ampermetru!) notat cu
1
7
Concluzie: Cu cât rezistenţa ampermetrului este mai mică faţă de rezistenţa
consumatorului, cu atât erorile datorate acestei rezistenţe sunt mai mici, deci calitatea
măsurării este mai bună.
Observaţie: La montarea greşită a ampermetrului, în derivaţie faţă de conectarea în
serie, în circuitul de măsurare, ampermetrul se va deteriora (rezistenţa ampermetrului
fiind foarte mică, curentul care va trece prin aceasta va fi foarte mare). Pentru a preveni
distrugerea (“arderea”) aparatelor electrice, acestea sunt prevăzute cu siguranţe
fuzibile, care se topesc dacă intensitatea e prea mare, întrerupând curentul şi protejând
piesele mai valoroase ale aparatului.
1
8
CAPITOLUL 3
Tensiunea electrică dintre două puncte ale unui câmp electric este mărimea fizică
scalară egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat de câmp pentru a deplasa o
sarcină de probă între cele două puncte și valoarea sarcinii de probă.
Masurarea tensiunii electrice se efectueaza cu ajutorul urmatoarelor aparate:
multimetre fig.3.1, voltmetre fig.3.2., testere fig.3.3
Fig.3.3 - Tester
1
Sunt aparate destinate masurarii de tensiuni continue, alternative si in
impulsuri, in gama larga de frecvente. Desi in prezent nu se mai produc ca aparate
individuale, ci in variante de multimetre, destinate masurarii mai multor marimi
(tensiuni, curenti, rezistente, inductante, capacitati), studiul lor este important prin
aceea ca tensiunile reprezinta o clasa de marimi care intereseaza in mod frecvent.
Evolutia lor s-a bazat pe cresterea performantelor in electronica, cu consecinte in
cresterea preciziilor, domeniilor de frecvente si vitezei de lucru.
Clasificari:
· analogice
· numerice.
· de c.c.
· de c.a.
1
2
3.2 Masurarea tensiunii electrice:
Scopul masurarii este obtinerea experimentala a unei informatii cantitative asupra
anumitor proprietati ale unui obiect sau sistem si exprimarea ei sub o forma adecvata
pentru utilizator. Asamblul operatiilor experimentale care se executa in vederea obtinerii
rezultatului masurarii constituie procesul de masurare.
Procesul de masurare contine urmatoarele elemente principale: masurandul
(marimea de masurat), metoda de masurare, aparatul de masurat si etalonul. In functie de
natura, precizia si scopul masurari, aceste elemente au o importanta relativa diferita. Ele
determina marea varietate a masurilor in general si a masurilor electrice in particular.
Masurandul - nu toate proprietatile unui obiect sau ale unui sistem sunt masurabile. O
prima conditie de masurabilitate este ca marimea sa constituie o multime ordonabila, adica
o multime in care sa se poata defini relatiile de egal, mai mic si mai mare intre elementele
ei.
1
3
CAPITOLUL 4
Rezistența electrică este o mărime fizică prin care se exprimă proprietatea unui conductor
electric de a se opune trecerii prin el a curentului electric. În electrotehnică, ea este o
măsură care determină ce valoare de tensiune este necesară pentru ca un anumit curent
electric să treacă printr-un circuit (conductor) electric dat. Unitatea de măsura a rezistenței
electrice, în SI, este ohm-ul, notat cu Ω.
Pentru un conductor omogen, valoarea rezistenței este :
unde:
ρ este rezistivitatea materialului din care este făcut conductorul, măsurată în ohm ·
metru;
l este lungimea conductorului, măsurată în metri;
S este secțiunea transversală a conductorului, măsurată în metri pătrați;
Într-un circuit electric simplu (ochi), valoarea rezistenței lui se calculează cu ajutorul legii lui
Ohm, fiind egală cu raportul dintre tensiunea U aplicată la bornele circuitului și intensitatea
I a curentului care circulă prin circuit.
rezistente reale la care tensiunea aplicata la borne, in curent alternativ si curentul nu mai
sunt practic in faza,deoarece astfel de rezistente reprezinta un dipol care poseda elemente
reactive concrete in serie sau in paralel (fig 1 ,b).
1
4
Deci, o rezistenta reala poseda o capacitate proprie (Cp) si o inductanta proprie (Lp),iar
intre rezistenta si masa se formeaza capacitatile parazite C1 si C2.Datorita acestor
elemente parazite,valoarea rezistentei Rp depinde de frecventa curentului care parcurge
rezistenta.O rezistenta se comporta pur rezistiv si ramane constanta ca valoare,intr-o
gama de frecventa extinsa pana la frecventa de rezonanta a rezistentei,calculabila cu
relatia :
(Expresia 1)
1
5
Metoda directă
Aparatul folosit ca ohmetru în această lucrare este multimetrul MAVO 35.
În fig. 4.2 şi 4.3 sunt prezentate schemele de principiu pentru mă surarea rezistenţelor
în montaj serie pentru rezistenţe mari şi în montaj paralel pentru rezistenţe mici.
În cazul ohmetrului de tip serie (fig.1), curentul prin microampermetru este dat de relaţia:
K1
I = K2 + R x (1)
unde: K1 şi K2 sunt constante ce depind de valorile rezistenţelor R0, Rv, Rp, şi de valoarea
E a sursei de alimentare.
Deviaţia instrumentului va fi:
1 K1
C
α = i K 2 + Rx (2)
1
6
Se observă că scala este gradată neuniform şi crescător de la dreapta la stânga.
