Cerinta: eseu pentru un roman psihologic din perioada interbelica sau un roman psihologic/modern

sau roman psihologic / al experientei / subiectiv / modern

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

Prin cele doua romane ale sale – Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(1930) si Patul lui Procust (1933), Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin
sincronizare cu literatura universala.
Roman modern de analiza psihologica, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
“este o scriere in care arta analizei castiga unul din succesele ei cele mai mari” (Tudor Vianu).
Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observatia
psihologica, iar drept subiect cazurile de constiinta.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic de
tip subiectiv, avand drept caracterisitici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv,
fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la pers.I si autenticitatea trairii.
Romanul este scris la persoana I sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La Piatra
Craiului in munte este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I. Capitolul pune in evidenta
cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii (prezentul frontului) si timpul narat
(trecutul povestii de iubire).
In primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu
asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din
presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza
memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu
Ela.
“Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
insala” este fraza cu care debuteaza abrupt si concentreaza si intriga, cel de-al doilea capitol
Diagonalele unui testament, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Tanarul, pe
atunci student la filozofie se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere, orfana crescuta e o
matusa. Iubirea barbatului se naste din admiratie si duiosie. Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest,
dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenre pe care Gheorghidiu o primeste la
moartea unchiului sau avar, Tache. Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu
ii displace profund: “As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare”. Spre deosebire de
sotul sau, Ela este atrasa de viata mondena, la care noul statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul
evolueaza spre o inevitabila criza matrimonala al carei moment culminat are loc cu ocazia excursiei de
la Odobesti. In timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G,
care, dupa opinia personajului-narator ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o scurta despartire Ela si
Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisiune, ca sa verifice daca sotia
il insala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului.
A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul. Frontul
inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine. Din cauza informatiilor eronate,
artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane.
Operatiunile incep cu atacarea postului vamal maghiar. Stefan Gheorghidiu si unitatea
lui cuceresc mai multe locatii si se indreapta spre Sibiu.
Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si
tragismul cnfruntarii cu moartea. Viata combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de
spaima de moarte care pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul : « Nu mai e nimic
omenesc in noi ». Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa la Bucuresti, dar se simte detasat de
tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu
indiferanta « cu care privesti un tablou » si hotaraste sa o paraseasca.
1
 Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea, de
unde impresia de epic evenimential sarac in favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este prezentata
ca o scena balzaciana: asezarea personajelor, interesul pentru mostenire, portretul batranului avar si al
arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu.
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului.
Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe
care o provoaca emfaza din limbajul persoanelor din romanul traditional. De aceea banalizeaza, de
pilda, obiectul si limbajul in care se poarta discutia de la popota.