I K1
= (3)
K3
K
2+ R
x
1 K1
α K
= C 3 (4)
R
K
i 2 +x
1
7
CAPITOLUL 5
unde:
Figura 5.1 a şi b
Folosind aranjamentul din figura 5.1a (montaj aval) ampermetrul măsoară atât curentul ce
trece prin receptor dar şi pe cel ce trece prin voltmetru. Această eroare este evitată în figura
5.1b, (montaj amonte) dar tensiunea măsurată cu voltmetru este o măsură atât a căderii de
tensiune pe receptor cât şi pe ampermetru. În ambele cazuri ale dispunerii aparatelor de
măsură se măsoară şi un surplus de putere absorbită de către unul dintre aparatele de
măsură.
Expresia puterii absorbite de receptor în funcţie de montajul adoptat (amonte sau aval) va fi:
R
Pamonte U R I R UI pentru montajul amonte,
R RA
RV
Paval U R I R UI pentru montajul aval
R RV
Instrumentul de măsură cel mai folosit la măsurarea puterii este wattmetrul electrodinamic.
Acesta este alcătuit din două bobine fixe, conectate în serie cu sarcina şi una mobilă
echipată cu un indicator conectată în paralel cu sarcina.
unde RBC este rezistenţa electrică a bobinei de curent, iar I este curentul electric ce trece
prin receptor.
NORME DE SANATATE SI SECURITATE A MUNCII
Normele generale de protectia muncii sunt obligatorii pentru toate activitatile din
economia nationala (sectoare publice si private) si se difuzeaza prin Institutul de
Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia muncii. Ele cuprind principiile generale de
prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale, precum si directiile generale de
aplicare a acestora.
Prevederile normelor au ca scop eliminarea/ diminuarea factorilor de risc de
accidentare si/ sau de imbolnavire profesionala existenti in sistemul de munca.
Pentru cunoasterea regulilor specifice referitoare la sanatatea si securitatea muncii si a
reglementarilor de la locul de munca, pentru insusirea cunostintelor si formarea
deprinderilor de SSM la nivelul unitatii economice se efectueaza instruirea lucratorilor.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securitătii şi sănătătii în muncă cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.
A) Instruirea introductiv-generala
Dovada instruirii:
Continutul instruirii introductiv-generale trebuie sa fie în conformitate cu tematica
aprobata de catre angajator.
Instruirea introductiv-generala se va finaliza cu verificarea însusirii cunostintelor pe baza
de teste.
Rezultatul verificarii va fi consemnat în fisa de instruire.
Dovada instruirii:
Verificarea cunostintelor de cate seful ierarhic superior celui care a facut instruirea.
Rezultatul verificarii va fi consemnat în fisa de instruire.
Începerea efectiva a lucrului de catre cel instruit se va face numai dupa ce a facut
dovada unei bune însusiri a normelor.
C) Instruirea periodica
Dovada instruirii:
verificarea instruirii periodice se face de catre seful ierarhic al celui care efectueaza
instruirea si
prin sondaj de catre: angajator, sau
lucratorul desemnat, sau
serviciul intern de prevenire si protectie,sau
serviciile externe de prevenire si protectie.
rezultatul verificarii va fi consemnat în fisa de instruire
PREVENIREA SI STINGEREA INCENDIILOR
- Instalaţii de iluminat cu fluorescenţă – pot provoca incendii dacă sunt confecţionate din
materiale
tzermoplastice, care se caracterizează printr-o ardere cu flacără, însoţită de apariţia de
picături
arzânde. Fenomenul apare în urma unor defecte în funcţionare, îndeosebi în condiţii de
exploatare
îndelungată (îmbătrânirea materialelor şi, mai ales, în condiţii de mediu agresiv (fum,
aerosoli, vapori
corosivi etc.)
- Electricitate statică –descărcările electrostatice sunt frecvente, dar devin potenţial
periculoase şi pot
genera incendii sau explozii când au loc într-o atmosferă explosivă sau când în
apropiere există
materiale inflamabile.
- Surse de autoaprindere (aprindere spontană) – trebuie acordată atenţie substanţelor
piroforice care se
aprind în contact cu aerul (fosfor, metale alcaline, hidruri de siliciu, sulfură de fier,
pulberi de aluminiu,
de zinmc, de titan, zirconiu), substanţelor care se aprind spontan, în contact cu apa
8metale alcaline,
varul nestins, carbura de calciu, carbidul, pulberea de aluminiu) şi substanţelor care se
aprind spontan
în contact cu oxidanţii (peroxid de sodiu, permanganat de potasiu, cloraţi)
- Surse de aprindere de natură mecanică – pot fi iniţiate în urma ungerii
necorespunzătoare sau a
gripajului unor piese cu o viteză mare de rotaţie, prezenţei unor corpuri străine (nisip,
praf) între două
suprafeţe în mişcare, montării defectuoase a lagărelor şi a arborelui, frecarea în
feredoul
autovehiculelor sau blocarea saboţilor de frânare, precum şi scînteilor mecanice de şoc
sau abraziune.
- Incendii intenţionate
Modalităţi de acţiune la descoperirea unui incendiu
Orice persoana are urmatoarele obligatii :
- Anunţarea IMEDIATĂ a incendiului;
- Evacuarea în ordine, fără panică, a persoanelor din afara societăţii şi ajutorarea celor
care nu se pot
evacua singure;
- Încercarea de stingere a focului, dacă nu este prea riscant (nu se va utiliza mai mult
de 1 stingător;
dacă focul nu s-a stins, evacuaţi imediat zona);
- Anunţarea telefonică a pompierilor militari, la numărul 112 , din cea mai apropiată
zonă
neafectată;
- Comunicarea, către conducerea unităţii, a detaliilor referitoare la locaţia exactă şi la
amploarea
incendiului.
BIBLIOGRAFIE
www.wikipedia.ro
www.regielive.ro
www.scribd.ro
www.hobbytronica.ro
www.didactic.ro